|
|
|
Spre viitor in cunostinta trecutului
Sinteza noastra a fost intocmita pe baza unor surse autentice. Din cauza dimensiunilor reduse, fireste, ea nu poate oferi un tablou de ansamblu, cititorul insa se poate informa mai pe larg in legatura cu unele probleme concrete, din lucrarile citate si insirate in lista bibliografica. Am prezentat falsitatea istoriografiei determinate de politica, politica de stat oficiala in era comunista, care domneste inca si la inceputul secolului al XXI-lea. Aceasta istoriografie falsifica fapte fundamentale. O astfel de problema de baza este originea poporului roman si continuitatea sa la nord de cursul inferior al Dunarii (si in Ardeal), neintrerupt din vremea Daciei romane. Pornind de la aceasta, ii descrie pe maghiari, ca ei fiind "un element invadator, asupritor, strain" in Ardeal.
Subliniem, ca aceasta tendinta n-a fost niciodata exclusiva in Romania si nu este singura dominanta nici astazi (vezi mai jos!). Poporul roman mai curand ori mai tarziu trebuie sa priveasca realitatea in fata: dacii n-au fost stramosii lor; limba romana a luat fiinta prin faptul, ca un stravechi popor de pastori, traind in imperiul roman, care a dainuit 600 de ani pe Peninsula Balcanica, a adoptat limba latina. Vorbitorii acestei limbi au inceput sa migreze la nord de cursul inferior al Dunarii in jurul anului 1100 d.Chr. Ungurii au inceput sa se aseze in Ardeal ─ in primul rand in Bazinul Transilvaniei si vaile cursurilor de apa ─ in jurul anului 900 d.Chr. Regatul Ungariei a fost fondat de Stefan cel Sfant in 1000 d.Chr., si Ardealul a fost de la bun inceput parte integranta regatului. Sasii au fost colonizati de regii Ungariei intre 1150 si 1250. In numar mai important romanii au inceput sa vina in a doua jumatate a secolului al XIII-lea pe partile Carpatilor Meridionali si mai tarziu ale Muntilor Apuseni; apoi au venit in Ardeal secole de-a randul din Muntenia si Moldova. ─ Primele formatii statale romanesti s-au nascut la inceputul secolului al XIII-lea in Muntenia.
Istoriografia falsa retroproiecteaza ideea relativ noua a unitatii nationale romanesti in secolele al XV - XVI-lea si nu vorbeste de faptul ca istoria celor doua voievodate romanesti ─ Muntenia si Moldova ─ a fost mult prea diferita, s-au dezvoltat sub influente culturale deosebite, ceea ce a avut ca rezultat aparitia unor diferente esentiale. Luptau impotriva dominatiei turcesti ambele, dar si unul impotriva celuilalt.
Istoriografia inflentata de criteriile de astazi ale politicii prezinta antagonismul nobili - iobagi ca un antagonism national maghiar - roman, ceea ce induce in eroare. In sistemul feudal creat in evul mediu si care a durat pana in secolul al XIX-lea, nu limba si nu apartenenta etnica a fost factorul determinant al statutului sociale, ci apartenenta sociala. In Ardeal, parte a Regatului Ungariei si mai tarziu independent, elementele constitutive ale statului au contat a fi nobilii natiunii maghiare, secuiesti si sasesti. In societatea statelor si ordinelor iobagii au fost subordonati nobililor in Europa intreaga. Maghiarii si romanii care n-au fost nobili, au apartinut acestei categorii. Romanii care au dobandit nobilitate, beneficiau de drepturi egale cu ceilalti nobili.
In cursul istoriei exploatarea iobagilor in voievodatele romane a fost foarte puternica, mai ales in perioada ocupatiei turcesti; mult mai puternica ca in Ardeal (sau celelalte parti ale Europei). In urma acestei exploatari, secole de-a randul mase mari au emigrat in tarile invecinate, in primul rand in Ardeal. Astfel s-a format aici majoritatea romaneasca; in jur de anul 1700 jumatatea populatiei a fost romaneasca, conform unor statistici bisericesti romanesti.
In ciuda afirmatiilor propagandei si de mai demult, situatia romanilor in Monarhia Austro-Ungara (1867 - 1918), gratie politicii liberale a guvernelor maghiare, este in general buna; in comparatie cu situatia romanilor atat din Serbia cat si din Rusia, si cu situatia minoritatilor in regatul roman ─ mult mai buna.
In schimb, dupa 1920 economia, sistemul si reteaua scolara, institutiile culturale ale maghiarilor ardeleni au fost expuse unei asupriri crancene, scopul careia ─ nu prea camuflat ─ a fost romanizarea. Aceasta romanizare fortata s-a amplificat si intensificat in perioada comunista, mai ales in era lui Ceausescu. Faptul este trecut sub tacere de istoriografia romaneasca de astazi.
Cercuri si organizatii influente duc si astazi o sustinuta propaganda, cu afirmatii nascocite, ca de ex. ca "ungurii au ucis romani" dupa schimbarea puterii din 1989, si in lunile urmatoare in Secuime "au maltratat si expulzat numerosi locuitori romani nevinovati" (raportul "Har-Cov"). In realitate, in primul caz au fost omorati nu romani, ci ofiteri de securitate urati in toata tara ─ si ofiteri maghiari ─de cetateni infuriati, iar in raportul Har-Cov este vorba de maltratari inventate de martori falsi.
De crimele in masa savarsite in randurile populatiei civile maghiare nevinovate si lipsite de aparare, de "formatii voluntare" care au patruns in Ardeal in toamna anului 1944 ─ ca sa amintim numai un singur exemplu ─ aici nu se vorbeste.
Inainte si dupa 1920
Aservirea si punerea istoriei in slujba politicii este cu totul altfel judecata sub aspect moral atata vreme, cat a servit lupta pentru emanciparea romanilor in Ungaria. In vremea aceea scopul a fost castigarea unor drepturi egale.
Situatia este esentialmente schimbata dupa 1920. Originea daco-romana, deci afirmarea caracterului indigen este folosita dupa crearea Romaniei Mari pentru scopurile luptei impotriva grupurilor etnice neromanesti. Propaganda care ii zugraveste pe maghiari drept un popor cotropitor si acuzele lipsite de temei servesc acelasi scop. Iar afirmarea unitatii tuturor romanilor este o arma de propaganda utila in mainile Bucurestilor pentru justificarea puterii sale asupra intregii tari.
Distorsionarea istoriei nu aduce decat rusine pe capul intregii clase a istoricilor. Iar in sufletul poporului roman minciunile inventate starnesc ura impotriva unor oameni nevinovati. O astfel de propaganda este astazi penalizata in Europa Occidentala prin lege ("atatare de ura impotriva unui grup etnic").
Istoriografia unilaterala nu este singura in Romania
Aceasta istoriografie subordonata politicii nu vorbeste cu prea multa placere de faptul, ca au existat totdeauna savanti romani, care in munca lor au avut in fata numai adevarul stiintific obiectiv, fara a lua in considerare idei politice. In problema originii limbii (si a continuitatii dacoromane) amintim in primul rand lucrarea fundamentala a lui Ovid Densusianu (1873 - 1938): Histoire de la langue roumaine [Istoria limbii romane], 1901, in care prezinta sorgintea balcanica a limbii. Alexandru Philippide (1859 - 1933), in impunatoare sa lucrare (Originea Romanilor I-II, Iasi, 1923, 1927) a negat continuitatea romanilor pe teritoriul fostei Dacii. Dintre istorici amintim activitatea cuprinzatoare a lui Petre P. Panaitescu (1900 - 1967): "Panaitescu poate fi considerat cel mai eminent reprezentant al istoriografiei romane moderne. Orizontul sau larg, stradania sa pentru obiectivitate, veleitatile sale de scriitor il ridica in egala masura deasupra contemporanilor sai." (Aceste fraze sunt citate si de Enciclopedia istoriografiei romanesti, Bucuresti, 1978, 250). "Deja la inceputul carierei sale si-a dat seama de singura cale a intelegerii adevarate a istoriei romane, necesitatea aprofundarii in istoria popoarelor vecine si a consacrat multi ani studiului raporturilor polonezo-romane" (Makkai László, Hitel, II, 390). Am amintit mai sus opera lui Panaitescu despre insemnatatea istorica a lui Mihai Vitezaul. La congresul de istorie de la Sibiu din 1929 "el putea spune in numele contemporanilor sai, ca ´eliberandu-se de obligatia ca sa popularizeze ideea unitatii nationale deja realizate ─ ca norocul, ─ istoricii se pot de acum aprofunda in studiul ratiunii noastre de a fi, studiul vietii noastre culturale, economice si sociale, lasand la o parte orice alt scop in afara scrutarii adevarului" (citeaza Makkai, Hitel II, 385).
Revista Istorica Romana, periodicul aparut cu doi ani mai tarziu, a luat o directie noua, condamnand printre altele activitatea lui Nicolae Iorga, aratand numeroasele sale inexactitati, contradictii, treceri sub tacere, afirmatii neadevarate, prezentarea unor ipoteze drept realitate, faptul ca n-a luat in considerare influenta maghiara care s-a exercitat asupra poporului roman.
Trebuiau sa treaca aproape saptezeci de ani, pana un istoric roman considera din nou, in public, cercetarea adevarului o metoda de cercetare a istoriei si a istoriografiei. Profesorul de istorie Lucian Boia de la Universitatea din Bucuresti propune reintoarcerea la inaltul nivel de odinioara al stiintei romanesti a istoriei, prin faptul ca trecutul poporului roman sa fie cercetat din nou fara prejudecati si fara preconceptii politice. (Istorie si mit in constiinta romaneasca, 1997).
Pentru a vedea ce inseamna aceasta, insiram doar cateva din vederile lui Boia: 1. Nu cunoastem limba dacilor, deci originea dacica a poporului roman este indoielnica. 2. Cultura materiala descoperita de arheologie nu adevereste existenta "daco-romanilor" dupa retragerea din Dacia romana. 3. Romanilor le este astazi mult mai importanta biserica ortodoxa si cultura slava decat (presupusa) origine dacica. 4. Formarea poporului roman este de fapt si in realitate formarea limbii romane. 5. Nu este o realitate nici mult pomenita "unitatea romaneasca"; de ex. in 1916 intrarea in razboi impotriva Puterilor Centale a fost dezaprobata de o parte a elitei politice romane. Constatand, intre altele, ca doi scriitori, (Ioan Slavici si George Cosbuc[1][10]) nu s-au inscris in lupta pentru unirea politica, Boia rezuma: " nu ne aflam in fata unui grup restrins si marginal, si cu siguranta nu in fata unor ´tradatori´, nici macar unor ´indiferenti´. Pur si simplu, o parte a elitei romanesti a gindit altfel interesele nationale" (Boia 1997, 282).
Concluzii
Faptul ca romanii nu sunt autohtoni in Ardeal, nu inseamna ca n-au dreptul sa traiasca in Ardeal. Lucian Boia a pus problema: ce s-ar intampla, daca s-ar arata, ca de ex. in Moldova slavii au trait inaintea romanilor? si el insusi da singurul raspuns corect: "De fapt, nu s-ar intimpla nimic" (Boia 1997, 142). Fiindca nu istoria, ci prezenta romanilor si majoritatea lor numerica asigura drepturile. (Desigur, superioritatea numerica trebuie conjugata si de urmele culturii materiale si de vestigiile civilizatiei spirituale pe care, ─ in cursul secolelor ─ poporul roman a lasat in urma sa.) Acelasi lucru este valabil, fireste, si in cazul Ardealului: "Drepturile romanesti in Transilvania nu sint sustinute decit aparent de daci sau de daco-romani" (Boia, 1997, 143).
Cunoscand realitatea istorica putem constata ca romanii n-au nici un motiv sa-i urasca pe maghiari: stramosii acestora nu i-au subjugat pe romani, ci i-au primit pe ei; nu i-au ucis ─ din contra: in 1784-85, in 1848-49, in toamna anului 1944 romanii au omorat mase intregi de unguri, nemaivorbind de prigoana maghiarilor dupa 1920. Dintre cele doua popoare, ungurul ardelean a suferit mai mult.
Se vorbeste astazi mult de primirea tarilor in Uniunea Europeana. Dar in economia mondiala de astazi, globalizata, asteapta sa fie rezolvate sarcini extrem de grele, probleme dificile ─ chiar si in tarile dezvoltate din Europa Occidentala. Cu atat va fi mai greu tarilor din Europa de Est, astfel si Romaniei, sa faca fata cerintelor unei intretreceri care are loc la scara mondiala! Este nevoie de eforturile umar la umar ale tuturor cetatenilor tarii, si nu intr-un timp istoriceste scurt, ci intr-un timp absolut scurt!
Intr-o asemenea situatie este o forma de comportament si activitate politica de automutilare asuprirea minoritatii maghiare de doua milioane, abaterea atentiei majoritatii de la problemele adevarate prin atatarea urii impotriva maghiarilor, ca un fel de "supapa de siguranta si refulare" politica, care nu serveste decat unei paturi subtiri, interesat in mentinerea imaginii de dusman al romanilor, despre maghiari. Romania va trebui sa scape si de toate categoriile sociale ─ mentinute, din pacate, pana astazi "in subtext si in talon" ─ care manipuleaza din spate constiinta sanatoasa a unui popor viguros, de care nimic nu este mai departe, in sufletul sau, decat ura fata de aproapele sau, a semenilor sai. Grupul etnic unguresc din Romania este pe de o parte valoare culturala pentru intreaga tara, pe de alta parte poate contribui eficient ─ prin priceperea, destoinicia, silinta si capacitatea sa organizatorica care le caracterizeaza ─ la intarirea economiei Romaniei. Si daca mai adaugam la toate acestea capacitatile intelectuale, tinuta morala si legaturile firesti ale minoritatii maghiare din Ardeal cu economia Ungariei, perspectiva tarii este o Romanie prospera, in care fiecare cetatean se simte la el acasa.
Intre regiunile Romaniei exista considerabile diferente, care s-au format istoric. Diferitele regiuni au si interese diferite, sub mai multe aspecte. In anii ´90 Ardealul a produs mai mult, decat Muntenia. Bucurestiul, folosindu-se de puterea sa politica nelimitata, si-a insusit pentru propriile sale scopuri o parte mult prea mare a acestei productii. Sabin Gherman ─ impreuna cu numerosi alti romani ardeleni ─ revendica cu toata justetea o anumita independenta Ardealului.
Dezvoltarea fireasca a Romaniei trebuie sa tinda deci spre decentralizare, spre autonomia regiunilor. Acest principiu coincide cu procesul care se poate constata mai nou in marea parte a Europei Occidentale: pe teritoriul unor state nationale, de la inceputul anilor ´70, se formeaza autonomii regionale. Acesta este un proces firesc, fiindca isi are radacinile in traditiile comune din trecut ale poporului, in cultura sa specifica. Acestea pot fi cultivate si dezvoltate cel mai bine de comunitatile locale si nu de reprezentantii puterii centrale, care li s-au suprapus mai mult sau mai putin arbitrar si le sunt mai mult sau mai putin straine (vezi de ex. Joó Rudolf, Etnikumok és regionalizmus Nyugateurópában [Grupurile etnice si regionalismul in Europa Occidentala], Gondolat, Budapesta).
Ceea ce parea imposibil cu putin timp inainte, nu demult a avut loc: scotienii puteau tine plebiscit si ca rezultat al acestuia pot beneficia de independenta in cadrul tarilor apartinatoare coroanei britanice. Este de asemenea cunoscuta larga independenta a cantoanelor elvetiene sau a tarilor germane federale; Italia este si conform constitutiei sale un stat al regiunilor. In ultima vreme insa se intensifica, de ex. si in Franta tendinta sublinierii specificului istoric si al traditiilor diferitor regiuni si zone ale tarii. Pornind de la acestea isi cer ─ si primesc ─ o mai mare independenta de la Paris. Situatia este similara si in Belgia si Spania. Tendinta ─ desigur mult mai slab ─ a aparut si in Suedia, altfel destul de unitara. Partea sudica a tarii (Skane) a apartinut cu trei secole in urma inca Danemarcei. Nu este vorba sa se reintoarca din nou la Danemarca, dar multi locuitori ar dori o mai mare independenta pe taram economic: este interesul lor ca patria lor mai restransa sa fie un membru activ al regiunii Öresund; si vor sa-si dezvolte mai departe si caracterele specifice, formate in cursul vremurilor, ale culturii lor.
Deosebirile care s-au creat in urma istoriei divergente in domeniul ecnomic, social, cultural si al vietii in general intre Moldova, Muntenia, Ardealul si Banatul (si unele zone mai mici) sunt o realitate vie si astazi. Tendinta general europeana, creionata mai sus este deci in deplina concordanta cu interesele poporului roman si ale Romaniei: ar fi spre binele intregii tari ca, in loc de dominatia exclusiva a Munteniei (Bucurestiului) sa se introduca sistemul autoguvernarii locale a regiunilor.
Aceasta carenta a fost ─ in ultima instanta ─ si cauza care a dus la destramarea Iugoslaviei "mari" si a Cehoslovaciei: o inegala si nejudicioasa repartitie a bunurilor fata de ceea ce produce o anumita regiune nu poate fi sustinuta decenii de-a randul cu forta si superioritatea dictata "de sus" a puterii centrale.
Desigur, trebuie radical inlocuita si vechea conceptie "neo-fanariota" a cantitatii cu o viziune a calitatii. Ortodoxia politica romaneasca nu mai poate fi mentinuta in Uniunea Europeana a regiunilor sau a tarilor deplin egale in drepturi ─ aceasta este, poate, cea mai consistenta concluzie, pe care viitoare conducere a Romaniei noi va trebui s-o traga. Si intrucat faptul comporta si elemente subiective ─ la nivelul factorului "om" ─ concluziile trebuiesc trase si sub acest aspect.
LITERATURA DE SPECIALITATE
ÁDÁM, Magda, "Egy amerikai terv Középeurópáról, 1918", História, 1987, 4. [Un plan american pentru Europa centrala].
BEKE, György, "Szolganép lesz-e a magyar Erdélyben? A hiányzó alapzat". [Va fi oare ungurul un neam de slugi in Ardeal? Baza care lipseste.] Székely Nép, anul 33, 45 (martie 2000).
BANDHOLTZ, H. H., An Undiplomatic Diary, New York, 1933.
BÍRÓ, Sándor, Kisebbségben és többségben. Románok és magyarok (1867 - 1940). [In minoritate si in majoritate. Romani si maghiari 1867 - 1940]. Európai Protestáns Magyar Szabadegyetem (Bern) kiadása, 1989. Sigla: Bíró 1989.
BÍRÓ, Sándor, A román nép története. [Istoria poporului roman]. Manuscris. Tankönyvkiadó, Budapest, 1973. Sigla: Bíró 1973.
BOIA, Lucian, Istorie si mit in constiinta romaneasca, Editura Humanitas, Bucuresti, 1997. Sigla: Boia 1997.
BOIA, Lucian, Jocul cu trecutul. Istoria intre adevar si fictiune. Editura Humanitas, Bucuresti, 1998.
BORSODY, Stephen (red.), The Hungarians: a Divided Nation. Yale Russian and East European Publications, New Haven, 1988.
BRUCHFELD, S., LEVINE, P.A., Om detta ma ni berätta [Despre aceasta puteti povesti], Stockholm, 1998.
CADZOW, John, ─LUDÁNYI, Andrew, ─ ÉLTETŐ, Louis, Transylvania, the Roots of Ethnic Conflict. Kent State University Press, 1983. Sigla: Cadzow 1983.
CARSTEN, F.L., The Rise of Fascism. London, Methuen & Co, 1967. Sigla: Carsten 1967.
COTEANU, Ion, Morfologia numelui in protoromana (romana comuna), Editura Academiei RSR, Bucuresti, 1969. Sigla: Coteanu 1969.
CRISTESCU, Octavian ─ PASAILA, Vasile ─ TEODORESCU, Bogdan ─ TOMI, Raluca, Istoria Romanilor. Epoca moderna si contemporana (manual pentru clasa a VIII-a). Editura Didactica si Pedagogica. Bucuresti, 1997. Sigla: Cristescu 1997.
Dacoromania. Jahrbuch für östliche Latinität. Red. Paul Miron, Editura Kalr Alber, Freiburg, 1973.
DENSUSIANU, Ovid, Histoire de la langue roumaine, I, Paris, 1901. Editie noua: Ovid Densusianu, Opere II, Lingvistica, red. Cazacu et al. Editura Minerva, Bucuresti, 1975. Sigla: HLR.
Dictionar de istorie veche a Romaniei. (Paleolitic - sec. X), red. D.M. Pippidi, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976.
DRAGOMIR, Silviu, Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice in evul mediu. Editura Academiei RPR, Bucuresti, 1959.
DRAGHICESCU, Dumitru, Din psihologia poporului roman. Libraria Leon Alcalay. Bucuresti, 1907. Editie noua: Editura Albatros, Bucuresti, 1996. Sigla: Draghicescu.
DU NAY, André, The Origins of the Rumanians [Originea Romanilor]. Editura Matthias Corvinus, Hamilton-Buffalo, 1996. Sigla: Du Nay 1996.
DU NAY, André, A román nyelv és nép kialakulása. Kompendium. [Formarea poporului si limbii romane. Compendiu]. Editura Scribae Kádár, Sfantu Gheorghe. Editia a 2-a, 1999 (scurta sinteza in limba maghiara a lucrarii precedente). Sigla: Du Nay Compendiu.
DU NAY, Alain ─ DU NAY, André ─ KOSZTIN Árpád, Transylvania and the Rumanians. Editura Matthias Corvinus, Hamilton - Buffalo, 1997.
DURANDIN, Catherine, Histoire des Roumains. In traducere maghiara: A román nép története. Mecenas, Budapest, 1998. Sigla: Durandin 1998.
Enciclopedia istoriografiei romanesti. Red. Stefan Stefanescu, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1978.
EGYED Ákos, Háromszék 1848 - 1849 [(Judetul) Trei Scaune 1848 - 1849]. Kriterion, Bukarest, 1978.
Erdély története [Istoria Ardealului], 3 volume. Red. Köpeczi Béla. Akadémiai Kiadó, Budapest, 1986.
Erdély rövid története [Scurta istorie a Ardealului], red. Köpeczi Béla. Akadémiai Kiadó, Budapest, 1989. Sigla: Erdély rövid története.
** * Fehér könyv az 1944. őszi magyarellenes atrocitásokról [Carte Alba despre atrocitatile anti-maghiare din toamna anului 1944]. Red. Gál Mária, Gajdos Balogh Attila, Imreh Ferenc. RMDSz, Kolozsvár [UDMR, Cluj], 1995. Sigla: Fehér Könyv 1995.
Források és stratégiák. (A II. Összehasonlító magyar kisebbségtörténeti szimpózium előadásai, Székely-udvarhely, 1997. augusztus 21-22.) [Izvoare si strategii. Istoria comparativa a minoritatilor maghiare. Simpozion; Odorheiu Secuiesc, 21-22 August, 1997.] Szerk. Red. Bárdi Nándor. Editura Pro-Print könyvkiadó, Csíkszereda-Miercurea Ciuc, 1999.
GIURESCU, Constantin C., ─ GIURESCU, Dinu C., Istoria Romanilor din cele mai vechi timpuri pina astazi. Editura Albatros, Bucuresti, 1975 (editia a 2-a). Sigla: Giurescu 1975.
GOSZTONYI Péter, Miklós von Horthy, Admiral und Reichsverweser, Musterschmidt Verlag, Göttingen ─ Zürich ─ Frankfurt, 1973.
GRATZ Gusztáv, A dualizmus kora [Epoca dualismului], vol. I-II, 1935. Editie noua: Akadémiai Kiadó, Budapest, 1995. Sigla: Gratz 1995.
GRATZ Gusztáv, A forradalmak kora [Epoca revolutiilor], 1935. Editie noua: Akadémiai Kiadó, Budapest, 1992. Sigla: Gratz 1992.
GRAMADA, Liviu, (red.) Presa satirica romaneasca din Transilvania 1860 - 1918. Editura Dacia, Cluj, 1974.
GRECU, V., Scoala Ardeleana si unitatea limbii romane literare. Editura Facla, Timisoara, 1973.
GROOS, Roderich, Die Siebenbürger Sachsen in der Planung deutscher Südostpolitik. Wien, 1940.
HORY András, "Még egy barázdát sem" ["Nicio brazda"], Editia autorului, Viena, 1967. Sigla: Hory 1967.
IORGA, Nicolae, Geschichte des rumänischen Volkes im Rahmen seiner Staatsbildungen. Gotha, 1905.
Istoria limbii romane, II, 1969. Red. Al. Rosetti et al. Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1969. Sigla: ILR II 1969.
Istoria Romaniei. Compendiu, red. Stefan Pascu. Editia a 3-a, 1974. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti. Sigla: IR Compendiu.
* * * Istoria Romaniei in date, red. C.C. Giurescu.
Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1971. Sigla: IRD 1971.
JANCSÓ Benedek, Erdély története [Istoria Ardealului], Minerva, Cluj- Kolozsvár, 1931. Sigla: Jancsó 1931.
JOÓ Rudolf, Etnikumok és regionalizmus Nyugateurópában [Grupuri etnice si regionalism in Europa Occidentala], Budapest, Gondolat kiadó.
KÁDÁR Gyula, Erdély és Háromszék népének szabadság-harca 1848-1849 [Lupta pentru libertate a Ardealului si a judetului Trei Scaune 1848-1849], Scribae Kádár, Sfantu Gheorghe, 1994.
KOSZTIN Árpád, Magyarellenes román atrocitások Erdélyben [Atrocitati contra maghiarilor in Ardeal], 1998. Sigla: Kosztin 1998.
KOSZTIN Árpád, A dáko-román legenda. Keresztény kultuszhelyek Erdélyben [Legenda daco-romana. Locuri de cult crestin in Ardeal], Népszava kiadó, Budapest, 1989.
KÖNIG, Walter, "Haben die Siebenbürger Sachsen und die Banater Schwaben 1918/1919 bedingungslos dem Anschluss an Rumänien zugestimmt?" - 101 - 110.
KRAUS, Georg, [Siebenbürgische Chronik] Erdélyi krónika 1608 - 1665 [Cronica ardeleana 1608 - 1665], tradus in ungureste de Vogel Sándor. Ómagyar Kultúra Baráti Társaság kiadása, Budapest, 1994.
Kuláksors; székely kulákok történetei [Soarta de chiaburi; povestile unor chiaburi secui], red. Kristó Tibor, Státus könyvkiadó, Csíkszereda [Miercurea Ciuc], 1999.
MACREA, D., "Circulatia cuvintelor in limba romana", Transilvania 73, 1942.
MAKKAI László, "Román történetírás a két világháború között" ["Istoriografia romaneasca intre cele doua razboaie mondiale"], partea 1. si 2. Hitel, 1935 - 1944, vol. II. Bethlen Gábor könyvkiadó, Budapest, 1991, 376 - 404.
MAKKAI László, Magyar - román közös múlt [Trecut comun maghiar-roman], Hét Torony könyvkiadó, Budapest, 1989. Sigla: Makkai 1989.
Martiriul evreilor din Romania, red. S. Stanciu. Editura Hasefer, Bucuresti, 1991. Sigla: Martiriul.
MIHAILA, G., Studii de lexicologie si a lingvisticii romanesti. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973.
MIKÓ Imre, Huszonkét év. Az erdélyi magyarság politikai története 1918 dec. 1-től 1940 aug. 30-ig [Douazeci si doi ani. Istoria politica a maghiarilor ardeleni de la 1 decembrie 1918 pana la 30 august 1940], Studium kiadás, Budapest, 1941.
MIKÓ Imre, Nemzetiségi jog és nemzetiségi politika [Drept minoritar si politica minoritara], Editura Minerva Könyvkiadó, Kolozsvár - Cluj, 1944.
MAIOR, Petru, Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia. (Buda, 1812.) Editie noua F. Fugariu, Editura Albatros, Bucuresti, 1970.
NISTOR, Ion, Istoria Basarabiei, (Cernauti, 1923, editie a 3-a). Editie noua: Cartea Moldoveneasca, Chisinau, 1991. Sigla: Nistor 1991.
PANAITESCU, Petre, Mihai Viteazul. Bucuresti, 1936.
PASCU, Stefan, Mit jelent Erdély? [traducere maghiara a lucrarii Ce este Transilvanial? Civilizatia transilvana in cadrul civilizatiei romanesti, Editura Dacia, Cuj-Napoca, 1983], Kriterion, Bucuresti, 1984. Sigla: Pascu 1984.
PASCU, Stefan, A History of Transylvania. Dorset Press, New York, 1982.
PATAPIEVICI, H.R. Politice. Humanitas, Bucuresti, 1996. Sigla: Patapievici 1996.
PACURARIU, Francisc, Romanii si maghiarii de-a lungul veacurilor. Minerva, Bucuresti, 1988. Sigla: Pacurariu 1988.
POPESCU, R. S., "Note de toponimie transilvaneana". Limba romana XXIV, 3, 1975.
PROTASE, Dumitru, Problema continuitatii in Dacia in lumina arheologiei si numismaticii. Editura Academiei RSR, Bucuresti, 1966.
PROTASE, Dumitru, Autohtonii in Dacia. Vol. I. Dacia romana. Editura Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1980.
PROTASE, Dumitru, Autohtonii in Dacia. Vol. II. Dacia postromana pana la slavi. Editura Risoprint, Cluj, 2000.
RAFFAY Ernő, A vajdaságoktól a birodalomig. Az újkori Románia története [De la voievodate la imperiu. Istoria Romaniei din epoca noua], Jate kiadó, Szeged, 1989. Sigla: Raffay 1989.
STRAKA, Manfred (red.), Handbuch der europäischen Volksgruppen. (Ethnos Band 8.) Braumüller, Wien-Stuttgart, 1970. Sigla: Straka 1970.
SZÁSZ Zoltán, A románok története [Istoria romanilor], Bereményi könyvkiadó, Budapest.
Széttöretett 70 éve. (Trianon, 1920. június 4.) [articole care trateaza Ungaria si tratatul de pace din 1920]. Eötvös Kiadó, Budapest, 1990.
TILEA, V.V., ─ TEMPERLEY, H.W., Actiunea diplomatica a Romaniei. Nov. 1919 - Martie 1920. Tipografia poporului, Sibiu, 1925. Sigla: Tilea - Temperley 1925.
Történelmi Magazin [Magazin Istoric], Anul IV, nr. 5, (1999), Scribae Kádár, Sepsiszentgyörgy - Sfantu Gheorghe.
Transilvania vazuta in publicistica istorica maghiara. (Momente din istoria Transilvaniei aparute in revista História.) Red. N. Bárdi, Z.A. Papp, P. Veres, Enikő Burus. Traducere de S. Skultéty. Editura Pro-Print, Miercurea-Ciuc, 1999.
Trianoni almanach [articole care trateaza Ungaria si tratatul de pace din 1920]. Red. Marschalkó Lajos, Hídfő, München, 1960.
