PROCESUL DE EVALUARE A AFACERII

1.    Definirea temei evaluarii

Procesul de evaluare reprezinta o procedura sistematica utilizata pentru a estima intr-o maniera credibila o anumita valoare a intreprinderii.

Procesul de evaluare incepe prin identificarea de catre evaluator a afacerii evaluate si a bazei de evaluare (tipul de valoare estimata) si se incheie o data cu raportarea catre client a concluziilor.

Fiecare afacere are propriul istoric si propria sa situatie la data evaluarii iar evaluatorul, in functie de cerintele clientului, poate estima una sau mai multe tipuri de valoare pentru o singura firma. Cel mai adesea un evaluator este solicitat sa stabileasca valoarea de pe piata a afacerii, iar modelul prezentat include toate etapele adecvate acestei situatii.

Toate etapele prezentate in continuare slujesc la intelegerea mecanismelor economice si tehnice ce duc afacerea la generarea de venituri viitoare pentru proprietari si la masurea acestora, aplicarea uneia sau alteia din metodele de evaluare, conducand la valori diferite sau apropiate, fiind instrumentul prin care este pusa in valoare judecata evaluatorului, ce va conduce in final la valoarea estimata si recomandata a afacerii.

Primul pas intr-o evaluare este formularea clara a obiectului si scopului raportului pe care-l va realiza evaluatorul (echipa de evaluare). Aceasta etapa va preciza clar, atat pentru evaluator cat si, la fel de important, pentru client bazele si limitele evaluarii si va elimina orice neclaritate in legatura cu speta respectiva.

1. Identificarea intreprinderii evaluate

Aceasta presupune stabilirea coordonatelor firmei ce va face obiectul evaluarii: denumirea, forma de proprietate, sediul social, codul fiscal, numarul de inmatriculare la Registrul Comertului, ramura de activitate, proprietarii, managementul, istoricul firmei, alte date semnificative pentru afacerea respectiva, etc.

2. Identificarea dreptului de proprietate evaluat

Se va stabili exact dreptul de proprietate evaluat si proprietarul acelui pachet de actiuni sau parti sociale. Asa cum s-a mentionat in cadrul prezentarii principiilor de evaluare, o actiune poate avea o valoare diferita in functie de prerogativele asigurate de pachetul de actiuni in care se afla.

3. Scopul evaluarii, clientul si destinatarul raportului

Utilizarea se refera la modul in care un client foloseste informatiile din raportul de evaluare. Clientului i se va solicita sa prezinte informatiile referitoare la scopul raportului de evaluare deoarece in mod generic evaluarea va fi utila pentru fundamentarea unei decizii ce priveste firma evaluata, dar precizarea clara a utilizarii permite evaluatorului sa fie util clientului. De exemplu, daca scopul precizat este estimarea valorii pe piata pentru vanzare, evaluatorul va preciza in raportul intocmit un nivel minim sub care clientul sau sa nu coboare negocierea pentru vanzarea pachetului oferit.

4. Definirea valorii estimate

Scopul procesului de evaluare este acela de a estima valoarea dreptului de proprietate asupra unei parti din capitalul unei intreprinderi sau asupra intregului capital. Tipul specific de valoare este esential in realizarea unei munci utile a evaluatorului.

5. Data evaluarii si data raportului de evaluare

Importanta datei evaluarii a fost inteleasa inca de la prezentarea principiilor de evaluare a intreprinderii cand s-a aratat ca valoarea este estimata la un anumit moment de timp. Ea este in functie de informatiile cunoscute si previziunile facute numai la acel moment de timp.

Data evaluarii trebuie specificata din cauza faptului ca factorii care influenteaza valoarea firmei se modifica permanent. Valoarea de piata fiind recunoscuta ca o reflectare a perceptiilor participantilor pe piata, schimbarile care au loc pe piata afacerilor pot influenta semnificativ valoarea .

In cazul uzual evaluarile necesita estimarea unei valori curente dar sunt si cazuri in care unui evaluator i se solicita o evaluare retrospectiva (de exemplu pentru impozitare, despagubiri sau in alte spete care implica litigii judiciare).

Evaluarile pentru o data viitoare  pot aparea in conditiile unui program de dezvoltare si modernizare propus de management sau de actionari, in cazul in care se solicita estimarea valorii actiunii dupa o operatiune de fuziune sau de divizare, etc.

Data raportului de evaluare este intotdeauna o data prezenta, respectiv data la care s-a redactat acel raport.

6. Ipoteze si conditiile limitative

Acestea se includ in raportul de evaluare pentru a proteja evaluatorul; pentru a informa clientul si alti utilizatori ai raportului de evaluare.

Aceste ipoteze si conditii limitative definesc sfera responsabilitatii evaluatorului. Exemple de ipoteze si conditii limitative pot fi:

evaluatorul nu-si asuma responsabilitatea pentru descrierea juridica a proprietatilor corporale si necorporale care sunt prezentate de client; titlurile de proprietate se presupun valabile daca nu se specifica altfel;

evaluatorul presupune ca activitatea firmei este in deplina conformitate cu reglementarile de mediu, exceptand situatiile in care lipsa de conformitate este declarata, descria si analizata in cadrul raportului;

evaluatorul nu a realizat o expertiza tehnica a cladirilor, deci nu-si poate asuma responsabilitatea pentru viciile ascunse ale acestora ;

evaluatorul presupune ca exista si pot fi reinnoite toate autorizarile, licentele necesare pentru derularea activitati operationale a intreprinderii.

Prezentarea etapelor procesului de evaluare a intreprinderii este realizata in schema 4.1.

1.     Definirea temei evaluarii

2.     Diagnosticul afacerii

3.     Aplicarea celor trei abordari

4.     Reconcilierea valorilor si estimarea valorii finale

2.    Diagnosticul afacerii

Prin diagnosticarea unei firme, invederea evaluarii, se urmareste sintetic evidentierea a doi parametri cheie: rentabilitatea si riscul. Cunoasterea tuturor laturilor activitatii acesteia, respectiv juridica, comerciala, tehnica, resurse umane, financiara etc. precum si a punctelor forte si punctelor slabe corespunzatoare fiecareia este de natura sa permita evaluatorului fundamentarea judecatii valorii intreprinderii .

Diagnosticul furnizeaza informatiile necesare aprecierii situatiei trecute si prezente, care constituie o baza pentru estimarea elementelor si variabilelor "cheie" ce trebuie avute in vedere in cazul aplicarii diferitelor metode de evaluare. Intrucat evaluarea afacerii nu inseamna o aplicare mecanica a unor tehnici, asa cum sunt tentati sa faca nespecialistii in evaluare, ci presupune o apreciere profunda a performantelor si riscurilor firmei, echipa de evaluare trebuind sa opereze cu parametri considerati normali pentru mediul de activitate al firmei evaluate si la momentul efectuarii evaluarii.

Pe baza diagnosticului intreprinderii evaluate se poate determina stadiul actual al firmei si mai important, stadiile viitoare pe care le va parcurge afacerea, care, in cazul evaluarii firmelor necotate, vor avea un impact semnificativ asupra judecatii valorii si, de asemenea, se pot realiza testele de coerenta, atat intre diversele piese de diagnostic cat si intre evaluarea propriu-zisa a afacerii si analiza diagnostic. Aceasta din urma apreciere vine sa confirme ideea ca diagnosticul pentru evaluare nu are doar rolul de a prezenta numai situatia firmei la un anumit moment, ci si acela de a reactiona si sustine stadiile de evolutie a afacerii, proiectiile economico-financiare.

Realizarea diagnosticului unei firme in scopul evaluarii presupune parcurgerea urmatoarelor etape: stabilirea problemelor supuse analizei; asigurarea informatiilor si analiza documentelor care stau la baza lor; analiza si prezentarea rezultatelor intr-un raport.

Referitor la asigurarea informatiilor si analiza acestora, evaluatorul trebuie sa ia toate masurile pentru a se asigura ca toate sursele de informatii care s-au folosit sunt adecvate si credibile pentru derularea evaluarii. Standardul de evaluare a afacerii (SEV 5) precizeaza ca ".evaluatorul va urma etapele rezonabile pentru verificarea acuratetei si credibilitatii surselor de informatii, precum si daca acestea sunt in concordanta cu uzantele de pe pietele si locurile unde se efectueaza evaluarea".

Consideram ca diagnosticul unei firme nu poate fi incadrat in tipare fixe, ci trebuie sa aiba o structura adaptabila in functie de scopul urmarit. Pentru evaluara unei intreprinderii, diagnosticul poate fi structurat in: diagnostic juridic, operational, al resurselor umane si managementului, comercial si economico-financiar.

Intre acestea, un rol esential revine diagnosticului financiar care cuantifica prin instrumente specifice rezultatele analizei din celelalte sectiuni si realizeaza o interfata intre cele doua componente de baza ale procesului de evaluare a afacerii (diagnostic si evaluare propriu-zisa).

Diagnosticul juridic

Diagnosticul are drept scop analiza aspectelor legate privind activitatea firmei evaluate. Realizarea acestuia presupune analiza elementelor specifice referitoare la drepturile de propietate, luarea deciziilor conform actelor constitutive ale intreprinderii, relatiile contractuale ale societatii comerciale cu statul, partenerii comerciali, bancile, angajatii, litigiile in care este implicata firma etc.

Diagnosticul comercial

Diagnosticul vizeaza analiza pietei pe care opereaza afacerea. Obiectivul urmarit este estimarea pietei actuale si potentiale a intreprinderii si a pozitiei sale pe piata.

Pentru aceasta evaluatorul urmareste aspecte precum: evolutia vanzarilor, analiza structurala a vanzarilor pe produse si pietei de desfacere, evolutia preturilor, analiza clientilor, analiza repartitiei vanzarilor in functie de ciclul de viata a produselor, analiza furnizorilor intreprinderii, studierea concurentei, etc.

Cunoasterea pietei curente a firmei si a tendintelor principale ale evolutiei acesteia este esentiala pentru efectuarea de evaluari competente de intreprinderi.

Diagnosticul operational

Acesta presupune o analiza detaliata a factorilor tehnici de productie, a tehnologiilor de fabricatie a produselor, precum si a organizarii productiei si a muncii.

Aspecte precum: starea de functionare a masinilor, utilajelor, gradul de uzura fizica, performantele acestora, posibilitatile de utilizare in viitor, evidentierea activelor imobilizate redundante (in afara exploatarii) etc. sunt, de regula, semnificative in judecata valorii firmei.

Diagnosticul resurselor umane si a managementului

Diagnosticul are in vedere cunoasterea de catre evaluator a resurselor umane din punct de vedere al evolutiei, structurii, comportamentului si eficientei utilizarii lor, precum si prezentarea si analiza echipei de conducere a intreprinderii.

Din punct de vedere managerial se urmareste eficienta si eficacitatea cu care managerii, indiferent de pozitia lor ierarhica, exercita atributele de conducatori, respectiv planificarea, organizarea, conducerea oersonalului si controlul, precum si modul cum operationalizeaza conducerea prin intermediul procesului decizional.

Diagnosticul economico-financiar

Asa cum prezinta si standardul de evaluare a intrepriderii SEV 5, diagnosticul economico-financiar urmareste:

intelegerea performantelor realizate si a riscurilor inerente in activitatea in activitatea intreprinderii, precum si a perspectivelor de performanta finaciara viitoare, inclusiv prin analiza tendintelor care s-au manifestat de-a lungul timpului;

ajustarea situatiilor financiare istorice pentru a estima abilitatile intreprinderii de a genera fluxuri de venit pentru furnizorii de capital, precum si perspectivele acesteia;

compararea cu intreprinderii similare pentru a stabili parametri de risc, rentabilitate si de valoare;

Diagnosticul intreprinderii reprezinta interfata necesara pentru aplicarea metodelor de evaluare si judecarea valorii finale, el se finalizeaza printr-o sinteza a concluziilor rezultate din analiza firmei .

3.    Aplicarea celor trei abordari ale evaluarii

Procesul de evaluare este util pentru estimarea credibila a valorii difinite, bazata pe analiza tuturor informatiilor disponibile (in principal din diagnosticul intreprinderii). Evaluatorul va estima valoarea firmei prin metode si tehnici specifice, care reflecta trei abordari distincte in evaluarea firmei.

In mod fundamental nu exista decat trei modalitati (abordari) de a ajunge la valoarea unei intreprinderii, chiar daca au existat anterior si alte metode hibride (practicienilor, combinate, etc.) acestea nu mai sunt aprobate de standardele de evaluare:

abordarea pe baza de active ;

abordarea pe baza de venit ;

abordarea prin comparatie .

In principiu, un evaluator poate folosi intr-un raport de evaluare toate cele trei abordari in toate estimarile de valori ale intreprinderii. Utilizarea metodelor care se inscriu in abordarile respective depinde de tipul de intreprindere, situatia acesteia la data evaluarii, calitatea si cantitatea informatiilor disponibile, scopul evaluarii, etc.

Este recomandabil ca evaluatorii trebuie sa utilizeze cel putin doua abordari atunci cand evalueaza o afacere. Aceasta nu este doar o recomandare a standardelor profesionale, ci si o necesitate pe care o percepe orice evaluator profesionist care, in mod evident, se simte inconfortabil atunci cand trebuie sa judece valoarea unei firme avand doar rezultatul unei singure metode.

Exista insa situatii particulare, ce trebuie puternic argumentate, cand lipsesc informatiile necesare si nu se poate aplica decat una din metode. Aceasta situatie este riscanta pentru evaluator si trebuie evitata.

3.1.          Abordarea pe baza de active (patrimoniala)

Abordarea bazata pe active se bazeaza in mod esential pe principiul substitutiei care afirma ca un activ nu valoreaza mai mult decat costul de inlocuire al tuturor partilor sale componente

In cadrul acestei abordari evaluatorul va corecta bilantul care reflecta valori contabile (influenta in mare masura de costul istoric) cu un bilant care reflecta pentru toate activele (atat corporale cat si necorporale) si toate datoriile, valoarea lor pe piata sau o alta valoare corespunzatoare (adecvata). Aceasta abordare permite evaluatorului sa dea raspuns la intrebarea cat costa sa construiesti o intreprindere similara cu cea evaluata, luand in calcul inclusiv costurile de recrutare si formare a angajatilor, cheltuielile de obtinere a autorizatiilor si licentelor de functionare, de intrare pe piata si de creare a unei retele de clienti si furnizori, dimensiunea normala a capitalului de lucru, etc. Este recunoscuta ideea ca participantii pe piata recunosc o relatie intre costul activelor firmei si valoarea acesteia.

Din punct de vedere tehnic aceasta abordare presupune o activitate destul de laborioasa si complexa din partea echipei de evaluare din cauza diversitatii activelor ce vor fi evaluate distinct : imobilizari necorporale (brevete, licente, marci, contracte avantajoase), imobilizarii corporale (terenuri, cladiri, echipamente si utilaje de lucru, mijloace de transport, etc.), imobilizari financiare, stocuri, creante etc.

Aceasta abordare are dezavantajul ca priveste valoarea afacerii din perspectiva trecutului, a ceea ce s-arealizat si s-a acumulat pana la data evaluarii, fara sa aiba in vedere perspectiva afacerii.

3.2.          Abordarea pe baza de venit (randament)

Aceasta abordare se bazeaza in primul rand pe principiul anticiparii care afirma ca evaluarea provine din beneficiile viitoare anticipate ce urmeaza a fi generate de proprietatea detinuta.

In abordarea pe baza de venit se estimeaza valoarea unei afaceri prin determinarea valorii prezente a veniturilor anticipate. Cele doua metode uzuale ale abordarii prin venit sunt capitalizarea profitului si actualizarea cash-flow-ul (sau a dividendelor).

In cazul metodei capitalizarii venitului, valoarea rezulta din impartirea unui nivel reprezentativ al venitului la o rata de capitalizare sau este inmultit ca un multiplu al profitului, pentru a converti un profit in valoare. Se utilizeaza atunci cand veniturile generate de afacere sunt de natura anuitatilor.

In cazul metodie actualizarii cash-flow-ului, se estimeaza fluxul de lichiditati pentru o perioada viitoare si prin tehnica actualizarii fluxurile viitoare sunt convertite in valoare prezenta a afacerii care genereaza acele fluxuri. Se utilizeaza atunci cand, pentru o anumita perioada de timp, fluxul de lichiditati este variabil in timp.

Problemele principale in cadrul acestei abordari sunt: determinarea profitului reprezentativ, reproductibil intr-un orizont de timp rezonabil, realizarea previziunii fluxului de lichiditati si estimarea ratei de actualizare sau a ratei de capitalizare, a afacerii evaluate.

De asemenea, exista o serie de corelatii si coerente ce trebuie avute in vedere in aplicarea metodelor si tehnicilor presupuse de aceasta abordare, abordate pe larg de dr. ec. Sorin V. Stan in lucrarea "Coerente si corelatii in evaluarea intreprinderii", IROVAL 2001.

3.3.          Abordarea prin comparatie

Atunci cand sunt disponibile mai multe tranzactii cu intreprinderi similare si relevante aceasta este poate cea mai buna abordare pentru a realiza o estimare credibila a valorii de piata.

In abordarea prin comparatie evaluatorul este pus in situatia de a aprecia gradul de similitudine intre firma evaluata si tranzactiile comparabile dar si diferentele intre acestea.

In mod uzual evaluatorul va folosi ca surse de informatii :

pietele financiare de valori mobiliare unde sunt tranzactionate participatii ;

piata pe care sunt cumparate si vandute intreprinderii in ansamblul lor ;

tranzactiile anterioare anterioare ale propietatii subiect de evaluarii.

Un element critic in aplicarea acestei abordari este asigurarea unei baze de comparatie rezonabila si stabilirea unor parametri de echivalenta (de exemplu multiplicatorul  "pret/cifra de afaceri" sau "pret/profit net") care sa asigure (inclusiv prin aplicarea unor corectii ) convertirea unor date comparabile in valoarea firmei evaluate.

4.    Reconcilierea valorilor si estimarea valorii finale

Etapa finala a procesului de evaluare o reprezinta analiza sistemica a rezultatelor obtinute din aplicarea mai multor metode si stabilirea unei opinii in legatura cu valoarea finala

Chiar daca evaluatorul trebuie sa revada toata activitatea realizata, totusi aceasta este etapa cu cel mai mic volum de munca, dar care implica cel mai mult judecata si experienta evaluatorului.

Evaluatorul trebuie sa analizeze credibilitatea si aplicabilitatea fiecarei abordari la speta respectiva, sa inteleaga si sa explice diferentele intre rezultatele aplicarii mai multor metode, sa analizeze gradul de credibilitate si relevanta al tuturor informatiilor care au stat la baza aplicarii fiecarei metode si astfel sa propuna o valoare (sau un interval de valori).

Standardul de evaluare a intreprinderii (SEV 5) precizeaza ca "Selectarea si credibilitatea abordarilor si a metodelor adecvate si a calculelor depind de judecata elevatorului".