|
Ce greseli puteti face la plantarea pomilor?
Daca sapati gropi prea mici si radacinile vor creste anevoie, fapt ce duce la o dezvoltare anemica a partii aeriene, adica a coroanei si a trunchiului.
Inainte de plantare, tineti pomii prea mult cu radacinile expuse la aer.
Cu ocazia fasonarii, taiati prea scurt radacinile.
Acoperiti pomul pana la punctul de altoire (deci prea adanc) si nu pana la colet, cum este corect.
Plantati cand solul este prea umed sau prea uscat, sau chiar inghetat.
In timpul plantarii, radacinile pomului nu se rasfira bine pe musuroi.
In jurul radacinii nu puneti pamantul cel mai bun si nu calcati suficient de puternic pe pamantul din jurul tulpinii pentru fixare.
Daca pomii sunt inclinati, va sfatuiesc sa puneti tutori sau apasati cu piciorul pamantul de la baza trunchiului in partea opusa inclinarii.
Am vazut in paginile revistei multe gradini, dar mai ales case frumoase si interesante, carora li s-ar "asorta" de minune cativa pomi fructiferi cu ramuri dirijate pe o palmeta cu brate oblice.
Aceasta palmeta (coroana turtita lateral) se poate amenaja de-a lungul aleilor sau chiar in fata caselor, deoarece atrage privirea prin aranjamentul artistic, coloritul fructelor si nu in ultimul rand prin productie. Palmeta pe care o prezint am realizat-o de-a lungul aleii de acces in curte, in dreptul ferestrei de la dormitorul celor doua fetite ale mele. Nu sunt un fotograf priceput, dar imaginati-va cum este primavara, cand merii sunt infloriti; deschideti fereastra dormitorului si simtiti mirosul florilor de mar sau vara si toamna, cand din camera atingeti merele coapte si le simtiti parfumul.
Palmeta poate fi realizata cu mar, par, piersic, prun. Pentru mar, soiurile pe care le recomand sunt: Golden delicious, Starkrimson, Wagener premiat. Aceste soiuri le puteti gasi la fiecare centru pomicol zonal.
Cum procedati: marul il plantati sub forma de varga. Dupa plantare, primavara, inainte de umflarea mugurilor, scurtati varga la inaltimea de 60-70 cm, din care 40-50 cm sunt rezervati pentru trunchi. Daca pe varga se gasesc ramuri anticipate (crescute deja), cele situate pe trunchi le taiati la inel, iar cele din zona coroanei, la doi muguri de la baza.
In luna mai, cand lastarii au 20-30 cm, alegeti doi dintre ei, orientati-i pe directia randului de sarma, pentru formarea sarpantelor plus lastarul de prelungire a axului central. Cei trei lastari retinuti pentru formarea scheletului palmetei ii lasati sa creasca liber. In caz de necesitate, in cursul lunii iunie, echilibrati cresterea celor doi lastari ce vor forma primul etaj, aplecandu-l pe cel mai viguros dintre ei sau orientandu-l pe verticala pe cel mai slab.
In luna septembrie, inclinati lastarii rezervati pentru formarea primului etaj la unghiul definitiv de 45 grade (fata de axul trunchiului), prin legare de sarmele spalierului.
In primavara anului al doilea, inainte de pornirea in vegetatie veti proiecta etajul al doilea. Atunci scurtati axul central la 100-110 cm, deasupra primului etaj. Sarpantele primului eraj raman nescurtate, pe fiecare brat suprimati cate 3-4 muguri situati imediat sub cel terminal, pentru a preveni aparitia lastarilor concurenti.
In cursul lunii mai, cand lastarii au lungimea de 6-8 cm, ii alegeti pe cei necesari pentru formarea ramurilor de schelet, adica sarpantele etajului doi si prelungirea axului central, iar pe ceilalti ii suprimati.
In iunie, inclinati definitiv bratele primului etaj si ale celui de-al doilea la 45-55 grade fata de verticala. In primavara anului al treilea, primii normal dezvoltati prezinta doua etaje. Atunci scurtati prelungirea axului palmetei la 80-90 cm fata de etajul al doilea, in vederea proiectarii etajului al treilea, care va fi format din doua ramuri orientate pe directia randului de sarma. Pe bratele primului etaj, alegeti cate o ramura anuala viguroasa, pentru formarea primei subsarpante, plasata la 30-40 cm de la baza sarpantei.
Pe axul palmetei, intre etaje, se lasa cateva ramuri de rod distantate la 20-25 cm una de alta. Formarea palmetei etajate cu brate oblice se incheie in anul al patrulea.
In final, aceasta palmeta are o inaltime de 3 m si o largime de 1 m. Sarpantele celor trei etaje trebuie sa fie paralele. Distantele intre pomi sunt de 3,4-4 m.