Suntem cu totii cuprinsi de grija cea mare

SUNTEM CU TOTII CUPRINSI DE GRIJA CEA MARE

Rascoala din 1907 este evenimentul cel mai dureros al statului roman modern. Vechiul Regat dovedea la 1907 un echilibru social atat de precar, incat intreaga constructie de stat parea fragila. Prin maturitatea politica si intelepciunea elitei sale politice, prin capacitatea de efort constructiv, satul roman isi castigase faima de element de ordine, de civilizatie si progres in Europa Orientala. 'Si deodata, in mijlocul acestei situatiuni, ne gasim in mijlocul unei incurcaturi interne din cele mai complicate, care zguduie din temelie statul nostru. Suntem cu totii cuprinsi de grija cea mare ca edificiul de abia cladit sa nu fie desfiintat', exclama plin de ingrijorare, la 13 martie 1907, D.A. Sturdza, seful politic liberal, care tocmai preluase guvernul si incerca sa faca fata situatiei. Si nu era deloc usor. Cum bine remarca Emil Constantinescu: 'Daca puterea nu a fost de invidiat vreodata, este in aceste dureroase momente; in imprejurarile de astazi, ministerul este un calvar'.

Rascoalele izbucnesc pentru ca in vechea Romanie problema agrara nu fusese rezolvata. Repartitia pamantului exprima un mare dezichilibru social (marea proprietate detinea jumatate din suprafata arabila, iar mijlocia proprietatea aproape ca nu exista); Romania era tara cu arendasia cea mai raspandita din Europa si patura arendasilor, de regula de alta etnie decat romana, accentua tragic exploatarea muncii taranului; infrastructura la sate nu functiona sau inca nu exista: conditii de locuit neadecvate, serviciu sanitar total deficitar, subnutritia cronica, administratie abuziva, camata foarte raspandita, invatamant slab organizat. Totul pe o stare de incultura si de vechi mentalitati, pe o lipsa cronica de initiative productive. Toata modernizarea vechii Romanii e facuta pe spinarea taranimii, care, in fapt, e factorul social sacrificat al acestui proces.

Pe o astfel de stare, rascoala, odata izbucnita, se raspandeste in aproape toata lumea satelor. Si, evident, ei trebuie sa i se puna capat. Guvernul liberal o face repede, folosind toate mijlocele (Imperiului austro-ungar vecin sugera diplomatic un ajutor armat pentru aliatul sau, acceptarea acestuia ar fi pus la zid idealul national romaneasc). Cati au murit in timpul represiunii nu se stie nici astazi, pentru ca s-au pierdut dosare din arhiva Ministerului de interne si din aceea a Ministerului de razboi (de fapt, ele au fost retrase din arhiva acestor ministere pentru a nu servi ca arma in lupta politica; au intrat in arhiva regala si in timpul primului razboi mondial s-au pierdut cine stie pe unde, poate chiar pe intinderile stepei rusesti, pe lungul drum al calvarului tezaurul roman). Cifrele obtinute prin coroborarea mai multor surse indica aproximativ 2000-2500 de victime.

Dupa restabilirea echilibrului si a ordinei de stat, rascoala va determina totusi un proces profund reformator in agricultura pe care-l incep liberarii in 1913-1914 si care e continuat in 1917 si fixat prin reforma din 1921, cea mai avansata din Europa acelor ani. Omul care condusese represiunea la 1907, generalul Al. Averescu, va fi omul care conduce guvernul ce aduce reforma la 1921, facuta cu adeziunea regelui Ferdinand si a liberalilor lui Ionel Bratianu. Liberalismul si democratia la romani trec prin sangele taranesc care uda glia la 1907.

Diplomati italieni despre 1907

Italienii aveau la 1907, ca ministru la Bucuresti, un bun diplomat pe marchizul Emil de Beccaria, din vechea arstocratie nordica, italiana, culta, rafinata, deschisa curentelor de idei moderne (strabunicul sau fusese Cesare Beccaria, remarcabil literat si economist, printre colaboratorii cenaclului Caffč' din Milano la inceputul sec. 19). Venise demult la Bucuresti (din 11 iunie 1895) si ne cunostea bine (era prieten bun cu I.I.C. Bratianu, cu Take Ionescu si cu multi alti oameni politici). Se misca la Bucuresti cu dezinvoltura si se simtea, cum o si declara, tout ą fait comme chez moi' (intr-adevar, ca la mine acasa). Rapoartele trimise la Roma sunt bazate pe informatii de prima mana si din prime surse (cand nu putea vorbi cu regele, primul ministru sau unul dintre ministrii, atunci nu scria, motivand cu neputinta contactarii unuia din ei; informatii culese de la persoane mai putin autorizate nu ii pareau de incredere.

Devorat de ambitii senile

Ce scrie el (si cei care il inconjoara) despre revolta de la 1907? Mai intai acuza slaba prestatie politica a guvernului conservator, condus de Gh. Gr. Cantacuzino, cabinet framantat de convulsii interne, de conflictul dintre adeptii lui Take Ionescu si aceia ai lui Gh.Gr. Cantacuzino. Nu e un mister ca activitatea guvernului lasa de dorit din multe puncte de vedere; e prea cheltuitor, practica nepotismul si favoritismele [aluzie la Gh.Gr. Canrtacuzino care isi pune rudele in tot felul de functii], nu da exemplu de moralitate politica. Legile aprobate de Parlament nu sunt toate oportune si nici bine studiate' (Raportul din 14 mai 1906). Unul din cele doua mari partide ale tarii [Partidul Conservator] se gaseste intr-o stare de dezorganizare totala, ceea ce poate determina consecinte politice deloc indiferente' (Raportul din 6 martie 1907). La 31 martie constata ca cine nu cunoaste Romania a fost socat de felul in care guvernul [Gh.Gr. Cantacuzino] s-a lasat surprins de o miscare evident pregatita din timp si a ignorat aceste pregatiri'.
Avertismentele n-au lipsit. Un functionar superior de politie i-a spus ca de luni de zile la Directia Generala a Sigurantei Publice soseau stiri alarmante, care au fost semnalate ą qui de droit' (celor in drept), adica primului ministru si ministrului de interne (in fond aceleiasi persoane, Gh. Gr. Cantacuzino), care n-a facut nimic. Ion Lahovari i-a povestit si el, la intalnirea din 29 martie 1907, ca atunci cand era ministru, i-a atras atentia lui Gh. Gr. Cantacuzino asupra stirilor alarmante venite din tara, dar el l-a linistit, vorbindu-i de blandetea si intelepciunea romanului. I.I.C. Bratianu ii povestise ca atunci cand preluase Ministerul de interne gasise o multime de plangeri, scrisori si rapoarte ale prefectilor care erau in plicuri nedesfacute. Acest om [Gh. Cantacuzino] era inconstient de teribilele responsabilitati care apasau asupra capului sau scrie Beccaria. Era devotat de o ambitie senila, preocupat inainte de toate de a-si spori imensele sale averi si influenta propriei sale familii, asezandu-si un numar mai mare de rude in pozitii oficiale'. Nu se putea resemna sa abandoneze puterea, mai scria Beccaria, si atunci cand regele il chemase pe D.A. Sturdza la Palat, pentru formarea guvernului, el nu-si daduse inca demisia si propunea suveranului o formatiune ministeriala condusa tot de el, dar impreuna cu junimistii, desi n-avusese nici macar precautia sa-i intrebe pe acestia daca erau de acord. Regele i-a replicat scurt ca era prea tarziu si ca deja il insarcinase pe seful liberal cu formarea unui nou guvern. Pentru binele tarii scria ministrul italian, pe care Gh. Cantacuzino il calca pe nervi e de speriat ca dupa dovada absolutei incapacitati de guvernare dovedita in doua randuri de dl. Cantacuzino nu se va mai incerca cu el o a treia experienta!' (Raportul din 31 martie 1907).

Ca pe vremea legarii de glie

A fost doar incapacitatea gucernului Cantacuzino motivul rascoalei? Nu. Revolta s-a datorat, mai scrie Beccaria, influentat de discutiile cu D.A. Sturdza si cu I.I.C. Bratianu, si infiltrarii ideilor socialiste si comuniste, activei propagande a agentilor indigeni si straini [Sturdza i-a pomenit de potemkinisti], care au gasit un teren propice la o populatie ignoranta si avand toate motivele sa se planga de propria-i soarta. Agentii si-au facut ajutoare pretioase intr-un bun numar de invatatori si chiar preoti si primari, ei insisi tarani cu prea putin mai culti decat ceilalti. Existenta acestei propagande, cu toate ca guvernul nu are inca in mana toate firele, e dovedita de descoperirea de manifeste socialiste revolutionare raspandite printre tarani' (Raportul din 31 martie). Propaganda revolutionara si-a varsat veninul in sufletele nemultumite' scrie si consulul italian de la Galati, Paolo Grandi, constatand ca guvernul Cantacuzino a fost prea tolerant cu dezertorii rusi (Raportul din 31 martie). Mai multi agitatori veniti din Basarabia au fost arestati si trimisi peste Prut, comunica ministrul italian la 20 martie. Tulburarile din Rusia nu puteau sa nu aiba un efect si in Romania vecina. Dar cauza principala a rascoalei, revine Beccaria, este ignoranta crasa, conditiile sanitare ale clasei taranesti, care traieste ca pe vremea legarii de glie; taranul e obligat sa lucreze doar lotul proprietarului si al arendasului, pentru ca nu-i mai ramane timp si pentru lotul lui'. Bucata de pamant data taranului e masurata cu o prajina mai mica decat aceea care trebuie lucrata pentru proprietar. taranul e grevat de dobanda foarte mare. Apoi taranul e prin natura lui mai indolent si acesta este inca un motiv pentru care nu ajunge sa-si lucreze propriul lot' (Raportul din 6 aprilie 1907).

Socialisti si studenti au exploatat prezenta masiva a evreilor in Moldova si existenta unuki curent antisemist si au cautat sa dea miscarii un caracter confesional. Beccaria are cuvinte aspre la adresa speculantilor arendasi, care exploateaza fara rusine in vreme ce proprietarii isi traiesc viata lor la Paris'. El aminteste de trustul Fischer din Moldova care avea 237 000 de ha in arenda, din care 159 000 ha teren arabil si care se intindea pe 79 de comune una langa cealalta, in asa fel incat taranul, daca voia sa-si inchirieze forta sa de munca n-o putea face decat pe mosiile arendate de trust si la pretul de monopol stabilit de acesta. Arendasii inchiriaza cu 21 de lei ha si cer taranilor 40-60 de lei. Consului italian de la Galati scria ca evreii, neputand sa devina proprietari si fiind ei foarte intreprinzatori, au acaparat pamanturile de arendat cu lungi termene de arenda si au devenit de fapt adevarati stapani ai pamantului'. n Moldova erau evrei numerosi care au in mainile lor tot comertul, in asa fel incat taranul nu poate face nimic, nici sa munceasca, nici sa-si vanda recolta, nici sa cumpere nimic din ale vietii, fara a se supune exigentelor israelite'.

Dezertari, nesupuneri, fraternizari

In timpul desfasurarii rascoalei, ministrul italian Beccaria lauda majoritatea conservatoare din Parlament, care, la indemnul lui Take Ionescu, dar si al lui Ion Lahovari, a raspuns cu un nobil avant', dand concurs guvernului D.A. Sturdza. Lauda de asemenea noul cabinet liberal. Intre membrii sai vede cu ochi foarte buni prezenta lui Al. Averescu, absolventul Scolii de Razboi din Torino, casatorit cu o piemonteza si cu simpatii foarte vii pentru Italia, militar care se bucura de aprecierea tuturor atasatilor militari straini la Bucuresti, fiind considerat unul din cei mai buni ofiteri ai armatei si care are si avantajul de a fi fost tinut mereu in afara politicii'. Beccaria comunica la Roma ca au fost mobilizati 100 000 de rezervisti. Cum recrutarea in Romania se facea pe criterii regionale, pentru o mai mare siguranta, ministrul de razboi a ordonat sa nu fie folosite pentru reprimare trupe din aceeasi regiune. Stie ca sunt cazuri de rezervisti care nu s-au supus ordinelor, care, dupa ce imbracau hainele miliatre si isi luau armele, se insubordonau sau treceau de partea rasculatilor. Altii s-au adunat in gari si au refuzat sa se urce in trenuri. La Barlad, trupele de sub comanda maiorului Coliri nu numai ca nu s-au supus ordinelor de a trage, dar s-au retras zgomotos si au abandonat comandantul, care abia a putut fi salvat de ofiteri. Sub ferma conducere a lui Averescu ordinea s-a instaurat pretutindeni in armata.

Despre represiunea propriu-zisa diplomatul italian nu stie multe. Stie doar ca a fost teribila', ca sate intregi, precum Bailesti, au fost bombardate de artilerie, dupa ce a fost evacuata populatia. Scrie de incendii si devastari infaptuite de tarani, dar si de bande de raufacatori venite din scursura oraselor, din randurile tiganilor. In Moldova rascoalele nu au produs excese grave si linistea a fost repede restabilita, gratie si prefectilor numiti de noul guvern. De notat ca faimosul trust Fischer a refuzat categoric orice concesie [ceruta de prefecti] in invoielile sale cu taranii'. Diplomatul italian are cuvinte de pretuire pentru noii prefecti, mai ales pentru I.C. Athanasiu, la Galati, om inteligent si energic, care s-a apucat activ sa refaca contractele de invoieli'. Acesti noi prefecti au impus o noua masuratoare a loturilor taranesti, o marire a suprafetei data taranilor, transformarea in bani a invoielilor si a recoltei, o verificare a conturilor taranesti s.a. (Raportul din 6 aprilie 1907). Beccaria constata ca rascoale au mai avut loc in 1864, 1866, 1888, dar n-au avut acest caracter anarhic. Ar trebui modificat regimul proprietatii, imbunatatita conditia taranului [o viata mai tolerabila], o stricta supraveghere a elementelor subversive, o munca indelungata si tenace de insanatosire morala. Trebuie sa se incerce in toate felurile a se inspira incredere in autoritatile administrative si judiciare, care, e adevarat, au ascultat de regula cei bogati, dandu-le doar lor dreptate. Ar trebui insa, in principal, ca guvernantii sa se ocupe mai mult de interesele tarii si mai putin de meschinele lor intrigi cu intentia doar de a-si asigura prevalenta partidului sau grupului de care apartin si de la care trag beneficii' (Raportul din 31 martie 1907).

Trusturile sunt o plaga pentru tarani

La cererea lui Tommaso Tittoni (ministru de externe al Italiei intre 1906-1909, post pe care-l detinuse si intre 1903-1905), care primise de la Universitą Israelitica di Roma, la 4 si 23 aprilie 1907, doua solicitari de sprijinire a evreilor din Romania, care sunt supusi la speciala persecutie' (Tittoni il instiinteaza si de faptul ca solicitari asemanatoare primise si ministrul Italiei in Franta, din partea Aliantei Izraelite Universale de la Paris), Beccaria raspunde la 30 iunie 1907. Scrie ca rascoala taranilor pare sa aibe pentru unii o culoare antisemita. A avut acest caracter in Moldova, dar fara excese greve in nici un loc, pentru ca, dupa cum era natural, taranii s-au ridicat impotriva acelora care ii asupreau, deci si impotriva arendasilor evrei'. De notat ca, datorita masurilor luate de guvern, proprietatile acestora din urma n-au avut de suferit daune sau, daca da, atunci insignifiante. Ca revolta n-a avut un caracter confesional, ci revolutionar-abarhic, o demonstreaza clar extinderea ei in Valahia, unde izraelitii sunt relativ putini Aici revolta a avut proportii si mai periculoase si au fost incendii, jefuiri si violente spre dauna proprietarilor si altor persoane, care erau romane'. E adevarat ca in general evreii nu sunt bine vazuti, dar e inexact ca ar fi persecutati. O demostreaza toleranta guvernelor, care a permis formarea trusturilor evreiesti de inchiriere [a pamantului], care sunt contrare legii strainilor. Evreii au lucrat in Moldova si prin persoane interpuse si pe care le aveau la mana lor. Trusturile sunt o plaga pentru tarani'. Pe de alta parte, constata diplomatul italian, daca, in vremea rascoalei, multi izraeliti, ca si romani, s-au refugiat in orase, a fost pentru a se pune la adapost impotriva posibilelor violente ale rasculatilor. Acum nu se poate invinui guvernul ca nu lasa sa se intoarca in sate pe acei care exercita profesiunea de camatari. Dimpotriva, ni s-a spus din buna sursa, ca nu se pun piedici la intoarcerea celor care erau stabiliti demult si al caror comportament n-a dat motive de plangere. Nu se poate apoi vorbi de expulzari in masa ale evreilor din Romania. Daca in timpul anilor a fost expulzat cate un camatar sau ziarist evreu a fost cu titlul individual si nu pentru ca acela era evreu. A fost in virtutea dreptului pe care il are fiecare guvern de a indeparta strainii a caror prezenta in tara e considerata ca daunatoare ordinei publice si intereselor statului. E adevarat ca de la 1899 incoace exista un curent de emigrare a evreilor din Romania. Dar numai in timpul crizei [1899-1901] au plecat mai multi, au plecat si romani, criza fiind teribila. E important de spus adauga Beccaria ca, daca altadata in Romania mestesugarii erau aproape toti evrei, dar astazi acestia au de luptat cu concurenta nu numai a unor mestesugari provenind din exterior, ci a celor idigeni, care au inceput sa invete sa exercite diferite mestesuguri [e vorbe de mestesuguri moderne]'.

Mai departe, ministrul italian constata ca evreii nematuralizati nu sunt admisi in functii publice si nici sa exercite anumite profesii. Dar nu din cauza religiei lor, ci pentru ca sunt straini. Acelasi lucru se petrece si cu obligatia de a face serviciul militar, care este egal impus la toti fiii de straini nascuti in Romania si care nu sunt in grad sa dovedeasca ca apartin la o alta nationalitate si ca sunt in regula cu legile militare din tarile lor. E absolut fals ca izralitii sunt impiedicati sa exercite diferite mestesuguri si profesii libere, cum ar fi aceea de avocat sau comert De altfel, cea mai mare parte a comertului e in mainile lor; in Capitala si se poate zice ca in toata tara majoritatea negustorilor, a agentilor comisionari si chiar a mestesugarilor sunt izraeliti. Ca si bancherii'.

Marile puteri sa se ocupe doar de interesele lor

Ministrul italian revine apoi asupra acuzei principale pe care evreii o aduc guvernelor romane si anume refuzul acestora de a-i naturaliza in bloc si deci privarea lor de drepturi politice. Romanii raspund scrie Beccaria ca ei [evreii] sunt in realitate straini imigranti in numar din ce in ce mai mare, cea mai mare parte in ultimii 70 de ani, din Polonia ruseasca si in principal din Galitia si ca ei nu incearca deloc sa se asimileze cu localinicii, ci, dimpotriva, continua a-i dispretui, formand o populatie distincta, care conserva cu gelozie propria limba, propriile obiceiuri si traditii. Trebuie adaugat ca, in afara de unele exceptii, izarelitii din Romania apartin clasei celei mai de jos a rasei lor si, in general, nu sunt de natura sa trezeasca multa simpatie. Asa se explica aversiunea ce o inspira aici. De asemenea, contrar asertiunii continua in scrisoarea adresata Excelentei Voastre Uniunea israelitica, in fiecare an Parlamentul roman naturalizeaza prin lege un oarecare numar de evrei din cei care au binemeritat de la tara'. Si ministerul italian citeaza ultima legislatura, cand Al. Badarau a propus atatea naturalizari incat a fost invinuit ca ar fi fost cumparat.

Diplomatul italian arata in continuare ca si colegii sai de la Bucuresti englez si francez au primit solicitarile din partea Aliantei Izraelite trimise guvernelor lor in legatura cu problema evreilor din Romania. Ei au raspuns ca e inoportun sa se faca in acel moment avansuri pe langa guvernul roman in aceasta chestiune avand in vedere comportamentul arendasilor evrei in Moldova, care n-a fost deloc strain de izbucnirea rascoalelor'. Lord Grey, ministrul Angliei, a observat ca nu e bine sa se intervina intr-o chestiune interna in care romanii sunt foarte susceptibili. Italienii, care acum se bucura aici de o mare simpatie, ar putea-o exercita in sprijinul propriilor interese'. Daca ar da curs solicitarilor Aliantei izraelite ar comite o deloc mica eroare'. Ministrul italian aminteste ca in 1879 marile puteri, uitand interesele lor proprii, au intervenit pentru modificarea art. 7 al Constitutiei romane si noul articol modificat i-a atins apoi pe toti strainii, oprindu-i sa aiba averi imobiliare in Romania, mai inainte o restrictie doar pentru necrestini. E bine, asadar, pentru marile puteri sa se ocupe doar de interesele proprii si de conationalii lor si sa nu-si cheltuie influenta lor cu interventii in chestiuni de ordine interna, care nu ating interesele lor'. Indemn cinic, dar in concordanta dintre state care nu sunt bazate pe sentimentalism.

In termeni asemanatori se pronunta si Pedro Grandi, consulul italian de la Galati. Am impresia ca e multa exagerare in presa. n Corriere de la Sera citesc telegrame care rezuma stiri publicate in ziarele din Viena; si cu privire la aceasta cred ca trebuie sa fim prudenti, din cauza aderentei acestor ziare la cauza evreilor' (Raportul din 25 martie).

Rapoartele diplomatilor italieni aflati la Bucuresti, cu privire anume la rascoala din 1907 nu sunt multe. Ele trebuie corelate desigur cu numeroase alte marturii si incadrate cunoasterii de ansamblu a acestui moment trist al modernitatii romanesti (intr-un fel pretul platit acesteia). Emil de Beccaria si colegii sai stiu cat stie in genere un diplomat occidental la Bucuresti despre ce se intampla in tara care pentru o vreme e tara lui de resedinta. Diplomatul italian are insa un avantaj asupra altora: e de mai multa vreme la Bucuresti, e prieten cu oameni importanti al locului, reprezinta o tara cu care romanii erau atunci in stranse relatii si oficiale si neoficiale, mult mai stranse decat vor fi mai tarziu.

In Romania, in 1907, intrasera 4219 lucratori italieni. Multi lucrau in Moldova. Un grup important era la tunelul de la Berevoiesti pe care-l construia Societatea Bertolero e Giacchetti. n timpul rascoalei cei mai multi dintre ei si-au vazut de lucrul lor. Nu-i mai putin adevarat ca au fost si unii care au profitat de evenimente pentru a exagera despagubirile pe care statul roman se declarase gata sa le plateasca strainilor. Antreprenorul Silvio Zanolin, care ceruse si obtinuse o garda de soldati in vremea revoltei, pentru paza sa si a familiei sale, solicita 2000 lire zilnic despagubite pentru muncitorii sai care nu lucrasera in timpul revoltei si o suma care ramanea de stabilit pentru frica resimtita de sotia lui' (sic!).

***

Rascoala a trecut insa si diplomatii s-au intors la pregatirile lor. Vine la Bucuresti Munir Pasa, vizirul, pentru a propune guvernului roman o alianta politica: vine la Giurgiu Ferdinand al Bulgariei, care ii conduce pe ducele si ducesa de Mecklenburg-Schwerin, iar Ferdinand al Romaniei, cu principesa Maria, cu D.A. Sturdza, cu I.I.C. Bratianu se duc sa-i intampine. Un eveniment trece, altele ii iau locul.

Rascoala iese din preocuparile diplomatilor si intra in preocuparile istoricilor, scriitorilor si mai ales ale politicienilor. Istoricii au dat o excelenta analiza (cea a lui Radu Rosetti. Pentru ce s-au rasculat taranii? reeditata in 1907), au dat mai multe volume de documente, o comandata dar utila monografie in 1977, retiparita si ea zece ani mai tarziu, si destul de numeroase articole si studii, mai mult sau mai putin folositoare. Pentru I.L. Caragiale rascoala a fost excelent prilej de a se mai rafui o data cu oligarhia romana intr-un pamflet violent. Lui Liviu Rebreanu i-a oferit substanta unui roman de avergura, in care el, ca ardelean, si care nu pricepea mai nimic din specificul relatiilor agrare din Baragan, isi arata toata repulsia pentru societatea boiereasca a Romaniei vechi si pretinsa ei putreziciune bizantina. Lui Tudor Arghezi i-a dat prilejul de reintrare in gratiile regimului comunist, iar lui Zaharia Stancu portretul unui Darie descult si cu botnita (ca sa nu manance strugurii boierului) si care a purtat, prin traducerea romanului in mai toate limbile Europei, imaginea unei Romanii de cosmar. Rascoala a servit mai cu seama tuturor celor care au facut politica de stanga in Romania, carora le-a dat iluzia unei legitimari. (Ea a fost discutata si de cativa istorici straini, unii adoptand categorice pozitii incriminatorii de denuntare fie a antisemitismului, fie a nepasarii boieresti, fie a pripitei represiuni militare, fie a politicii de clasa). Cele 11 000 de victime (se foloseau evident cifra maxima colportata in epoca de ziarele lui C. Mille ) au fost intr-un sens stindardul colectivizarii fortate din anii '50 si erau menite a justifica' toate experientele sociale. Gestul lui I.I.C. Bratianu si al lui N. Filipescu, care au luat dosarele de la Ministerele pe care le-a condus si le-au dat regelui pentru a nu fi folosite in lupta politica, a fost si el o iluzie. Pana la urma tot in mijlocul acesteia s-a ajuns. Si inca in modul cel mai deformat cu putinta, lipsa unor dovezi reale lasand loc oricaror manevre de interesanta interpretare. Era inevitabil.