|
|
|
1.1. Dreptul administrativ - ramura a dreptului public
Dreptul public este format din totalitatea normelor juridice adoptate sau emise de autoritatile statului prin care se realizeaza sarcinile si competentele celor trei puteri - legislativa, executiva si judecatoreasca. Aceste norme sunt ordonate, in principal, in raport de obiectul lor, in ramuri ale dreptului public. Din dreptul public fac parte urmatoarele ramuri de drept: constitutional, administrativ, penal, procesual civil, procesual penal, international public, financiar.
Celelalte ramuri ale dreptului alcatuiesc dreptul privat.
Principalele deosebiri intre normele de drept public si cele de drept privat sunt urmatoarele:
1 dreptul privat reglementeaza interesul particular (individual), in timp ce normele de drept public reglementeaza un interes general, al unei colectivitati ample;
2 in dreptul privat partile se afla pe picior de egalitate, in timp ce unul dintre subiectele raportului juridic de drept public fiind statul sau o autoritate a acestuia, partile se afla intr-o pozitie de subordonare; consecinta este aceea ca normele de drept public sunt mai rigide.
1.2. Corelatia executiv - administratie publica
Principiul suveranitatii nationale presupune ca puterea politica apartine natiunii, care o exercita in mod direct, prin referendum sau prin organele sale reprezentative. Exercitarea suveranitatii prin organe reprezentative este echivalenta cu delegarea de catre popor a dreptului de comanda unor puteri delegate, cum sunt puterea legislativa, executiva si judecatoreasca.
In conceptia constitutionala clasica, administratia publica reprezinta actiunea puterii executive, bazata pe puterea publica a statului. In aceasta conceptie, administratia reprezinta o sarcina exclusiva a executivului, dar nu singura sarcina a acestuia.
Intre executiv si administratia publica exista o corelatie de la intreg la parte. In sens material functional al termenului, executivul presupune acea functie a statului distincta de puterea legislativa si judecatoreasca, prin care se asigura executarea legii, in acceptiunea moderna a termenului.
Executivul presupune doua dimensiuni:
a) guvernarea - luarea deciziilor esentiale pentru soarta natiunii;
b) administratia - indeplinirea sarcinilor cotidiene.
Executivul are o serie de sarcini extra-administrative, exercitate in raporturile cu Parlamentul sau in relatiile internationale. In acelasi timp, administratia este sarcina exclusiva a executivului, ea neputand fi exercitata nici de puterea judecatoreasca, nici de cea legislativa, in virtutea principiului echilibrului si separatiei puterilor in stat.
Administratia este un segment al executivului, fara a se suprapune cu acesta. Statului i se recunoaste dreptul originar de exercitare a administratiei publice, insa administratia este exercitata si de colectivitatile locale, prin institutii publice proprii, in virtutea principiului descentralizarii, in acest caz fiind vorba despre un drept derivat, iar activitatea purtand denumirea de administratie publica locala.
Activitatea de conducere realizata de administratia publica se desfasoara la un nivel subordonat, inferior celui realizat de catre Parlament, dar superior conducerii care se realizeaza la nivelul serviciilor asigurate de administratie.
1.3. Notiunea de administratie publica
In sens formal, administratia publica reprezinta un ansamblu de organe, cuprinzand diverse structuri administrative, care realizeaza activitatea de organizare a executarii si executarea in concret a legii.
In sens material, administratia publica reprezinta ansamblul activitatilor desfasurate de autoritatile administrative de stat sau autonome locale prin care, in regim de putere publica, se executa legile, se emit acte normative cu forta juridica inferioara legii sau se presteaza servicii publice.
Din aceasta definitie rezulta trasaturile administratiei publice:
a) Obiectul administratiei publice
2 executarea legii ce consta in pregatirea executarii, organizarea propriu-zisa si executarea, pana la faptul material concret;
3 emiterea de acte normative cu forta juridica inferioara legii. Astfel, prin emiterea de hotarari, Guvernul pune in aplicare legile, prin emiterea de ordonante simple, el pune in aplicare legea de abilitare, iar prin emiterea de ordonante de urgenta, el pune in aplicare Constitutie, care ii confera abilitarea;
4 prestarea de servicii publice in limitele legii. Serviciul public reprezinta acea activitate desfasurata sau autorizata de un organ public, prin care se realizeaza nevoi sociale de interes public.
b) Autoritatile publice care o realizeaza
3 autoritati de natura statala;
4 autoritati autonome locale
c) Regimul juridic specific, care este de putere publica si care presupune ansamblul unor prerogative cu care sunt investite autoritatile administrative si prin intermediul carora interesul public dobandeste preeminenta fata de interesul privat.
Daca raporturile dintre particulari se bazeaza pe egalitatea lor juridica, cele dintre administratie si cei administrati presupun o inegalitate juridica, in sensul caracterului supraordonat al celor care administreaza.
Regimul juridic specific administratiei este generat de prerogativele pe care le detine administratia si care implica, de exemplu dreptul de expropriere, dreptul de politie administrativa etc.
Actiunea administratiei de mentinere a ordinii publice a fost denumita politie administrativa si reprezinta o activitate de edictare de reguli, deci o activitate cu caracter preponderent prescriptiv. Ordinea publica reprezinta un minim de conditii necesare pentru o viata sociala convenabila.
1.4. Administratie publica - administratie privata
A administra inseamna o activitate executiva pusa sub semnul comenzii sau al delegari de atributii. Aceasta activitate poate fi realizata de doua categorii de subiecte de drept:
a) de persoane private cu privire la administrarea bunurilor proprietatea lor privata (administratie privata)
b) de autoritati publice sau persoane juridice comandate de autoritati publice, implicate in rezolvarea unor nevoi de interes general (administratie publica).
1.5. Scopul administratiei publice
Intr-o societate caracterizata printr-o mare diversitate cum este cea actuala, nevoile umane pot fi indeplinite atat prin implicarea particularilor in prestarea de servicii publice, cat si prin realizarea acestui lucru de catre administratie. Exista domenii in care particularii nu pot interveni, cum ar fi de exemplu apararea, serviciile diplomatice etc. Mai ales in aceste domenii se justifica interventia administratiei publice.
Administratia privata urmareste obtinerea unui profit material, reusita in afaceri si, in subsidiar, binele public.
Administratia publica urmareste satisfacerea interesului public, a utilitatii publice, in mod dezinteresat, inclusiv prin realizarea de servicii publice. Scopul administratiei publice este satisfacerea unor cerinte esentiale, comune intregii colectivitati umane, care exced prin amploarea lor posibilitatile particularilor, precum si satisfacerea acelor cerinte, care, prin natura lor, sunt nerentabile si nimeni nu s-ar oferi sa le asigure.
Sub aspectul mijloacelor folosite pentru realizarea scopului susmentionat, spre deosebire de administratia privata, administratia publica are la dispozitie constrangerea statala.
1.6. Notiunea de drept administrativ
1.6.1. Dreptul administrativ a aparut inaintea altor ramuri ale dreptului public, deoarece inaintea oricaror alte preocupari si activitati, omul a trebuit sa o puna pe cea in care isi organizeaza comunitatea, cum se apara impotriva dusmanilor etc, toate acestea fiind dimensiuni ale activitatii administrative. Dreptul administrativ, ca ansamblu de norme, apare practic, o data cu statul, insa stiinta dreptului administrativ se contureaza mult mai tarziu, in secolul XIX.
In Romania, Dreptul administrativ, in sensul modern al cuvantului, a aparut o data cu Regulamentele Organice, dobandind o importanta de necontestat prin reformele legislative din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, cand, printre multe acte importante a fost adoptata in 1864 si legea Consiliului de Stat, prin care se infiinteaza Consiliul de Stat ca instanta specializata de contencios administrativ.
1.6.2 Obiectul Dreptului Administrativ
Dreptul administrativ are un obiect propriu de reglementare.
Normele care il alcatuiesc au ca obiect acele relatii sociale care se refera la organizarea realizarii si realizarea in concret a puterii executive si a administratiei publice de catre organele care desfasoara astfel de activitati.
In functie de finalitatea lor, normele de Drept Administrativ se clasifica astfel:
a) norme prin care se stabilesc infiintarea, precum si organizarea, competenta materiala si teritoriala a organelor administratiei publice, raporturile acestora cu alte organe de stat, controlul ce se poate exercita asupra activitatii lor;
b) norme prin care se stabilesc functionarea organelor administratiei publice, raporturile acestora cu persoane fizice si persoane juridice nestatale, cu care organele administratiei publice intra in raporturi juridice, drepturile si obligatiile lor reciproce, raspunderea participantilor la asemenea raporturi, consecintele incalcarii obligatiilor pe care si le-au asumat prin acele raporturi juridice;
c) norme prin care se stabileste procedura activitatii organelor administratiei publice (procedura administrativa), adica acele norme care prevad forma in care se desfasoara activitatea organelor administratiei publice, atat in interiorul lor, cat si in raporturile cu subiecte din afara lor.
Normele de drept administrativ stabilesc deci:
5 organizarea interna a organelor administratiei publice;
6 activitatea acestor organe, functionarea lor;
7 raporturile intre ele si cu alte organe de stat;
8 raporturile cu particularii;
9 raspunderea si sanctiunile ce se pot aplica in cazul incalcarii obligatiilor pe care si le-au asumat, potrivit legii.
Actele normative nu cuprind numai o singura categorie din cele susmentionate, aceasta distinctie fiind realizata din considerente didactice.
