Obiectul, scopul si sarcinile psihopedagogiei sociale

1. Continutul si structura psihopedagogiei speciale. Statutul interdisciplinar, relatiile cu psihologia, pedagogia si alte stiinte.

Psihopedagogia speciala este o stiinta care se ocupa de persoanele handicapate, de studiul particularitatilor psihice, de instructia si educatia lor, de evolutia si dezvoltarea lor psihica, de modalitatile corectiv-recuperative, pentru valorificarea potentialului uman existent si formarea personalitatii acestora, in vederea integrarii socio-profesionale cat mai adecavte.

Dezvoltarea psihopedagogiei speciale trebuie privita prin prisma evolutiei stiintelor pedagogice si psihologice .

In acest context s-au construit noi domenii ce au trecut de la latura teoretica la accentuarea caracterului aplicativ, bazat pe nevoia de cunoastere a copilului si de evaluare a capacitatilor psihice in vederea adoptarii unor strategii pentru sporirea influentelor procesului instruictiv-educativ.

S-a impus ideea ca diferentele psiho-fizice dintre copii si modalitatile specifice de activitate determina adoptatrea erarhica si diferentiata a educatiei si interventiilor care sa valorifice maximal, potentialul uman restant.

Astfel se considera ca orice fiinta umana poate fi supusa unui proces pozitiv de influentare , iar pentru copiii deficienti, instructiile si educatiile sa se subordoneze scopului corectiv-recuperativ si integrativ socio-profesional.

In acest fundal s-au constituit domeniile psihopedagogiei speciale care ulterior au captat o diversitate si o dezvoltare semnificativa .

Ca urmare a cercetarilor si studiilor aprofundate a fost posibila elaborarea de metodologii corectiv-recuperative specifice fiecarei categorii de handicap prin raportarea la ;

Gravitatea acestuia

Formarea de manifestare

Varsta subiectului

Posibilitatea de compensare si dezvoltare ale structurilor psihice

Asadar , rezulta ca nu pot fi utilizate in procesul instructiv-educativ aceleasi metode si tehnici din scoala de masa (obsinuita ), pentru ca ritmul si specificul activitatii psihice impune o metodologie adaptata la particularitatile copiilor cu diferite deficiente.

Demersurile specializate din practica scolara a invatamantului special au determinat adoptarea de programe si manuale care sa raspunda obiectivelor respective si sa contribuie la sporirea eficientei pregatirii subiectilor pentru viata sociala.

E. Verza se refera si la caracterul multidisciplinar al PPS( psihopedagogie speciala ).

In paralel la nivelul PPS s-au diversificat noi domenii, la dezvoltarea carora si-au adus contributia o serie de specialisti prin cercetari de marca teoretico-aplicativa .

Astfel de domenii fundamentate stiintific sunt :

1. oligofrenopsihologie

oligofrenopedagogie

= ce se centreaza pe stadiul activitatii psihice a psihodiagnozei si evaluarii personalitatii deficientului mintal de intelect , a optimizarii procesului instructiv-educativ pentru pregatirea acestora in vederea integrarii lor in viata sociala.

2. surdopsihologia ( psihologia handicapatilor de auz)

surdopedagogia (pedagogia handicapatilor de auz)

= prin intermediul carora se pune in evidenta problematica psihologica si pedagogica a handicapului de auz.

Surdopsihologia sau psihopedagogia deficientului de auz studiaza particularitatile dezvoltarii psihofizice ale subiectilor cu disunctionalitate auditiva si mijloacele adecvate compensatorii , instructiv-psihofizice ale subiectilor cu disfunctionalitate auditiva si mijloacele adecavte compensatorii, instructuiv-educative si recuperatorii in vederea formarii personalitatii si a unei bune incadrari socio-profesionale .

Surdopsihopedagogia studiaza si cauzele surditatii prevenirea factorului de risc si particularitatile dezvoltarii psihice a persoanelor cu deficiente de auz ;constata si explica structura , tipul si gradul surzeniei , in vederea interventiei medicale ( timpanoplastie), tehnice ( protezare )si compensator auditive ;elaboreaza princiile incadrarii in sistemul scolar speciala si general , cat si in societate si activitatea productiva ,studiaza particularitatile vietii si activitatii copilului cu deficienta de auz in familie in mediul social si evidentiaza importanta factorilor sociali si educativi in formarea personalitatii lui.

Asadar, surdopsihopedagogia este o stiinta interdisciplinara utilizand date si rezultate ale cercetarii din domeniu pedagogiei, pedagogiei, psiholingvisticii, medicinei, fiziologie, acusticii, electronicii, sociologiei.

Surdopedagogia studiaza si stabileste cauzele si consecintele imediate si indepartate ale pierderii auzului , principiile si metodele generale si speciale de demutizare in raport cu timpul disfunctiei auditive ( surd-hipoacuzie ) , metodologia receptiei vorbirii prin labiolectura , a emiterii si corectarii vorbirii cu si fara ajutorul aparatelor electro-acustice.

3. tiflopsihologia ( psihologia deficientului de vaz)

tiflopedagogia ( pedagogia def.de vaz)

=sunt axate pe studiul activitatii psihice si optimizarii procesului instructiv-educativ a handicapului de vaz .

Tiflopsihologia este o ramura a psihopedagogiei speciale avand ca obiect de studiu legile specifice si fenomenele ce caracterizeaza dezvoltarea diverselor structuri ale personalitatii deficientilor vizuali ( nevazatori, ambliopi) , a instruirii si educarii acestora cu scopul fundamentarii stiintifice a masurilor si metodelor menite sa contribuie la recuperarea si integrarea sociala.

Tiflometodica este axata pe metodologia predarii disciplinelor de studiu cuprinde in programa scolara.

Tiflotehnica este parte teoretico-practica a construirii si folosirii materialului didactic si a aaparaturii utilizate in activitattile scolare .

4 .Logopedia

=centrata pe studiul limbajului si inavertentelor sale , pe prevenirea si terapia tulburarilor de limbaj.

Logopedia face parte si ea din sistemul stiintelor psihopedagogiei speciale si poate fi apreciata ca fiind un domeniu deosebit de complex , cu implicatii pertinente atat in activitatea practica cat si in cea teoretica .

Sensul restrictiv acordat logopediei si anume acela de a educa , de a corecta vorbirea ( orala sau scrisa ) tulburata si respectiv elaborarea unor tehnici , a unei metodologii adecvate care sa faca posibila indeplinirea scopului intr-un timp cat mai scurt, a accentuat caracterul ei practic.

Logopedia are prin excelenta un caracter aplicativ , de prevenire si inlaturare a tulburarilor de limbaj in vederea dezvoltarii psihice generale a persoanei, de a stabili sau restabili relatiile cu semenii sai, de a facilita insertia in colectiv ,de a forma si a dezvolta .

5. Somatopedia (PPS a handicapatilor fizici)

= care se ocupa de problematica psihologica si pedagogica a handicapatilor locomotori .

psihopedagogia speciala a hand.fizic sau somatopsihopedagogia este si ea o ramura a psihopedagogiei speciale ce studiaza activitatea psihica a persoanelor cu abateri somatice de la normalitate si care genereaza un handicap in plan psihic social si profesional. In acelasi timp se are in vedere analiza impactului deficientei in planul evolutiei personalitatii si comportamentului, a elaborarii unor programe educational recuperative si a pregatirii persoanelor respective pentru viata social profesionala.

6. PPS a handicapului de comportament

= ce vizeaza cunoasterea structurilor psihice a persoanelor deviante comportamental si implimentarea unor programe de restabilire a comportamentelor adaptiv -integrative .

PPS este o stiinta de sinteza care utilizeaza informatiile complexe furnizate de medicina ( pediatrie, neurologie infantila, oftalmologie, otolaringologie, audiologie, ortopedie, igiena ) psihologie( cu ramurile sale ) , pedagogie, sociologie, stiinte juridice in studierea dinamica a personalitatii tuturor formelor de handicap prin deficienta si inadaptare .

Statutul interdisciplinar al PPS

Un domeniu complex de sinteza cu caracter interdispciplinar care s-a nascut la intersectia dintre ariile de cuprindere -tematica si investigativa ale mai multor stiinte traditionale cu caracter sociouman ,in deosebi stiintele medicale , psihologia si stiintele educatiei , stiinte sociojuridice implicate in studiul si rezolvarea problemelor pe care le ridica persoanele cu handicap .

Dezvoltarea PPS trebuie privita prin prisma evolutiei stiintelor psihologiece si pedagogice .

Traditional PPS s-a dezvoltat in principal prin delimitarea preocuparilor la problematidca psihologica si pedagogica a persoanelor cu dificultati in dezvoltare intr-un palier sau altul al activitatii psihidce sau fizice .

Sunt preocupari practice si teoretice , bazate pe interferenta informatiilor din domeniile stiintelor  studiului omului.

Analizand rolul psiholgiei in dezvoltarea altor stiinte , Mielu Zlate precizeaza caracterul de reciprocitate in sensul ca orice progres produs in stiintele tangente psihologiei vor influenta demersurile "redefinirii psihologiei" mai ales din perspectiva practic actionala .

In acelasi context psihologia si pedagogia din perspective diferite sunt centrate pe analiza omului normal , dar nu se pot lipsi de exemplificari ale unor cazuri sau ale unor caracteristici din activitatea psihica a persoanelor ce se plaseaza la extremele normalitatii tocami pentru a se contura cu mai multa exactitate aspectele comune si de referinta generala.

Nefiind doar o stiinta psihologica ori pedagogica , PPS isi defineste obiectul de studiul si isi delimiteaza campul de preocupari in zona de interpatrundere a celor doua , fiind prin urmare o disciplina de granita .

Consecinta principala a acestui fapt este deschiderea teoretica , metodologica si aplicativa catre o serie de alte ramuri si domenii stiintifice ,enumerand in continuare relatiile interdisciplinare pe care le intretine cu :

v    stiinte medicale ( cu precadere in definirea etiologiei deficientilor si asocierea tratamentului medicamentos si chirurgical abordarii PPS: pediatrie, neurologie infantila, oftalmologie, otorinolaringologie, audiologie, ortopedie, igiena );

v    cu psihodiagnoza ( atat in ceea ce priveste depistarea precoce si incadrarea corecta a deficientilor dupa tipuri si grade cat si elaborarea unor instrumente si proceduri de evaluare adecvate );

v    cu psihoterapia ( mai ales atunci cand este vorba de formarea si intarirea unor imagini de sine pozitive ori de surmontarea anxietatii in comunicare);

v    cu psihologia varstelor ( in special cand se impune raportarea comparativa la dezvoltarea psihica npormala , precum si la repere psihogenetice si psihodinamice tipice );

v    cu psihologia scolara ( pentru tot ceea ce inseamna activitate scolara de invatare);

v    cu psiholingvistica ( pentru intelegerea mecanismelor dce guverneaza aparitia , formarea si dezvoltarea limbajului );

v    cu psihologia sociala ( in cadrul preocuparilor vizand integrarea educationala, sociala si profesionala ), mentinand expres psihologia organizatiilor( atunci cand accentul cade pe dinamica relatiilor interpersonale din interiorul structurilor oragnizatiilor in care sunt cuprinse persoane cu handicap);

v    cu asistenta sociala( deoarece de multe ori aspectele psihopedagogice nu pot fi separate in viata de toate zilele de cele referitoare la protectia si sprijinirea celor aflati in dificultate);

Referindu-se la relatiile dintre PPS si asistenta sociala Florin Verza isi afirma intentia de a realiza "o unitate la nivel teoretic fara insa a afecta specificul celor doua domenii".

In fine cu diverse specialitati pedagogice si sociologice ( didactica , docimologia ,managementul educational respectiv sociologia familiei, sociologia muncii).

Nu putem omite interesul pentru orice aplicatie ori procedura tehnica atat in ceeia ce priveste depistarea deficientelor cat si compensarea protetica ori chiar rezolvarea acestora ( ex. Interventii chirurgicale ).

Tehnologia sub cele mai variate aspecte constituie o fateta distincta a PPs.

Asadar PPS este un domeniu interdisciplinar ce are radacini8 comune cu psihologia si pedagogia ,dar si multiple tangente cu medicina , asistenta sociala si juridica -ce au ca obiect cooperarea cu domeniile inrudite in directia cunoasterii, evaluarii copiilor, adolescentilor, tinerilor cu deficiente, incapacitati generatoare de handicap in vederea instruirii si educatiei lor adaptate, a terapiei specifice si stimularii compensatorii a ocrotirii si integrarii sociale .

In PPS demersul investigativ orienteaza studiul intr-o persepectiva interdisciplinara , pun accent atat pe elucidarea cauzelor si a formelor de manifestare anomaliilor prezente in dezvoltarea copiilor cu deficiente cat si pe stimularea proceselor compensatorii pe fundamentarea interventiei educativ terapeutice .

2. Problematica terminologiei in literatura de specialitate.

Clarificarea notionala si operationala a conceptului de "handicap"

1.maladia sau traumatismul initial, existente inca de la nastere sau dobandite;

2. deficienta: pierderea sau alterarea unei structuri sau functii (leziune anatomica, tulburare psihologica rezultand in urma unei maladii, accident in evolutia normala, dar si a unor carente psiho-afective (pierderea parintilor sau neglijenta pedagogica).

Deficiente frecvente: auditive, vizuale, de limbaj, intelectuale, etc.

3. incapacitatea: reducerea partiala sau totala a posibilitatii  de a realiza o activitate (motrica sau cognitiva) sau un comportament. Exemple: incapacitate de comunicare, de igiena personala, de locomotie, etc.

Incapacitatea depinde, dar nu obligatoriu, si nu de o maniera univoca, de deficienta. Atat deficientele, cat si incapacitatile, pot fi vizibile sau invizibile, temporare sau permanente, progresive sau regresive;

4. handicap: dezavantaj social, rezultat in urma unei deficiente sau incapacitati care limiteaza sau impiedica indeplinirea de catre individ a unui rol asteptat de mediu. Categorii posibile: handicapuri de independenta fizica, orientare, autonomie economica, integrarea sociala, etc.

Handicapul este o functie a raporturilor persoanelor deficiente cu mediul lor. El survine atunci cand aceste persoane intalnesc obstacole culturale, materiale, sociale, care le impiedica sa acceada la diversele sisteme ale societatii, disponibile pentru ceilalti cetateni. Astfel, handicapul rezulta din pierderea sau limitarea posibilitatilor de participare pe picior de egalitate, cu ceilalti indivizi, la viata comunitatii

Neputand fi determinate prin repere ferme si rigide, starile de handicap trebuie interpretate ca variabile dependente de situatii sociale traite de subiectul in cauza.

In concluzie, starea de handicap exprima dezechilibrul aparut in viata unui individ in tentativa sa de a-si asuma si indeplini rolul social conferit de colectivitatea in care este integrat.

Succesul sau insuccesul acsiunii sale va fi deci condisionat, pe de-o parte, de nivelul posibilitasilor sale, iar pe de alta parte, de parametrii mediului in care se manifesta.

Noi concepte si schimbari de sensuri ale unor notiuni din sfera stiintelor educatiei, cu precadere in cadrul educatiei speciale

1.Educatia este o activitate continua care urmareste dezvoltarea constienta si performanta a potentialului individual in functie de cerintele mediului social normat.

2."Educatia speciala este o forma de educatie adaptata la modul de dezvoltare al copilului, sub sau peste limita normalului.

Educatia speciala pentru persoanele cu deficienta / handicap si a celor cu probleme de adaptare, dezvoltare, invatare, implica un proces de interventie specifica concretizat in oferirea de servicii de reabilitare / recuperare de natura medicala, psihopedagogica, socioprofesionala, precum si programe care sa conduca la nivele functionale fizice, psihice si sociale corespunzatoare capacitatilor personale, la obtinerea unui grad mai mare de autonomie personala si sociala."

Educatia speciala raspunde unor nevoi (cerinte) educationale speciale.

3.Cerinte educative speciale (CES este un concept introdus in terminologia UNESCO in anii 1990. Expresia desemneaza acele cerinte ori nevoi fata de educatie derivate sau nu dintr-o deficienta care sunt suplimentare dar si complementare obiectivelor generale ale educatiei pentru un copil.

"Ceritele educative speciale (CES) exprima trebuinta fundamentala a unor copii de a li se acorda o atentie si o asistenta educativa suplimentara, fara de care nu se poate vorbi de in mod efectiv de egalizarea sanselor de acces, participare scolara si sociala. Aceasta sintagma desemneaza un continuum al problemelor speciale de educatie, cu referire la un registru larg de tulburari care se intinde de la deficientele profunde la tulburarile usoare de invatare."

"Copiii cu cerinte educationale speciale (CES) sunt acei copii a caror cerinte (nevoi) speciale sunt de natura educationala si deriva in principal din deficiente mintale, fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective si de comportament ori asociate, indiferent de severitatea acestora. Pot fi cuprinsi in categoria copiilor cu CES si unii copii ocrotiti in institutii rezidentiale, precum si anumiti copii/elevi ce prezinta tulburari/dificultati de invatare si/sau adaptare scolara."

4."Invatamantul special se organizeaza de Ministerul Invatamantului, pentru prescolarii si elevii cu deficiente mintale, fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective si de comportament, sau cu deficiente asociate, in scopul instruirii si educarii, al recuperarii si integrarii lor sociale".

Se asigura accesul la educatie fie in structurile invatamantului special (segregat), fie in diversele forme de integrare scolara (in grup sau individual), in scolile obisnuite. Pentru a realiza integrarea scolara s-au organizat diverse forme de scoklarizare: clase speciale in scoala obisnuita, grupe de elevi cu CES in clasa obisnuita, integrare individuala. Elevii cu CES

beneficiaza complementar de sericiile unui profesor de sprijin in clasa, profesor itinerant, servicii de compensare-corectare specifice desfasurate in cabinete si centre din scoala sau in afara scolii obisnuite (logopedie, reeducare neuro-motorie, psihoterapie, etc), in functie de nevoi.

5."Normalizarea dupa B. Nirje - 1969, reprezinta procesul prin care se asigura accesul la tiparele existentiale si la conditiile de viata obisnuite, pentru toate categoriile de persoane".

Dupa L. Kebon, 1982, normalizarea are patru nivele functionale:

-Normalizarea fizica reprezinta posibilitatea de a avea acces la mijloacele fizice (obiectuale) pentru satisfacerea nevoilor fundamentale, primare.

-Normalizarea functionala consta in asigurarea accesului la serviciile publice ale societatii.

-Normalizarea sociala se refera la posibilitatea de a avea contacte sociale spontane si regulate, la dreptul de a se simtii si a fi percepute ca facand parte dintr-un context social.

-Normalizarea societala se refera la nivelul util, productiv, in cadrul diferitelor organizatii si asociatii, avand responsabilitati, influienta si beneficiind de incredere.

6.Integrarea semnifica faptul ca relatiile dintre indivizi sunt bazate pe o recunoastere a integritatii lor, a valorilor si drepturilor comune ce le poseda.

Adica nu sunt priviti exclusiv prin prisma deficientelor dintre ei si normali, atitudine ce duce la segregare si handicapare, ci este necesara o atitudine, o privire asupra intregii personalitati ce poseda si calitati si posibilitati compensatorii ce le pot oferi posibilitatea ducerii unei vieti cat mai apropiata de cea a normalilor si in interiorul comunitatii normalilor, daca beneficiaza de servicii si facilitati speciale.

B. Nirje spunea ca "integrarea inseamna sa ti se permita sa fi capabil sa fii tu insuti printre ceilalti". Integrarea se refera la relatiile dintre individ si societate.

In invatamant, integrarea se refera la asigurarea serviciilor de educatie speciala in cadrul scolilor obisnuite.

Alegerea dintre mai multe alternative de integrare posibile va tine seama exclusiv de dorintele si nevoile celor implicati si nu se va rezuma la o decizie arbitrara si dureroasa de ordin administrativ.

7."Educatia integrata este o replica a sistemului de invatamant clasic, bazat pe institutiile traditionale, incapabile sa satisfaca, prin modul de organizare si alte caracteristici, nevoile educationale ale tuturor copiilor cu CES. S-a impus ca necesitate abandonarea practicii izolarii elevilor cu dizabilitati in institutii segregate , care formeaza indivizi insuficient adaptati pentru a face fata exigentelor societatii."

La baza constituirii acestei forme de educatie, care functioneaza peste tot in lumea occidentala si S.U.A., stau:

-respectarea "Drepturilor fundamentale ale copilului";

-principiul "educatiei pentru toti copiii" prin crearea de "scoli incluzivive;

-principiul "integrarii" si "normalizarii";

-principiul "individualizarii educatiei" si "egalizararii sanselor de acces la educatie a tuturor copiilor" indiferent de CES, etc.;

8."Incluziunea dupa S.J. Pijl, 1969 - se refera la faptul ca oricine, indiferent de deficienta sa sau de deficientele pe care le intampina in invatare, trebuie tratat ca un membru al societatii, iar diversele servicii speciale de care are nevoie trebuiesc furnizate in cadrul serviciilor sociale, educationale, medicale si celelalte servicii puse la dispozitia tuturor membrilor comunitatii."

9.Incapacitate (dizabilitate) desemneaza un numar de limitari functionale cauzate de deficiente intelectuale, fizice, senzoriale, de conditii de sanatate ori de mediu. Limitarile pot fi partiale sau totale si care nu permit ca o activitate sa fie indeplinita in limitele considerate normale pentru o fiinta umana.

10.Reabilitarea se refera la un proces destinat, sa dea posibilitatea persoanelor cu deficienta sa ajunga la niveluri functionale fizice, psihice si sociale corespunzatoare, furnizandu-le acestora instrumentele cu ajutorul carora isi pot schimba viata in directia obtinerii unui grad mai mare de independenta.

11.Recuperare, termen uzitat in Romania, are in esenta o semnificatie echivalenta cu cel de reabilitare, avand insa o incarcatura mai puternica medicala si sociala.

12.Exista tendinta de a utiliza in cuplu notiunile de abilitare - reabilitare, prima referindu-se la acele functii care nu mai pot fi recuperate. In schimb prin mecanisme de compensare se pot forma abilitati, capacitati  bazale pentru integrarea sociala si profesionala.

13.Conceptul de sanse egale, reprezinta rezultatul prin care diferite sisteme ale societatii si mediului, precum serviciile, activitatile culturale, informarea si documentarea, sunt puse la dispozitia tuturor, in particular a persoanelor cu dizabilitati.

Termenul de egalizarea sanselor (crearea de sanse egale) este procesul prin care diferitele sisteme sociale si de mediu (infrastructura, servicii, activitati informative, documentare) devin accesibile fiecaruia si in special persoanelor cu handicap.

14.Termenul servicii de sprijin, se refera la acele servicii care asigura atat independenta in viata de zi cu zi a persoanei cu handicap cat si exercitarea drepturilor ei (dispozitive de asistare, servicii de interpretare, asistent personal, servicii de ingrijire comunitara).

15.Pentru protectie speciala, s-a propus urmatoarea definitie:

"Protectia speciala cuprinde totalitatea actiunilor intreprinse de societate in vederea diminuarii sau chiar inlaturarii consecintelor pe care deficienta cauzatoare de handicap (considerata factor de risc social) o are asupra nivelului de trai a persoanei cu handicap."

Se doreste ca termenii de: invalid, irecuperabil, needucabil, inapt/incapabil de munca sa nu mai fie folositi in caracterizarea persoanelor cu dizabilitati, deoarece ei nu reprezinta realitatea si anuleaza personalitatea si capacitatile persoanelor.