|
|
|
Spre deosebire de celelalte regimuri comuniste, Liga Comunistilor din Iugoslavia a permis desfasurarea alegerilor pluraliste in anul 1990 la nivel de republica. In Bosnia partidele s-au format la nivelul comunitatilor etnice. Astfel in anul 1990 Alija Izetbegovici si Ejup Ganici au format Partidul Actiunii Democratice (SDA) reprezentand comunitatea musulmana, sarbii s-au reunit in special in cadrul Partidului Democratic Sarb (SDS) condus de Radovan Karagici, iar croatii in cadrul Comunitatii Democratice Croate (HDZ), partid organizat ca o sectie bosniaca a HDZ din Croatia.
Primele alegeri pluraliste au avut loc in anul 1990. Cele trei partide nationaliste au castigat in mod clar majoritatea in parlamentul de la Sarajevo. Sistemul electoral prevedea instituirea unei Presedintii rotative care a fost condusa de catre Alija Izetbegovici. In anul 1991 ca urmare a proclamarii independentei Sloveniei si Croatiei au inceput razboaiele din fosta Iugoslavie. In mod evident institutiile federale au incetat sa functioneze in vara anului 1991. Desi Bosnia a incercat sa evite implicarea in ceea ce aparea la momentul respectiv drept un razboi civil au aparut inevitabile doua alternative, fie proclamarea independentei, fie ramanerea in cadrul unei federatii cu Serbia, Muntenegru si Macedonia.
In anul 1991, presedintele Izetbegovici a incercat sa ajunga la un acord cu Belgradul privind reorganizare pe baze confederale a unui stat post iugoslav, insa toate aceste convorbiri nu au dus la nici un rezultat. In paralel, in luna martie 1991, Slobodan Milosevici si Franjo Tudjman, presedintii Serbiei si Croatiei au avut o intalnire la Karageorgevo, in Serbia unde au avut convorbiri asupra divizarii Bosniei intre Serbia si Croatia si ar fi ajuns la un acord in acest sens. Desi existenta acordului a fost negata multa vreme, acesta a fost confirmat de catre ultimul premier iugoslav Ante Markovici (croat), care a depus marturie inaintea tribunalului de la Haga.
In octombrie 1991 Bosnia - Hertegovina isi proclama suveranitatea. Declaratia este urmata de un referendum, boicotat de sarbii bosniaci, in care croatii si musulmanii bosnieci voteaza pentru desprinderea de Iugoslavia.
In luna aprilie 1992 se proclama independenta Bosniei - Hertegovina, iar doua zile mai tarziu sarbii proclama independenta propriului lor stat, Republica Sarba a Bosniei si Hertegovina, cunoscuta sub numele de Republica Srpska.
Independenta Bosniei-Hertegovina a fost proclamata la data de 5 aprilie 1992, recunoscuta la data de 6 aprilie, iar noul stat a fost recunoscut si admis in Organizatia Natiunilor Unite in mai 1992. Republica Srpska si-a proclamat independenta la data de 7 aprilie 1992, dar nu a fost recunoscuta. In anul 1991 croatii din Bosnia proclamasera comunitatea croata Herteg Bosna, avand ca misiune apararea croatilor din Bosnia.
In anul 1992 au inceput operatiunile militare. In primul operatiunile militare au fost marcate de intentia fortelor sarbilor bosniaci de a ocupa un teritoriu cat mai mare, contiguu cu teritoriile ocupate de catre sarbii din Croatia. Initial fortele armate ale sarbilor bosniaci aveau avantajul preluarii armamentului armatei iugoslave desi se aflau in inferioritate numerica fata de bosniaci si croati. In anul 1992, fortele sarbe au desfasurat in regiunile ocupate actiuni de expulzare a populatiei civile musulmane si croate. Actiunea de purificare etnica desi nu a avut loc doar in teritoriile ocupate de catre sarbi, a fost pracitcata pe un teritoriu extins, pe scara larga si mediatizata intens astfel ca a socat opinia publica internationala, compromitand orice revendicari politice ale sarbilor bosniaci.
Ca urmare a operatiunilor militare si a expluzarilor de populatie la sfarsitul anului 1992, Republica Srpska a ocupat aproximativ 70% din suprafata Bosniei-Hertegovina, in estul si nordul statului. Teritoriul controlat de fortele guvernamentale fidele guvernului de la Sarajevo se reducea la enclave asediate si la un teritoriu controlat impreuna cu fortele militare ale croatilor bosniaci in centrul Bosniei. Organizatia Natiunilor Unite desfasoara forte de mentinere a pacii (UNPROFOR), insa acestea au un mandat limitat astfel ca nu au fost capabile sa impiedice comiterea unor atrocitati de catre combatanti.
Anul 1993 reprezinta momentul culminant al razboiului din Bosnia deoarece alianta initiala dintre bosniaci si croati se destrama si au loc cateva conflicte paralele.
Astfel, in Bosnia centrala, izbucneste un razboi deosebit de violent intre croati si bosniaci, conflict care se extinde si in Hertegovina Occidentala. Orasul Mostar divizat de raul Neretva intre o sectiune croata si una bosniaca este teatrul unor confruntari violente.
In acest conflict se inregistreaza aliante locale intre sarbi si croati in luptele contra musulmanilor (la asediul orasului Sarajevo participa si fortele croate din localitatea Kiseliak, iar artileria sarba bombardeaza partea bosniaca din Mostar).
In conflictul din Bosnia centrala isi fac aparitia unitatile de combatanti musulmani straini (mujahedinii) care actioneaza in unitati independente si comit crime de razboi contra populatiei civile. Aceasta atitudine influenteaza si unitatile armatei bosniace. Corpul armatei bosniace din Zenica (supranumit chiar de catre musulmanii bosnieci corpul Allah Akbar) adopta o atitudine agresiv islamica si incearca sa impuna populatiei civile respectarea literala a preceptelor Islamului (inclusiv prin distrugerea magazinelor care vand alcool si carne de porc). Aceste unitati reusesc sa infranga fortele armate croate din centrul Bosniei si sa creeze teritorii care leaga orasele aflate sub controlului guvernului de la Sarajevo dominat de musulmanii bosnieci.
Pe de alta parte, in alte zone (Tuzla sau Maglaj) croatii continua sa lupte alaturi de armata guvernamentala bosniaca, dominata de musulmanii bosnieci impotriva fortelor Republicii Srpska.
In nord-vestul Bosniei, in regiunea Velika Kladusa, Fikret Abdici, ales in cadrul Presedintiei colective ca reprezentant al musulmanilor bosnieci, alaturi de Alija Izetbegovici proclama regiunea autonoma a Bosniei de vest (ulterior Republica Bosniei de vest) si incepe conflictul cu fortele guvernamentale grupate in jurul orasului Bihaci. Abdici are cel putin o intelegere tacita cu fortele sarbilor din Kraina, care inconjoara teritoriul ocupat de fortele sale si au evitat orice conflict cu el.
In 1993 sunt propuse planul de pace Vance-Owen si Stoltenberg-Owen, care prevedeau divizarea Bosniei-Hertegovina in unitati teritoriale dominate de fiecare din cele trei grupuri etnice. Desi profund nemultumiti, conducatorii guvernului de la Sarajevo accepta planul, insa parlamentul Republicii Srpska refuza ratificarea acestuia.
In 1994 principalul eveniment este incheierea acordului de pace de la Washington dintre croati si musulmanii bosnieci care prevede crearea Federatiei Bosnia-Hertegovina, reunind teritoriile controlate de cele doua comunitati, incetarea ostilitatilor si crearea unei confederatii cu Croatia. In fapt intre fortele de pe teren se instaureaza un armistitiu si fiecare parte continua sa controleze teritoriile ocupate, fara a se inregistra un progres in constituirea vreuneia din structurile statale prevazute de catre acordul de la Washington.
In anul 1995 armata Republicii Srpska a inceput ofensiva contra enclavelor musulmane din estul Bosniei (Srebrenica, Zepa si Gorajde), reusind sa ocupe Srebrenica si Zepa. La ocuparea orasului Srebrenica fortele armate si paramilitare ale sarbilor au omorat 7000 de barbati musulmani act recunoscut drept genocid de catre Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie.
In anul 1995, in cadrul operatiunii Furtuna, fortele armatei croate inving Armata Republicii Srpska Kraina, formatiunea statala secesionista din Croatia si ocupa teritoriul acesteia. Ca urmare a acestei ofensive teritoriul ocupat de Fikret Abdici este ocupat de armata guvernului central bosniac iar in luna august 1995, fortele armate bosniace, croate si ale croatilor din Bosnia lanseaza o ofensiva concertata asupra teritoriilor ocupate de sarbi in Croatia si Bosnia. NATO sprijina aceasta ofensiva prin transmiterea de informatii si prin lovituri aeriene. Sarbii incearca sa ia ostatici din randul fortelor NATO si sa-i foloseasca drept scuturi umane insa aceste actiuni nu au efectul scontat. Ofensiva este intrerupta doar dupa ce Statele Unite adreseaza un ultimatum tuturor partilor si sa inceapa convorbirile de pace. Ostilitatile de pe teren incetaza si la data de 1 noiembrie presedintii Croatiei, Serbiei si Bosniei-Hertegovina incep convorbirile de pace la baza militara de la Dayton, Ohio, Statele Unite ale Americii. La data de 21 noiembrie este acceptat setul de documente cunoscut sub numele de acordul de la Dayton care este semnat de catre cele trei parti la data de 14 decembrie la Paris de catre cei trei presedinti.
Acordul marcheaza incetarea razboiului din Bosnia si inceperea unei noi etape pentru in istoria Bosniei independente.
Acordul de la Dayton a marcat incheierea operatiunilor militare insa reconstructia postbelica a Bosniei este deosebit de dificila. Acordul prevedea crearea unei structuri statale descentralizate formata din doua entitati:
Orasul Brcko, avand o pozitie strategica deosebit de importanta, deoarece unea teritoriile controlate de sarbi a fost lasat in administrarea Republicii Srpska insa statutul sau a fost determinat ulterior. Pentru implementarea acordurilor a fost creata o forta internationala de mentinere a pacii IFOR, inlocuita ulterior de o forta mai redusa SFOR (Stabilisation Force) care, la randul sau a fost inlocuita de o forta formata in principal din trupe europene, EUFOR.
Pentru supravegherea aplicarii acordurilor a fost creata functia de Inalt Reprezentant al Comunitatii Internationale, avand puteri extinse inclusiv dreptul de a revoca oficiali alesi din entitati sau la nivel statal.
Primii ani postbelici au fost marcati de incercarile de reconstructie a tarii. Desi comunitatea internationala a donat sume importante de bani pentru aceasta, distributia s-a facut in mod discirminatoriu (pana in anul 2000 aproximativ 90% din asistenta a fost dirijata spre teritoriul controlat de autoritatile centrale din Federatia Bosnia - Hertegovina). Lipsa unor institutii locale solide a facut ca mare parte din ajutoare sa fie deturnate, iar Bosnia a devenit un teren propice pentru inflorirea criminalitatii organizate. Desi au existat temeri privind transformarea Bosniei intr-o baza a fundamentalismului islamic, realitatea a demonstrat ca, desi fundamentalismul este prezent in mod indiscutabil in societatea locala, marea majoritate a musulmanilor bosnieci a respins, cel putin pana in prezent aceasta interpretare a religiei islamice.
O anumita posibilitate de evolutie a societatii pare sa fi venit odata cu includerea Bosniei-Hertegovina in procesul de asociere si stabilizare al Uniunii Europene si dobandirea statutului de potential candidat la Uniunea Europeana. Bosnia-Hertegovina ramane insa un stat fragil, cu institutii neconsolidate, dependent de asistenta internationala si in care reconstructia societatii este abia la inceputurile sale.
