Hartuirea sexuala si politia

HARTUIREA SEXUALA SI POLITIA

Acest capitol prezinta o forma de violenta impotriva femeilor care este cunoscuta ca avand loc in cadrul serviciului de politie (a se vedea capitolul 2). Ea este importanta din mai multe considerente:

. femeile nu vor avea destula incredere in politie pentru a reclama crimele impotriva lor, daca se stie ca politia tolereaza hartuirea in cadrul organizatiei lor.

. patronii din tarile Uniunii Europene au responsabilitati legale pentru a combate eficient si a preveni hartuirea sexuala la locul de munca;

. femeile sunt mai putin atrase sa faca cariera in politie iar prezentii recruti prefera sa paraseasca serviciul daca hartuirea sexuala nu este combatuta;

. unele cazuri de hartuire sexuala implica infractiuni criminale grave.

Activitate

Este posibil de a lupta impotriva hartuirii sexuale in conformitate cu legislatia muncii si cea penala existente in tara dumneavoastra?

Cum este definita in lege?

Au fost cercetate unele cazuri implicand femei-politiste?

1. Ce este hartuirea sexuala la serviciu?

Hartuirea sexuala este definita ca o manifestare sexuala nedorita, solicitarea de favoruri sexuale sau alt comportament fizic, non-verbal si verbal de tip sexual care implica una din urmatoarele:

. tolerarea unui astfel de comportament este folosita ca o conditie a angajarii sau evoluarii carierei;
. acceptarea sau respingerea unui astfel de comportament este folosita ca baza pentru deciziile care afecteaza serviciul persoanei in cauza;
. un asemenea comportament este preconizat pentru a afecta performanta activitatii persoanei si/sau sa creeze o atmosfera de lucru neplacuta, ostila sau de intimidare;
. un semenea comportament afecteaza performanta activitatii persoanei si/sau este creata o atmosfera de lucru neplacuta, ostila sau de intimidare¹³⁵135.

Observati ca aceasta definitie nu specifica faptul ca pentru ca hartuirea sexuala sa aiba loc, ea trebuie sa fie savarsita de un sef superior si se refera atat la intentia, cat si la consecintele comportamentului. Majoritatea cazurilor de hartuire sexuala mai degraba sunt comise de catre colegi decat sunt folosita in legatura cu numirea/promovarea in functie, fiind mai curand o modalitate de a trata femeile ca angajati de clasa a doua folosind sexul si injosindu-le.

Multi barbati - la toate locurile de munca, nu numai in politie - spun ca ei nu inteleg de ce femeile se supara, fiindca ei doar glumesc sau incearca sa fie prietenosi.

Exercitiu

Daca sunteti femeie, ganditi-va la tipurile de comentarii/comportament care v-au facut sa va simtiti incomod la serviciu.

Daca sunteti barbat, ganditi-va la tipurile modalitatilor in care femeile sunt discutate, comentariile facute la adresa lor si despre ele.

Ar putea aceste tipuri de lucruri sa fie spuse la adresa si despre alti barbati? Daca nu, de ce?

Cate dintre ele au efectul de a marca femeile in afara de "diferite", neegale cu colegii lor barbati?

In timp ce nu toate femeile vor fi de acord cu toate sau cu unele dintre cele ce urmeaza, exista multe cai de a trata femeile diferit, comportandu-se cu ele nu ca colegi:

. remarcarea exteriorului lor;

. accentuarea lucrurilor pe care femeile nu le pot face sau le fac nu atat de bine ca barbatii;

. glumele si comentariile permanente despre sex;

. povestirea bancurilor despre sex in care femeile sunt descrise ca proaste sau bune numai la asa lucruri ca sexul si ingrijirea copiilor;

. discutarea si demonstrarea pornografiei.

Hartuirea sexuala devine personala cand este indreptata spre un individ, poate include toate afirmatiile mentionate precum si posedarea unor "porecle" pentru cineva, lasarea de notite/desene pe mesele lor, raspandirea de zvonuri despre ele, precum si atingerea lor, stand prea aproape de ele si impunandu-le sa iasa in oras cu tine chiar daca au dat de inteles ca nu doresc aceasta.

Exista 3 cauze importante de ce politia necesita sa ia in serios hartuirea sexuala la locul de munca. In primul rand, are consecinte serioase pentru indivizii ofiteri supusi la aceasta. In al doilea rand, exista o activitate europeana de politie si o legislatie nationala care atribuie aceasta responsabilitate patronilor. Si in cele din urma, dupa cum recent a demonstrat un numar de cazuri legale faptul de a fi dat in judecata poate avea consecinte financiare importante si submina serios reputatia politiei. In studiul de caz care urmeaza sunt prezentate doua exemple recente. In ambele cazuri, nici ofiterii si nici conducatorii n-au luat in serios hartuirea sexuala si femeile au fost nevoite sa paraseasca cariera pe care au ales-o din cauza problemelor de sanatate aparute in rezultatul hartuirii sexuale permanente. In ambele cazuri serviciile de politie implicate au sfarsit platind mari sume de compensatii si prin aceasta si-au creat o imagine destul de negativa. Aceste cazuri provin dintr-o tara care duce o politica anti-dicriminatorie si unde politia si-a asumat angajamentul sa rezolve problema discriminarii bazate pe sex si rasa¹³⁶136. Aceste cazuri de profil, mai ales cazul 1 au facut ca increderea publica in aceste afirmatii si alte metode sa descreasca.

1.1 Studiu de caz - cu prezentarea unui test

Cazul 1

Acest caz a inceput in 1980. O politista tanara de origine musulmana lucra intr-o echipa de combatere a drogurilor intr-un oras cu populatie apartinand mai multor culturi unde si ea era permanent intrebata de colegii-politisti despre viata sa sexuala si felul lengeriei pe care o purta. De asemenea, ei i s-a dat o uniforma de politist scoasa din uz, ceea ce insemna ca politia nu vroia sa angajeze la lucru straini. Ea a primit cateva recomandari si a fost propusa pentru promovare. Dupa ce a ramas insarcinata aceasta propunere a fost retrasa.

Nefiind in stare sa suporte mai mult hartuirea, ea a facut un raport sefului ei, dar nu s-a intreprins nimic. In 1991, sustinuta de organizatiile de oferire a oportunitatilor oficiale egale, ea a dat in judecata serviciul de politie pentru care lucra pentru discriminare bazata pe sex. Ei i s-a propus o solutionare amiabila in afara justitiei care echivala cu 400 euro. Cazul urma sa fie ascultat in 1993, dar a fost rezolvat in afara judecatii: o despagubire in valoare de 40.000 euro, o scuza, promisiunea de restabilire si un angajament de imbunatatire a politicii cu privire la egalitatea genurilor si procedurile de revendicare. Ofiterul s-a intors la lucru in 1994, dar a plecat 6 saptamani mai tarziu: "intoarcerea mea la servicu a fost intampinata cu nedorinta de a lucra cu mine, a fost un esec din partea conducatorilor superiori de a rezolva si a recunoaste aceste probleme. A fost un fel de tortura mentala. Am fost ocolita de colegii mei." Ea a fost pensionata de catre politie pe motive medicale dar a continuat sa dea in judecata serviciul invocand problema neglijentei si incalcarea contractului prin neonorarea din partea lor a promisiunilor de restabilire. Cazul trebuia ascultat la Curtea Suprema, dar politia l-a rezolvat in afara instantei judecatoresti, platind peste un milion de euro pentru solutionare.

Cazul 2

Acest ofiter de politie era singura femeie care lucra cu 22 de barbati intr-o unitate de investigare dintr-o regiune rurala. Ea a fost supusa unei batjocoriri permanente si i s-a spus ca fusese promovata pentru ca era o femei-simbol in echipa. Un ofiter a simulat facand sex cu ea, altul a dat drumul la pantaloni in fata ei. Ea s-a plans superiorului care sau radea de incidente sau participa la ele. Un desen indecent a fost pus deasupra mesei ei avand continutul "Imi pare rau ca primiti calmante si beneficiati de asistenta psihologica, dar noi nu avem timp sa hartuim sexual pe fiecare". Cativa ofiteri barbati au fost schimbati cu serviciul, dar hartuirea nu a incetat. Ea a actionat in conformitate cu legea privind discriminarea bazata pe sex, cazul ei a fost sustinut si i s-a oferit o rasplata considerabila in calitate de compensare. Ea a spus: "La inceput am acceptat aceasta. Astepti o anumita tachinare, in special cand esti singura femeie dar situatia se inrautatea din ce in ce mai mult si am fost ingrozita avand un sentiment de dezgust si am inceput sa ma simt rau inainte de a merge la serviciu. Nimeni nu este in castig. Mi s-au pricinuit daune inclusiv cu aplicarea fortei".

2. Ce cunoastem despre hartuirea sexuala la locul de munca

Dintr-un numar mare de studii, cel putin o treime si deseori mai mult din femeile care lucreaza relateaza ca au trecut printr-o forma de hartuire sexuala. Acest nivel de hartuire este caracteristic mai multor organizatii de la majoritatea nivelurile ierarhice. Studiile au descoperit ca cele mai tipice forme de hartuire erau atingerea sau lovirea usoara, remarcile sexuale permanente si glumele, abuzul verbal. Unele femei de asemenea trec prin tentativa de a fi violate si prin viol. Multe femei definesc utilizarea si prezentarea pornografiei la locul de munca ca o forma de hartuire.

Un studiu al discriminarii bazate pe sex efectuat intr-un serviciu de politie a aratat ca majoritatea femeilor-ofiteri (90 %) au suferit de pe urma hartuirii sexuale persistente de un fel sau altul.¹³⁷ 137 Au existat de asemenea dovezi ca hartuirea fizica adusa spre atentia superiorilor nu a fost luata in consideratie: 6 % dintre femei au relatat atacuri sexuale serioase si 30 % au fost piscate si atinse. Intr-o alta tara europeana un studiu a confirmat ca nu numai femeile politiste, dar si cele din personalul specializat in dreptul civil din cadrul politiei au fost supuse hartuirii extensive din partea colegilor si sefilor.¹³⁸ 138

Cercetarea ce compara diferite tipuri de situatii de angajare arata ca hartuirea sexuala este mai frecventa acolo unde femeile constituie o minoritate mica sau balansand inte numarul egal de forte de munca. In cadrul politiei din intreaga Europa, femeile sunt inca in minoritate, cu foarte putine departamente in stare sa ajunga la 20 % de femei-ofiteri si un numar mai mare avand mai putin de 5 %.¹³⁹ 139 O hartuire mai putin frecventa este observata in situatia in care femeile sunt mai bine reprezentate la toate nivelurile unei organizatii; dar femeile sunt mai putin reprezentate la nivelurile superioare si de conducere in toate serviciile de politie.¹⁴⁰ 140 Folosind ambele confirmari, angajarea in politie este posibil sa expuna femeile unui risc semnificativ de hartuire sexuala. E clar ca politia are responsabilitarea de a crea atmosfera de lucru in care femeile angajate a fi in siguranta, si tactici de oferire a oportunitatilor egale, care ar incerca sa mareasca numarul femeilor-ofiteri, trebuie sa ia in serios dovezile pe care le avem despre nivelurile de hartuire. Cercetarea de asemenea sugereaza ca perioadele de tranzitie si schimbarile sporesc nivelul hartuirii. Efortul de a rezolva problema hartuirii sexuale trebuie sa fie strans legat de imbunatatirea situatiei femeii la toate nivelurile politiei, dar sa avem grija ca intr-o perioada scurta gradul de hartuire sexuala ar putea sa sporeasca.

3. Efectele hartuirii sexuale

Hartuirea la locul de munca poate fi una din cele mai suparatoare, umilitoare si destructive experiente care i se pot intampla unui angajat¹⁴¹141. Se amesteca cu gandirea si judecata, face dificila concentrarea si femeile se caracterizeaza ca mai putin productive si ca consecinta directa creste posibilitatea comiterii greselilor, accidentelor. Simptomele fizice tipice in rezultatul hartuirii repetate includ: dureri de cap, greata, insomnie (multe femei sunt nevoite sa foloseasca somnifere), lipsa apetitului, supraalimentare si reactii alergice de tipul exemei. De asemenea sunt tipice palpitatiile si atacurile de panica. In cele mai extreme cazuri femeile relateaza ca se tem sa mearga la serviciu, si acolo unde nu se i-au masuri impotriva ei, victimele deseori trebuie sa-si caute un alt loc de munca sau sa se pensioneze pe motive de sanatate.

Acesta este impactul la nivelul individual, dar cultura in care hartuirea sexuala este ceva obisnuit are implicatii considerabile. Femeile angajate sunt intimidate, iar pentru altii devine o cariera neatragatoare. Abilitatile, intuitia si emotivitatea de care femeile ar putea da dovada la locul de munca sunt scazute, si politia ca organizatie suporta consecintele.

4. Practica corecta individuala

Fiecare ofiter de politie care este martorul hartuirii sexuale a unui coleg are datoria si responsabilitatea de a le cere celora care o comit sa inceteze. In primul rand, aceasta poate fi facut in liniste si intre patru ochi, dar daca comportamentul continua este necesar de a face publica problema. Trebuie sa fiti pregatiti - si sa declarati aceasta infractorilor - sa prezentati afirmatiile martorului pentru a sustine plangerea.

Daca sunteti femeie-ofiter si singura in echipa/post, puteti ruga sa fiti transferata undeva unde sunt mai multe femei. Unde prezenta femeilor este mai mare si exista problema hartuirii, va fo o idee buna daca, discutand una cu alta veti elabora strategii comune de actiune.

Daca sunteti hartuita:

. tineti o agenda in care sa inregistrati incidentele - data, ce s-a intamplat exact si cum ati reactionat. Aceasta poate fi foarte folositor daca decideti sa faceti o plangere;

. gasiti o colega in care aveti incredere si spuneti-i ce se intampla. Discutati ce ati putea dumneavoastra sa faceti si rugati-o sa inregistreze orice incident pe care il observa/la care este martor;

. daca simtiti ca sunteti in stare sa infruntati hartuitorul (si posibil in fata celorlalti) asigurati-l ca nu acceptati comportamentul lui este de neacceptat si cereti incetarea hartuirii;.

. daca nimic nu opreste hartuirea, interesati-va care este procedura de depunere a unei plangerii si faceti aceasta.

4.1. Inovatia in practica institutionala

Majoritatea serviciilor de politie din Europa acum poseda politici oficiale in ceea ce priveste hartuirea sexuala, dar unei minoritati semnificative inca ii lipseste acea reactie de baza. In cele ce urmeaza vom enumera unele strategii care au fost folosite la nivel institutional pentru rezolvarea problemei.

Formarea initiala a politiei

Noii recruti trebuie sa fie instruiti atat in ceea ce priveste discriminarea cat si hartuirea - si aceasta trebuie sa cuprinda sexul si rasa si alte domenii. Este posibil de a face legatura dintre aceasta formare, profesionalism si drepturile omului; politia trebuie sa reflecte in organizatia sa un tip de egalitate a reactiei si lipsa intentiei de a o folosi in relatiile cu publicul. Masuri de a demonstra cum este sa fii in minoritate, trebuie sa fie utilizate pentru a permite majoritatii - in majoritatea cazurilor din Europa acestia vor fi barbatii si oamenii albi - sa inteleaga presiunile si dificultatile pe care le intampina colegii lor.

Politica nationala si locala

Toate seviciile de politie trebuie sa aiba o politica referitoare la hartuirea sexuala, legata de o strategie mai larga de imbunatatire a conditiei femeii pretutindeni in politie. Politica trebuie sa declare ce fel de comportament nu este acceptat, si sa sublinieze procedurile de inaintare a plangerii. Pentru conducatori trebuie sa specifice situatiile in care trebuie sa fie pornite procedurile neoficiale, disciplinare si de investigare penala.

Instruirea

Toti conducatorii de politie trebuie sa fie instruiti in ceea ce priveste hartuirea sexuala, politica locala si procedurile, si cum sa schimbe culturile de intimidare pentru a le face mai cooperante si respectate. O strategie de schimbare a culturii este de a schimba metodele de formare a personalului

Informatii

Trebuie sa fie pe larg distribuite prospecte care ar explica ce este hartuirea sexuala si ca ea poate antrena actiuni disciplinare si care este procedura de depunere a plangerii. Este de asemenea posibil de a introduce in contractele de munca articole despre comportamentul fata de colegi si, cand cineva este angajat, de a oferi automat informatii despre hartuirea sexuala. De asemenea sunt folositoare posterele din posturile/sectoarele de politie care contin afirmatii importante si includ informatii despre locul unde poate fi depusa o plangere.

Procedurile cu privire la plangeri

Multe servicii de politie din Europa acum au consilieri de incredere carora le poti face o relatare initiala, iar victima hartuirii poate sa discute optiunile ei si ce s-ar putea ca ea sa doreasca sa faca. Acest tip de proces permite de a fi folosita o procedura neoficiala daca victima doreste aceasta si hartuirea n-a atins un grad avansat. De asemenea exista reguli clare pentru a transforma cazul intr-un proces mai oficial, care va implica un conducator de politie, o cercetare si luarea unei decizii asupra faptului daca sunt justificate procedurile disciplinare sau acuzarea penala. Conducatorii trebuie sa doreasca sa dea exemple de personal care alege sa nu tina cont de avertizari, oferind un mesaj clar ca aceste tipuri de comportament nu vor mai fi tolerate.

Daca aveti responsabilitatea de a investiga plangerile de hartuire sexuala la postul/sectorul de politie unde lucrati, inspirati-va din liniile directorii pentru cercetarea violului si atacului sexual prezentate in Capitolul 4.

Hartuirea sexuala necontrolata creaza o imagine negativa a politiei care astfel descurajeaza recrutarea si mentinerea femeilor-ofiteri, iar in sectoarele de politie pastreaza o cultura care nu este receptiva la mesajele din acest ghid referitoare la modalitatea de a reactiona la victimele violentei impotriva femeilor. Dupa cum evidentiaza studierea ultimului caz¹⁴²142, daca intr-o anumita situatie se actioneaza promt pot fi utilizate procedurile neoficiale. Dar acestea trebuie considerate ca un prim pas, avand posibilitati pentru pornirea procedurilor mai oficiale, daca nu va fi adoptata o hotarare satisfacatoare.

Studiu de caz - asumarea responsabilitatii

Anna este un sergent de politie care lucreaza intr-un serviciu de politie obisnuit din Europa. Ea a fost rugata sa o indrumeze pe Lisa, un ofiter de politie incepator. Lisa era frumoasa, desteapta si i se acorda multa atentie din partea colegilor-barbati. Un sergent de politie a mers mai departe si a facut comentarii sexuale care au facut-o pe Lisa sa se simta incomod, dar deoarece ea era recent venita acolo, a crezut ca era ceva obisnuit. Anna a observat si a dezaprobat aceasta. Comportamentul lui Gerald deveni mai evident si, chiar dupa ce Lisa si Anna l-au rugat sa inceteze, el nu a facut-o. Ele au inceput sa evite sa lucreze cu Gerald, incercand sa-si aranjeze turele cand el nu lucra si luandu-si concediu de boala daca trebuiau sa lucreze impreuna. Lisa a rugat sa fie transferata pentru a scapa de atentia nedorita.

Anna in sfarsit a mers la conducatorul ei sa-l informeze, dar spunandu-i ca Lisa nu doreste nici o actiune oficiala. Conducatorul de politie numise un consilier de incredere pentru asemenea cazuri si Ana a fost sfatuita sa mearga acolo. A fost aranjata o intalnire intre Anna, Lisa si consilier. Ei au hotarat ca femeile vor incerca sa-l confrunte pe Gerald sa incerce sa-l faca sa inteleaga efectul comportamentului lui, dar ei mai intai l-au consultat pe administrator. El a considerat ca s-ar cuveni sa actioneze pentru ca daca va deveni un caz oficial va fi responsabilitatea lui. Consilierul l-a convins sa n-o faca pentru ca cazul poate sa ia amploare si aceasta nu era ceea ce Lisa si Anna doreau.

In cele din urma partile au cazut de acord sa implice un mediator din cadrul politiei.

Mediatorul l-a chemat pe Gerald si i-a spus ca vrea sa vorbeasca cu el in ziua urmatoare. Lui i s-a spus ca s-a facut o plangere si a fost numita persoana care a facut-o. Mediatorul a accentuat consecintele majore de a nu coopera, i-a dat lui Gerald timp pentru meditare, dar i-a recomandat cu fermitate sa nu spuna celorlalti povestea sau sa incerce sa le contacteze pe Anna sau Lisa. Gerald a venit in ziua urmatoare dorind sa coopereze cu mediatorul, dar cu anumite conditii. I s-a spus ca nu este posibil. Gerald era persoana care trebuia sa accepte sau nu conditiile mediatorului. El a fost de acord si a avut loc o serie de sedinte care au impacat toate partile.

Gerald a inceput sa inteleaga si cei trei ofiteri au fost de acord sa incerce sa gaseasca cai de a lucra impreuna, dar Gerald trebuia sa le spuna colegilor din tura ce se intamplase.

Ofiterul superior si-a asumat responsabilitatea de a lua masuri ca procesul sa fie incheiat.

Intrebari pentru meditatie

1. Ce credeti despre acest proces neoficial?

2. Care credet ca au fost cauzele eficientei lui?

3. Exista situatii in care n-ar putea fi folosit procesul neoficial?