|
|
|
Cum sa ganditi pentru a scapa de problemele emotionale
Multi dintre clientii care vin la terapie sunt clienti dificili, dar unul in mod special, si anume Donna, a abuzat de acest privilegiu. Oricat de des am incercat (A.E.) sa ii arat ca ea poate sa aiba control asupra propriului destin emotional, daca crede ca poate, Donna venea cu tot felul de scuze si eschivari.
"Stiu ca le-ati aratat multor alti clienti cum sa faca fata emotiilor lor," mi-a spus ea, "dar pur si simplu eu nu pot sa reusesc. Poate ca eu functionez diferit. Poate ca ei au ceva ce mie imi lipseste."
"Da, poate ca ei au ceva ce tu nu ai," am consimtit eu. "Tocmai au facut rost de niste dopuri pentru a-si acoperi gaurile din cap. Si eu am fost cel care le-a aratat de unde sa faca rost de dopuri de pluta. De ce am atat de mari probleme in a-ti arata si tie?"
"Exact, de ce nu mi-ati aratat si mie? Dumnezeu stie, ca am tot incercat sa inteleg ceea ce imi tot spuneti."
"De fapt, ceea ce vrei sa spui este ca Dumnezeu stie ca tu esti convinsa ca incerci sa intelegi. Dar poate, exact asta este si problema - ca te-ai convins singura ca, intr-adevar, incerci sa intelegi cum iti faci tie rau. Prin faptul ca esti convinsa ca incerci, nu ai nici un motiv pentru care, intr-adevar, ai incerca. Asa ca, renunti usor, fara sa depui prea mare efort. Acuma, daca te-as putea convinge sa depui efort pentru a-ti descoperi si schimba credintele care iti sunt daunatoare, aceasta furie intensa pe care o ai fata de mama si fratele tau, s-ar diminua, fara indoiala."
"Dar cum pot sa depun efort pentru un lucru ca acesta? Eu nu imi dau seama, exact, care sunt credintele mele."
"Ti se pare doar ca nu le realizezi. Si asta, deoarece iti dai foarte putin interes pentru a le intelege - pentru a vedea care sunt credintele tale si a le examina cu atentie. Oricat ar parea de ciudat explorarea gandurilor si a emotiilor este ca si cum ai canta la pian sau ai juca tenis - iar tu mi-ai spus odata, ca te pricepi foarte bine sa joci tenis."
"Oh, dar lucrul acesta este cu totul diferit. A juca tenis este ceva fizic. Nicidecum nu se compara cu ganditul sau cu faptul de a te infuria sau cu orice altceva asemanator."
"Aha, acum cred ca te-am prins!" am exclamat eu.
"Ce vreti sa spuneti?" a intrebat Donna. Si mi se parea aproape comic (daca nu ar fi fost atat de trsit) faptul ca ea se temea atat de tare ca as putea sa o descopar, si ca ea ar trebui sa isi abandoneze furia.
"Spuneai ca a juca tenis implica ceva fizic. Si aparent, chiar asa si este. Faci miscari musculare cu ochii, bratele, mainile, si fara sa iti dai seama mingea continua sa treaca peste plasa. Si pentru ca vezi doar miscari fizice si mingea zburand, te gandesti la intregul proces ca fiind unul fizic, aproape mecanic."
"Si este gresit acest lucru?"
"Da, este. Sa presupunem ca adversarul tau iti trimite mingea. Tu incerci sa o trimiti inapoi peste plasa, de preferat intr-un loc in care el nu va ajunge foarte repede pentru a ti-o retrimite. Asadar, fugi dupa minge (folosindu-ti picioarele), o ajungi (folosindu-ti mainile), ii faci o intoarcere (folosindu-ti bratele si incheieturile mainilor). Dar ce te face sa alergi dintr-o parte intr-alta, sa intinzi sau retragi inapoi racheta, sa iti rotesti incheietura mainii la stanga sau la dreapta?"
"Ce ma face - ? Pai, cred ca ochii ma fac. Vad mingea cand intr-o parte cand intr-alta. Vad unde vreau sa o trimit si ma misc corespunzator cu acest lucru."
"Bine. Dar vezi cumva prin magie? In mod miraculos vederea ta iti directioneaza picioarele in partea asta, bratele in partea cealalta si incheieturile mainilor iarasi intr-o alta parte?"
"Nu, nu prin vreo magie. Rezulta din - " Donna s-a oprit tulburata.
"S-ar putea," am intrebat-o "s-ar putea, cumva, sa iti dirijezi, de fapt, trimiterile de minge prin gandire? Ai putea sa vezi mingea adversarului mergand dintr-o parte in alta si sa te gandesti, intre timp, ca ar fi bine sa o retrimiti in coltul acesta sau celalalt al terenului? Ai putea, sa te gandesti, din nou, ca poti ajunge la minge intinzandu-ti bratul in aceasta directie, si incheietura mainii in cealalta directie si asa mai departe?"
"Vreti sa spuneti, ca nu joc chiar atat de mecanic si atat de fizic precum par a juca? Ca imi dirijez miscarile prin gandire? Vreti sa spuneti ca imi repet pe tot parcursul jocului, sa fac un lucru si altul, sa imi intind bratul in aceasta directie si sa imi rasucesc incheietura in cealalta? Asta vreti sa spuneti?"
"Pai, nu explica asta ceea ce faci tu, cu adevarat, cat timp joci asa numitul joc fizic de tenis? Nu iti dirijezi tu in permanenta, pe parcursul fiecarui minut al jocului, bratul pentru a face asta si incheietura pentru a face cealalta? Si nu realizezi tu, aceste dirijari prin faptul ca depui un efort mental real si dificil?"
"Acum ca ma gandesc la asta - si trebuie sa recunosc ca nu m-am mai gandit la lucrul asta, din punctul acesta de vedere - cred ca intr-adevar asa fac. Nu am observat niciodata! Intregul joc - zau, intregul joc este cu adevarat unul mental. Incredibil!"
"Da, incredibil! Pana si acest joc, care este cat se poate de fizic` functioneaza din punct de vedere intelectual. Si depui efort la acest joc - si efort nu doar prin faptul ca fugi, te intinzi, iti rasucesti incheietura, ci efort si prin faptul ca te gandesti la lucrurile pe care trebuie sa le faci pe parcusrul jocului. Si prin faptul ca depui efort in a te gandi la toate aceste lucruri, reusesti sa joci bine. De fapt, exercitiul tau principal din timpul jocului consta in exersarea gandirii. Ai inteles acum?"
"Cand o formulati asa, cred ca da. Ciudat! Si eu care credeam ca joc doar din punct de vedere fizic. Cred ca inteleg acum la ce va refereati cand ziceati ca trebuie sa depun efort pentru a-mi schimba credintele si emotiile. In tenis depun efort atunci cand imi schimb pozitia, cand dau o lovitura sau cand fac alte miscari. Dar, de fapt depun un efort mental si nu doar unul mecanic."
"Exact! Acum, daca aplici aceeasi metoda pe care o folosesti in tenis pentru a-ti schimba credintele din spatele emotiilor tale dezadaptative, jocul vietii tale va incepe sa se imbunatateasca aproape la fel de repede si de bine precum jocul tau de tenis."
Dupa acest progres, am avut mai putine dificultati in a o convinge pe Donna sa depuna efort in schimbarea credintelor si emotiilor ei.
Sa ne intoarcem acum la tema noastra principala. Dupa ce am lamurit faptul ca emotiile umane sunt dezirabile, intrebarea importanta care ramane este: Trebuie sa mai avem si emotii dezadaptative, ca de exemplu anxietatea prelungita sau ostilitatea prelungita?
In mare masura, nu. Puteti sa aveti, insa, emotii negative de durata, dar care sa fie adaptative: cum ar fi cele pe care le-ati avea daca ati suferi de o durere sau de un disconfort prelungit, si anume tristete, regret, sau suparare. In aceste conditii de suferinta, nu aveti cum sa va simtiti bucurosi sau indiferenti, astfel incat sa fie adaptativ pentru situatia in care va aflati.
In orice caz, multe dintre emotiile negative pot sa apara odata cu instalarea starii de disconfort sau de durere. De exemplu, daca copilul dumneavoastra moare, veti fi puternic, dar adaptativ indurerati de moartea lui, timp de multe saptamani sau luni. Dar, este posibil ca pana si odata cu trecerea saptamanilor, a lunilor, si chiar a anilor, starea dumneavoastra sa nu se imbunatateasca, gandindu-va, in permanenta, asupra necazului pe care l-ati avut si continuand sa catastrofati pe marginea lui. Va veti spune: "Ce teribil, ca mi-a murit copilul! Nu exista dreptate pe lume, cat de tanara si inocenta era. Ce groaznic! Nu ar fi trebuit sa moara! Nu suport gandul ca ea nu mai traieste!"
Fireste, ca avand aceste ganduri, nu va ingaduiti niciodata sa treceti peste socul de a va fi murit copilul si sa continuati sa va traiti viata. Traiti, in schimb, mereu cu pierderea suferita, staruiti in ideea ca nu mai aveti pentru ce trai, si va lamentati ca lumea nu ar trebui sa se poarte atat de crud cu dumneavoastra, precum o face. Cu toate ca initial, ati avut o stare de durere care va era adaptativa pentru ca va ajuta sa faceti fata socului suferit, pe parcurs ati achizitionat si o depresie severa. Acest gen de emotie negativa dezadaptativa a devenit astfel, prin faptul ca ati exagerat lucrurile, in mod inutil. Aceasta emotie s-a format din cerintele dumneavoastra cu privire la ceea ce absolut ar trebui si nu ar trebui sa se intample. Este, in parte, o inventie de-a dumneavoastra, una pe care ati putea sa o schimbati printr-o gandire corecta.
Cum am ajuns la acesta concluzie "ciudata"? Prin extinderea unor concepte folosite anterior cu privire la gandire si emotie. Astfel, daca emotiile negative dezadaptative sunt, in mare parte, rezultatul modului in care ganditi, aveti atunci posibilitatea de a alege ce ganduri vreti sa aveti si ce emotii vreti sa simtiti. Acesta este unul din marile avantaje a faptului ca sunteti om: ca, puteti, de obicei, alege la ce sa va ganditi; ca daca aveti scopul de-a continua sa traiti si sa va bucurati de viata, va puteti indeplini acest scop cu un anumit tip de gandire, sau vi-l puteti sabota cu un alt fel de gandire. Fireste, ar fi bine sa alegeti primul gen de gandire si nu al doilea.
Bineanteles, puteti alege si alte metode pentru gandurile dumneavoastra negative, cum ar fi: sa le schimbati, sa le respingeti, sa le ascundeti sub covor, sau sa le reprimati practic pe toate. Dar, ati mai fi atunci intelepti sau rationali? De exemplu, puteti alege sa ignorati faptul ca exista un numar mare de crime care se comit, ca exista poluare sau ca pamantul este suprapopulat. Prin faptul ca ignorati aceste lucruri, alegeti sa evitati sentimentele adaptative de tristete si frustrare, cu privire la aceste intamplari nefericite. Dar, daca refuzati sa aveti genul de ganduri negative adaptative, care v-ar face sa va intristati cu privire la conditiile precare, veti putea oare sa contribuiti cu adevarat la supravietuirea si fericirea proprie si a celor iubiti? Sau ii veti ajuta oare, pe altii din comunitatea dumneavoastra? Noi, ne indoim de acest lucru.
Prin urmare, multe din gandurile si emotiile negative pe care le aveti va ajuta sa va bucurati de lucrurile din jurul dumneavoastra. Altele nu va ajuta. Invatati sa faceti diferenta dintre primele si ultimele, si sa faceti, in consecinta, alegerile potrivite.
Daca emotiile prelungite apar, de obicei, din gandurile constiente si inconstiente, inseamna ca, evenimentele din exterior influenteaza, in rare cazuri, starea de bucurie sau tristete. Ceea ce presupune ca va simtiti fericiti sau tristi prin intermediul perceptiilor, atitudinilor, si gandurilor pe care le aveti in legatura cu aceste evenimente externe.
Acest principiu, pe care l-am redescoperit in sedintele de terapie avute cu mii de clienti, a fost initial, consemnat, de catre mai multi filosofi antici, dintre care cel mai relevant fiind faimosul stoic, Epictet, care in secolul I I. C. a scris, astfel, in Enchiridion: "Oamenii nu sunt afectati de ceea ce li se intampla, ci de cum interpreteaza ei ceea ce li se intampla." Multe secole mai tarziu, William Shakespeare a reafirmat acest lucru in Hamlet: "Nu exista nimic bun sau rau, doar modul in care gandim face ca lucrurile sa fie asa." Nu este, in intregime, adevarat - dar este destul de adevarat! Filosofia postmoderna recenta accentueaza din nou aceasta perspectiva, si subliniaza faptul ca nu exista "bine" sau "rau" absolut - ci doar ceea ce noi oamenii vedem ca fiind "potrivit" sau "nepotrivit". Si nici ceea ce este "rational" si "irational" nu poate fi definit exact, decat cu o oarecare aproximare. Prin Credinte Rationale ne referim la acele credinte care functioneaza de obicei - adica produc rezultatul dorit - in conditii obisnuite. Comportamentul Rational nu este niciodata batut in cuie!
Pentru a intelege mai bine, va vom prezenta cazul lui Geraldine, o clienta de treizeci si trei de ani foarte inteligenta si operativa, care a venit sa ma vada (R.A.H.), dupa sase luni de la divortul sau, fiind intr-o stare depresiva. Cu toate ca s-a simtit nefericita pe parcursul mariajului avut cu sotul ei, acesta fiind o persoana dependenta si iresponsabila, nu s-a simtit mai fericita nici de la divort incoace. Sotul ei, Tom, bause in exces, avusese relatii cu alte femei, si pierduse mai multe locuri de munca. Dar, cand Geraldine a venit la mine, se afla intr-o dilema, intrebandu-se daca nu facuse oare o greseala prin faptul ca divortase de el.
"De ce crezi ca ai facut o greseala ca l-ai parasit pe Tom?" am intrebat.
"Pentru ca sunt de parere ca divortul este un lucru rau" mi-a raspuns ea. "Cred ca atunci cand oamenii se casatoresc, ei ar trebui sa ramana casatoriti."
"Cu toate acestea nu apartii vreunui grup religios care ia aceasta atitudine. Presupun, ca nu crezi ca cerul uneste si pecetuieste casatoriile, nu?"
"Nu nici macar nu cred in ceruri. Pur si simplu nu imi plac divorturile si ma invinovatesc pentru aceasta despartire. De cand am plecat, m-am simtit si mai groaznic, decat ma simteam pe vremea cand traiam cu Tom."
"Dar, sa vedem," si am intrebat-o "de unde crezi ca provin aceste ganduri neplacute, legate de faptul ca divortul este un lucru rau? Crezi ca le ai de cand te-ai nascut? Crezi ca oamenii au o inclinatie pentru gandurile astea asa cum au o inclinatie pentru prietenii care au aceleasi gusturi ca ei, si care le spun cum sa faca diferenta dintre bine si rau? Prieteni cu aceleasi gusturi ca tine, care iti spun ceea ce este sarat, dulce, acru, sau amar. Tot asa iti spun si gandurile tale ceea ce este bine sau rau?"
Tanara femeie divortata a inceput sa rada. "Faceti sa sune destul de prostesc. Nu, nu cred ca am ganduri innascute despre ce este bine si rau. A trebuit sa invat sa gandesc asa cum gandesc astazi."
Vazand un prilej fericit, am navalit, acolo, unde terapeutii mai putin directivi se tem, deseori, sa calce. "Exact," am spus. "A trebuit sa inveti sa gandesti asa cum gandesti acum. Asemeni tuturor oamenilor, ai tendinte naturale de a invata, inclusiv tendinte de-a invata prejudecati puternice - cum sunt cele legate de divort. Dar, ceea ce ai invatat poti sa uiti sau sa modifici. Probabil, ca nu poti dovedi faptul ca divortul este intotdeauna ceva rau, deoarece, ai preluat aceasta idee, fara sa iti dai seama - de la parintii, profesori tai, din povesti sau din filme. Si ai transformat aceasta idee intr-o regula:
"Doar oamenii rai divorteaza. Am avut un divort. Deci inseamna ca sunt o persoana rea. Da, cu adevarat detestabila! Sunt o persoana fara valoare, groaznica si teribila!"
"Suna foarte familiar," a raspus cu un zambet dureros.
"Cu siguranta ca suna," am reluat eu. "Daca nu ai fi preluat sau nu ti-ai fi creat astfel de credinte - nu te-ai fi simti, acum, atat de tulburata. Credinte pe care ti le-ai repetat in continuu. Si acum, ai mai si adaugat, `Pentru ca am facut acest lucru oribil, pentru ca am divortat, merit sa fiu pedepsita pentru fapta mea groaznica. Merit sa ma simt si mai prost si mai nefericita decat atunci cand traiam cu acel incompetent sot al meu!`"
A zambit cu tristete, "Aveti dreptate din nou!"
"Deci, este de inteles ca te simti, acum, deprimata", am continuat eu. "Oricine ar continua sa gandeasca despre el ca fiind o persoana groaznica si cat de mult merita sa sufere din cauza faptelor lui groaznice, se va simti aproape sigur deprimat. De exemplu, daca eu as incepe sa imi spun, chiar in acest moment, ca sunt fara valoare pentru ca nu am invatat niciodata sa cant la vioara, sa schiez sau sa castig la sah, as putea foarte usor sa ajung sa ma simt demoralizat."
"Apoi, as putea sa imi mai spun, asa cum faci tu, cat de mult merit sa ma simt nefericit, pentru ca, la urma urmelor, am avut odata sansa de a invata sa cant la vioara sau sa devin campion la sah, dar mi-am ratat aceste sanse. Am devenit un nenorocit lipsit de valoare! Of, Doamne un adevarat nenorocit!"
Clienta mea a inceput sa rada, in timp ce eu continuam sa-mi accentuez, pe un ton satiric, soarta trista. "Incerc, sa fac sa sune prostesc," i-am spus. "Dar cu un scop - pentru a-ti arata ca si tu te comporti la fel de prosteste atunci cand incepi sa iti faci mustrari in legatura cu divortul tau."
"Incep sa inteleg ceea ce vreti sa spuneti," mi-a spus. " Chiar imi spun astfel de lucruri. Dar cum pot sa ma opresc? Nu observati uriasa diferenta dintre a trece printr-un divort si a nu castiga la o partida de sah?"
"De acord. Dar, crezi ca faptul ca ai trecut printr-un divort, te face, intr-adevar, o persoana mai groaznica, mai teribila sau mult mai fara valoare decat ma face pe mine faptul ca nu am invatat sa devin campion la sah?"
"Pai, trebuie sa recunoasteti ca am facut o greseala serioasa prin faptul ca m-am casatorit cu o persoana atat de iresponsabila precum Tom. Si poate ca daca m-as fi comportat si eu intr-un mod mai matur, l-as fi putut ajuta si pe el sa se maturizeze."
"Bine, de acord. Ai facut o greseala prin faptul ca te-ai casatorit cu Tom. Si probabil ai facut acest lucru pentru ca inca nu erai suficient de matura, in momentul in care ai acceptat sa te casatoresti."
"Da, presupun ca nu eram. Dar cum ramane cu responsabilitatea pe care o are o sotie fata de sotul ei? Nu credeti ca ar fi trebuit sa raman alaturi de el si sa il ajut sa-si depaseasca problemele serioase pe care le avea?"
"Un gand foarte dragut si uneori chiar practic. Dar, nu mi-ai spus tu ca ai incercat sa il ajuti, dar el a refuzat sa accepte ca are probleme? Si nu tot tu ai spus ca el a fost ferm impotriva ideii ca tu sa apelezi la terapie pe parcusrul casniciei, ca sa nu mai vorbim de a merge si el la astfel de sedinte?"
"Da, asa a fost. Doar mentionand cuvantul psiholog sau consilier matrimonial si imediat i se ridica tensiunea. El nu s-a gandit niciodata sa mearga sau macar sa ma lase pe mine sa merg pentru ajutor."
"Ceea ce puteai face ar fi fost sa te joci tu de-a terapeutul cu el, dar in situatia in care erati, nu ai fi reusit prea multe. Atunci, de ce sa te demoralizezi acum? Ai facut o greseala in a te casatori. Ai facut tot ce ai putut pentru ca lucrurile sa mearga mai bine in casnicia ta. Ai fost blocata, in mare parte de sotul tau, dar partial si de emotiile tale dezadaptative. Dar, asa cum aproape orice persoana inteligenta ar fi facut, ai reusit sa iesi, intr-un final, din aceasta casatorie. Ce crima ai comis tu atunci? De ce insisti sa te culpabilizezi? Gandesti gresit, atunci cand crezi ca situatia ta nefericita este cea care te face sa te simti trista. Este, intr-adevar, situatia, cea care te intristeaza - sau ceea ce tu iti tot spui, in legatura cu aceasta situatie?
"Am inteles esenta. Vreti sa spuneti ca desi situatia mea matrimoniala nu a fost niciodata buna, nu mai trebuie sa ma necajesc atat de tare, acum, in legatura cu asta. Da, aveti un punct bun de vedere!"
"Da, si mie imi place - si deseori il folosesc pentru binele propriei mele vieti. Dar, acum lasa-ma sa te ajut sa il transformi in punctul tau de vedere, nu pentru ca e al meu, ci pentru ca ti-ai dat seama ca te-ar ajuta, intr-adevar, mai mult. Nici macar o casnicie nesatisfacatoare, impreuna cu un divort dificil nu trebuie sa te perturbe. De fapt, daca te pot ajuta sa adopti aceasta atitudine, nu imi pot imagina sa mai existe ceva pentru care sa te lasi afectata atat de tare."
"Vorbiti serios?"
"Da, vorbesc serios - si chiar cred acest lucru!"
Si, dupa alte cateva luni de REBT, asa a crezut si Geraldine. Daca la inceput isi spunea mereu cat de "groaznica" este pentru ca nu isi implinise idealul de casnicie, a reusit, in final, sa invete cum sa isi rezolve fostele problemele. Intr-una din ultimele sedinte pe care le-am avut, mi-a spus asa: "Stiti, m-am uitat ieri dimineata, in oglinda, si mi-am spus, `Geraldine, te comporti ca un copil fericit, suficient de destept si din ce in ce mai matur. Incepi sa imi devii foarte draga.` Si apoi am ras, cu multa bucurie.
"Minunat," i-am spus. "Dar, nu te lasa condusa pe drumul de-a te evalua cat mai favorabil doar pentru ca te comporti mult mai bine. Pentru ca daca faci asa, vei fi din nou la pamant in momentele in care nu te comporti la fel de bine. Incearca sa ramai la: `Imi place ca ma comport mult mai bine` si nu la `Imi place de mine pentru ca ma comport bine.`"
"Da, inteleg ce vreti sa spuneti," mi-a raspuns ea. "Ma bucur ca m-ati avertizat in privinta aceasta. Din pacate, stiu sa ma evaluez foarte usor. Dar voi lupta sa nu mai fac asa. "
Geraldine a descoperit ca sentimentele ei nu erau cauzate de mariajul ei nereusit sau de divort ci de catre evaluarile pe care si le facuse ei, cu privire la aceste "nereusite". Odata cu schimbarea gandurilor de auto-culpabilizare, s-au modificat si sentimentele pe care le avea, trecand de la depresie si disperare la tristete si regret - iar, faptul ca acum avea emotii negative adaptative a ajutat-o sa isi schimbe conditiile de viata. Nu toti clientii nostrii observa atat de repede, precum Geraldine, ca ei sunt cei care isi creaza propriile stari de depresie in legatura cu un divort, si decid, apoi, sa se accepte pe ei neconditionat. Uneori, ei au nevoie de o perioada mai lunga, pana sa adopte aceasta perspectiva. Dar, perseveranta lor si a terapeutilor lor, da roade!
Teoretic vorbind, daca dumneavoastra si alti oameni puteti sa va schimbati gandurile si emotiile dezadaptative, dar, de multe ori, nu faceti acest lucru, ci dimpotriva continuati sa va faceti sa va simtiti nefericiti, intrebarea care se ridica este: De ce? Ce anume va opreste atat pe dumneavoastra (cat si pe ei) din a avea ganduri eficiente si emotii adaptative?
Principalele bariere pentru o gandire si o emotie constructiva sunt urmatoarele: (1) Unii oameni nu sunt capabili sa gandeasca corect. Sau (2) sunt destul de inteligenti pentru a gandi corect, dar pur si simplu nu stiu cum sa faca acest lucru. Sau (3) sunt suficient de inteligenti si educati, dar sunt prea afectati pentru a-si folosi inteligenta sau cunostintele spre binele lor. Asa cum am notat, intr-una din cartile noastre anterioare, in How to Live with a "Neurotic," nevroza reprezinta, in esenta, un set de comportamente stupide realizate de oameni care nu sunt stupizi.
Formuland altfel: Oamenii tulburati au potential, dar ei nu realizeaza ce impact daunator are asupra lor, comportamentul pe care il au. Sau, ei inteleg cat de mult rau isi fac, dar din anumite motive irationale, continua sa faca la fel. Credem ca dumneavoastra, si alti cititori de-ai nostrii, sunteti o persoana inteligenta si nu una stupida, ceea ce ne face sa presupunem ca, fie nu stiti cum sa va opriti din a va mai face rau, fie stiti cum sa va opriti, dar pana acum nu ati incercat suficient de tare pentru a reusi acest lucru.
Va intrebati, ce puteti face, daca aceasta este situatia in care va aflati? In capitolul urmator, vom incerca, sa va aratam cum puteti sa va recunoasteti si sa va reduceti comportamentul nevrotic.
