|
|
|
Biodiversitatea - Concept de actualitate
Termenul biodiversitate descrie intreaga gama a variabilitatii organismelor vii in cadrul unui complex ecologic.
Biodiversitatea cuprinde diversitatea ecosistemului si diversitatea genetica a unei specii din acest ecosistem. Biodiversitatea se imparte in:
- Biodiversitate vegetala;
- Biodiversitate animala.
Prin biodiversitate intelegem intreaga gama a modalitatilor prin care se manifesta viata, cu toate formele ei de existenta si de asociere:
variabilitatea genetica a indivizilor
diversitatea speciilor din asociatiile de organisme
diversitatea ecosistemelor.
Preocuparile actuale pentru stoparea distrugerii biodiversitatii sunt justificate de rata nemaiintalnita cu care aceasta este pierduta, fiind intr-un real pericol de disparitie categorii intregi de componente ale sale. Biodiversitatea este sub o amenintare fara precedent datorita presiunii antropice. Speciile dispar cu o rata de 10.000 de ori mai mare decat rata naturala, in conditiile in care se estimeaza ca au fost descrise mai putin de 10% din specii din cele care exista in mod real. Dispar categorii intregi de ecosisteme, fara a se putea determina interactiunile dintre componentele lor care sa permita mentinerea calitatii vietii pe Pamant.
Speciile care supravietuiesc sufera o reducere a variabilitatii genetice. Distrugerea componentelor biodiversitatii reduce optiunile viitoare ale umanitatii si ameninta insasi posibilitatea continuitatii societatii umane.
In pofida pericolului evident si masurabil in termeni economici, se cauta inca si mai multe argumente pentru a justifica conservarea si protectia biodiversitatii (care implica costuri ridicate si limiteaza dezvoltarea economica). In prezent, termenul de biodiversitate a ajuns sa reprezinte ceea ce avem si este pe cale sa pierdem, un simbol al unei lumi in sanul careia au evoluat cultura si conceptele noastre, o lume care este pe cale sa se schimbe ireversibil. Tarile dezvoltate care au utilizat fara restriste resursele naturale manifesta acum o ingrijorare crescanda, desi tardiva, in fata distrugerii biodiversitatii. Studiul biodiversitatii este in prezent o directie prioritara de cercetare, dar exista inca diferente semnificative in modul in care este definita, delimitata si studiata. Aceste divergente duc la acumularea unor cantitati impresionante de date care nu permit o analiza exhaustiva pentru a putea fi adecvat interpretate.
Biodiversitatea trebuie conservata pretutindeni pe Pamant, deoarece genereaza pe de o parte bunuri si asigura servicii direct utilizabile sistemului socio-economic uman, iar pe de alta parte mentine procesele ecologice la nivel local, regional si global.
Cantitatea de informatii asupra distributiei biodiversitatii sporeste permanent. Se cumuleaza si cele care dovedesc rolul si importanta acesteia in mentinerea proceselor ecologice, dar si informatiile privind caile de deteriorare, care confirma, astfel, existenta unei crize globale.
La sfarsitul anilor '60 studiul diversitatii biologice se limita doar la elaborarea listelor de specii periclitate, endemice sau rare (Liste Rosii). Conservarea se realiza specie cu specie la nivel local, fiind limitata la speciile incluse in Listele Rosii. Principalele masuri legislative din aceasta perioada au fost semnarea Conventiei privitoare la comertul international cu specii periclitate (CITES) si la elaborarea in SUA a Legii Speciilor Periclitate (Endangered Species Act).
In anii '80 s-a atins un nivel superior de intelegere, studiul biodiversitatii extinzandu-se la nivel regional. Incepe sa fie studiata biodiversitatea ecosistemelor marine, sa fie recunoscuta importanta ecosistemelor reprezentative si a regiunilor biogeografice. Odata cu dezvoltarea ingineriei genetice, a industriei farmaceutice si cosmetice, incepe sa fie recunoscuta importanta economica a speciilor de plante, animale si microbiene.
Anii '90 pot fi caracterizati prin dezvoltarea unei perspective globale asupra biodiversitatii. Doua evenimente majore caracterizeaza inceputul acestui deceniu:
-infiintarea Fondului Global de Mediu in cadrul Natiunilor Unite si
- Summit-ul de la Rio de Janeiro din 1992, care a strans laolalta reprezentanti a 156 de guverne si a dus la semnarea Conventiei asupra diversitatii biologice. Astfel, in mai putin de 30 de ani s-a trecut de la un mod de abordare local, simplist si reductionist, la o perspectiva holista, cu o abordare regionala si globala, recunoscandu-se structura ierarhica a biodiversitatii.
Pentru stoparea pierderii de biodiversitate se aduc o serie de argumente si motivatii:
. motivatii economice asupra utilizarii potentiale, in prezent sau viitor, a unor specii, ca surse de hrana, medicamente, materii prime in biotehnologie, precum si prin prisma functiilor cuantificabile, uneori chiar in termeni monetar, pe care componentele le indeplinesc;
. aspectul stiintific, privind interrelatiile dintre diferitele componente ale ecosferei si posibilitatile de a intelege cum functioneaza aceasta;
. aspectul estetic, ce considera pierderea ireversibila a unor forme unice de viata, a unor categorii de ecosisteme si peisaje, ca o saracie a experientei si orizontului uman;
. consideratii de ordin etic, care neaga prerogativele speciei umane de a distruge alte specii si sustin dreptul la existenta al oricarei forme de viata.
Forme ale biodiversitatii
Pentru a se putea elabora masuri eficiente de conservare si management sunt necesare date calitative si cantitative asupra diverselor componente ale biodiversitatii, astfel incat acestea sa poata fi cuantificate si comparate. In prezent, exista o mare varietate de clasificari ale componentelor biodiversitatii, unele improprii.
Considerand biodiversitatea ca intreaga variabilitate a organismelor vii si a habitatelor in care traiesc acestea, se delimiteaza patru forme ( componente ierarhice) ale biodiversitatii:
1 diversitatea specifica
2 diversitatea, genetica
3 diversitatea ecosistemelor
4 diversitatea peisajului
1.Componenta principala este diversitatea specifica, deseori confundata cu biodiversitatea, deoarece este cel mai bine inteleasa si a fost studiata de multa vreme de catre taxonomisti.
Diversitatea specifica se refera la varietatea speciilor
- la nivel local (biocenoza),
- regional (biom, regiune biogeografica)
- global (biosfera).
O categorie a diversitatatii specifice, care permite stabilirea unor criterii de prioritate in conservare, este diversitatea taxonomica, care vizeaza varietatea taxonilor de rang superior.
2.O alta componenta a biodiversitatii este diversitatea genetica, care se refera la variabilitatea intraspecifica si care reprezinta insasi fundamentul procesului evolutiv. Studiul in acest domeniu este relativ recent, dar cunoaste o mare amploare datorita progreselor realizate in genetica si biochimie, care permit analiza pana la nivel molecular, prin utilizarea unor metode din ce in ce mai sofisticate.
3.O componenta importanta diversitatea ecosistemica, care se refera la nivelul la care au loc procesele evolutive si care include si o componenta nevie, biotopul. La acest nivel masurile de conservare isi propun sa mentina proprietatile si procesele ecologice caracteristice fiecarui tip de ecosistem (structura trofica, fluxul de energie si circuitele biogeochimice). Din punct de vedere al costurilor este mult mai eficient sa se opereze la nivelul grosier al ecosistemului, decat la nivelul, mai fin, al speciei. Speciile, care sunt alcatuite din populatii diferite din punct de vedere genetic, nu exista izolat, toate sunt componente ale unei biocenoze, fiecare ocupand o anumita nisa functionala. Fiecare specie depinde astfel de alte specii din cadrul ecosistemului.
Caile de deteriorare a biodiversitatii
Toate organismele vii, prin activitatile pe care le desfasoara, duc la modificarea mediului de viata, iar specia umana nu face exceptie. Odata cu cresterea efectivelor populatiei umane si a dezvoltarii tehnologice, natura si amplitudinea modificarilor antropice a crescut. Extinderea in spatiu a sistemului socio-economic uman a facut ca impactul activitatilor sale sa se manifeste la nivelul intregii ecosfere. Daca pana recent, termenul de ecosisteme dominate de specia umana se rezuma in principal la agroecosisteme, ecosisteme rurale si urbane, in prezent termenul se poate aplica, intr-o masura mai mare sau mai mica, tuturor sistemelor ecologice.
Viteza cu care oamenii modifica componentele biodiversitatii, gravitatea modificarilor si consecintele acestora sunt fara precedent in istoria umanitatii. In functie de circumstante, activitatile umane pot spori, mentine sau diminua diversitatea specifica, genetica sau a ecosistemelor intr-o anumita perioada, desi tendinta generala a fost scaderea ei permanenta la scara globala.
In cursul evolutiei sale societatea umana a actionat diferit. Initial, omul, ca specie invadatoare ce actiona ca pradator de varf, a eliminat direct prin vanatoare o serie de specii.
Apoi, in special datorita agriculturii si cresterii animalelor, a modificat, deteriorat, distrus si fragmentat habitatul si a introdus specii noi. Aceste transformari au creat conditii favorabile extinctiilor care vor persista timp de secole, chiar daca distrugerile si degradarea habitatelor ar inceta imediat. In plus, presiunile exercitate asupra capitalului natural vor spori datorita modificarilor climatice globale antropice.
Impactul direct si indirect al activitatilor umane asupra ecosferei
Amenintarea padurilor tropicale
Introducere
Padurile tropicale, prin cantitatea de oxigen eliberata in atmosfera, ca si prin consumul de CO2 folosit pentru fotosinteza, este principalul factor ce mentine inca un echilibru fragil, daca se poate numi asa, intre clima actuala a planetei si incalzirea acesteia. Si cum cresterea temperaturii terestre ne-ar afecta nu numai pe noi romanii, ci intreaga planeta, si cum scaderea cantitatii de oxigen oferita de aceste paduri ar avea efecte nu doar asupra sanatatii noastre, ci a intregii omeniri, salvarea acestora ne intereseaza si pe noi, in mod direct.
Scurt istoric
- varsta pamantului este de aproximativ 4,500 milioane ani.
- se considera ca viata a aparut acum aproape 3,7 milioane de ani.
- varsta unora dintre padurile tropicale este de 60 - 100 milioane ani.
- acum 500 ani, padurile tropicale erau netulburate aproape in intregime.
- in ultimii 50 de ani, aproximativ jumatate din aceste paduri au disparut, 10% fiind distruse intre anii 1979 - 1989.
- 100 milioane ani de evolutie pot fi distrusi in mai putin de 100 ani.
Padurile tropicale se intalnesc in trei arii principale ale globului: America Centrala si de Sud; Africa Centrala si de Vest, impreuna cu Madagascarul; Sud-Estul Asiei, impreuna cu insulele din Pacific. Ele sunt neuniform distribuite in tarile in curs de dezvoltare. Astfel, daca includem atat padurile tropicale inchise, cat si cele deschise, Brazilia le are intr-un procent de 26,8%, Zairul 9,2% si Indonezia 6,1%. Peru, Angola, Bolivia si India au fiecare aprox.3%. Restul este distribuit in alte 120 de tari tropicale.
In padurile tropicale exista mai multe specii sau clase de plante si animale decat in orice alt biom terestru. O zona de 4 mp din padurile Amazoniei contine peste 1500 specii de plante, incluzand 750 specii de copaci, 400 specii de pasari, 250 specii de mamifere. Se considera ca mai trebuie sa treaca multi ani pana cand vor fi descoperite si inventariate toate speciile de insecte care se gasesc aici.
Ciclul de viata al padurii
Cu toate ca aceste paduri sunt foarte bogate in specii, solul lor nu este aproape deloc fertil. Plantele moarte se descompun de 5 ori mai rapid in climatul umed tropical al padurilor, decat in conditiile temperate ale continentului nostru.
Popoarele tribale
In padurile tropicale, traiesc peste 200 milioane de oameni, organizati in triburi. Ei traiesc intr-o armonie perfecta cu padurea, vanand si cultivand plante pentru hrana si pentru uz medical. Acesti indigeni defriseaza portiuni mici de padure, pe care cultiva un numar foarte mare de plante in acelasi timp, recordul fiind detinut de indienii Tukaro din Rio Negro, Brazilia, care cresc 140 varietati de cassava pe acelasi teren.
Cum sunt distruse padurile tropicale
Padurile tropicale acopera 23% din suprafata pamantului, dar ele sunt pe cale rapida de disparitie. Pana in anii '80 nu se stia cu precizie cat de rapid au disparut padurile tropicale. Unele autoritati sugerau 5,6 milioane ha pe an, altele, precum Academia Nationala de Stiinte din Statele Unite sugerau 20 milioane ha pe an. Printr-un efort comun al UNEP (Programul pentru Mediu al Natiunilor Unite) si al Organizatiei pentru Agricultura si Alimentatie s-a elaborat un studiu sistematic al acestei probleme, studiu in baza caruia s-a concluzionat ca din padurile inchise au disparut 7,5 milioane ha pe an, iar din cele deschise 3,8 milioane ha pe an. La nivel global, acest lucru inseamna ca padurile inchise sunt distruse la o rata de aprox.0,6% pe an, aceasta insemnand ca zonele de paduri tropicale inchise s-ar putea injumatati in mai mult de un secol. Prezenta concluzie este valabila pentru Africa, Asia si cele doua Americi. Banca Mondiala a estimat ca 12% din padurile Braziliei au fost taiate pana in 1988, desi pana in 1980 cateva din tarile invecinate, cu mult mai putine paduri, le-au pierdut mult mai rapid. Acelasi lucru se remarca si in Africa, de exemplu in Zair, ratele de despadurire merg pana la 0,2% pe an, dar in Coasta de Fildes ating 7%. Se asteapta ca padurile inchise sa dispara in intregime in decurs de 15 ani in 4 state din America de Sud, 3 din Africa si 2 din Asia. La nivel global inca 13 tari isi vor pierde padurile inchise in urmatorii 40 de ani daca nu se vor intreprinde pasi efectivi in conservarea lor.
Principala modalitate de distrugere a padurilor tropicale este arderea lor. Incendiile sunt provocate de colonisti, veniti din alte regiuni, care apeleaza la aceasta metoda pentru a afecta apoi terenul culturilor. Dar din cauza terenului nefertil, culturile sunt productive un numar mic de ani, dupa care aceste zone sunt parasite, alte arii de padure urmandu-le soarta (Se estimeaza ca practicarea agriculturii pe terenuri defrisate se ridica la 70% in Africa, 50% in Asia si 35% in cele doua Americi).
. Alte cauze ale defrisarilor au aceeasi importanta. Dezvoltarea moderna a accelerat distrugerea prin construirea de baraje hidroelectrice, care au provocat inundarea unor mari zone impadurite; construirea de drumuri, cum ar fi autostrada Transamazoniana; mineritul pentru extragerea de aluminiu si alte minerale importante. De asemenea, o mare cantitate de lemn exotic este exportata catre tarile bogate, fiind folosit la fabricarea de mobile si alte accesorii, cum ar fi scobitorile.
Consecintele distrugerii padurilor tropicale
- se pierde cel mai important factor de aparare impotriva incalzirii planetei;
- prin arderea padurilor, se elibereaza in atmosfera o cantitate imensa de CO2, care accelereaza efectul de sera.
- prin defrisari, solul va fi erodat in proportii masive, in urma inlaturarii micii
portiuni de pamant ce contine nutrienti - aflata la suprafata. Ploile torentiale vor cara pamant in bazinele riviere, provocand colmatarea lor si inundatii puternice.
Aceleasi ploi pot induce si un alt efect asupra solului, prin formarea unei cruste impermeabile la suprafata, ceea ce ar produse moarte plantelor prin uscare in zona cea mai umeda a Pamantului.
- in zonele tropicale, defrisarile vor produce o schimbare locala de climat, aceste arii devenind mai calde si mai uscate.
- toate speciile de animale adaptate la viata de jungla vor disparea pentru totdeauna
- tigri, pasari, maimute, fluturi, gorile si multe, multe altele.
- unele plante care cresc in padurile tropicale sunt folosite pentru fabricarea de medicamente. Se presupune ca unele plante, netestate inca, au proprietati anticancerigene sau pot fi folosite pentru vindecarea altor boli deocamdata incurabile - SIDA numarandu-se printre acestea.
- oamenii care traiesc in acest mediu vor disparea.
