|
|
|
PUBLICITATE PENTRU FA WELNESS SYSTEM
STUDIU DE CAZ
Reclama a fost publicata in revista ELLE din aprilie 2002, revista tip magazin care se adreseaza in general segmentului feminin cu media de varsta de 30 de ani. Reclama este prezentata pe o pagina, 2/3 fiind ocupata de o imagine reprezentand o femeie intinsa pe plaja intr-o pozitie relaxata, visatoare. In cadrul imaginii se afla textul - "Oceanul meu secret" iar in josul paginii "Revigoreaza-ti trupul si sufletul". Pozitionata vertical, in treimea din stanga paginii, in partea de sus, este sigla Fa - sigla prescurtata, scrisa cu "F" mare, de tipar si cu "a" mic, de mana ceea ce induce ideea de familiaritate. Tot in partea stanga a paginii, in josul ei este prezentata gama de produse destinate ingrijirii pielii, constand in sapunuri si lotiuni de corp cu diverse arome, individualizate in functie de tipul de piele.Toata reclama este intr-o cromatica de diferite nuante de albastru si maro.
1. Mesajul lingvistic
Unii cercetatori ajung sa considere, exagerand, ca este imposibil sa transmiti un mesaj publicitar fara a face apel la mesaje lingvistice. Evident ca aceia care exagereaza functia lingvistica incearca sa marcheze importanta textului in cadrul publicitatii, lucru care nu este o exagerare. Intr-adevar, textul este crucial, in 95% din cazurile concrete de publicitate, pentru nasterea unui sens. In decodificarea unor imagini, textul canalizeaza spre un anumit univers de interpretare. Imaginea este polisemica, este un fel de enunt deosebit de complex si multistratificat. In acelasi spatiu cultural, cu coduri si conventii partajate in comun, experienta de viata a indivizilor poate determina semnificatii total diferite. Aceasta polisemie nu trebuie totusi exagerata.
Dupa R.Barthes, legatura dintre text si imagine poate imbraca ipostaza de ancorare sau cea de releu. Prin ancorare se circumscrie nivelul bun de lectura, imaginea este legendata, i se reduce o parte din arbitrariul interpretarii. Descoperim in aceasta reclama doua tipuri de mesaje lingvistice: o ancorare cu legenda, mit: "Oceanul meu secret" precum si un releu in indemnul de sub poza: "Revigoreaza-ti trupul si sufletul". Prin legenda de sub fotografie se realizeaza o legatura intre imagine si obiectul reclamei.La nivel sonor este de remarcat aliteratia "minerale marine" Semantic cuvantul oceanul are o componenta intrinseca ce presupune ideea de abundenta, de bogatie.
2. Mesajul iconic desi se intinde pe o suprafata mare, un inventar al semnelor iconice sau figurative ne arata ca avem un numar moderat de elemente iconice si destul de omogene din punct de vedere al motivelor. Mesajul iconic ca procedeu de retorica foloseste sinecdoca (procedeu prin care generalul se exprima prin particular, intregul prin parte, genul prin specie) si metafora (figura retorica care porneste de la un paralelism calitativ). Imaginea metaforica se produce atunci cand se face un transfer de semnificatie. Caracteristica pricipala a metaforei este impunerea unei schimbari care nu este pur si simplu de domeniul, ci si de regn. O eticheta care este elementul constitutiv al unei scheme, poate fi desprinsa din regnul de origine al acestei scheme si aplicata pentru a tria si organiza alt regn. In cazul de fata spuma marii, norii, apa, nisipul sunt elemente metaforice care contribuie la construirea unui spatiu privilegiat in care dominanta este senzatia de bine, de relaxare, de satisfactie.
3. Mesajul plastic
Semnele plastice au o mare importanta in constructia unui mesaj publicitar, in multe cazuri ele fiind nu doar un suport al expresiei iconice, ci mijloace de expresie producatoare de sens. Dupa cum a evidentiat in anii "90 Grupul Mu, o mare parte din semnificatia unui mesaj vizual este rezultanta unor optiuni de natura plastica, chiar daca intre iconic si plastic exista complementaritate. Din perspectiva compozitionala, punerea in pagina ierarhizeaza elementele mesajului si directioneaza lectura. Designul mesajului publicitar obliga privirea la anumite arii de lectura privilegiate, la selectarea din anunt a suprafetelor purtatoare de informatii cheie. Modul de punere in pagina defineste de multe ori un adevarat parcurs al constructiei semnificatiei. In general, se considera ca exista patru tipuri de punere in pagina, modele configurationale folosite in cadrul imaginii publicitare: a) modelul focalizat, in care toate liniile de forta sunt convergente spre un punct, spre un centru de greutate in care se afla produsul sau mesajul cel mai important. Prin trasaturi, prin lumina, culoare, linii sau suprafete privirea lectorului este canalizata spre acel punct. Pregnanta focalizarii este foarte importanta, mai ales in perspectiva faptului ca reclamele de revista sunt de obicei supuse "frunzaririi", timpul afectat fiind chiar sub o secunda pentru serie de pagini de reclama; b) modelul axial, directioneaza perceptia in functie de axele privirii pe axa ascendent/descendenta, pe diagonala descendenta sau ascendenta si in cele mai multe cazuri, la intersectia axelor privirii, adica in centrul imaginii; c) designul secvential, este modelul cel mai subtil, dar si mai greu de executat si mai riscant de folosit. Aceasta metoda de constructie ghideaza privirea pentru ca, intr-o ordine culminativa, sa o fixeze pe produs sau pe logo. In studiile din anii "70 se evidentiaza traseul de tip "Z", in care privirea porneste din stanga sus, este atrasa spre dreapta sus, coboara pe diagonala spre stanga jos pentru a se opri in dreapta jos unde, de obicei, se punea sigla sau sloganul. Astazi, designul si ultimele cercetari privind perceptia au evoluat mult, astfel incat exista mult mai multe modele de organizare secventiala. Cercetarile privind perceptia au demonstrat ca privirea nu urmeaza trei axe lineare ci sase, in functie de anumite centre de interes, focalizate prin constructie plastica sau semnificatii culturale; d) designul perspectival in care este construit un décor cu perspectiva pentru a se integra ambiental produsul, acesta fiind de cele mai multe ori in prim plan, sfidand de fapt legile perspectivei.
In cazul reclamei pentru "FA", se poate observa ca ne aflam in fata unui model focalizat: toate liniile de forta converg spre centru unde imaginea femeii exprima mesajul cel mai important (din dubla perspectiva-pentru ca se adreseseza subconstientului facand trimitere la un spatiu primordial privilegiat, Arcadia; a doua coordonata este perceptia imediata-satisfactia vizuala).
4. Mesajul simbolic - simboluri arhetipale
Cerul - este o manifestare directa a transcendentei, a puterii, a perenitatii, a sacralitatii: ceea ce nici o fiinta de pe pamant nu poate atinge. Chiar si numai faptul de a fi deasupra, de a se afla sus, inseamna a fi puternic (in sensul religios al cuvantului) si ca atare, saturat de sacralitate. Transcendenta divina se reveleaza direct in inaccesibilitatea, infinitatea, eternitatea si forta creatoare a cerului (ploaia). Felul de a fi al cerului este o hierofanie inepuizabila. Prin urmare, tot ceea ce se petrece in spatiile siderale si in regiunile superioare ale atmosferei - revolutia ritmica a astrilor, fuga norilor, furtunile, trasnetul, meteorii, curcubeul - sunt momente ale acestei hierofanii. Cerul este simbolul complex al ordinii sacre din univers, pe care o reveleaza prin miscarea circulara si regulata a astrelor si pe care o ascunde sugerand, doar, ideea unor ordini invizibile, superioare lumii fizice, ordinea transcendenta a divinului si ordinea imanenta a umanului. Este in general, simbolul puterilor superioare omului, fie ca sunt binevoitoare sau de temut: caracterul chinez tien (cer) reprezinta ceea ce omul are deasupra capului. Este imensitatea insondabila, sfera ritmurilor universale, a marilor Astri, deci originea luminii, fiind poate si pazitorul secretelor destinului. Adesea se considera ca sunt sapte (sau noua) ceruri; aceasta conceptie se intalneste de la budism pana la islam si de la Dante pana in China. Este vorba aici de o ierarhie a starilor spirituale care vor fi parcurse una cate una.
Intr-o alta perspectiva, Cerul este, impreuna cu Pamantul, rezultatul polarizarii originare, jumatatea superioara a Oului Lumii. Polaritatea se exprima cu o claritate deosebita in China: Cerul este principiul activ, masculin, care se opune Pamantului, pasiv si feminin. Prin actiunea Cerului asupra Pamantului sunt nascute toate fiintele. Penetratia Pamantului de catre Cer este deci infatisata ca o unire sexuala. Rezultatul acesteia este fie omul, fiu al Cerului si al Pamantului, fie, in simbolismul specific al chimiei interne, embrionul Nemuritorului. Mitul casatoriei Cerului cu Pamantul se antinde din Asia pana in America, trecand prin Grecia,Egipt si Africa neagra.
Spre deosebire de traditia chineza, in Egipt Cerul este un principiu feminin, sursa a oricarei manifestari. In vechiul Egipt, personificand spatiul celest care inglobeaza universul, Nut este numita mama zeilor si a oamenilor. Se considera ca ea s-a casatorit cu Pamantul, zeul Geb, si ca, fiind superioara stelelor si planetelor, a dat nastere soarelui, zeul Ra: cerul s-a casatorit cu pamantul si soarele s-a nascut. Cerul este si un simbol al constiintei . Cuvantul este frecvent folosit pentru a semnifica absolutul aspiratiilor omului, ca plenitudine a cautarii, ca loc posibil al perfectiunii spiritului sau, ca si cum cerul ar fi spiritul lumii. Cerul albastru este un fel de fond absolu ce produce, cum poetic se exprima G.Bachelard, un sentiment al cerului albastru care ne provoaca o "nirvana vizuala".
Norii - capata pe plan simbolic diferite aspecte, dintre care cele mai importante sunt legate de natura sa imprecisa si nedefinita, ca si de faptul ca este instrumentul apoteozelor si al epifaniilor. In ezoterismul islamic, Norul este starea de principiu, ce nu poate fi cunoscuta, a lui Allah, de dinaintea manifestarii. In manifestarea sa si in viata curenta, nebulozitatea invaluie, stralucirea luminii care brazdeaza uneori tenebrele umane pentru ca altminteri simturile nu ar putea-o suporta. Conform interpretarii ezoterice, norii sunt peretii despartitori a doua trepte cosmice. In China antica, norii albi sau colorati coborau peste movilele sacrificiilor fericite sau se inaltau din mormintele Nemuritorilor, care urcau spre Cer plutind tot pe spinarea norilor. In aceeasi traditie chineza, norul indica transformarea careia trebuie sa i se supuna inteleptul pentru a se distruge pe sine, conform invataturii ezoterice a discului de jad.
In mitologia greaca, Nephele este acel Nor vrajit, plasmuit dupa asemanarea Herei si folosit de Zeus pentru a abate poftele libidinoase ale lui Ixion. Din impreunarea acestui Nor cu Ixion au luat nastere centaurii.Elena, de care s-a indragostit Paris si pentru care s-a purtat razboiul troian, nu era decat un nor fantomatic datorat magiei lui Proteu. Norii, pe care poate ca Aristofan ii invoca in comedia sa ca un ecou al credintelor orfice, sunt legati de simbolul apei si, in consecinta de cel al fecunditatii: fiice ale Oceanului, locuind pe insula sau in apropierea izvoarelor. Norul este simbolul metamorfozei vazute nu in unul din termenii sai, ci in insasi devenirea sa.
Aerul - dupa cosmogoniile traditionale, este unul dintre cele patru elemente alaturi de pamant, apa si foc. Ca si focul, aerul este un element activ si masculin, in vreme ce pamantul si apa sunt considerate elemente pasive si feminine. Acestea doua din urma sunt materializante, pe cand aerul este un simbol al spiritualizarii. Este un element asociat in mod simbolic cuvantul, cu rasuflarea. El reprezinta lumea subtila asezata intre cer si pamant, lumea expansiunii, pe care, dupa cum spun chinezii, o umple suflul necesar fiintelor vii. Elementul aer, zice sfantul Martin, este un simbol sensibil al vietii nevazute, un factor de miscare universal si purificator ceea ce corespunde destul de bine functiei lui Vayu (suflul in mitologia hindusa). Aerul este mediul prielnic luminii, zborului, parfumului, culorii, vibratiilor interplanetare;el este calea de comunicare dintre cer si pamant. Trilogia sonorului, a diafanului si a mobilului duce la. crearea impresiei intime de usurare. Ea nu ne este oferita de lumea exterioara, este victoria unei fiinte, odinioara greoaie si confuza, care, prin miscarea imaginara, profitand de invatamintele imaginatiei aeriene, a devenit usoara, luminoasa, vibranta. Fiinta aeriana este libera ca aerul si, departe de a se evapora, se opune proprietatilor subtile si pure ale aerului.
Apa - semnificatiile simbolice ale apei pot fi reduse la trei teme dominante: originea vietii, mijloc de purificare, centru de regenerescenta.
Apele, ca masa nediferentiata, reprezinta infinitatea posibilitatilor; ele contin tot ceea ce este virtual, tot ceea ce nu are inca forma, samanta primordiala, toate semnele unei dezvoltari viitoare, dar si toate amenintarile de resorbtie. A te cufunda in apa si a iesi din ea fara a te dizolva total, in afara de cazul in care este vorba de o moarte simbolica, inseamna a te intoarce la origini, a-ti regasi obarsia intr-un imens rezervor de potential, tragand de acolo forte noi; este o faza trecatoare de regresie si dezintegrare de care depinde o faza progresiva de reintregrare si regenerescenta.
In Asia, apa este forma substantiala a manifestarii, origine a vietii si element al regenerarii trupesti si spirituale, simbol al fertilitatii, ca si al puritatii, intelepciunii, harului si virtutii. Fiind fluida, tinde spre dizolvare, dar, fiind totodata omogena, tinde spre coeziune, spre coagulare. Din acest punct de vedere ar corespunde notiunii de sattva, dar fiinca se scurge in jos , spre abis, tendinta ei este tamas; pe de alta parte, intrucat se intinde orizontala, tendinta ei este de rajas.
Origine si vehicul al oricarei forme de viata, seva este apa si, in anumite alegorii tantrice, apa reprezinta prana, suflul vital. Pe plan corporal, si pentru ca este un dar al cerului, apa este un simbol universal al fertilitatii si fecunditatii .
Apa este de asemenea un mijloc de purificare rituala. Din islam pana in Japonia, trecand prin riturile vechilor fushuai taoisti (stapanii apei sacre) si fara a uita stropirea cu apa sfintita la crestini, ablutiunea joaca un rol esential. In India si sud-estul Asiei, ablutiunea statuilor sfinte si a credinciosilor inseamna in acelasi timp purificare si regenerare. Mai este si simbolul intelepciunii taoiste , caci nu poate fi contestata de nimeni;libera si nestavilita, ea curge cand mai repede, cand mai incet.
In traditiile ebraice si crestine, apa simbolizeaza mai intai originea creatiei. Litera men (m) din ebraica simbolizeaza apa care poate fi perceputa; ea este mama si matrice. Obarsie a toate cate sunt, ea este manifestarea transcendentei si de aceea trebuie considerata o hierofanie.
Apa vie, apa vietii se prezinta ca un simbol cosmogonic. Ea este o poarta spre vesnicie tocmai pentru ca purifica, vindeca si intinereste. Dupa Tertulian, Spiritul divin alege apa dintre celelalte elemente si o prefera, pentru ca, inca de la inceputuri, apa se prezinta ca o materie perfecta, fecunda si simpla, complet transparenta. Ea are prin ea insasi o virtute purificatoare si acesta este un motiv in plus ca sa fie considerata sacra. Pe langa virtutea purificatoare, apa mai are si o putere soteriologica. Imersiunea ei este regeneratoare, este un fel de renastere, in sensul ca plaseaza fiinta intr-o stare noua.
Apa mai este simbol al dualitatii sus-jos: apa ploilor, apa marilor. Una este curata, cealalta - sarata. Apa curata este simbolul vietii, ea este creatoare si purificatoare, apa amara aduce blestemul. Fluviile pot fi ape binefacatoare sau, dimpotriva salasul unor monstri. Apele linistite semnifica pacea si ordinea. In folclorul evreiesc, despartirea apelor de catre Dumnezeu, in momentul creatiei, in ape inferioare si superioare, arata impartirea in ape masculine si ape feminine, simbolizand siguranta si nesiguranta, masculinului si femininul, ceea ce corespunde unui simbolism universal.
In sfarsit, apa mai simbolizeaza viata, apa vietii care poate fi descoperita in bezna si care are puteri regeneratoare. Acest simbolism face parte dintr-o tema initiatica: imbairea in izvorul nemuririi. Aceasta tema revine constant in traditia mistica islamica, in special in Iran.
Apa este simbolul energiilor inconstiente, a puterilor nedeslusite ale sufletului, al motivatiei secrete si necunoscute. Apa, simbol al spiritului inca incostient, cuprinde in ea continutul sufletului pe care pescarul incearca sa-l readuca la suprafata si care ii va fi hrana. Pestele este un animal psihic.
In sfarsit, sa citam frumoasele vorbe ale lui Victor Segalen: "Iubita mea are virtutile apei: un zambet luminos, gesturi molcome, o voce limpede care iti picura in ureche".
Oceanul - este datorita intinderii aparent nemarginite, imaginea indistintiei primordiale, a nedeterminarii principiale. Asa este oceanul pe care doarme Vishnu, marea informa si tenebroasa, Apele inferioare pe desupra carora planeaza Spiritul divin si din care ia nastere mugurele originar, ou, lotus, trestie sau insula. Oceanul, marea sunt si simbolul Apelor Superioare, al Esentei divine, al Nirvanei si al lui Tao. Calmul suprafetei simbolizeaza deopotriva vacuitatea si iluminarea. Dupa spusele lui Shabestari, oceanul este inima, cunoasterea;tarmul este gnoza, cochilia, limbajul si perla pe care o contine, stiinta inimii, intelesul tainic al limbajului.
In mitologiile egiptene, nasterea pamantului si a vietii era conceputa ca o iesire din apele oceanului, asemenea peticelor de namol ramase dupa scaderea apelor Nilului. Creatia, chiar si a zeilor, s-a ivit din apele primordiale.
Valurile - in legendele grecesti, Nereidele, ficele Oceanului, personificau valurile nenumarate ale marii. Erau de o mare frumusete si isi petreceau timpul torcand, tesand, cantand si inotand alaturi de delfini, lasandu-si pletele sa zboare in vant. Tot atatea actiuni sau imagini care pot fi atribuite valurilor care isi fac si desfac neincetat broderia lichida in mijlocul unei muzici sonore si grave. Nereidele nu joaca nici un rol activ in mitologie. Ca ele, valurile simbolizeaza principiul pasiv, atitudinea celui care se lasa dus, se lasa in voia valurilor. Cufundarea in valuri indica o ruptura cu viata obisnuita: o schimbare radicala urmeaza sa se produca in idei, atitudini, comportament, existeanta. Este un simbolism care poate fi asemuit cu cel al botezului, cu cele doua faze ale lui: afundare si reaparitie.
Insula - la care nu poti ajunge decat in urma unei calatorii pe apa sau a unui zbor este simbolul prin excelenta al unui centru spiritual si, mai exact, al centrului spiritual primordial. Conform traditiei musulmane, Raiul pamantesc se afla intr-o insula, in Ceilan; iar Zeus este originar din insula sacra Minos, patria misterelor. Tot insule paradisiace sunt cele pe care miturile chinezesti le situeaza in Marea orientala.
Insula centrala, eminenta, pe care Cautarea Graalului o numeste Monsalvat, isi gaseste omologul in arhitectura kmera. Este micul templu din Neak Pean, asezat in mijlocul unui bazin patrat. Bazinul este poate lacul Anavatapta care vindeca bolile trupului si pe cele ale spiritului, dar care este de asemenea oceanul existentelor, marea patimilor din Yoga. Templul este insula neasemuita despre care se vorbeste in Sultanipata, asezata in afara ingrozitoarelor valuri ale existentei; este stabilitatea polara in mijlocul agitatiei mondene, este, in ultima instanta,nirvana. Insula este o lume la scara mica, o imagine a cosmosului completa si perfecta pentru ca reprezinta o valoare sacrala concentrata. Notiunea de insula se apropie astfel de cea de templu si de sanctuar. Simbolic, insula este un loc privilegiat, harazit stiintei si pacii, prezent in mijlocul ignorantei si agitatiei lumii profane. Ea reprezinta un Centru primordial, sacru prin definitie si culoarea sa fundamentala este albul.
Psihanaliza moderna a subliniat in special una din trasaturile esentiale ale insulei: faptul ca evoca un refugiu. Cautarea insulei pustii, sau a insulei necunoscute, sau a insulei bogate in surprize este una din temele fundamentale ale literaturii, ale visurilor, ale dorintelor. Tot din punct de vedere psihanalitic, dorinta unei fericiri pamantesti sau vesnice s-ar transfera in Insulele Fericite. Trupul lui Ahile ar fi fost dus de Thetis in Insula Alba, la gurile Dunarii, unde eroul s-ar fi casatorit cu Elena si ar cunoaste cu ea o viata vesnic fericita. Apollo domneste asupra Insulelor Preafericitilor. Ele vor deveni unul din miturile fundamentale, in legendele varstei de aur, in orfism si in neopitagorism.
Intreaga imagine din reclama este scaldata intr-o lumina calda, ampla, puternica, presupusa de un soare generos in momentul amiezei. Simbolistica considera lumina drept un prim aspect al lumii informale. Mergand spre lumina, o luam pe un drum care pare sa poata duce dincolo de lumina, adica dincolo de orice forma, dar si dincolo de orice senzatie si de orice notiune. Pentru a simboliza valorile complementare sau alternative ale unei evolutii, lumina este pusa in relatie cu intunericul. Acesta lege se adevereste in imaginile Chinei arhaice, precum si in acelea a numeroase civilizatii. Semnificatia lor este ca, intocmai ca intr-o viata umana, la toate nivelurile acesteia, o epoca intunecata este urmata-in toate planurile cosmice-de o epoca luminoasa, pura, regenerata.
Expresii de felul celor de Lumina divina sau lumina spirituala fac sa transpara continutul unui simbolism foarte bogat in Extremul Orient. Lumina inseamna cunoastere, dubla acceptie exista si in China in ce priveste caracterul ming, care sintetizeaza lumina soarelui si a lunii; pentru budistii chinezi are sensul de Iluminare; in lumea islamica, Lumina,este esentialmente identica cu Spiritul.Sensul simbolic al luminii a luat nastere ca urmare a contemplarii naturii.Persia, Egiptul, toate mitologiile au atribuit divinitatii o natura luminoasa. Toata antichitatea a procedat la fel: Platon, stoicii, alexandrinii si gnosticii.
Psihologii si psihanalistii au observat ca de urcus sunt legate imagini luminoase insotite de un sentiment de euforie, in vreme ce de coborare sunt legate imagini sumbre insotite de un sentiment de frica. Aceste remarci confirma ca lumina simbolizeaza dezvoltarea unei fiinte prin inaltarea sa - ea se armonizeaza in sferele de la inaltimi - in vreme ce obscuritatea, negrul ar simboliza o stare depresiva si de anxietate.
In limbajul si riturile masonice, a primi lumina inseamna sa fii admis la initiere.
Caldura - se asociaza fizic cu lumina, tot asa cum dragostea se asociaza cunoasterii intuitive, si viata organica activitatii spirituale. Caldura este principiul de renastere si de regenerare, ca si de comunicare. Ea isi are rolul sau in ospetele sacrificiale si in toate praznicele sau reuniunile. Astfel, Jung vede in caldura o imagine a libidoului. Caldura genereaza maturizarea, biologica si spirituala. Actiunea sa este cu atat mai rapida si mai eficace, cu cat fiinta care o primeste are anumite afinitati cu sursa emitatoare. Dupa Plutarh, caldura si lumina sunt puse in miscare de catre soare, asa cum sangele si rasuflarea, principiile vital si intelectual-sunt puse in miscare de inima. Ceea ce are un anumit raport analogic cu conceptiile tantrice. In reprezentarile soarelui, undele de caldura care emana din el sunt infatisate prin valuri, si razele de soare prin linii drepte.
Un simbol intrinsec este soarele. Este izvorul luminii, al caldurii si al vietii razele sale figureaza influentele ceresti - sau spirituale - primite de pamant. Guenon a remarcat ca iconografia infatiseaza uneori aceste raze sub o forma alternativ rectilinie si andulata: e vorba de simbolizarea luminii si a caldurii sau din alt punct de vedere, a luminii si a ploii, care sunt, la randul lor, aspectele yin si yang ale iradierii insufletitoare. Daca lumina raspandita de soare reprezinta cunoasterea intelectiva, soarele, el insisi, este Inteligenta cosmica, asa cum inima este in fiinta sediul facultatii cunoscatoare. In calitate de simbol cosmic, Soarele detine o pozitie de adevarata pozitie astrala. Cultul sau a dominat stravechile mari civilizatii, prin figurile zeilor - eroi giganti care erau niste intrupari ale fortelor creatoare, ale izvorului vital de lumina si caldura pe care astrul al reprezinta.
Imaginea femeii este nucleul reclamei.
O conotatie puternica a acestei imagini consta in erotismul pe care il degaja femeia care deriva din cumulul elementelor simbolistice - soarele, lumina, apa, insula. Pseudo-Dionisie Areopagitul interpreteaza dorinta de iubire ca pe o putere generala de unificare si conexiune, versiunea pe plan intelectual a uniunii dintre mistici. Pe plan universal, unirea sexelor reprezinta repetarea hierogamiei primordiale, a imbratisarii dintre Cer si Pamant din care s-au nascut toate fiintele. Este semnul armoniei, al impreunarii opuselor si fireste, al fertilitatii. In Egipt nu lipsesc reprezentarile erotice independente de orice interpretare simbolica: femeia si barbatul sunt reprezentati printr-o imagine a organelor lor si impreunarea lor prin incrucisarea a doua hieroglife. Imagini ale imbratisarilor lui Isis si Osiris, idoli falici, statuiete de curtezane, distractii libertine alcatuiesc cea mai straveche atestare a nelinistilor sexuale.
Goliciunea trupului este, in optica traditionala, un fel de intoarcere la starea primordiala, la perspectiva centrala: acesta e cazul preotilor shintoisti care iti purifica trupul gol in aerul curat si rece al iernii. In acest fel se aboleste separarea dintre om si lumea care il inconjoara, fapt ce permite energiilor naturale sa comunice fara obstacol dintr-o parte sau alta. In traditia biblica, goliciunea poate fi in primul rand inteleasa ca un simbol al unei stari in care totul este manifest si neinvaluit. Trebuie remarcat ca intaiul cuplu nu a folosit vesmintele decat dupa cadere, ceea ce inseamna, intre altele, ca relatiile omului cu semenii sai si cu Dumnezeu si-au pierdut simplitatea si limpezimea dintai.
Goliciunea feminina are o putere paralizanta. Povestea despre Furtul vacilor din Cooley relateaza ca, atunci cand Cuchulainn s-a intors din prima sa expeditie ucigasa de la granita Ulsterului, a fost apucat de o nebunie razboinica, nemairecunoscandu-si nici prietenii, nici dusmanii. Eroul intoarce partea stanga a carului sau spre capitala Ulsterului, Emain Macha (partea stanga este malefica). De indata, la porunca regelui Conchobar, sunt trimise cincizeci de femei goale sub comanda reginei, in intampinarea sa. Tanarul isi pleaca ochii ca sa nu le vada; profitand de surpriza sa, este cufundat in trei cazane cu apa rece: primul sare in bucati, in cel de-al doilea apa clocoteste si de-abia in cel de-al treilea apa are o temperatura suportabila.
Baie, imbaiere - virtutea purificatoare si regeneratoare a baii este binecunoscuta si atestata, atat pe plan profan, cat si sacru, prin obiceiuri asemanatoare la toate popoarele in toate locurile si in toate timpurile. Simbolismul baii asociaza semnificatiile actului de imersiune si a elementului apa. Cufundarea este o imagine a intoarcerii in eter, baia satisface o nevoie de destindere, de securitate, de tandrete, de intoarcere la izvoare, intoarcerea la matricea originara fiind o intoarcere la izvorul vietii. Cufundarea, consimtita de bunavoie, si care este un fel de ingropare,este acceptarea unei clipe de uitare, de renuntare la propria responsabilitate, de vacuitate. Aceasta cufundare intervine ca un hiat in timpul trait, ca o solutie de continuitate, ceea ce ii confera o valoare initiatica. Purificatoare, regeneratoare, apa este deasemenea, fertilizatoare: de unde si baia rituala a logodnicilor si cufundarea femeilor sterpe, in cutare sau cutare lac sau bazin al unui izvor sacru, practica atestata de la Mediterana pana la Extremul Orient, timp de mai bine de 3000 de ani.
Laolalta cu simbolistica elementelor naturale, ce a partilor corpului concura la crearea intregului.
Capul simbolizeaza in genere avantul principiului activ. El include puterea de a conduce, de a randui, de a lamuri. Fata de trup, care este o manifestare a materiei, el simbolizeaza totodata spiritul manifestat. Datorita formei sale sferice, capul omenesc poate fi comparat, dupa Platon, cu un univers. El este un microcosmos. Toate aceste sensuri converg spre simbolismul numarului unu si al perfectiunii, al soarelui si al divinitatii.
Parul - reprezinta de cele mai multe ori anume virtuti sau anume putinte ale omului, de pilda, puterea, virilitatea ca in mitului Samson. Pletele dispuse in jurul capului sunt o imagine a razelor solare. Ele participa mai general la relatiile cu Cerul. Parul este o legatura, ceea ce face din el unul din simbolurile magice de apropiere, ba chiar de identificare. Pletele fiind una din principalele arme ale femeii, faptul ca sunt aratate sau ascunse, innodate sau despletite este adesea socotit ca un semn al disponibilitatii sau al retinerii de care ea da dovada. Notiunea de provocare senzuala legata de parul femeilor sta de asemenea la originea traditiei crestine dupa care o femeie nu are voie sa intre intr-o biserica cu capul decoperit. Simbolistica este accentuata prin culoarea parului; femeia din reclama este blonda. La antici, zeii si zeitele erau blonzi. Aceasta din cauza ca parul blond simbolizeaza fortele psihice emanate de divinitate. Biblia confirma aceeasi traditie: regele David este balan, tot blond batand in roscat va fi reprezentat si Cristos in numeroase opere de arta. La celti, parul blond nu este doar semnul frumusetii feminine sau masculine, cea unei frumuseti regale. Privilegiul parului blond vine de la culoarea lui solara, culoarea painii coapte si a graului dat in parg. Este o manifestare a caldurii si a maturitatii.
Sprancenele sunt frumos arcuite, in mod evident modelate artificial. In poezia iraniana, sprancenele sunt comparate cand cu un arc ce azvarle sagetile genelor, cand cu arcul templului vederii.
Ochii sunt inchisi fapt ce intareste impresia generala de visare, de reverie. Ne putem gandi la o mistica a ochiului deschis spre interior, care vizualizeaza un spatiu primordial in care dominantele sunt pacea armonia si iubirea. Pleoapele mari cu gene lungi trimit la poezia araba si persana unde genele sunt considerate a fi armele iubirii; iubirea avand, ea insasi, salasul in ochi. Genele sunt comparate cu niste sulite, cu niste spade sau cu niste sageti: in arcul alcatuit de sprancenele tale, genele iti sunt sageti ce isi ating, toate, tinta.
Nasul ca si ochiul, este un simbol al clarviziunii, perspicacitatii, discernamantului dar mai degraba intuitive decat rationale. Organ al mirosului, care discerne simpatiile sau antipatiile, nasul orienteaza dorintele si cuvintele, calauzeste mersul piciorului si completeaza de fapt actiunea celorlalti trei faurari raspunzatori de buna sau proasta functionare a colectivitatii (picior, sex, si limba).
Gatul simbolizeaza comunicarea sufletului cu trupul. Poezia galanta arabo-persana acorda gatului urmatoarele cinci calificative: arbore de camfor (din pricina parfumului si a trunchiului sau zvelt lumanare), pietene de fildes, ramura inflorita si bara de argint, precum in acest vers: "Oricine isi aseaza mana pe gatul frumoasei mele turcoaice, e prins de pofta arzatoare de a poseda aceasta bara de argint".
Bratul este simbolul fortei, al puterii, al ajutorului acordat, al protectiei. Bratul si mai ales antebratul, este considerat de populatia bambara o prelungire a spiritului.
Sanii sunt in deosebi un simbol al maternitatii, blandetii, securitatii si al resurselor. Legat de fecunditate si de lapte, care reprezinta prima hrana, el se asociaza cu imaginile intimitatii, ale ofrandei, darului si refugiului. Avand forma unei cupe rasturnate, din ei ca si din cer provine viata. Dar ei reprezinta in acelasi timp un receptacul ca orice simbol matern si promisiunea unei regenerari.
Un alt simbolism este cel al flacoanelor de gel care, prin forma alungita fac trimitere la o imagine falica. Simbol al puterii generatoare, falusul este izvor si canal al semintei. In sefer Bahir falusul este comparat cu omul drept. Acesta, asemenea unei coloane, este totodata temelia si locul de echilibru intre Cer si Pamant. In functie de relatiile stranse care exista intre microcosmos si macrocosmos, actiunii pamantesti indeplinita de cel drept ii corespunde energia cosmica. Prezenta sau absenta oamenilor drepti, pe plan pamantesc, intareste sau slabeste temeliile dintre cer si pamant. Falusul simbolizeaza Orientul, Levantul, estul mistic, loc si origine a vietii, a caldurii si a luminii. Indeplineste o functie nu numai generatoare, ci si de echilibru pe planul structurilor omului si al ordinii lumii.
Acest simbol intregeste imaginea femeii din reclama, realizand legatura fireasca si complementaritatea echilibrului feminin/masculin. Aceasta legatura feminin/masculin nu trebuie inteleasa exclusiv pe plan biologic incluzand sexul individual; trebuie inteleasa si la un nivel mai inalt, mai intins.Astfel sufletul este o combinatie de principii masculine si feminine. Masculul emite puterea vietii, acest principiu de viata este supus mortii. Femeia este purtatoare de viata, ea insufleteste. Eva nascuta din Adam inseamna, in perspectiva, ca elementul spiritual este deasupra elementului vital. La nivelul mistic, spiritul este considerat drept masculin si sufletul care anima trupul drept feminin; este faimoasa dualitate a lui animus si anima. Cand aceste cuvinte sunt folosite la un nivel spiritual, ele desemneaza nu sexualitatea, ci darul si receptivitatea. In acest sens ezoteric, cerescul este masculin si pamantescul feminin. Chiar daca ne plasam pe planul sexualitatii, este evident ca omul si femeia nu sunt in intregime masculini si nici in intregime feminini. Omul comporta un element feminin si femeia un element masculin. Aceste doua cuvinte, masculin si feminin nu se limiteaza deci la exprimarea sexualitatii. Ele simbolizeaza doua aspecte complementare sau perfect unificate ale fiintei, ale omului, ale lui Dumnezeu.
Dintr-o perspectiva diferita se organizeaza simbolismul culorilor.
Culoarea galbena - care induce senzatia de lumina si caldura, culoarea soarelui si a nisipului - este cea mai calda, cea mai expansiva, cea mai insufletita culoare; cea care este greu de stins si care se revarsa mereu din cadrele pe care am vrea sa o inchidem. Razele soarelui strabatand azurul ceresc au puterea divinitatilor din lumea cealalta. Galbenul lumina de aur are o valoare cratofanica, iar cuplul de smalturi (culori heraldice) Aur-Azur se opune cuplului Rosu-Verde, tot asa cum se opune ceea ce vine de sus cu ceea ce vine de jos. In cuplul galben-albastru, Galbenul, culoare masculina, a luminii si a vietii, nu poate sa tinda spre intunecare. Acest lucru a fost prea bine observat de Kandinski: galbenul are o asemenea nazuinta spre lumina incat nu poate sa existe galbenul foarte inchis. Putem spune deci ca intre alb si galben este o afinitate profunda, fizica. Lumina de aur devine uneori cale de comunicare cu sens dublu, un mijlocitor intre oameni si zei. Pornind de aici, Frazer subliniaza ca, in India, pentru marile sacrificii cabaline, se folosea un cutit de aur, pentru ca aurul este lumina, iar cel sacrificat nu poate atinge Taramul zeilor decat cu sprijinul luminii aurite.
Galbenul este culoarea vesniciei, tot asa cum aurul este metalul nemuririi. Si unul si celalalt stau la baza ritualului crestin. Aurul crucii de pe patrafirul preotului, aurul anafornitei, galbenul vietii vesnice, al credintei, se imbina cu puritatea originara a albului din steagul Vaticanului.
Albastrul - dintre culori albastru este cea mai adanca: privirea patrunde intr-insa fara sa intalneasca nici un obstacol si se rataceste in nemarginire, ca si cum culoarea ar incerca mereu sa-i scape. Albastrul este cea mai imateriala dintre culori: natura nu o infatiseaza, in general, decat alcatuita din transparenta, adica un vid acumulat, vid al aerului, al apei, vid al cristalului sau al diamantului. Aplicat pe un obiect (unul dintre flacoanele de gel si cutia de sapun au culoarea albastra) despovareaza formele, le deschide, le desface. O suprafata colorata in albastru inceteaza sa mai fie o suprafata. Lipsit de materialitate in sine, albastru dematerializeaza tot ce patrude in el. Albastrul este un drum al infinitului in care realul se transforma in imaginar. Albastrul deschis este calea reveriei; cand se intuneca-ceea ce corespunde tendintei sale naturale-el devine o cale a visului. Gandirea constienta lasa, putin cate putin, loc celei inconstiente, tot asa cum lumina zilei devine pe nesimtite lumina albastra a noptii. Domeniul sau, mai degraba climat al irealitatii-sau al suprarealitatii - nemiscate, albastrul rezolva in sine insusi contradictiile si alternantele care ritmeaza viata umana. Neclintit, indiferent, nicicand altunde decat in sine insusi, albastrul nu apartine acestei lumi; el sugereaza ideea unei vesnicii linistite si semete care este supraumana - sau inumana. Miscarea sa, pentru un pictor precum Kandinsky, este deopotriva "o miscare de indepartare a omului si o miscare dirijata doar spre propriul sau centru care, totusi, atrage omul catre infinit si trezeste in el dorinta de puritate si setea de supranatural." Un mediu albastru calmeaza, linisteste, dar spre deosebire de cel verde, nu tonifica pentru ca el nu prilejuieste decat o evadare fara priza asupra realului. In budismul tibetan, albastrul este culoarea intelepciunii transcendente, a potentialitatii - si, simultan a vacuitatii a carei posibila imagine este cea a imensitatii cerului albastru. Lumina albastra a Intelepciunii lui Dharmadhatu (lege sau constiinta originara) are o putere orbitoare, dar ea este cea care deschide calea Eliberarii.
Verde este culoarea prezenta pe flaconul de gel si cutia de sapun. Este culoarea regnului vegetal in plina afirmare, a apelor regeneratoare si lustrale carora botezul le datoreaza semnificatia lui simbolica. Verdele este culoarea apei asa cum rosul este culoarea focului, si de aceea omul a simtit dintotdeauna, instinctiv, raportului dintr aceste doua culori drept analoage cu cele dintre esenta si existenta lui. Invaluitor, linistitor, racoritor, tonic, verdele este glorificat in monumentele religioase ridicate de stramosii nostri in desert. Verde a ramas pentru crestini si Speranta, virtute teologala. Benefic, verdele dobandeste si o valoare mitica, aceea a pasunilor verzi, ale raiurilor inverzite ale iubirilor din copilarie:verde precum tineretea lumii apare deasemenea tineretea vesnica fagaduita Alesilor. Erin cea Verde era, inainte de a deveni numele Irlandei, acela al insulei preafericitilor din lumea celtica. Minunatele insusiri ale verdelui te fac sa crezi ca aceasta culoare ascunde o taina, ca simbolizeaza o cunoastere adanca a lucrurilor si a destinului. Virtutea tainica a verdelui provine din faptul ca el contine rosu, tot asa cum, pentru a imprumuta limbajul ermetistilor si al alchimistilor, fertilitatea fiecarei opere provine din faptul ca principiul arderii-principiu cald si viril-insufleteste principiul umed, rece, feminin. In toate mitologiile, zeitatile verzi ale reinnoirii hiberneaza in infern unde rosul htonian le regenereaza. De aceea, ele sunt verzi in exterior si rosii in interior, iar imperiul lor se intinde pe cele doua lumi Verdele pastreaza o caracteristica.stranie si complexa, care tine de dubla lui polaritate: verdele mugurului si verdele mucegaiului, viata si moartea. Este imaginea adancimilor si a destinului.
Ca si verdele, si culoarea alb este prezenta pe flacoanele cu gel de dus si pe cutiile pentru sapun. Pictorul W. Kandinsky-pentru care problema culorilor depasea cu mult domeniul esteticului-s-a exprimat in aceasta privinta mai bine ca orivine: "Albul, care este adesea considerat o non-culoare (.) constituie un simbol al unei lumi in care toate culorile, in calitatea lor de proprietati ale substantelor materiale, s-au evaporat. Albul actioneaza aspra sufletului nostru precum linistea absoluta. (.) Aceasta liniste nu e totuna cu moartea, ea abunda de posibilitati vii. Este un nimic plin de veselie juvenila sau, mai bine spus, un nimic de dinaintea oricarei nasteri, a oricarui inceput. Asa a vibrat poate pamantul, alb si rece, in vremea epocii glaciare. "Albul, culoare a initierii, devine, in acceptia sa diurna o culoare a revelatiei, a starii de gratie, a transfigurarii care uluieste, trezind facultatea de a intelege si depasind-o in acelasi timp: este culoarea teofaniei din care o ramasita va inconjura capul acelora care l-au cunoscut pe Dumnezeu. Intalnim de asemenea, la sufisti, relatia simbolica dintre alb si rosu. Albul este culoarea esentiala a intelepciunii, venita din obarsii si purtand in sine chemarea umana catre progres; rosul este culoarea fiintei incalcite in negurile lumii, incapabila sa-i depaseasca obstacolele. Fiind solar, albul devine simbolul constiintei diurne, care musca din realitate:pentru populatiile bambara, dintii albi sunt simbolul inteligentei.
Un alt simbolism care se impune este cel al asezarii in pagina-pe un registru vertical. Verticalitatea-este un puternic simbol de ascensiune si progres.In anumite tehnici de psihoterapie intemeiate pe onirism, se acorda axei verticale un rol, o valoare si o semnificatie privilegiata. Istoria religiilor subliniaza frecventa imaginilor ascensionale in anumite practici ascetice; pe de alta parte, psihologia ca si etnografia permit sa se acorde instaurarii dimensiunii verticale valoarea unui stadiu definit al dobandirii constiintei. Pozitia verticala este, dupa Leroi Gourhan "primul si cel mai important dintre toate criteriile comune tuturor oamenilor si stramosilor lor. "Un admirabil basorelief din sudul Mexicului arata un om chircit pe orizontala, cu spinarea arcuita, barbia deasupra genunchilor; in jurul acestui om, asezat pe vine, este incolacit un imens sarpe care se ridica deasupra capului sau:este simbolul verticalizarii omenescului;este rezumatul cel mai adecvat al evolutiei prin care o specie animala s-a diferentiat radical de celelalte, pornind un proces de redresare care avea sa duca intr-o buna zi la fiinta bipeda si la pozitia verticala proprie omului.
In registrul din stanga, bulele de aer simbolizeaza creatia usoara, efemera si gratuita care se sparge brusc, fara sa lase vreo urma, nefiind decat delimitarea arbitrara si tranzitorie a unei cantitati neinsemnate de aer. In aceeasi perspectiva, budismul face din bula de aer imaginea nepermanentei lumii manifestate. Bulele mai sunt si ornamentele purtate de tinerii romani ca medalioane pe care le aduceau prinos zeilor cand se casatoreau si isi depuneau toga pretexta. Facuta din doua bule concave juxtapuse, bula de aur, de sticla sau alte materiale continea formule magice si avea darul de a feri de napaste; era simbolul unei puteri tutelare pe care purtatorul voia sa si-o faca prielnica, precum si insemnul invingatorului. Denumirea de bula data scrisorilor pontificale incepand cu secolul al II-lea provine din faptul ca o pecete rotunda din plumb era pusa pe pergament; acelasi cuvant desemna actele suveranilor. Simbolismul bulei in aceste ultime sensuri,nu mai deriva din faptul ca ea este usoara ca aerul, ci este dat de forma sferica, care indica perfectiunea astrala, suveranitate,autonomie.
La nivel mitologic constatam o multitudine de trimiteri la o serie de "mituri esentiale". Primul ar fi mitul paradisului terestru. In mentalitatea de odinioara, fericirea era asociata cu gradina printr-o legatura aproape structurala. Inlauntrul unui perimetru binecuvantat, generozitatea naturii era asociata cu apa, cu efluviile parfumate, cu primavara vesnica, cu lipsa suferinselor, cu armonia elementelor." Un spatiu unde existenta se desfasoara inafara Timpului si Istoriei; omul e fericit, liber, nu trebuie sa munceasca pentru a trai; femeile sunt frumoase, vesnic tinere, nici o lege nu le ingradeste dragostea. Nuditatea isi regaseste in insula indepartata sensul ei metafizic:conditia omului desavarsit, a lui Adam inainte de pacat." (M.Eliade)
Reclama uzeaza, dupa cum am constatat, de un complex imagistic de factura onirica, utopica. Ea ridica nivelul de aspiratie prin imaginea cu un mare continut afectiv. Induce o intuitie mitica a gradinilor Edenului si mai ales a starii de pace si armonie suprema. Textul - "Revigoreaza-ti trupul si sufletul" - implica un dublu indemn-de a renaste din cenusiul si platitudinea unei existente obositoare (mitul pasarii Phoenix) si de a regasi senzatii in corelatie cu starea primordiala (mitul eternei reintoarceri). Imaginea femeii presupune starea de visare, poate si ca o nostalgie a "starii naturale". Prin sintagma "nostalgia Paradisului", M.Eliade intelege "dorinta de a te afla mereu si fara stradanie in inima lumii realitatii, si, pe scurt, dorinta de a depasi in chip firesc conditia omeneasca si de a regasi conditia divina; un crestin ar spune: conditia dinaintea caderii in pacat. "Paradisul este, paradesha sanscrit, regiunea suprema. Este, cu izvorul sau central si cele patru fluvii care curg in cele patru directii, centrul spiritual dintai, originea oricarei traditii. Este, de asemenea, in chip universal, salasul nemuririi. Este centrul imuabil, inima lumii, punctul de comunicare intre cer si pamant. Raiul pamantesc a devenit inaccesibil pentru ca relatiile dintre Cer si Pamant au fost rupte dupa cadere. Aspiratia catre Raiul pierdut este universala. Paradisul este de cele mai multe ori reprezentat ca o gradina a carei vegetatie luxurianta si spontana este fructul activitatii ceresti. Se poate spune totusi ca este vorba mai putin de locuri decat de stari. Intoarcerea la starea edenica este asteptarea unei stari cerebrale, punct de plecare a ascensiunii spirituale de-a lungul axei pamant-cer.
Paradisul este de asemenea reprezentat ca bucurandu-se de o primavara si de o lumina vesnica.Muzica minunata,apa, lumina, culorile tind a crea o melodie universala, delicii paradiziace.
Un alt mit pe care l-am identificat este cel al eternei reintoarceri.Intreg simbolismul cosmic, toate demersurile spirituale, ca si simbolurile ce le sunt comune,marcheaza o reantoarcere la centru, la origine, la Eden, o reintegrare a manifestarii in principiul ce i-a dat nastere. Cum punctul, potrivit lui Angelus Silesius, a cuprins cercul, cercul se intoarce la punct. Omul primordial sau omul adevarat, reintegrat in starea paradisiaca, s-a intors de la circumferinta la centru. Or, centrul lumii, centrul Edenului, este punctul in care comunica pamantul si cerul, punctul din care se porneste in dobandirea starilor supraumane.
Imaginea femeii, si nu numai, poate reprezenta o trimitere la mitul Afroditei, cea nascuta din valuri, pe misterioasa insula Cythera. Zeita de o neasemuita frumusete, al carei cult, de origine asiatica este celebrat in numeroase sanctuare ale Greciei, si in special in Cythera. Ea simbolizeaza fortele irepresibile ale fecunditatii, dar nu in roadele lor, ci in apriga dorinta pe care o trezeste in cei vii. Afrodita reprezinta dragostea sub forma ei fizica, dorinta si placerea simturilor; ea nu este inca dragostea la nivel specific uman. S-ar putea concluziona ca este vorba despre o notiune cu valoare de universalitate-etern-femininul. De altfel, ultimele cuvinte ale lui Goethe, in partea a doua a tragediei Faust, etern-femininul sunt folosite pentru a desemna atractia care indruma dorinta omului spre o transcendenta. Femininul reprezinta in acest caz dorinta sublimata. Margareta se aude spunand: "Vino in sferele superioare/Cand te presimte, el te va insoti. "Si Chorus Mysticus proclama: "Etern-Femininul/ne trage in sus". Intr-una din paginile sale profetice, Nikolai Berdiaev prevede ca in societatea care va veni, "femeia va juca un rol mare. Ea este mai legata decat barbatul de sufletul lumii, de fortele primare si prin intermediul ei omul obtine comuniunea cu acestea. Femeile sunt predestinate sa fie, ca in Evanghelie purtatoare de mirodenii. Nu femeia emancipata si nici cea care a devenit asemanatoare barbatului, ci etern-femininul va avea de jucat un rol important in perioada urmatoare a istoriei. "La Jung, femininul personifica un aspect al inconstientului numit anima. Anima este personificarea tuturor tendintelor psihologice feminine ale sufletului barbatului, ca de pilda, sentimentele si starile vagi, intuitiile profetice, sensibilitatea la irational, capacitatea de a iubi, sentimentul naturii si, in sfarsit, relatiile cu inconstientul. Anima poate simboliza de asemenea un vis himeric de dragoste, de fericire, de caldura materna, un vis care te indeamna sa intorci spatele realitatii. In poezia islamica, Etern-feminunul simbolizeaza prin seductia trasaturilor sale Frumusetea divina.
