|
|
|
Tehnicile profiling
Profiling-ul reprezinta o tehnica a psihologiei judiciare care permite determinarea caracteristicilor comportamentale si de personalitate ale unui infractor.
Tehnicile profiling sunt utilizate in special in cazul infractiunilor care implica violenta: violuri, crime care prezinta eviscerari, semne de tortura, mutilari, incendieri, abuzuri sexuale impotriva minorilor, jafuri si amenintari prin intermediul scrisorilor, fie ele obscene sau teroriste (Geberth, 1996).
In literatura de specialitate sunt mentionate cinci mari directii:
A) Metoda FBI: analiza locului infractiunii.
Metoda initiala folosita de FBI a fost elaborata de agentii FBI Howard Teten si Pat Mullany si presupunea formarea unei impresii de ansamblu asupra statusului mintal al infractorului plecand de la observarea globala a locului crimei. Ulterior, intre anii 1979 si 1983, in urma unui studiu bazat pe intervievarea criminalilor condamnati, agentii Douglas si Ressler au modificat procesul profiling-ului in metoda actuala: analiza locului infractiunii.
Aceasta metoda se desfasoara in sase etape:
(1) Culegerea si evaluarea datelor primare (Profiling Input). De aceasta etapa depinde intreaga investigatie si rezultatele sale. Ea presupune adunarea tuturor informatiilor referitoare a caz, care sunt relevante in conturarea unei imagini cat mai exacte a celor petrecute inainte, in timpul si dupa producerea infractiunii.
(2) Modele de sistematizare a datelor (Decision Process Models). Aceasta etapa presupune asamblarea tuturor informatiilor adunate in etapa anterioara intr-un tipar logic, coerent. In urma sistematizarii datelor se poate stabili si daca infractiunea investigata face parte dintr-o serie comisa de acelasi individ.
(3) Interpretarea actului infractional (Crime Assessment). Reprezinta momentul reconstituirii evenimentelor si a actiunilor specifice ale infractorului si ale victimei. Se urmareste intelegerea rolului jucat de fiecare dintre parti (victima si agresor) in actul infractional.
(4) Determinarea profilului infractorului (The Crimnal Profile). Se realizeaza o lista de caracteristici ale infractorului. Lista poate viza: un interval de varsta, sex, etnie, trasaturi fizice, ocupatie, pregatire profesionala, stare civila, tipul de locuinta cel mai probabil, tipul de mașina pe care ar putea sa-l conduca, tulburari comportamentale, aspecte privind relatiile infractorului cu alte persoane.
(5) Investigatia propriu-zisa (The investigation). In aceasta etapa profilul elaborat este incorporat in activitatea de investigare. Ideal ar fi ca profilul sa indice directia in care sa se concentreze eforturile investigatorilor si sa restranga cercul suspectilor. Daca insa profilul nu conduce catre un suspect, sau daca apar probe noi, atunci el este reconsiderat, pentru a include noi dovezi.
(6) Retinerea infractorului. In aceasta etapa, un suspect este retinut si are loc confruntarea caracteristicilor sale cu cele incluse in profil.
La baza metodei FBI se afla dihotomia infractor organizat - infractor dezorganizat, in functie de care sunt clasificate scenele infractiunii. O scena a infractiunii organizata evidentiaza control si planificare atenta din partea infractorului in momentul comiterii faptei. Acest lucru face trimitere la indivizi cu educatie si competenta sociala, care sunt capabili sa intretina relatii bune cu cei din jur. La polul opus se afla o scena a infractiunii dezorganizata, care ar indica lipsa controlului si a capacitatii de a lua decizii inteligente.
B) David Canter: Psihologia investigativa.
Ca si in cazul metodei FBI, metoda lui Canter are la baza studiul statistic: pornind de la o baza de date a populatiei de infractori, se definesc tipologii (grupuri de infractori) iar infractiunile cu autori necunoscuti sunt comparate cu cele cuprinse in tipologii. Acest procedeu urmareste similaritatea si are ca rezultat o lista de caracteristici probabile ale infractorului necunoscut.
Modelul elaborat de Canter, denumit si modelul celor cinci factori, se bazeaza pe cinci aspecte ale interactiunii dintre victima si agresor:
(1) Coerenta interpersonala (Interpersonal Coherence) este reprezentata de presupunerea ca infractorii vor relationa cu victimele lor in acelasi mod in care o fac cu persoanele pe care le intalnesc zi de zi. O alta presupunere este aceea ca victima simbolizeaza o persoana importanta din viata agresorului.
(2) Timpul si locul comiterii infractiunii poate furniza informatii cu privire la mobilitatea infractorului, contribuind astfel la stabilirea domiciliului probabil al acestuia. Deoarece timpul si locul sunt alese de agresor, ele pot da informatii referitoare la programul sau si la viata personala.
(3) Caracteristicile criminale (Criminal Characteristics) permit analistului sa rafineze clasificarile pe grupuri de infractori si sa ofere un profil cu trasaturile cele mai probabile care il pot caracteriza pe un anumit infractor.
(4) Trecutul infractional (Criminal Career) se refera la posibilitatea existentei unor activitati infractionale anterioare si presupune evidentierea acestor tipuri de activitati.
(5) Alerta criminalistica (Forensic Awareness) se refera la elementele care dovedesc ca un infractor cunoaste tehnicile de investigare si de colectare a probelor. Astfel de elemente pot fi: purtarea unor manusi, utilizarea prezervativelor sau indepartarea oricarui obiect care ar putea avea amprentele sau sangele infractorului.
(C) Brent Turvey : Analiza probelor comportamentale.
Pornind de la observatia ca infractorii mint de cele mai multe ori atunci cand vorbesc despre faptele comise, Turvey a elaborat o metoda profiling in cadrul careia cea mai obiectiva proba relationata cu ceea ce s-a intamplat intr-un act infractional o constituie reconstituirea comportamentului criminal. Analiza probelor comportamentale se desfasoara in patru etape:
(1) Analiza criminalistica echivoca (Equivocal Forensic Analysis). Termenul de echivoc se refera la faptul ca interpretarea probelor poate duce la mai multe semnificatii, iar scopul acestei etape este de a evalua care este cea mai probabila semnificatie a dovezilor. Sursele analizei echivoce si ale interpretarii sunt: fotografiile, inregistrarile, schite ale scenei infractiunii, rapoartele investigatorilor, dovezile materiale gasite, rapoartele autopsiei, interviurile martorilor, traseul victimei, trecutul victimei etc.
(2) Stabilirea profilului (Victimology). In aceasta etapa se realizeaza un profil sau un portret al victimei cat mai exact. Raspunsul la intrebari precum de ce, cum, unde si cand o anumita victima a fost aleasa poate spune multe despre agresor.
(3) Caracteristicile locului faptei (Crime Scene Characteristics). Se refera la trasaturile scenei infractiunii, determinate de deciziile infractorului privind victima , locatia si semnificatiile acestora pentru el. In acest stadiu, locul faptei este pus in relatie cu alte scene ale unor infractiuni asemanatoare. Aceste informatii pot conduce catre un acelasi infractor.
(4) Caracteristicile infractorului. Reprezinta trasaturi comportamentale si de personalitate care rezulta in urma parcurgerii pasilor anteriori. Profilul obtinut nu este unul final, ci trebuie actualizat permanent pe masura ce apar noi probe iar informatiile mai vechi sunt infirmate. Caracteristicile infractorului se pot referi la : conformatie fizica, sex, statut profesional, obiceiuri, prezenta remuscarilor si a sentimentului de vinovatie, trecutul criminal, nivelul aptitudinilor si al abilitatilor, nivelul de agresivitate, domiciliul infractorului in raport cu locul faptei, trecutul medical, starea civila si rasa.
Deoarece analiza probelor comportamentale nu foloseste un grup de referinta pe baza caruia creeaza un profil, Petherick (2006) considera aceasta metoda ca avand cea mai mare aplicabilitate transculturala. (T. Butoi - Psihologie judiciara. Tratat universitar, Ed. Pinguin Book, Bucuresti 2008, pag. 56).
(D) Mod de operare versus semnatura psihocomportamentala.
In orice investigatie se realizeaza analiza modului de operare a infractorului , care de refera la ceea ce face acesta pentru a comite o fapta antisociala. O fisa a modului de operare cuprinde: orele la care este comisa infractiunea, instrumentele si materialele folosite (pregatite sau ocazionale), pretextele invocate pentru apropierea de victima, modul in care comite actiunea ( cum actioneaza in timpul si dupa comiterea infractiunii), obiectele sau persoanele vizate, complicii si rolul fiecaruia. Modul de operare este important atunci cand se incearca realizarea unor conexiuni intre diferite cazuri. Dar la fel de importante sunt si raspunsurile la intrebari precum: ce il determina pe un infractor sa utilizeze un anumit mod de operare, care sunt circumstantele care modeleaza acest mod de operare, este modul de operare static sau dinamic?
Modul de operare reprezinta un comportament invatat, care este dinamic si flexibil, se dezvolta in timp pe masura ce infractorul castiga experienta si incredere in sine. Prin urmare, nu se poate garanta ca un infractor in serie va fi consecvent in modul sau de operare.
Astfel, pentru constituirea unui profil, este necesara analiza comportamentului care transcende modul de operare, adica acel comportament, denumit si semnatura psihocomportamentala, care se refera la actele pe care infractorul simte nevoia psihologica sa le faca in plus fata de ceea ce este necesar pentru a comite o infractiune. Aceasta semnatura poate fi folosita de profiler pentru a infera nevoile emotionale si psihologice ale infractorului, ea reflectand personalitatea, stilul de viata si experientele care si-au pus amprenta asupra dezvoltarii lui.
Importanta semnaturii psihocomportamentale este larg recunoscuta in domeniul psihologiei judiciare, motiv pentru care identificarea ei face parte din eforturile profilerilor, indiferent de tehnica utilizata de acestia.
(D) Profiling-ul geografic.
Profiling-ul geografic reprezinta un sistem de management al infractiunii si in acelasi timp o metodologie de investigare care evalueaza locatiile infractiunilor in serie pentru a determina cea mai probabila zona in care locuieste faptasul.
Aceasta tehnica se poate aplica in cazul crimelor in serie, a violurilor, incendierilor, jafurilor si plantarii bombelor. La baza ei se afla modelul Brentingham (T. Butoi , op. cit.), conform caruia toti oamenii au un "spatiu de activitate" dependent de zonele in care locuiesc, muncesc si se relaxeaza, iar acest spatiu de activitate produce un tipar distinct de deplasare. Aplicand acest model activitatii infractionale, putem deduce ca un infractor trebuie sa cunoasca o anumita zona inainte de a comite faptele. Locul crimei este determinat de intersectia traseului de deplasare cu zona respectiva.
Prin profiling-ul geografic sunt prezise cele mai probabile locuri in care infractorul locuieste, munceste, relationeaza sau cele mai probabile rute pe care acesta le urmeaza, date referitoare la timp, distanta si miscarile catre si de la locul faptei, obtinandu-se un model tridimensional numit si suprafata de risc. Aceasta cuprinde locurile cele mai probabile in care poate fi gasit infractorul si ajuta investigatorii sa-si concentreze eforturile pe zonele in care acesta este activ.
Metodologia profiling-ului geografic presupune o serie de proceduri:
examinarea dosarului: declaratiile martorilor, raportul autopsiei, profilul psihologic (daca exista);
inspectarea locului infractiunii;
discutii cu investigatorii;
vizite la locul faptei (daca exista posibilitatea);
analiza statisticilor locale referitoare la infractiuni similare si a datelor demografice;
studiul strazilor si al rutelor, mijloacelor de transport.
analiza globala a acestor date si realizarea raportului.
Concluzii:
Adesea, tehnicile profiling sunt grupate impreuna, ca un singur set de proceduri practicate de persoane cu acelasi tip de pregatire.
Este evident insa ca aceste tehnici sunt diferite si ca pregatirea profesionala a persoanelor care la aplica variaza. Metoda FBI presupune compararea comportamentului unui infractor cu acei infractori pe care profliler-ul i-a intalnit in trecut si cu grupuri / tipologii constituite prin studierea infractiunilor si infractorilor asemanatori. Psihologia investigativa se bazeaza pe psihologia enviromentala si pe analiza elementelor situationale (loc, timp, experienta la un moment dat a infractorului) recurgandu-se si la statistici. Analiza probelor comportamentale nu utilizeaza statistici, ci se sprijina in primul rand pe reconstituirea incidentului, pornind de la probele fizice si psihologice, pentru interpretarea comportamentului infractorului. Semnatura psihocomportamentala este prezenta, intr-o masura mai mult sau mai putin evidenta, in cadrul tuturor acestor tehnici, ea putand diferentia intre doi infractori cu moduri de operare asemanatoare. Profiling-ul geografic este un instrument complementar, care nu recurge la informatii de natura psihologica, avand ca scop restrangerea ariei de cautare a suspecților si conturarea unei directii cat mai precise pentru concentrarea eforturilor investigatorilor de a stopa infractiunile si repetarea lor.
