Documente noi - cercetari, esee, comentariu, compunere, document
Documente categorii

Sistemul informatic - element al sistemului informational

SISTEMUL INFORMATIC - ELEMENT AL SISTEMULUI INFORMATIONAL


CONTINUT

1. Consideratii teoretice cu privire la sistemele informatice

2. Clasificari ale sistemelor informatice

3. Componentele sistemelor informatice

4. Dezvoltarea sistemelor informatice


1. Consideratii teoretice cu privire la sistemele informatice




Acel subsistem al sistemului informational, care foloseste echipamente de prelucrare automata a datelor (hardware) si aplicatii pentru echipamentele in cauza (software de baza si software de aplicatii), necesare furnizarii de informatii sistemului informational, se numeste sistem informatic. In alti termeni: pentru a defini un sistem informatic in cadrul unui sistem informational, trebuie sa precizam in mod concret regulile, procedurile, mijloacele si metodele utilizate in cadrul acestuia; mai mult trebuie sa precizam legile care opereaza cu acesta in cadrul unui ansamblu corelat. Daca ar fi sa reprezentam sistemul informatic si sistemul informational ca multimi ele vor arata ca in figura 1; evident intr-un timp imprevizibil vor coincide.





Figura 1. Sistemul informatic ca parte a sistemului informational

Sistemul informatic este deci un ansamblu organizat de resurse (materiale, software, personal, date, proceduri etc.) care permit sa se achizitioneze, prelucreze, stocheze si sa transmita informatii sub forma de texte, imagini, sunete etc.

Principalele categorii de resurse incluse in sistem sunt:

Persoane - ce reprezinta utilizatorii "consumatori" a informatiei produsa de sistem sau contribuie la achizitia, stocarea si prelucrarea informatiei, fie sunt specialitati ai sistemelor (analisti, programatori, operatori, ingineri);

Materiale - semnificand totalitatea dispozitivelor fizice utilizate (unitati centrale si periferice, statii de lucru, retele de comunicare) precum si diferitele suporturi informatice (discuri magnetice, optice);

Programe si proceduri - constau in ansamblul programelor de aplicatie si a serviciilor necesare functionarii sistemului informatic;

Date - prezente in cadrul sistemului sub forma variata (texte, imagini, sunete) corespunzand atat materiei prime de prelucrat cat si modelelor, ca reprezentare a fenomenelor.

Sistemul informational si sistemul informatic ale unui organism se intrepatrund si nu pot fi separate unul de celalalt, in conditiile in care la ora actuala se vehiculeaza un volum mare de informatii. Ele se intrepatrund si se determina reciproc. Sistemul informational al unui organism, fara suportul asigurat de sistemul informatic este sortit sa furnizeze informatii eronate sau dupa o perioada de timp cand informatia si-a pierdut partial sau total semnificatia pentru sistemul decizional. Si reciproc, sistemul informatic fara sistemul informational nu poate exista.


2. Clasificari ale sistemelor informatice


Clasificarea sistemelor informatice se poate realiza in functie de mai multe criterii [Oprea 99]:

dupa scopul sistemelor:

sisteme informatice pentru automatizarea activitatilor de rutina;

sisteme informatice pentru conducerea operativa, tactica si strategica;

sisteme informatice de asistare a deciziilor;

sisteme informatice pentru automatizarea proceselor de comunicatie.

dupa gradul de dispersie al resurselor sistemului:

sisteme informatice locale;

sisteme informatice distribuite in plan teritorial.

dupa specificul activitatii:

sisteme informatice de gestiune;

sisteme informatice pentru optimizarea procesului decizional, economic si administrativ;

sisteme informatice pentru conducerea proceselor tehnologice;

dupa gradul de integrare:

sisteme informatice insulare;

sisteme informatice partial integrate;

pe orizontala, la acelasi nivel decizional;

pe verticala, la nivel de activitati de baza;

sisteme informatice total integrate.

pe orizontala, la toate nivelurile decizionale;

pe verticala, la nivelul activitatii de ansamblu din organizatie.

dupa legatura cu tipul de organizare:

sisteme informatice grefate pe organizarea procesuala (sisteme de productie, de personal, comerciale etc.);

sisteme informatice grefate pe subdiviziuni organizatorice.

dupa tipul de retea in care este utilizat:

sisteme informatice bazate pe LAN (Local Area Network);

sisteme informatice bazate pe MAN (Metropolitan Area Network);

sisteme informatice bazate pe VPN (Virtual Private Network).



dupa modul de tratare al prelucrarilor:

sisteme informatice cu prelucrare on-line;

sisteme informatice cu tratarea lucrarilor in timp real (real time systems).

Sistemele informationale si informatice ale unei organizatii nu pot fi concepute separat, mai mult, ele se intrepatrund si se conditioneaza reciproc. In plus, se inregistreaza o tendinta de suprapunere a acestora, odata cu dezvoltarea sistemelor informatice, pe considerentul preconizarii ca in viitorul apropiat nici o activitate nu va putea fi conceputa fara sprijinul tehnicii de calcul moderne. Deseori insa, pana se constientizeaza avantajele pe care sistemele informatice le pot aduce, se inregistreaza rezistenta umana la introducerea si utilizarea acestor sisteme informatice destinate sustinerii sistemului informational. Au fost identificati asa-numitii "factori de rezistenta" de catre mai multi autori, factori ce isi au radacina in mai multe cauze: de natura tehnica - legate de deficientele ce apar in construirea sistemelor informatice, de natura umana - legate de dificultatea omului de a tine pasul cu dezvoltarea tehnologiilor moderne si de teama acestuia fata de schimbare.

Pentru a elimina confuziile care pot fi generate in urma enuntarii definitiilor de

mai sus, trebuie sa subliniem ca exista si alte tipuri de sisteme informatice utilizate in domeniul managerial al caror mod de functionare este similar cu cel al sistemelor de asistare a deciziei, acestea fiind: sisteme informatice pentru management (Management Information Systems - MIS), sisteme informatice destinate conducerii executive (Executive Information Systems - EIS) si sisteme expert (Expert Systems -ES).

Sisteme expert

(ES)

 
MIS sunt sisteme de gestiune a informatiei, care pot genera diferite rapoarte, astfel oferind decidentilor informatia sintetizata, un exemplu in acest sens fiind asa-numitul "jurnal de bord" al managerului. Aceste sisteme avertizeaza asupra unor probleme dar nu vin in sprijinul decidentilor oferind solutii, cum o fac sistemele de asistare a deciziei, care furnizeaza utilizatorului atat cauzele problemelor cat si variante de solutionare a acestora. EIS se deosebesc de SIAD prin faptul ca furnizeaza informatii relevante si foarte valoroase, in scopul adoptarii deciziilor strategice ale organizatiei, pe care si le asuma decidentii de la cel mai inalt nivel. Sistemul expert, ES,  este acel program informatic capabil, pe baza unor reguli si a unei baze de cunostinte, sa simuleze rationamentul expertului uman in copul rezolvarii unor probleme dificile.

In cadrul organizatiilor se utilizeaza pe langa sistemele informatice pomenite anterior si alte sisteme informatice care pot fi utile in rezolvarea diferitelor tipuri de probleme ce apar la diferite niveluri organizationale: sisteme de procesare a tranzactiilor (Transaction Processing Systems - TPS), sisteme informatice pentru automatizarea activitatilor de birou (Office Automation Systems - OAS), sisteme informatice pentru asistarea administrarii portofoliului de afaceri (Executive Support Systems - ESS), sisteme bazate pe cunostinte (Knowledge Work Systems - KWS), sisteme de asistare a deciziei de grup (Group Decision Support Systems - GDSS).

TPS sunt sisteme al caror rol este de a executa si inregistra zilnic datele legate de tranzactiile uzuale, de rutina, pe care le presupun afacerile in care este implicata organizatia, realizand astfel actualizarea bazei de date cu datele respective.

OAS sunt aplicatii de tipul editoarelor de text, aplicatii de calcul tabelar, aplicatii pentru realizarea prezentarilor, programe destinate comunicarii, sisteme pentru procesarea imaginilor, destinate mai ales angajatilor care au ca atributie utilizarea si manipularea informatiilor, determinand formarea fluxurilor de informatii si cunostinte.

Sistemele ESS sunt asemanatoare sistemelor EIS, fiind destinate managerilor de la nivelul superior oferind asistenta in scopul realizarii de analize, predictii ce pot sprijini deciziile nestructurate. Deosebirea dintre EIS si ESS este ca acestea din urma sunt superioare primei categorii, prin faptul ca includ mijloace de comunicare, automatizarea unor sarcini, suport pentru analiza si mai ales diferite tehnici inteligente.

Sistemele KWS sunt cele care vin in sprijinul specialistilor organizatiei pentru a crea si integra cunostinte noi, urmarind ca aceste noi cunostinte sa fie integrate in rezultatele firmei.

GDSS sunt sisteme ce vin in sprijinul grupurilor in ideea cooperarii si colaborarii pentru a atinge scopurile comune. Un sistem GDSS presupune necesitatea unei retele de calculatoare, intr-un mediu fizic comun, in care decidentii sunt pusi fata in fata, permitand acestora sa isi exprime opiniile si comentariile in scris si oferind acces la un sistem de vot.


Figura 2. Posibilele interdependente dintre sistemele informatice utilizate de organizatii

(Adaptare dupa: Militaru04)


Intre sistemele informatice utilizate in cadrul unei organizatii se creeaza dependente si interdependente, acestea fiind reprezentate in Figura 2. Corespondenta intre tipurile de decizii si tipurile de sisteme informatice utilizate in cadrul unei organizatii se poate urmari in Tabelul 1.

Tabelul 1.


Corespondenta dintre tipurile de decizii si tipurile de sisteme informatice




Nivelul organizational

 

Strategic


DSS

 

ESS / EIS

 

Tactic

ES

 

MIS

 



Cunoastere

OAS

 


KWS

 

Operational

TPS

 



TIPUL DE DECIZII

Structurate

Semistructurate

Nestructurate


(Adaptare dupa: Militaru04)


Componentele sistemelor informatice


La nivelul  cel mai general, componentele unui sistem informatic sunt urmatoarele (Figura ):

  • hardware-ul - totalitatea mijloacelor tehnice, fizice utilizate la culegerea, transmiterea, stocarea si procesarea datelor;




Figura Componentele generale ale unui sistem informatic

(Sursa: Lungu 03)


  • software-ul - multimea de programe ce asigura functionarea efectiva a sistemului informatic, in conformitate cu cerintele utilizatorilor;
  • comunicatiile - reprezentate de echipamente si tehnologii de comunicatie a datelor;
  • baza stiintifica si metodologica - modelele matematice ale proceselor si fenomenelor economice, impreuna cu mijloacele si tehnicile de realizare a sistemelor informatice;
  • baza informationala - multimea de date, fluxuri informationale ce intervin in cadrul sistemului informatic;
  • utilizatorii - totalitatea persoanelor ce urmeaza sa utilizeze sistemul informatic;
  • cadrul organizatoric - mediul si conditiile in care functioneaza sistemul informatic.

Cu privire la un sistem informatic de gestiune, al carui rol principal este de a prelucra datele existente cu scopul obtinerii informatiilor care ar urma sa sprijine procesul decizional, principalele componente ale acestuia sunt (Figura4.) [Stanciu 01]:



intrarile;

prelucrarile;

iesirile.



Figura 4. Componentele unui sistem informatic de gestiune


Intrarile sistemului sunt reprezentate de totalitatea datelor stocate si prelucrate, ce servesc la obtinerea informatiilor, intrari ce pot fi clasificate in doua categorii:

  • intrari ce provin din tranzactii externe - se refera la operatiile si procesele economice si financiare din cadrul intreprinderii, cum ar fi datele cu privire la aprovizionare, date cu privire la plati respectiv la incasari. Tranzactiile externe se materializeaza prin date consemnate in documente, date ce provin din mediul economico-financiar, date ce provin de la sisteme informatice operationale, altele decat cel aflat in discutie, respectiv date ce provin de la alte sisteme informatice exterioare intreprinderii.
  • intrari ce provin din tranzactii interne - rezultate in urma prelucrarilor automate din cadrul sistemului informatic.

Prelucrarile sistemului presupune ansamblul de proceduri automate care urmaresc:

crearea si actualizarea bazei de date;

gestionarea si exploatarea bazei de date;

reorganizarea bazei de date;

salvarea bazei de date.

Iesirile unui sistem informatic sunt reprezentate de rezultatele prelucrarilor, si pot fi clasificate in doua categorii:

iesiri rezultate in urma operatiilor de transfer al datelor, a caror valoare nu se modifica;

iesiri obtinute in urma unor operatii de calcul, pe baza anumitor algoritmi.

Iesirile sistemului informatic pot fi in diferite forme de prezentare: indicatori sintetici, rapoarte, grafice, foi de calcul electronice.



4. Dezvoltarea sistemelor informatice


Sistemele informatice s-au dovedit a fi de un real folos atat pentru decidenti, care sunt astfel mai bine si mai rapid informati, cat si pentru angajati, prin dispunerea de mijloace informatizate ce faciliteaza rezolvarea cu succes a sarcinilor.

Activitatile economico-sociale au suferit transformari importante datorita informatizarii acestora, iar pe viitor se preconizeaza deja schimbari si tendinte care urmeaza sa favorizeze dezvoltarea si eficientizarea sistemelor informatice.

Tendinta spre divizarea costurilor software-ului si a sistemelor informatice se remarca in mod evident, reducerea costurilor sistemelor informatice datorandu-se, pe de o parte, reducerii componentelor hardware-ului, iar pe de alta parte, reducerii costurilor software-ului. Se manifesta tendinta de dezvoltare a sistemelor informatice bazate pe platforme software de nivel inalt, care contin functii software de baza, care rezolva problemele comune in proportie de aproximativ 80-90%, si functii specifice aplicatiei, prin care se stabileste comportamentul specific companiei. Avantajul utilizarii acestor platforme software este sporirea gradului de generalitate si implementarea sistemelor informatice in mai multe unitati economice, cu posibilitatea de reducere a costurilor pe fiecare unitate.

Un alt element ce contribuie la dezvoltarea sistemelor informatice o reprezinta tehnologia sistemelor informatice bazate pe retelele de calculatoare, ale caror costuri de intretinere au devenit rezonabile si suportabile chiar si de catre intreprinderile mici si mijlocii. Eforturile de dezvoltare a retelelor de calculatoare, impreuna cu dezvoltarea retelei Internet, au avut o contributie importanta in ceea ce priveste aparitia si dezvoltarea de noi protocoale si medii de comunicatie ce permit viteze de transport foarte mari, dezvoltarea fara precedent a comunicatiilor fara fir, dezvoltarea retelelor de sateliti, a accesului la distanta in scopul unor operatiuni de comert electronic sau pentru diverse tranzitii electronice on-line.

In ceea ce priveste organizarea datelor, se poate spune ca bazele de date orientate obiect au castigat teren, deoarece structurile clasice sunt ineficiente si depasite. Bazele de date clasice sau relationale ofera prea putin suport teoretic si practic pentru tipurile neconventionale de date, in timp ce bazele de date orientate-obiect permit crearea de obiecte complexe din componente mai simple, fiecare avand propriile atribute si propriul comportament, in acest fel ele reusesc sa ofere solutii pentru problemele si aplicatiile amintite anterior.