|
Realitatea economica demonstreaza ca nu exista firme care sa nu apeleze la persoane si/sau organizatii din exteriorul lor pentru a le furniza anumite servicii. De aici, necesitatea cunoasterii serviciilor si modalitatilor prin care firma maximizeaza beneficiile obtinute.
Serviciile pentru intreprinderile mici si mijlocii, in functie de tipul necesitatilor pe care le satisfac, se divid in doua mari categorii:
servicii curente;
servicii suport al dezvoltarii.
- Serviciile curente se refera la satisfacerea unor necesitati de functionare cotidiana ale firmei, fara de care aceasta nu-si poate continua activitatile. In aceasta categorie intra serviciile de telefon, posta, bancare, de asigurari, informatice, notariale, juridice, contabile etc. Din lecturarea listei principalelor cerinte, rezulta ca firma mica si mijlocie apeleaza la ele in principal din doua ratiuni. In primul rand, pentru ca exista organizatii sau persoane specializate care numai ele au competenta necesara, dreptul si responsabilitatea, recunoscute prin lege, de a le efectua, avand in vedere specificitatea importanta si marile implicatii economice si sociale pentru economia si populatia fiecarei tari. Din aceasta categorie fac parte serviciile telefonice, postale, bancare, de asigurari, notariale, juridice. In al doilea rand, firma mica si mijlocie apeleaza la anumite servicii curente care, desi se pot realiza in firma, avand in vedere caracteristicile sale - dimensiune, putere economica, natura activitatii, tipul managementului utilizat - este oportun sa fie cumparate din afara sa. Din aceasta categorie pot face parte serviciile contabile, informatice, de intretinere si functionare a echipamentelor firmei. De retinut ca, fara a apela la serviciile curente, o fima mica si mijlocie nu poate supravietui.
- Serviciile suport au in vedere satisfacerea unor necesitati ale firmei mici si mijlocii care tin de infiintarea si dezvoltarea acesteia, de realizarea anumitor perfectionari in cadrul sau, pentru care firma nu poseda competente necesare. Gama acestor servciii este relativ larga si cu tendinta de diversificare: consiliere si consultanta in multiple domenii, pregatire sau training, networking sau relational, garantare, complexe etc.
- Serviciile de consiliere si consultanta si training sunt cele mai intens utilizate, in special in domeniile financiar, managerial, marketing, tehnic, informatic, resurse umane etc.
- Serviciile de networking sau relationale au in vedere facilitarea accesului intreprinzatorului si a colaboratorilor sai la anumite informatii, evenimente, actiuni, organizatii etc. utile firmei. Serviciile de networking pentru intreprinderile mici si mijlocii sunt oferite de organizatiile de IMM-uri, camerele de comert si industrie, asociatii pe profesiuni (ale economistilor, inginerilor, informaticienilor etc.), universitati - prin asociatiile de absolventi (alumni), organizari de congrese, sau seminarii, fundatii.
- Serviciile de garantare sunt relativ recent aparute, fiind oferite de organizatii publice, mixte sau private firmelor care au nevoie de credite.
- Servicii complexe, ultima categorie, se refera la furnizarea unui pachet de servicii intreprinderilor mici si mijlocii in conditii avantajoase pentru acestea din punct de vedere logistic, informational, spatial, economic etc. Principalele modalitati de asigurare a serviciilor complexe sunt centrele de afaceri, incubatoarele de afaceri, aeropolurile, centrele infobusiness s.a. Oferirea de servicii complexe intreprinderilor mici prin modalitatile mentionate inregistreaza o rapida proliferare in ultimii ani, datorita eficacitatii lor ridicate in plan economic si social.
Concluzionand, putem afirma ca dupa 1980 se constata o puternica tendinta de amplificare si diversificare a serviciilor suport, ca urmare a cresterii importantei informatiilor, cunostiintelor, know-how-ului, care devin tot mai mult conditionante pentru supravietuirea firmei pe termen lung si dezvoltarea sa. In figura nr. 1 prezentam sintetic tabloul serviciilor pentru intreprinderile mici si mijlocii.
Firmele mici si mijlocii apeleaza tot mai intens la serviciile mentionate si datorita puternicei tendinte de externalizare a acestora, consecinta fireasca a adancirii diviziunii muncii.
Figura nr. 1 - Sfera serviciilor pentru intreprinderile mici si mijlocii