|
|
|
Datorita unei succesiuni de regi slabi si a epuizarii paminturilor pe care le
daruisera pentru a-si asigura fidelitatea aristocratiei,
dinastia merovingiana a pierdut treptat puterea reala. Ultimii reprezentanti ai ei, 'regii trindavi'
lasasera conducerea regatului majordomilor. Pipinizii aveau
domenii importante in zona Belgiei actuale si reprezentau marea aristocratie
Majordomul Pepin dorea sa devina rege si sa-si asigure legitimitatea, iar sprijinul putea veni din partea papei de la Roma, cel mai important episcop din Occident. Acesta era amenintat de longobarzi, care doreau sa cucereasca in sfirsit Roma si sa faca din ea centrul unei regat italian unificat. Teoretic, papa era supusul imparatului de la Constantinopol, dar in contextul framintat al secolului al VIII-lea (criza iconoclasta, atacurile arabe) devenise clar ca de la Bizant nu poate veni nici un ajutor. De aceea, episcopul de Roma s-a adresat celei mai mari puteri a Apusului din momentul respectiv, care era regatul francilor, cirmuit de fapt de majordom. In urma intelegerii dintre cele doua parti, oastea trimisa de Pepin intervine in Italia, ii invinge pe longobarzi si cedeaza papei o parte din teritoriile cucerite, care vor constitui de acum incolo baza teritoriala a statului pontifical. In schimb, in 751 legatul papal il unge pe Pepin rege, consfintind astfel inlaturarea ultimului merovingian. Trei ani mai tirziu, papa in persoana il unge din nou ca rege pe Pepin, impreuna cu sotia si cu cei doi copii, ceea ce conferea o si mai mare legitimitate noii dinastii.
Pipinizii aveau aceeasi conceptie patrimoniala despre stat precum merovingienii, astfel ca la moartea lui Pepin cel Scund, in 768, regatul se imparte intre fii sai Carloman si Carol. Acesta din urma ramine insa foarte repede singurul rege si continua opera tatalui sau.
3. Cuceriri militare
In vremea lui Carol Martel fusese deja cucerita Frizia, zona din nordul Olandei actuale, si acum stapinirea acesteia este consolidata. Carol cel Mare continua expansiunea inceputa de inaintasii sai pe trei directii pricipale: sud-est : Italia, sud-vest : Spania si est : Germania.
In Italia intervine impotriva longobarzilor pe care ii supune in 774, luindu-l prizonier pe regele lor Dezideriu si intitulindu-se el insusi 'rege al francilor si al longobarzilor'.
In Spania declanseaza un 'razboi sfint' impotriva musulmanilor, si reuseste sa cucereasca teritorii pina in zona Barcelonei (778), care devine si capitala 'marcii Spaniei'.
In est, s-au purtat lupte incrincenate cu saxonii (772-803), in care cucerirea s-a combinat cu crestinarea fortata, prin masuri draconice impotriva celor care, refuzind credinta lui Carol, respingeau de fapt autoritatea lui. In Germania centrala au fost cucerite Bavaria si Carintia. Tot in est, expansiunea a ajuns pina in Panonia, unde avarii isi stabilisera un important centru de putere. Prin distrugerea ringului (structura politica organizata de avari) in 796, stapinirea lui Carol ajungea pina la Dunarea mijlocie si Drava.
Statul franc devenise acum un conglomerat de popoare, de origini si limbi diferite (germanici, romanici, slavi), ceea ce punea probleme de aparare si de organizare. Pentru aparare, in regiunile limitrofe au fost organizate marci de granita (provincii cu rol militar, aflate la frontierele statului): marca Spaniei, marca panonica, marca de rasarit, marca daneza. Consolidarea stapinirii sale avea insa nevoie si de un suport ideologic gasit in restaurarea imperiului in Occident.
4. Restaurarea Imperiului
In urma cuceririlor, regatul francilor devenise cel mai important din Occident, si papa, dornic sa-si asigure protectia suveranului franc, si sa restaureaze autoritatea imperiala in Occident, l-a proclamat pe Carol imparat la 25 decembrie 800.
Statul condus de Carol, chiar daca se voia o restaurare a imperiului roman, era in multe privinte diferit de acesta. Din punct de vedere teritorial, nu incorpora teritorii altadata romane (Spania, Britania), iar pe de alta parte se extinsese in zona germana ce nu fusese niciodata stapinita de romani. Era un stat centrat pe spatiul franc si orientat din punct de vedere economic spre nord, si nu spre Mediterana, in acel moment controlata de arabi. Desi la suprafata parea inspirat de modele romane, imperiul a ramas unul franc, in care se mentinea conceptia patrimoniala despre stat, vazut nu ca un domeniu public (res publica) ci drept o proprietate personala a suveranului, care il lasa mostenire si mai ales il poate imparti.
Trei versiuni despre incoronarea lui Carol cel Mare
Analele de la Lorsch, anul 800
Cum in tara grecilor nu mai era imparat si puterea imperiala era detinuta de o femeie, papei Leon si tuturor sfintilor Parinti adunati atunci in sinod, ca si intregului popor crestin, le-a parut ca era de cuviinta sa dea titlul de imparat regelui Carol, care avea in puterea sa Roma, resedinta obisnuita a Cezarilor, si celelalte orase din Italia, Galia si Germania. Cum Dumnezeul atotputernic consimtise sa i le puna pe toate sub stapinirea sa, le-a parut drept ca, in conformitate cu cererea poporului crestin, sa poarte el de asemenea titlul de imparat. La aceasta cerere, Carol n-a vrut sa opuna un refuz, ci supunindu-se cu umilinta lui Dumnezeu si in acelasi timp dorintei exprimate prin preoti si poporul crestin, a primit titlul de imparat cu consacrarea papei Leon.
Eginhard, Viata lui Carol cel Mare, cca. 830
Venind in Roma pentru a restabili situatia bisericii care era foarte compromisa, a petrecut acolo intreaga iarna. In acel timp a primit numele de imparat si august. La inceput era atit de contrariat, incit a afirmat ca daca ar fi stiut intentia pontifului, desi era sarbatoarea cea mare, n-ar fi intrat in biserica.
Cit priveste invidia si indignarea imparatilor romani, din cauza titlului primit, le-a suportat cu multa rabdare si a invins rea-vointa lor prin magnanimitate, ceea ce pune in evidenta superioritatea sa, trimitindu-le frecvent solii si scrisori in care ii numea frati.
Liber pontificalis, anul 800
Sosind ziua nasterii domnului nostru Iisus Christos, s-au adunat toti din nou in biserica fericitului apostol Petru. Atunci venerabilul si maritul pontif l-a incoronat cu o coroana foarte frumoasa cu miinile sale. Atunci, toti credinciosii romani, vazind cita protectie si aparare a manifestat fata de Sfinta biserica romana si fata de vicarul ei, prin vointa Domnului si a fericitului Petru, purtatorul cheii imparatiei ceresti, au strigat cu aceeasi voce : Viata si victorie lui Carol, piosul August, incoronat de Dumnezeu, marelui si pasnicului imparat. Si au fost zise acestea de trei ori in fata fericitului apostol Petru, invocindu-se mai multi sfinti si a fost facut de catre toti imparat al romanilor. Acelasi prea sfint inainte mergator si pontif l-a uns cu uleiul sfint pe regele Carol, prea distinsul sau fiu, in aceeasi zi a nasterii Domnului nostru Iisus Christos.
Tema de control :
Analizati comparativ cele trei documente de epoca, incercind sa explicati diferentele dintre ele.
5. Urmasii lui Carol cel Mare
Fiul sau, Ludovic cel Pios (814-840) a continuat, pe de o parte, opera tatalui sau, de uniformizare, mai ales religioasa, a statului, dar pe de alta, a fost incapabil sa rezolve problemele de succesiune. Urmasii sai au impartit imperiul in 843 (Tratatul de la Verdun) printr-un acord prin care revenea lui Carol cel Plesuv Francia Occidentala (in mare Farnta actuala), lui Ludovic Germanicul Francia Rasariteana (actuala Germanie) si lui Lothar Italia si zona intermediara intre cele doua stapiniri ale fratilor sai (viitoarea Lotharingie). Lothar pastra insa titlul de imparat si o intiietate onorifica intre fratii sai. Aceasta a marcat impartirea definitiva a Imperiului carolingian si in scurta vreme caderea in desuetudine a titlului imperial. Readucerea sa in actualitate avea sa survina de-abia in 962, insa sub o alta dinastie germana, a ottonienilor.
6. Organizarea interna
Puterea centrala este asigurata de imparat si de anturajul lui, 'palatul' (cu mentiunea ca nu mai exista functia de majordom, pe care suveranul o exercita singur, de teama uzurparii). Nu exista o capitala propriu-zisa, necesitatea de a fi prezent personal in diferite puncte ale imperiului si de a consuma la fata locului produsele ce se puteau transporta cu greu ducind la o deplasare a curtii intre mai multe resedinte. Totusi, cea preferata, mai ales in ultimii ani ai vietii lui Carol a fost la Aachen, unde si Ludovic cel Pios incearca sa stabileasca o adevarata resedinta imperiala. Imparatul concentreaza in mina sa toate puterile: judiciara, administrativa, religioasa si militara. El legifereaza in toate aceste domenii prin intermediul unor capitulare, redactate in forma de capitole si avind putere de lege pe intreg teritoriul Imperiului. Controlul asupra aplicarii politicii imperiale este asigurat de trimisii suveranului, missi dominici, care se deplaseaza regulat in teritoriu, cite doi - un laic si un cleric. Acestia inspecteaza, primesc raporturi sau plingeri, transmit hotaririle imparatului.
Puterea locala este exercitata in circumscriptiile administrative (comitate, ducate, marci) de catre comiti, duci (cu o functie militara mai pronuntata) sau marchizi (comitii din marcile de aparare). Acestia exercita pe plan local puterea administrativa, judiciara si militara, fiind recompensati prin pastrarea unei cote parti din impozite sau amenzi judiciare. Fac parte din aristocratie si sint legati de suveran prin juramintul de fidelitate pe care Carol il impune tuturor oamenilor liberi in incercarea de a da coerenta stapinirii sale. Vasalitatea (sistem de obligatii reciproce in care prestarea slujbei militare se face in schimbul unor avantaje materiale si este garantata prin juramint) este deci vazuta ca un mijloc de guvernare a imperiului.
Imunitatea a fost la inceput tot ca o modalitate de guvernare a imperiului, prin care unui mare proprietar, laic sau eclesiastic, i se acordau toate puterile judiciare si fiscale pe domeniul sau, unde agentii puterii imperiale nu puteau intra. Initial derogare a unor responsabilitati, imunitatea a devenit mai tirziu un mijloc de subminare a puterii suveranului.
De asemenea, in guvernarea imperiului un mare rol i-a fost acordat bisericii, episcopii sau abatii fiind folositi ca missi, iar clerul, in general, a oferit stiutorii de carte necesari pentru administrare.
Rezultatul actiunilor intreprinse de Carol cel Mare si urmasii sai a fost renasterea ideii de imperiu crestin in Europa apuseana, idee care sub diferite forme va supravietui pina in epoca moderna, dind o anumita identitate comuna civilizatiei europene.
