Management de proiect

Finantarea proiectelor publice si la nivel de firma

Ce este finantarea?

Finantarea reprezinta procesul de asigurare a unor fonduri banesti necesare desfasurarii unor activitati ale unei intreprinderi, institutii sau ONG. Finantarea proiectelor de investitii (Project Finance - PF) reprezinta o tehnica de sine statatoare de finantare a proiectelor intensive in capital, concept adeseori confundat cu finantarea oricarui proiect de investitii. In esenta, finantarea proiectelor de investitii poate fi definit ca finantarea unui proiect de investitii de capital, separabil din punct de vedere economic si legal, in care fluxurile de numerar rezultate din proiect reprezinta sursa de fonduri pentru plata serviciului datoriei si a celor care au investit capital in actiunile proiectului; datoriile proiectului nu apar in bilantul firmei sponsor si astfel nu ii afecteaza capacitatea de indatorare, iar creditorii au posibilitati limitate (sau nule) de regres impotriva actionarilor in caz de imposibilitate de plata. Finantarea proiectelor de investitii poate fi definit si negativ, prin ceea ce nu este: finantarea proiectelor de investitii nu este o forma de finantare a unui proiect ce nu poate fi finantat pe baze conventionale, ce nu poate realiza plata serviciului datoriei si un ROE ("return on equity")acceptabil pentru actionari.

Finantarea proiectelor de investitii poate fi definita si ca mecanismul complex de obtinere de fonduri pentru finantarea unui proiect de investitii de capital, separat din punct de vedere economic, unde furnizorii de fonduri analizeaza in principal fluxurile de numerar generate de proiect ca sursa pentru recuperarea creditelor acordate si plata dobanzilor sau pentru remunerarea capitalului cu care au participat la capitalul social al companiei de proiect. Termenele pe care sunt contractate imprumuturile precum si durata actiunilor sunt in functie de caracteristicile preconizate pentru fluxurile de numerar. Garantia rambursarii imprumuturilor contractate se bazeaza, cel putin partial pe profitabilitatea proiectului si valoarea colaterala a activelor implicate. Desi finantarea proiectelor de investitii are anumite trasaturi comune, finantarea pe baza proiectului impune in mod necesar adaptarea pachetului modalitatilor de finantare la particularitatile fiecarui proiect. Activele care au fost finantate in decursul timpului pe baza de proiecte includ conducte, docuri portuare, mine etc.

Finantarea proiectelor de investitii include, de obicei, urmatoarele elemente de baza:

1)      un contract intre partile responsabile financiar pentru realizarea proiectului, pentru a pune la dispozitia proiectului toate fondurile necesare pentru realizarea acestuia ;

2)      un contract intre partile responsabile financiar ( de obicei luand forma unui contract pentru achizitia produselor realizate de compania de proiect ), astfel incat atunci cand compania de proiect isi va incepe activitatea va avea suficiente incasari necesare cheltuielilor operationale si rambursarii datoriilor ;

3)      asigurari date de catre partile responsabile financiar ca in cazul producerii unei opriri in activitatea companiei de proiect si fiind necesare fonduri suplimentare, acestea vor fi puse la dispozitia ei prin intermediul unor contracte de asigurare, avansuri contra unor livrari ulterioare sau alte mijloace.

Finantarea proiectelor de investitii trebuie sa fie diferentiata de finantarea traditionala directa sau de finantarea din sursele proprii firmei (autofinantarea). In cazul unei finantari directe clasice creditorii analizeaza capacitatea intregului portofoliu de active al firmei de a genera fluxuri de numerar pentru a fi siguri de rambursarea imprumuturilor pe care le acorda. Activele si finantarea lor sunt integrate portofoliului de active si raspunderilor generale ale firmelor.

Adesea asemenea imprumuturi nu sunt garantate prin gaj sau colateral.

Finantarea clasica si finantarea pe baza de proiect:

Sursa: Finnerty John, "Project Financing - Asset Based Financing Engineering"

Trasatura distinctiva a finantarii proiectelor de investitii consta in aceea ca proiectul este incorporat intr-o entitate juridica distincta ; activele proiectelor, contractele care privesc proiectul precum si fluxul de numerar generat sunt separate intr-un mod bine precizat de cele ale sponsorului. Aceasta structura financiara este conceputa sa aloce mai eficient riscurile si incasarile decat o structura financiara clasica. In finantarea proiectelor de investitii sponsorii asigura cel mult un recurs limitat la fluxurile de numerar generate de alte active ce nu fac parte din proiect. De asemenea, de obicei ei gajeaza activele implicate in proiect dar nu si alte active ale lor pentru a garanta imprumuturile contractate de compania de proiect.

Finantarea pe baza de proiect a investitiilor prezinta o serie de avantaje directe:

• valoarea unor proiecte se maximizeaza prin tratare separata (independenta de firmele implicate), datorita posibilitatii mai mari de indatorare si costurilor mai mici de evaluare de catre creditori;
• permite alocarea riscurilor proiectului partilor cele mai capabile sa le gestioneze;
• poate fi folosit cu succes si in finantarea proiectelor de marime medie si putin riscante, ca de exemplu construirea sau dezvoltarea de utilitati (electricitate si aburi), devenind chiar modalitatea dominanta de finantare a constructiei de uzine electrice independente;
• genereaza imbunatatiri evidente privind controlul corporational, libertatea managerului de a lua decizii in propriul interes pe seama actionarilor, printr-un model al inter-relatiilor intre structura de proprietate, cea organizationala si cea financiara;
• studiile au aratat ca aceasta forma de finantare minimizeaza impactul problemelor de agentie ce pot duce la subinvestire (indatorarea prea mare distorsioneaza alegerile investitiilor de capital) sau substituirea activelor;
• pentru investitorii internationali, principalul avantaj dat de finantarea proiect cu viata economica limitata este capacitatea acestuia de a le oferi o proiectie a politicii de dividend a viitoarei companii si a felului in care investitorii isi vor recupera investitia initiala si vor obtine o remuneratie rezonabila.
• da posibilitatea autoritatilor  guvernamentale sa sporeasca numarul si calitatea realizarilor in infrastructura si servicii publice cu o investitie si o implicare minima de capital;
• "obliga" autoritatile guvernamentale sa adopte o viziune pe termen lung asupra dezvoltarii infrastructurii si serviciilor publice, fata de planificare pe termen scurt in finantarea traditionala;
• companiile private implicate sunt responsabile cu intretinerea utilitatii pe intreaga sa viata economica si garanteaza returnarea sa in cele mai bune conditii la sfarsitul perioadei de concesie;
• stimuleaza investitiile in sectoare economice mai putin atractive, creeaza locuri de munca si venituri suplimentare la nivel local, in cele din urma stimuland cresterea economiei nationale.

Evident ca toate aceste avantaje justifica utilizarea pe scara din ce in ce mai larga a acestui mecanism complex de finantare. Chiar daca predomina avantajele, mecanismul finantarii proiectelor de investitii are si limitele sale:

are o structura foarte complexa si riguroasa bazata pe o serie de aranjamente contractuale negociate cu toate partile implicate fiecare cu interese proprii. Realizarea unei astfel de structuri presupune eforturi si costuri - financiare si de timp - mult mai mari decat in cazul finantarii directe traditionale.

toate costurile de tranzactionare - cheltuieli legale si de reglementare, de proiectare, cercetare si realizare a structurii proiectului, a documentatiei de creditare si a tuturor contractelor depasesc cu mult pe cele din structura clasica. Din aceasta cauza utilizarea acestui mecanism se justifica la proiecte de dimensiuni mari;

costul datoriei in finantarea proiectelor de investitiieste superior celui din finantarea directa datorita naturii indirecte a suportului de credit, prin responsabilitate contractuala nu prin promisiune directa de plata. Creditorii solicita o prima de castig (engl. yield premium) pentru a compensa riscul ca aceste contracte sa nu fie respectate si proiectul sa nu produca fluxul de numerar necesar platii datoriilor. Prima este in general intre 50 si 100 bp in functie de tipul contractului;

Cu avantajele si dezavantajele sale, acest mecanism poate fi raspunsul la finantarea unui proiect de investitii mare, costisitor, riscant dar si cu beneficii potentiale foarte mari.

Riscurile implicate de finantarea internationala a proiectelor de investitii

In finantarea internationala a proiectelor de investitii sponsorii urmaresc patru principale tehnici de management al riscului:

1)     adaptare si minimizare;

2)     transfer si alocare;

3)     influentare si transformare institutionala;

4)     diversificare prin portofolii.

Riscurile reziduale, sistematice dar necontrolabile revin sponsorilor. Acestea sunt impartite partilor conform cunostintelor, experientei, puterii si abilitatii de a le adapta, exploata si suporta cel mai bine. Participantii potentiali nu au avantaje egale in suportarea diferitelor riscuri, de aceea pentru a deveni membri in structura unui proiect ei trebuie sa dispuna de avantaje comparative pentru anumite riscuri.

Relativa superioritate poate rezulta din detinerea mai multor informatii despre un risc, nivele diferite de influenta asupra rezultatelor sau abilitati diferite de a diversifica riscurile.

Exemplu: partenerii locali au mare influenta asupra rezultatelor, cunoscand piata locala, dar abilitate redusa de diversificare spre deosebire de investitorii de portofoliu internationali.

Conform unui studiu recent (din 2001) asupra a 60 de proiecte finantate prin acest mecanism, in care li s-a cerut managerilor sa identifice si claseze riscurile intampinate, s-a constatat ca predomina riscurile comerciale(41,7%), urmate de cele tehnice(37,8%) si cele institutionale (20,5%). Multe riscuri sunt legate de ciclul de viata al proiectului: riscurile de reglementare se diminueaza dupa primirea aprobarilor, cele tehnice dupa experimente, riscurile comerciale insa continua, fiind partial independente de ciclul de viata al proiectului.

Sponsorii proiectului isi asuma riscul realizarii proiectului in bune conditii si pe cele de operare si intretinere. Creditorii suporta riscul de neplata la timpul si cu sumele convenite. De aceea ei pretind anumite garantii, ca de exemplu: in stadiul initial se pot indrepta spre sponsori in caz de nerambursare datorata depasirii cheltuielilor; sau, se pot asigura ca lichiditatile generate de proiect nu sunt utilizate pentru plata dividendelor ci mai intai pentru serviciul datoriei; sau, prin legarea dimensiunii serviciului datoriei de un anumit nivel al productiei astfel ca orice suma incasata care depaseste serviciul datoriei sa fie plasata intr-un cont special numit cont de regres (engl.reclaim) folosit in cazurile in care incasarile viitoare sunt insuficiente pentru plata datoriilor.

In functie de tipul riscului, fiecare dintre acesti participanti isi asuma deci o parte din riscurile implicate de finantarea proiectului de investitii:

Contractorul este principalul responsabil pentru realizarea constructiei in timpul si in parametrii tehnici si financiari stabiliti, de multe ori stipulandu-se in contract o garantie de buna executie. Daca acesta nu isi indeplineste obligatiile asumate este sanctionat prin penalitati de intarziere. Daca exista un singur furnizor de materii prime, SPV se confrunta cu riscul ca acel furnizor sa abuzeze de pozitia sa de monopol; ex. SPV cumpara energie electrica de la o societate de stat cu monopol asupra pietei interne a tarii gazda. In acest caz este absolut necesara incheierea unor contracte ferme pe termen lung cu acel furnizor.

In cazul in care exista un numar mic de cumparatori se manifesta riscul nerealizarii veniturilor estimate, risc ce este transferat catrecumparator prin diferitele forme de contracte de vanzare-cumparare pe termen lung. Acest transfer nu inseamna o acoperire a riscului pentru SPV prin punerea in dificultate a cumparatorului, ci o posibilitate oferita acestuia din urma de a-si estima propriul consum. Daca insa productia este destinata unui numar mare de clienti (ex. autostrazi), contractele de vanzare-cumparare cu acestia sunt practic imposibil de incheiat. In acest caz, veniturile se obtin din taxe impuse utilizatorilor.

Aceste taxe trebuie analizate din prisma costului de oportunitate al utilizarii facilitatilor alaturate gratuite precum si a politicii publice fata de acestea.

Etapele obtinerii unei finantari

Pentru obtinerea unei finantari este nevoie sa se parcurga mai multe etape.
Programele operationale facute deja publice ofera astfel de informati, cum ar fi criteriile de eligibilitate pentru fiecare domeniu major in cadrul caruia pot fi intocmite proiecte finantabile din fonduri structurale.

Pentru ca un proiect sa fie eligibil el trebuie sa indeplineasca mai multe conditii:

- Sa fie dezvoltat si implementat pe teritoriul Romaniei;

- Trebuie sa se regaseasca pe lista operatiunilor eligibile pentru fiecare domeniu major de interventie;

- Trebuie sa se adreseze unei zone sau unui grup-tinta;

- Trebuie ca durata si valoarea finantarii solicitate sa se incadreze in limitele stabilite in 'cererea de proiecte';< BR.

- Trebuie sa respecte politicile si normele comunitare si nationale in ceea ce priveste ajutorul de stat, achizitiile publice, respectiv egalitatea de sanse si dezvoltare durabila.

Cererea de finantare pentru cele trei instrumente structurale are acelasi format, cu anexe diferentiate pe fiecare fond de finantare in parte.

Etapele ce trebuie parcurse:

- Beneficiarii eligibili completeaza cererea de finantare si anexele solicitate de 'Autoritatea de management'.

- Cererea de finantare trebuie trimisa la Organismului intermediar/'Autoritatii de management'.

- Conformitatea administrativa a cererii de finantare trebuie verificata dupa procedurile interne ale fiecarei 'Autoritati de management'.

- Se verifica eligibilitatea proiectului.

- Se va face evaluarea tehnica si financiara a proiectului.

- Se va selecta proiectului conform criteriilor aprobate de 'Comitetul de monitorizare'.

- Proiectul se aproba si se semneaza contractul de finantare.

Din costul total al proiectului, beneficiarul trebuie sa acopere cheltuielile neeligibile, precum si cofinantarea.

Cofinantarea poate fi reprezentata si de contributia in natura a beneficiarului.
De asemenea, cheltuielile eligibile pentru fiecare proiect in parte vor fi stabilite de catre 'Autoritatile de management' in conformitate cu regulile nationale de eligibilitate. Astfel, in momentul lansarii unei 'cereri de proiecte', 'Autoritatea de management' va face cunoscuta si lista cu cheltuielile eligibile pentru acele proiecte.

Pentru fiecare proiect in parte se vor solicita documente specifice, pe langa acestea documentele general solicitate sunt: analiza economica-financiara; analiza de risc; studiul de fezabilitate; proiectul tehnic; autorizatia de constructie; avizul de mediu; evaluarea strategica de mediu; documentele de confirmare a cofinantarii; detalii privind contributia in natura; titlul de proprietate/act de concesiune; documente contabile ale firmei; cazierul fiscal al persoanei autorizate sa depuna cererea de finantare si al persoanei responsabile de proiect; adeverinta ca solicitantul nu are datorii la bugetul de stat.

Surse de finantare pentru proiecte de cercetare nationale si internationale:

Surse de finantare nationale:

. CNCSIS

Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior este principala institutie prin care se finanteaza cercetarea stiintifica in universitatile din Romania, precum si studiile postuniversitare.

Institutia asigura consolidarea si dezvoltarea activitatilor de cercetare stiintifica din invatamantul superior romanesc si aloca fondurile in vederea dezvoltarii noii generatii de cercetatori din invatamantul superior romanesc si de profesionisti cu pregatire avansata

. Planul National de Cercetare si Dezvoltare si Inovare

Este instrumentul prin care se realizeaza politica guvernamentala in domeniul cercetarii Programele cuprinse in Planul National sunt de cercetare-dezvoltare si de stimulare a inovarii.

www.mct.ro

Surse de finantare externe

. FP6

Programul Cadru 6 (PC6) este principalul cadru de finantare a cercetarii oferit de Uniunea Europeana. Este un program multianual care sustine toate activitatile de cercetare, dezvoltare tehnologica si demonstrative ale Comunitatii Europene.

. Leonardo da Vinci

Programul 'Leonardo da Vinci' (PLV) a fost initiat si lansat de Uniunea Europeana in anul 1994, ca un program comunitar de cooperare transnationala in domeniul formarii profesionale a fortei de munca.

. NATO

Programul Stiintific al NATO ofera sprijin pentru colaborarea internationala dintre cercetatorii din tarile euro-atlantice partenere in cooperare (Euro-Atlantic Partner Countries - EAPC). Cu exceptia unui numar de Burse de Cercetare, Programul Stiintific al NATO este dedicat colaborarii cercetatorilor din tari partenere (TPC) si celor din tari membre NATO (TM). Colaborarea intre cercetatori doar din tari membre NATO nu mai este luata in considerare. Programul este grupat in patru sub-programe, dupa cum urmeaza:

1. Burse stiintifice

2. Cooperare Stiintifica si Tehnologica

3. Sprijin pentru Infrastructura de Cercetare

4. Stiinta pentru Pace.

. Eurocores - program ESF

www.esf.org ESF - Fundatia Europeana pentru Stiinta este o asociatie internationala neguvernamentala cu activitate non-profit. Membrii asociatiei sunt institutii care isi dedica activitatea promovarii cercetarii stiintifice. Aceasta fundatie este forul cel mai reprezentativ la nivel european pentru finantarea cercetarii fundamentale, cu implicare activa in dezvoltarea Ariei Europene a Cercetarii.

. EUREKA

Eureka este o initiativa deschisa, care isi propune sa realizeze prin proiectele sale, produse, tehnologii si servicii de nivel european prin colaborarea intreprinderilor industriale, intreprinderilor mici si mijlocii, unitatilor de cercetare-dezvoltare si universitatilor din tarile europene.

Parteneriatul public - privat

Public Private Partnership (PPP) reprezinta un joint venture intre sectorul public si cel privat in care fiecare parte contribuie la realizarea mai rapida si mai eficienta a unui proiect pe care sectorul public nu l-ar fi putut realiza pe cont propriu. PPP poate varia de la detinere privata cu aprobare guvernamentala pana la proiect privat cu contributie financiara privata. PPP nu inseamna un monopol nereglementat caci presupune acorduri negociate prin care sunt impartite responsabilitatile, se respecta reglementari publice privind siguranta si calitatea serviciilor, adesea se restrictioneaza taxele asupra utilizatorilor si noua entitate este impozitata spre deosebire de finantarea exclusiv publica. In prezent PPP foloseste toate modelele de dezvoltare a finantarii proiectelor de investitii (BOOT, BTO, LDO, BBO etc.).

Dezvoltarea sociala, satisfacerea unui numar cat mai mare de utilitati publice si nu in ultimul rand eficienta administratiei publice, au impus necesitatea unei noi abordari a relatiilor dintre sectorul public si cel privat, acesta din urma mai dinamic si cu o mai mare marja de actiune, mai putin incorsetat in proceduri rigide si poate prea complicate in raport de o anumita finalitate.

Pe parcursul ultimului deceniu, experienta unor state ca Marea Britanie, Canada, Franta sau Statele Unite al Americii, a aratat ca beneficiile implicarii resurselor si managementului privat in constructia de infrastructuri sunt deosebit de mari. Proiecte de succes, cum ar fi Canalul de sub Marea Manecii, legatura fixa dintre Suedia si Danemarca peste Stramtorea Orsunnd, sau reteaua de autostrazi din Statele Unite, Canada sau Anglia au demonstrat excelente avantaje ale realizarii unui parteneriat intre sectorul public si cel privat.

Parteneriatul public - privat reprezinta o noua abordare a relatiilor dintre aceste doua sectoare, in realizarea de infrastructuri de transport, energie si utilitati.

Costul din ce in ce mai mare al dezvoltarii de infrastructuri, a impus statelor dezvoltate din punct de vedere economic, necesitate unei imbinari a utilizarii resurselor si capacitatilor manageriale proprii sectorului privat cu principiile aplicabile sectorului public, in vederea minimizarii costurilor suportate de la bugetele publice si eficientizarea constructiei si operarii unor infrastructuri, cu un mare impact social, care ar fi fost imposibil de acoperit numai din resurse bugetare.

Toate statele aflate pe aceasta noua constructie au trebuit sa-si adaptaze atat legislatia, cat si principiile de abordare proprii sectorului financiar public in vederea adoptarii necesitatii transparentei totale a utilizarii fondurilor publice si crearea unui mediu avantajos investitiilor private in sectorul public cu reguli proprii ale sectorului privat privitoare la gestiunea afacerilor si realizarea profitului investitorului.

In privinta stadiului actual de evolutie al acestei institutii juridice, trebuie spus ca parteneriatele public-private sunt supuse dispozitiilor privitoare la contractul de concesiune sau la cele privind delegarea serviciului public (cazul Frantei si, totodata principala pozitie a Comisiei Europene), ori reglementarilor privitoare la achizitii publice (cazul Germaniei). Olanda a instituit un sistem de practici administrative care au adaptat legislatia cu caracter general acestei institutii.

In prezent, in plan international nu s-a realizat standardizarea nomenclatorului utilizat pentru descrierea procesului de parteneriat. De asemenea, la nivelul dreptului comunitar, nu exista o definitie specifica a parteneriatului public - privat. Fiecare tip de acord este definit prin legislatia comunitara particulara care reglementeaza structurile operationale si sistemul de achizitii publice.

In Romania, constrangerile impuse de actuala conjunctura bugetara fac necesara o noua abordare conceptuala si financiara a unor proiecte de anvergura, accentul fiind pus pe mobilizarea resurselor financiare private si pe performantele manageriale proprii ale acestui sector. In practica pot fi concepute doua directii ale problemei finantarii proiectelor: intr-o prima abordare, sectorul public detine toate responsabilitatile pentru finantarea, construirea, exploatarea si intretinerea bunurilor, impreuna cu responsabilitatea asumarii tuturor riscurilor asociate, iar intr-o alta abordare sectorul privat isi asuma toate aceste responsabilitati.

Dupa adoptarea Tratatului de la Maastricht, intrat in vigoare in 1993, s-a inregistrat o crestere a cooperarii intre sectorul public si privat, mai ales in privinta dezvoltarii si operarii infrastructurii de mediu si transporturi, fapt explicat partial, de privatizarea utilitatilor publice si a reanalizarii generale a cheltuielilor publice.

Avantajele acestui tip de finantare ar fi urmatoarele:

accelerarea realizarii infrastructurii;

implementarea rapida, determinata de trecerea responsabilitatii pentru concepere si realizare in sarcina asectorului privat;

reducerea costurilor generale si o mai buna alocare a riscurilor catre partea care este capabila sa il administraze la cel mai mic cost;

imbunatatirea calitatii serviciilor, explicata prin faptul ca prin aceste parteneriate calitatea serviciilor realizate este mai buna decat cea atinsa prin sistemul traditional al achizitiilor publice;

generarea de venituri suplimentare, stiut fiind ca sectorul privat poate genera venituri suplimentare din partea tertilor, reducand astfel costurile oricaror subventii necesare din partea sectorului public;

intarirea managementului public prin acest transfer de responsabilitati, pentru furnizarea de servicii publice - astfel autoritatile publice se vor degreva de sarcinile de rutina, fapt ce le va permite sa se axeze pe calitatea lor de autoritati de reglementare si pe monitorizarea performantelor;

accesul mai usor la pietele financiare internationale si dezvoltrea pietelor financiare interne, datorata initiativei sectorului privat, care conduce la atragerea capitalurilor straine, imbunatatirea perceptiei Romaniei pe pietele de capital externe si, pe tremen lung, alimentarea si dezvoltarea pietei financiare interne;

beneficii sociale datorate faptului ca prin reevaluarea interventiei sale financiare, autoritatea publica dispune de resurse financiare suplimentare ce pot fi alocate altor proiecte in domenii, cum ar fi cel al sanatatii sau educatiei, ce nu sunt profitabile in sine.

Realizarea acestor deziderate a impus adaptarea si completarea cadrului legislativ existent bazat pe conditiile concrete din Romania si pe experientele altor tari, context in care a fost adoptata Ordonanta Guvernului nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public - privat, act normativ imbunatatit ulterior de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 15/2003, care extinde delegarea atributiilor autoritatilor publice la unitatile din subordinea sau de sub autoritatea ministerelor, eliminand, totodata, o serie de neconcordante si necesitati de natura procedurala.

In contextul incheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeana modificarea actelor normative referitoare la parteneriatul public - privat, respectiv la regimul concesiunilor in vederea alinierii la acquis-ul comunitar in domeniu, s-a concretizat in Legea nr. 528/2004 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public - privat, precum si a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, pentru asigurarea unei transparente depline a procedurilor de selectie si adjudecare a contractelor de tip parteneriat public - privat.

Dupa aderarea la Uniunea Europeana, asistenta finaciara acordata Romaniei prin intermediul Fondurilor Structurale si de Coeziune va creste considerabil, la aproximativ 1,9 miliarde Euro in anul 2007 si 2,7 miliarde Euro in anul 2008, presupunandu-se un efort considerabil din partea autoritatilor romane pentru asigurarea cofinantarii aferente. O parte din acest efort financiar poate fi preluat prin adaugarea unei componente private in dezvoltarea unor proiecte.

Angajarea ferma a Romaniei pe linia accelerarii reformelor economice si a indeplinirii criteriilor de aderare la Uniunea Europeana, face din parteneriatul public - privat un instrument util si necesar in realizarea unor obiective ambitioase in domeniul utilitatilor municipale, a infrastructurii si protectiei mediului cu scopul crearii unor conditii pentru o viata decenta intregii populatii a Romaniei.

Forma juridica a societatii de implementare a proiectului

Participantii la realizarea unui proiect de investitii se pot organiza in mai multe moduri, acestia putand decide ca unul dintre ei sa fie operatorul proiectului sau, de cele mai multe ori, sa constituie o entitate distincta - Project Vehicle (PV) - sub diferita forme de organizare.

La baza alegerii structurii contractuale stau numerosi factori juridici, fiscali, contabili s.a. precum: numarul participantilor si obiectivele fiecaruia, costul capitalului si anticiparea fluxurilor de lichiditati, capacitatea de indatorare si pozitia fiscala a participantilor, reglementari specifice domeniului de activitate din tara gazda a proiectului sau riscurile specifice ale fiecarei forme juridice de organizare. Cele mai frecvente forme juridice alese pentru societatea de proiect sunt: societatile mixte, societatile in comandita simpla, societatile cu raspundere limitata, societatile pe actiuni sau alte forme contractuale de parteneriat (fransiza, licentierea, coproductia).

A. Societatile mixte

Aceasta varianta presupune ca proiectul este detinute in comun, direct, de toate partile participante, fiecare din acestea detinand o fractiune indivizibila din activele proiectului, asumandu-si riscurile si insusindu-si beneficiile ce decurg din participatie proportional cu fractiunea detinuta. Cu alte cuvinte, participantii nu au drept de proprietate asupra vreunei parti din proiect, ei au interese comune in detinerea investitiei. Partile deleaga din randul lor( de ex. pe baza de experienta in domeniu sau detinere de personal calificat) un operator al proiectului ce va opera investitia pe baza unor aranjamente contractuale ferme cu partile. Contractele prevad ca obligatiile financiare rezultate din operarea proiectului sa fie suportate solidar de toti sponsorii.

Cu toate acestea nu exista o limita maxima a expunerii financiare a sponsorilor, din acest punct de vedere varianta societatii mixte este mai riscanta decat cea a societatii pe actiuni. Sponsorii se pot proteja impotriva acestui risc crescut prin apelare la asigurari. Societatea mixta prezinta dezavantajul ca nu are personalitate juridica. Astfel, nu se poate imprumuta pe cont propriu si nu are contabilitate proprie, toate activele, veniturile si costurile operationale sunt inregistrate proportional in bilanturile sponsorilor.

B. Societatile pe actiuni

Aceasta este forma cea mai frecvent utilizata in finantarea proiectelor de investitii, constand in crearea unei noi corporatii prin participarea la capitalul propriu al acesteia a tuturor partilor implicate in proiect. Noua societate ce detine, construieste si opereaza proiectul este in totalitate detinuta de sponsorii proiectului ce contribuie la finantarea proiectului prin emisiune de actiuni alaturi de diferite forme de finantare externa. finantarea externa a corporatiei se poate realiza imprumuturi preferentiale (senior): imprumuturi bancare sau obligatare garantate cu activele societatii si rambursate din lichiditatile generate din activitatea proiectului.

Obligatiunile pot fi garantate cu ipoteci, patrimoniul general al societatii sau purtand o serie de clauze, cea mai frecventa fiind clauza "negative pledge" ce obliga debitorul sa nu constituie sau sa nu permita constituirea de drepturi pentru terti asupra activelor sale, acestea fiind destinate rambursarii imprumutului in cazul intrarii in incapacitate de plata, aceasta clauza le confera caracterul de obligatii de plata "senior" (detinatorii de obligatiuni sunt primii care sunt platiti in caz de intrare in incapacitate de plata).

Organizarea sub forma societatii pe actiuni da posibilitatea finantarii si prin: imprumuturi "junior"(ex. obligatiuni subordonate, negarantate), actiuni preferentiale sau obligatiuni convertibile in actiuni. Principalele avantaje ale acestei forme de organizare sunt entitatea distincta si raspunderea limitata a actionarilor.

C. Societatile in comandita simpla

Este o forma de organizare frecvent folosita in structurarea proiectelor de investitii. Fiecare sponsor poate participa direct sau prin intermediul unei filiale devenind asociat al societatii in comandita care s-a format pentru a intretine si exploata proiectul. Potrivit contractului de societate, societatea in comandita simpla angajeaza propriul personal, are propriul management iar deciziile se iau printr-un proces decizional potrivit contractului social si legii. Unul dintre asociatii comanditati este de obicei desemnat ca manager al societatii. In contractul de societate se stipuleaza modul de administrare si de luare a deciziilor. Potrivit legii asociatii comanditati raspund solidar si nelimitat pentru toate obligatiile asumate de societatea in comandita. Asociatii comanditari raspund in limita participarii lor la capitalul societatii cu exceptia altor obligatii pe care si le asuma. O societate in comandita poate avea un numar nelimitat de asociati comanditari dar trebuie sa existe cel putin un asociat comanditat.

Sponsorii furnizeaza capital sub forma participarii la capitalul social iar societatea in comandita contracteaza imprumuturi garantate prin gajul asupra activelor societatii si de dreptul acesteia de a incasa venituri.

Expunerea sponsorilor privind raspunderea nelimitata fata de obligatiile societatii proiect poate fi redusa prin crearea unor filiale sub forma de societate pe actiuni aflata in proprietatea integrala a sponsorilor, numite "filiale tampon "care vor fi asociati comanditati ai societatii de proiect. In al doilea rand societatea in comandita poate uneori sa stipuleze in contractele de imprumut precum si in alte contracte ca recursul creditorilor este limitat la activele societatii.

O societate in comandita se imprumuta de obicei prin intermediul unei societati pe actiuni aflata in proprietatea integrala a societatii in comandita. Legislatia limiteaza uneori posibilitatea unor finantatori de anvergura de a achizitiona titluri de creanta emise de entitati juridice ce nu sunt societati pe actiuni si de aceea se recurge la aceste societati de finantare. In acesta structura a imprumuturilor, titlurile emise de societatea in comandita vor garanta obligatiile asumate de societatea de finantare. In SUA impunerii fiscale sunt supusi asociatii si nu societatea. Impozitul pe venit se calculeaza la nivelul asociatilor iar scutirile fiscale si deducerile sunt proportionale cu participarea la capital a asociatilor.

Finantarea internationala a proiectelor de investitii reprezinta forma de avangarda a finantarii internationale, chintesenta tehnicilor de finantare sindicalizate. Volumul important de resurse pe care il poate mobiliza acest mecanism complex face din acest un autentic "motor" al dezvoltarii economice cu avantaje multiple atat pentru cei implicati in mecanism cat si pentru beneficiarii finali ai proiectului de investitii.