|
|
|
Particularitasile tehnologice ale pomaceelor
1 Cultura marului
Suprafata ocupata pe glob de cultura marului depaseste 4 milioane ha, din care rezulta o productie anuala de circa 20 milioane de tone de fructe.
sara noastra are conditii naturale de clima si sol foarte favorabile pentru cultura marului. Cu toate acestea, in 1938 marul impreuna cu parul reprezentau abia 20% din totalul pomilor.
In anii 1950-1980 au fost extinse suprafetele pomicole, punandu-se accentul pe dezvoltarea marului. Cifrele tabelului evidentiaza faptul ca in decurs de 30 de ani numarul de meri de rod a depasit de aproape patru ori situatia din 1950 iar astazi reprezinta 40% din total.
Analizand productia pe judete se constata ca cinci dintre ele si anume: Bistrita-Nasaud, Arges, Maramures, Valcea si Suceava dau aproximativ 40% din productia totala de mere. In judetele situate in nordul Transilvaniei si Moldovei exista centre in care cultura marului ocupa primul loc, depasind prunul. Dintre acestea amintim: Baia Mare, Somcuta, Seini, Beclean, Bistrita, Radaseni. Centre renumite pentru cultura marului mai exista la: Ramnicu-Valcea, Horezu, Campulung-Muscel, Curtea de Arges, Merisani, Maracineni etc. Alte patru judete: Prahova, Dambovita, Sibiu si Mures contribuie la productia totala cu aproape 15%. SI in cadrul acestora exista centre renumite pentru cultura marului ca: Posesti, Magurele, Drajna (Prahova), Voinesti, Gemenea (Dambovita), Cisnadie, Sibisel, Saliste (Sibiu), Reghin (Mures). Se mai obtin productii importante de mere si in judetele Caras-Severin, Cluj, Satu Mare, Brasov, Buzau, Vrancea, Iasi, Neamt, Hunedoara si Harghita, unde exista, de asemenea, centre importante pentru aceasta cultura.
Cerintele marului fata de factorii de vegetatie
Cerintele fata de lumina. Marul face parte din grupa speciilor pomicole cu cerinte moderate fata de iluminare, care sunt satisfacute pe teritoriul intregii noastre tari. O iluminare buna a frunzelor si fructelor asigura o coloratie mai atragatoare si un continut mai bogat in hidrati de carbon, deci o valoare comerciala mai ridicata. Acest lucru trebuie avut in vedere la stabilirea distantelor de plantare si la formarea coroanelor (potrivit particularitatilor fiecarui soi), astfel incat toate organele sa fie bine expuse la soare.
Cerintele fata de caldura. Marul poate creste si rodi in regiuni cu temperatura medie anuala cuprinsa intre 7,5O si 11°C (Negrila). Desigur, exigentele soiurilor fata de media anuala a temperaturii nu sunt identice. Moruju a constatat ca la o temperatura medie anuala de 8°C soiurile Jonathan, Parmen auriu si Renet de Landsberg au dat productii sustinute an de an, pe cand soiul Starking delicous a dat productii numai in unii ani.
Gerurile mari de iarna nu provoaca pagube marului decat daca sunt foarte timpurii sau foarte mari. Organele epigee inclusiv mugurii de rod suporta in timpul repausului -33 pana la -35°C.
Cerintele fata de apa. Marul se situeaza printre cele mai pretentioase specii pomicole, atat fata de umiditatea din sol, cat si fata de umiditatea relativa a aerului. El prospera in conditiile in care apa din sol reprezinta 70-75% din capacitatea de camp a solului pentru apa; nu suporta seceta si nici excesul de apa. In asemenea situatii, merii altoiti pe portaltoi salbatic se comporta mai bine pe alti portaltoi. Marul, chiar altoit pe salbatic, nu suporta stagnarea apei in sol mai mult de 10 zile, maxuimum doua saptamani in timpul repausului si cel mult 4-5 zile in timpul vegetatiei.
Cerintele fata de sol. Pentru a se obtine recolte mari in fiecare an, marul are nevoie de soluri cu fertilitate ridicata. Dupa G. Sckey, J. Deckers, J. Wanters (citati de A. Negrila), marul necesita soluri cu un pH cuprins intre 6,8 si 7,3 cu precizarea ca pe solurile nisipoase pH-ul sa nu depaseasca 7. In special, soiurile altoite pe salbatic nu suporta solurile alcaline; soiurile altoite pe portaltoi selectionati pot rezista si pe unele soluri mai alcaline.
Expozitia terenului. In regiunile racoroase si umede, din zona dealurilor inalte din apropierea muntilor, marul prefera expozitiile sudice, sud-estice si sud-vestice, unde gaseste ceva mai multa caldura. In sudul tarii, datorita caldurilor mari, pentru mar sunt mai potrivite expozitiile vestice, nord-vestice si chiar nordice.
Specificul infiintarii plantatiilor
Tipuri de plantatii. In tehnologia moderna aplicata in tara noastra plantatiile noi de mar se vor infiinta numai in sistem intensiv cu desime mare (833-1250 pomi/ha), superintensiv cu densitate mare (1250-2500 pomi/ha), si superintensiv cu desime foarte mare (peste 2500 pomi/ha).
Livezile intensive cu desime mare se amplaseaza pe terenuri cu panta mica, pana la 15%, care sa asigure mecanizarea, iar in zonele cu precipitatii sub 60 mm anual sa existe posibilitati de irigare. Intrucat la mar se manifesta relativ fenomenul de oboseala a solului, este indicat ca terenul sa nu fi fost ocupat cu mar 2-3 ani inainte de infiintarea livezii.
Terenul ales se pregateste in vederea plantarii, aplicarea ingrasamintelor facandu-se la limitele interioare indicate.
Livezile superintesive se amplaseaza pe terenuri cu inclinatii de maximum 4-6%, pregatite ca si in cazul anterior, cu exceptia ingrasamintelor, care trebuie administrate la limitele superioare.
Pentru realizarea desimii caracteristice livezilor intensive sau superintensive se stabilesc distentele de plantare si formele de corana.
Plantarea pomilor. Atat in livezile intensive cat si in cele superintensive se planteaza vergi, de preferinta cu ramuri anticipate.
Imediat dupa plantarea pomilor livezile intensive si superintensive vor fi imprejumite, pentru a fi aparate de iepuri.
Aplicarea ingrasamintelor in livezile de mar. In livezile tinere marul neceista de 1,5-3 ori mai mult azot decat potasiu si reactioneaza favorabil la doze moderate de ingrasaminte. Rezultate bune la merii tineri s-au obtinut aplicand anual doze de 120 kg N, 80 kg P2O5 si 40 kg K2O la ha. Odata la 2-3 ani se administreaza 20t gunoi de grajd la ha, ocazie cu care doza de ingrasaminte chimice se reduce la 1/2.
Aplicarea ingrasamintelor se face in fasii, de-a lungul randurilor de pomi; latimea fasiilor este marita anual cu 0,5 m astfel ca dupa 3-4 ani ingrasarea se face pe intreaga suprafata.
In livezile pe rod, consumul de potasiu este mai mare decat cel de azot, iar neglijarea acestui lucru si ingrasarea excesiva cu azot depreciaza calitatea merelor si le scurteaza perioada de pastrare. Datorita insa faptului ca solurile noastre sunt bine aprovizionate cu potasiu, dozele de ingrasaminte aplicate nu contin acest element decat aproximativ la acelasi nivel sau chiar ceva mai putin decat azotul. In livezile pe rod, cantitatile de ingrasaminte recomandate sunt mai mari decat cele tinere si in stransa corelatie cu recolta planificata, cu zona pedoclimatica si cu tehnologia aplicata.
Irigarea. In livezile tinere de mar, situate in zonele de stepa si silvostepa la pomii pe portaltoi vegetativi cu inradacinare superficiala, caracteristica pentru livezile intensive si superintesive, se folosesc 200-250 m3 de apa la o udare, in vederea umectarii solului pe 40-45 cm adancime. Pentru pomii cu inradacinare mai profunda se utilizeaza 350 m3 de apa la o udare, pentru a se umecta solul pe o adancime de 50 cm. Udarea se face in perioadele secetoase de 2-3 ori pe an.
Ingrijirea recoltelor. Unele soiuri de mar, cum este Ionathan, au o mare capacitate de autoreglare a incarcaturii cu rod, prin caderea fiziologica, astfel ca nu necesita interventii in afara de taiere de intretinere.
Alte soiuri, cum sunt Golden delicious, pastreaza un numar prea mare de fructe, cate 3-4 sau chiar mai multe intr-o inflorescenta. Ca urmare, fructele raman mici si de calitate scazuta. In cazul acestor soiuri taierile de rodire trebuie completate cu rarirea chimica a florilor, rarirea chimica si eventuala manuala a fructelor.
Pentru rarirea chimica a florilor se aplica stropiri cu DN°C (Sandolin), care se aplica in faza de inflorire sau cel mai tarziu la caderea petalelor, in concentratie de 200-500 mg/l pentru soiurile autosterile (Red delicous, Starking delicious) si cu 50-100% mai concentrate pentru soiurile partial autofertile (Golden delicious). Se mai utilizeaza si Naftaliacetamida care se aplica in momentul caderii petalelor sau in urmatoarele 5 zile, in concentratie de 50-100 mg/l.
2. Cultura parului
Importanta. Parul este o specie pomicola deosebit de valoroasa prin calitatea fructelor, productivitate, esalonarea perioadei de maturare a diferitelor soiuri, gradul ridicat de favorabilitate a conditiilor naturale din tara noastra, longevitate etc.
Dupa Radu T.I. si col. fructele contin: 8-15% glucide; 0,14-0,71% substante pectice; 0,24-0,65% proteine brute; 0,12-0,59% aciditate totala, exprmata in acid malic; 0,06-0,24% substante tanoide; 0,14-0,54%, substante minerale (17 mg Ca, 20 mg P, 0,3 mg Fe, 130 mg K, 15 mg Mg, 0,3 mg Mn, 10 mg Cl, 7 mg S la 100 g substanta proaspata; vitamine (3-12 mg% vitamina C, 0,1-0,3 mg PP, 0,04-0,02 provitamina A, 0,01-0,05B). Prin numarul mare de soiuri cultivate parul asigura un consum mare de fructe in stare proaspata, incepand din iulie (Bella di Giugno) pana in octombrie, apoi, printr-o pastrare adecvata, pana in lunile de primavara (Passe Crassane). O mare parte din productia de fructe, ajungand pana la 80% in unele tari (S.U.A., Franta), este destinata transformarii in produse derivate: sucuri, compoturi, fructe deshidratate si congelate.
Majoritatea soiurilor de par intra repede pe rod, manifesta un potential de productie ridicat, practic fara periodicitate in rodire, si prezinta o longevitate economica ridicata, 30-60 ani, in functie de portaltoi. Altoite pe gutui, majoritatea soiurilor se preteaza la cultura intensiva de mare randament. Exista o fericita concordanta intre cerintele de ordin ecologic ale speciei si conditiile naturale prezente in tara noastra.
Cele aproximativ 6000 soiuri de par cultivate pe glob apartin genului Pyrus, care cuprinde peste 30 specii.
Parul cultivat (P. sativa Lam et. DC - P. communis L.) grupeaza toate soiurile cultivate la formarea carora au participat prin incrucisari si alte specii din genul Pyrus.
Specificul infiintarii si intretinerii plantatilor de par
Infiintarea plantatiilor. Noile plantatii de par vor fi infiintate adoptand o desime corespunzatoare, in functie de complexul soi-portaltoi, conditiile ecologice, relieful, si starea generala de fertilitate a solului. Pentru infiintarea noilor plantatii de par, in functie de elementele mentionate pot fi adoptate trei sisteme de plantare: semiintesiv, cu 500-800 pomi la ha; intensiv, cu 1200-1500 pomi la ha; plantatii de mare densitate, cu 1500-2000 pomi la ha si chiar mai des.
Plantatiile semiintensive pot fi adoptate pe terenurile in panta care au fost amenajate antierozional si au fost create conditii de mecanizare-irigare. In acest sistem, distantele de plantare vor fi de 4-5 m intre randuri si 3-4 m pe rand, cu coroana condusa in forme libere sau aplatizate, fiecare pom ocupand o suprafata de 12-20 metri patrati.
Plantatiile intensive sunt cele adoptate in majoritatea situatiilor pentru noile livezi de par. Ele vor fi amplasate pe terenuri cu panta redusa, cu soluri fertile si conditii de irigare. Distanta de plantare in acest sistem va fi de 3,5-4 m intre randuri si 2-3 m pe rand, fiecare pom ocupand 7-10 metri patrati. In acest caz vor fi utilizati portaltoi de slaba vigoare, forme de coroane aplatizate, garduri fructifere de 2,5-3m inaltime.
Plantatiile de mare desime, cu peste 1500 de pomi la hectar, implica soluri fertile, terenuri mecanizabile si irigabile, pomii fiind altoiti pe portaltoi de slaba vigoare, iar distanta de plantare redusa la 1-1,5 m pe rand, astfel incat fiecare pom sa dispuna de un spatiu de 3-6 metri patrati. Acest gen de plantatii implica cheltuieli de investitii mai mari, precum si rezolvarea competenta a unor probleme, cum sunt: taieri de formare si conducere, care sa asigure lumina necesara in procesul de fotosinteza, posibilitatea mecanizarii lucrarilor de intretinere, tratamente pentru reducerea procesului de crestere, instalarea unor mijloace de sustinere pentru evitarea rasturnarii pomilor altoiti de portaltoi de slaba vigoare si altele.
