|
Argument campul de lupta mental
Bazele cercetarii modeme a metapsihicii au fost puse de celebrul savant englez William Crookes in a doua jumatate a secolului XIX. Mult mai tarziu, peste un sfert de secol, francezul Max Dessoir inlocuieste vechiul termen de metapsihica cu cel de parapsihologic.
Spre sfarsitul secolului al XlX-lea, se fondeaza primele organisme specializate in studiul parapsihologici, in anul 1882 profesorul Henry Sidgwick intemeiaza in Anglia celebra "Society for Psyhical Research" (SPR); in 1884 apare varianta americana a SPR, apoi, Societatea din Boston si la fel celebrul Institut Metapsihic International de la Paris.
In 1924, medicul Eugene Osty ajunge director al Institutului Metapsihic International de la Paris. Odata cu el incepe epoca stiintifica a parapsihologici. Osty avea formatia unui om de stiinta, dar si entuziasmul unui antemergator. Se ocupa de aproape 20 de ani cu studiul indivizilor paranormali. El era convins ca Mesmer avusese dreptate si ca exista un fluid aparte, o forma energetica produsa de organismele vii, prin care acestea pot interactiona cu alte organisme vii.
Desi ampla, gloria lui Osty a durat putin, cercetarile sale vor fi repede depasite datorita intamplarii. In 1939, sotii Valentina si Simeon Kirlian obtin, din greseala, fotografia unei parti a corpului uman (o mana) expusa intr-un camp electric de inalta tensiune si frecventa. Dupa developare, rezultatul a socat personalul laboratorului din Stalingrad: in jurul obiectului fotografiat se desena o minunata aura luminoasa.
Procedeul sotilor Kirlian va fi tinut secret pana la data de 12 ianuarie 1973!
La 28 ianuarie 1971, Stanley Krippner, presedintele Asociatiei Americane pentru Cercetari Parapsihologice, a facut o vizita de lucru in URSS, la invitatia Institutului de Psihologie al Academiei de Stiinte, pentru a se documenta asupra cercetarilor de telepatie, clarviziune, precognitie si psihokinezie ce se efectuau in URSS. Repetata in 1972, calatoria sa a fost sponsorizata de catre Fundatia pentru Educatie "Erikson" din Baton Rouge - Louisiana. Una din consecintele acestor vizite a fost aceea ca gazda sa din URSS, cunoscutul om de stiinta Eduard Naumov, a fost judecat si condamnat de catre Tribunalul din Moscova la doi ani de deportare in Siberia, cu domiciliu fortat, aparent pentru incercarile sale de popularizare a parapsihologiei, in realitate pentru acuzatia de a fi transmis americanilor secretele fotografiei Kirlian.
Intre timp, (conform relatarii dr. Eugen Celan - presedintele ARCEPS) bine paziti, sotii Kirlian vor continua sa fotografieze folosindu-si procedura. Ei obtin aure atat in jurul structurilor vii, cat si a lucrurilor inanimate. Dar exista o diferenta esentiala, care dovedeste ca este vorba despre fenomene esential diferite. Iata cum descrie col. dr. Dumitru Constantin aceste fenomene: "Structurile anorganice au o imagine statica, monocromatica si reproductiva, in timp ce structurile vii ofera o imagine dinamica, variabila de la un moment la altul si de Ia o stare la alta a organismului, exprimata in culori vii specifice - dupa unii autori reflectand diversele stari functionale normale sau patologice. Aura unei frunze verzi apare formata din flacari de culoare turcoise si oranj. Cea a mainii este descrisa ca un joc mirific de artificii stralucind pe un fond de azur si auriu. Fiecare organism isi are imaginea sa specifica, diferita de la un moment la altul al zilei, sau al lunilor si anului, variabila de asemenea in functie de starea de oboseala si de sanatate fizica si psihica. Boala, oboseala, anxietatea, furia, ura, depresia, dragostea, ingestia de alcool si medicamente dau expresii particulare.'
Spre exemplu, la 20 de minute de la ruperea unui ram, aura unei frunze aproape dispare. Agresorul face sa "fuga" aura victimei, care se orienteaza in partea opusa agresiunii, dragostea apare ca o contopire stralucitoare de aure, relaxarea se exprima printr-un fond cromatic unde domina albul si albastrul, in timp ce furia este patronata de culoarea rosu stralucitor. Procedeul Kirlian se mai numeste actualmente electronografie sau "Efect Corona". Meritul lui consta in faptul de a face vizibila o forma de bioenergie, in mod straniu, aceasta era demult cunoscuta omenirii, sub diferite titulaturi: aura, efluviu, corp astral, corp energetic. In iconografia crestina, sfintii poarta un fel de cerc luminos deasupra capului. Este tocmai aura, semnul initiatilor. Apostolii isi transmiteau danii vindecarii miraculoase prin asa-numita impozitie a mainilor. S-au facut fotografii Kirlian pentru impozitia mainilor in cazul persoanelor cu puteri paranormale. S-a constatat ca se petrece tocmai un transfer de aura.
Prin anii 1968 - 1970, comunitatea internationala afla un lucru neasteptat, in special datorita mai multor lucrari, bine documentate, printre care si cea a lui Richard Deacon - The Israeli Secret Service, aparuta simultan in mai multe edituri printre care si Hamish Hamilton, London, si anume ca Uniunea Sovietica si tarile est-europene studiau cu indarjire fenomenele paranormale. Universitatea Kazaha din Alma Ata, Universitatea din Leningrad, Universitatea din Novorosisk, Institutul Pedagogic din Nijni Taghil, Institutul de Sugestiologie si Parapsihologic din Sofia, (pe langa alte cel putin 30 de institute, departamente ori - chiar - spitale psihiatrice) tacusera cercetari extraordinare de o mare rigurozitate si eficienta, care plasau aceste institutii stiintifice in fruntea topului mondial al domeniului. De aici, se ridicasera personalitati proeminente, precum Leonid Vasiliev, Ghenadi Sergheev, Eduard Naumov, Gheorghi Lozanov sau V. Iniusin - adevarate legende vii in istoria parapsihologici.
Tot aici erau investigati paranormali celebri, precum Djuna Davitasvili (care avea gradul de general in KGB), Nelia Mihailova, Nina Kalughina sau Vanga Dimitrova, dar majoritatea cercetarilor au ramas secrete.
In lucrarea amintita anterior, in capitolul "Lumea bizara a spionajului psihologic", p. 293 se spune ca ' in Cehoslovacia, Romania si Bulgaria se afla multe centre pentru dezvoltarea spionajului si contraspionajului psihologic. Relatiile noastre (ale Israelului - n.n.) in aceste tari sunt foarte bune din simplul motiv ca evreii au fost primii in domeniu in ceea ce priveste acest tip de cercetare, inaintea celui de-al doilea razboi mondial in special in Polonia si Cehoslovacia. Stirile provenind din campusurile de cercetare se obtineau adesea prin intermediul clarviziunii si telepatiei. Cehii au folosit parapsihologia cu mult inaintea inceperii celui de-al doilea razboi mondial, nimeni altul decat un tanar evreu ajutand la definitivarea unui celebru manual (de referinta si astazi), cunoscut ulterior de cunoscatori sub titlul: Clairvoyance, Hypnotism and Magnetism, aparut in 1942, in conditii de clandestinitate. Dupa razboi, acest tanar a plecat, in 1946, la Viena de unde a servit cauza israeliana pana la moartea sa, in 1971, folosind parapsihologia pentru a clarifica datele despre unele persoane disparute si despre anumiti agenti inamici.
Problema secretului a socat multi savanti occidentali. Devenea evident faptul ca rusii, cehii, bulgarii, romanii si ceilalti aliati comunisti studiau parapsihologia mai ales in scopuri militare si politice (studiul in scopuri militare era extraordinar de dezvoltat in 1985 - 1989, tarile fostului Tratat de la Varsovia posedau indivizi antrenati pentru "a induce telepatic chiar si virusi in computere" conform unor informatii avute de Occident).
Asadar se vor lua cateva masuri pentru a forta Cortina de Fier si a se afla secretul cercetarilor, in SUA apare o lucrare intitulata "Descoperiri psihice in spatele Cortinei de Fier" (S . Ostrander si L. Shroeder - Psychic Discoveries Behind Ihe Imn Curtclin, Englewood Cliffs, New Jersey, Prentice Hali, 1971, iar din acest moment specialistii incep sa acorde atentia cuvenita oricarui indiciu de activitate paranormala in blocul comunist (am vazut deja cum a fost "preluat" procedeul Cirlian).
Conform lui Richard Deacon (lucrarea citata, p. 294), "israelienii au descoperit ca in Europa de Vest se manifesta un scepticism si o indiferenta larg raspandita fata de spionajul si contraspionajul parapsihologic si chiar in SUA este un entuziasm scazut". Dar dr. Milan Ryzlun, cercetator care a trait la Praga pana in 1967, va semnala o noua directie de amenintare: "Rusii arata un interes deosebit fata de parapsihologic, mai ales KGB si GRU, desfasurand un proiect de folosire a telepatiei pentru reeducarea elementelor antisociale, indoctrinarea si influentarea de la distanta a deciziilor adversarilor".
Replica nu a intarziat sa vina. Tarile Tratatului de la Varsovia se organizeaza si mai riguros, iar in 1973 se tine un congres spectaculos la Praga, unde inlocuiesc termenul parapsihologic prin psihotronica (propus de Zdenek Rjdak), termen cu rezonante mult mai stiintifice, adoptat in primul rand pentru a induce in eroare. Cu acest prilej, suprematia or in domeniul paranormalului a fost constatata si s-a decis continuarea si extinderea experimentelor secrete.
Intre timp se mai afla ca cercetarile in domeniul parapsihologici desfasurate in URSS erau mult mai vechi. Astfel. I.V.Stalin - care studiase foarte bine doctrina nazista - stia ca Adolf Hitler pusese mare pret pe parapsihologic, fiind el insusi un initiat in doctrine ezoterice. Iar I. V. Stalin, fost student la teologie, nu putea fi considerat un om normal. Din chiar marturiile lui Nikita Hruskov reiese faptul ca teribilul dictator comunist emana o fascinatie malefica subjugand vointa tuturora. Aceasta fascinatie malefica poate fi, desigur, rezultatul nebuniei, dar poate fi si efectul unor tehnici paranormale folosite ca si in cazul nazistilor pentru a produce raul. Oricum, pe plan oficial, se pare ca Stalin a devenit interesat de experientele paranormale datorita lui Wolf Messing, un evreu polonez. Messing i-a facut lui Stalin doua demonstratii spectaculoase, folosind tehnicile sugestiei mentale. In prima demonstratie, el a ridicat de la banca 100.000 de ruble cu un simplu petec de hartie alba. In a doua demonstratie, a patruns nonsalant in cel mai bine pazit bunker al dictatorului, sugerandu-le garzilor ca este Lavrenti Beria, seful KGB, cu care de altfel nu semana deloc.
Astazi URSS nu mai exista, iar cortina de fier a cazut. Cercetatorii se asteapta la aparitia unor informatii mult mai exacte si chiar socante despre realizarile sovietice in domeniul paranormalului, unele referitoare la efectul "zombi voodoo", care se pare ca a fost amplu experimentat in paralel si de chinezi si americani, in baze militare strict specializate si ultrasecrete.
Cert este ca, inca din 1924, A. Lunacearski, la acea data comisar al poporului pentru educatie, a initiat crearea Comitetului Sovietic pentru Studierea Paranormalului, care a continuat sa existe pana in zilele noastre. Public nu se cunoaste prea mult despre activitatea acestui organism, in schimb se stie ca el nu a fost desfiintat nici macar in timpul terorii staliniste care a facut milioane de victime in randul populatiei fostului URSS, inclusiv in randul oamenilor de stiinta. Se pare ca activitatea depusa de acest comitet nu a fost zadarnica. O trecere in revista care are in vedere situatia din anii '80 si care este lipsita de pretentia de a ingloba intreaga retea de institute avand ca obiectiv cercetarea problemelor parapsihologici, intrucat cuprinde numai acele institute ce cu programe cunoscute (in timp ce programele secrete si locul lor de derulare au fost si sunt inca necunoscute), ne arata ca in cadrul a nu mai putin de 39 de unitati stiintifice s-au efectuat in URSS (si continua sa se efectueze) programe de cercetare parapsihologica (psihotronica), in continuare prezentam care sunt acestea si cu ce se ocupa:
1. Departamentul de fizica al Institutului de Metrologie - Universitatea din Moscova (I. Kobzarev) - programul: Instrumente psihotronice. Bioenergetica generala;
2. Departamentul de bioinformatica al Societatii de
Stiinte Tehnice "A. S. Popov' din Moscova, Departamentul de
radiotehnica si comunicatii electrice. Din 1978 Laboratorul de
bioenergie din Moscova (1. Kogan, V. Fidelman) - Programul: Telepatie,
efecte luminiscente de stabilizare telepatica. Experiente psihedelice.
Teoria ESP.
Experiente bioenergetice;
3. Departamentul de fizica teoretica al Universitatii din Moscova (L.Terletki) - Programul: Psihokinezie. ESP. Teoria generala a telepatiei inclusiv teoria fluctuatiei;
4. Laboratorul de cercetare a perceptiei optice din Institutul pentru Transmisia Informatiei al Academiei de Stiinte a Rusiei - Moscova (M. Bongard, A. Smirnov) - Programul: Perceptia dermato-optica;
5. Institutul de Navigatie Aeriana - Moscova (F. Zigel) - Programul: Studii OZN;
6. Departamentul de geologie al Universitatii din Moscova (A.Ogilvi) Programul: Radiestezie (efect biofizic);
7. Academia de Stiinte Pedagogice - Institutul de cercetari pentru Pedagogie Generala Moscova - Programul: Antrenament ESP;
8. Institutul de Cercetare a Radiatiilor si Biologie Fizico-Chimica al Academiei de Stiinte a Rusiei, - Moscova (L.Tumerman) - Programul Electronografie Kirlian;
9. Institutul de Reflexologie - Programul : Cercetari psihokinetice;
10. Clinica de Neurofiziologie - Moscova (Raikov, Adamenko) - Programul: Telepatie si telepatie la animale pe baze emotionale',
11. Institutul de Tehnologii Avansate Bauman Moscova (dr. Wagner) Program: Multiple cercetari nedefinite. (ESP) Telepatie;
12. Institutul de
Energetica - Moscova (dr. Sokolov)
- Programul: Psihokinezie;
13. Institutul 'Pavlov' - Moscova - Programul: ESP;
14. Departamentul de Biofizica al Universitatii din Moscova (E.Ivanov, I. Sesterin, A.Tambiev, M. Telicenko, prof. Kolodov) - Programul: Electronografie Kirlian si alte activitati PSJ;
15. Institutul de Transmisie a Informatiei al Academiei de Stiinte a Rusiei - Moscova (S.Gelerstein) - Programul: Baterii energetice similare generatoarelor de tip Pavlita;
16. Institutul pentru Protectia Muncii al Academiei de Stiinte a Rusiei - Moscova (A. Lupitcev) - Programul: PS1 nedefinit. Lista contine 39 de pozitii.
Cercetari foarte importante din cele neenumerate mai sus s-au facut la Institutul "A. A. Uhtomski" din fostul Leningrad (G.Sergheiev) sub controlul Armatei Rosii (telepatie, psihokinezie, generatoare, detectoare de bioenergii, ESP etc.). La Universitatea de Stat Kirov din Alina Ata (F. Gibadulin, V. Grisenko, N. Vorobiov, V. Iniusin, N. Fedorova - acesta era un grup faimos care s-a ocupat cu: studiul bioplasmei, electronografie Kirlian, influente paranormale asupra conditiilor meteorologice, psihokinezie. radiatii mitogenetice.
In Bulgaria, la Sofia, exista un Institut de Sugestiologie condus de un anume dr. Gheorghi Lozanov. Acesta era binecunoscut pentru o metoda - bazata pe relaxare si Sugestiologie - de asimilare rapida a limbilor straine (in ritm de 150 de cuvinte noi pe zi, fara efort de memorare). Totusi, nu asta este principala sa realizare. Realizarile importante sunt inca secrete. Numai in cazul Vangai Dimitrovna, Lozanov a analizat 7.000 de situatii paranormale, a facut sute de inregistrari pe banda de magnetofon si chiar un film stiintific. Tot acest material este inaccesibil. Singura declaratie publica a lui Gheorghi Lozanov a fost procentul de exactitate al prezicerilor Vangai - 80 %, unul din cele mai mari din intreaga lume.
Se pare insa ca rusii fiind constienti ca occidentul nu va ramane multa vreme pe loc in cercetarile psihotronice, sondeaza reactia savantilor din vest. Astfel se face ca in 1961, profesorul Valentin Vasiliev publica in Anglia o lucrare fundamentala "Experimente de sugestie mentala". Vasiliev a fost titularul catedrei de fiziologie la Universitatea din Sankt-Petersburg si si-a dedicat intreaga activitate si viata studierii fenomenelor paranormale. Savantul rus fusese fascinat de "sugestia la distanta" si de "efectul zombi - woodoo". Este vorba despre posibilitatea de a putea influenta psihicul uman la mare distanta, fara asentimentul subiectului tinta, si, cel mai interesant, fara ca subiectul tinta sa fie supus unei conditionari. El reuseste sa comande miscari pe care subiectii le executa fara a fi constienti ca asculta niste ordine. Acest fapt deschide perspective nebanuite asupra telepatiei, recomandand-o drept tehnica ideala pentru manipularea indivizilor izolati sau aflati in grupuri bine constituite.
Armata, si mai ales GRU, devin, brusc interesate de acest subiect si sustine cercetarile in vederea construirii unor aparate de sugestie mentala, comandata de la distanta. Astazi sunt indicii sigure ca aceste aparate exista, mai mult decat atat ele sunt utilizate in ceea ce se numesc de regula "agresiuni psihotronice".
Este momentul in care doctorul Victor Iniusin a realizat ca prin efectul Kirlian se pot diagnostica oamenii "dotati psihic", emotivii, la care stratul exterior de ioni (in aura) este mai mare. Efectele nocive ale expunerii la campuri electromagnetice de inalta frecventa au fost luate in serios, in schimb occidentalii nu le-au admis mult timp. "Intr-adevar tehnicienii care lucreaza cu instalatii radar au dureri de cap, stari febrile si de slabire a capacitatilor fizice si intelectuale, fiind si in randul celor mai des intalnite persoane lovite de cancer!
Radiatiile radar au o lungime de unda mica (de 1-12 cm), dar cu frecventa mare, variabila, cuprinsa intre 300 - 3000 Mhz. Inginerul ceh Robert Pavlita a creat un generator de unde psihotronice, care de fapt era un generator de unde electromagnetice de inalta frecventa, botezat insa "generator de energie bioplasmatica" folosit in realizarea comenzii mentale la distanta.
Americanii au fost uimiti de progresele sovietice in domeniul psihotronic si al manipularii psihice a oamenilor, CIA a declansat programul MKULTRA de manipulare psihica a oamenilor prin folosirea halucinogenelor gen LSD. In schimb, KGB si GRU au preluat din efectul Kirlian doar actiunea campului de frecvente extreme (inalte si joase) si generatoarele de tip Pavlita. Sub conducerea generalului Oleg Kalughin s-a studiat efectul radiatiilor electromagnetice cu frecvente sub 1000 de Mhz, care patrund pana la organele interne si afecteaza mai ales functionarea creierului.
Arsenalul sovietic de manipulare psihica prin radiatii cu frecvente variabile a fost experimentat timp de doi ani (1975-1977) asupra ambasadei SUA de la Moscova, Ca urmare, doi ambasadori si mai multi functionari americani s-au imbolnavit de cancer.
Este momentul cand ambasadorul SUA, Walter Stoessel, si doctorul Robert Becker si-au dat seama de aceasta actiune, determinand construirea unei noi cladiri pentru ambasada. Sovieticii au experimentat efectul radiatiilor cu frecventa foarte joasa sau foarte inalta pe sute si mii de oameni. Americanii s-au lamurit, destul de tarziu datorita, in special, informatiilor date de profesorul N. Khloklov, care a lucrat la acest program si a fugit in SUA.
Intr-un studiu al armatei SUA din anul 1981 intitulat "Analiza misiunilor de sustinere a focului' (Fire Support Mission Analysis - FSMA), se afirma fara nici un echivoc ca energiile ipotetice, dar care fac de multa vreme obiectul cercetarilor psihotronicii "pot, fara indoiala, sa aiba importante aplicatii in domeniul militar". Aceasta teza poate fi regasita si la un specialist in fizica nucleara, fost ofiter de contrainformatii in armata SUA, Thomas B. Bearden, care sustine puncte similare de vedere in lucrarea sa, publicata la San Francisco si intitulata Excalibur Briefmg, autorul avand meritul ca pentru prima data a introdus conceptul de "stare virtuala", ca si pe cel de "obiecte ale gandirii" in acceptia ca aceste obiecte nu ar exista decat in gandirea noastra, dar care constituie astazi elemente fundamentale in psihotronica.
La 7 august 1977, in mass-media americana, se preciza ca experiente de factura psihotronica s-au efectuat la prestigiosul SRI - Institutul de Cercetari Stanford, la care au luat parte specialisti CIA si ai celebrei NSA - Agentia Nationala de Securitate, in prim plan fiind si asa-numitul fenomen de vedere la distanta "remote viewing", cunoscut si sub numele de OBE - "out the body experiment".
Faptele descrise indeamna in primul rand la reflectie, daca ne gandim ca pe timpul misiunii Apollo 14, astronautul american Edgar Mitchel a efectuat cu succes mai multe experiente de transmisie telepatica, luandu-si ca partener un fost coleg din armata O. Jonsson. Apoi s-a aflat ca celebrul institut MIT Massashuttes Institute of Technologies studia foarte serios "fotografiile spiritelor", de fapt tot electronografii despre care am vorbit anterior, dar aplicate exclusiv la viata umana.
Daca ar trebui sa citam un celebru psihotronist, dupa aceasta data, lucrurile "scapa de sub control", astfel un telepat american a starnit panica in Comandamentul US Navy amplasand pe harta, in plin razboi rece, cu toate pozitiile submarinelor atomice americane, sovietice si ale altor natiuni, fara cele mai elementare cunostinte de marina, nemaivorbind de cele de tactica si strategie. Tot printr-o simpla concentrare a unui telepat, un alt telepat aflat in slujba GRU (care, interesant, nu era nici macar cetatean sovietic, insa fiind din lagarul socialist) si prin care rusii au aflat la vremea respectiva unde se gasesc toate bazele nucleare americane, fapt ce atunci a determinat Pentagonul sa ia masuri ca rachetele balistice MX cu focoase nucleare sa fie amplasate intr-un sistem aflat permanent in miscare (era deceniul opt al secolului care intamplator a trecut). Dar evolutia problemei nu se opreste aici.
Profesorul J. B. Rhine, (SUA) cofondator si director al Laboratorului de Psihotronica de pe langa Universitatea Duke din Durham - Carolina de Nord, a efectuat studii si cercetari psihotronice in folosul armatei americane si finantate de aceasta.
La inceputul anilor '60, o echipa de cercetatori stiintifici ai US Air Force au testat un intreg contingent de ofiteri, relativ la capacitatile lor parapsihologice, in scopul utilizarii lor in lupta.
In cursul campaniei din Vietnam, corpul de puscasi marini americani a utilizat procedurile radiestezice pentru detectarea, in perimetrul zonei montane din estul localitatii Hue, a campurilor de mine, ascunzatorilor subterane si a retelelor de tuneluri construite de Vietcong.
Institutul National al Sanatatii (SUA) a luat parte la diferite experiente psihotronice. Acesta a finantat un proiect privind telepatia onirica, proiect care ulterior a fost preluat de catre Fundatia Aerospatiala McDonell, care este unul din principalii furnizori de tehnologie militara pentru armata americana.
In anul 1971, NASA pune la dispozitie fonduri pentru realizarea unui dispozitiv capabil sa amplifice facultatile intelectuale si psihotronice, paralel cu un proiect de studiu ce privea masurarea undelor cerebrale emise in cadrul experientelor de biocomunicare.
In cadrul unui spital militar american pentru veterani, aflat pe coasta de vest, s-au desfasurat experiente secrete de biofeedback si telepatie cu subiecti voluntari, cat si cu subiecti ce nu cunosteau nimic despre scopul testelor efectuate.
Una din cele mai stranii intamplari cu conotatii de natura psihotronica a debutat in dimineata zilei de 12 martie 1984, cand localitatile Thomasville si Tucks, din statul american Nebraska, au fost atacate din senin de unele efective militare stranii. Garda Nationala si, mai tarziu, armata au intervenit, dar spre surprinderea tuturor atacatorii nu erau afectati de gloantele primite. S-a reusit totusi, in "prima zi de lupte", doborarea a peste 20 de militari atacatori. Martorii oculari au relatat ca atacatorii aveau un aspect ciudat, mai precis pareau morti de foarte mult timp. Surpriza cea mare a constituit-o faptul ca, in noaptea aceleiasi zile, militarii ucisi, "au inviat din morti" si au trecut iarasi la desfasurarea de operatiuni militare, atacand fortele de interventie.
Ziua si noaptea urmatoare, lucrurile s-au repetat identic, iar localitatile respective au fost transformate intr-un adevarat camp de lupta. Dupa cele doua zile in care localitatile ajunsesera niste ruine, au aparut ca din senin trupe specializate, aeropurtate, inarmate cu arme ciudate, ce trimiteau fascicule laser distrugatoare asupra atacatorilor.
Sub comanda unui chinez mic de statura, trupele abia sosite au reusit, ca prin farmec, sa-i extermine efectiv pe toti atacatorii, intr-un timp record, de doar cateva ore, dupa care au disparut intr-o directie necunoscuta evacuand cu ei si ramasitele atacatorilor.
Mult mai tarziu, in mass-media a izbucnit un adevarat scandal, ce avea in prim plan un proiect ultrasecret al US Army, numit "Luptatorii de dincolo de negura", initiat de un savant psihotronist chinez, pe numele lui Shi Chang, supranumit "parintele groazei", ce crease trupe specializate de soldati "zombi", o subunitate de astfel de luptatori scapand de sub control in imprejurari neclare si razvratindu-se, conform episodului prezentat mai sus.
Autoritatile militare americane au dorit musamalizarea acestor fapte, punand distrugerea celor doua localitati pe seama unei tornade, in rapoartele oficiale nepomenindu-se nimic despre cele intamplate in realitate. Apoi, reprezentantii armatei au prezentat presei un raport potrivit caruia profesorul Shi Chang murise in urma cu un an, indicandu-se chiar si locul unde era ingropat. Unii specialisti militari si reprezentanti ai mass-media au confirmat ca experimentul era real si ca el continua. De fapt, ulterior acestor fapte, surse obscure au finantat realizarea seriei filmului Soldatul universal, care prezinta o fateta hollywoodiana a acestui experiment.
Mai tarziu, presa a relatat ca armata SUA face experiente cu arme nucleare si cu particule de inalta energie, actionate de unde psihotronice, care ar asigura "dominatia materiei de catre spirit", sfidand legile conservarii energiei. O simpla bomba psihotronica prin care spiritul comanda materiei autodistrugerea sau dezagregarea ar putea distruge, conform teoriei mentionate, armate intregi. S-ar fi experimentat cu succes uciderea de la distanta prin comenzi psihotronice cu efect instantaneu.
Una din publicatiile cu acces la informatii mai greu de obtinut, este vorba de Hanauer Anzeiger, nr.205, din 1981, relateaza ca un mare numar din agentii KGB si GRU au fost instruiti prin tehnici de hipnospionaj. Un document (T 72-01-04) al celebrei Defense Intelligence Agency (DTA), descrie modul de utilizare a unor agenti dubli care nu stiu de fapt pentru cine lucreaza in realitate. Acest lucru este realizabil datorita faptului ca agentul este supus unei dedublari a personalitatii sale, in planul constientului si subconstientului. In timp ce personalitatea constienta a agentului este "devotata" adversarului, personalitatea formata din inconstientul acestui agent isi manifesta "devotiunea' fata de cei ce i-au indus pe cale hipnotica ordinul de a lucra pentru ei. Aceasta inductie efectuata de comanditar cuprinde si ordine de amnezie posthipnotica, astfel ca agentul dublu nu-si da seama ca activitatea sa se desfasoara pe doua planuri de actiune. Mai mult chiar, el nici nu-si da seama ca a furnizat informatii privind adversarul - informatii care i-au fost "extrase" in stare de transa hipnotica.
Englezul Geoffrey Prime, spion sovietic depistat de MI 6 abia dupa 14 ani de activitate in cadrul GCHQ comandamentul Guvernamental de Comunicatii, a reusit sa se infiltreze in chiar centrul nervos al NATO de unde a adus grave prejudicii aliantei. El fusese instruit de GRU, prin hipnospionaj, in timp ce activase ca simplu soldat in cadrul RAF, pe vremea cand era dislocat la Berlin .
Exista date in literatura de specialitate ca, in ultimul deceniu tehnicile psihotronice au fost folosite din ce in ce mai des de organizatiile teroriste, ele avand ca obiectiv permanent realizarile si dezvoltarea acestui domeniu,
In prezent, un lucru este cert si anume ca dupa anii '70, atitudinea oamenilor de stiinta a inceput sa se schimbe fata de aceste fenomene, incercand o verificare viguroasa si o explicare stiintifica a acestor fenomene din domeniul psihotronicii (paranormalului). Nu in mod intamplator aceasta schimbare a inceput in SUA., caci pragmatismul tipic american a fost mai puternic decat prejudecatile adunate in timp, astazi fenomenele paranormale sunt studiate in mari universitati americane, cum sunt Stanford din California, Harvard din Boston, Duke din Durham, Carolina de Nord. lata care sunt pe scurt motivele acestei schimbari de atitudine:
- in primul rand, curiozitatea, trasatura specifica cercetarii stiintifice, dar si interesul crescand al publicului, mai ales al mass-mediei pentru acest subiect;
- in al doilea rand, componenta economica, deoarece, asa cum am mentionat, paranormalul se vinde bine, intotdeauna si pretutindeni;
- cei ce utilizeaza medicina naturista, traditionala sau holistica, bioenergetica, fac afaceri de miliarde de dolari anual;
- nici in Romania tamaduitorii nu o duc greu;
- mai apoi, componenta terapeutica ce porneste de la utilizarea extractelor de plante, dar si hipnoza prin sugestie pana Ia recunoasterea existentei bolilor psihosomatice, ce pot fi tratate prin medicina naturista;
- dintre toate componentele, componenta militara este cea mai terifianta;
- cercetarile asupra utilizarii paranormalului in scopuri militare au inceput asiduu din anii 50 in China, URSS, Coreea de Nord, Cehoslovacia si Bulgaria, astfel ca SUA a fost nevoita sa se implice incompetitie;
- agresiunea psihotronica se incadreaza in categoria agresiunilor asimetrice;
- interesul crescut al gruparilor si organizatiilor teroriste fata de psihotronica si utilizarea acestor tehnici in pregatirea si producerea atentatelor si actiunilor teroriste;
- amintim de teroristii de la 11.11.2001, pentru care
viata unor
oameni nevinovati nu a contat, dar care au crezut in asigurarea unui Ioc
intr-un "paradis" promis de ei, cei care le-au "spalat creierul";
- si nu in ultimul timp, am adauga noi, cunoasterea acestui domeniu va rupe aura de mister fiind pregatiti sa descoperim metode si mijloace de contracarare ale actiunilor, atacurilor si agresiunilor psihotronice!
Iata numai o succinta prezentare a fenomenelor psihotronice, care ne poate da o imagine a ceea ce sunt si cum pot fi utilizate in prezent si in perspectiva, cat si o motivatie pentru cunoasterea acestora, deoarece cunoasterea inseamna putere.