CONTINUTUL, EVOLUTIA SI IMPACTUL ASIGURARILOR ASUPRA VIETII ECONOMICE SI SOCIALE

1.1. Aparitia asigurarilor in adevaratul sens al cuvantului

Spre sfarsitul secolului al XVII-lea, cresterea importantei Londrei ca si centru comercial a dus, de asemenea, la aparitia unei cereri reale pentru asigurare (mai precis de asigurare maritima). La finalul anilor 1680, Edward Lloyd a deschis o cafenea care nu peste mult timp a devenit cel mai popular local printre proprietarii de nave, negutatori si capitanii de nave, si, automat, o importanta sursa de informatii in domeniu. Acesta era locul principal de intalnire dintre partile care doreau sa-si asigure navele si cele care erau dispuse sa subscrie riscurile aferente.

Astazi, Lloyd's of London reprezinta, ca structura, liderul pietei de asigurari maritime si alte tipuri specializate, insa activitatea este destul de diferita fata de segmentul asigurarilor mai comune.

Asigurarea, asa cum este perceputa in zilele noastre are ca izvor de aparitie Marele Incendiu din Londra din anul 1666, cand au fost distruse 13.200 de case. In urma acestui dezastru, Nicholas Barbon a deschis primul birou pentru asigurarea cladirilor. In anul 1680, englezul a infiintat prima companie de asigurari de incendii din Anglia, denumita 'The Fire Office'.

In Statele Unite, prima companie de asigurari a demarat activitatea tot prin incheierea asigurarilor pentru incendii, cu sediul in Charles Town, (orasul Charleston de astazi, Carolina de Sud), in anul 1732.

Benjamin Franklin a contribuit la popularizarea si standardizarea practicilor de asigurare, in special pentru asigurarile impotriva incendiilor. In anul 1752, a fondat 'Philadelphia Contributionship for the Insurance of Houses from Loss by Fire', prima companie care colecta contributii in vederea prevenirii incendiilor. Aceasta organizatie nu numai ca lansa avertizari in cazul unelor incendii, dar, de asemenea, putea refuza asigurarea anumitor cladiri unde riscul de incendiu era mult prea mare, ca de exemplu, in cazul caselor de lemn.

1.2. Definitia si conceptul de asigurare

Asigurarea reprezinta acea operatie economico-financiara ce decurge fie dintr-o obligatie prevazuta de lege, fie dintr-un contract prin care asiguratul se obliga sa plateasca periodic o suma numita prima de asigurare, in schimbul careia asiguratorul isi asuma obligatia ca la producerea riscului asigurat sa plateasca asiguratului sau beneficiarului, despagubirea de asigurare sau suma asigurata.

Asigurarile pot fi definite si ca o reuniune de persoane, care, amenintate de un eveniment cauzator de pagube pentru ele, contribuie cu sume de bani pentru a permite celor ce sunt loviti de acest eveniment sa faca fata consecintelor sale.

In literatura de specialitate sunt prezentate puncte de vedere diferite in legatura cu conceptul de asigurare. Asigurarea reprezinta un sistem de relatii economico-sociale, un proces obiectiv necesar al dezvoltarii economice si sociale izvorat din actiunea legilor economice obiective care consta in crearea in comun, de catre persoanele fizice si juridice amenintate de anumite riscuri, a unui fond din care se compenseaza daunele si se satisfac alte cerinte economico-financiare probabile, imprevizibile[1].

Caracteristicile exclusive ale asigurarii sunt scopul si metoda. Scopul reprezinta compensarea pagubelor produse de calamitati ale naturii si accidente, precum si prevenirea pagubelor. Metoda e constituita din acoperirea unor riscuri, crearea unei comunitati de risc. Scopul si metoda sunt materializate prin formarea si utilizarea fondului de asigurare[2].

Alti autori definesc conceptul de asigurare ca o operatie prin care unei parti, asiguratul, i se permite in schimbul unei prime sau cotizatii o prestatie furnizata de catre o alta parte, asiguratorul, in cazul aparitiei unui eveniment.

Exista formulari diferite ale conceptului de asigurare, fara a exista un consens si aceasta datorita unor dificultati de ordin economic, social si juridic, dintre care cele mai importante sunt:

sfera vasta de actiune a asigurarilor, precum si practicile complexe folosite in asigurari;

negarea de catre juristi a faptului ca asigurarea este o categorie economica si prezentarea acesteia ca un raport juridic, punand semnul de egalitate intre asigurarea comerciala si o serie de practici si conditii care fac obiectul contractului de asigurare.

1.3. Functiile asigurarii

Principalele functii ale asigurarii sunt:

distribuirea daunelor intre mai multi detinatori de polite, lucru ce nu poate fi realizat sub alta forma;

reducerea efectelor si a preocuparilor asiguratului, prin securitatea financiara oferita de asigurare.

Daunele materiale si financiare ale asiguratilor sunt distribuite intre acestia prin compensarea acelora care sufera pagube, din fondurile special create prin contributia detinatorilor de polite. Distributia daunelor este echitabila, deoarece fiecare detinator de polita plateste o suma proportionala cu riscul introdus. Prin urmare riscurile nu sunt nici intamplatoare, nici egale.

Furnizarea unei protectii. Asigurarea nu poate inlatura riscul dar produce o distribuire a pagubelor produse anumitor persoane intre mai multi cumparatori de polite, astfel incat nici o persoana sa nu suporte o dauna. Asigurarea reduce temerile asiguratului, oferindu-i protectie. Aceasta ofera incredere si elibereaza detinatorul unui contract de asigurare de o potentiala problema financiara.

Compensatia financiara. Aceasta compensatie este posibila datorita faptului ca a fost creat un fond de asigurare din primele de asigurare platite de catre asigurati. Asigurarea are rolul de a contribui la refacerea unei situatii financiare in urma daunelor pe care le pot avea asiguratii si preluarea obligatiilor de catre societatea de asigurari fata de unele evenimente pentru care acestia sunt direct raspunzatori.

Economie si protectie familiala. In cazul asigurarilor de viata cu acumulare de capital, asigurarile copiilor pentru studii, produse financiare concepute de catre societatile de asigurari, au rolul de a oferi asiguratului in acelasi timp o economie si o protectie printr-un contract de asigurare pe termen lung.

Pensie privata. Experienta a demonstrat un beneficiu important al unei asigurari de viata combinata cu pensie privata prin cresterea sumei de care poate beneficia o persoana care la o anumita varsta nu mai munceste sau completeaza pensia oferita de sistemul asigurarilor de stat cu cea privata.

1.4. Clasificarea asigurarilor

Clasificarea traditionala, asa cum aparea ea inainte de 1990 avea in vedere cinci criterii si anume:

1.     Domeniul sau ramura de asigurare:

asigurari de bunuri;

asigurari de persoane;

asigurari de raspundere civila;

2.     Forma juridica  de realizare a asigurarilor:

asigurari obligatorii, prin efectul legii;

asigurari facultative;

3.     Riscurile cuprinse in asigurare:

asigurari impotriva incendiului, trasnetului, miscarilor seismice;

asigurari contra grindinii, furtunii, uraganului, ploilor torentiale, inundatiilor, prabusirilor sau alunecarilor de teren;

asigurari pentru boli sau accidente in cazul animalelor;

asigurari contra avariilor si altor riscuri specifice pentru mijloacele de transport si marfurile transportate in traficul intern si international;

asigurari impotriva unor evenimente ce apar in viata oamenilor;

asigurari contra prejudiciilor cauzate tertelor persoane;

4.     Dupa  sfera de cuprindere in plan teritorial:

asigurari interne;

asigurari externe;

5.     Dupa  raporturile stabilite intre asigurat si asigurator:

asigurari directe;

asigurari indirecte;

Dupa 1990, in literatura autohtona s-a introdus si un al saselea criteriu, datorita modificarilor din legislatie. Prin Legea nr.47/1991 societatile de asigurari din tara noastra puteau oferi zece categorii de asigurari. Au fost mentionate si alte criterii de clasificare:

1. In functie de locul unde se produc riscurile asigurate:

asigurari terestre;

asigurari maritime;

asigurari aeriene;

2. Dupa volumul obiectului asigurarii:

asigurari individuale;

asigurari colective;

asigurari complete;

Pe baza teoriei si practicii internationale a asigurarilor este oportuna si introducerea altor criterii de clasificatie :

1. Dupa  modul de gestiune:

asigurari de reparatie: asigurari de bunuri si raspundere de bunuri;

asigurari cu capitalizare: asigurarile de viata;

2. Dupa obiectul lor si dupa criterii tehnice:

asigurari de daune: de bunuri si raspundere civila;

asigurari de persoane: de viata si asigurari de accidente si boala;

3. Dupa criteriul diferentierilor in gestionarea contractelor, a fondului de asigurari si a rezervelor specifice de asigurari:

asigurari non-viata;

asigurari de viata;

1.5. Necesitatea, principiile si rolul asigurarilor

Asigurarile au aparut in mod firesc din nevoia de protectie a omului impotriva calamitatilor naturii si impotriva consecintelor accidentelor, precum si din nevoile unor mijloace de existenta in cazul limitarii sau pierderii capacitatii de munca ca urmare a imbolnavirii sau batranetii.

Calea de urmat pentru evitarea efectelor pagubitoare ale calamitatilor naturale este solidarizarea prin constituirea pe baza de contributie a unor fonduri care sa fie utilizate pentru refacerea bunurilor distruse, intretinerea persoanelor care si-au pierdut capacitatea de munca, deci calea asigurarii.

Experienta a dovedit ca acoperirea pagubelor se poate realiza pe mai multe cai, dintre care mentionam:

acoperirea din fondurile de rezerva ale statului (ceea ce nu este posibil in economia de piata), prin sistemul de autoasigurare, care conduce la blocarea acestor rezerve, deoarece necunoscandu-se momentul producerii pagubelor, persoanele in cauza nu pot folosi aceste fonduri pentru alte destinatii;

constituirea unui fond centralizat, prin participarea unui numar mare de persoane, dirijat de o institutie specializata in domeniu, s-a dovedit a fi buna, deoarece necesita un efort financiar mai mic pentru fiecare persoana in parte si utilizarea acestui fond in perioade cat nu sunt obligatii de plata. Aceasta cale este benefica pentru economia tarii deoarece aceste fonduri pot fi folosite temporar pentru alte nevoi ale economiei tarii, prin acordarea de credite pe termen scurt sau mediu.

Asigurarea este bazata pe principiul mutualitatii - fiecare contribuie cu cate o suma mica pentru a se crea un fond care sa se repartizeze celor care au suferit prejudicii de pe urma producerii riscului asigurat. Acest principiu sta la baza asigurarii.

Premisele dezvoltarii asigurarii sunt de ordin obiectiv si subiectiv.

Din conditiile subiective am putea arata ca omul sau unitatea economica trebuie sa simta necesitatea de asigurare, sa fie deci interesat in a-si acoperi riscurile respective cauzatoare de pagube. Dezvoltarea simtului si a cerintei de asigurare merge paralel cu dezvoltarea nivelului cultural si a nivelului de trai al omului.

O alta conditie este legata de posibilitatile financiare de plata a primelor de asigurare. Aceasta constituie unul din motivele principale a dezvoltarii asigurarilor in tarile avansate din punct de vedere economic.

Conditiile obiective ale dezvoltarii asigurarii sunt determinate de anumite principii si reguli printre care se pot arata:

principiul mutualitatii (acoperirea in comun a riscurilor) dupa un principiu bine cunoscut 'toti pentru unul si unul pentru toti', care sa participe la formarea fondului de asigurare;

evenimentul asigurat sa fie intamplator, iar realizarea lui sa nu depinda de vointa asiguratului;

sa existe la baza asigurarii un numar mare de persoane (fizice sau juridice) asigurate, care sa fie egal amenintate de acel risc cuprins in asigurare;

posibilitatea de ivire a evenimentului producator de pagube sa fie sporadica, dar nici excesiv de rar deoarece in astfel de cazuri nu mai exista interesul asigurat;

evenimentele producatoare de pagube trebuie sa apara pe un teritoriu cat mai intins si nu numai in anumite locuri;

evenimentul asigurat trebuie sa fie viitor; ceea ce a trecut este sigur si nu mai poate constitui obiect al asigurarii.

Aceste elemente statistice redau in ultima instanta esenta conceptului de asigurare, fiind valabile pentru orice tip de societate.

1.6. Influenta asigurarilor asupra economiei

A considera asigurarile ca un simplu mecanism prin intermediul caruia cei cativa nenorocosi care sufera daune sunt despagubiti din fondurile colectate de la mult mai numerosii detinatori de polite este complet gresit. Oricat de laudabila, aceasta functie de stricta intermediere financiara nu are o contributie definitorie la cresterea economica. Se poate demonstra ca asigurarile furnizeaza servicii de o certa valoare pentru activitatea economica, contribuind, totodata, la cresterea economica la nivel general.

Contributia asigurarilor la dezvoltarea economica se manifesta, in principal, prin:

Promovarea stabilitatii financiare si reducerea anxietatii. Astfel, se ingaduie mediului economic sa opereze cu un grad mai scazut de volatilitate si o expunere mai redusa la esecuri, conducand la o stabilitate financiara si sociala mai ridicate. Sa nu uitam ca pierderile suferite de catre o unitate economica, urmare a unor daune majore neasigurate, pot antrena nu numai falimentul afacerii respective, ci si, prin propagarea pe verticala, daune majore tuturor entitatilor economice care deruleaza afaceri conexe, afectand capacitatea lor economica si, implicit, stabilitatea locurilor de munca pe care acestea le ofera.

Posibilitatea de a substitui o serie de programe guvernamentale de securitate sociala. Se reduce astfel presiunea fiscala, ceea ce permite o mai buna alocare a resurselor societatii. Un exemplu graitor este acela oferit de pensiile private care reprezinta o alternativa valoroasa la sistemul pensiilor de stat.

Facilitarea schimburilor, comertului si a initiativelor antreprenoriale. In economia moderna, din ce in ce mai multe produse si servicii nu pot fi oferite pe piata fara o asigurare de raspundere civila solida care sa acopere eventualele daune cauzate de neglijenta. In finantarea noilor afaceri, furnizorii de capital conditioneaza implicarea lor de asigurarea corespunzatoare a activelor corporale si, totodata, a vietii intreprinzatorului. Transporturile internationale de marfa si pasageri constituie un alt bun exemplu de afacere care nu poate functiona in absenta asigurarilor. Pe de alta parte, supusi unei presiuni constante de a-si diversifica si adapta oferta, functie de cerintele din ce in ce mai complexe ale pietei, operatorii internationali din asigurari se bucura adeseori de reputatia unor inovatori.

Mobilizarea capacitatii nationale de economisire, ceea ce conduce la o capacitate sporita de crestere economica. Acest rol este, cu precadere, important in economiile in curs de dezvoltare. Raspunderile pe termen lung si fluxul financiar stabil caracteristice, in special, asigurarilor de viata, sunt surse ideale de finantare pentru bugetul national si mediul de afaceri. Astfel, sume imense de bani obtinute prin colectarea de la mii de asigurati a unor prime relativ mici sunt disponibile pentru realizarea unor investitii de mari proportii, cu randament ridicat. Astfel de investitii faciliteaza, de cele mai multe ori, accesul la tehnologii de varf, stimuleaza specializarea si conduc la crearea unui numar important de locuri de munca, contribuind la dezvoltarea economica de ansamblu. Acest rol de finantator, detinut de asiguratorii de viata si fondurile private de pensii, este cu atat mai important in economiile in curs de dezvoltare, unde pietele de capital sunt inca imature, iar domeniul bancar este orientat preponderent catre creditele pe termen scurt.

Oferirea capacitatii de a controla mai eficient riscurile. Prin activitatea lor specifica, asiguratorii au capacitatea de a 'forta' economiile in care functioneaza la o abordare mai responsabila si mai disciplinata a riscurilor investitionale. De asemenea, in agregarea riscurilor entitatilor economice individuale, asiguratorii se bazeaza pe legea numerelor mari care permite estimarea cu acuratete crescuta a nivelului general de risc, ceea ce conduce la o stabilitate crescuta a primelor de asigurare.

Sustinerea asiguratilor in minimizarea pierderilor, furnizand, nu de putine ori, servicii de reducere a expunerii la risc. Evaluarea corecta a pretului de asigurare in interdependenta cu dimensiunea riscului asigurat, precum si impunerea unui pachet minimal de conditionari tehnice pentru preluarea in asigurare, coroborate cu actiunile de asistenta tehnica si consiliere in managementul riscului oferite clientilor, conduc la adoptarea, in multe situatii, a unor masuri tehnice si administrative de prevenire a producerii riscurilor, care joaca un rol important in viata entitatilor economice asigurate.

Ghidarea unei mai bune alocari a capitalurilor nationale. Prin natura activitatii lor, asiguratorii si-au dezvoltat mijloace complexe de evaluare si monitorizare a companiilor, proiectelor si managementului supuse asigurarii, ceea ce confera deciziilor lor de afaceri greutatea unui gir acordat companiilor care le devin clienti.

1.7. Importanta asigurarilor pentru economia tarii si pentru asigurati

Pentru acoperirea intr-un timp relativ scurt a pagubelor produse asiguratilor se realizeaza desfasurarea neintrerupta a procesului reproductiei simple si largite.

Fondul este folosit atat pentru reproductia simpla (plata despagubirilor pentru refacerea bunurilor avariate) cat si pentru reproductia largita, ce constau in actiuni de prevenire si combatere a evenimentelor asigurate, creditarea economiei nationale, etc.

Prin intermediul asigurarilor se acorda despagubiri asiguratilor pentru acoperirea pagubelor produse de riscurile cuprinse in asigurare, dand posibilitatea reconstituirii bunurilor distruse, asigurand astfel continuitatea procesului de productie.

1.8. Evolutia asigurarilor in Romania

Istoria asigurarilor in Romania, a inceput sa fie scrisa anterior anului 1871, prin manifestari ale protectiei pe baze mutuale, ce au aparut in Transilvania inca din secolul al XIV-lea. In anul 1744 a aparut la Brasov, Casa de Incendiu, organizata prin fuzionarea mai multor asociatii mutuale. In anul 1848 ia fiinta Institutul General de Pensii, organizatie ce isi face aparitia tot la Brasov, ca asociatie mutuala care asigura membrilor o pensie anuala.

Dupa tratatul de la Adrianopole din anul 1829, au aparut in Bucuresti, la Iasi si in porturile Dunarii, reprezentante ale unor companii straine din Austria, Italia, Anglia si Ungaria. Aceste reprezentante practicau asigurari de transport, de incendiu si asigurari de viata.

'Dacia' a fost prima societate romaneasca de asigurare autorizata prin Inaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13 martie 1871[3]. In momentul infiintarii, societatea dispunea de un capital social de 3 milioane lei. Cu toate ca, fondatorii si membrii consiliului sau de administratie erau personalitati marcante ale vietii politice, sociale si economice din perioada respectiva, societatea a intampinat numeroase dificultati.

In anul 1873 a fost creata a doua societate romaneasca de asigurari, 'Romania', cu un capital social de 2 milioane lei. Aceasta societate avea si ea ca membri fondatori si ca membri in consiliile sale de administratie, personalitati marcante ale scenei politice, economice si sociale din acea vreme. Aceasta societate a avut parte de succes, iar rezultatele pe care le-a inregistrat au determinat societatile straine sa-si retraga reprezentantele din tara noastra si sa cedeze portofoliul lor societatii 'Romania'.

In anul 1881 cele doua societati romanesti de asigurari au fuzionat si au creat o singura societate, 'Dacia-Romania', care a devenit o societate puternica. Un an mai tarziu, s-a infiintat, tot de mari personalitati ale vietii socio-politice si economice, societatea 'Nationala', care avea un capital social de 3 milioane lei.

In anul 1897 a fost intemeiata la Braila, societatea 'Generala', care era specializata in asigurarile pentru transporturi maritime. Compania italiana 'Assicurazioni Generali' din Trieste a participat la subscrierea capitalului societatii Generala si a ajutat-o pe aceasta sa obtina recunoasterea politelor si cedarea in reasigurare pe pietele internationale de asigurari. Ulterior societatea Generala si-a mutat sediul la Bucuresti si si-a diversificat portofoliul, inclusiv in domeniul asigurarilor de viata. In anul 1935, luand in considerare volumul de prime incasate, Generala se situa in fruntea societatilor de asigurare din Romania.

In anul 1906 s-a infiintat societatea 'Agricola', care practica in principal asigurari agricole, dar si alte tipuri de asigurari si care a fuzionat in anul 1930 cu societatea 'Fonciera' din Cluj, formand societatea 'Agricola-Fonciera'.

In anul 1911 s-a infiintat societatea 'Prima Ardeleana', iar in anul 1920 s-a creat societatea 'Steaua Romaniei' care, in anul 1932 a fuzionat cu societatea 'Ancora'. Compania formata in urma acestei fuziuni, a preluat in 1936 portofoliul corespunzator participatiei romanesti la societatea 'Phoenix' din Viena, care era in lichidare.

In anul 1923 a luat fiinta societatea 'Asigurarea Romaneasca', cu un capital de 4 milioane lei si care era specializata in asigurari de viata fara examinare medicala. Rezultatele din primele de asigurare obtinute de societate, au plasat-o in anul 1937 pe locul sase in cadrul societatilor din acea perioada.

Asigurarile practicate de societatile de asigurare pana la inceputul Primului Razboi Mondial, erau asigurari de incendiu si asigurari de viata, asigurarile de transport limitandu-se numai la transporturile fluviale, iar asigurarile impotriva grindinei s-au practicat foarte putin timp si la o scara foarte restransa[4].

Dupa Primul Razboi Mondial au aparut inca 22 de societati de asigurare, dintre care unele erau succesoare ale societatilor straine de asigurare: 'Steaua Romaniei' care a preluat portofoliul lui Munchener, 'Prima Ardeleana' care a preluat portofoliul lui Ersteungarische si Adriatica, o societate italiana. Dupa anul 1927 Guvernul a autorizat infiintarea societatilor straine in Romania printre care si 'Norwich', 'Phoenix', 'Standard', 'Sun'.

In anii '30 activitatea economica si activitatea de asigurari au cunoscut cea mai mare dezvoltare, dezvoltandu-se toate ramurile de asigurari care se practicau pe plan international, numarul societatilor de asigurare variind intre 20 si 24.

Izbucnirea celui de al Doilea Razboi Mondial si intrarea Romaniei in razboi a condus la declinul activitatii de asigurari, astfel societatile engleze Caledonian-Romana, Norwich Union F.D. si Sun Insurance LTD si-au predat portofoliul societatii Vatra Dornei si si-au incetat activitatea.

Dupa terminarea razboiului, in anul 1945, mai functionau in Romania numai 13 societati romanesti si 5 reprezentante straine. Printre societatile romanesti se numarau si Generala, Dacia-Romania, Asigurare Romaneasca, Steaua Romaneasca. Societatile romanesti colaborau cu societatile cu capital strain, cu filiale sau reprezentantele pentru Romania ale societatilor straine din Italia, Anglia, Germania.

In anul 1942 odata cu aparitia legii care reorganiza activitatea de asigurare, Casa de Asigurari a Ministerului de Interne, aparuta in anul 1915 si reorganizata in anul 1936, s-a transformat in regia Autonoma a Asigurarilor de Stat, R.A.A.S., aceasta practica toate categoriile de asigurari si detinea monopolul asupra asigurarii bunurilor de stat si comunale. Avand in vedere faptul ca R.A.A.S. era in proprietatea statului, regia presta numai servicii publice si nu obtinea profit, astfel primele de asigurare erau sub nivelul primelor practicate de societatile private de asigurari. R.A.A.S. suporta cheltuielile de regie si despagubirile din primele de asigurare incasate.

In aceeasi perioada au existat si alte institutii care primeau bunuri publice in asigurare: Eforia Bisericii Ortodoxe, Casa Armatei - asigura caii pe care ii folosea armata si care erau proprietatea statului si Regia Monopolurilor Statului - R.M.S. asigura culturile de tutun pentru riscul de grindina.

In perioada 1949-1990 in conditiile unei economii centralizate, activitatea de asigurare  s-a caracterizat prin[5]:

monopolul statului a impiedicat dezvoltarea si diversificarea asigurarilor. Accentul se punea pe eficientizarea activitatii de asigurare si nu pe satisfacerea cerintelor asiguratilor;

asigurarile prin efectul legii au detinut o pondere semnificativa, 40-50% pana in anii 1970. Ulterior, dezvoltarea asigurarilor facultative a determinat scaderea ponderii asigurarilor obligatorii;

sfera de cuprindere a asigurarilor era putin diversificata. O serie de bunuri si riscuri asigurabile pe plan international nu erau cuprinse in asigurare.

In anul 1949 Regia Autonoma a Asigurarilor de Stat s-a transformat in Societatea Comerciala de Stat si Asigurari.

In urma nationalizarii, in anul 1948, societatile de asigurare au trecut in proprietatea statului cu toate activele si pasivele lor, iar institutiile publice de asigurari au intrat de asemenea in noile structuri ale economiei planificate.

In aceeasi perioada, capitalul sovietic si-a facut aparitia in diverse ramuri ale economiei, in domeniul asigurarilor s-a creat societatea 'Sovram-Asigurare'. In anul 1952 s-a creat cu capital integral romanesc, Administratia Asigurarilor de Stat - ADAS, institutie specializata in activitatea de asigurare, de reasigurare si de comisariat de avarie. ADAS si-a desfasurat activitatea sub conducerea generala a Ministerului Finantelor, pe baza unor decrete emise special pentru aceasta. Ministerul Finantelor aproba regulamentele de functionare si conditiile generale si speciale de asigurare, inclusiv tarifele de prime si sumele asigurate la asigurarile facultative. Numai riscurile care erau cedate in reasigurare, limitele retinerilor proprii si conditiile reasigurarilor, erau stabilite de ADAS. Asigurarile prin efectul legii, practicate de ADAS erau asigurari pentru bunurile care apartineau cooperativelor agricole de productie si asociatiilor intercooperatiste, asigurari pentru bunurile care apartineau persoanelor fizice, asigurari de calatorie pentru cazurile de accidente, asigurari de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule.

Asigurarile facultative incheiate de ADAS, in lei sau in valuta, in completarea celor prin efectul legii, erau asigurari de bunuri pentru riscurile de avarie, distrugere, furt sau altele; asigurari de persoane pentru riscurile de invaliditate, deces, supravietuire sau altele; asigurari de raspundere civila, pentru riscurile de vatamare corporala sau deces de persoane, avarierea sau distrugerea unor bunuri si alte pagube pentru care exista raspundere potrivit legilor in vigoare la acea data.

Veniturile ADAS obtinute din primele de asigurare, pana in anii 1960 au fost preponderent din asigurari prin efectul legii, iar in anii 1970 si 1980, portofoliul ADAS s-a modificat, incasarile fiind obtinute in majoritate din asigurari facultative. In perioada 1955-1989 volumul primelor de asigurare incasate de ADAS a crescut de 14,4 ori, in timp ce venitul national a crescut numai de 10,2 ori.

Fondurile obtinute de ADAS erau folosite pentru acoperirea pagubelor provocate de calamitati sau accidente, pentru plata sumelor asigurate pentru asigurarile de persoane, pentru acoperirea cheltuielilor in vederea formarii si administrarii fondului de asigurare, pentru constituirea fondurilor de rezerva si a fondurilor speciale si pentru dezvoltarea societatii.

Dupa anul 1990 au aparut importante schimbari legislative care au condus la inlaturarea monopolului statului, aparitia multor societati de asigurare si la stabilirea climatului concurential pe piata asigurarilor din Romania.

Prin Hotararea de Guvern nr. 1279 din 8 decembrie 1990 privind infiintarea unor societati comerciale pe actiuni in domeniul asigurarilor, care prevedea ca incepand cu data de 1 ianuarie 1991, se pot crea societati de asigurare ca societati comerciale pe actiuni, ADAS si-a incetat activitatea. Activul si  pasivul ADAS a fost preluat de catre societatile de Asigurarea Romaneasca S.A., Astra S.A. si agentia Carom S.A. infiintate prin prevederile aceleasi hotarari.

Societatea Asigurarea Romaneasca SA a preluat activele si pasivele aferente: asigurarilor facultative de viata, asigurarilor obligatorii, asigurarilor facultative de autovehicule si altor asigurari. Asigurarea Romaneasca SA a preluat de la ADAS si bunurile imobile care au fost incluse in capital.

Societatea Astra SA a preluat activele si pasivele corespunzatoare: societatilor mixte din strainatate, asigurarilor si operatiunilor de reasigurare in relatiile cu strainatatea.

Agentia Carom SA a preluat activitatea privind constatarea daunelor, stabilirea si plata despagubirilor in cazul pagubelor produse in Romania, atunci cand raspunderea revenea unor asigurati la societatile de asigurare din strainatate si in cazurile de pagube produse in strainatate de automobilistii romani asigurati la societatile de asigurare din Romania.

Aceste trei companii au fost create prin participarea statului 100%, aceasta situatie schimbandu-se in anul 1991 cand 30% din capitalul social al entitatilor economice a fost privatizat si a trecut in administrarea Fondurilor Proprietatii Private[6].

In 1990 a fost infiintata Banca de Import-Export a Romaniei SA - EXIMBANK, banca cu capital integral de stat, dar care si-a inceput activitatea in aprilie 1992. Prin departamentul de asigurari-reasigurari, EXIMBANK practica asigurari pentru credite de export impotriva riscului de neplata[7].

Prevederile Legii nr. 47 din data de 16 iulie 1991, privind constituirea, organizarea si functionarea societatilor comerciale din domeniul asigurarilor, stipulau faptul ca in Romania, activitatea de asigurare se desfasoara prin intermediul societatilor de asigurare, societatilor de asigurare-reasigurare si societatilor de reasigurare si de asemenea prin intermediul societatilor de intermediere. Legea reglementa faptul ca societatile comerciale din domeniul asigurarilor, trebuie sa se constituie cu avizul prealabil al Oficiului de supraveghere a activitatii de asigurare si reasigurare din Ministerul Economiei si Finantelor. Conform Legii, companiile care activau in domeniul asigurarilor, se puteau constitui ca societati pe actiuni sau societati cu raspundere limitata.

Se infiinteaza organismul de supraveghere al pietei asigurarilor, ca Directie in cadrul Ministerului Finantelor^[8].

In luna septembrie 1990 a fost infiintata prima societate de asigurari cu capital integral privat din Romania, SC UNITA SRL, cu sediul la Timisoara. Activitatea societatii UNITA a debutat in luna ianuarie 1991 prin practicarea asigurarilor mixte de viata cu acumulare de capital.

In anul 2000 pachetul majoritar al societatii a fost cumparat de compania Wienner Staedtische din Austria, iar in portofoliul societatii se regasesc in prezent toate tipurile de asigurari.

Ulterior, apar alte companii cu capital privat, romanesc sau /si cu capital strain, marea lor majoritate avand sediile in Bucuresti, astfel:

in anul 1992 se infiinteaza societatile Agras, Asigurari-reasigurari Ardaf, Roumanie Assurance Internationale;

in anul 1993 se infiinteaza societatile Asigurarea Anglo-Romana, Generala Asigurari;

in anul 1994 se infiinteaza societatile Asitrans, Asigurari Ion Tiriac - ASIT, care in anul 2000 si-a schimbat numele in Allianz Tiriac Asigurari, prin cumpararea pachetului majoritar de actiuni de catre compania Allianz din Germania, Arinco Societate de Asigurari, ulterior isi schimba numele in Interamerican Romania Asigurari, SAR Transilvania;

in anul 1995 se infiinteaza societatile Asigurarea Populara Romana, care in anul 2001 si-a schimbat numele in Asigurare Reasigurarea AGI-Romania, prin cumpararea pachetului majoritar de actiuni de compania AGI din Germania, OMNIASIG prin cumpararea portofoliului societatii Mondragon infiintata in 1992, Sara-Asig care in anul 1996 si-a schimbat numele in Sara Merkur prin cumpararea pachetului majoritar de catre compania Merkur Versicherung din Austria.

Evolutia pietei asigurarilor si reasigurarilor din Romania a urmat un curs contradictoriu al economiei in ansamblul ei. Desi, numarul societatilor de asigurare este mare, iar concurenta este in crestere, societatile nu dispun de cadre specializate in domeniul asigurarilor si reasigurarilor, dar in acelasi timp piata este nesaturata^[9].

In aceasta perioada se observa lipsa unui suport financiar si a educatiei potentialilor asigurati in domeniul asigurarilor, a neintelegerii necesitatii asigurarii de catre agentii economici si populatie. Cu toate ca nu se afla intr-o faza de maturitate, piata romaneasca a asigurarilor este o piata competitiva. Se observa o crestere rapida a numarului societatilor de asigurare: de la 15 in 1993 pana la 47 in 1996, numarul societatilor fiind in crestere.

In anul 1997 se infiinteaza societatea Nationale Nederlaneden Asigurari de Viata care in 1998 isi schimba numele in Nederlenden Asigurari de Viata, iar in anul 2001 isi schimba numele in ING Nederlanden Asigurari de Viata.

In 1998 se infiinteaza societatea Omniasig Asigurari de Viata.

In anul 1999 ia fiinta societatea Commercial Union Asigurari de Viata, in 2002 isi schimba numele in AVIVA Asigurari de Viata.

In anul 1994 ia nastere la initiativa a treisprezece societati Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurarea din Romania - UNSAR. In prezent UNSAR are ca membri un numar de 21 de societati de asigurare-reasigurare.

Dupa anul 1990, in piata romaneasca a asigurarilor, au aparut foarte multe societati de intermediere in asigurari, in anul 2000 activand peste 800 societati, care jucau rolul de agenti dar si de brokeri de asigurari. Prin aparitia Legii 32/2000, se infiinteaza Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, organism independent, autonom, finantat de societatile de asigurare, cu rol de reglementare, control si supraveghere a pietei asigurarilor. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor este condusa de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor format din cinci persoane, un presedinte, un vicepresedinte si trei membri.

Membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor sunt numiti de Parlamentul Romaniei, la propunerea comisiilor pentru buget, finante si banci ale Senatului si Camerei Deputatilor si sunt alesi cu un mandat de 5 ani pentru presedinte, de 4 ani pentru vicepresedinte, de 3, 2 si respectiv 1 an pentru membri. Primii membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor au fost numiti in luna iulie 2001.

Piata romaneasca a asigurarilor a cunoscut o evolutie interesanta in perioada acestui deceniu, urmand evolutiile contradictorii pe care le-a suportat si economia in ansamblul ei^[10].

In Romania piata asigurarilor este o piata competitiva cu toate ca nu este pe deplin matura. Pentru a se intelege evolutia unei piete de asigurari se analizeaza doua componente:

A. Oferta de asigurare

Concurenta dintre societatile de asigurari este in crestere, dar nu poate fi vorba de o participare echilibrata pe piata datorita concentrarii pietei in jurul unui numar relativ restrans de societati. Sub aspect calitativ, se remarca tendinta de diversificare a ofertei, se introduc pe piata produse noi, adaptate nevoilor clientilor.

B. Cererea de asigurare

Cererea potentiala este ridicata datorita numarului mare de proprietati existente, a populatiei numeroase, precum si datorita nevoilor reale de asigurare la nivelul economiei si al populatiei.

Cererea efectiva este redusa datorita lipsei de bani si de cunoastere a tuturor avantajelor oferite de asigurari. Cererea nu are un caracter uniform sub aspectul categoriilor de asigurari solicitate, sub aspectul distributiei geografice, al nivelului de dezvoltare a regiunii sau zonei respective si al nivelului veniturilor^[11]. Cererea este concentrata in zonele cu potential economic ridicat si la grupele de populatie cu varsta peste medie.