|
Unirea si independenta
Nicolae Balcescu, unul din conducatorii Revolutiei din 1848
Vantul revolutiei
din 1848 a batut si asupra principatelor romanesti de asemenea. Ele au adus
in mijlocul scenei politice o serie de intelectuali straluciti precum Ion
Eliade Radulescu, Nicolae Balcescu, Mihail Kogalniceanu, Simion Barnutiu, Avram
Iancu si altii.
In Moldova tulburarile au fost inabusite rapid dar in Tara Romaneasca
revolutionarii practic au condus tara din iunie pina in septembrie 1848. In Transilvania
revolutia s-a prelungit pina aproape la sfirsitul lui 1849. Acolo, liderii
unguri au refuzat sa ia in consideratie revendicarile romanilor si ei au reusit
sa anexeze Transilvania la Ungaria; asta a dus la separarea fortelor
revolutionare romanesti si unguresti. Guvernul ungar al lui Kossuth Laios a
incercat sa inabuse lupta romanilor, dar el s-a confruntat cu rezistenta armata
a romanilor in Apuseni sub conducerea lui Avram Iancu.
Cu toate ca interventia brutala a armatelor otomane, tariste si habsburgice a
fost incununata de succes in 1848-1849, valul de inoire in favoarea ideilor
democratice s-a raspindit peste tot in urmatoarea decada.
Rusia a fost infrinta in Razboiul din Crimeea (1853-1856) si asta a pus
sub semnul intrebarii din nou fragilil echilibru european. Datorita pozitiei
lor strategice la gurile Dunarii, pe masura ce aceasta cale de navigatie era
din ce in ce mai importanta pentru comunicatiile europene, la Congresul de pace
de la Paris (februarie-martie 1856) s-a pus problema statutului Principatelor
Dunarene. Valahia si Moldova ramaneau inca sub suveranitate otomana, dar acum
ele erau plasate sub tutela colectiva a celor sapte puteri care semnau Tratatul
de pace de la Paris: aceste puteri au hotarit atunci sa fie convocate adunarile
locale care sa hotarasca asupra viitoarei organizari a celor doua principate.
Tratatul de la Paris stipula de asemenea: retrocedarea sudului Basarabiei la
Moldova, teritoriu ce fusese anexat de Rusia in 1812 (judetele Cahul, Bolgrad,
Ismail); navigatia libera pe Dunare: stabilirea unei comisii europene a
Dunarii; statutul de neutralitate a Marii Negre. In 1857 au fost convocate
Adunarile Ad-hoc la Bucuresti si Iasi in baza prevederilor Congresului de Pace
de la Paris din 1856: toate categoriile sociale participante la aceste adunari
au hotarat in unanimitate sa uneasca cele doua principate intr-un singur stat.
Imparatul francez Napoleon al III-lea a sprijinit aceasta hotarare, Imperiul
Otoman si Austria au fost impotriva, astfel ca s-a convocat o noua conferinta a
celor sapte puteri in Paris (Mai-august 1858): cu acea ocazie doar citeva din
revendicarile romanilor au fost acceptate. Dar, romanii au ales in 5-17 ianuarie
1859, in Moldova, si in 24 ianuarie-5 februarie 1859, in Tara Romaneasca, pe
colonelul Alexandru Ioan Cuza, ca domnitor unic, realizand, de facto, unirea
celor doua principate.
Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Domnitorul Principatelor Unite
Statul national roman,
a luat in 24 ianuarie - 5 februarie 1862, numele de Romania si si-a
stabilit capitala la Bucuresti. Asistat de Mihail Kogalniceanu,
cel mai apropiat consilier al sau, Alexandru Ioan Cuza a initiat un
program de reforme care a contribuit la modernizarea societatii romanesti si a
structurilor statale: Legea secularizarii averilor manastiresti - 1863, Legea
reformei agrare, eliberand taranii de sarcina indatoririlor feudale si
improprietarindu-i cu pamant (1864), Legea codului penal, Legea codului civil
(1864), Legea educatiei, in principiul careia scoala primara devenea
obligatorie si gratuita (1864), infiintarea universitatilor din Iasi (1860) si
din Bucuresti (1864).
Mihail Kogalniceanu (1817-1890),parintele reformei, care a facut din Romania o tara moderna
Dupa abdicarea lui Alexandru
Ioan Cuza (1866), Carol de Hohenzollern- Sigmaringen, inrudit cu
familia regala de Prusia, si care a fost sprijinit de Napoleon al III-lea si
Bismark, a fost proclamat, in 10 mai 1866, dupa un pleibiscit, ca print
conducator al Romaniei, sub numele de Carol I.
Noua Constitutie, inspirata dupa cea belgiana (din 1831), care a fost
promulgata in 1866 si s-a aflat in uz pana in 1923, proclama Romania ca o
monarhie constitutionala. In urmatorii 10 ani, lupta romanilor de a-si dobandi
independenta totala de stat a fost parte integranta din miscarile ce au avut
loc, impreuna cu alte popoare din sud-estul Europei - sarbii, ungurii,
muntenegrenii, bulgarii, albanezii - si aveau ca scop sa taie ultimele lor
legaturi cu Imperiul Otoman.
Intr-un cadru international favorabil - in 1865 -, a izbucnit din nou criza
orientala si a inceput atunci, in 1877, razboiul ruso-turc. Romania si-a
declarat independenta de stat totala, in 9-21 mai 1877. Guvernul condus de Ion
C. Bratianu, si in care Mihail Kogalniceanu functiona ca ministru de externe, a
hotarat ca, in cadrul cererii de asistenta a Rusiei, sa se uneasca cu fortele
rusesti ce operau in Bulgaria. Armata romana, sub comanda directa a printului Carol
I, a trecut Dunarea si a participat la asediul Plevnei; rezultatul a fost
incercuirea armatei otomane, condusa de Osman Pasa (10 decembrie 1877).
Carol I, primul rege al Romaniei
Independenta
Romaniei, ca si independenta
Serbiei si a Muntenegrului, precum si unirea Dobrogei cu Romania, au fost
recunoscute, in Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano (3 martie
1878). In urma insistentei marilor puteri, s-a tinut Congresul de Pace de la
Berlin (iunie-iulie 1878), in cadrul caruia s-a recunoscut si mentinut statutul
pe care si-l proclamase Romania cu un an mai inainte. S-a restabilit, de
asemenea, dupa o lunga perioada de dominatie otomana, dreptul Romaniei asupra
Dobrogei, care a fost realipita la Romania. Dar, in acelasi timp, Rusia a
violat conventia semnata in 4 aprilie 1877 si a fortat Romania sa retrocedeze
judetele Basarabiei de sud Kapul, Bolgrad si Ismail.
Pe 14-26 martie, 1881, Romania s-a proclamat regat si Carol I de
Hohenzollern Sigmaringen a fost incoronat ca rege al Romaniei. Dupa
ce si-a obtinut independenta, statul roman a fost locul catre care si-au
indreptat ochii toti romanii care traiau in teritoriile aflate inca sub
ocupatie straina. Romanii din Bucovina si Basarabia se confruntau cu politica
sistematica de asimilare in lumea germana, respectiv ruseasca. Imigratia
strainilor era dirijata catre teritoriile lor. Enclavele romanesti din
Peninsula Balcanica aveau dificultati tot mai mari vizavi de politica de
deznationalizare. La inceputul sec. XX, romanii erau un popor cu peste 12
milioane de locuitori, dintre care aproape jumatate se aflau sub dominatie
straina. In aceeasi vreme, in Transilvania, romanii sufereau consecintele
serioase ale acordului prin care statul ungar se restabilea, dupa mai mult de 3
secole de colaps, in care a fost creata dualitatea austro-ungara (1867).
Transilvania si-a pierdut statutul autonom pe care l-a avut sub stapanirea
austriaca si a fost incorporata in Ungaria. Legislatia adoptata de guvernul de
la Budapesta proclama existenta unei singure nationalitati in Ungaria - aceea
maghiara, destinata sa distruga din punct de vedere etno-cultural celelalte
populatii, fortandu-le sa devina ungare. Asta a supus populatia romaneasca,
alaturi de alte grupuri etnice, la grele incercari. La vremea aceea, Partidul
National Roman a jucat un rol important in impunerea identitatii nationale a
romanilor; partidul a fost recunoscut in 1881 si a fost promotorul in lupta de
obtinere a recunoasterii drepturilor egale pentru natiunea romana, precum si
rezistenta ei impotriva proiectelor de deznationalizare.
In 1892, lupta nationala a romanilor a atins apogeul, in cadrul Miscarii
Memorandistice. Memorandumul a fost conceput de liderii romanilor din
Transilvania, Ion Ratiu, Gheorghe Pop Basesti, Eugen Brote, Vasile Lucaciu si a
fost trimis la Viena pentru a fi supus atentiei imparatului Franz Iosef I. El
avertiza opinia publica europeana asupra revendicarilor romanilor si o punea in
garda fata de intoleranta aratata de guvernul de la Budapesta, referitor la
problema nationala.
Perioada 1878-1914 a fost una de stabilitate si progres pentru Romania.
Politica s-a polarizat in jurul a doua partide mari - conservator (Lascar
Catargiu, Petre Carp, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Titu Maiorescu) si liberal
(Ion C. Bratianu, Dimitrie Sturza, Ion I. C. Bratianu). Ei au venit la putere
alternativ si asta a fost caracteristic pentru comportamentul politic al
epocii. Politica expansionista a Rusiei a determinat Romania sa semneze, in
1883, in secret un tratat de alianta cu Austria, Ungaria, Germania si Italia; tratatul
a fost reinnoit periodic pana la primul razboi mondial. Dupa ce la inceput a
ramas neutra, in primul razboi balcanic (1912-1913), Romania s-a alaturat
Greciei, Serbiei, Muntenegrului si Turciei impotriva Bulgariei, in cadrul celui
de-al doilea razboi balcanic. Pacea de la Bucuresti (1913) a marcat sfarsitul
conflictului si ea prevedea ca sudul Dobrogei - Cadrilaterul (judetele Durostor
si Silistra) sa devina parte la Romania.
Monumentul de la Marasesti dedicat eroilor primului razboi mondial
In august 1914, cand a
izbucnit primul razboi mondial, Romania s-a declarat neutra. Doi ani mai
tarziu, in 14-27 august 1916, ea s-a alaturat Aliatilor, care i-au promis
sprijin pentru dobandirea unitatii sale nationale. Guvernul condus de Ion I.C.
Bratianu a declarat razboi Austro-Ungariei. Ion I.C. Bratianu, prim ministru al
Romaniei Dupa primul succes, armata romana a fost silita sa abandoneze o parte
din tara, inclusiv Bucurestiul, si sa se retraga in Moldova, datorita ofensivei
unite a armatelor din Transilvania, comandate de Generalul von Falkenheyn si a
celor din Bulgaria, comandate de Maresalul von Mackensen. In vara lui 1917, in
marile batalii de la Marasesti, Marasti si Oituz, romanii au respins incercarea
puterilor centrale de a se apara si au scos Romania din razboi, ocupandu-si
restul teritoriului.
Lupta de la Marasesti - gravura din primul razboi mondial
Situatia insa s-a
schimbat complet dupa Revolutia din 1917 din Rusia si pacea separata, incheiata
de sovietici la Brest-Litovsk (3 martie 1918). Asta atragea dupa sine sfarsitul
operatiunilor militare pe frontul de est. Romania a fost obligata sa urmeze
pasii aliatei sale Rusia, deoarece pe frontul din Moldova trupele romanesti se
intercalau cu trupele rusesti si era imposibil ca lupta sa continue intr-o zona
a frontului, si pacea sa se instaleze in alta zona a frontului. Rupandu-se de
aliatii sai occidentali, Romania a fost obligata sa semneze Tratatul de Pace de
la Bucuresti cu puterile centrale (24 aprilie-7 mai 1918). Procedura de
ratificare n-a fost insa niciodata dusa la bun sfarsit, astfel ca din punct de
vedere legal tratatul n-a fost niciodata operativ; de fapt, la sfarsitul lui
octombrie 1918, Romania a denuntat tratatul si a reintrat in razboi.
Dreptul popoarelor la autoguvernare a triumfat la sfarsitul primului razboi
mondial, si asta a servit cauzelor romanilor care traiau in imperiile tarist si
austro-ungar. Colapsul sistemului tarist si recunoasterea de catre guvernul
sovietic al dreptului la autoguvernare permis romanilor din Basarabia sa-si
exprime prin vot in cadrul organului national reprezentativ - Parlamentul
tarii, care s-a convocat la Chisinau, vointa lor de a se uni cu Romania (27
martie-9 aprilie 1918). Caderea monarhiei habsburgice in toamna lui 1918, a
facut posibila, pentru natiunile aflate sub opresiunea austro-ungara,
emanciparea acestora. La 15-28 noiembrie 1918, Consiliul National din Bucovina
a votat la Cernauti unirea acelei provincii cu Romania.
Palatul Metropolitan din Cernauti, unde a fost votata unirea Bucovinei cu Romania (28 noiembrie 1918
Adunarea nationala
din Transilvania, convocata la
Alba Iulia in 18 noiembrie-1 decembrie 1918, a votat, in prezenta a preste
100.000 de delegati, unirea Transilvaniei si Banatului cu Romania. Astfel ca,
in ianuarie 1918, cand s-a inaugurat la Paris conferinta de pace, unirea
tuturor romanilor intr-un singur stat era un fapt pe deplin realizat.
Tratatele de pace internationale din 1919-1920, semnate la Neuilly, Saint
Germain, Trianon si Paris, stabileau noile realitati europene si sanctionau, de
asemenea, unirea provinciilor care erau locuite de romani intr-un singur stat
(295.042 km.p, cu o populatie de 15,5 milioane).
Votul universal a fost introdus (1918), reforma radicala a fost aplicata
(1921), noua Constitutie a fost adoptata - una dintre cele mai democratice de
pe continent - (1923) - si toate aceste au creat un cadru general democratic si
au pavat drumul pentru o dezvoltare economica rapida (productia industriala s-
a dublat intre 1923 si 1938. Cu cele 7,2 milioane de barili de titei produs in
1937, Romania era cel de-al doilea producator european si nr. 7 in lume.
Venitul national pe cap de locuitor atingea 97 de dolari, in 1938, comparativ
cu cel al Greciei de 76$, cel al Portugaliei de 81 $, cel al Cehoslovaciei de
141$ si al Frantei de 246$.