|
|
|
SISTEMUL RESPIRATOR
Nasul, faringele, traheea, bronhiile si plamanii, sistemul respirator in totalitate, furnizeaza miliardelor de celule ale organismului nostru oxigenul necesar.
Sistemul respirator
alimenteaza corpul cu oxigen si il curata de gaze toxice ca dioxidul de carbon.
Respiratia este o functie vitala a organismului, care
nu poate stoca oxigenul, dar are nevoie de aportul continuu al acestui gaz
pentru un numar mare de reactii biochimice. Reactiile de
combustie din interiorul celulelor asigura degradarea alimentelor si producerea
de energie. Aparatul respirator propriu-zis este
alcatuit din mai multe structuri. Plamanii sunt deserviti de
caile aeriene superioare. Aerul inspirat pe gura si
nas trece prin faringe si laringe inainte de a patrunde in trahee, flexibila si
mobila, lunga de aproximativ de 10 centimetri. In nas, este curatat de particulele de praf mai voluminoase, apoi
intra in contact cu peretele traheii. Mucoasa nasului, acoperita de cili, va propulsa mucusul incarcat de praful din aer spre faringe.
Aerul apoi coboara apoi spre bronhii, care ii conduc in
plamani.
Fiecare bronhie deserveste
un plaman. Cele 2 bronhii principale iau nastere la extremitatile inferioara a traheii si se
subdivizeaza apoi in conducte mai mici, bronhiole. Bronhiolele
constituie conductele intermediare ale plamanilor si transporta aerul pana la
alveolele pulmonare. La acest nivel aerul ajunge la capilare, la
globulele rosii. Oxigenul si gazul carbonic se infiltreaza in capilare datorita
diferentei de presiune partiala care exista intre alveola si vasul sanguin.
Trecerea se face din compartimentul in care presiunea gazoasa este mai mare spre cel in care aceasta e mai mica. Celulele
sanguine au un pigment special, hemoglobina, care are
proprietatea de a fixa oxigenul. Acesta este extras
din aer si transportat de sange la inima, apoi spre toate tesuturile
organismului, unde este consumat de celule. Deseurile gazoase fac drumul
invers, trecand de la globulele rosii la alveole, si sunt eliminate prin fluxul
de aer expirat.
Aceste
miscari de inspir si de expir sunt posibile datorita contractiei si expansiunii
cutiei toracice. Diafragmul, un muschi curb,
foarte subtire, situat sub plamani, comanda aceasta miscare cu ajutorul
muschilor intercostali. In timpul unui inspir, diafragma si
muschii intercostali se contracta. Coastele se ridica, in timp ce diafragmul coboara si se aplatizeaza. Toracele creste ca
volum, presiunea sa interna scade, ceea ce produce un
aport de aer din exterior. Plamanii se umfla. In
expir, muschii se relaxeaza, coastele coboara si se apropie, in timp ce diafragma isi recapata pozitia curbata, cu convexitate in
sus. Cutia toracica isi reia volumul initial, presiunea sa
interna creste, iar aerul pe care il contine este expulzat: plamanii se golesc.
In timpul respiratiei,
plamanii sunt lubrifiati de pleura, o membrana transparenta care ii inveleste
in intregime. Fiecare plaman prezinta scizuri care il impart in lobi.
Plamanul stang are scizura oblica si una orizontala. Acest al treilea lob face
plamanul drept mai voluminos. Plamanul stang este mai
mic, pentru a lasa loc inimii. Ritmul respiratiei este
programat de centri nervosi situati in bulbul rahidian. Influxurile
parcurg nervii intercostali si frenici, care stimuleaza diafragmul si muschii
intercostali. Activitatea neuronilor este
ciclica, dar
