|
|
|
Scurta incursiune in analiza semiotica a limbajului si a terminologiei aferente
1. Din capul locului atrag atentia asupra faptului ca este vorba de o scurta incursiune si nu de o sistematizare avand in vedere informatia babilonica ce ne sta la dispozitie in acest vast domeniu, o prezentare a conceptelor tematice metodologice si descriptive - de o maniera satisfacatoare, este practic imposibila. Cine se incumeta la o sistematizare a stadiului actual al cercetarilor asupra limbajului isi asuma, cu multa inconstienta, riscul aventurierului. Exista nenumarate lucrari enciclopedice dar si aici alegerea este extrem de grea. Avand in vedere ca finalitatea acestui capitol este conturarea specificului limbajului juridic, ma simt nevoit sa recurg la numeroase restrictii, dintre care se impun, ca explicite, cel putin trei
(i) restrictii de surse informationale : voi conta pe trei referinte de baza
(a) Semiotica - Eco [ ECO, U., 1982 ] si mai ales Semantica - Bunge [ BUNGE, M., 1974 ], pe care o impartasesc in intregime si a carei reconstructie aplicativa, pe domeniul logicii ca disciplina formala, am incercat-o [ MURESAN, A.-V., 1999 ];
(b) Cele doua enciclopedii consacrate stiintelor limbajului "Dictionnaire encyclopedique des sciences du langage" [DUCROT, O., TODOROV, T.,1972] (exista deja si versiunea in limba romana ), respectiv, "Dictionarul enciclopedic de pragmatica" [MOESCHLER, J., REBOUL, A., 1999 ], la care voi adauga si alte trimiteri, atunci cand va fi cazul
(c) Literatura romanesca de specialitate in domeniul logicii juridice: vor avea absoluta prioritate autori consacrati ca Petre Bieltz, Dumitru Gheorghiu, Gheorghe Mihai, s.a.
(ii) restrictii conceptuale pentru a evita un regres la infinit, voi avea in vedere o serie de termeni primitivi ( i.e. a caror definire sau clarificare nu o voi mai face, presupunand ca semnificatia lor este suficient de bine intuita", chiar si la nivelul cunoasterii comune ). Asa este, de pilda, cazul termenului de informatie (ca informatie cognitiva) pentru abordarea unor probleme de semiotica, avand in centru categoriile de semn, semnal, simbol, apoi, insusi termenul de semn pentru abordarea unor probleme de limbaj, in speta, limbaj juridic.
(iii) restrictii ortografice (mai rar, numai cand va fi explicit cazul, spre a nu ingreuna intelegerea): avand in vedere partitia tri-nivelara a limbajului, - i.e. capacitatea lui de a exprima, cu aceleasi resurse (a) obiectul, respectiv, lucrul, despre care se vorbeste ; (b) constructul, care reflecta cognitiv obiectul / lucrul; (c) limbajul, prin care se elaboreaza, formuleaza si comunica constructul referitor la obiect / lucru, sau prin care se denumeste (vicariant, sau prin combinarea designarii/desemnarii cu referinta) obiectul/lucrul, - trebuie sa recurg, uneori, la conventiile
(a') xxxxx (cuvant scris normal desemneaza obiectul lucrul (e.g. mar - pentru fructul real, mar; logica juridica - pentru procesele reale de desfasurare si analiza logica a fenomenului juridic; y - pentru o necunoscuta, variabila oarecare, etc.
(b') 'xxxxx' (cuvant intre doua virgule simple, stanga sus/dreapta sus ): desemneaza constructele, i.e. ideile din capul nostru, sub forma de notiuni, judecati, rationamente, sisteme ipotetico-deductive, teorii, e.g. ideea de mar' - despre fructul real mar 'cunostintele noastre teoretizate, gandirea logica a logicii fenomenelor juridice' - despre logica juridica efectiva ideea de variabila 'y' - despre o necunoscuta oarecare, y, etc.
(c') "xxxxx" (cuvant intre ghilimele): desemneaza fragmentele de limbaj prin care ne exprimam constructele ( termenul de "mar" sau de "logica juridica" - in limbaj natural, termenul de "y" - in limbaj simbolic, pentru ideile de 'mar', 'logica juridica', respectiv, ideea de necunoscuta, variabila 'y',etc.).
2. Deci, limbajul natural are capacitatea de a contine propriul sau meta-limbaj: limbajul efectiv, curent este in acest caz limbaj-obiect, iar acelasi limbaj, care face precizari cu privire la anumite conventii de utilizare a sa, este meta-limbaj : e.g. (iii) din # 1. este meta-limbaj.
3. P. Bieltz si D. Gheorghiu adopta o definitie simpla a limbajului in genere, definitie inspirata din lucrarea "Practical Logic" a unor cunoscuti autori polonezi [ZIEMBINSKI, Z., ZIEMBA, Z., 1976 ]: "Limbajul este un sistem complex de semne si de reguli privitoare la utilizarea acestora, cu precizarea ca totalitatea semnelor proprii unui anumit limbaj reprezinta vocabularul acelui limbaj, iar ansamblul regulilor privitoare la utilizarea acelor semne constituie gramatica respectivului limbaj" (s.a.) [ BIELTZ, P., GHEORGHIU, D., 1998, p. 55-56 ]. M. Bunge defineste limbajul drept "Orice sistem de semnale codificate utilizat in scopuri de comunicare" [ BUNGE, M., 1974, p. 8 ]. Acelasi cunoscut autor canadian ofera urmatoarea partitie posibila a limbajelor
(i) Limbajele pot fi limbaje simbolice ( i.e. detasate de circumstante individuale si satisfacand conventii de designare si limbaje nonsimbolice i.e. reprezentand obiecte imediat relevante starilor sau instinctelor animalului
(ii) Limbajele simbolice pot fi limbaje simbolice conceptuale ( i. e. care designeaza constructe ce "stau pentru" sau " alaturi de" fapte, sentimente, etc.; e.g. limba engleza, etc. si limbaje simbolice nonconceptuale (i.e. care reprezinta orice in afara de constructe; e.g. mimica, notatia muzicala, etc. ) [ibidem, p. 9 ].
La aceasta partitie mai pot adauga - in mod constient grosier - una noua, privind tot limbajele simbolice, respectiv, limbaje naturale si limbaje artificiale. Diferenta, sau mai bine zis, criteriul de diferentiere, este nota de conventionalitate. Limbajele naturale au o conventionalitate implicita, in timp ce limbajele artificiale au o conventionalitate explicita. Am "fortat" astfel lucrurile pentru a se intelege ca limba pe care o vorbim si scriem este un limbaj natural. Acesta este doar un gen proxim pentru limba, deoarece diferenta specifica este foarte complexa si nu face obiectul analizei de fata. Daca se doreste o adancire a partitiilor, se va observa, de pilda, ca limbajul juridic este un limbaj natural de specialitate, i.e. contine termeni si sintagme specifice domeniului, este accesibil, cu precadere, celor din domeniul juridic.
4. Au fost acreditati deja unii termeni, pe care i-am considerat primitivi, spre a putea face o serie de precizari preliminare cu privire la limbaj. Acestia sunt: semn, semnal si simbol. Urmeaza clarificarea lor pe baza unui nou termen primitiv - informatia ( in inteles de informatie cognitiva / cunoastere Orice semn, semnal si simbol este purtator de informatie. Relatia semn - semnal - simbol face obiectul unei incredibile varietati de conceptii. Voi adopta aici asa cum am mai mentionat - o schema sistematica foarte simpla, deci rezultata din numeroase restrictii si pe care o consider suficienta in formarea unei anumite imagini despre limbaj in general, limbajul juridic in special.
4.1. Dintr-o perspectiva sincronica, relatia dintre semn, pe de o parte, si semnal si simbol, pe de alta parte, poate fi considerata, grosso modo, ca fiind una de la gen la specii. Semnalele si simbolurile pot fi considerate tipuri de semne. Ramane de clarificat ce este semnul, apoi, ce particularitati au semnalele si simbolurile in calitatea lor de a fi tot un fel de semne, semne cu statut special. Din nou mentionez ca problema se pune numai in acest context "foarte aproximativ" si simplificator reductionist.
4.1.1. Problema semnului. Desi, metaforic foarte sugestiv, a spune ca semnul este ceva care "sta" pentru altceva, nu este suficient. Putem adopta definitia Semnul este un fenomen perceptibil produs de o anumita persoana si de care persoana care l a produs a legat un anumit inteles in conformitate cu cel putin o regula de semnificatie" [ BIELTZ, P., GHEORGHIU, D., 1998, p. 61 ]. Autorii mentionati considera trei componente in alcatuirea semnului: substratul material al semnului, sensul sau intelesul semnului si regula de semnificare [ ibidem, p. 56 - 60 ]. Cu alte cuvinte: orice semn este un fragment de substanta si energie care poarta o anumita informatie (deci vizeaza altceva decat este respectivul fragment de substanta si energie in conformitate cu un cod. Prin aceasta am putut sustine si argumenta ca orice informatie nu exista decat in mod codificat iar codificarea afecteaza informatia [ MURESAN, A.-V., 1999 ]. O. Ducrot si T. Todorov propun o analiza mai detaliata
(i) "Se va defini, (.) cu prudenta, semnul drept o entitate care 1 poate deveni sensibila, si 2) pentru un grup determinat de utilizatori, marcheaza o absenta in ea insasi. Partea semnului care poate deveni sensibila se numeste, de la Saussure incoace, semnificant, partea absenta, semnificat, iar relatia pe care acestea o intretin, semnificatie"(s.a.) [ DUCROT, O., TODOROV, T., 1972, p. 132 ]. De aici, o serie de detalii; dupa cum urmeaza:
(a) Un semn exista si fara sa fie perceput iar aceasta percepere este intotdeauna posibila;
(b) Semnul este intotdeauna "institutional , i.e. el nu exista decat pentru un grup delimitat de utilizatori
(c) cine spune semn trebuie sa accepte existenta unei diferente radicale intre semnificant si semnificat, intre sensibil si non sensibil, intre prezenta si absenta [ ibidem ]; i.e. semnul este material, informatia purtata, nu.
(d) Semnificatul - ca atare - nu exista in afara relatiei sale cu semnificantul
(e) Un semnificant fara semnificat este pur si simplu un obiect, primul exista dar nu semnifica; i.e. Un obiect nu semnifica alt "obiect" decat instituit ca atare;
(f) Un semnificat fara semnificant este ceva despre care nu se poate vorbi, gandi;
(g) Exista doua aspecte complementare ale oricarui semnificat pe de o parte, un aspect vertical, ce apare in relatia necesara a semnificatului cu semnificantul si care marcheaza locul semnificatului, dar nu permite identificarea sa in mod pozitiv, deoarece semnificatul este ceea ce lipseste semnificantului pe de alta parte, un aspect orizontal, ce consta in raporturile acestui semnificat cu toti ceilalti semnificati, in interiorul unui sistem de semne in ambele cazuri, se accede la semnificat prin intermediul semnificantului [ ibidem, p. 132-133 ].
(ii) Trebuie sa se faca o distinctie atenta intre semnificatie si functia referentiala (uneori numita si denotare denotatie
(a) Denotarea / denotatia (i.e. functia referentiala ) nu are loc intre un semnificant si un semnificat - raport semiotic genral - ci intre semn si referent, i.e. ceva ce apartine realitatii, sau e presupus ca apartine realitatii; prin urmare, un semn - ca semnificant - are intotdeauna un semnificat (altfel, nu ar avea sens ca semn), dar nu intotdeauna si un referent / denotat. Aceasta idee cruciala - de raport semantic - este subliniata si de M. Bunge [BUNGE, M., 1974 ] si trebuie inteleasa corect si de juristi, avand in vedere caracterul atat de inselator al limbajului, care ne poate trimite la ceva ce nu exista. Nu degeaba un mucalit spunea ca "limbajul ne este dat ca sa ne ascundem gandurile E.g. "mar" - in calitate de semnificant - are ca semnificat, 'mar si ca referent sau denotat, mar ( sa zicem, fructul real); in schimb "centaur" la fel cum e cazul "numarului natural 3" sunt semnificanti care au ca semnificati pe 'centaur', respectiv, '3', dar nu au referenti / denotati nu exista in realitate si nici nu e de presupus sa existe un centaur sau un numar natural 3 in caz contrar, am ajunge la o varianta de platonicism
(b) "Trebuie adaugat ca relatia de denotare priveste, pe de o parte, semnele-ocurente si nu semnele-tipuri si ca, pe de alta parte, ea este mult mai frecventa decat se crede: se vorbeste despre lucruri in absenta lor mai curand decat in prezenta lor in acelasi timp este dificil de conceput ce ar putea fi <<referentul>> majoritatii semnelor" [ DUCROT, O., TODOROV, T., 1972, p. 133-134 ]. Semioticul cuprinde, nu e semanticul.
(iii) In buna traditie stoica, unde se reperau trei relatii ale partii perceptibile a semnului (i.e. denotatia - relatia cu lucrul real, reprezentarea - relatia cu <<imaginea psihica>> si semnificatia - ceea ce se poate spune ), se impune distinctia intre semnificatie si reprezentare. Ca "imagine mentala", din punct de vedere semantic, reprezentarea comporta diferite grade de abstractizare. M. Bunge rafineaza ideea, introducand, pentru diferitele grade de abstractizare ale reprezentarii conceptuale, in ordine crescatoare a puterii abstractive, plecand de la obiect, termenii: schema schita model teoretic teorie generica. E.g.: obiectului aruncarea monedei ii vor corespunde, ca trepte de reprezentare conceptuala, crescatoare in abstractizare : schema - moneda ideala <cap,pajura>; schita secventa intamplatoare de capuri si pajure; model teoretic - teoria secventelor Bernoulli; teorie generica teoria probabilitatilor [ BUNGE, M., 1974, p. 101 ]. Fiecarui nivel de reprezentare (i.e. informatie cognitiva) ii va corespunde un semn purtator de informatie: semnul respectiv codifica informatia de la nivelul respectiv.
4.1.2. Problema semnalului si simbolului. Semnal si simptom. Consideratiile la tema vor fi cat se poate de succinte, neavand o relevanta deosebita pentru limbajul juridic.
(i) Semnalul chiar daca, la acest moment, este abordat sincronic i.e. structural nonprocesual este ceea ce provoaca o anumita reactie dar nu comporta nici o relatie de semnificare" (s.a.) [ DUCROT, O., TODOROV, T., 1972, p. 135 ]. O atare definitie, care, intre altele nu are gen proxim, nu poate fi acceptata. Autorii mentionati scot astfel complet semnalul din sfera semnelor. Ei vor sa sugereze ca numai semnul are o esenta intentional - conventionala, pe cand semnalul nu. Nu cred ca este asa. Exista semnale ce provin din afara lumii omului dar si semnale emise - cu intentie si prin conventie - de catre om. As putea doar sugera aici ca "libertatea" alegerii semnalelor e mai restransa decat in cazul semnelor, i.e. depindem intr o masura mai mare de resursele substantiale si energetice in elaborarea semnalelor. Rezulta ca intre multimea semnelor si semnalelor ar fi o relatie de intersectie": submultimea semnalelor care fac parte din multimea semnelor constituie semnalele propriu-zise submultimea semnalelor care nu fac parte din multimea semnelor constituie ceea ce se numeste, generic, simptom. Adevarul este ca nici un semn ( a fortiori purtator de informatie, altfel nu ar avea nici un rost ca semn ) nu isi satisface menirea decat daca exista un interpretant, un valorificator al informatiei continute in si prin semn. Cam in acest sens trebuie retinuta ideea de "reactie la aparitia semnalului. Reactia (un tip de raspuns) apartine si plantei si animalului si omului si chiar dispozitivelor artificiale bazate pe comanda si control (e.g. computerul ). Tot un tip de "reactie" se produce si prin valorificarea semnului, fie el si semn lingvistic [MURESAN,A.-V., 1999 ]. Reactia e "pragmatica" emitatorului la destinatar.
(ii) Simptomul sau "semnul natural" [ DUCROT, O., TODOROV, T., 1972, p.135 ] este "un semn care este parte constituanta a referentului in timp ce semnul "este intotdeauna conventional" [ibidem, p.136 ]. Aceasta nu scade cu nimic valoarea informationala a simptomului. De aceea nu pot fi de acord cu P. Bieltz si D. Gheorghiu cand afirma ca
Diferenta dintre substratul material al unui semn si simptomul unei stari de fapt consta si in aceea ca substratul material al semnului ne ofera o informatie, in timp ce simptomul unei stari de fapt nu face altceva decat sa ne orienteze atentia spre starea de fapt de care este legat pe baza unor legi independente de vointa umana" (s.a.) [ BIELTZ, P., GHEORGHIU, D., 1998, p. 57 ]. Ma intreb, ce altceva decat tot un proces informational este "orientarea atentiei" ? Autorii citati au dreptate insa atunci cand subliniaza ca limbajul este o caracteristica specifica omului si are caracter intentional, dar numai cu conditia de a intelege limbajul exclusiv ca sistem de semne. Ramane deschisa problema limbajului ca sistem de semnale, mai ales atunci cand semnalele fiinteaza in lumea omului. Voi incheia discutarea problemei simptomului facand apel tot la autorii mai sus mentionati, in legatura cu o problema de natura juridica si care cred ca merita tratata cu toata atentia: "Distinctia dintre substratul material al unui semn si simptomul unei stari de fapt se poate dovedi extrem de importanta sub aspect juridic. De pilda, in biodetectia judiciara modificarile de mimica, miscari ale bratelor, alte gesturi sau reactii instantanee ale celui care este examinat cu ajutorul poligrafului au in mod obisnuit rolul unui simptom provocat de starea de neliniste care l-a cuprins pe cel anchetat in momentul in care anchetatorul a atins un <<punct sensibil>> si, tocmai in acest sens, ii orienteaza atentia anchetatorului (.) Pe de alta parte, interpretarea corecta de catre anchetator a datelor fiziologice culese ii permit anchetatorului sa si dea seama daca diferite reactii ale celui anchetat sunt realmente spontane sau, dimpotriva, au fost intentionat produse de catre suspect in primul caz, reactiile suspectului au rolul unui simptom in cel de al doilea caz (.) ele au rolul de semn (.)" [ ibidem, p. 57-58, dupa N. Mitrofan, V. Zdrenghea si T. Butoi, Psihologie judiciara", Buc., 1992. ]
(iii) Problema simbolului este mult mai complexa. Voi rezuma aici ceea ce consider demn de retinut in contextul tratarii problemei limbajului juridic:
(a) La origine, simbolul era un obiect taiat in doua; orice simbol e marcat de un semn scindat;
sensul simbolului se descopera prin scindarea si prin legatura existenta a termenilor despartiti. [MURESAN, A.-V., 1999 ]. Similar cu definitia data semnului de catre Ducrot & Todorov, simbolul este vazut de catre Chevalier & Gheerbrant astfel
Simbolul se afirma drept un termen in aparenta posibil de a fi perceput, insotit de un altul ce nu poate fi perceptibil" [CHEVALIER, J., GHEERBRANT, A., 1994, p. 31 ]. Aceeasi autori arata - pe buna dreptate ca: "Ar fi insa gresit sa credem ca procesul de abstractizare, in continua crestere in limbajul stiintific, duce la simbol. Simbolul este incarcat cu realitati concrete. Abstractia goleste simbolul, generand semnul" (s.n.) [ibidem, p. 24 ]. Daca simbolul are proprietatea de a sugera in mod constant un anumit raport intre simbolizant si simbolizat, daca interpenetrarea este o calitate specifica a simbolurilor si daca simbolurile sunt, astfel, pluridimensionale, atunci pot fi enumerate o parte din functiile simbolului: functia de explorare, functia de substitut, functia de mediator, functia de "forte unificatoare" ( M. Eliade ), functia pedagogica si terapeutica, functia socializanta, functia de rezonanta (conotativa , functia de echilibru, functia de transformare a energiei psihice [ idem, p. 41 ]. De retinut deci, sugestiile autorilor francezi privind statutul aparte al simbolurilor in lumea semnelor, pecetea specific umana si, implicit, conventionala, asupra acestora. Conventia inseamna prezenta unui scop, deci a unei finalitati constiente si constientizate pentru o anumita categorie de semne instituite ca atare, o anumita "hermeneutica" la nivelul destinatarului mesajului informational codificat in si prin simbol - categorie privilegiata de semne. Codificarea efectuata de cel / cei care instituie simbolul poate sa nu fie congruenta cu decodificarea destinatarului. Prin aceasta, simbolul - in functionalitatea si circulatia sa - se imbogateste mereu cu noi si noi sensuri, i.e. informatii. [ MURESAN, A.- V., 1999 ].
(b) "Simbolizarea este o asociatie mai mult sau mai putin stabila intre doua unitati de acelasi nivel ( adica doi semnificanti sau doi semnificati ). (.) Proba practica care va permite sa se distinga intre un semn si un simbol este examenul celor doua elemente in relatie. In cadrul semnului, aceste elemente sunt in mod necesar de natura diferita; in cadrul simbolului (.) ele sunt omogene" [DUCROT, O., TODOROV, T., 1972, p. 134 ]. Intr-o prima concluzie: pe de o parte, relatia semnificant semnificat (cazul semnului) este in mod necesar nemotivata, cele doua componente ale semnului sunt de natura diferita pe de alta parte, aceeasi relatie este necesara pentru ca semnificantul nu poate exista fara semnificat si reciproc. Reamintesc aici problema logica a termenului, care este atat cuvant ( fragment de limbaj ) cat si notiune (construct); mutatis mutandis, enuntul este atat secventa de limbaj cat si propozitie / judecata ( construct), s.a.m.d. Intr-o a doua concluzie in cadrul simbolului, relatia simbolizant simbolizat este non necesara, i.e. arbitrara, dar motivata. (Se remarca "simetria" speciala intre semn si simbol, mai mult, analogia dintre aceasta "punere in relatie si relatia de natura psihologica intre asemanare si contiguitate
4.2. Dintr-o perspectiva diacronica,
relatia semn-semnal-simbol apare cel mai bine, cred, in contextul comunicarii. Voi apela la cea mai
simpla schema a comunicarii, respectiv "celula
semnal primit mesaj primit mesaj semnal
sursa codificator canal decodificator
zgomot
Aceasta insemna ca informatia emisa de sursa (sau emitator) apare ca mesaj. Mesajul este purtat de un sistem de semne (i.e. un limbaj). Acest mesaj, spre a putea fi transmis pe canal, trebuie codificat, iar codificarea trebuie adaptata la natura canalului. Nu orice se poate transmite prin orice. Codificarea transforma semnul / sistemul de semne in semnal ( sistem de semnale ). Pe canal, mesajul purtat prin semnal / semnale este posibil sa suporte bruiaje sau zgomot (de canal), ceea ce poate distorsiona pana la anulare mesajul. De aceea in teoria generala a informatiei - se ia in considerare si redundanta repetarea aceleasi informatii). Redundanta este un rau necesar", avand in vedere ca repetarea aceleasi informatii nu mai este "informativa", dar creste sansa ajungerii mesajului la destinatar (sau receptor). Daca, metaforic, informatia este noutate absoluta pentru curiosul absolut [ POPPER, K. R., 1972; 1978; 1981 ], este clar atunci de ce redundanta - la fel ca probabilitatea mare a evenimentelor descrise in mesaj este un opus al informatiei [ MURESAN, A.- V., 1999 ]. Pentru ca destinatarul sa poata "beneficia" de informatia-mesaj initiala (la nivelul sursei), el trebuie sa decodifice ceea ce primeste, i.e. semnalul / semnalele. Cum decodificarea este o "traducere" pe tezaurul de informatii al destinatarului, avem aici de a face, mai degraba, cu o interpretare. Informatia nu e informatie decat in masura daca este cineva" care sa o foloseasca. De aceea, prin decodificare semnalul se prezinta ca simbol. In rezumat informatia mesaj apare, generic si la nivelul sursei, preponderent in si prin semn, circula pe canal, preponderent in si prin semnal si ajunge la nivelul destinatarului, preponderent in si prin simbol.
Codificarea transforma semnul in semnal; decodificarea transforma semnalul in simbol. Deci, asa cum exista unitatea sincronica semn informatie, tot asa va exista unitatea diacronica semnal-mesaj, iar apoi unitatea sincronic-diacronica simbol-informatie/mesaj "realizata" Schema este - sunt convins - simplificatoare, dar suficient de sugestiva, mai ales in ceea ce priveste relatia complexa si dialectica sincronic diacronic - sincronic/diacronic. I.e. stabilitate structurala, procesualitate, finalitate semn-semnal-simbol.
