Documente noi - cercetari, esee, comentariu, compunere, document
Documente categorii

WinMENTOR - Sistem informatic de management

WinMENTOR - Sistem informatic de management

Pachetul de programe de gestiune este conceput pentru a respecta cerintele pietei actuale, oferind un acces prompt si simplu la toate resursele disponibile. WinMENTOR cuprinde instrumente integrate pentru stocarea, analiza si raportarea rapida a informatiilor permitand astfel posturilor manageriale accesul rapid la informatiile contabile si de gestiune.

Pachetul de programe WinMENTOR, realizat in mediul de programare vizuala Delphi, a fost creat special pentru lucrul in retea si poate fi instalat pe calculatoare cu sistem de operare Windows '95/'98/ME/NT/2000/XP.



  • Clientii WinMENTOR beneficiaza de certificate de licenta care atesta dreptul de utilizare a programelor achizitionate;
  • Utilizatorului i se asigura instalarea, consultanta in vederea configurarii conform domeniului specific de activitate al firmei si instruirea unui operator la cumpararea programului. Toate acestea sunt incluse in pretul de livrare;
  • Asistenta tehnica permanenta post-instalare, cu personal specializat, ofera certitudinea utilizarii pachetului de programe la intreaga sa capacitate;
  • Protejarea programului prin cheie de protectie hard asigura independenta totala, deoarece programele nu mai sunt legate prin protectie software de sistemul de calcul.
  • Compact-discul sau dischetele de instalare pot fi folosite fara restrictie;
  • Versiunea demonstrativa se instaleaza gratuit si este insotita de ghidul de utilizare in format electronic. Aceasta varianta poate fi utilizata nelimitat si foloseste ca date de intrare notele contabile;

WinMENTOR este destinat utilizarii de catre firme cu profil de comert en-gros si en-detail, productie industriala si agricola, constructii, audit financiar-contabil, alimentatie publica, servicii, etc.Pachetul de programe este astfel conceput incat poate fi folosit si de catre persoane neinitiate in contabilitate, odata ce configurarea initiala a fost definitivata sub indrumarea coordonatorului compartimentului economic. In momentul introducerii datelor din documentele primare in machete, programul genereaza automat inregistrarile contabile aferente, acestea putand fi vizualizate imediat.WinMENTOR poate tine evidenta pentru un numar nelimitat de firme. Pentru fiecare firma in parte se poate configura modul de realizare a inregistrarilor contabile, astfel incat acestea sa fie conforme cu activitatea sa specifica. Nu este necesara o conexiune fizica intre calculatoarele utilizatorului. In cazul in care activitatea sa se desfasoara in mai multe puncte de lucru, pachetul de programe permite introducerea datelor in fiecare dintre ele si apoi transferul pe un calculator central (aflat, de obicei, la sediul firmei, la serviciul de contabilitate). Datele transferate sunt cuplate logic, dupa cuplare avand aceleasi proprietati ca si cele introduse pe calculatorul central. Baza de date in format Paradox este interogata prin fraze SQL, iar arhivarea datelor de lucru prin algoritmi Unix este deosebit de compacta.

Evidenta contabila WinMENTOR asigura posibilitatea introducerii planului de conturi specific firmei Dvs. Cu aceste adaptari puteti folosi analitice pe un numar nelimitat de niveluri. Programul calculeaza automat coeficientul diferentelor de pret la marfuri, inchide automat conturile de venituri si cele de cheltuieli, conturile de TVA. Pentru firmele asociate in participatiune, programul asigura distribuirea procentuala a veniturilor si cheltuielilor. Intrucat inregistrarile contabile sunt efectuate automat, programul compune si explicatiile acestora, detaliate conform optiunii utilizatorului. Inregistrarile contabile efectuate automat de program pot fi completate, eventual, cu note contabile diverse (ex.: pentru cheltuieli de constituire, repartizarea profitului, impozit pe dividende). Este posibila si obtinerea unei balante cumulate pentru firmele din cadrul unui grup.

Stocuri

WinMENTOR rezolva integral problema stocurilor, in stransa legatura cu aspectul contabil. Iata cateva caracteristici:

  • evidenta multi-gestiune cantitativ-valorica sau global-valorica;
  • descarcarea automata din stoc pe baza metodelor de gestiune cunoscute: FIFO, LIFO, CMP, identificare specifica;
  • nomenclatorul articolelor de stoc este compact (pentru intrari cu preturi diferite la acelasi articol nu se creeaza pozitii noi in nomenclator);
  • posibilitatea inregistrarii automate a patru taxe asociate pentru fiecare articol de stoc in parte;
  • identificarea rapida a articolelor din stoc prin folosirea claselor de incadrare si a atributelor de caracterizare;
  • folosirea de unitati de masura multiple, cu transformarea automata a cantitatii si a pretului pe baza paritatilor specificate;
  • evidenta pe serii, termene de garantie si date de expirare;
  • calculul coeficientului de diferente de pret in cazul evidentei global-valorice.

Rezolvarea documentelor legate de inregistrarea stocurilor si a serviciilor se face pe machete specializate, cu aspect asemanator cu cel al formularelor tipizate. Posibilitati:



  • intrari de stocuri sau servicii pe facturi, avize de expeditie, bonuri de achizitie, cu evidentierea diferentelor constatate la receptie si tiparirea de note de receptie corespunzatoare;
  • intrari din import (DVI) si calcul automat al pretului de import, cu toate componentele acestuia (transport, asigurare, taxe si comisioane vamale, accize, etc.);
  • intrari din productia proprie;
  • iesiri spre consum, cu preluarea automata a consumurilor specifice aferente comenzilor interne lansate in productie si tiparirea de bonuri de consum;
  • vanzari de marfuri sau produse din stoc sau vanzari de servicii evidentiate pe agenti de vanzari, cu tiparirea facturilor sau avizelor de expeditie;
  • vanzari la export, cu tiparirea de invoice;
  • transfer de articole din stoc intre gestiuni, modificari de stoc (modificarea pretului de inregistrare, mariri sau diminuari de stoc), cu tiparirea de note de transfer sau avize de expeditie;
  • evidenta comenzilor emise catre furnizori si a comenzilor de la clienti, cu tiparire de facturi proforma;

evidenta facturilor nesosite, aferente intrarilor pe avize de la furnizori si a facturilor de intocmit, posibilitatea tiparirii facturilor corespunzatoare avizelor emise. 

WinMENTOR inregistreaza orice tip de discount, cu posibilitatea de distribuire pe preturi a discounturilor de la furnizori si generarea automata de discounturi pentru vanzari in functie de valoarea facturii, volumul tranzactiilor incheiate cu clientul, cantitatea facturata catre un client sau termenul de plata a facturii. Pentru toate tipurile de documente de vanzare se pot urmari termene de plata si majorari de intarziere la plata.

Furnizori si clienti

WinMENTOR da posibilitatea impartirii in clase de incadrare, in functie de necesitatile curente de operare, pentru identificarea rapida a partenerilor. Pachetul de programe pastreaza in nomenclatorul de parteneri o singura inregistrare, indiferent de moneda tranzactiei sau de tipul contabil al partenerilor (furnizori, furnizori de imobilizari, furnizori platiti in avans, furnizori - facturi nesosite, clienti, incasari in avans de la clienti, clienti - facturi de intocmit); in functie de macheta in care este utilizat un partener, fie el furnizor sau client, programul identifica tipul contabil potrivit pentru a trata corect cazul propus spre rezolvare.

  • Pe baza creditelor acordate clientilor, WinMENTOR semnaleaza situatiile in care pe un document de iesire este depasit plafonul de creditare acordat unui client.
  • Programul permite acordarea de discounturi automate pentru fiecare articol din stoc sau serviciu vandut in functie de volumul tranzactiilor inregistrate in decursul timpului cu un client.
  • Se pot consulta in orice moment fise lunare sau anuale de clienti si furnizori in lei sau valuta, balante de furnizori sau clienti, situatia furnizorilor neachitati sau a clientilor datornici.
  • WinMENTOR permite lucrul cu parteneri externi (cu care se efectueaza tranzactii in valuta), precum si efectuarea operatiunilor de compensare cu tertii, pe baza de proces verbal de compensare.
  • Stingerea obligatiilor de plata sau incasare pentru parteneri poate fi facuta si intr-o moneda diferita de cea care a generat obligatia respectiva.
  • Lista incasarilor lunare de la clienti, permite evidenta stingerii obligatiilor de incasare pe clase de parteneri sau pe agenti de vanzari care au intermediat vanzarile.


Incasari si plati



  • WinMENTOR permite legarea platilor si incasarilor de documentele primare care au generat obligatia de plata sau incasare. Problema platilor si incasarilor in valuta este rezolvata complet, cu inregistrarea automata a diferentelor de curs valutar.
  • Evidentiaza operatiunile bancare aflate in curs (cambie, cec, bilet la ordin, etc.).
  • Gestioneaza complet avansurile de trezorerie prin plati, restituiri si justificarea sumelor cheltuite.
  • Tipareste registre de casa si de banca in lei sau valuta; sumele in curs de decontare pot fi tiparite separat pentru incasari sau plati in curs, cu evidentierea datei reale sau probabile de decontare

Productie

Creat pentru a veni in intampinarea utilizatorilor ce si-au dezvoltat activitatea de productie, modulul ofera posibilitatea asistarii utilizatorului in realizarea urmatoarelor etape:

  • pregatirea fabricatiei - incarcarea consumurilor de materiale si de manopera pe produs;
  • lansarea in productie - elaborarea comenzilor interne de productie si generarea programului lunar de fabricatie;
  • urmarirea consumurilor de materiale si manopera, a productiei realizate;
  • transmiterea realizarilor lunare ale angajatilor in modulul SALARII in vederea furnizarii indicatorilor impliciti de realizare a salariilor in acord;
  • postcalculul productiei lunare realizate conform programului de fabricatie (cu preluarea datelor din modulul SALARII in ceea ce priveste consumurile de manopera);
  • evidenta realizarii productiei - abateri realizate la nivel de comanda interna in ceea ce priveste consumurile de materiale si manopera, stadiul realizarii programului de fabricatie lunar, situatia realizarii comenzilor de la clienti, etc.

Salarii

Ofera posibilitatea calculului salariilor angajatilor, lasand utilizatorului sa opteze intre inregistrarea lor contabila direct in modulul de baza WinMENTOR si includerea lor manuala prin note contabile. In afara de aceasta posibilitate, care permite functionarea modulului independent de produsul de baza WinMENTOR, acest modul are facilitati de configurare a contributiilor, indemnizatiilor, sporurilor si retinerilor, ce ii confera un grad ridicat de adaptabilitate la cerintele utilizatorului si la modificarile de legislatie. Adaugand gradul ridicat de configurare a listelor specifice, rezulta un instrument ideal pentru optimizarea activitatii de evidenta a personalului si calcul al salariilor. Integrat in produsul de baza WinMENTOR, modulul permite preluarea realizarilor din productie pentru angajatii salarizati in acord, calculand automat indicele de realizare a salariului si oferind date pentru calculul costurilor pe produs realizat. Exista, de asemenea, posibilitatea de a exporta fisele fiscale si declaratiile catre CAS in format electronic, in fisiere de tip .TXT.

Liste si rapoarte

Pentru a rezolva problemele legate de marea varietate de imprimante aflate pe piata de produse hardware, programul permite listare in mod grafic (imprimante laser sau cu jet) sau mod text (imprimante cu ace). Astfel, pentru cei ce detin imprimante care nu pot tipari in mod text liste in format landscape, modul grafic permite imprimarea pe formate A4 pentru orice lista, indiferent de latime. Ordonarea dupa valorile crescatoare din oricare coloana, gruparea liniilor dupa valori comune din coloane, impunerea de conditii de filtrare a liniilor din lista, centralizarea automata si alte operatii asemanatoare pot fi configurate de utilizator in functie de necesitatile aparute in exploatarea pachetului de programe.Foarte important este faptul ca, in situatia in care aceeasi lista necesita grupari, filtrari si configurari diferite pentru a raspunde unor cerinte diverse, utilizatorul poate salva variante ale listei originale, astfel incat denumirea specificata apare in meniul modulului de liste la acelasi nivel cu lista originala livrata odata cu WinMENTOR.



Citeva dintre listele ce pot fi obtinute:

  • liste contabile: balanta de verificare in lei sau valuta, registrul jurnal de inregistrari contabile, fise analitice de cont, fise sah de cont, cartea mare, realizari pe activitati in lei sau valuta, deconturi de asociere in participatiune, declaratii privind obligatii de plata la bugetul de stat, s.a;
  • liste de TVA: jurnal de cumparari, jurnal de vanzari, registrul de incasari din magazin, declaratiile de TVA;
  • liste pentru casa si banca: registre de casa si banca (lei sau valuta), liste de plati si incasari in curs de decontare (cambie, cec, bilet la ordin), etc;
  • stocuri: liste de intrari de la furnizori (inclusiv importuri, cu detalierea modului de calcul al pretului de import) sau din productie proprie, liste de consumuri, liste de vanzari, fise de magazie, balanta stocurilor, raport de gestiune s.a;
  • liste de furnizori/clienti/avansuri de trezorerie: fisa de furnizor/client, balanta de furnizori/clienti, fisa de avans spre decontare, balanta avansurilor spre decontare, lista furnizori neachitati, clienti datornici, lista incasarilor de la clienti, s.a.

Variante WinMENTOR

Varianta 'Standard' a pachetului WinMENTOR ofera posibilitatea evidentierii stocurilor atat valoric cat si cantitativ. Pentru a avea accesul la toate facilitatile pe care WinMENTOR le poate oferi, va recomandam varianta 'Extins'. In paragraful urmator sunt prezentate diferentele dintre pachetele 'Extins' si 'Standard'.In afara de evidenta contabila (prezenta in ambele variante WinMENTOR), evidenta global-valorica si de cea cantitativ-valorica (din varianta 'Standard'), varianta 'Extins' da accesul la: generarea de rapoarte noi (cu integrare automata in meniul de liste), rapoarte manageriale in valuta, termene de plata si majorari de intarziere, evidenta vanzarilor pe agenti, evidenta profitului pe activitati, comenzi catre furnizori, comenzi de la clienti, comenzi interne de fabricatie, consumuri specifice, discounturi automate la facturare, limitarea vanzarilor pe baza de credite acordate clientilor, evidenta stocurilor cu serii, termene de expirare, certificate de calitate, impartirea articolelor din stoc, parteneri, gestiuni pe clase de caracterizare, diferentierea articolelor din stoc dupa atribute specifice, facturarea abonamentelor, raportarea datoriilor la bugetul de stat, accesul la modulul de bugete si obiective, grafice, etc.

WinMENTOR un sistem informatic de management



Interconectivitatea modulelor WinMENTOR si conectivitatea aplicatiei cu periferice de gestiune (case de marcat, cititoare de coduri de bare, cantare electronice, terminale de culegere de date, etc.) aduce in prim plan simplitatea culegerii datelor initiale si usurinta in transmiterea informatiilor si in manevrarea datelor contabile si de gestiune.

Nu este necesara o conexiune fizica intre calculatoarele utilizatorului. In cazul in care activitatea sa se desfasoara in mai multe puncte de lucru aflate la distanta, pachetul de programe permite introducerea datelor in fiecare dintre ele si apoi transferul in reteaua centrala (aflata, de obicei, la sediul central al firmei). Datele transferate sunt cuplate logic, dupa cuplare avand aceleasi proprietati ca si cele introduse pe calculatorul central.

Valoarea programului sporeste prin implementarea rapida a cerintelor si ideilor venite de la utilizatorii de zi cu zi. Colaboratorii si clientii nostri, fara exceptie, prin efortul lor, conjugat cu dorinta noastra de a crea un instrument puternic de gestionare a informatiilor, au contribuit si contribuie permanent la perfectionarea continua a pachetului de programe WinMENTOR.

WinMENTOR cuprinde instrumente integrate pentru stocarea, analiza si raportarea rapida a informatiilor permitand astfel posturilor manageriale accesul rapid la informatiile contabile si de gestiune.

Bibliografie

http://www.winmentor.ro

http://www.ecosys.ro/

www.prudentgrup.ro

http://www.expertizacontabila.ro

marketing

resurse umane






Upload!

Trimite cercetarea ta!
Trimite si tu un document!
NU trimiteti referate, proiecte sau alte forme de lucrari stiintifice, lucrari pentru examenele de evaluare pe parcursul anilor de studiu, precum si lucrari de finalizare a studiilor universitare de licenta, masterat si/sau de doctorat. Aceste documente nu vor fi publicate.