|
|
|
TACTICA SI METODICA CRIMINALISTICA
CERCETAREA URMELOR DE SANGE
Aspecte generale.
Urmele de sange, prin frecventa cu care sunt intalnite in campul infractional, ca si prin posibilitatile de identificare pe care le ofera, inclusiv prin furnizarea de indicii necesare clarificarii imprejurarilor privind locul, timpul, mijloacele si modul de savarsire a faptei, detin o pondere particulara in cadrul investigatiilor criminalistice. Dupa cum se cunoaste, sangele detine aprox. 1/13 din greutatea unei persoane si se compune din doua parti principale: plasma si elementele celulare, formate din globule rosii, globule albe si trombocite, fiecare distingandu-se printr-o serie de caracteristici.
In functie de natura suportului, urmele de sange pot fi absorbite de acestea, cum este cazul suporturilor din material textile, sau pot ramane la suprafata, formand un strat sau o crusta distincta, ca in cazul urmelor formate pe mobile, parchet, linoleum, geamuri, arme, caroserii de masina etc.
Culoarea urmelor de sange difera in functie de vechimea, cantitatea, natura suportului care actioneaza asupra lor: temperatura, lumina, diversi agenti fizici si chimici. O urma proaspata are o culoare rosu-stacojie si un luciu caracteristic. Cu timpul luciul dispare, urma devine solzoasa, iar culoarea vireaza de la brun roscat spre maroniu si negru. Din cauza proceselor de putrefactie, a actiunii factorilor mentionati, intr-un strat foarte subtire, urma are culoarea gri-verzuie.
Cantitatea urmelor de sange poate fi influentate de actiunile exercitate de om, respectiv de persoana care cauta sa indeparteze pata prin razuire, spalare sau prin distrugerea suportului sau a portiunii sale care contine urma, cum ar fi, de pilda, arderea prosopului, a batistei, decuparea unei portiuni din material.
Expertiza biocriminalistica a urmelor de sange.
Principalele intrebari care se pot formula, in legatura cu o urma presupusa a fi de sange, sunt urmatoarele:
Urma este sau nu de sange?
Sangele este de natura umana sau animala?
Caror grupe, serice, enzimatice sau limfocitare apartine sangele, incepand cu cele din sistemul A.B.O.?
Care este zona sau organul din care provine?
Sangele contine alcool ori elemente de natura toxica?
Sangele apartine unui barbat sau unei femei?
Care este vechimea aproximativa a urmei?
In ce conditii este posibil sa se fi format urma?
Careia dintre persoanele indicate in actul de dispunere a expertizei i-ar putea apartine sangele?
Mentiuni privind investigarea biocriminalistica a altor categorii de urme biologice
Urmele biologice formate in conditiile savarsirii unei infractiuni sunt foarte diverse. Pe langa urmele caracterizate printr-o frecventa mai mare (sange, sperma, saliva), la fata locului pot fi intalnite si urme de urina, de materii fecale, vomismente, secretii nazale, lichid amniotic, vernix caseosa etc., prin a caror examinare biocriminalistica este posibila obtinerea de date utile calificarii multor imprejurari privind natura si modul de savarsire a faptei, inclusiv referitoare la persoana autorului.
Fata de rezonanta lor in solutionarea anumitor cazuri, nu poate fi justificata neglijarea acestora, din cauza unei anumite repulsii naturale fata de asemenea urme, din care motiv sunt pur si simplu trecute cu vederea. Organul judiciar care efectueaza cercetarea, o conduce sau o supravegheaza, este obligat sa solicite concursul unui specialist biocriminalist pentru descoperirea, ridicarea si examinarea tuturor categoriilor de urme biologice apte sa serveasca la obtinerea de date privitoare la persoanele implicate intr-o fapta penala. Cercetarea lor, respectiv descoperirea, fixarea, ridicarea, interpretarea finalizata prin expertiza, presupune folosirea de procedee similare salivei sau spermei.
IDENTIFICAREA PERSOANELOR SI CADAVRELOR DUPA SEMNALMENTE EXTERIOARE.
Fundamentul stiintific al identificarii dupa semnalmentele exterioare il constituie individualitatea si relativa stabilitate a caracteristicilor somatice ale fiecarui individ adult. Pentru ca o persoana sa poata fi deosebita de o alta, sub raport criminalistic, este necesar descrierea caracteristicilor sale anatomice si la criterii precise de apreciere a dimensiunilor.
Metoda potretului vorbit.
Este o metoda aplicata frecvent si perfectionata pe parcursul timpului, care serveste la identificarea persoanelor, pe baza descrierii semnalmentelor exterioare ale acestora, de catre o alta persoana.
Descrierea formelor statice:
1. talia poate scunda, mijlocie si inalta, unii autori propunand ca suscitatele trei gradatii sa fie raportate la 1,60cm pentru talia scunda, intre 1,60 si 1,75m pentru talia mijlocie si peste 1,75 pentru talia inalta.
2. constitutia fizica sau corpolenta este apreciata ca robusta sau solida, mijlocie, slaba sau uscativa, in functie de marimea sistemului osos si de masa musculara a individului.
3. aspectul general sau tinuta unei persoane poate fi evaluata ca sportiva, eleganta, atletica, greoaie, ori asociata unor profesiuni: ofiter, functionar, intelectual, marinar, taran, student, balerin etc.
Descrierea capului:
A. forma capului
B. fata
1. parul
2. fruntea
3. ochii
4. nasul
5. gura si buzele
6. barbia
7. urechea
8. ridurile
9. culoarea pielii
10. semnele particulare
11. tatuajul.
Descrierea formelor dinamice.
Mersul unei persoane poate fi normal, degajat, suplu, sportiv, greoi,ezitant, cu pasi mari sau mici, saltaret, cu alte particularitati determinate de morfologia piciorului, de eventualele infirmitati, precum si de starea de sanatate a individului.
Modul de manifestare, gestica sau vorbirea, este in functie de personalitatea si temperamental individului.
Vorbirea, desi teoretic nu poate fi considerata o caracteristica a semnalmentelor exterioare, trebuie inclus in "portretul vorbit" prin particularitati de genul vorbirii naturale, precipitate, balbaite, organizate, prolixe, precum si al accentului.
