|
|
|
Obiectivele capitolului:
Cuvinte cheie: comerciant, legislatia afacerilor, Cod Comercial roman.
Activitatea comerciantilor a debutat o data cu primele forme de schimb (troc) si s-a dezvoltat sub impulsul liberei initiative, intr-un mediu concurential si cu respectarea principiului libertatii comertului. Rapiditatea tranzactiilor in latura comerciala, nevoia unor reglementari specifice si a unor instante judecatoresti specializate care sa solutioneze litigiile dintre comercianti au impus desprinderea dreptului comercial de dreptul civil (prima ramura a dreptului privat) inca din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Avantul dobandit de legislatia comertului in tara noastra a fost franat pe parcursul secolului urmator, in conditiile specifice ale economiei planificate de la centru, care a inlaturat libera initiativa si intreprinderile private.
Legislatia comerciala s-a revigorat in ultimii 15 ani. Trecerea la economia de piata si dezvoltarea sectorului privat a determinat impulsionarea legislatiei comerciale, cazuta in desuetudine in perioada comunista. Reglementarile noi au cautat sa acopere lacunele legislatiei de pana atunci, remarcandu-se o avalansa de reglementari, oportune pentru revigorarea legislatiei mai vechi in domeniu. In multe cazuri insa, reglementarile adoptate s-au dovedit a fi contradictorii si confuze, iar aplicarea lor greoaie a impus multe modificari si abrogari.
Sistemul de drept roman grupeaza doua categorii de ramuri juridice: ramuri ale dreptului public si ale dreptului privat. Dreptul public reglementeaza raporturi juridice la care participa obligatoriu statul sau un reprezentat al sau (institutie publica, autoritate publica locala sau centrala etc.) care se afla pe pozitie de supraordonare fata de cetatean, iar dreptul privat reglementeaza relatii intre persoane fizice si/sau juridice de pe pozitii de egalitate.
Dreptul comercial este ramura autonoma a dreptului privat roman, desprinsa din dreptul civil. Dreptul comercial cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza activitatile pe care legea le considera a fi comerciale dar si activitatile desfasurate de persoanele fizice si juridice care au calitatea de comerciant
Normele dreptului comercial sunt adoptate de legiuitor in baza egalitatii juridice ce trebuie asigurata pentru participantii la aceste raporturi, cu respectarea principiilor de functionare a economiei de piata, liberei initiative, a libertatii comertului si a concurentei loiale.
Dezvoltarea comertului privat si amplificarea tranzactiilor internationale in materie comerciala au facut ca denumirea de drept comercial sa fie inlocuita treptat cu denumirea de drept al afacerilor, traducere a denumirii folosite in strainatate (business law). Cele doua sintagme au insa o sfera de reglementare diferita. Astfel, daca dreptul comercial este ramura a dreptului privat si cuprinde doar norme juridice adoptate in baza egalitatii juridice a participantilor la raporturile juridice comerciale, dreptul afacerilor cuprinde, pe langa norme de drept comercial, si toate celelalte norme juridice de interes pentru activitatea comerciantilor, adica norme de drept fiscal si financiar, norme de drept bancar si valutar, norme de drept administrativ, norme de drept contabil etc. Toate aceste ramuri de drept apartin dreptului public si au la baza subordonarea individului fata de stat sau fata de reprezentantii sai.
In concluzie, putem afirma ca normele dreptului afacerilor includ toata sfera de reglementare a dreptului comercial (ramura a dreptului privat) dar se completeaza cu norme din sfera dreptului public care intereseaza activitatea intreprinzatorilor.
In inteles juridic, termenul izvor de drept desemneaza fie realitatile sociale de reglementat (sens material), fie forma de exprimare a normelor juridice (sens formal sau juridic).
In sens material, izvoare ale dreptului afacerilor sunt toate situatiile cu care se confrunta comerciantii, care necesita reguli juridice pentru a putea fi rezolvate. In sens formal, izvoarele dreptului afacerilor sunt fie legislative (adica acte normative care cuprind norme din sfera de reglementare a dreptului afacerilor), fie creatoare (incluzand literatura de specialitate si practica judiciara).
De exemplu, realitatile sociale de dupa decembrie 1989 in domeniul comertului, si anume dorinta intreprinzatorilor de a demara o afacere pe cont propriu, au constituit izvorul material care a determinat adoptarea unui cadru reglementativ pentru modul de infiintare si functionare a societatilor comerciale. Acest cadru reglementativ este format in principal de prevederile Legii nr. 31/1990, cu modificarile si completarile ulterioare. Acest act normativ constituie izvorul formal sau juridic al regulilor cu privire la activitatea societatilor comerciale.
In randul izvoarelor propriu-zise sau legislative se includ totalitatea actelor normative care reglementeaza sfera activitatilor comerciale, precum si acele operatiuni care nu sunt comerciale prin ele insele ci dobandesc acest caracter pentru ca sunt savarsite de comercianti.
Lista acestor acte normative debuteaza cu reglementarile cuprinse in Constitutie, ca act fundamental al statului cu forta juridica suprema. Constitutia romana, adoptata in 1991 si revizuita in 2003, prevede expres ca economia tarii este economie de piata (art. 134). Statul trebuie sa asigure libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie.[1]
Avand in vedere ca raporturile juridice, in general si raporturile comerciale in special, se bazeaza pe raporturile de proprietate, Constitutia prevede ca statul ocroteste proprietatea in cele doua forme ale sale, proprietatea publica si proprietatea privata (art. 135). Totodata, dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului sunt garantate, in conditiile legii (art. 41).
Reglementarile constitutionale in materie comerciala se completeaza cu prevederile Codului comercial roman si cu prevederi cuprinse in legi comerciale speciale.
Codul comercial roman a fost adoptat in 1887, constituind pentru momentul respectiv o reglementare de foarte mare noutate si un factor de progres pentru intregul comert desfasurat in tarile romane. Existenta sa de peste o suta de ani a fost marcata de perioada comunista, cand prevederile codului au devenit ineficiente. Normele codului comercial, desi neabrogate, reglementau o realitate sociala desueta, in contextul unei economii centralizate si planificate. Dupa 1990 prevederile codului au fost din nou aplicate, dar multe au fost inlocuite cu reglementari noi si actuale. Ne referim de exemplu la cadrul normativ privind societatile comerciale (Legea nr. 31/1990, modificata si republicata in 1998), privind registrul comertului (Legea nr. 26/1990, modificata cel mai recent prin Legea nr. 359/2004), privind ocrotirea concurentei loiale (Legea nr. 11/1991), etc.
Cadrul normativ privind activitatea comerciantilor cuprinde si norme ce se regasesc in acte normative subordonate legii, din punct de vedere al fortei juridice. Astfel, putem face trimitere la decretul-lege nr. 54/1990 privind organizarea si desfasurarea unor activitati pe baza liberei initiative, decretul-lege nr. 139/1990 privind infiintarea Camerelor de Comert si Industrie, ordonanta guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, hotararea guvernului nr. 394/1995 privind obligatiile ce revin agentilor economici in comercializarea produselor de folosinta indelungata, normele, regulementele si ordinele adoptate de organele competente.
Potrivit art. 1 din Codul comercial, in absenta unor norme comerciale pentru reglementarea unei anumite realitati sociale de interes pentru activitatile comerciantilor, se vor aplica reglementarile echivalente din Codul civil. Altfel spus, deoarece la origini dreptul comercial s-a desprins din dreptul civil, normele dreptului civil constituie izvor subsidiar al dreptului comercial si implicit, al dreptului afacerilor. Dintre legile civile speciale care prezinta interes pentru materia dreptului comercial mentionam decretul-lege nr. 31/1954 privind capacitatea juridica a persoanelor si decretul lege nr. 167/1958 privind prescriptia extinctiva.
Dinamica comertului actual si dimensiunea sa internationala au determinat completarea categoriei izvoarelor normative interne cu reglementari internationale pentru sfera comertului.
Actele normative internationale poarta denumiri diferite: tratat, conventie, acord, pact etc. si se aplica pe teritoriul Romaniei in masura in care au fost ratificate de statul roman. Ori de cate ori in cuprinsul acestor acte normative se gasesc reguli cu privire la activitatea economica in general, atunci dobandesc valoare de izvoare internationale ale dreptului afacerilor. Intra in aceasta categorie: tratatele de comert si navigatie, cele de evitare a dublei impuneri, cele de garantare a investitiilor straine etc.
O importanta deosebita au tratatele multilaterale care contin norme de drept uniform, fie de drept material, fie de drept international privat si care, odata adoptate de state, reglementeaza anumite raporturi de drept al comertului.[2] De exemplu: Actul Final al Conferintei Natiunilor Unite asupra contractelor internationale de vanzare de marfuri, Viena 1980; Conferinta privind Legea uniforma asupra cambiei si biletului la ordin, Geneva 1930; Conventia privind transportul de marfuri pe mare, Hamburg 1978 etc.
O sursa internationala foarte importanta a dreptului comercial roman au devenit prevederile comunitare cu privire la aceasta sfera a activitatii. Integrarea in Uniunea Europeana presupune inclusiv armonizarea legislatiei comerciale si preluarea prevederilor uniforme ale statelor membre.
Apreciem insa ca perioada tranzitiei spre aplicarea dreptului comunitar in sfera comertului nu va fi foarte sinuoasa, intrucat dreptul comercial roman este de sorginte latina iar normele juridice comerciale au aceeasi origine cu dreptul comercial italian, francez si belgian.
Cutuma, obiceiul juridic sau uzul comercial prezinta o serie de particularitati fata de alte ramuri de drept. Astfel, comertul a fost vreme de mii de ani cutumiar. Mult inainte de desprinderea dreptului comercial din dreptul civil a existat dreptul comercial bazat pe practicare schimbului in baza unor reguli recunoscute de comercianti ca obligatorii, desi nu beneficiau de sprijin din partea autoritatii statale. Regulile comerciantilor insa se respectau de bunavoie, sub amenintarea excluderii de la sfera tranzactiilor a comerciantilor care nu respecta ansamblul de reguli nescrise carora li se supuneau toti ceilalti comercianti.
Uzantele comerciale sunt practici, comportamente cu un anumit grad de vechime si stabilitate, aplicate de un numar nedefinit de comercianti intr-un anume domeniu de activitate comerciala si/sau intr-o anumita zona geografica.[3]
Pentru a se aprecia rolul uzantelor in sfera comertului trebuie sa tinem seama de stadiul legislatiei, comparativ cu schimbarile rapide din viata economica interna si internationala. Astfel, constatam ca, in timp ce schimbarile din viata economica sunt rapide, determinate de revolutia tehnico-stiintifica contemporana si de nivelul relatiilor dintre state, care atrag un circuit masiv de bunuri intre tari, legislatiile se schimba mai greu, raman nu arareori in urma. Si atunci aceste carente sunt acoperite de uzante, care au o mai mare capacitate de adaptare.
Pe de alta parte, legislatiile statelor lumii sunt facute pe piata nationala a fiecarui stat. Din aceasta cauza aceste legi nu sunt intotdeauna adecvate realitatilor comertului international. Aceasta nu se intampla in cazul uzantelor, care sunt produsul direct al activitatii comerciale, a repetarii unor acte si fapte si care raspund adecvat acestor realitati.
Uzantele comerciale internationale indeplinesc un rol important pe calea uniformizarii regimului raporturilor juridice de drept al comertului international. In scopul aplicarii cu usurinta a uzantelor comerciale internationale, Camera de comert internationala de la Paris a efectuat codificare a principalelor reguli comerciale, prima varianta a codificarii fiind regulile INCOTERMS (International Rules for the Interpretation of Trade Terms sau International Commercial Terms) din 1953, completate ulterior cu alti termeni pana in 1990. Denumiri precum CIF, CIP, FOB sunt mai facile comerciantilor decat reguli cuprinse in acte normative ale vreunui stat. Principiul libertatii comertului si autonomiei de vointa al comerciantilor face posibila extinderea fortei juridice a uzantelor in sfera comerciala dincolo de forta izvoarelor interpretative. Pentru comercianti, cutuma sau uzul comercial au adesea valoare normativa.
1. Inceputul activitatii comerciale a fost impulsionat de:
a) aparitia primelor forme de schimb (troc); A
b) dezvoltarea liberei initiative; A
c) aparitia si dezvoltarea statului de drept; F
2. Normele dreptului comercial au in vedere:
a) egalitatea juridica a subiectilor de drept care participa la raporturile de drept comercial; A
b) interesele comerciale ale organelor statului; F
c) ocrotirea comerciantilor debutanti; F
3. In sens material, izvoarele dreptului afacerilor reprezinta:
a) toate situatiile cu care se confrunta comerciantii, care necesita reguli juridice pentru a fi rezolvate; F
b) materiile prime utilizate de comercianti pentru desfasurarea activitatii lor curente; F
c) norme juridice ale dreptului comercial; A
4. ReglementArile Codului comercial:
a) respecta partial reglementarile prevazute in Constitutie; F
b) modifica reglementarile constitutionale contrare prevederilor sale; F
c) completeaza si dezvolta prevederile constitutionale in materia comertului si a activitatilor comerciale in general; A
5. Cutuma comerciala reprezinta:
a) obiceiul juridic in materie comerciala; A
b) uzul comercial; A
c) practici, comportamente cu un anumit grad de vechime si stabilitate, aplicate de un numar nedefinit de comercianti intr-un anume domeniu de activitate comerciala si/sau intr-o anumita zona geografica; A
