Strategiile de firma

Introducere

In conceperea si fundamentarea activitatilor firmelor un rol esential il au strategiile politice, elaborate de catre organismele manageriale. Concretizarea esentiala a previziunii, srategiile si politicile jaloneaza dezvoltarea fiecarei intreprinderi, de continutul lor depinzind adesea decisiv eficacitatea interfatei cu suprasistemele din care face parte, masura in care acestea isi mentin si amplifica segmentul de piata ocupat, profitabilitatea obtinuta.

Termenul de strategie are o istorie multimilenara. Americanul Brian Quinn a spus "Initial in antichitatea greaca timpurie termenul de <<strategos>> se referea la rolul generalului care comanda o armata. Ulterior, a dobindit sensul de arta a generalului, referindu-se la abilitatile psihologice si comportamentale care dadeau posibitatea generalului sa-si indeplineasca rolul sau. In timpul lui Pericle (450 i.e.n.), acceptiunea strategiei era de calitate manageriala (administrativa, lidership, oratorie, putere), iar pe vremea lui Alexandru cel Mare (330 i. e. n.), strategia se referea la abilitatea de a desfasura fortele pentru a coplesi opozitia (dusmanului) si de a crea un sistem unitar de guvernare globala. Aceasta ultima acceptiune a fosrt utilizata, secole de-a rindul, in cea mai mare parte a abordarilor militare, extinzindu-se, incepind cu secolul al 20-lea, si in ecconomie, politologie s. a. m. d.".

Referindu-ne la domeniul economic trebuie de remarcat cercetarile intreprinse de unul din cei mai mari specialisti in management, Henry Mintzberg. Pe baza examinarii a 1495 de lucrari consacrate strategiei, el a identificat 10 scoli de gindire managerila in ceea ce priveste strategia.

Printre primii care a punctat importanta deosebita a strategiei pentru firme, au indicat continutul sau a fost profesorul american Peter Drucker. In 1954, acesta releva ca strategia unei organizatii raspunde la doua intrebari: In ce consta afacerea si care ar trebui sa fie obiectul de activitate al firmei?

Prima abordare temeinica si de sinestatatoare a strategiei firmei a apartinut, insa lui Alfred Chandler in lucrarea Strategy in Structure, publicata in 1962. Strategia este definita ca "determinarea pe termen lung a scopurilor si obiectivelor unei intreprinderi, a scopurilor si obiectivelor". Principalul defectal acestei definiri rezida in absenta diferentierii procesului de elaborare a strategiei de strategia insasi.

Primii specialisti care au realizat aceasta diferentiere au fost Keneth Andrews si Igor Ansoff. Andrews defineste strategia ca fiind structura obiectivelor, telurilor si scopurilor, politicile si planurile majore pentru realizarea lor, astfel se stabileste incit sa defineasca obiectul actual sau viitor de activitate al afacerii de tipul intreprindere, prezent sau preconizat. Igor Ansoff trateaza strategia ca axul comun al activitatilor organizatiilor si produselor produselor/pietelor, ce defineste natura esentiala a activitatii economice, pe care organizatia o realizeaza sau prevede sa o faca in viitor. El identifica patru componente ale strategiei si domeniul produs/piata, vectorul de crestere, avantajul competitiv si sinergia. Abordarea lui Ansoff si a grupului sau a avut un mare impact stiintific si pragmatic asupra managementului firmei.

Ulterior alti specialisti au definit partial diferit strategia. Intre acestia mentionam pe D. Shendel si G. Hoffer care intr-o lucrare definesc strategia ca fiind "structura fundamentala a desfaturarii (repartizarii) resurselor prezentate si previzionate si a interactiunilor cu mediul, care indica cum organizatia isi va atinge obiectivele". Citiva ani mai tirziu Brian Quin formuleaza urmatoarea definire "strategia este un model sau un plan ce integreaza scopurile majore ale organizatiei, politicile si secventele de actiune intr-un intreg coerent". O strategie bine formulata ajuta conducatotul sa aloce resursele intr-o viziune unica si viabila, bazata pe competentele si disfunctionalitatile interne, schimbarile anticipate in mediu de miscarile concurentilor intelegenti.

Mai recent, Henry Mintzberg, in lucrarea mentionata mai sus prezinta 5 definitii ale strategiei

Strategia ca o perceptie, prin care desemneaza un curs prestabilit de

actiune, pentru a solutiona o situatie;

- Strategia ca o schita sau un proiect ce consta intr-o manevra menita sa

asigure depasirea unui contracurent sau oponent;

Strategia are un model ce stabileste structura de actiuni consistente in plan comportamental;

Strategia ca pozitionare a firmei ce rezulta in mijloacele de identificare a locului pe care organizatia il are in mediul sau, cel mai frecvent pe piata;

Strategia ca o perspectiva ce implica nu numai stabilitatea unei pozitii, dar si o anumita percepere a realitatii ce se reflecta in actiunile vizind piata, tehnologia etc.

Din galeria contributiilor majore al definirea strategiei nu poate fireste, fireste, sa lipseasca Michael Porter, dupa toate probabilitatile specialistul numarul 1 in strategii in perioada actuala. Folosind termenul de "strategie generica", Porter arata ca aceasta consta in specificarea abordarii fundamentale pentru obtinerea avantajului competitiv urmarit de firma, ce furnizeaza contextul actiunilor de intreprins in fiecare domeniu functional. In practica de actiune, fara o articulare clara avantajul competitiv se urmareste a se realiza si modalitatile de utilizat.

Tipologia strategiilor

Marea varietate a firmelor, a conceptiilor factorilor decizionali implicati, a profesorilor si cercetarile in management se reflecta in profilarea unei diversitati imense de strategii.

Clasificarea lui Hofer si Shendel

Pornind in principal de la abordarile lui Ansoff, Ackerman, Resenbloom, Newman si Logan, G. W. Hofer si D. Shendel delimiteaza doua tipuri de strategii a firmei: economica si functionala. Strategia firmei se ocupa de ansamblul aspectelor organizatiei, acordind o atentie deosebita aspectelor organizatorice. Strategia eceonomica se ocupa dupa cum sugereaza si numele de problematica economica axindu-se asupra problemelor de abordat de firma pentru a fi eficace intr-o anumita industrie sau segment de piata. Strategia functionala se concentreaza asupra maximizarii productivitatii resurselor, urmarind dezvoltarea de competente semnificative si de generarea de sinergie, caracteristicile de baza ale strategiei de firma si functionala sunt date in tabelul 1.

Clasificarea lui Mintzberg

Henry Mintzberg, renumit pentru contributiile sale in domeniul strategiei, efectuiaza complexe, uneori inedite clasificari ale acestora .

O prima grupare a strategiilor le divide in statice si dinamice. Prima categorie, statica se caracterizeaza printr-o viziune conservatoare asupra aspectelor calitative. Strategia dinamica are un continut total diferit, esenta sa fiind promovarea unor shimbari rapide in ansamblu firmei sau la nivelul unor activitati majore.

In lucrarea Generic Strategies: Toward Comprehensive Framework, Mintzberg avanseaza o alta clasificare a strategiilor, in principal in functie de vectorul de dezvoltare. Sunt delimitate strategii de penetrare, dezvoltare a pietii, dezvoltare a produsului de diversificare. Primul porneste de la produsele si piata existenta, formulind un set de actiuni in vederea, amplificarii procentului de piata detinut, care se poate realiza, in principal, prin marirea productiei proprii si "inghitirea unui concurent". Strategia de dezvoltare a pietii se bazeaza pe promovarea produselor existente pe o noua piata sau pe reducerea numarului de segmente detinute, concomitent cu cresterea dimensiunii acestora. Strategia dezvoltarii

Tabelul 1

Legenda:FFF foarte importanta;

FF ocazional importanta;

F neimportanta

produsului are drept continut sporirea cantitatii din produsele in fabricatie, prin ridicarea gradului de folosire a capacitatilor existente sau prin multiplicarea liniilor de fabricatie. Cel de-al patrulea tip de strategie, de diversificare, in cadrul aceluiasi domeniu de activitate sau in domenii inrudite.

Clasificarile strategiilor de firma

Luind in consideratie abordarile manageriale si pragmatice din alte tari, mai jos este data o clasificare a strategiilor si principalele lor caracteristici.

Dupa sfera de cuprindere

1.     Strategii globale - se refera la ansamblul activitatilor firmei, se caracterizeaza prin complexitate ridicata si implicare de resurse apreciabile, se concretizaea in planuri sau programe vizind firma in ansamblu sau.

2.     Strategii partiale - se refera la unele activitati ale firmei, se caracterizeaza prin concretizarea cu prioritate asupra celor mai bune sau mai deficitare componente ale firmei, folosind resurse relativ limitate. Se concretizeaza de obicei in planuri sau planuri pe domenii. Se aproba la nivelul managementului participativ, fie de catre conducerea superioara executiva a firmei (managerul general).

Dupa gradul de participare al firmei la elaborarea strategiei:

1.     Strategii integrate - ele se elaboreaza de managerii intreprinderii impreuna cu reprezentantii suprasistemelor din care fac parte. Se situiaza pe primul plan corelarea activitatilor intreprinderii cu obiectivele suprasistemelor din care fac parte, este specifica inreprinderilor de stat, mai ales din economiile de tip comunist, supracentralizate. Se foloseste la nivel de regii autonome ale marilor societati internationale sau nationale.

2.     Strategii independente - se elaboreaza independent de catre managementul superior al firmei. Pe primul plan se situaza maximizarea profitului sau supravetuirea acesteia - este specifica firmelor private .

Dupa dinamica principalelor obiective incorporate

1.     Strategii de redresare - stabileste obiective cantitative identice sau apropiate celor din perioada precedenta. Se axeaza pe pe eliminarea deficienteolor din trecutul apropiat.

2.     Strategii de consolidare - stabileste obiective cantitative identice sau apropiate celor din perioada precedenta. Se axeaza asupra perfectionarii laturilor calitative ale activitatii intreprinderii.

3.     Strategii de dezvoltare - stabileste obiectivele sensibil superioare cantitativ si calitativ celor din perioada precedenta. Se bazeaza pe o solida baza economica, dublata de un aprecialbil potential tehnic si comercial.

Dupa tipul obiectivelor si narura abordarilor

1.     Strategii de privatizare - are in vedere trecerea patrimoniului din proprietatea statului in proprietatea uneia sau mai multor persoane sau societati cu raspundere private. Se bazeaza pe prevederile legislative privind realizarea privatizarii si pe viziunea managerilor si specialistilor din cadrul firmei privind modul de privatizare.

2.     Strategii de restructurare - se axeaza asupra reorientarii si/sau redimensionarii partiale sau integrale a activitatii firmei in vederea asigurarii premiselor supravetuirii si rentabilitatii sale. Implica schimbari de esenta in activitatile de productie si manageriale, adesea dificil de realizat si de suportat de catre salariati.

3.     Strategii manageriale - constau in remodelarea de fond a caracteristicilor structurale si functionale (decizionale, informationale, organizatorice, metodologico-manageriale) ale sistemului de management al firme. Implica o reproiectare manageriala deosebit de laborioasa si o echipa competenta si ferma in actiuni.

4.     Strategii Joint-Venture (societate mixta) - are in vedere asocieraea unui partener strain permanent, care devine coproprietar. Vizeaza obtinerea de avantaj competititiv, prin absortie de resurse suplimentare executie de noi produse si servicii de acces la noi piete.

5.     Strategii inovationale - se axeaza pe promovarea rapida a progresului tehnico-stiintific, sub forma de produse si produse noi moderenizate, tehnologii perfectionate, noi sisteme de organoizare etc. Se bazeaza pe un ridicat potential de cercetare - dezvoltare si de producere.

6.     Strategii ofensive - situiaza pe primul plan patrunderea pe noi piete si imbunatatirea pozitiilor detinute pe pietile actuale. Se bazeaza pe un ridicat potential comercial de productie si financiar.

7.     Strategii de specializare - se axeaza pe restructurarea gamei de productie fabricata. Se bazeaza pe unor produse deosebit de competititive, un puternic sector de concepere tehnica.

8.     Strategii de diversificare - se axeaza asuzpra largirii gamei de produse fabricate. Se bazeaza pe existenta unui numar mare de cadre bine pregatite din domenii diferite si pe un potential organizatoric apreciabil.

9.     Strategii organizatorice - se axeaza asupra perfectionarii organizarii intreprinderii, considerata ca pirghie principala a cresterii competitivitati. Se bazeaza pe un potential organizatoric ridicat, binecunoscut si utilizat de conducerae firmei.

10.  Strategii informationale - se axeaza asupra reproiectatii sistemului informational al firmei in conditiile apelarii masive la tehnica de calcul. Se bazeaza pe investirea de sume apreciabile in sistemele automatizate, pe construirea unui puternic colectiv informatic.

Dupa natura viziunii obiectivelor si mijloacelor incorporate

1.     Strategii economice - se bazeaza predominant pe studierea si luarea in considerare a cerintelor pietii. Obiectivele si principalele mijloace de realizat preconiizate sunt de natura economica stabilite pe baza de criterii economice. Obiectivul si criteriul fundamental implicat este profitul. Este utilizata in cadrul firmelor private.

2.     Strategii administrativ-economice - un rol major in stabilirea lor il au factorii decizionali externi firmei, care impun anumite obiective, optiuni strategice etc. sau restrictii privitoare la acestea. Cerintele pietii nu au un rol determinant in stabilirea continutului acestora. O parte din obiectivele si criteriile de evaluare implicate sunt de natura economica. Astfel de strategii sunt numai in firme de stat, de regula in cele cu economie comunista.

Rolul strategiilor de firma

Elaborarea si aplicarea strategiilor nu prezinta un scop in sine, ci constituie o modalitate manageriala majora de profesionalizare a conducerii si crestere a competitivitatii firmei. Realizarea unui management strategic eficient reprezinta unul din cele mai importante aspecte ale cerintelor managementului in general. Astfel, cei ce se afla in "topul" unei organizatii, trebuie sa indeplineasca in bune conditii aceasta sarcina, daca vor ca afacerile lor sa aiba succes intr-o lume aflata in continua competitie. Intr-o organizatie moderna, de orice marime, indeplinirea sarcinilor strategice cere participarea activa a managerului de la diferite niveluri.

Bibliografie

1.     E. Hriscev  "Managementrul firmei"

2.     Nita Dobrota"Economie Politica"

3.     Ovidiu Nicolescu  "Management"