Mari matematicieni romani

Mari matematicieni romani

Emanoil Bacaloglu (1830-1891)

Fizician si matematician, participant la revolutia din 1848.

A fost profesor la Universitatea din Bucuresti si membru al Academiei Romane.
A publicat primele lucrari stiintifice romanesti de matematice, fizica si chimie, punand bazele terminologiei noastre in aceste domenii. Este unul dintre principalii initiatori ai Societatii de stiinte fizice care a luat nastere in 1890.

Janos Bolyai (1802-1860)

Mare matematician maghiar din Transilvania. A urmat Academia de geniu de la Viena si inca din timpul studiilor a facut o serie de descoperiri insemnate.

Lucrarea lui epocala prin care a creat, independent de matematicianul rus N. I. Lobacevski, geometria neeuclidiana este 'Appendix' (1832), aparuta in limba latina ca o completare a manualului intitulat 'Tentamen', scris de Bolyai Farkas, tatal sau.

Bolyai a scris si un studiu cu privire la teoria numerelor complexe ('Responsio', 1837). Rezultatele pe care le-a obtinut reprezinta o aprofundare dialectica a problemelor matematicii.

Lucrarile lui Bolyai au pus geometria pe baze noi, deschizandu-i largi perspective. Ele nu au fost insa intelese si apreciate de contemporanii sai.

Traian Lalescu (1882-1929)

Matematician roman; a fost profesor la Universitatea din Bucuresti si la politehnicile din Timisoara si Bucuresti.

S-a ocupat in special de teoria ecuatiilor integrale si de aplicarea lor la rezolvarea unor probleme din teoria ecuatiilor diferentiale, aducand contributii insemnate in acest domeniu.

A publicat cel dintai tratat din lume asupra ecuatiilor integrale 'Introducere la teoria ecuatiilor integrale' (1911).

Are studii si in domeniul ecuatiilor functionale, al seriilor trigonometrice, fizicii matematice, geometriei, mecanicii, algebrei si istoriei matematicii.

In sprijinul predarii matematicilor in invatamantul superior si mediu, Lalescu a publicat valoroase lucrari cu caracter didactic ('Calculul algebric', 1924; 'Tratat de geometrie analitica', 1925).

Grigore C. Moisil (1906-1973)

Fondator al scolii de algebra logicii si teoria algebrica a mecanismelor automate, precum si al studiilor de logica polivalenta si logica nuantata, care au stat la baza realizarii primelor calculatoare romanesti; contributii remarcabile la dezvoltarea informaticii in Romania si la formarea primelor generatii de informaticieni (premiul Computer Pioneer Award al IEEE Computer Society).
Matematician roman, profesor la Universitatea din Bucuresti, membru al Academiei Romane. Membru al Academiei de Stiinte din Bologna si al Institutului international de filosofie.
A publicat lucrari in domeniile analizei matematice, algebrei, logicii matematice, geometriei, mecanicii.
Deosebit de valoroase sunt contributiile aduse de Grigore Moisil in domeniul teoriei algebrice a mecanismelor automate.
A elaborat metode noi de analiza si sinteza a automatelor finite, precum si o teorie structurala a acestora.
A extins in spatiul cu mai multe dimensiuni derivata areolara a lui D. Pompeiu si a studiat functiile monogene de o variabila hipercomplexa, cu aplicatii la mecanica.
A introdus algebre numite de el lukasiewicziene trivalente si polivalente si le-a intrebuintat in logica si in studiul circuitelor de comutatie.
Moisil a adus o contributie insemnata la introducerea si folosirea primelor masini electronice de calcul in tara noastra. Lucrari:'La mecanique analytique des systemes continus' (1929), 'Logique modale' (1942), 'Introducere in algebra' (1954), 'Teoria algebrica a mecanismelor automate' (1959), 'Circuite cu tranzistori' (2 vol, 1961- 1962).

Dimitrie Pompeiu (1873-1954)

Matematician roman. A fost profesor la universitatile din Iasi, Bucuresti si Cluj. Membru al Academiei Romane.

A adus numeroase contributii in domeniul analizei matematice, teoriei functiilor de o variabila complexa, mecanicii rationale s.a. In teza sa de doctorat (Paris, 1905), ramasa celebra, a demonstrat printr-un exemplu existenta functiilor analitice continue pe multimea singularitatilor lor.

A introdus in matematica notiunea de derivata areolara, care a fost mult studiata de elevii sai; de asemenea a introdus notiunea de distanta intre doua multimi si a construit functii reale, neconstante, a caror derivata se anuleaza in orice interval, denumite functii Pompeiu.

Este creatorul scolii matematice de teoria ecuatiilor cu derivate partiale si de mecanica.

Lucrari principale: 'Asupra continuitatii functiilor de o variabila complexa' (1905).

Gheorghe Titeica (1873-1939)

Matematician roman. A fost profesor la Universitatea si Scoala politehnica din Bucuresti; membru al Academiei Romane si al mai multor academii si societati stiintifice straine, doctor honoris causa al Universitatii din Varsovia.
Prin lucrarile sale de geometrie diferentiala, Gheorghe Titeica s-a facut cunoscut lumii stiintifice internationale.
In special s-a ocupat cu studiul retelelor din spatiul cu n dimensiuni, definite printr-o ecuatie a lui Laplace.
A introdus o clasa de suprafete si o clasa de curbe care astazi ii poarta numele. Este unul din creatorii geometriei diferentiale centro-afine.
A fost un mare popularizator al stiintelor. Impreuna cu I. Ionescu, A. Ioachimescu si V. Cristescu a fondat revista 'Gazeta matematica', cu G. G. Longinescu publicatia 'Natura' pentru raspandirea stiintelor, iar cu D. Pompeiu a editat revista 'Mathematica'.
Lucrari: 'Geometria diferentiala proiectiva a retelelor' (1924), 'Introducere in geometria diferentiala proiectiva a curbelor' (1931).

Ernest Abason (1897 - 1942)

Matematician roman care a contribuit la dezvoltarea domeniului functiilor periodice, in matematica si electricitate.
Profesor la Univestitatea Politehnica din Bucuresti, incepand din anul 1938 sef al catedrei de geometrie descriptiva si cinematica.

Nicolae Abramescu (1884 - 1947)

Studii:

Scoala primara si liceul la Targoviste;
Facultatea de Stiinte, Sectia Matematici a Universitatii din Bucuresti, 1905.

Activitate socio-profesionala :

Profesor suplinitor in invatamantul secundar, la Ploiesti, 1904;
Profesor suplinitor la Liceul "August Treboniu Laurian" din Botosani;
Profesor titular de matematica la Liceul "Vasile Alecsandri" Galati, 1 oct. 1907 - 1 sep. 1919;
Conferentiar la Universitatea din Cluj, nov. 1919;
Profesor agregat de geometrie analitica si profesor suplinitor de geometrie descriptiva la Cluj, feb. 1923;
Profesor titular de geometrie descriptiva si infinetizimala, la Universitatea din Cluj, pana la 1 oct. 1938;
Profesor de geometrie la Universitatea din Cluj, 1 oct. 1938 - 11 feb. 1947.

Colaborari la publicatii:

"Gazeta matematica", "Revista matematica din Timisoara", "Buletinul cercului de studii al Scolii superioare P.T.T.", "Stiinta si progres, Bolletino di Matematica".

Afiliere:

membru al Societatii Romane de Stiinte;
membru al Gazetei Matematice Bucuresti;
membru titular al Academiei de Stiinte din Romania;
membru al Societatii de Stiinte din Cluj;
membru al Societatii de Matematica din Franta;
membru al Circolo Matematico din Palermo;
membru al Deutsche Mathematiker Vereiningung;
membru referent al Mathematical Reviews;
membru referent al Zentralblatt fur Mathematical.

Valeriu Alaci (1884-1955)

Valeriu Alaci (1884-1955), nascut la Cacica-Suceava, licentiat in matematici la Facultatea de Stiinte din Bucuresti (1909), doctor in 1921.
Din acelasi an este profesor de analiza matematica.

Titu Andreescu

Din 1993 pana in 2006, Titu Andreescu a fost antrenorul lotului olimpic de matematica al Statelor Unite.

"Am fost la IMO 14 ani la rand, pana in 2006, cand mi-am incheiat mandatul din Advisory Board, forul care guverneaza olimpiada internationala de matematica. Nu mai sunt antrenor principal. I-am predat stafeta adjunctului meu, Zuming Feng, un bun prieten si colaborator. Aici stafeta se preda mai usor si de bunavoie, nu ca in alte parti", spune profesorul. Acum este adjunctul lotului, dar nu s-a oprit doar la elevii americani. El a lansat un proiect, numit AwesomeMath, unde pregateste viitorii olimpici de pretutindeni. Anul trecut au intrat in pregatire 135 de tineri, dintre care 8 sunt din Bucuresti, iar anul acesta vor pleca la "scoala" din SUA peste 30 de elevi din toata Romania.

Inainte de '89, datorita rezultatelor deosebite obtinute cu elevii romani la olimpiade, Titu Andreescu a lucrat pentru Ministerul Educatiei (n.r. - pe atunci al Invatamantului), insa la un moment dat i s-au blocat cararile. "Am fost cooptat in comitetul care il consilia pe ministrul Invatamantului. Acest comitet consultativ avea un numar mic de membri, eu fiind cel mai tanar. La acea vreme mi s-au recunoscut meritele. La IMO '85 aveam si un elev, Razvan Gelca, de la liceul meu, Loga, din Timisoara, pe care l-am indrumat indeaproape. Ce credeti ca s-a intamplat? In seara de dinaintea plecarii catre Helsinki mi s-a spus ca nu mi s-a eliberat pasaportul. O posibila explicatie este locul nasterii mamei, New York", povesteste profesorul Andreescu. Tinta lui era sa ajunga liderul echipei Romaniei, insa "era imposibil, pentru ca liderul, care era intotdeauna el (si niciodata ea) a fost un cadru universitar din Bucuresti. Iar eu nu eram nici cadru universitar si nici din Bucuresti. Din pacate, aceasta politica continua, iar Romania a ajuns o mediocra echipa in IMO: anul trecut pe locurile 17-18, la egalitate cu Peru!"

Acesta este si motivul pentru care a plecat din Romania. "De ce USA? Ei bine, mama s-a nascut acolo. Bunicii emigrasera la inceputul secolului trecut, iar in Primul Razboi Mondial, bunica si mama s-au repatriat. Mama a trait in Romania pana am emigrat impreuna (isi pastrase cetatenia americana). Am ajuns pe pamantul fagaduintei in 1990. Sa stiti ca pentru mine chiar a fost asa. La numai cateva luni predam la una dintre primele zece scoli din America: Illinois Mathematics and Science Academy, care concentra elevi de liceu exceptionali", povesteste Titu Andreescu. La olimpiada internationala a obtinut imediat rezultate bune. "Seful meu de la scoala ma recomandase - fara sa-i fi cerut! - ca sa antrenez echipa USA din 1993. Directorul de atunci al competitiilor americane de matematica l-a ascultat! (Asa ar trebui sa se intample si in Romania) Primul castigator, Steve Wang, in 1994. Am obtinut punctaj maxim, pe echipe, la IMO din Hong Kong. Dupa succesele echipei USA, ziaristii americani m-au numit «Bela Karoly al matematicii». Si cand avem echipa mai slaba, fara experienta, ne clasam pe locurile fruntase", spune profesorul. In comparatie cu elevii romani, Titu Andreescu crede ca elevii americani "nu sunt mai destepti, ci mai organizati. Romanii sunt poate mai creativi, dar americanii mai disciplinati si mai muncitori." "Sa stiti ca olimpicii de matematica de aici sunt «well-rounded», adica multilaterali. Sunt buni si la stiinte, canta - chiar foarte bine - la un instrument, chiar si scriu bine. Nu frumos, ci bine", precizeaza profesorul din SUA.

Aurel Angelescu (1886-1938)

Nascut la Ploiesti in 15 aprilie 1886, unde urmeaza cursul primar si liceul. Profesorul N. Abramescu se lauda cu faptul de a-l fi avut ca elev (in ultima clasa de liceu).

Este trimis la Paris (Sorbona), unde obtine licenta in matematici. Tot acolo isi ia doctoratul (7 apr. 1916) cu teza : "Sur les polynômes généralisant les polynômes de Legendre et d'Hermite et sur le calcul approché des integrals multiples". Maestrul sau preferat era Paul Appel.

Revenit in tara este numit profesor agregat la Catedra de Teoria functiilor a Universitatii din Cluj (1919). Aici se implica cu trup si suflet in munca de organizare a invatamantului matematic romanesc, fiind si unul dintre mentorii revistei "Mathematica".

Intre 1927-28 ocupa functia de decan al Facultatii de Stiinte din Cluj, iar in 1930 este numit profesor titular de algebra superioara si teoria numerelor la Universitatea Bucuresti (succedandu-l pe Traian Lalescu). Aici isi gaseste sfarsitul tragic (6 apr. 1938), la nici 52 de ani.

Preocuparile sale privind Functiile generalizatoare ale claselor de polinoame, Ecuatiile diferentiale liniare, Analiza functionala si Seriile trigonometrice s-au concretizat in cca 60 de lucrari din domeniul algebrei si teoriei functiilor.

Mentionam de asemenea si cursul "Sectiuni de calcul diferential"(1927).

Theodor Angheluta (1882-1964)

Nascut la 28 aprilie 1882 in localitatea Adam (fostul judet Tutova), urmeaza scoala primara si liceul la Barlad.

Intre 1902-1905 urmeaza Facultatea de Stiinte a Universitatii Bucuresti (sectia matematici), la absolvirea careia isi ia licenta si functioneaza in invatamantul secundar (1905-1909).

Din 1910 (pana in 1914) urmeaza matematicile la Sorbona (cu prof. E. Picard). Revenit in tara (din cauza izbucnirii razboiului), se reangajeaza ca profesor de liceu (pana in 1919), apoi este numit conferentiar la Facultatea de Stiinte a Universitatii Bucuresti (sectia matematici).

In 16 iunie 1922 isi ia doctoratul in matematici, cu teza: "O clasa generala de polinoame trigonometrice si aproximatiunea cu care ele reprezinta o functiune continua" iar din 1923 este numit profesor titular definitiv la Catedra de algebra superioara a Universitatii clujene, unde functioneaza pana la pensionare (1 sept. 1947). Pentru perioade scurte a fost decan al Facultatii de Stiinte din Cluj (1930-31) precum si in "refugiul" facultatii la Timisoara.

La sfarsitul anului 1950 este rechemat la Facultatea de Matematica si Fizica a Universitatii "V. Babes".

Cu data de 1 oct. 1955 este numit profesor la Institutul Politehnic din Cluj, unde functioneza pana in luna august 1962. In semn de apreciere (tardiva) i se confera titlul de "Om de stiinta emerit" (1 ian. 1963), ca un an mai tarziu (30 mai 1964) sa treaca la cele vesnice.

Excelent profesor, potolit dar devotat, prelegerile si conferintele sale erau deosebit de cautate.

Theodor Angheluta are contributii de seama in domeniul teoriei functiilor, al ecuatiilor diferentiale si integrale, al ecuatiilor functionale si algebrice. Un tip de ecuatii functionale ii poarta numele: "Ecuatii functionale Angheluta".

Emanoil Arghiriade(1903-1969)

Matematician stralucit, membru al Academiei Romane (lucrari stiintifice: "Sur les surfaces de Cech", "Sur le contact d´une surface et d´une quadrique")

Dan Barbilian (1895 - 1961)

Ion Barbu este pseudonimul matematicianului Dan Barbilian (n. 18 martie 1895 la Campulung-Muscel, d. 11 august 1961 la Bucuresti). Este pseudonimul sub care a devenit cunoscut ca unul dintre cei mai importanti poeti romani din secolul trecut, "daca nu cumva cel mai mare", scrie Alexandru Cioranescu in volumul sau publicat in 1981 la Twayne Publishers si tradus in limba romana in 1996). Dan Barbilian era fiul judecatorului Constantin Barbillian (care si-a latinizat numele initial Barbu) si Smaranda, nascuta Soiculescu.

Matematicianul

Talentul sau matematic se manifesta inca din timpul liceului, elevul Barbilian publica remarcabile contributii in revista Gazeta matematica. Tot in acest timp, Barbilian isi dezvolta si pasiunea pentru poezie. Intre anii 1914-1921 studiaza matematica la Facultatea de Stiinte din Bucuresti, studiile fiindu-i intrerupte de perioada in care isi satisface serviciul militar in timpul Primului Razboi Mondial.

Cariera matematica continua cu sustinerea tezei de doctorat in 1929. Mai tarziu participa la diferite conferinte internationale de matematica. In 1942 este numit profesor titular de algebra la Facultatea de Stiinte din Bucuresti. Publica diferite articole in reviste matematice. De deosebita importanta sunt doua dintre contributiile lui: o scurta lucrare de doua pagini aparuta in Casopis Matematiky a Fysiky (1934-1935), unde defineste o procedura de metrizare care va fi numita de Leopold Blumenthal "spatii Barbilian", si doua lucrari in Jber. Deutsch. Math. Verein., aparute in 1940 si respectiv in 1941, intitulate Zur Axiomatik der Projectiven ebenen Ringgeometrien, si care au inspirat o directie de cercetare in geometria inelelor, directie asociata azi in literatura de specialitate cu numele sau, al lui Hjelmslev si al lui Klingenberg.

Teoria spatiilor Barbilian a fost amplu dezvoltata in patru lucrari:

Asupra unui principiu de metrizare, Stud.Cercet. Mat. 10 (1959), 68-116, Fundamentele metricilor abstracte ale lui Poincaré si Carathéodory ca aplicatie a unui principiu general de metrizare (lucrare prezentata la Institutul de matematica in data de 4 iunie 1959), aparut in Studii si cercetari matematice, vol. 10 (1959), 273-306; J-metricile naturale finsleriene, aparuta in aceeasi revista in vol. 11 (1960), 7-44; J-metricile naturale finsleriene si functia de reprezentare a lui Riemann,lucrare scrisa impreuna cu Nicolae Radu si aparuta postum, publicata tot in Studii si cercetari matematice, vol. 12 (1962), 21-36.
Ultima lucrare a fost depusa la redactie de Nicolae Radu pe 20 octombrie 1961; Barbilian se stinsese pe 11 august, in acelasi an. Originalitatea ideii matematice a lui Barbilian consta in reexaminarea modelului Poincaré al geometriei neeuclidiene a lui Lobacevski. Acest model genereaza in mod natural o distanta care poate fi reprezentata ca oscilatie logaritmica.

Contributia lui Dan Barbilian a fost de a analiza cat de generala e aceasta procedura de a construi o distanta si de a stabili o teorie a spatiilor metrice dotate cu aceasta distanta. In lucrarea din 1934, a definit o metrica in interiorul unei regiuni planare oarecare, generalizand astfel ideea modelului Poincaré, care este definit doar in interiorul discului unitate. Cu acea metrica, interiorul multimii devenea un model de geometrie neeuclidiana. Aceste rezultate au fost citate si folosite de-a lungul anilor de multi matematicieni, intre care (mentionati in ordinea cronologica a contributiilor) Leopold M. Blumenthal, P. J. Kelly, Wladimir G. Boskoff, Alan E. Beardon, F. W. Gehring, K. Hag, Peter A. Hasto, Zair Ibragimov, H. Linden, P. Sousa, S. Ponnusamy, S. A. Sahoo, M. G. Ciuca, Bogdan Suceava.

Gheorghe Calugareanu (1902-1976)

Gheorghe Calugareanu s-a nascut la Iasi, in ziua de 16 iulie 1902, a urmat scoala primara la Bucuresti intre anii 1909 si 1913, apoi liceul "Gh. Lazar" din Bucuresti, in perioada 1913-1921. Intre anii 1921 si 1924 a frecventat cursurile Sectiei de matematica si fizica a Facultatii de Stiinte de la Universitatea "Regele Ferdinand I" din Cluj (in prezent Universitatea "Babes-Bolyai"). Tatal sau, eminent naturalist, intr-o perioada a fost rectorul acestei universitati.

In 1926 a plecat la Paris, ca bursier al statului, unde a avut posibilitatea sa urmareasca cursurile unora dintre cei mai mari matematicieni ai epocii. In acelasi an a primit certificatul de licenta in stiinte la Universitatea din Paris, iar in 1928 a obtinut titlul de dorctor in stiinte matematice dupa ce a sustinut cu mult succes teza "Sur les fonctions polygènes d'une variable complexe".

Dupa reintoarcerea in tara, intreaga sa activitate este legata de universitatea clujeana, Astfel, aici el a functionat ca asistent (1930-1934), conferentiar (1934-1942) si, din 1942, profesor titular. In anul 1963 a devenit membru titular al Academiei Romane.

G. Calugareanu si-a pus cu deosebita daruire talentul si puterea se munca in slujba dezvoltarii invatamantului si stiintei din tara noastra. Prin activitatea sa intensa, sustinuta de calitatile remarcabile de dascal si savant, el a devenit unul dintre cei mai pretuiti profesori ai universitatii clujene. In calitate de decan al Facultatii de matematica si fizica (1953-1957) si ca sef al Catedrei de teoria functiilor, G. Calugareanu si-a adus o contributie importanta la organizarea invatamantului matematic.

Opera stiintifica a lui Gheorghe Calugareanu este axata pe studiul unor probleme fundamentale de teoria functiilor de o variabila complexa, geometrie, algebra si topologie.

Primele sale lucrari, inclusiv teza de doctorat, sunt contributii originale valoroase in teoria functiilor de o variabila complexa si il pun in pozitia de demn continuator al lui D. Pompeiu. Alte rezultate remarcabile sunt in domeniul functiilor meromorfe si al celor univalente, G. Calugareanu putand fi considerat initiatorul scolii clujene de teoria geometrica a functiilor univalente.

Descoperirea invariantilor de prelungire analitica constituie una dintre contributiile cele mai importante ale lui G. Calugareanu in teoria functiilor analitice, iar teoria nodurilor este acel capitol al topologiei care l-a atras in mod deosebit.

Opera sa matematica ramane un model de constructie spirituala elevata si unitara. Unele dintre rezultatele sale s-au dovedit a fi importante nu numai pentru lumea matematica, ci si pentru cercetari in biologia moleculara sau mecanica fluidelor. Prin tot ce a infaptuit G. Calugareanu se inscrie in galeria celor mai distinsi reprezentanti ai scolii romanesti de matematica.

Nicolae Cioranescu (1903-1957)

Fecior de invatatori, Nicolae Cioranescu s-a nascut in Bucuresti la 28 martie 1903. Vrednicul institutor, tatal matematicianului, a fost intemeietorul primei scoli de surdo-muti din Romania.
Viitorul matematician a urmat scoala primara in satul Moroeni. Clasa a I-a de liceu a urmat-o la liceul "Manastirea Dealu", clasele II -VII la "Mihai Viteazu" iar clasa a VII-a la liceul "Spiru Haret" din Bucuresti. Dupa bacalaureat s-a inscris la Universitatea din Bucuresti unde si-a luat licenta in matematici in anul 1925 si licenta in stiinte fizico-chimice in acelasi an. In urma staruintelor lui Gh. Titeica pleaca la Paris si-si ia din nou licenta in stiinte la Sorbona, cu certificate privind calculul diferential si integral, analiza superioara si mecanica rationala. In ianuarie 1929 trece si doctoratul in matematici tot la Sorbona.

Se intoarce in tara si este numit conferentiar la matematici generale pentru anul preparator, la scoala Politehnica din Bucuresti unde este titularizat definitiv la 1 mai 1933 si a predat aici pana in 1941. Prin iesirea la pensie a lui D.Pompeiu, N. Ciorranescu este trecut profesor suplinitor la catedra de geometrie analitica, pana in 1943 cand a trecut la catedra de analiza. In 1944 al gasim functionand ca rector al Politehnicii Bucuresti.

In viata de toate zilele Cioranescu a combatut nepregatirea, impostura, perfidia, uscaciunea sufleteasca. Spontan in creatia matematica, a fost tot atat de spontan si in zvarlirea glumei, careia nu i se putea imputa insa nici cea mai mica urma de rautate. A fost un matematician cu multa fantezie stralucitoare si cu umor sanatos, plin de verva muscatoare, care la conferintele profesorilor Politehnicii, nu numai ca descretea fruntile dar se si radea din toata inima.

A scris lucrari de popularizare a stiintei, printre care Astronomia pentru toti, care este un exemplu tipic. A fost membru la "Gazeta matematica" si la "Societatea romana de stiinte", sectia de matematici si membru al Academiei de stiinte din Romania. A decedat la 2 aprilie 1957.

Opera sa matematica cuprinde peste 120 de memorii, lucrari didactice, monografii si diverse in publicatii straine si din tara.

Mihnea Coltoiu(1954)

Mihnea Coltoiu s-a nascut in anul 1954 la Bucuresti. A absolvit Facultatea de Matematica in anul 1979 si a obtinut titlul de doctor in matematica in anul 1985 cu teza intitulata: 'Convexitate in analiza convexa'.Domeniul sau de cercetare priveste pseudoconvexitatea analitica, domeniu care are legaturi cu topologia algebrica, geometria algebrica, teoria singularitatilor.

Printre rezultatele sale cele mai importante amintesc urmatoarele:
- Rezolvarea conjecturii lui W. Barth (Nagoya Math.J. 145 (1997, 99-123) problema deschisa din anul 1970.
- Caracterizarea spatiilor 1-convexe cu ajutorul functiilor de exhaustiune strict plurisubarmonice avand si valoarea minus infinit (Math. Ann., 1985).
- Contraexemplu la problema hiperintersectiei (Ann. Math., 1977).
- Contraexemplu la principiul Oka-Grauert pe spatii 1-convexe (Math., Ann., 1998).
- Studiul omologiei spatiilor Stein, omologiei relative a perechilor Runge (J. Reine Ang. Math., 1986).
- Rezultate privind tipul de convexitate al complementarelor de multimi analitice in spatii Stein.

In anul 1979 Mihnea Coltoiu a fost incadrat cercetator stiintific la Institutul de Matematica al Academiei Romane, in prezent fiind (din anul 1993) cercetator stiintific principal gr.I. Din anul 1992 este seful colectivului de analiza complexa si teoria potentialului la acelasi institut. A fost invitat la diverse universitati din strainatate: Wuppertal, Roma (La Sapienza), Berlin (Humboldt), Lille, Parma. Intre anii 1992 si 2003 s-a deplasat de mai multe ori in cadrul bursei Humboldt si a bursei DFG la universitatile din Wuppertal si Berlin. In anul 2005 a avut bursa Max Plank Inst. For Mathmatics (Bonn). In anul 1987 a primit premiul Simion Stoilow al Academiei Romane.

Mihnea Coltoiu a dezvoltat teoria pseudoconvexitatii in Romania, iar lucrarile sale sunt citate de numerosi matematicieni romani si straini.

Anton Davidoglu (1876-1958)

Anton Davidoglu (n. 30 iunie 1876 - d. 27 mai 1958, Bucuresti), matematician. A fost initiatorul cercetarilor romanesti in domeniul ecuatiilor diferentiale ordinare sau cu derivate partiale. A contribuit si la dezvoltarea analizei matematice si a ecuatiilor diferentiale. Contributiile sale sunt mentionate in lucrarile unor prestigiosi matematicieni, precum Emile Picard, G. Mignoli, J. Mikusinski.

Licenta in matematici a primit-o de la Scoala normala superioara din Paris in anul 1897, iar lucrarea sustinuta la absolvire s-a numit Sur l'equation des vibrations transversales des verges elastique (Sorbona, 1900). Lucrarea a fost citata de A. H. Love in lucrarea Mathematical theory of Elasticity (Cambridge, 1934).

In anul 1902 a fost profesor agregat, iar intre anii 1905-1941, profesor titular la catedra de calcul diferential si integral a Facultatii de stiinte din cadrul Universitatii din Bucuresti. In anul 1913 a fost rector al Academiei de inalte studii comerciale si industrie din Bucuresti.

Lucrari:

Curs de analiza infinitezimala (1931)
Curs de teoria asigurarilor (1935)

Articole:

Sur les zeros des integrales reeles des equations lineaires du troisieme ordre (1900)
Sur le nombre de racines communes a plusieurs equations (1901)
Sur une equation des mouvements turbulents (1935)

Constantin Dramba (1907-1997)

Constantin Dramba (n. 19 iulie 1907, Borsani, Cotofanesti - d. 10 februarie 1997, Bucuresti) matematician, astronom, membru corespondent al Academiei Romane (1963), membru al Academiei Romane (1990). A studiat singularitatile reale si imaginare ale celor 3 corpuri, rotatia Pamantului, timpul astronomic.

Nascut intr-o familie de invatatori, Constantin a fost fiul cel mai mare din cei sase frati ai familiei Dramba. Intre anii 1914-1918 urmeaza scoala primara in comuna natala, iar apoi urmeaza cursurile Liceului Vasile Alecsandri din Galati, pe care il absolva in anul 1926. Intre 1926-1929 urmeaza cursurile Facultatii de Stiinte din cadrul Universitatii Bucuresti, sectia de matematica. Aici va avea ca dascali personalitati marcante ale stiintei romanesti, precum: Gheorghe Titeica, David Emanuel, Traian Lalescu, Nicolae Coculescu (a fost unul din mentorii lui Constantin Dramba, acordandu-i acestuia tot sprijinul si increderea sa).

Incepand cu 1 martie 1928 activeaza ca observator-calculator in cadrul Observatorului Astronomic din Bucuresti, fondat si condus de profesorul sau Nicolae Coculescu, iar mai apoi dupa terminarea studiilor (1929) ca astronom adjunct. In aceasta perioada a participat la diverse lucrari cu ajutorul lunetei meridiane si ecuatoriale, sub conducerea profesorului Gheorghe Demetrescu.

Dupa cativa ani de la angajarea in cadrul Observatorului pleaca in Franta pentru a urma un doctorat in astronomie, in cadrul Facultatii de Stiinte din Paris. Intre anii 1934 - 1936 Constantin Dramba pregateste impreuna cu Jean Chazy (1882 - 1955) teza de doctorat cu titlul Sur les singularités réelles et imaginaires dans le problèmes de trois corps, iar in 5 martie 1940 o sustine in fata comisiei formate din Ernest Esclangon, Jean Chazy si Armand Lambert. La 1 noiembrie, dupa ce a sustinut teza de doctorat, este avansat ca astronom titular.

Se reintoarce in tara si continua studiile de mecanica cereasca, astronomie si matematica, activand ca profesor, la Universitatea din Bucuresti si Institutul de Petrol, Gaze si Geologie, Institutul Politehnic Bucuresti (1943 - 1948), Institutul de geologie si tehinica miniera din Bucuresti (1949 - 1952). In cadrul Universitatii Bucuresti a parcurs toate gradele didactice, ajungand pana la cel de sef al catedrei de mecanica si astronomie, din cadrul departamentului de astronomie. In anul 1958 publica un curs pentru studentii sai intitulat Lectii de ecuatii diferentiale.

In anul 1951 Observatorul Astronomic trece in subordinea Academiei Romane, iar Constantin Dramba este numit seful sectiei de Astronomie. In aceasta calitate, intre anii 1953 - 1957 a coordonat colaborarea internationala a observatorului pentru obtinerea unui sistem de referinta prin intermediul stelelor slabe. Tototdata a organizat serviciul orar al Obseravtorului, coordonand si colaborarea cu serviciul International al Orei din Paris.

In anul 1958 publica la Editura Tehnica principala sa lucrare Elemente de mecanica cereasca. In aceasta lucrare Constantin Dramba a abordat si una din principalele subiecte de actualitate in acele timpuri, satelitii artificiali. Problematica lansarii satelitilor artificiali, axa de rotatie terestra, pozitiile polului de inertie terestru sunt aspecte studiate de Constantin Dramba, majoritatea tezelor de doctorate conduse de acesta fiind orintate pe aceste subiecte.

In anul 1963 este numit directorul Observatorului, ocupand aceasta functie pana in anul 1977, an in care se pensioneaza si paraseste conducerea Observatorului.

In 10 februarie 1997 se stinge din viata, fiind inmormantat la cimitirul Bellu.

David Emmanuel (1854-1941)

David Emmanuel (n. 31 ianuarie 1854, Bucuresti - d. 4 februarie 1941, Bucuresti) a fost matematician evreu roman. Este considerat drept intemeietor al scolii matematice moderne in tara noastra. A fost membru al Academiei Romane.

In anul 1879 isi ia doctoratul la Sorbona cu teza 'Etude des intégrales abéliennes de troisième espace', devenind astfel al doilea roman doctor in matematici la Sorbona (primul fiind Spiru Haret).

A fost presedintele primului congres de matematica desfasurat la noi in tara. Sedinta de deschidere a Congresului a avut loc in Aula Magna a Universitatii din Cluj, la data de 9 mai 1929.

Biroul Congresului l-a avut ca presedinte de onoare pe profesorul David Emmanuel, presedinti: Gh. Titeica, D. Pompeiu si I. Ionescu, iar secretar general, P. Sergescu. Lucrarile s-au desfasurat pe patru sectiuni: Algebra si Analiza (prezidata de S. Stoilow si Const. Popoviciu), Geometrie (prezidata de S. Sanielevici), Matematici aplicate (prezidata de Em. Filipescu, Th. Angheluta si A. Maior), Istoria si didactica matematicii (prezidata de G. Bratu, G. Iuga si O. Onicescu).

In 1882, David Emmanuel a devenit profesor de algebra superioara si de teoria functiilor la facultatea de Stiinsa a Universitatii din Bucuresti. Aici, in 1888, a tinut primele cursuri de teoria grupurilor si de teoria lui Galois. Printre studentii sai se numara Gheorghe Titeica, Traian Lalescu si Simion Stoilow.

David Emmanuel a avut un rol important in introducerea in Romania a studiului matematicilor moderne si in abordarea riguroasa a acestora.