Documente noi - cercetari, esee, comentariu, compunere, document
Documente categorii

Primarul - Alegere, Durata mandatului, Statutul primarului, Atributii

Primarul

Potrivit Legii nr. 215/2001 primarul este seful administratiei publice locale si al aparatului propriu de specialitate al autoritatii administratiei publice locale, pe care il conduce si il coordoneaza.

Primarul raspunde de buna functionare a administratiei publice locale, in conditiile legii.In exercitarea atributiilor de autoritate tutelara si de ofiter de stare civila, a sarcinilor ce ii revin din actele normative privitoare la recensamant, la organizarea si desfasurarea alegerilor, la luarea masurilor de protectie civila, precum si a altor atributii stabilite prin lege, primarul actioneaza si ca reprezentant al statului in comuna sau in orasul in care a fost ales.



In aceasta calitate, primarul poate solicita, inclusiv prin intermediul prefectului, in conditiile legii, concursul sefilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale din unitatile administrativ-teritoriale, daca sarcinile ce ii revin nu pot fi rezolvate prin aparatul propriu de specialitate.

1. Alegere

Primarul este ales in conditiile Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale.

Validarea alegerii primarului se face in termen de 20 de zile de la data desfasurarii alegerilor, in camera de consiliu a judecatoriei, in a carei raza teritoriala se afla comuna sau orasul, de catre un judecator desemnat de presedintele judecatoriei.

2. Durata mandatului

Mandatul primarului este de 4 ani si se exercita pana la depunerea juramantului de catre primarul nou ales. Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organica, in caz de razboi sau catastrofa.

Mandatul inceteaza de drept in unul din urmatoarele cazuri:

a)     demisie; incompatibilitate; schimbare a domiciliului intr-o alta unitate administrativ-teritoriala; imposibilitatea de a fi exercitat pe o perioada mai mare de 6 luni consecutive, cu exceptia cazurilor de arest preventiv; cand se constata, dupa validarea mandatului, ca alegerea s-a facut prin frauda electorala sau prin orice alta incalcare a Legii privind alegerile locale;a fost condamnat, prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, definitive la o pedeapsa privativa de libertate ; punerea sub interdictie judecatoreasca; pierderea drepturilor electorale ;cand, in exercitarea atributiilor ce ii revin prin lege, a emis 3 dispozitii cu caracter normativ intr-un interval de 3 luni, care au fost anulate de instanta de contencios administrativ prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila;deces.



Mandatul primarului inceteaza, de asemenea, inainte de termen ca urmare a rezultatului unui referendum local, organizat in conditiile legii.


3. Statutul primarului

In exercitarea functiei primarul este ocrotit de lege.

Mandatul primarului se suspenda de drept numai in cazul in care acesta a fost arestat preventiv. Masura arestarii preventive se comunica de indata de catre parchet sau de instanta de judecata, dupa caz, prefectului care, prin ordin, constata suspendarea mandatului.


4. Atributii

Primarul indeplineste urmatoarele atributii principale:

a) asigura respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, a prevederilor Constitutiei, precum si punerea in aplicare a legilor, a decretelor Presedintelui Romaniei, a hotararilor si ordonantelor Guvernului ; dispune masurile necesare si acorda sprijin pentru aplicarea ordinelor si instructiunilor cu caracter normativ ale ministrilor si ale celorlalti conducatori ai autoritatilor administratiei publice centrale, precum si a hotararilor consiliului judetean ;

b) asigura aducerea la indeplinire a hotararilor consiliului local. In  situatia in care apreciaza ca o hotarare este ilegala, in termen de 3 zile de la adoptare il sesizeaza pe prefect;c) poate propune consiliului local consultarea populatiei prin referendum, cu privire la problemele locale de interes deosebit. Pe baza hotararii consiliului local ia masuri pentru organizarea acestei consultari, in conditiile legii;

d) prezinta consiliului, anual sau ori de cate ori este necesar, informari privind starea economica si sociala a comunei sau a orasului, in concordanta cu atributiile ce revin autoritatilor administratiei publice locale, precum si informari asupra modului de aducere la indeplinire a hotararilor consiliului local;e) intocmeste proiectul bugetului local si contul de incheiere a exercitiului bugetar si le supune spre aprobare consiliului local;f) exercita functia de ordonator principal de credite;g) verifica, din oficiu sau la cerere, incasarea si cheltuirea sumelor din bugetul local si comunica de indata consiliului local cele constatate;h) ia masuri pentru prevenirea si limitarea urmarilor calamitatilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, impreuna cu organele specializate ale statului. In acest scop, poate mobiliza populatia, agentii economici si institutiile publice din comuna sau din oras, acestea fiind obligate sa execute masurile stabilite in planurile de protectie si interventie elaborate pentru cazuri de dezastre;i) asigura ordinea publica si linistea locuitorilor, prin intermediul politiei, jandarmeriei, gardienilor publici, pompierilor si unitatilor de protectie civila, care au obligatia sa raspunda solicitarilor sale, in conditiile legii;j) indruma si supravegheaza activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor contractuale;



k) ia masurile prevazute de lege cu privire la desfasurarea adunarilor publice;l) ia masuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentatiilor sau a altor manifestari publice care contravin ordinii de drept ori atenteaza la bunele moravuri, la ordinea si linistea publica;m) controleaza igiena si salubritatea localurilor publice si a produselor alimentare puse in vanzare pentru populatie, cu sprijinul serviciilor de specialitate;n) ia masuri pentru prevenirea si combaterea pericolelor provocate de animale, in conditiile legii;o) ia masuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localitatii si il supune spre aprobare consiliului local, asigura respectarea prevederilor planului urbanistic general, precum si ale planurilor urbanistice zonale si de detaliu;p) asigura repartizarea locuintelor sociale pe baza hotararii consiliului local ;q) asigura intretinerea si reabilitarea drumurilor publice, proprietate a comunei sau a orasului, instalarea semnelor de circulatie, desfasurarea normala a traficului rutier si pietonal, in conditiile legii;r) exercita controlul asupra activitatii din targuri, piete, oboare, locuri si parcuri de distractii si ia masuri pentru buna functionare a acestora;s) conduce serviciile publice locale; asigura functionarea serviciilor de stare civila si de autoritate tutelara; supravegheaza realizarea masurilor de asistenta si ajutor social;s) indeplineste functia de ofiter de stare civila;t) emite avizele, acordurile si autorizatiile date de competenta sa prin lege;t) propune consiliului local spre aprobare, in conditiile legii, organigrama, statul de functii, numarul de personal si regulamentul de organizare si functionare a aparatului propriu de specialitate ;u) numeste si elibereaza din functie, in conditiile legii, personalul din aparatul propriu de specialitate al autoritatilor administratiei publice locale, cu exceptia secretarului; propune consiliului local numirea si eliberarea din functie, in conditiile legii, a conducatorilor regiilor autonome, ai institutiilor si serviciilor publice de interes local;v) raspunde de inventarierea si administrarea bunurilor care apartin domeniului public si domeniului privat al comunei sau al orasului ;x) organizeaza evidenta lucrarilor de constructii din localitate si pune la dispozitie autoritatilor administratiei publice centrale rezultatele acestor evidente ; Primarul indeplineste si alte atributii prevazute de lege sau de alte acte normative, precum si insarcinarile date de consiliul local.



Atributiile de ofiter de stare civila pot fi delegate viceprimarului, secretarului sau altor functionari cu competente in acest domeniu.


5. Actele primarului

In exercitarea atributiilor sale, primarul emite dispozitii cu caracter normativ ori individual.