Documente noi - cercetari, esee, comentariu, compunere, document
Documente categorii

Unirea si independenta

Unirea si independenta



Nicolae Balcescu, unul din conducatorii Revolutiei din 1848

Vantul revolutiei din 1848 a batut si asupra principatelor romanesti de asemenea. Ele au adus in mijlocul scenei politice o serie de intelectuali straluciti precum Ion Eliade Radulescu, Nicolae Balcescu, Mihail Kogalniceanu, Simion Barnutiu, Avram Iancu si altii.

In Moldova tulburarile au fost inabusite rapid dar in Tara Romaneasca revolutionarii practic au condus tara din iunie pina in septembrie 1848. In Transilvania revolutia s-a prelungit pina aproape la sfirsitul lui 1849. Acolo, liderii unguri au refuzat sa ia in consideratie revendicarile romanilor si ei au reusit sa anexeze Transilvania la Ungaria; asta a dus la separarea fortelor revolutionare romanesti si unguresti. Guvernul ungar al lui Kossuth Laios a incercat sa inabuse lupta romanilor, dar el s-a confruntat cu rezistenta armata a romanilor in Apuseni sub conducerea lui Avram Iancu.

Cu toate ca interventia brutala a armatelor otomane, tariste si habsburgice a fost incununata de succes in 1848-1849, valul de inoire in favoarea ideilor democratice s-a raspindit peste tot in urmatoarea decada.

Rusia a fost infrinta in Razboiul din Crimeea (1853-1856) si asta a pus sub semnul intrebarii din nou fragilil echilibru european. Datorita pozitiei lor strategice la gurile Dunarii, pe masura ce aceasta cale de navigatie era din ce in ce mai importanta pentru comunicatiile europene, la Congresul de pace de la Paris (februarie-martie 1856) s-a pus problema statutului Principatelor Dunarene. Valahia si Moldova ramaneau inca sub suveranitate otomana, dar acum ele erau plasate sub tutela colectiva a celor sapte puteri care semnau Tratatul de pace de la Paris: aceste puteri au hotarit atunci sa fie convocate adunarile locale care sa hotarasca asupra viitoarei organizari a celor doua principate. Tratatul de la Paris stipula de asemenea: retrocedarea sudului Basarabiei la Moldova, teritoriu ce fusese anexat de Rusia in 1812 (judetele Cahul, Bolgrad, Ismail); navigatia libera pe Dunare: stabilirea unei comisii europene a Dunarii; statutul de neutralitate a Marii Negre. In 1857 au fost convocate Adunarile Ad-hoc la Bucuresti si Iasi in baza prevederilor Congresului de Pace de la Paris din 1856: toate categoriile sociale participante la aceste adunari au hotarat in unanimitate sa uneasca cele doua principate intr-un singur stat. Imparatul francez Napoleon al III-lea a sprijinit aceasta hotarare, Imperiul Otoman si Austria au fost impotriva, astfel ca s-a convocat o noua conferinta a celor sapte puteri in Paris (Mai-august 1858): cu acea ocazie doar citeva din revendicarile romanilor au fost acceptate. Dar, romanii au ales in 5-17 ianuarie 1859, in Moldova, si in 24 ianuarie-5 februarie 1859, in Tara Romaneasca, pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, ca domnitor unic, realizand, de facto, unirea celor doua principate.

 



Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Domnitorul Principatelor Unite

Statul national roman, a luat in 24 ianuarie - 5 februarie 1862, numele de Romania si si-a stabilit capitala la Bucuresti. Asistat de Mihail Kogalniceanu, cel mai apropiat consilier al sau, Alexandru Ioan Cuza a initiat un program de reforme care a contribuit la modernizarea societatii romanesti si a structurilor statale: Legea secularizarii averilor manastiresti - 1863, Legea reformei agrare, eliberand taranii de sarcina indatoririlor feudale si improprietarindu-i cu pamant (1864), Legea codului penal, Legea codului civil (1864), Legea educatiei, in principiul careia scoala primara devenea obligatorie si gratuita (1864), infiintarea universitatilor din Iasi (1860) si din Bucuresti (1864).
 

Mihail Kogalniceanu (1817-1890),parintele reformei, care a facut din Romania o tara moderna

Dupa abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza (1866), Carol de Hohenzollern- Sigmaringen, inrudit cu familia regala de Prusia, si care a fost sprijinit de Napoleon al III-lea si Bismark, a fost proclamat, in 10 mai 1866, dupa un pleibiscit, ca print conducator al Romaniei, sub numele de Carol I.

Noua Constitutie, inspirata dupa cea belgiana (din 1831), care a fost promulgata in 1866 si s-a aflat in uz pana in 1923, proclama Romania ca o monarhie constitutionala. In urmatorii 10 ani, lupta romanilor de a-si dobandi independenta totala de stat a fost parte integranta din miscarile ce au avut loc, impreuna cu alte popoare din sud-estul Europei - sarbii, ungurii, muntenegrenii, bulgarii, albanezii - si aveau ca scop sa taie ultimele lor legaturi cu Imperiul Otoman.

Intr-un cadru international favorabil - in 1865 -, a izbucnit din nou criza orientala si a inceput atunci, in 1877, razboiul ruso-turc. Romania si-a declarat independenta de stat totala, in 9-21 mai 1877. Guvernul condus de Ion C. Bratianu, si in care Mihail Kogalniceanu functiona ca ministru de externe, a hotarat ca, in cadrul cererii de asistenta a Rusiei, sa se uneasca cu fortele rusesti ce operau in Bulgaria. Armata romana, sub comanda directa a printului Carol I, a trecut Dunarea si a participat la asediul Plevnei; rezultatul a fost incercuirea armatei otomane, condusa de Osman Pasa (10 decembrie 1877).
 



Carol I, primul rege al Romaniei

Independenta Romaniei, ca si independenta Serbiei si a Muntenegrului, precum si unirea Dobrogei cu Romania, au fost recunoscute, in Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano (3 martie 1878). In urma insistentei marilor puteri, s-a tinut Congresul de Pace de la Berlin (iunie-iulie 1878), in cadrul caruia s-a recunoscut si mentinut statutul pe care si-l proclamase Romania cu un an mai inainte. S-a restabilit, de asemenea, dupa o lunga perioada de dominatie otomana, dreptul Romaniei asupra Dobrogei, care a fost realipita la Romania. Dar, in acelasi timp, Rusia a violat conventia semnata in 4 aprilie 1877 si a fortat Romania sa retrocedeze judetele Basarabiei de sud Kapul, Bolgrad si Ismail.

Pe 14-26 martie, 1881, Romania s-a proclamat regat si Carol I de Hohenzollern Sigmaringen a fost incoronat ca rege al Romaniei. Dupa ce si-a obtinut independenta, statul roman a fost locul catre care si-au indreptat ochii toti romanii care traiau in teritoriile aflate inca sub ocupatie straina. Romanii din Bucovina si Basarabia se confruntau cu politica sistematica de asimilare in lumea germana, respectiv ruseasca. Imigratia strainilor era dirijata catre teritoriile lor. Enclavele romanesti din Peninsula Balcanica aveau dificultati tot mai mari vizavi de politica de deznationalizare. La inceputul sec. XX, romanii erau un popor cu peste 12 milioane de locuitori, dintre care aproape jumatate se aflau sub dominatie straina. In aceeasi vreme, in Transilvania, romanii sufereau consecintele serioase ale acordului prin care statul ungar se restabilea, dupa mai mult de 3 secole de colaps, in care a fost creata dualitatea austro-ungara (1867).

Transilvania
si-a pierdut statutul autonom pe care l-a avut sub stapanirea austriaca si a fost incorporata in Ungaria. Legislatia adoptata de guvernul de la Budapesta proclama existenta unei singure nationalitati in Ungaria - aceea maghiara, destinata sa distruga din punct de vedere etno-cultural celelalte populatii, fortandu-le sa devina ungare. Asta a supus populatia romaneasca, alaturi de alte grupuri etnice, la grele incercari. La vremea aceea, Partidul National Roman a jucat un rol important in impunerea identitatii nationale a romanilor; partidul a fost recunoscut in 1881 si a fost promotorul in lupta de obtinere a recunoasterii drepturilor egale pentru natiunea romana, precum si rezistenta ei impotriva proiectelor de deznationalizare.

In 1892, lupta nationala a romanilor a atins apogeul, in cadrul Miscarii Memorandistice. Memorandumul a fost conceput de liderii romanilor din Transilvania, Ion Ratiu, Gheorghe Pop Basesti, Eugen Brote, Vasile Lucaciu si a fost trimis la Viena pentru a fi supus atentiei imparatului Franz Iosef I. El avertiza opinia publica europeana asupra revendicarilor romanilor si o punea in garda fata de intoleranta aratata de guvernul de la Budapesta, referitor la problema nationala.

Perioada 1878-1914 a fost una de stabilitate si progres pentru Romania. Politica s-a polarizat in jurul a doua partide mari - conservator (Lascar Catargiu, Petre Carp, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Titu Maiorescu) si liberal (Ion C. Bratianu, Dimitrie Sturza, Ion I. C. Bratianu). Ei au venit la putere alternativ si asta a fost caracteristic pentru comportamentul politic al epocii. Politica expansionista a Rusiei a determinat Romania sa semneze, in 1883, in secret un tratat de alianta cu Austria, Ungaria, Germania si Italia; tratatul a fost reinnoit periodic pana la primul razboi mondial. Dupa ce la inceput a ramas neutra, in primul razboi balcanic (1912-1913), Romania s-a alaturat Greciei, Serbiei, Muntenegrului si Turciei impotriva Bulgariei, in cadrul celui de-al doilea razboi balcanic. Pacea de la Bucuresti (1913) a marcat sfarsitul conflictului si ea prevedea ca sudul Dobrogei - Cadrilaterul (judetele Durostor si Silistra) sa devina parte la Romania.

 



Monumentul de la Marasesti dedicat eroilor primului razboi mondial

In august 1914, cand a izbucnit primul razboi mondial, Romania s-a declarat neutra. Doi ani mai tarziu, in 14-27 august 1916, ea s-a alaturat Aliatilor, care i-au promis sprijin pentru dobandirea unitatii sale nationale. Guvernul condus de Ion I.C. Bratianu a declarat razboi Austro-Ungariei. Ion I.C. Bratianu, prim ministru al Romaniei Dupa primul succes, armata romana a fost silita sa abandoneze o parte din tara, inclusiv Bucurestiul, si sa se retraga in Moldova, datorita ofensivei unite a armatelor din Transilvania, comandate de Generalul von Falkenheyn si a celor din Bulgaria, comandate de Maresalul von Mackensen. In vara lui 1917, in marile batalii de la Marasesti, Marasti si Oituz, romanii au respins incercarea puterilor centrale de a se apara si au scos Romania din razboi, ocupandu-si restul teritoriului.
 

Lupta de la Marasesti - gravura din primul razboi mondial

Situatia insa s-a schimbat complet dupa Revolutia din 1917 din Rusia si pacea separata, incheiata de sovietici la Brest-Litovsk (3 martie 1918). Asta atragea dupa sine sfarsitul operatiunilor militare pe frontul de est. Romania a fost obligata sa urmeze pasii aliatei sale Rusia, deoarece pe frontul din Moldova trupele romanesti se intercalau cu trupele rusesti si era imposibil ca lupta sa continue intr-o zona a frontului, si pacea sa se instaleze in alta zona a frontului. Rupandu-se de aliatii sai occidentali, Romania a fost obligata sa semneze Tratatul de Pace de la Bucuresti cu puterile centrale (24 aprilie-7 mai 1918). Procedura de ratificare n-a fost insa niciodata dusa la bun sfarsit, astfel ca din punct de vedere legal tratatul n-a fost niciodata operativ; de fapt, la sfarsitul lui octombrie 1918, Romania a denuntat tratatul si a reintrat in razboi.

Dreptul popoarelor la autoguvernare a triumfat la sfarsitul primului razboi mondial, si asta a servit cauzelor romanilor care traiau in imperiile tarist si austro-ungar. Colapsul sistemului tarist si recunoasterea de catre guvernul sovietic al dreptului la autoguvernare permis romanilor din Basarabia sa-si exprime prin vot in cadrul organului national reprezentativ - Parlamentul tarii, care s-a convocat la Chisinau, vointa lor de a se uni cu Romania (27 martie-9 aprilie 1918). Caderea monarhiei habsburgice in toamna lui 1918, a facut posibila, pentru natiunile aflate sub opresiunea austro-ungara, emanciparea acestora. La 15-28 noiembrie 1918, Consiliul National din Bucovina a votat la Cernauti unirea acelei provincii cu Romania.
 



Palatul Metropolitan din Cernauti, unde a fost votata unirea Bucovinei cu Romania (28 noiembrie 1918

Adunarea nationala din Transilvania, convocata la Alba Iulia in 18 noiembrie-1 decembrie 1918, a votat, in prezenta a preste 100.000 de delegati, unirea Transilvaniei si Banatului cu Romania. Astfel ca, in ianuarie 1918, cand s-a inaugurat la Paris conferinta de pace, unirea tuturor romanilor intr-un singur stat era un fapt pe deplin realizat.

Tratatele de pace internationale
din 1919-1920, semnate la Neuilly, Saint Germain, Trianon si Paris, stabileau noile realitati europene si sanctionau, de asemenea, unirea provinciilor care erau locuite de romani intr-un singur stat (295.042 km.p, cu o populatie de 15,5 milioane).

Votul universal a fost introdus (1918), reforma radicala a fost aplicata (1921), noua Constitutie a fost adoptata - una dintre cele mai democratice de pe continent - (1923) - si toate aceste au creat un cadru general democratic si au pavat drumul pentru o dezvoltare economica rapida (productia industriala s- a dublat intre 1923 si 1938. Cu cele 7,2 milioane de barili de titei produs in 1937, Romania era cel de-al doilea producator european si nr. 7 in lume. Venitul national pe cap de locuitor atingea 97 de dolari, in 1938, comparativ cu cel al Greciei de 76$, cel al Portugaliei de 81 $, cel al Cehoslovaciei de 141$ si al Frantei de 246$.