Sintaxa - semantica - pragmatica

Sintaxa - semantica - pragmatica

1. "Semantica stiintei ar trebui sa preceada metodologia stiintei" [ BUNGE. M..,1974, p. 45 ]. O sentinta grava, in sensul greutatii sau importantei sale deosebite. As compara-o cu pozitionarea Organon-ului aristotelic in fruntea oricarei cunoasteri posibile. Ca logician nu pot decat sa subscriu ideii ca "tandemul" <logica - semantica> reprezinta principiul stiintei. Traditional, se pune pe seama lui Voltaire butada Daca vrei sa stai de vorba cu mine, atunci defineste ti termenii".Pentru ca orice "traducator" este si un "tradator": "Traduttore. traditore".

2. Lingvistii au ca obiect principal de studiu limba. Am aratat ca acest termen (concept) are drept gen proxim limbajul si ca diferenta specifica, alaturi de faptul de a fi limbaj natural, este foarte complexa, angajeaza o multime de parametri de subtilitate deosebita, dar care nu intereseaza aici. Deci plec de la prezumtia simpla, aici, necesara si suficienta dupa care limba este limbaj natural. Limbajul juridic are gen proxim limbajul natural. Diferenta specifica va fi detaliata dupa ce se va face o succinta analiza a limbii ca limbaj natural. Fie graful [MOESCHLER, J., REBOUL, A., 1999, p. 21 ]:

		( semnificatie,           interpretare )

Dupa autorii mentionati, cat si din graf, rezulta ca exista doua niveluri de intelegere a limbii cel al sistemului limbii si cel al folosirii/utilizarii sistemului limbii. Sistemul limbii este compus din sintaxa limbii si semantica limbii. Moeschler & Reboul - in efortul lor laudabil de a prezenta locul pragmaticii fata de lingvistica - dau un inteles preponderent tehnico-lingvistic sintaxei si semanticii: "sintaxa derivand formele de suprafata produse de regulile de buna formare, semantica, o forma logica dedusa prin intermediul regulilor de compunere" [ ibidem ]. Apoi, semnificatia frazei - prin opozitie cu sensul enuntului - apare ca un ansamblu construit dintr-o forma de suprafata si o forma logica. In fine, pragmatica are ca sarcina sa dea o interpretare completa a frazei care face obiectul unei enuntari si anume enuntul). Cand se vorbeste despre interpretare, se face asadar referire la procesul care atribuie unui enunt o valoare, aceea care este comunicata" [ibidem].

3. Logicienii merg pe alt drum. Trihotomia sintaxa semantica pragmatica se origineaza in lucrarile lui C. S. Peirce si sistematizarile lui Ch. Morris [ PEIRCE, C. S., 1938 - 1958 ; MORRIS, Ch., 1970 ]. Daca semnul are trei dimensiuni ( i.e. semn pentru alt semn cu care se asociaza, semn pentru obiectul pe care il semnifica si semn pentru persoana care il foloseste ), atunci semiotica     ( = stiinta semnelor ) va cuprinde trei mari domenii corespunzatoare: sintaxa ( = teoria relatiilor dintre semne semantica ( = teoria raporturilor dintre semne si obiectele la care se refera acestea ) si pragmatica ( = teoria raportului dintre semne si subiectul care foloseste limbajul ca sistem de semne Se spune ca pragmatica presupune semantica si sintaxa si ca semantica succede sintaxei, aceasta din urma fiind (.) singura independenta. Mai trebuie stiut ca aceste niveluri diferite de analiza pot fi realizate fie din punctul de vedere al lingvisticii, fie in maniera logica. In scopul specificarii, se spune sintaxa logica, semantica logica si chiar pragmatica logica " [ BOTEZATU, P., 1973, p. 96 ].

4. Am considerat informatia drept termen primitiv, in tentativa de a clarifica macar o parte din problemele semnelor, semnalelor si simbolurilor. Apoi, semnul - generic - a fost la randul sau termen primitiv pentru o serie de clarificari legate de limbaj. In fapt, odata specificat ca semnul poarta informatie in sens de informatie cognitiva , acest caracter "primitiv" al termenului de "semn" a disparut. Ramane de lamurit un lucru foarte important, respectiv problema codului si a codificarii. Asa cum am mai afirmat, informatia nu exista decat in mod codificat ( in si prin semn/semnal/simbol ) iar codificarea afecteaza informatia in sensul conservarii, cresterii, diminuarii si chiar a anularii ei ). Relatia informatie - semn in sens generic) este mijlocita, intr-un mod cu totul aparte, de catre cod. Ce este atunci codul ?

4.1. Voi da prioritate lingvistilor. Caracteristica codului de a fi un sistem de constrangeri [ DUCROT, O., TODOROV, T., 1972, p.137 ] este foarte sugestiva, dar nu poate fi considerata nici macar un "gen proxim". Mai relevanta este caracterizarea: "sistem de semne (simboluri), folosit in reprezentarea si transmiterea informatiilor sau a mesajelor organizarea care permite redactarea mesajului si baza de confruntare a fiecarui element al acestuia pentru desprinderea intelesului pe care l    poseda" [ CONSTANTINESCU - DOBRIDOR, Gh., 1980, p. 82 ]. De aici, o definire corespunzatoare a codificarii ( codajului / codarii ): "operatie de transformare a unui mesaj intr un sir de semnale susceptibile de a fi transmise printr un mijloc de comunicare" [ ibidem ]. Sau: "Putem vorbi despre cod in cazul in care, conform unor reguli sistematice, elementele discrete ale unei formule sau ale unui sistem pot fi puse in relatie cu elementele discrete ale unei alte formule sau ale unui alt sistem" (s.n.) [MOESCHLER, J., REBOUL, A., 1999, p. 501 ]. Se detaseaza tot mai clar ideea ca adoptarea unui cod (implicit codificarea) este o problema mai mult pragmatica. De aceea in viziunea utltimilor autori citati - raportul dintre codul lingvistic si utilizarea sa apare prin urmatorul graf

		instructiuni

Aici, "vericonditionalitatea", reamintesc, este situatia in care sensul unui enunt nu poate fi conceput fara sa se vorbeasca de valoarea de adevar a propozitiei pe care o exprima acel enunt [ ibidem, p.23].

4.2. Punctul de vedere al logicianului si epistemologului este oarecum diferit

(i) Din considerarea faptului ca informatia nu exista decat in mod codificat si a faptului ca exista o unitate dialectica gandire-limbaj, rezulta ca expresia "codificarea informatiei" este improprie: mai curand avem de-a face cu un lant nesfarsit de recodificari ale informatiei [ MURESAN, A.- V., 1999 ];

(ii) Relatia de codificare nu poate avea loc intre informatie si suportul sau material (fragment de substanta si energie), i.e. semn/semnal/simbol; ar insemna, fie un dualism informatie - materie (substanta si energie), fie un platonicism, prin care informatia (cognitiva) ar fi hipostaziata ca Forma sau Idee [ibidem];

(iii) Codificarea are sens atunci cand o informatie data si suportul ei trece intr-o noua informatie, cu un suport nou. Codul este mijlocitorul acestei treceri. Cum informatia exista numai codificat, i.e. pe un anumit "suport", nu mai poate fi vorba decat de recodificare. Informatia initiala se poate conserva pe noul suport, sau se poate modifica in sensul cresterii, diminuarii sau disparitiei. Asa se explica de ce informatia (ca informatie in genere, sau ca informatie cognitiva nu se supune legilor conservarii si transformarii masei si energiei. Ea poate aparea "din nimic", sau poate deveni "nimic"[ ibidem ]. Informatia poate fi purtator al altei informatii, evident avand - indirect - tot un purtator material. Aceasta "alta informatie" este ceea ce s-a numit "informatie de adancime", comparativ cu informatia "directa", ca "informatie de suprafata" [ HINTIKKA, J., SUPPES, P., 1970 ]. De aceea, de pilda, limbajul este un izvor nesfarsit de creativitate semantica de aceea nu exista un inceput absolut al cunoasterii omenesti de aceea nu exista sinonimie perfecta. In concluzie, codificarea, mai precis, recodificarea afecteaza informatia

(iv) Plecand de la ultima concluzie - afirmatie pe care am sustinut-o repetat se poate intelege de ce se poate vorbi, diferentiat, de codificare sintactica, codificare semantica si codificare pragmatica. Aici pot aparea mai clar functiile limbajului si diferitele tipuri de limbaj specializat printre care si limbajul juridic.

APLICATII

◄ Imaginati doua situatii de comunicare una in care se foloseste limabjul natural si alta in care se foloseste un limbaj simbolic (e.g. semnalizarea rutiera, spectacolul oferit de un mim sau o reprezentatie de balet etc.) . Determinati-le structura semiotic comunicationala, aspectele sintactice, semantice si pragmatice aplicand celula Shannon-Weaver" si semantica-Bunge. Descrieti succint aspectele cerute (aprox. 50-60 de cuvinte pentru fiecare din cele doua cazuri )

◄ Dati cateva exemple dintr-un context juridic elementar si imaginar unde informatia este purtata de semne, semnale si simboluri (puteti lua ca prototip cunoscutele personaje literare Sherlock Holmes sau Hercule Poirot si scenarii virtuale cu acestea ).

◄ Pentru fiecare din urmatoarele situatii, aratati in ce conditii ridicarea mainii are rolul de substrat material al unui semn:

- Se fac exercitii de gimnastica

- Se imbraca un pulover

Se incearca recuperarea unui obiect aflat la inaltime

- Se apropie un taximetru__ ____ ____ ____ ____ ____ ____ ____ ____ ____ ____ ____ ____ ____ _____

Se participa la vot

- Se participa la o discutie

Cineva arata o carte aflata pe raftul de sus

SUBUNITATEA B

I.        CONTINUT : Specificul limbajului juridic; functiile limbajului juridic

II.      OBIECTIVE

■ COMPETENTE : Studentii vor lua la cunostinta si vor intelege ca limbajul juridic este un limbaj de specialitate utilizat cu precadere in teoria si practica dreptului. In vederea atingerii acestui obiectiv ei trebuie sa retina o serie de concepte specifice ( elemente de meta-limbaj juridic

► cele patru categorii de vocabular juridic: vocabularul instrumental, vocabularul uzual, vocabularul stiintific si vocabularul tehnic

► Functia cognitiv informativa a limbajului juridic

► Functia de comunicare a limbajului juridic

► Functia directionar sugeratoare a limbajului juridic

► Functia expresiva a limbajului juridic

► Functia protocolara a limbajului juridic

► Functia performativa a limbajului juridic

■ PERFORMANTE : Dupa parcurgerea acestei secvente este de dorit ca studentii sa poata operationaliza o serie de categorii si paradigme ale limbajului juridic :

► vocabularul instrumental al libajului logicii juridice care parvine din vocabularul logicii generale

► distinctia dintre propozitiile cognitive / logice si enunturi, pe de o parte, distinctia dintre aceste propozitii in forma enuntiativ-asertorica si intrebari, ordine, rugaminti etc., pe de alta parte

► principiul bivalentei si modul de operare al acestuia in universul logico juridic

► aspecte de vaguitate si ambiguitate in functia de comunicare a limbajului juridic

► semnificatia logico juridica a propozitiilor normative si imperative in contextul functiei directionar-sugeratoare a limbajului juridic

► relevanta psiho lingvistica a functiei expresive a limbajului juridic

► specificul accentului pragmatic in limbajul juridic ti in functia sa performativa

III.            RESURSE BIBLIOGRAFICE

1. BIDU-VRANCEANU, A., CALARASU, C., IONESCU RUXANDROIU, L., MACAS, M.,

PANA DINDELEGAN, G., 2001, Dictionar de stiinte ale limbii, Ed. Nemira, Bucuresti,

consultarea termenilor de specialitate, legati de tematica data

2. BIELTZ, P., GHEORGHIU, D., 1998, Logica juridica, Ed. Pro Transilvania, Bucuresti,

p. 55 107.

3. DUCROT, O., TODOROV, T., 1972, Dictionnaire encyclopédique des sciences du langage,

Seuil, Paris, p. 113-122162-178.

4. MIHAI, Gh., 1998, Retorica traditionala si retorici moderne, Ed. ALL, Bucuresti, p. 157-165.

5. MURESAN, A.-V., Prolegomene la orice retorica juridica viitoare care se va putea

infatisa ca discurs logic, in IOVAN, M., CRACIUNESCU, A. (Ed.), 2002, Drept si cultura

Ed. Dacia, Cluj, p. 332-370.

6. REBOUL, A., MOESCHLER, J., 2001, Pragmatica azi, Ed. Echinox, Cluj, p. 21-42.