|
|
|
Dan Barbilian (19.03.1895 - 12.08.1961)
Matematician si poet roman (sub pseudonimul Ion Barbu, numele bunicului sau), fiind greu de spus cine a fost mai mare, poetul sau matematicianul. Dan Barbilian s-a nascut la Campulung - Muscel, cursurile primare facandu-le la Campulung, Damienesti (Roman) si Stalpeni (Muscel), iar liceul la Pitesti, Campulung si Bucuresti. Indragostit de mic de matematica (gratie si profesorului sau din liceu Ion Banciu (1881 - 1940) pe care il va lauda toata viata) este foarte apreciat cu ocazia unui concurs al Gazetei matematice de catre Gheorghe Titeica (1873 - 1939).
In 1914 intra la sectia de matematici a Facultatii de Stiinte de la Universitatea din Bucuresti, avand ca profesori pe Gheorghe Titeica, Dimitrie Pompeiu (1873 - 1954), David Emmanuel (1854 - 1941), Traian Lalescu (1882 - 1929) si Anton Davidoglu (1876 - 1958).
Intre 1916 - 1918 ia parte la razboi ca plutonier intr-un regiment de pontonieri.
In 1918 revine la studii si in 1920 este licentiat in matematici, an in care redacteaza primele doua lucrari matematice, urmate in 1921 de o incercare de axiomatizare a geometriei algebrice. Gheorghe Titeica o apreciaza anticipand gandurile si preocuparile ulterioare ale lui Barbilian pe care il trimite cu o bursa la studii la Göttingen pentru specializare, unde profesa Edmond Landau (18877 - 1930), specialist in teoria numerelor, pe care insa Barbilian nu l-a placut ca profesor. Perioada Göttingen i-a "umplut sufletul de atmosfera curat stiintifica, misterioasa", venit sa se informeze acolo unde au profesat celebritati ale matematicii ca: Gauss (1777 - 1855), Riemann (1826 - 1866), Dirichlet (1805 - 1859), David Hilbert (1862 - 1943), Felix Klein (1849 - 1925), Hurwutz (1859 - 1909), Minkowski (1864 - 1909).
Reintors in tara in 1924, este numit in 1925 profesor suplinitor secundar al liceul din Giurgiu.
In 1926 este chemat asistent la catedra lui Titeica unde va functiona pana in 1932, in paralel fiind si profesor secundar la liceele "Spiru Haret" si "Dimitrie Cantemir".
In 1929 devine doctor in matematici la Facultatea de Stiinte din Bucuresti cu teza principala Reprezentarea canonica a adunarii functiilor ipereliptice si cu teza secundara Grupuri finite discontinue in fata unei comisii formate din David Emmanuel, Dimitrie Pompeiu si Gheorghe Titeica.
In 1932 devine conferentiar de matematici generale si geometrie descriptiva, titularizat in 1935, pentru ca in 1938 sa devina profesor titular la catedra de matematici elementare si axiomatica. Ca profesor universitar va functiona la Facultatea de Stiinte pana in 1959 cand se imbolnaveste.
Apreciat in strainatate, a tinut diferite conferinte legate de preocuparile sale la Hamburg sau Göttingen unde si-a facut prieteni printre reputatii oameni de stiinta ai vremii.
Lucrarile sale stiintifice (peste 100 de memorii si articole si peste 30 de conferinte) inmanuncheaza preocupari si rezultate remarcabile din domeniul geometriei, in special al geometriei algebrice, din cel al algebrei moderne, sau din domeniul axiomatizarii stiintelor deductive. Studiile sale numeroase si remarcabile asupra metrizarii unor multimi (pe care el le-a numit geometrii oscilante) au condus la introducerea unor spatii denumite ulterior Spatii Barbilian sau Geometrie Barbilian. A extins unele rezultate ale lui Galois (1811 - 1832). A aratat ca ipoteza relatiei de perpendicularitate este absolut suficienta pentru reducerea geometriilor Hilbert - Lendemann la cea a lui Lobacevski (1937). Tot aici a dat pentru prima data un sistem de axiome (sapte la numar) consistent si categoric pentru geometriile Hilbert - Lendemann. A generalizat notiunea binara de diviziune echianarmonica si a introdus analogia teoriei figurilor echiproiective, aratand totodata ca orice corelatie din spatiu admite o generare discontinua, cu ajutorul unei constructii cinematice. A generalizat conceptul de nilpotenta si multe alte idei si concepte algebrice.
Opera sa stiintifica, bogata cantitativ dar mai ales calitativ, va influenta timpurile. Preocuparile sale au lasat multe probleme deschise si multi matematicieni straini si romani au pornit la studiu in domeniile deschise de Barbilian.
Atat in poezie cat si in matematica, Barbilian a ramas ca o figura aparte. Mintea scaparatoare, intelectual de inalta clasa, Barbilian avea un verb care ustura, uneori prea mult, dar si atunci el ramanea matematicianul poet, omul de cultura vast, cu o imaginatie fecunda, putin fireasca. Discutiile sale erau pline de perle si daca cineva ar fi putut sa-i urmareasca spontaneitatea si mai ales s-o consemneze, ar fi putut aduna la un loc idei si raspunsuri dintre cele mai variate, ele insele perle ale literaturii.
Ca profesor, a fost apreciat si admirat de unii si contestat de altii din diverse motive. El a ramas in stiinta si cultura ca un reper la care se fac referinte dintre cele mai diverse, opera matematica constituind un nesecat izvor de idei pentru cercetarile viitoare.
In anul 1928, intr-un articol din Universul literar Barbilian da o definitie sugestiva geometriei diferentiale si anume: "Ca sa tineti o idee despre obiectul ramurii acesteia de matematici, inchipuiti-va o tabla mare de zinc. Un soare permanent ar indoi-o, incalzind-o, fata de zinc ia forma unei suprafete mai complicate. Geometria diferentiala studiaza deformarile de linii si masuri intr-un rotocol foarte mic din acea suprafata. Lucrurile se prezinta acolo mai simplu. Din studiul acesta local, rezulta mai multe consecinte pentru suprafata intreaga".
Odata, la un examen, Barbilian dadea un verdict dupa o logica implacabila spunand "Multumesc domnisoara. Ai invatat!. Dar Dumnezeu nu ti-a binecuvantat aceasta invatatura. Nu-ti este iertat dumitale sa nu stii ce este rangul unei matrice. Dupa cum intr-un produs e de ajuns ca unul din factori sa fie zero ca intreg produsul sa fie nul, tot astfel anumite raspunsuri date anuleaza toata stiinta dumitale!."
Pornind de la teorema lui Pompeiu de geometrie elementara care spune ca "distantele de la un punct la cele trei varfuri ale unui triunghi echilateral sunt laturile unui triunghi", Barbilian a elaborat un interesant memoriu intitulat Excurs über Die Dreieck (Die Hilbert - Lindemannschen Geometrie).
A publicat articole despre Titeica(1928, 1939) si Pompeiu (1932, 1937).
Vorbind despre matematica si poezie, Barbilian sublinia ca: "Matematicile pun in joc puteri sufletesti care nu sunt mult diferite de cele solicitate de poezie si arte".
Se spune ca dupa razboi cand nu prea gaseau multi cu ce sa se incalzeasca acasa, se intampla ca la cursurile lui Dan Barbilian sa asiste si alte persoane decat studentii matematicieni, acestea intrand in aula universitara cu singurul scop sa stea la caldura. La un astfel de curs, Barbilian avea nevoie in expunere de notiunea de grup pe are orice student la matematica ar fi trebuit sa o stie. I-a cerut unei persoane din sala sa dea definitia. Cum acesta a ramas mut la adresarea intrebarii, un vecin, student matematician, a incercat sa-i motiveze nestiinta prin neapartenenta la acea facultate la care Barbilian a replicat: "Bine, bine, nu este student la matematica, dar trebuie sa stie ce este macar grupul!"
