|
|
|
Limbajul domeniului juridic
1. Se pot elabora multiple tipologii ale limbajelor si in structura fiecareia se poate gasi o casuta" pentru ceea ce se numeste, in general, limbaj juridic (un anumit limbaj de specialitate, utilizat cu precadere in sfera dreptului). Voi distinge, sumar, cele mai cunoscute si utilizate partitii.
1.1. Prin limbaj de specialitate se poate intelege, simplu, un "mod de folosire a unei limbi ( mai ales a lexicului ei ) specific profesiunilor si grupurilor sociale [CONSTANTINESCU - DOBRIDOR, Gh., 1980, p. 265 ]. Mai rar, si impropriu, se ulilizeaza termenul de "jargon profesional"). Acesta se va deosebi de un limbaj standard, "uzual, general, comun, cu fapte si reguli lingvistice folosite in imprejurari obisnuite, neoficiale, (normale, neafective) de toti vorbitorii instruiti ai unui idiom" ( idiom = unitate lingvistica, e.g. limba, dialect, subdialect sau grai [ ibidem, p. 266 ]. Se va intelege cum am aratat deja la # 1. - ca limbajul juridic este un limbaj de specialitate utilizat in teoria si practica dreptului. Este de facut aici doar urmatoarea completare limbajul juridic, pe de o parte, nu este apanajul exclusiv al juristilor (el poate fi utilizat si de persoane ce nu apartin explicit sferei de activitate juridica, domeniului dreptului; ca atare, el poate fi folosit in mod corect, sau "dupa ureche", ultima varianta generand adeseori efecte ilare), pe de alta parte, este de la sine inteles ca, in mod strict, nu exista limbaj de specialitate, deci nici limbaj juridic - 100% ( limbajul de specialitate interfereaza, normal, cu limbajul standard, comun
1.2. Dupa criteriul naturii purtatorului material al semnului/semnalului/simbolului, se face deosebire intre limbaj verbal (articulat si limbaj neverbal mimico gesticular ). Diferenta este prea evidenta pentru a intra in prea multe detalii. Este clar ca limbajul neverbal este un auxiliar al celui verbal. Mimica, gestica, pantomimica sunt resurse de expresivitate extra-lingvistice; la fel cum intonatia, accentul, dimensiunile frazarii, topica frazei, etc., sunt resurse de expresivitate intra-lingvistica. Aceste resurse de expresivitate sunt mai bogate - in cazul limbajului extern, activ si oral (monolog, dialog, colocviu); ele sunt relativ sarace, reduse la semne ortografice - in cazul limbajului extern, activ dar scris; ele lipsesc aproape cu desavarsire - in cazul limbajului intern si pasiv [ POPESCU - NEVEANU, P., 1978; SCHIOPU, U., 1997; IOAN C., 1997-1998; LIEURY, A., 1998; ZLATE, M. 2000 ]. Limbajul juridic se prezinta in ambele ipostaze, ca de altfel orice limbaj standard sau de specialitate. Proportia este diferita, in functie de context. Cand se urmareste o argumentare juridica, dincolo de resursele ei pur logice, limbajul neverbal poate capata o relevanta aparte.Tot asa, utilizarea corespunzatoare a resurselor de expresivitate tine de domeniul retoricii (implicit retorica juridica
1.3. Exista si dihotomia limbaj simbolic si limbaj nonsimbolic, continuata, pentru primul caz, prin sub dihotomia limbaj simbolic conceptual si limbaj simbolic nonconceptual ( a se vedea # 2.1.3. [ BUNGE, M., 1974 ] ). Limbajul simbolic conceptual corespunde limbajului verbal (mentionat la # 1.2.). Limbajul juridic, in aceasta ultima sistematizare, este deci simbolic si conceptual.
1.4. Luand in considerare "natura regulilor de semnificatie" [BIELTZ, P., GHEORGHIU, D., 1998, p. 65 ], se poate diferentia intre limbaj natural si limbaj artificial. Primul apare independent de vointa oamenilor si nu ca rezultat al unei actiuni constiente a acestora, ci treptat, pe parcursul unui proces indelungat care coincide cu constituirea comunitatii umane (a poporului) care foloseste un astfel de limbaj"[ ibidem ]. Este o situatie obiectiva.
Al doilea este "rezultatul unei <<inventii>>, al carei autor coincide, chiar daca in anumite cazuri constructia sa a presupus o perioada de timp mai lunga, fie cu o persoana (limbajul Morse sau limbajul Braille, de exemplu), fie cu o comunitate academica (de pilda, limbajul matematicii, al logicii, al chimiei etc. fie a fost stabilit de anumite institutii si chiar adoptat (generalizat) pe baza unor conventii juridice speciale (de exemplu, limbajul semnelor de circulatie)" [ ibidem ]. Asimilarea regulilor specifice ale unui limbaj artificial necesita o pregatire speciala destinatia unui asemenea limbaj este, de obicei, foarte precisa. Primul tip de limbaj - in aceasta partitie - se poate asimila, in mare, cu limbajul standard; al doilea tip de limbaj - mentionat tot aici - se poate asimila cu limbajul de specialitate. Rezulta ca toate consideratiile facute la # 1.1., pentru limbajul juridic sunt valabile, sau cel putin analoge, si pentru # 1.4.
1.5. Diferentierile limbaj dialectal - limbaj tehnic (profesional) cat si limbaj argotic - limbaj de jargon, apoi, nuantarile privind limbajele artistic, poetic, comercial, marinaresc, medical, sportiv, gazetaresc, de conversatie, familiar, figurat, ideologic, politic, s.a.m.d., nu intereseaza aici.
1.6. Distinctia dintre limbaj-obiect si meta-limbaj a fost mentionata la # 2.1.2. Ceea ce cred ca mai trebuie adaugat aici, meritand un oarecare interes, este distinctia limbaj legal - limbaj juridic. In acest caz, limbajul legal este limbaj-obiect, iar limbajul juridic este meta-limbaj. Desi consider ca ambele specii pot fi reunite sub genericul de limbaj juridic, fara a complica inutil lucrurile, voi mentiona totusi aici si consideratiile lui Bieltz & Gheorghiu. Astfel, "limbajul legal este specific legiuitorului si este folosit pentru a construi textul reglementarilor juridice (al legilor si al articolelor de lege , text prin care legiuitorul se refera la fapte, comportamente, activitati etc. in raport cu care introduce obligatii, permisiuni sau interdictii. (.) limbajul juridic este folosit atunci cand juristii comenteaza legile sau articolele de lege, pentru a arata ca o anumita reglementare juridica este valida sau nevalida, de pilda, pentru a arata ca o anumita lege este in vigoare sau a fost abrogata etc. " (s.a.) [ BIELTZ, P., GHEORGHIU, D., 1998, p. 63 ]. "Valid" sau "nevalid" inseamna aici: pe de o parte, conformitatea cu legea sau prevederile legale, respectiv, lipsa acestei conformitati; pe de alta parte, corectitudinea logica, i.e. conformitatea cu legile logicii, respectiv, lipsa acestei corectitudini logice. Evident, la fel ca in stiinta, este absurd sa ne imaginam un limbaj juridic ilogic.
2. Precizari cu privire la structura vocabularului juristilor.
2.1. Mergand pe linia analizei facute de A. Moles limbajului stiintelor socio umane [ MOLES, A., 1964 ], Bieltz & Gheorghiu prezinta patru categorii de vocabular juridic vocabularul instrumental, vocabularul uzual, vocabularul stiintific si vocabularul tehnic [ BIELTZ, P., GHEORGHIU, D., 1998, p. 76 -79 ].
(i) Vocabularul instrumental, provenind din vocabularul logicii. Acesta cuprinde:
(a) denumiri de operatori logici ( negatia nu este adevarat ca", "non." ), ( cuantificatori - "orice", "exista" ), ( conective logice - ".sau.", ".si sisi.", "daca, atunci", "daca si numai daca, atunci", etc. );
(b) denumiri de relatii logice - "raport de contradictie", "raport decontrarietate", "decurge ca", "rezulta ca.",etc.;
(c) termeni de specialitate - "gen proxim", diferenta specifica", "deductie", "inductie", etc.
Se observa ca orice limbaj are o structura de organizare invarianta - cea logica. Tot asa si logica, in calitate de teorie ca examineaza insusi fenomenul logic, va recurge la propriul sau vocabular instrumental specific.
(ii) Vocabularul uzual, cuprinzand cuvinte si expresii preluate din limbajul curent, comun si care sunt folosite in situatii informale. Informatul se cladeste pe formal. Autorii citati deosebesc aici
(a) nucleul vocabularului uzual in limba romana, cca. 600 de cuvinte si expresii
(b) vocabularul colocvial ( in limba romana, cca. 100 de cuvinte si expresii
(c) vocabularul general sau larg ( in limba romana, cca. 2000 de cuvinte si expresii ).
(iii) Vocabularul stiintific, provenind din terminologia stiintifica generala - cca. 4000 de cuvinte si expresii (pentru limba romana).
(iv) Vocabularul tehnic, alcatuit din cuvinte si expresii tipice, de specialitate pentru cei ce actioneaza, intr-un fel sau altul in domeniul juridic. Acesta s-a format in decursul istoriei dreptului. In spiritul semanticii - Bunge: cuvintele sau expresiile componente desemneaza / designeaza constructe specifice teoriei si practicii juridice si se refera la lumea oamenilor. Significanta lor este compusul designarii si semnificatiei [meaning, in engl.]. Semnificatia este cuplul < referinta a constructului, sens al constructului >. La randul sau, sensul este tripletul < ante-sens, sens nucleal, post-sens >. Ante-sensul reprezinta totalitatea implicantilor logici ai constructului in cauza; Post-sensul reprezinta totalitatea implicatilor logici ai constructului in cauza; cele doua "extreme" ar corespunde "informatiei de adancime" din semantica - Hintikka; sensul nucleal (conditie necesara si suficienta pentru intelegerea constructului) ar corespunde "informatiei de suprafata" din semantica - Hintikka [ HINTIKKA, J., 1970 ]. Doua mentiuni: in primul rand, referirile la semantica-Bunge (pe care o impartasesc) sunt valabile si pentru celelalte constructe din celelalte componente de vocabular, dar le-am facut aici, pentru ca suntem in "inima" organizarii teoretico stiintifice a universului juridic propriu zis; in al doilea rand, reconstructia semantica bungeana se doreste expres pentru stiintele factuale iar stiinta dreptului este o astfel de stiinta, chiar daca o stiinta socio-umana [BUNGE, M., 1967; 1973; 1974; 1984 ]. Exemple de cuvinte si expresii din vocabularul tehnic al teoriei si practicii juridice pot fi date intr-un numar nelimitat. Nu voi mai folosi aici ghilimelele ( " xxx "): audiere, avocat al poporului, cautiune, cazier, impunitate, instanta de judecata, judiciar, legalitate, magistrat, mandat de arestare, parchet general, probatoriu, tribunal, s.a.m.d.
2.2. Se mai pot evidentia si o serie de particularitati ale vocabularului juridic, sub aspectul sau tehnic
(i) Spre deosebire de dreptul anglo-saxon, dreptul romanesc este, ca sa spun asa, o continuare a dreptului roman. Prin urmare, vom intalni un numar foarte mare de cuvinte originare din vocabularul dreptului roman cat si multe maxime latine. De fapt, calitatile exceptionale ale limbii latine (culte) de a formula, superconcentrat si extrem de clar, o serie de adevaruri si principii, sunt exploatate si in alte sisteme de drept, inclusiv in dreptul anglo-saxon.
(ii) Exista un idiom al juristilor, determinat de vocabularul tehnic-juridic, similar altor arii profesionale. El poate fi inteles, firesc, cu precadere de cei ce apartin acestei arii si aproape deloc de catre cei ce nu au pregatirea corespunzatoare. E.g. "comisie rogatorie", "admitere in principiu", "competenta dupa materie", etc. [ BIELTZ, P., GHEORGHIU, D., 1998 ].
(iii) Vocabularul tehnc-juridic, la fel ca alte vocabulare de specialitate, este in continua amplificare si restructurare. Viata, complicarea relatiilor interumane si sociale propriu zise, impune acest impact. Morala practica este necesitatea efortului continuu de a fi "la zi". Sa ne amintim - mutatis mutandis - de principiul de drept dupa care necunoasterea legii nu te absolva de vinovatie daca ai incalcat legea respectiva.
(iv) Se vorbeste mult despre o determinare pragmatica " a limbajului juridic. Ea exista, normal, si in alte limbaje de specialitate, dar, se pare ca, in domeniul juridic, este mult mai pregnanta. Ratiunea acestei "determinari" se va vedea ca rezulta si din functiile limbajului juridic. Mai precis, functiile generale ale limbajului in genere se vor mladia, nuanta specific pe domeniul juridic. Despre dimensiunile pragmatice ale limbajului am vorbit, relativ succint, la # 2. si 2.2.4.1.
(v) Cele patru tipuri de vocabular juridic nu sunt si nici nu pot fi perfect disjuncte. Asa ceva nu se petrece cu nici un limbaj de specialitate. Ar fi imposibil si numai pentru ca nu ar mai avea loc nici o comunicare. Sa ne amintim de preceptul - presupus voltairean - care cere sa ne definim termenii, daca vrem sa putem comunica. Bielz & Gheorghiu remarcau o dubla circulatie a termenilor: (a) una interna, in cadrul limbajului juridic si (b) alta externa, intre limbajul juridic si alte limbaje de specialitate, ultima avand un dublu sens : dinspre limbajul juridic, "in afara" si spre limbajul juridic, "din afara" [ ibidem, p. 78 ]. Este un fenomen cat se poate de normal. Adaug ca prin "afara" nu trebuie sa intelegem numai alte limbaje de specialitate, ci si asa zisa limba comuna". O parte din limbajul natural general se "educa" juridic, tot asa cum o parte din limbajul juridic se "laicizeaza In acelasi timp se atrage justificat atentia asupra limbajelor "marginale" de tip argou sau jargon, limbaje de circulatie in anumite medii, tot "marginale". Pentru juristi prezinta interes lumea interlopa si mediul infractional unde se invedereaza cinicul adevar dupa care limba ne e data ca sa ne ascundem gandurile. Totodata este imperios necesar ca juristii sa acorde maxima atentie limbajului pe care il folosesc: pe langa logica impecabila (deziderat numai aparent facil), exprimarea in limbaj juridic trebuie sa dispuna de claritate si transparenta semantica, vizand obligatiile, persoana/persoanele, perioada, modul de indeplinire, etc. "Costul" unor erori in acest sens poate fi urias, uneori irecuperabil.
