|
|
|
EVALUAREA AFACERILOR IN DIFICULTATE
Intreprinderea, in decursul desfasurarii activitatii ei, poate avea si momente in care sa aiba dificultati de natura variata ce pot influenta negativ evolutia in perspectiva, si implicit, fluxurile financiare pe care le genereaza.
Cele mai frevente cauze ce pot aduce o intreprindere in stare de dificultate sunt: finantare incorecta, carente in adaptarea productiei la cererea consumatorilor, dificultati in intelegerea conceptelor de marketing, productie neadaptata pietei, etc. Dificultatile de orice natura financiara, tehnica, marketing, ce tin de conjuctura economica, pot fi recuperate daca proprietari intervin la timp si cu mijloace adecvate.
Intreprinderile aflate in dificultate se pot analiza cu ajutorul a doua criterii esentiale: criteriul economic si criteriul juridic.
Criteriul economic determina doua categorii de dificultati: dificultati structurale si accidente de trezorerie (dificultati temporare).
Dificultatile de natura celor structurale tin de starea tehnica a activelor, ramanerea in urma a tehnologiei, productivitate scazuta, finantare incorecta, lipsa unor produse competitive pe piata ce pot fi generate fie de un mamagement neperformant sau de lipsa implicarii proprietarilor. Daca aceste dificultati devin cronice (dureaza o perioada de timp suficient de mare) se poate intanpla ca intreprinderea sa devina neredresabila, urmand sa fie lichidata.
Dificultatile de tipul accidentelor de trezorerie pot aparea la orice intreprindere, chiar si la cele foarte bine conduse, finantate, avand tehnologie avansata si produse competitive pe piata si pot proveni din lipsa unor incasari ale productiei livrate, pierderea unor clienti importanti din motive de conjuctura politica, macroeconomica, falimentul unor clienti importanti, etc. Aceste intreprinderi fac parte, in general, din categoria celor redresabile care, prin injectarea unor fluxuri financiare, pot sa-si continue fara probleme activitatea.
Criteriul juridic dupa care se analizeaza intreprinderile in dificultate se refera la faptul ca daca o intreprindere nu-si poate respecta conditiile contractuale, nu-si poate onora creditorii, fie datorita dificultatilor structurale, fie celor temporare, aceasta poate intra in incapacitate de plata si, ca urmare, va face obiectul unei proceduri judiciare.
Procesul de reorganizare si lichidare pe cale juridica a intreprinderilor aflate in dificultate este un proces complex si de durata, reglementat legal prin legea 64/1995 privin procedura reorganizarii si lichidarii judiciare a societatilor comerciale, condus de un judecator sindic numit de tribunalul in a carui raza teritoriala isi are sediul societatea.
Acest proces poate avea loc in doua faze: reorganizarea judiciara si falimentul (lichidarea activelor)
In prima faza, ca urmare a deciziei tribunalului si dupa consultarea creditorilor se poate alege procedura de reorganizare judiciara, actiune ce va fi condusa de un administrator numit de judecatorul sindic, pe baza unui plan de reorganizare prin care se incearca redresarea intreprinderii prin eliminarea pierderilor, vanzarea unor active pentru plata datoriilor, restrangerea drastica a cheltuielilor. Daca acest plan da rezultate intreprinderea poate evita falimentul iar tribunalul ridica sanctiunile impuse.
In multe cazuri, in special daca intreprinderea are o situatie economico-financiara critica, mediul ramurii sau macroeconomic este nefavorabil, planul de redresare esueaza. In aceasta situatie se declanseaza procedura de lichidare, respectiv de vanzare fortata a activelor, intr-un timp limitat, pentru acoperirea datoriilor.
Din punctul de vedere al evaluatorilor este important a stabili, impreuna cu lichidatorul (firma care se ocupa de lihidarea societatii in faliment) si pe baza unui studiu de lichidare si evaluare, situatia fiecarui activ in parte si strategia de vanzare a fiecaruia.
Etapele ce sunt parcurse la vanzarea activelor unei firme in faliment sunt: vanzarea unor afaceri componente viabile; vanzarea proprietatilor imobiliare; vanzarea echipamentelor; vanzarea bunurilor casate.
De mentionat ca in evaluarea acestor activevaloarea stabilita de evaluator nu este valoarea de piata a acestora ci valoarea de lichidare. Valoarea de lichidare, in sensul definitiei date de standardele de evaluare, trebuie sa tina cont de anumite restrictii impuse in cazul acestori tipuri de vanzari referitoare la timpul limitat de expunere pe piata si posibilitate redusa pentru a realiza un marketing adecvat. Tocmai de aceea este necesar ca evaluatorul sa decida cu responsabilitate si in functie de cantitatea, calitatea si adecvarea informatiilor, in concordanta cu standardele de evaluare, care sunt cele mai potrivite metode de evaluare pentru aceste active.
De intreprinderile in dificultate sau de activele care rezulta in urma procesului de lichidare sunt interesate anumite categorii de potentiali cumparatori:
investitorii profesionisti, preiau intreprinderea pentru a realiza un castig revanzand intreprinderea dupa redresare sau pentru crearea unui grup mai puternic prin care sa-si mareasca cota de piata; in general prefera sa nu se implice in management si tind sa cumpere intreprinderi mari;
cumparatorii individuali sau grupuri de persoane, pot fi din interiorul sau exteriorul intreprinderii, cei din interior putand fi salariati sau manageri, care cumpara cu intentia de a-si salva locurile de munca, de a se realiza profesional si cuu speranta de a obtine un profit in viitorul mai mult sau mai putin indepartat; ei pot folosi patrimoniul, partial sau integral, drept garantie pentru obtinerea unor credite sau pentru generarea unei noi afaceri.
intreprinderi, sunt sau nu in legatura cu intreprinderea in dificultate; pot fi concurenti, furnizori sau clienti si urmaresc ca prin cumparare sa mareasca gradul de integrare, sa cucereasca piata, sa elimine un concurent, sa apere sursele de aprovizionare; au in general o privire realista asupra factorilor externi ai intreprinderii.
Riscurile pe care si le asuma acesti cumparatori de intreprinderi in dificultate pot fi de tipul: evidente contabile eronate, cumpararea si a altor obligatii, pierderile reale sunt mai mari decat cele evidentiate, existenta unor riscuri judiciare, fiscale sau financiare ascunse sau existenta unor probleme de mediu.
In afara vanzatorilor si cumparatorilor la vanzarea intreprinderilor in dificultate pot aparea si intermediarii.
Intermediarii pot fi consultanti in management, in legislatie, in finante, in contabilitate si evaluatori care estimeaza valoarea in vederea vanzarii. Pentru oricare dintre acestia este important sa cunoasca motivatiile vanzatorilor si ale cumparatorilor, al obiectivelor acestora precum si al momentului si duratei implicarii lor in tranzactie.
In cazul intreprinderilor aflate in dificultate analiza diagnostic determina in mod esential interesul pentru redresarea si continuarea activitatii sau lichidarea prin vanzare a patrimoniului.
In urma analizei diagnostic detaliate si a concluziilor din analiza SWOT, intreprinderile in dificultate se pot clasifica in doua categorii: intreprinderi redresabile; intreprinderi neredresabile.
Intreprinderile redresabile prezinta aspecte pozitive interne si externe relevante de analiza diagnostic si pot, prin intermediul unor decizii corecte si mijloace potrivite, sa redevina intreprinderi profitabile.
Aspecte pozitive interne ale intreprinderii redresabile: este in dezvoltare dar nu face fata finantarii pentru dezvoltare, poseda mijloace fixe performante, utilizeaza personal care opereaza know-how performant.
Aspecte pozitive externe ale intreprinderii in dificultate sunt: potentialul comercial cu unele activitati performante, sinergie cu alte activitati ale viitorului cumparator care ii permite realizarea de economii si profit.
Pentru acest tip de intreprinderi se procedeaza la evaluare tinand cont ca dupa o perioada de timp, dupa redresare, conduc la fluxuri financiare pozitive.
Metoda de evaluare adecvata este ca si in cazul afacerilor viabile metoda fluxurilor financiare actualizate cu mentiunea ca previziunea se va face in 3 stadii astfel incat durata de previziune explicita sa cuprinda rezultatele economice din stadiul de redresare.
Exista doua abordari ale metodei de evaluare enuntate in functie de situatia intreprinderii analizate:
se tine cont de capitalul necesar pentru redresare si se calculeaza astfel fluxurile financiare anuale tinandu-se cont de riscurile suplimentare ale afacerii in conditiile date fata de condtiile normale prin intermediul ratei de actualizare (va fi mai mare decat in conditii normale); valoarea rezultata prin actualizarea fluxurilor financiare este valoarea afacerii;
se evalueaza afacerea ce rezulta dupa redresarea intreprinderii tot prin metoda fluxurilor financiare actualizate dupa care din valoarea rezultata se scade valoarea capitalului necesar pentru redresare, rezultand valoarea intreprinderii in dificultate.
Intreprinderile neredresabile, care ajung la lichidare, respectiv vanzarea activelor dupa un plan realizat in urma studiului de restructurare-lihidare.
Aspectele caracteristice intreprinderilor neredresabile ce rezulta din analiza-diagnostic sunt: piata in disparitie, saturare, schimbare sau recesiune durabila, produse de conceptie invechita, necomforme cu cerintele actuale, tehnologie perimata, personal neinstruit, management imbatranit, incompentent si divizat, personal refractar reorganizarii, schimbarilor si reducerii efectivului cu pretentii de remunerare mai mari decat concurenta.
Ca urmare a relizarii unui studiu de restructurare de catre consultanti cu experienta rezulta face o grupare a activelor astfel:
o parte formata din activele intreprinderii care prezinta activitati viabile, grupate pe sectii, ateliere si dotate cu echipamente performante care pot functiona independent, produc bunuri sau servicii competitive, cu cere pe piata se evalueaza distinct si se vand ca afaceri;
o alta parte a activelor de natura proprietatilor imobiliare (sedii, birouri, magazine) se evalueaza si se vand distinct ca proprietati imobiliare;
alte active identificate distinct cum ar fi linii tehnologice, instalatii cu un grad oarecare de complexitate si alte tipuri de utilaje si echipamente in stare de functionare se evalueaza distinct si se vand la "second-hand";
alte tipuri de active identificabile distinct de natura unor parti si componente ale instalatiilor, echipamentelor si utilajelor care nu mai pot functiona ca un intreg fiind in stare de casare se evalueaza la valoarea de recuperare sau valoarea de "fier vechi".
O observatie este legata de activele care sunt in afara exploatarii (redundante), care se evalueaza distinct si se vand ca active idependente la valoarea de lichidare.
Din punct de vedere contabil intreprinderile neredresabile pot avea actic net contabil ANc pozitiv sau negativ, dupa cum valoarea activelor depaseste sau nu valoarea pasivelor inregistrate. Pentru aceste intreprinderi se face o evaluare din care rezulta activul net de lichidare (ANL) prin aplicarea relatiei:
ANL = ANC - CL - I + VAR
unde: ANC - activul net corectat
CL - cheltuieli de lichidare
I - impozitul pe valorile suplimentare
VAR - valoarea activelor redundante
Observatia valabila pentru oricare din intreprinderile in dificultate, redresabile sau neredresabile, este ca pretul obtinut prin vanzarea acestora este intotdeauna inferior valorii de piata.
