|
|
|
DE
Progresele democratiei, cresterea nivelului de trai, dezvoltarea invatamantului si aparitia mass media au dus la nastereaunor forme ale culturii populare: reportajul, romanul politist, benzile desenate mesajul publicitar, jazzul, radioul si mai ales cinematograful si televiziunea.
'Reportajul' - termen folosit din 1929 in dictionarele franceze si din 1931 in cele engleze - a devenit un gen unanim acceptat al literaturii de critica sociala si al reprezentarilor vizuale din anii '20. El s-a raspandit prin intermediul cinematografului, televiziunii, radioului, presei scrise. Scriitorii, in special cei din SUA, nu numai ca se considerau si reporteri, dar scriau pentru ziare si fusesera ziaristi: Ernest Hemingway (1899-1962), Theodore Dreiser (1871-1945), Sinclair Lewis (1885-1951).
O interesanta evolutie a avut romanul politist care s-a caracterizat prin crestere extraordinara si exploziva. Initial, a fost un gen literar englezesc- tributar personajului Sherlock Holmes al lui Conan Doyle - feminin si conventional in mare masura. Pioniera acestuia, Agatha Christie (1891-1976), ramane printre bestseller-uri. Acestea trateaza aproape exclusiv crime prezentate ca un joc de societate care necesita o anumita ingeniozitate pentru a-l rezolva. Genul poate fi considerat drept o inovatie curioasa a unei ordini sociale aflate in primejdie fara sa fi fost incalcate inca. Ordinea este restabilita prin ratiune. Autorii lui, au fost oameni cu merite literare modeste. Singurul scriitor care a transformat povestirea detectiva in literatura adevarata este belgianul Georges Simenon (1903-1989) (2; 231). Alaturi de romanul politist, cele mai citite genuri sunt romanele de dragoste pentru femei, 'thriller'-ele de diferite genuri pentru barbati si, probabil, scrierile erotice si porno. In ultima parte a secolului, oamenii care citesc carti la modul serios din alte motive decat cele profesionale, de invatamant sau in scopuri de culturalizare reprezinta o minoritate. Desi revolutia educationala a marit mult cifrele absolute deprinderea cititului este in declin in tarile in care lumea este alfabetizata.
Mostenitoare a unei traditii care coboara in prima parte a secolului XIX, banda desenata a cunoscut inca de la inceputul secolului XX, un remarcabil succes, legat de moda ziarelor ilustrate pentru copii si adolescenti. In anii '30 apar serialele americane (Mickey, Tarzan, Mandrake Magicianul, mai tarziu Superman si Batman), adoptate curand sau imitate de desenatorii europeni. Dupa al doilea razboi mondial, un real succes au productiile scolii franco-belgiene, dominata de desenatorii grupati in jurul publicatiilor 'Journal de Spirou', 'Journal de Tintin', 'Journal de Pif' si 'Pilote'. La inceputul anilor'60 banda desenata americana patrunde in Europa cu o serie de productie pentru adulti profitand de interesul unei parti a publicului pentru science-fiction si fantastic. Apetitul pentru banda desenata a fost un fenomen al civilizatiei care poate fi explicat alaturi de un oarecare snobism intelectual, de declinul cartii si de nevoia de a evada din real a multora dintre contemporanii nostri. (5; 463)
Daca universul benzii desenate este in mare masura cel al visului si poate vehicula mesaje politice puternic subversive, iconografia publicitara concura la uniformizarea societatilor industriale si este unul din motoarele economiei de piata. Cuvintele care domina societatile de consum nu mai sunt cele din cartile sfinte sau scriitori clasici, ci denumirile bunurilor care pot fi cumparate. Acestea sunt imprimate pe tricouri, atasate la alte obiecte vestimentare ca niste amulete fermecate cu ajutorul carora purtatorul dobandea apartenenta spirituala la un stil de viata.
Dupa primul razboi mondial, dezvoltarea radioului, apoi al discului asigura o difuzare masiva a informatiilor, dar si a culturii populare. Gusturile se uniformizeaza si se internationalizeaza: jazzul invadeaza Europa in care tangoul, onestepul si charlestonul concura valsul si polka. Nume ca Louis Armstrong, Duke Ellington sau Maurice Chevalier sunt mondial recunoscute.
Cinematograful devine rapid divertismentul popular prin excelenta. Franta domina productia cinematografica pana la primul razboi mondial, inainte de a ceda locul SUA (Hollywood, de unde ies primele westernuri si marii comici ai filmului mut: Mack Sennet, Buster Keaton si Charlot). In Europa, doua scoli marcheaza anii '20: expresionismul german cu Murnan (Nosferatu, 1922), Fritz Lang (Metropolis, 1925) si realismul sovietic cu Einstein (Crucisatorul Potemkin, 1925). Dupa aparitia sonorului (1927), cinematograful cunoaste o cotitura decisiva. America domina in continuare productia, mai ales printr-un gen nou, de mare succes, comedia muzicala, insa cinematografia franceza, produce in anii '30 '40 opere de calitate semnate Jean Renoir, Marcel Carné, Rene Clair.
La rascrucea anilor '50 si '60 se produce o adevarata revolutie a celei de-a saptea arte. Ea a avut loc in Franta: reactia impotriva tendintei de comercializare a productiei cinematografice, vizand sa inlocuiasca printr-un 'cinema de autor' realizat cu bugete modeste, productiile industrializate, standardizate si in mod esential recreative care pareau sa fi cucerit definitiv piata o data cu trumful societatii de consum. Opere ca 'Le beau Serge' (Claude Chabrol, 1958) 'Les 400 coups' (Francois Truffant, 1959), 'A bout de souffle' (Jean-Luc Godard, 1960), 'Hiroshima mon amour' (Alain Resnais, 1959), etc, sunt ilustrative pentru 'noul val'. Acesta va cuprinde o mare parte a cinematografului mondial: Polonia (Andrezej Wajdo, Roman Polanski), Brazilia (Glauber Rocha si Guy Guerra), Canada si Belgia (André Delvaux), Italia (Visconti, Fellini, Antonioni, Rosi, Bertolucci). Acest curent neo-realist incearca sa exprime, intr-o maniera globala, toate problemele vremii noastre. (5; 461-462)
Micul ecran cunoaste o dezvoltare spectaculoasa si devine principalul instrument de comunicare in masa. El concureaza puternic la propagarea unei culturi standardizate, hranite din universul aseptic al serialelor, al jocurilor televizate si al emisiunilor de varietati. Insa televiziunea a devenit totodata o fereastra catre lume, gratie imaginilor din actualitate.
Mai mult decat 'cultura elitista' (care nu este totusi crutata) cultura de masa poate deveni un instrument in sprijinul unei ideologii. In regimurile democratice presa, radioul, cinematograful, televiziunea suferea mai mult sau mai putin influenta diferitelor forte politice si grupuri de presiune, mai ales financiare. In tarile cu regimuri totalitare, ele devin puternice instrumente de propaganda folosite pentru manipularea maselor. Subliniem in acelasi timp faptul ca in aceste regimuri cultura devine un element de exprimare a nevoilor si aspiratiilor sociale. Artistul are sentimentul ca oamenii au nevoie de el. Acest sentiment nu a fost limitat doar la creatorii de cultura din regimurile comuniste, dar si acolo unde intelectualii erau in contradictie cu un sistem politic dominant: Africa de Sud, America Latina in anii '50 si '60.
In acest context, atat in lumea socialista, cat si in diverse zone ale Lumii a Treia, producatorii de cultura se bucurau de prestigiu si de o relativa prosperitate si privilegii. In lumea socialista, ei se puteau numara printre cei mai bogati cetateni si se puteau bucura de cea mai rara dintre libertatile acestui sistem totalitar, anume faptul de a calatori sau chiar de a avea acces la cultura occidentala. Toate acestea se manifestau in perioadele de relaxare a regimurilor.
In mare parte regimurile totalitare au incercat
reprimarea culturii ca forma de manifestare a libertatii de
gandire si de exprimare. Situatia din
Sfarsitul 'razboiului rece' si perioada de destindere care i-a urmat a permis patrunderea si in aceste spatii a produselor culturii de masa. Consecintele acestui fenomen asupra psihologiei colective si asupra identitatii culturale a popoarelor sunt considerabile. Ele sunt in egala masura contradictorii si greu de masurat. Fenomenul favorizeaza o anumita uniformizare a mentalitatilor, conforma unui model (occidental). In 1972-1973, SUA controlau peste 65%, iar in anii '90 procentul a crescut la 80% din fluxul mondial de informatii. Acest fapt nu putea ramane fara consecinte asupra manierei in care o buna parte a locuitorilor planetei vad lumea (5; 453).
Mult mai nesigure sunt efectele obisnuirii oamenilor cu imaginea reprodusa, fara incetare, a mizeriei, a violentei si a mortii. Acestea pot, in acelati timp, sa trezeasca salutare efecte de umanitate, compasiune si solidaritate dar si sa transforme in banalitate aspectele dezolante din lume, sau, si mai rau, sa le transforme intr-un spectacol. De aici si reactia, aparuta in anii '60 in SUA si in celelalte state dezvoltate, sub forma unei critici, adeseori virulente, a societatii de consum si a modelului productivist.
Desigur ca instantaneitatea si mondializarea informatiilor sunt fenomene reale, firesti intr-o lume care merge spre globalizare. Problema care intereseaza, dupa opinia noastra, din punct de vedere cultural, este de a se pastra individualitatea, creativitatea, originalitatea si specifitatea actului artistic. Daca fiecare om este o fiinta unica, ni se pare firesc ca actul de cultura sa exprime aceasta diversitate infinita, ce da acestuia frumusete, maretie si grandoare.
