|
|
|
Despre viata instinctiva si inteligenta
Cei cu preocupari stiintifice in domeniul cunoasterii vietii si comportamentului animal, intr-un fel sau altul, au pornit si s-au perfectionat intradisciplinar de la izvoarele nesecate ale "spiritualitatii" animale. Este o pregatire indispensabila cunoasterii adancurilor si diversitatii radacinilor naturale ale comportamentului uman. Este drumul spre cunoasterea suportului natural al intregii vieti subiective, trecerea fiind facuta prin raspunsul dat la explicarea a doua categorii conceptuale stiintifice si generice consacrate, la cele de instinct si inteligenta.
In spatele categoriilor de instinct si inteligenta se ascunde un trecut plin de dispute intre specialisti din cele mai diferite categorii ale stiintelor naturii si a celor sociale. Insemnatatea lor a fost cand supraevaluata, cand repugnata de cei care isi propuneau sa explice mecanismele ce stau la baza reflectarii psihice, cele de control si autocontrol ale activitatii, de studiu a proceselor psihice etc. Totusi implicarea lor a fost cu atat mai necesara, cu cat era vorba de un animal aflat pe o treapta mai inalta a ierahiei de organizare a materiei vii, cu cat aceasta avea un sistem nervos mai bine dezvoltat, cu cat comportamentul acesteia este mai dispus la a se incarca cu mai multa substantialitate subiectiva, cu cat mai mult activitatile desfasurate era capabil la a se "interioriza" si de a se "instrumentaliza", de a indeplini functii superioare conativ cognitive. Drumul spre explicarea reflectarii psihice, spre un nivel superior psihic de organizare a activitatii este anevoios si indelungat. Iar parcurgerea lui presupune implicit considerarea celor doua categorii conceptuale de instinct si inteligenta, atat in ansamblul raportului organism-mediu - ca parte a sistemului viu, cat si a raportullui subiect-obiect - ca parte a sistemului psihic.
Apelul la categoriile de instinct si inteligenta mai este necesar pentru ca desi ambele se raporteaza indeaproape de existenta sistemului nervos si de functionarea acestuia, ele sunt categorii operante pentru clasificarea si descrierea multor forme primare de viata (pre-) psihica, de manifestare comportamentala chiar mai inainte ca sistemul nervos sa apara si raman inca multa vreme tot pre-psihice si dupa aparitia si dezvoltarea primara a acestuia; de asemenea, continua sa fie operante si pentru emplicarea unor "forme" sau structuri complexe proprii actiunilor organizate superior, de gandire primara, care inca nu pot fi declarate "palpabile" la nivelul macro sau microstructurilor neuronale. Situatie in care ele sunt considerate pur si simplu ca activitati mentale.
Menifestarile comportamentale sunt posibile si suportate in mare parte pe baza mecanismelor neruronale mai mult sau mai putin bine organizate. Cand este vorba de propriu-zise procese psihice produsul rezultat este un dat reflectat, incepand de la cele senzoriale si terminand cu cele formale si gandite. Reflectata este si o reactie tropica a unei hidre de mare in fata actiunii unui agent stimulator, dupa cum reflectata este si imaginea pe care o maimuta o vede prvindu-si propria imagine in oglinda. Continutul subiectiv al acestei din urma reflectari nu poate fi comparata cu prima, cu atat mai mult, cu cat in cazul maimutei se poate vorbi de o reflectare a mintii, pe cand de asa ceva la o hidra sau o ameuba nu poate fi vorba. Dar pentru explicarea cum reflectarea este posibila mental sunt necesare categoriile instinct si inteligenta, instrumente cu care se poate suprinde implicarea progresv crecuta a diverse mecanisme, incepand de la cele genetice si pana la cele superioare proprii perceptiilorm reprezentarilor etc.
Reflectarea mentala presupune valorificarea a ceea ce mecanismele neuronale si de alt fel ale comportamentului sunt capabile sa conserve peste generatii ca experienta dobandita in confruntarea organismului cu mediul incojurator; sa valorifice aceasta experienta in situatiile cu cuntumumul de imprevizibilitate cel mai crescut. Nu intamplator mai multi naturalisti - ca Emile Du Bois-Reymond (1818-1896), pe vremea cand psihologia de abia se nastea, au apreciat ca producerea senzatiei ca forma cea mai simpla de reflectare face parte printre cele sapte "enigme ale Universului", cu neputinta de solutionat pentru cunoasterea stiintifica. La fel Ernst Haeckel (1834-1919), un alt renumit naturalist al acelorasi vremi, a considerat problema aparitia si dezvoltarea senzatiei ca "enigma centrala a psihologiei", una pe care daca psihologia nu o rezolva, nu are ce cauta alaturi de celalte domenii ale "stiintelor naturii", uan care deseori a indreptat si indreapta si astazi pasii cercetatorilor spre agnosticism. Strand legat de aceasta problematica a senzatiei a reinviat interesul psihologilor si biologilor pentru categoriile conceptuale de instinct si inteligenta, ca destinate sa cuprinda si sa sintetizeze in sine mecanisme si fenomene implicate in realizarea procesului de reflectare psihica.
Categoriile conceptuale de instinct si inteligenta au fost mereu la concurenta cu cele ale ale fiziologiei nervoase in explicarea proceselor psihice, acestea din urma deseori fiind preferate in defavoarea primelor, evitatea pentru subiectivitatea lor. De aceasta disputa se leaga un indelungat "trecut", cu sageti subtile adresate de o parte si de alta, cu proiectie pana in domeniul filozofiei. De exemplu, pentru Bergson aceste categorii de instinct si inteligenta reprezinta cele doua moduri principale de actiune si cunoastere a naturii: instinctul fiind cel intru totul conform principiului vietii din natura si societate, unde inteligenta este expresia distincta a utilizarii mijloacelor de actiune neorganice. In aceasta privinta, cuprinderea intregii intinderi a diverselor mecanisme si procese psihice implicate in activitatile cognitiv-conative cu categoriile conceptuale ale fiziologiei s-au dovedit mereu limite. In acesti termeni reflectarea a riscat mereu sa fie facuta fragmentar; doar cu mare dificultate se putea distinge in acesti termeni un proces psihic de altul; sa defineasca acel proces psihic capabil sa unifice diferitele elemente reactive, diverse reflexe altfel disparate, dinamica lor de imbinare si de structurare la producerea a diverselor senzatii, perceptii, reprezentarii etc, de constructie prin ele a ierarhiei de organizare a mecanismelor si abilitatilor care definesc radacinile naturale necesare realizarii vietii psihice.
Un fapt istoric interesant releva ca majoritate naturalistilor sfarsitului de secol al XIX-lea care au fost atrasi spre studiul comportamentului animalelor, s-au prins implicit intr-un front comun al luptei pentru repudierea din sistemul stiintelor naturii a categoriilor de instinct si inteligenta. Trebuie subliniat in acest sens ca pasiune adevarata au facut din studiul vietii si comportamentului animalelor, obiectivul insa si-l vedeau atins si prin indepartarea din sistemul lor a stiintelor naturii a categoriilor de instinct si inteligenta. Unii dintre ei insa si-au desavarsit cauza intr-un mod cu cotul neasteptat: pasiunea pentru studiul vietii si comportamentului animal nu au permis sa depaseasca nobletea morala si caracteriala cu care au pretins sa se inscrie pe acest drum. Aceasta a insemnat ca, mergand pana la capat cu demersul lor investigativ, au avut taria sa-si puna rezultatele obtinute exact in serviciul opusului cauzei de la care au plecat. Adica, nu in cea a repudierii categoriilor de instinct si inteligenta din sistemul stiintelor naturii, ci de abia deschidere a drumului spre mai buna lor afirmare si cunaostere. Adica sa devina veritabili sustinatori ai implicarii categoriilor de instinct si inteligenta in studiul vietii psihice, a cunoasterii mecanismelor de reflectare. Printre acesti eminenti oameni de stiinta pot fi mentionati Jennings, von Uexkül, Pavlov s.a., care independent unul de celalalt, cu experiente efectuate in alte conditii naturale si de laborator, sa pledeze si sa sustina pastrarea celor doua categorii in sistemul stiintelor naturii.
Este lesne de imaginat ca cele doua categorii, de instinct si inteligenta, pana la constituirea propriu-zisa a zoopsihologiei ca disciplina stiintifica sau a psihologiei animale, ca si a etologiei, a creat nenumarate probleme savantilor vremii. Astfel, la inceput s-a considerat ca existenta de fel a caracterelor somato-morfologice ale animalelor este suficienta pentru identificarea si diferentierea diversitatii de forme specifice din natura, pentru ca pe aceasta baza animalele sa fie asemanate si deosebite legic si inconfundabil. Prin ce insa o albina sau o pasare dovedea o veritabila "stiinta" de arhitect in cladirea cuibului si leaganului lor de reproducere, cum o pisica in completarea ghiarelor sale uzeaza de "mijloace" diferite de cele somato-morfologice . erau comportamente evitate si neexplicate din aceasta perspectiva. Bunaoara abilitatea cu care o pisica intra in posesia bucatelor din bucataria omului depaseste cu mult doar zestrea sa somato-morfologica. Au aparut astfel tot mai multe situatii in care a fost nevoie sa fie explicate cu ajutorul acestor categorii de instinct si inteligenta, nu independent de acceptarea existentei unui nivel superior de adaptare la mediu, a existentei unei asemenea realitati functionale si fenomenale.
Trebuie remarcat ca retrezirea interesului pentru folosirea categoriilor de instinct si inteligenta s-a produs chiar inainte ca samanta germinativa celulara sa fie declarata suport al zestrei comportamentale, mai inainte ca sistemul nervos sa fie declarat suport natural al vietii psihice, mai inainte ca sa se fi descoperit legatura stransa dintre comportament si sistemul endocrin .. S-a trezit acest interes pentru ca era perioada pregatitoare decisiva pentru aparitia psihologiei insasi ca stiinta de sine statatoare. Pentru ca de abia dintr-o asemenea emulatie spirituala nasterea psihologiei a devenit posibila, unde din complementaritatea de interactiune dintre cele doua categorii conceptuale a fost posibilita cuprinderea unitara a elementelor de structurare a vietii psihice, a dependentei lor de un trecut natural istoric indepartat, a diversitatii de multiplicare a actiunilor psihice in neumarate forme de manifestare. Astfel doar s-au putut sintetiza intr-un sistem stiintific unitar multiple semnificatii procesuale altfel asumate de alte domenii de cunoastere, s-au putut formula si crea obiective de investigatie proprii, s-au putut consacra de acum domenii distincte de aplicatii, s-au putut pastra si reactualiza mai vechile domenii interdisciplinare si unitati functionale dintre psihologie si fiziologie, dintre viata psihica si cea neuronala etc.
Terenul care a fost accesat prin cele doua concepte de instinct si intligenta a fost intodeauna dificil, al unor procese psihofiziologice de mare complexitate, care cuprindea in sine reactii si fragmente de reactii reflexe; unele viscerale, altele motoare; unele exteroceptive, altele interoceptive; unele cu insemnatate vitala imediata, altele cu una doar foarte indepartata; unele cu functie tonigena generala, pe cand altele cu o alta activatoare sau dezactivatoare senzoriala sau motoare strict localizata; unele cu o incarcatura afectiva coborata pana in adancurile viscerelor, pe cand altele inaltate la nivelul operatiilor formale ale gandirii; unele antrenand microretele de circuite de proiectie corticala a stimulilor, altele capabile sa aduna in jurul aceleiasi "idei" parti diferite de retele cu aceasta semnificatie etc. Interesant este ca toate aceste elemente reactive si semnificatia lor functionala au fost mereu considerate ca produse de geneza, dintre dezvoltarea vietii organice si a celei psihice, dintre dezvoltarea filogenetica a sistemului nervos si cea comportamentala. Dintr-o astfel de perspectiva recurenta s-a putut evidentia legatura stransa dintre progresiva centralizare, encefalizare, corticalizarea a sistemului sistemului nervos si perfectionarea mecanismelor tonigene de selectie a raspunsurilor, a celor de distributie si incarcare afectiva a aceleiasi excitabilitati primare in diverse retelele neuronale, cu instrumentalizarea tot mai indemanatica a cate unui anumit segmente de corp ., fara ca in fapt sa fie afectata prin ceva unitatea lor functionala.
In decursul vremurilor categoriile de instinct si inteligenta au dobandit insa interpretari diferite, de unii autori au fost chiar redenumiti sau de altii pur si simplu ocoliti. Sunt diferente date cu deosebire de modul cum ele au fost concepute sa reuneasca multiplele elemente reactive sau fragmentele de reactii reflexe luate in considerare, cum ele au fost considerate implicate pe trepte diferite de organizare ierarhica a activitatii. In acest sens, una din cele mai coerente teorii a fost avansata inca de la mijlocul secolului al XVIII-lea de catre francezul La Mettrie (1709-1757), o viziune care reformulata de mai multi autori, si-a putut pastra actualitatea pana in zilele noastre. Astfel, elementele de reactii reflexe numite la un moment dat instincte si inteligente, au fost considerate ca parte ale unei mai mari "masinarii", care in cursul evolutiei filogenetice ajung la a-si schimba intaietatea pozitiei lor in raport cu schimburile functionale cu mediul inconjurator. Adica, in timp ce la inceput cele instinctive sunt considerate centrale in ansamblulacestor relatii, intr-o etapa evolutiva ulterioara cele inteligente vor fi cele care sa preia pozitia centrala a celor instinctive. Adica evolutia filogenetica a reactiilor reflexe in acea acceptiune a insemnat o progresiva "dezinstinctulizare", una concomitenta cu o "inteligentizare" a acestora. In acest fel a fost explicat faptul cum comportamentul animalelor este unul guvernat de instincte, spre deosebire de comportamentul oamenilor care ajungea guvernat de inteligenta ratiunii, de judecata.
Multa vreme planul de explicatie rezervat de cele doua concepte a fost dictat de rigiditatea cea decurs din mecanismelor organice, care a facut ca explicatia miscarilor instinctive sa fie considerata una incremenita si opusa fortat celor inteligente. Din aceasta perspectiva miscarea instinctiva era doar expresia unor complexe de actiuni stimulative externe, determinante in sine, comune indivizilor aceleiasi specii, comparabile chiar cu miscarile proprii actiunilor umane. Unele dintre acestea erau in masura sa indrepte comportamentul spre atingerea unor scopuri de regula inconstiente: miscarea gainii are ceva diferit de cea a gastii; miscarea broastei este diferita de cea a soparlei etc.Pentru acest mod de gandire si interpretare a miscarilor animalelor au ramas reprezentative studiile de entomologie ale lui Fabre. In acelas timp, miscarea inteligenta la toti autorii secolului al XVIII si al XIX -lea era redusa, in cel mai fericit caz, doar la una din tronsoanele sale de edificare de baza, adica la enigmatica invatare.
Drumul unei alte perspective explicative a instinctului si inteligentei va fi deschis tot din acea perioada de H. Spencer (1829-1903). Acesta a aratat ca cea mai pura reactie instinctiva este deja rezultatul unei activitati mentale, cu neputinta de redus doar la dimensiunile mecanice ale unui sau altui reflex, a combinatiilor dintre ele. Si aceasta deoarece instinctul este nu numai expresia producerii unor procese psiho-fiziologice, ci si a unora mentale, in cele trei aspecte ale sale: cognitiva, afectiva si conativa. A fost o schita ingenioasa, care va avea sa fie insusita si completata de Darwin - contributiile sale pe aceasta linie, de plasare a reactivitatilor reflexe emotionale in centrul raporturilor organism-mediu, al luptei pentru existenta; al selectiei caracterelor avantajoase .nu au fost de nimeni contestate.
Perspectiva de gandire a instinctului si inteligentei proprusa de Spencer a fost agreata de numerosi cercetatori si s-a bucurat de larga raspandire printre specialisti. Printre acestia au fost W. James si W. McDougal care au adus contributii importante si au completat aceasta perspectiva de gandire, care au evidentiat necesitatea cuprinderii sub acelasi tot functional a celor mai diferite unitati sau fragmente de rectii reflexe ale organismului. Este deja o ordine de argumentare esentialmente diferita de cea "masinista" propusa de La Mettrie, in acord cu care comportamentul uman este mai flexibil si mai inteligent decat cel animal nu pentru ca ar avea si mai multe instincte, ci dimpotriva, pentru ca s-ar fi golit progrsiv de ele. Este ordinea in acord cu care se poate exeplica de ce in "oglinda" mintii "zambim cand sunte multumitim, si nu ne incruntam; de ce multimii nu-i putem vorbi ca unui prieten, de ce o fata ne intoarce simturile cu susul in jos si face ca inima sa ne palpite ." (James 1890).
Adevarul este ca pentru biologi, chiar si in zilele noastre, termenii de instinct si de inteligenta au fost si raman pe mai departe dezageabili, fiind considerati in continuare "alunecosi" pentru a fi asimilati in domenii de cunoastere cum sunt neurologia, fiziologia s.a. Cu atat mai mult cand cercetarile respective sunt indreptate spre alte obiective decat cele ce privesc reflectarea, cele de relevare a dimensiunilor sale cognitive, afective sau conative. Posibil ca retinerea si disconfortul fata de ele sa provina dintr-un conservatorism intradisciplinar, dintr-o retinere subiectiva ca aceleasi rezultate si efecte neurologice sau fiziologice sa poata fi valorificate de altcineva si pe alte taramuri decat cele ale medicinei, bunaoara cum ar cel al psihologiei cognitive, al afectivitatii etc.
Cu atat mai mai mare poate fi retinerea fata de categoria de inteligenta, fata de cum aceasta poate sa fie implicata in cunoastere. Ori de la inceputul secolului XX-lea, de cand psihologia si-a luat tot mai mult avant, de inteligenta se vorbeste tot mai mult ca de o activitatea care este "indreptata spre lumea externa", pe care reconstituind-o din fragmente mici si disparate, reuseste sa le confere noi sensuri (Binet); ca de actiuni care se produc pe masura situatiei, care implica producerea invatarii in formele cle mai diferite (Janet), ca de o expresie a formei viabile a comportamentului ontogenetic, sau ca de o expresie a principiului "superior" al economiei organice, care intervine acolo unde structurile anatomo-morfologice se dovedesc neputincioase sau imperfecte, si unde are rolul de elimina "inutilul" din dinamica sistemului (Beniuc); ca de o expresie a unui nivel superior de echilibru dintre asmilarea si acomodarea cognitiva, suprapusa schimburilor de natura organica (Piaget) . Un asemenea fenomen devenea tot mai interesant, dobandea tot mai multa aplicabilitate in activitatea productiva, in scoala, spitale etc.
Altfel trebuie relevat faptul ca apelul la cele doua categorii conceptuale de instinct si inteligenta s-a facut de fiecare data bine justificat, cand reflectarea obiectelor necesita o tot mai buna cunoastere si integrare a mecanismelor de baza, cu deosebire a celor neuronale, a conexiunilor care intra in functiune, a energiilor de sustinere etc. In acest sens s-au elaborat platforme teoretice si experimentale (Delacour, Piaget), care acestor categorii le confera insemnatate generica si structurala autonoma, care functioneaza asemenea unui propriu-zis organ de cunoastere, al carui suport integreaza deopotriva mecanismele neuronale si pe cele psihologice, cu neputinta de redus la cele ale unui sau altui macro sau microsistem anatomic.
O perspectiva de gandire care are de partea sa si argumentele etologiei moderne, in acord cu care corespunzatoarele structuri neronale delimitate anatomic se cer completate exact cu ceva ce este reprezentat de instinct si inteligenta. Si aceasta cu atat mai mult, cu cat acestea din urma sunt in mod egal produsul unei evolutii filogenetice, cu toate raporturile lor de interrelatie cu mecanismele propriu-zis neuronale, viscerale sau de alt fel.
Investigatiile experimentale in domeniu sunt dificile, cer multa ingeniozitate. De aceea este importat ca sa se delimiteze intodeauna incepand de unde si cum se abordeaza comportamentele care sunt numite instinctive sau inteligente. Totul pleaca de activitatea cea mai simpla si totodata si cea mai reprezentativa pentru manifestarea unor asemenea comportamente: de la miscare. Toate animalele se misca si o fac in cele mai diferite forme. Miscarea este prezenta in mod egal la animalele superioare, ca si la cele inferioare; are forme expresive exterioare sau unele tainuit interiorizate in organism; comanda unor miscari este controlabila, altele il conduc pe individ orbeste; controlul comenzilor se poate afla in "interiorul" organismului, la nivelul diversilor centrii nervocsi sau periferica in "exterior" organismului .. O miscare este instinctiva atata vreme cat are un suport structural propriu si autonom, distinct de structurile organice anatomo-morfologice, fiziologice etc. Pe cat de simpla si neinsemnata pare in anumite situatii, pe atat de complexa si vitala-i poate fi insemnatatea in altele. De aceea este importanta identificarea formelor in care se manifesta, ca si descrierea mecanismelor pe care le are la baza; de aceea multi zoologi si etologi au intrevazut in descrierea si explicarea acestor forme simple de miscare cheia de bolta a intelegerii intregii activitati psihice, de la adancurile sale de mnifestare interiorizate visceral si pana la formele sale complexe de pe treptele superioare ale filogenezei, pana la cele gandite logico-matematic. Toate aceste forme de manifestare ale miscarii fiind fenomenale, implicit explicarea lor necesita apelul la categoriile de instinct si inteligenta.
Intradevar, naturalistii au fost cei care au creat baza experimentala producerii si reproducerii experimentale a acestor miscari. Initial insa au facut-o doar secvential si doar subordonat propriilor lor conceptii biologice, celor fiziologice sau neurologice. Ceea ce a facut ca explicarea miscarii sa fie lasata incremenita in general in conceptia fixista sau evolutionista de la care autorul a plecat, in "atomii" reflexelor de un fel sau altul. Miscarea insa de fiecare data este ceva mai mult. Ceea ce a fost probat de studiile diferitilor specialisti, efectuate la speciile de animale cele mai diferite. Aceasta pentru ca prin miscare actiunea adaptativa se plaseaza pe un plan superior de integrare adaptativa la mediu, cel propriu activitatilor senzorio-motorii. Este un plan care cuprinde atat simplele miscari care se produc la animalele aflate pe trepte inferioare ale filogenezei, ca si pe cele din profunzimile viscerelor la animalele superioare. Acestea astfel definesc un nivel distinct de integrare psihologica, un nivel unde apelul la categoriile de instinct si inteligenta devine indispenabil. Cu atat mai mult, cu cat aici deja acestor miscari atat de simple li se poate prescrie finalitatea, adica directionalitatea unui scop, ale caror izvoare energetice se afla inscrise de milioane de ani in samanta germinativa a fiecarui individ apartinand unei anume specii. Astfel, fara a-si nega nici un moment sorgintele profund organic, in momentul urmator sensul si rostul miscarilor va necesita o explicatie psihologica, una care va avea sa fie data diferit si complementar de cum diversele tendinte teoretice, de behaviorism, de gestaltism, de reflexologie explica activitatea instinctiva si inteligenta.
Dar descrierea si explicarea caracterului instinctiv sau inteligent al miscarilor a fost mereu plina de dificultati. Asa se explica de ce unii autorii au facut-o confuz si contradictoriu. Ele au fost propuse chiar de inalte foruri academice, ca Academia din Dijon, unde s-a formulat problema naturii si formei miscarilor albinei la construirea fagurilor. Specialistii din discipline diferite ale stiintelor naturii, inclusiv matematicieni s-au pus la calcularea unghiurilor de imbinare a fagurilor, la evaluarea economiei maxime de consum a cerii pe care o conserva in ele. Problema a fost foarte sugestiv formulata, de cum daca albina sau Arhimede probeaza mai bine calitatile de geometru. Fireste, ea s-a bucurat de mult succes de public, pastrandu-si in intregime actualitatea si interesul pentru explicarea naturii "aptitudinilor" de constructori a multe alte specii de animale si la om.
Dupa nasterea psihologiei ca stiinta de sine statatoare, dupa aparitia etologiei ca disciplina biologica distincta de studiu a comportamentului problema naturii "constructiilor" animalelor, a "intentiilor" de la care au pornit, a "proiectului" care sta la baza acestor constuctii a fost reformulata si a gasit explicatii la fiecare specie de animal in parte. Despre respectivele activitati "constructive" s-a apreciat ca sunt instinctive, ca ele sunt un produs al evolutiei natural istorice a fiecarei specii de animal in parte, ca ele reprezinta un caracter diferential important in speciatie, ca actioneaza supra-individual etc; s-a mai apreciat ca, in functie de nivelul de evolutie al comportamentului animalele dovedesc disponibilitati potentiale de a se mai abate de la rigurozitatea "formelor" sau structurilor instinctive, ca aceasta disponibilitate este indispensabila pentru a face fata variatiilor conditiilor stimulative, ca aceasta disaponibilitate de abatere la un moment isi gaseste propria sa autonomie organizatorica, cea care activitatilor le confera nota diferentiala de act inteligent. Totul se produce in functie de conditiile stimulatoare ale mediului, intrepatrunderea dintre ceea ce s-a dobandit filogenetic si ceea ce se edifica activ in cursul ontogenezei fiind un proce de mare complexitate si profunzime. Conditiile de mediu fac ca "forma" sau structura unor miscari sa fie intru totul asemnatoare la specii de animale total diferite - fenomenul de convergenta adaptativa, dupa cum ele pot sa ajunga total diferite la specii de animale strans inrudite - fenomenul de divergenta adaptativa. Producerea lor are la baza profunde mecanisme morfogenetice, neuro-hormonale dar si psihogenetice, de ustinere atat de rigiditatii conduitelor instinctive, aceleasi peste generatii, cat si a celor inteligente, care se disting prin plasticitate si flexibilitate, cu punere regenerativa de reinoire tot mai crescuta.
Cercetarile moderne cu acest specific zoopsihologic si etologic isi propun ca in termenii de instinct si inteligenta sa reprezinte ceea ce in comportament reprezinta o "constanta" si respectiv o "variabila" in diverse situatii adaptative. De aceea, pentru diversele unitati sau secvente de miscare studiate, termenul de instinct si inteligenta au devenit generice. Adica, ceea ce in modul de actiune si miscare a unui individ incepe sa se distinga a fi ceva specific si diferential, ceva care ajunge a fi mostenit peste generatii intra in categoria actelor instinctive. Ca atare mostenit si transmis peste generatii ajunge si "proiectul" de construire al albinei, al randunicii .., care nu se afla in mintea animalului, ci in tot ceea ce inseamna simtirea si reactia acestuia la nivel visceral, hormonal, nervos .., inclusiv implicarea unor structuri specifice de coordonare. De abia cu acest punct de plecare se detaseaza o disponibilitate de raspuns "nespecifica", una de pliere plastica a raspunsurilor in acord cu actiunea situationala a agentilor stimulatori, a caror comanda si control a reusitelor se afla de asta data in mintea animalului. Indiferent din ce specie face parte respectivul exemplar, daca printr-o reorganizare reflexiva a situatiei problematice stimulative receptionate animalul depaseste sau ocoleste situatia problematica, adaptandu-se reusit la aceasta. Cand o maimuta sau un delfin inventeaza pe loc raspunsul de depasire sau ocolire a unei situatii problematice, prin ce raporturile spatio-temporale pana atunci realizate dobandesc un nou sens, inseamna elaborarea tot a unei "constructii", dar a uneia de tip diferit, uneia intentionale, care are loc mental si nu la nivelul simtirii viscerelor sau a reactiilor hormonale, una care se poate transforma reflexiv in momentul urmator si nu doar intr-un timp natural istoric. Forma sau structura conduitelor inteligente poate fi asemanatoare si analoaga celor instinctive, cu deosebirea doar ca primele se pot cladi ontogenetic, intr-un timp "social"-istoric individual, pe cand cele din urma se cladesc in dimensiune populationala si intr-un timp natural-istoric.
Pentru multi cercetatori "constructiile" executate de animale au o valoare reprezentativa teoretica si experimentala, ca fiind locul unde incepe si se sfarseste viata psihica. Aceasta pentru ca in ele exista sintetizata experienta filogenetica si ontogenetica de viata, capabila sa lanseze individul in lupta pentru existenta, in agonisirea hranei, in gasirea partnerului de sex opus, in grija pentru progenitura; devin realitati subiective si teritoriale, care coloreaza si definesc individualitatea de neconfundat a comportamentului(cf. ). Fireste, toate acestea se completeaza cu elemente de identitate si diferentiere de neconfundat ale comportamentului uman, unele capabile sa reinsufleteasca miscarile si "instrumentele" conduitelor umane, unele care sa se inscrie pe planul unor conduite culturale. Ori aceast inseamna uneori ceva foarte simplu si totodata foarte distinctct; adica, sta oricand la latitudinea omului sa manance ca un animal, mai putin animalul va putea sa manance vreodata ca un om. O disponibilitate dobandita natural istoric, in cursul antropogenezei comportamentului, cu functie integratoare si organizatoare asupra comportamentului in cursul ontogenezei. Desigur, o caracteristica comportamentala existenta germinal si la animale, dar doar prin franturi si rudimente de debut, cateodata inca suficiente pentru a angaja sisteme complexe de comunicare interindividuale, sa realizeze veritabile ritualizari, larg raspandite in lumea aniamla si pastrate intacte si dezvoltate in comunicarea prelingvistica subiectiv atat de bogata a omului. Completate cu virtutile de "edificare" reglatoare si autoreglatoare ale limbjului articulat acestea vor defini inconfundabil identitatea etnica si culturala a omului, una trasmisibila peste generatii pe cale culturala, cu nimic diferit decat experienta comportamentala mostenita genetic.
In mod egal viata instinctiva si inteligenta cuprinde si sfera vietii sociale a animalelor. Cu cat un animal se afla pe o treapta superioara a filogenezei, cu atat mai mult existenta lor individuala se poate face dependenta de cea a societatii si comunitatii conspecifice din care face parte, de animalele apartinand celorlalte specii de animale cu care vine in contact direct sau indirect. In cadrul aceliasi comunitati sau grupuri sociale animalele dobandesc ranguri sociale, unele care deseori sunt mostenite sau transmise urmasilor ca prin descalecat. Organizarea sociala in aceasta situatie devine indispensabila in raporturile inter sau intraspecifice, nu odata caracterizate simpolist prin termenii de "homo homini lupus". Pozitia sociala si teritoriul detinut de unii reprezentanti ai comunitatii dobandesc valente reactive instinctive si inteligente, cu valoare reglatorie si autoreglatorie asupra comportamentului (vezi. cap. ). Este un plan care isi asuma interventia instinctului agresivitatii, unul care gratie interventiei "mijloacelor"inteligente, devine ritualizabil, unul care se substitue interventiei nemijlocite a coltilor sau a ghearelor, unul care cu mare dificultate se substitue si interventiei armelor de foc.
Astfel, probleme aici formulate ca proprii celor doua doua categorii de instinct si inteligenta de abia le completeaza si le precizeaza pe cele mai inainte formulate in cazul "spiritualitatii" animale. Diferentele rezulta de acolo de unde acesteia din urma ii corespunde un nivel de cunoastere comun tuturor oamenilor, pe cand nivelul de cunoastere reprezentat de categoriile de instinct si inteligenta este deja unul al cunoasterii stiintifice de specialitate (cf. G. Bachelard). La nivelul comun de cunoastere al "spiritualitatii" animale insufletirea antropomorfa a comportamentului animal ramane inca permisiva, pe cand la nivelul stiintific al reflectarii categoriilor de instinct si inteligenta asemenea interpretari sunt sanctionate drastic. Mai mult, de abia prin mijloace specifice artistice "spiritualitatea" animala poate insufleti intr-un mod generos forma artistica de cunoastere. Proba in acest sens sunt filmele de desene animate, dar mai ales spectacolul de circ. Ce altceva decat "spiritualitate" animala este cand dresorul cuteza a-si introduce capul in gura unui tigru, al unui crocodil ?! In astfel de produse spirituale exista in mod egal vraja, sacru si comic, realitate si fictiune sau trucaj. Este nivelul de cunoastere la care astfel de artificii sunt acceptate pentru a putea patrunde la constiinta larga a publicului si sensibilizarea acestuia asupra deteriorarii tot mai dramatice a raportului om-natura. Nu intamplator, ceea ce ca "spiritualitate" animala era gustat din plin in spectacolul de circ de publicul larg cu doar cateva decenii in urma, astazi devine disgratios si refuzat categoric de acest public. Cum sa mai accepti acest spectacol cand pe canalul TV Animal Planet sau Discovery fie P.Stelberg reusesc sa patrunda atat de adanc si reusit in adancurile naturale ale vietii si "sufletului" celor mai diferite specii animale, unde pledeaza si conving atat de reusit asupra necesitatii echilibrului dintre natura si om, asupra compatibilitatii si lipsei oricarei dusmanii pre-facute dintre cele mai vorce si periculoase vietuitoare din natura si omul civilizat modern.
In cazul in care viata si comportamentul sunt interpretati in termnii instinctului si inteligentei apelul la mijloacele "spiritualitatii" animale isi pierde deja orice sens. De asta data problema devine a cunoasterii sistematice a unei anume secvente distincte din natura, a valorificarii unei experiente stiintifice dobandite si tezaurizate de milenii; devine de acum interesant cu aceasta tezaurizare s-a efectuat progresiv pana la nasterea psihologiei si etologiei ca discipline stiintifice de sine statatoare (vezi cap. 2); un domeniu care pentru a fi cunoscut necesita introducerea unor metode si tehnici specifice, de intelegere a animalului ca parte a naturii si in raporturile sale diverse cu omul (cap. 3); de asemenea, presupune descrierea radacinilor organice, viscerale si hormonale ale comportamentului filogenetic (cap.4); pentru ca, de fel, sa poata fi formulata problema structurilor sau a "formelor" aflate la baza activitatii instinctive, a psihogenezei acestor structuri, a sistemelor lor de coordonare si control a miscarilor performate (cap.5); se va continua cu descrierea structurilor ce stau la baza activitatii inteligente, cu ele se edifica, rolul pe care-l au invatare, jocul si comunicarea (cap. 6); in ordine se va aborda problema delicata a vietii sociale, a rolului mecanismelor biologice si psihologice in realizarea diferentierii sociale, se va aborda in acest sens problema interesanta a agresivitatii si teritorialitatii (cap 7) . In final se va sintetiza problemele ce privesc apropierea de "sufletul" animalelor (cap. 8). Iar cand va deveni necesar, aceasta idee a aproierii omul de animal va fi sustinuta cu experiente proprii in domeniu.
