|
|
|
Consecintele revolutiei anticomuniste maghiare de la 23 octombrie 1956 in Romania
Evenimentele sale au fost urmarite cu un viu si incordat interes de tara intreaga. Exprimandu-si solidaritatea cu revolutionarii unguri, a organizat demonstratii si studentimea romana. La Institutul Politehnic din Timisoara au fost anchetati mai multe sute de studenti si condamnati mai mult de cincizeci; studentii universitatii din Bucuresti "si-au dat intalnire in fata statuii lui Mihai Viteazul si in semn de doliu purtau cocarzi negre" (Durandin 1998, 364). Scriitorul Paul Goma a fost arestat pentru prima data, fiindca si-a manifestat solidaritatea cu revolutia ungara. Din amintirile lui: "Pe strazi, in magazine, pe tramvaie s-au discutat cu voce tare evenimentele din Ungaria tot mai des se puteau auzi astfel de intrebari: ´Ei, si noi? Noi nu suntem in aceeasi situatie ca ungurii?" (Durandin 1998, 365). Demonstrau studentii maghiari de la Universitatea Bolyai din Cluj si de la Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures.
Conducerea statului roman, dupa inabusirea revolutiei ungare, a inceput o persecutie a maghiarilor, care a durat multi ani. Dimensiunile acestei persecutii starnesc banuiala, ca scopul ultim a fost lichidarea intelectualitatii maghiare. In prima etapa a prigoanei au fost afectati cca 10.000 de oameni (Kosztin 1998, 133), sub pretextul "simpatiei cu revolutia ungara" sau pe baza activitatii sau parerii exprimate in zilele critice. Cei mai de vaza membrii ai intelectualitatii maghiare din Ardeal ─ profesori universitari, scriitori, artisti plastici, actori, ziaristi ─ au fost condamnati la multi ani inchisoare sau la munca silnica efectuata la canalul Dunarea - Marea Neagra; in conditiile inumane au murit foarte multi.
In cartea sa aparuta in 1998, Kosztin Árpád relateaza datele amanuntit, dand si nume. Aici avem spatiu doar pentru cateva exemple: la Timisoara, fiind acuzati de "conjuratie antistatala" au fost condamnati la moarte si executati noua unguri si un roman. ─ La 15 martie 1957, organizatia EMISz (Societatea Tinerilor Maghiari din Ardeal) a depus coroane si jerbe de flori la coloana memoriala din Albesti, a revolutiei de la 1848-1849. Pentru acest motiv acuzatul principal a fost condamnat la 25 de ani, alti 22 acuzati la 20 de ani, 14 oameni la 18 ani inchisoare cu regim sever, si 40 de oameni la inchisoare intre 5 si 15 ani (Kosztin 1998, 135).
Jumatatea preotimii unitariene din Depresiunea Baraoltului si din valea Homorodului impreuna cu familiile lor, a fost condamnata la multi ani inchisoarea pe motivul "organizarii [ilegale] si sprijinirea unor elemente dusmanoase" (Kosztin 1998, 136).
Fireste,
au existat si printre romani unii, care au
indraznit sa-si spuna parerea. Ioan Popa, muncitor la
intreprinderea Balanta, a afirmat deschis, ca este de acord cu
obiectivele revolutiei si luptei de eliberare ungare; din acest motiv
a fost condamnat la mai multi ani inchisoare. "Si
dupa eliberarea sa a afirmat ferm necesitatea prieteniei
romano-maghiaro-germane in Ardeal. Pana la urma a disparut
fara urme. Pe veci!" (Kosztin 1998, 141, pe baza unei
informatii a lui Bartis Ferenc).
Dupa Bartis Ferenc, numarul "maghiarilor din Romania si Ardeal arestati si condamnati, intemnitati si executati" in timpul si dupa revolutia maghiara din 1956 este de cca 37.000 (Kosztin 1998, 141).
In 1959 a fost desfiintata universitatea maghiara din Cluj.
Putem trece in revista aici doar sumar, ca membrii comunitatii evreiesti din Romania, dintre care si pana atunci au emigrat multi, dupa 1956 au parasit tara in mase, astfel incat astazi numarul lor este cu mult sub 10.000.
Dintre sasii, si svabii din Banat foarte multi au fost expulzati deja dupa razboi sau trimisi in lagarele mortii din Uniunea Sovietica. Cam dupa 1965 a inceput emigrarea lor in masa in Germania (federala, mai intai); pentru ca a "permis" acest lucru, Ceausescu a primit sume mari de la guvernele (vest)-germane. Ardealul a suferit o pierdere catrastrofala sub toate aspectele ─ economic, social, cultural ─ prin plecarea din tara a sasilor. In 1990 au fost politicieni romani, care au vrut sa-i cheme inapoi pe sasi, dar in realitate nu s-a intamplat nimic. (Cand plecau, cantau "Siebenbürgen, süsse Heimat" ─ stramosii lor erau locuitori ai Ardealului de 700 de ani.)
