Relatiile internationale de la sistemul de pace versaillez (1919-1920), pana la tratatele de pace de la Paris (1947)

Se cuvine de consemnat faptul ca primul razboi mondial, prin consecintele sale, a scos din scena Imperiul german care timp de jumatate de secol (1870-1918) a dominat viata politica a Europei. De asemenea, alte trei imperii, cu traditii in viata politica a continentului -Habsburgic, Otoman si Tarist - au fost doborate. Primele destramandu-se, iar al treilea transformandu-se social si politic[1].

Pe plan mondial are loc o diminuare a influentei marilor puteri europene, care macinandu-si fortele, sau - dupa expresia lui O. Spengler "distrugandu-se reciproc", au pierdut numeroase piete de desfaceri si au sacrificat o generatie intreaga, deceptionand masele.

Istoricul englez G.M. Trevelyan, surprinde sugestiv atmosfera din tabara invingatorilor, imediat dupa sistarea operatiunilor militare: "Anglia si Franta au facut apel pe loc la minti care sa treaca de la ferocea dispozitie razboinica, la prudenta, prevederea si generozitatea cerute de instaurarea pacii. Au trecut multi ani pana cand Franta sa poata gandi sanatos; intr-un an sau doi, Anglia, isi regasi buna dispo­zitie obisnuita, precum si bunul ei simt. Din nefericire, pacea trebuia incheiata in primele sase luni, cand patimile razboinice inca mai ardeau in fiecare tara"[2].

Maresalul Foch, care socotea granita naturala a Rinului singura capabila sa-i tina in sah in viitor pe germani si o Renanie independenta ca tampon intre cele doua state, a refuzat sa-si ocupe locul in sala oglinzilor de la Versailles (acolo unde se proclamase Imperiul german in 1781), cand s-a semnat tratatul de pace intre Antanta si Germania. Prin pozitia adoptata la Paris, presedintele american Wilson, i-a temperat pe Clemenceanu, Lloyd si Orlando si a sprijinit majoritatea natiunilor, care voiau sa traiasca in state de sine statatoare. Iar constituirea Ligii Natiunilor, prin efortul lui Wilson, a fost un mare pas inainte in evolutia relatiilor internationale, ca statele mici si mijlocii sa fie ascultate de la aceasta tribuna. Totusi USA nu 1-a urmat. Marea cauza pentru care luptase era pierduta caci, in martie 1920, Senatul, printr-un vot final, a respins tratatul de la Versailles, cat si participarea la Liga Natiunilor, condamnand tara pentru multi ani de izolationis, steril politic, desi economic infeudase mult Europa. Dar numai dupa al doilea razboi mondial, mai teribil decat primul, care a pus sub semnul intrebarii existenta pe mai departe a Frantei si Angliei pozitiile detinute economic de USA, oamenii au recunoscut valabilitatea principiilor pentru care luptase Wilson cu atata curaj.

Revenind la sfarsitul primului razboi mondial, Franta jubila, ca Germania era la pamant, cu teritoriul micsorat (cu 1/8), cu coloniile luate, serviciul militar obligatoriu interzis (efectiv militar limitat la 100.000 trupa si 4000 ofiteri), cu intreaga flota si aviatie confiscata si obligata sa plateasca o suma uriasa drept despagubire de razboi. Aratam in capitolul anterior, ca Austria prin pacea de la Saint-Germaine era redusa la un mic statulet de 84.000 km², iar Ungaria prin Trianon, cu putin mai mult.

Bulgaria, infranta ceda prin pacea de la Neuilly (1919), Greciei teritorii din Tracia Apuseana, iar Iugoslaviei unele parti din Macedonia. Cu Romania, frontiera Bulgariei era stabilita "de la Marea Neagra pana la Dunarea, frontiera asa cum era la 1 august 1914; de acolo pana la confluenta Timocului cu Dunarea; partea principala de navigatie a Dunarii in amont".

Aratam anterior ca desi prin pacea de la Sèvres (1920), Antanta devenea stapana absoluta in Imperiul otoman, Turcia prin eminentul militar si om de stat, Ataturk, s-a opus cu armele si a impus tratatul de la Lausanne (1923), mult mai bland decat cel anterior, scotand Grecia din Smyrna si Tracia.

Independenta Finlandei, a Tarilor Baltice si a Poloniei, impingea granita vechiului imperiu tarist cu mult spre rasarit, "cordonul sanitar", trebuia sa tina in izolare, bolsevismul rusesc.

Dar, sfarsitul primului razboi mondial a adus firesc la o apro­piere intre Germania si Rusia Sovietica. Prima infranta militar si practic lipsita de armata, prin abolirea serviciului militar obligatoriu, era practic "proscrisa" continentului. Intre 29 aprilie - 5 mai 1921 Conferinta Internationala de la Londra fixa datoria germana in contul razboiului la 132 miliarde marci aur, iar la 25 august 1921 se incheie un tratat separat de pace intre USA si Germania, aproape identic cu cel de la Versailles (1919). In est, Rusia Sovietica, avand la con­ducere comunistii lui Lenin, prin nationalizarile facute tuturor bunu­rilor si puterilor straine, era practic scoasa, in afara comunitatii internationale.

Suntem de acord cu parerea lui Florin Constantiniu, ca francezul Jaques Bainville, cel mai perspicace analist al tratatului de la Versailles, scris in 1920, urmatoarele randuri remarcabile, care s-au adeverit ulterior intocmai: "Tratatul de la Versailles a legat alianta intre Germania si Rusia. Nu avem dreptul sa ne inselam. Din moment ce intre Germania si Rusia se reconstituia, pe seama uneia si a alteia, o Polonie, se stabilea comunitatea de interese si de sentimente. Germanii si rusii nu se iubesc, dar ei sunt, ca sa spunem asa, complimentari. Ei au nevoie sa fie in contact, sa schimbe produse, idei, oameni, si ei nu se pot intalni decat peste corpul statului polonez. Ei sunt mai putin complici pentru a-si garanta unii altora bucata lor de Polonie, cat mai ales pentru a o distruge si a o imparti din nou. Dupa infrangerea ei Germania, trebuia sa doreasca in chip firesc alianta cu Rusia. Si totusi, aceasta n-ar fi fost un motiv suficient pentru ca ea sa fie sigura ca o va obtine. Polonia pare a fi fost inventata pentru a grabi apropierea". Si astfel s-a ajuns, la tratatul sovieto-german, de la Rapallo (16 aprilie 1922). Cele doua parti renuntau la despagubirile de razboi, restabileau relatiile diplomatice si consulare si isi acordau reciproc clauza natiunii celei mai favorizate. Se stie ca Anglia a cautat sa tempereze pretentiile Frantei, in timpul discutiilor care au dus la incheierea pacii cu Germania, la Versailles (1919) si se situase prin Lloyd George pe o pozitie clara de indiferenta fata de Balcani, ori cel putin isi exprimase parerea ca Marea Britanie ar trebui daca este posibil, sa evite acest posibil focar de neplaceri, care era plin de "ura nationala, lacomie nationala si cea mai rea forma de mandrie nationala"[3]. Prin tratatul de la Paris, din 28 octombrie 1920, Anglia, alaturi de Franta, Italia si Japonia, recunosteau granita estetica a Romaniei, Marea Britanie 1-a ratificat in 1922, deci, practic prima din cele 4 semnatare. Dar Sir Orme Sargent, din cadrul Foreign Office-ului, il considera din perspectiva sa, ca o regretabila greseala" adica aceea de a ne fi angajat in apararea unei frontiere a carei mentinere nu prezinta nici un fel de interes pentru noi"[4]. Brutal, dar sincer.

David Britton Funderburck, este tot atat de sincer, cand vorbind de ratificarea tratatului, care recunostea Basarabia in cadrul fruntariilor romane, ca britanicii au cerut tarii noastre prealabil sa plateasca integral in aur, valoarea mosiilor detinute intre Prut si Nistru, a cetatenilor britanici si care fusesera expropriati de legea agrara care s-a aplicat acolo[5].

Aratam mai inainte, ca pentru a marca solidaritatea lor, dele­gatiilor romana, cehoslovaca si iugoslava, au sosit impreuna la Trinon, la 4 iunie 1920, cand s-a iscalit tratatul cu Ungaria. In acest context international postversaillez, se va incheia prima alianta defen­siva regionala: Mica Intelegere. Inca din ianuarie 1920, Eduard Benes, ii scria primului ministru roman, Vaida Voievod, de necesi­tatea unei colaborari comune, fata de revizionismul maghiar. In august 1920, Benes vizitand Bucurestiul, informeaza guvernului roman, ca s-a semnat un tratat de alianta defensiva cu regatul sarbo-croat-sloven, in scopul apararii granitei fixate la Trianon, iar daca noi dorim sa aderam, acest lucru va produce multa satisfactie, atat la Praga, cat si la Belgrad[6].

Ministrul nostru de externe, Take Ionescu, a intreprins o calatorie in strainatate, de-a convinge marile puteri, despre utilitatea Micii Intelegeri. Franta a fost incantata de aceasta idee, mai ales ca Romania, alaturi de Iugoslavia si Cehoslovacia, voia sa atraga Polonia si Grecia. In plus Take Ionescu a fost invitat de Societatea Natiunilor sa-si expuna proiectul la Sorbona, proiect care intarea pozitia Frantei in zona Europei centrale, rasaritene si de sud-est. De asemenea Marea Britanie si Italia, au primit afirmativ proiectul. Intre timp, la 3 martie 1921, Romania a incheiat o Conventie de alianta defensiva cu Polonia, completata si de o Conventie militara[7].

Deoarece existau disensiuni intre Cehoslovacia si Polonia, pro­punerile Romaniei de-a reuni intr-o alianta cele 5 state, a esuat, in schimb alianta defensiva intre Romania si Cehoslovacia, a fost semnata la 23 aprilie 1921. A fost semnata la Bucuresti de catre Take Ionescu si Ferdinand Vevereka, ministrul cehoslovac acreditat in Romania[8], identica cu cea iscalita la 14 august 1920, intre Ceho­slovacia si Iugoslavia.

Conventia continea un preambul, privind mentinerea pacii in spiritul Societatii Natiunilor si ordinea stabilita la Trianon si 7 articole, privind modalitatile de cooperare in cazul unui atac neprovocat din partea Ungariei. Era valabila timp de doi ani (art. 5) si urma continutul sa fie comunicat Societatii Natiunilor (art. 6)[9].

Idei similare contine si Conventia de alianta intre Romania si Iugoslavia, incheiata la 7 iunie 1921[10]. Conventia fiind semnata de Nikola Pasic si omologul sau, Take Ionescu.

Prin Conventii bilaterale, cele trei state, formau o alianta comuna defensiva, care sa mentina status quo, creat prin sistemul de paci versaillez din anii 1919-1920, facem precizarea ca grabirea incheierii aliantei s-a datorat si faptului, ca in martie 1921, ex-imparatul Austro-Ungariei Carol de Habsburg, soseste incognito in Ungaria, spre a-si recapata tronul. Romania, Cehoslovacia, Iugoslavia au protestat in comun, iar reprezentantul sarb de la Budapesta il anunta pe amiralul Horthy, ca statul lui se va opune cu armele, in cazul restaurarii lui Carol al IV-lea. Eduard Benes a mers mai departe si 1-a anuntat pe regentul Horthy ca Cehoslovacia si statele amice, vor rupe relatiile cu Ungaria, vor declara blocada continentala si chiar vor face o demonstratie militara. Conferinta ambasadorilor de la Paris, adopta o rezolutie la 31 martie 1921, prin care someaza Ungaria sa respecte declaratia Conferintei pacii, din 2 februarie 1920, prin care restaurarea habsburgilor era prohibita. La 3 noiembrie 1921, Parla­mentul maghiar, astfel fortat, anuleaza dreptul la succesiune la tron al Casei de Austria iar Carol IV, este scos din tara si escortat pana in insula Madeira[11].

Putem sa afirmam cu certitudine ca "sistemul versailles" n-a dat nimic in plus tarii noastre, ca stat invingator, iar din pagubele si cheltuielile razboiului suportat de Romania si evaluat la 72 miliarde lei aur, ni s-au recunoscut doar 31 de miliarde.

Prezenta Romaniei, ca membra fondatoare a Societatii Natiu­nilor (1919), a permis diplomatiei romanesti sa duca o politica supla si constructiva.

Pe plan intern, odata cu indeplinirea unitatii nationale, a fost rezolvata problema agrara. In sensul ca au fost expropriate 27.766.401 ha si improprietariti circa 1.400.000 de tarani. Dupa expresia lui P.P. Panaitescu, aceasta mare revolutie pasnica a desfiintat practic marea proprietate in Romania. In plus trebuie retinut faptul ca in Transilvania, majoritatea marilor proprietari erau maghiari, in timp ce masa taraneasca era preponderent romaneasca.

La acestea adaugat votul universal si alte prevederi ale Constitutiei din 1923, printre care drepturi egale pentru minoritatile nationale, au permis tuturor cetatenilor tarii sa aibe sanse egale de a se realiza, lucru consemnat obiectiv in lucrarile sale si de catre englezul Seton Watson si americanul Milton Lehrer.

Pe plan international, in iulie 1923, participa la Lausanne, Marea Britanie, Franta, Italia, Japonia, URSS, Romania, Grecia, Bulgaria, Iugoslavia si Turcia, unde se iscaleste o Conventie internationala, privind regimul Stramtorilor. Astfel se stipula libertatea de navigatie pentru vasele comerciale si de razboi ale tuturor statelor, atat in timp de pace cat si de razboi. Tot la Lausanne, a fost fixata granita Turciei in Europa si Asia Mica, impunandu-se punctul de vedere al guvernului de la Ankara, Turcia fiind prima tara care facea o bresa in sistemul Antantei, aducandu-se modificari tratatului de pace de la Serves (1920). Cu aceasta ocazie Mustafa Kermal declara: "Doleantele noastre erau perfect intemeiate. Noi dispunem de altfel si de puterea necesara pentru a ne apara drepturile si cu forta daca ar fi necesar. Forta noastra consta in faptul ca noi eliberasem natiunea noastra, dandu-i soarta in propria-i mana. Dovedisem si capacitatea noastra de a pastra aceasta libertate. Iata motivele pentru care urmaream cu calm desfasurarea lucrarilor conferintei si nu dadeam prea multa importanta anumitor incidente aparute in parcurs"[12].

Dupa succesul de la Lausanne, stat national turc independent si suveran, cu respectarea granitelor din 1913 cu Grecia si Bulgaria urmeaza al doilea mare succes, proclamarea republicii Turcia si alege­rea ca presedinte al lui Mustafa Kemal, avand ca prim-ministru pe Ismet-pasa[13].

In anul urmator, in august 1924, in cadrul conferintei de la Londra, la care participa reprezentantii puterilor invingatoare in primul razboi mondial, este adoptat "Planul Dowes", privind plata reparatiilor de razboi datorate de Germania; incepe afluxul de capitaluri straine, mai ales din USA catre Reich.

Dupa patru ani, in august 1928, se semna la Paris, pactul Kellog-Briand, unde 15 state (Franta, USA, Anglia, Germania, Italia, Japonia, Belgia, Polonia. Cehoslovacia etc.), semnau un document privind interzicerea razboiului ca instrument al politicii nationale. Inca in iunie 1927, ministrul de externe al Frantei, Aristide Briand, propunea omologului sau american, Frank Kellog, incheierea unui pact de amicitie intre cele doua state. Statele Unite care dupa primul razboi mondial, se izolasera si se retrasesera din Societatea Natiunilor, dorind sa joace un rol mai activ in Europa, si in primul rand ca piata de desfacere a produselor lor, primisera cu mult interes propunerea franceza. Germania, remarca Nicolae Titulescu "a intrat imediat pe fir", pentru a castiga simpatia Americii, sperand sa modifice planul Dawes in favoarea sa. Pactul, la care ne-am referit mai sus, fusese semnat la Paris, la 27 august 1928, iar guvernul roman raspunsese afirmativ la invitatia de-a adera la el. La 4 septembrie 1928, Mihail Sturdza, insarcinatul nostru cu afaceri ad interim la Washington, depune la Departamentul de Stat, actul de adeziune al Romaniei. De asemenea, Romania semna la 21 martie 1929, cu Statele Unite, un Tratat de Arbitraj si Conciliatiune (de diplomatul roman Cretzeanu si Kellor), in spiritul tratatului semnat la Paris in 1928, adica renuntarea la razboi si rezolvarea pe calea pasnica a oricarui litigiu.

Rusia Sovietica, care aderase si dansa la tratatul multilateral de Renuntare la razboi, spre a adormi vigilenta vecinilor si a poza in fata opiniei mondiale, de politica ei pasnica in relatiile externe, invita Romania, Polonia, Estonia si Letonia, sa semneze un protocol, semnat la Moscova la 9 februarie 1929. Prohibirea razboiului in relatiile dintre state, adica practic aplicarea pactului Kellog-Briand.

Mai retinem faptul ca Conferinta internationala de la Haga din august 1929, a adoptat "Planul Young", care inlocuia din iunie 1930 planul Dawes, ajutand mult Germania sa se refaca economic. Adica esalona pe un interval de 50 de ani datoriile care urma sa le achite Germania, statelor invingatoare in urma primului razboi mondial si reducerea acestor datorii cu 20 %, cat prevedea Planul Dawes. Iar in 1931, prin "Moratoriul Hoower", se facea o noua facilitate Reichului, amanand cu un an, cotele datoriilor care urma sa le achite.

Pentru ca suntem la anul 1931, are loc un eveniment important in istoria Imperiului Britanic, adica sunt conferite celor 4 Dominioane (Canada, Australia, Noua Zeelanda si Uniunea Africii de Sud), prin Statutul de la Wegtminster, o noua situatie legala, adica Suveranitatea lor. Documentul a fost adoptat la 11 decembrie 1931 de catre Parla­mentul britanic. Merita de adaugat, ca printr-un Act al Parlamentului britanic din 1935, se confera Indiei un autoguvernamant responsabil si o Constitutie federala.

Venirea lui Hitler la putere (ianuarie 1933), dar mai ales retra­gerea Germaniei din Societatea Natiunilor (a intrat in 1925) si de la Conferinta internationala pentru dezarmare de la Geneva (octombrie 1933), conjugate cu iesirile lui Mussolini de revizuire a frontierelor stabilite prin sistemul de pace versaillez, au nelinistit Romania si pe aliatii sai, din cadrul Micii Intelegeri. Pornind de la vizita lui Nicolae Titulescu in Turcia si semnarea la Ankara in octombrie 1933 a Tratatului de amicitie, de neagresiune, de arbitraj si conciliatiune intre Romania si Turcia, care a apropiat cele doua tari si a permis o colaborare si mai larga. Cu o luna inainte, in ciuda divergentelor turco-grecesti si a razboiului purtat intre ele, dupa primul razboi mon­dial, s-a semnat un Pact de prietenie si neagresiune (14 septembrie 1933). In plus, la sesiunea Consiliului Permanent al Micii Intelegeri de la Zagreb din ianuarie 1934 si delegatul cehoslovac a fost de acordat cu incheierea unui Pact balcanic, care sa coordoneze eforturile statelor antirevizioniste din sud-estul Europei.

Bulgaria si Albania, influentate de catre Germania si Italia, n-au raspuns ofertei de-a fi incluse in aceasta organizatie zonala. In acest context, la 9 februarie 1934, la Atena, ministrii afacerilor externe ai Greciei - Demtrios Maximos, Romaniei - Nicolae Titulescu, Turciei -Tewfik Rust Aras si Iugoslaviei - Bogoliub Jeftic; puneau bazele intelegerii Balcanice[14]. Aceasta impreuna cu Mica Intelegere, creiau un bloc de pe coasta Dalmatiei si podisul Boemiei, pana in insula Creta si frontiera Iranului, cu o populatie de 70.000.000 locuitori, care sa franeze tendintele revizioniste si expansioniste ale unor state.

In spiritul dus de Societatea Natiunilor si animati de o pace stabila in zona, cele 4 state isi garantau mutual siguranta tuturor fruntariilor lor balcanice (art. 1); se obliga sa nu intreprinda nici o actiune politica fata de orice tara balcanica, nesemnatara a prezentului acord si nici o obligatie politica fata de orice alta tara balcanica, fara consimtamantul celorlalte parti contractante (art. 2); acordul este deschis oricarei alte tari balcanice, a carei aderare va face obiectul unei cercetari si aprecieri favorabile din partea celor patru state (art.3).

Intr-un protocol anexa se fac precizarile: Pactul nu este indreptat anume impotriva vreunei puteri; este un instrument defensiv, si nu se aplica in cazul in care una din puterile semnatare este agresor. Ministru de externe turc, a facut declaratia cuprinsa in text ca "in nici un caz Turcia nu va admite sa fie considerata ca angajata a lua parte la nici un fel de acte indreptate impotriva URSS". Ceilalti trei ministri de externe, au asigurat pe cel turc si au consemnat ca "Declaratia colegului turc nu este contrara Pactului Intelegerii Balcanice si politicii de pace urmarita de cele trei tari"[15].

Statutul de organizare al Intelegerii Balcanice, elaborat la Ankara (30 oct. - 2 noiembrie 1934), preciza ca deciziile se luau pe principiul umanitatii, iar presedintia era asigurata prin rotatie, la cate un an, avand sesiuni ordinare de doua ori pe an. Se constituia un Consiliu Economic Consultativ si Comisii pe diverse probleme.

Categoric intelegerea Balcanica convenea Frantei, ca si o serie de masuri de ordin militar luate de Romania, aceasta explicand vizita secreta facuta in tara noastra, in aprilie 1934, de catre generalul Victor Petin. Generalul francez, fusese in Romania in primul razboi mondial, ca adjunct al generalului Berthelot si a purtat discutii cu regele Carol II, cu premierul Gherghe Tatarescu si cu seful Marelui Stat Major Roman, generalul Ion Antonescu.

De altfel evenimentele incep sa se complice in lume, Japonia in martie 1933 se retrage din Liga Natiunilor, nedorind sa fie sanctionata pentru operatiunile militare din Extremul Orient. La presiunile Germaniei, Anglia este nevoita in iunie 1935 sa incheie un Acord naval, permitandu-i ca stat invingator, sa-si creeze o flota de razboi cu un tonaj maxim de 35 % fata de cel britanic, iar la submarine pana la 45 %. In anul urmator, in martie 1936, Germania denunta tratatul de la Locarno, iar trupele lui Hitler ocupa zona demilitarizata renana. Cu un an inainte, la 3 octombrie 1935, Italia ataca Abisinia si o ocupa in ciuda rezolutiilor Ligii Natiunilor, ca stat agresor. In octombrie 1936, se incheie un tratat de colaborare germano-italian, in aceeasi zi punandu-se la Berlin (25 octombrie) bazele pactului Anticomintern (Berlin-Roma - Tokio).

Lucrurile se complica si mai mult tot in 1936, cand incepe razboiul civil in Spania, Italia si Germania sustinand pe generalul nationalist Franco iar sovieticii si anglo-francezii guvernul legal.

Ne oprim putin mai mult asupra Conventiei de la Montreaux, unde si Romania avea interese majore in privinta trecerii vaselor comerciale si militare prin Stramtori, iscalita la 20 iulie 1936.

Turcia facuse oficial cerere Societatii Natiunilor, de-a fi revizuit tratatul de la Lausanne, cerere acceptata. A doua zi dupa deschiderea Conferintei, guvernul turc, prezenta un proiect in 13 puncte solicitand: toate restrictiile de ordin militar din vechea Conventie a Stramtorilor sa fie suprimate si dizolvarea Comisiei Stramtorilor, problema trecerii vaselor militare din Mediterana in Marea Neagra etc.

Interesele Romaniei au fost exprimate plastic de catre Nicolae Titulescu: "Eu voi spune ca Stramtorile sunt insasi inima Turciei, dar ele sunt in acelasi timp si plamanii Romaniei".

Dupa lungi discutii, Tratatul privind regimul Stramtorilor a fost semnat de urmatoarele state: Turcia, Romania, Bulgaria, Iugoslavia, Grecia (deci toate statele balcanice), Franta, Anglia, URSS, Japonia[16]. Turcia facea securitatea Stramtorilor, iar daca era putere beligeranta, lua orice masura directa la interesele sale si ale aliatilor sai. Nu exista nici o limitare pentru iesirea si intrarea vaselor de razboi din Marea Neagra in Mediterana pentru tarile riverane. Vasele comerciale romanesti - ca si a celorlalte state riverane - aveau trecere libera prin Stramtori indiferent de incarcatura si cu plata unor taxe vamale convenabile. Romania putea sa se aprovizioneze cu materiale de razboi din Franta sa aduca in Marea Neagra orice vas de razboi, pe care l-ar fi cumparat din strainatate.

Turcia a apreciat pozitia Romaniei. Astfel premierul Ismet Inonu transmitea: "Suntem recunoscatori Romaniei. Conventia de la Montreux va avea efecte bune asupra amicitiei si aliantei noastre. Avem incredere in Romania si o asiguram ca poate avea incredere in noi"[17].

Titulescu, imediat dupa Montreux, a vrut sa ridice si problema suprimarii Comisiei europene a Dunarii.

Ca cititorul sa inteleaga mai bine evolutia relatiilor romano-sovietice, suntem nevoiti sa ne intoarcem putin, facand referiri asupra problemei basarabene, acest stravechi teritoriu romanesc care fusese smuls Moldovei de catre tarism in 1812.

In martie 1920, comisarul poporului pentru Afacerile Straine ale Rusiei Sovietice, Cicerin, dorea sa inceapa negocieri cu guvernul roman in privinta litigiilor existente. Propunea orasul Harkov din Ucraina si participarea reprezentantului Ucrainei Sovietice, argumen­tand ca "Republica Sovietica Ucraineana, fiind situata in vestul Rusiei si Romania, participarea ei la negocierile noastre se impune in mod evident prin forta lucrurilor, caci nici o chestiune teritoriala nu poate fi solutionata fara ea, precum si multe alte chestiuni dintre cele mai importanta reclama imperios prezenta ei"[18].

Intr-o telegrama confidentiala, remisa guvernului roman din partea lui Cicerin, din 17 octombrie 1920, problema este ridicata din nou, ca normalizarea relatiilor se poate face numai si cu prezenta Ucrainei. Se are in vedere teritoriul Basarabiei si niciodata nu este pomenita Bucovina, ca ar fi revendicata de Ucraina. De asemenea, guvernul sovietic acuza Romania ca ar da ospitalitate generalului Wrangel si ofiterilor sai, spre a-si reface armata.

La 16 ianuarie 1921, Cicerin se adreseaza lui Take Ionescu, ministru de externe roman, insistand ca la convorbirile romano-ruse sa participe cu drepturi egale si Ucraina.

Intr-o nota din 15 februarie 1921, acelasi Cicerin acuza ca Basarabia a devenit o baza de atac impotriva Ucrainei si ca militari din trupele lui Petliura au trecut Nistrul, din Basarabia, pricinuind pagube. Guvernul roman respinge asemenea acuzatii, ca zvonuri fanteziste.

Take Ionescu raspunde la 18 februarie 1921 ca frontiera ucraineana n-a fost violata linia rasariteana a Romaniei este bine pazita, iar la Brasov, la peste 200 km vest de Nistru, sunt dezarmati si internati un grup de militari din trupele lui Wranghel[19].

La 27 martie 1924 se deschide la Viena o conferinta intre delegatii URSS si Romaniei[20], patronata de ministrul de externe al Austriei, Gruenberger. Scopul politic pe care 1-a urmarit guvernul roman era de a stabili relatii de prietenie sincere cu toti vecinii, inclusiv cu URSS.

Dupa cum se stie, de la formarea URSS (30 decembrie 1922), Moscova preluase toate atributiile, inclusiv ale Ucrainei. La 28 martie 1924, seful delegatiei sovietice, Kresinski se dezlantuise impotriva tarii noastre, afirmand ca Basarabia nu a apartinut niciodata Romaniei. Ea s-a aflat "sub puterea Turciei",[21] iar Rusia a eliberat-o si a incorporat-o in urma unui razboi victorios (1806-1812), iar "in ceea ce priveste statul roman, el s-a format cativa zeci de ani mai tarziu"[22].

Guvernul roman este nevoit sa intrerupa convorbirile, iar in scopul asigurarii securitatii statului, la 26 martie 1926 incheie un tratat de garantie cu Polonia, la 10 iunie 1926 un tratat de prietenie cu Franta, iar la 17 septembrie 1926 un tratat de prietenie si colaborare cordiala cu Italia.

Adjunctul ministrului de externe sovietic maxim Litvinov, iritat de tratatul romano-francez ii spunea ambasadorului francez acreditat la Moscova, J. Herbette, ca acesta suprima sansele pe care noi le avem de a lichida diferendul cu Romania fara conflict"[23], iar C. Rakovski, care traise, studiase si fusese parlamentar roman, acum ambasadorul Rusiei sovietice la Paris, se adresa ministrului de externe francez atragand atentia ca "guvernul meu m-a insarcinat sa va exprim impresia penibila pe care a produs-o incheierea acestui tratat asupra popoarelor URSS. Astfel, guvernul francez prin acest tratat garanteaza Romaniei "mentinerea stau-quo-ului teritorial si ii permite sa prelungeasca ocuparea ilegala si violenta, prin forta armelor, a Basarabiei. Semnand acest tratat, guvernul francez clatina baza sinceritatii si colaborarii intre Paris si Moscova si "incurajeaza tendintele agresive de cucerire ale conducatorilor romani"[24].

Moscova, pe linie de partid incerca sa destabilizeze situatia din Romania. Iata pasagii elocvente din stenograma Congresului IV PCR (iunie 1928).

Din cuvantul tov. Nicolaevici, reprezentant al organizatiei PCR din Basarabia. Ridica problema nationala. "Sa nu uitam ca oligarhia nu considera pe moldoveni ca o minoritate nationala. Or, populatia moldoveneasca din Basarabia este o natiune minoritara. Pana si fruntasii liberali au fost nevoiti sa recunoasca deschis ca, in sensul rusificarii, 10 ani de ocupatie au facut mai mult decat 100 de ani de autocratie rusa. Este un fapt pe care il veti vedea in fiecare sat" (p.317)[25].

"Dupa ocupatie moldovenii, care se considerau mai curand rusi decat romani (pentru ca chiar in timpul tarismului, in timpul stapanirii mosierilor, ei au trait mai bine decat acum, cu toate ca a avut loc reforma agrara). Si intrucat isi aduc aminte ca in Rusia au trait mai bine, ei se simt mereu atrasi spre Rusia".

"Basarabia a trait revolutia rusa, ea a fost smulsa cu forta de la Rusia Sovietica astfel se explica marea neincredere a muncitorilor si taranilor nostri fata de tot ce provine din Romania".

Nu este suficienta in problema nationala aceasta formula goala "autodeterminare pana la despartire". Muncitorii si taranii nostri nu o inteleg. De aceea pentru noi ar fi totdeauna mai reala formula alipirii la Rusia"[26]. Critica pozitia Comitetul Central al PCR "ca Basarabia trebuie sa apartina Romaniei pana la revolutia mondiala. Asa au inteles ei problema. Ei nu mai intelegeau lozinca "Jos oligarhia", "Traiasca alipirea la Rusia Sovietica". PC din Romania a provenit din PSD, n-are o experienta de lupta, trebuiesc scosi din functii si sa li se dea posibilitatea sa munceasca.

Cuvantul tov. Schmeral, "in Romania sunt 7 milioane de neromani. Altii sustin 8 milioane. Schmeral era din partea Interna­tionalei Comuniste.

Se ridica tov. Mironov (cineva a scris cu creionul L. Patrascanu); "Moldovenii nu reprezinta o natiune aparte, si din punct de vedere geografic si istoric moldovenii sunt aceiasi romani ca si romanii din Moldova. In acest fel consider ca introducerea unui astfel de punct fals face si rezolutia falsa"[27].

In acelasi timp, pe plan extern, emigratia rusa, prin printul Lvov, fostul ministru de externe, cunoscutul istoric Miliucov si fostul ambasador rus de la Paris, Maklatov, incercau sa demonstreze ca Basarabia este ruseasca, iar diplomatii comunisti, concomitent, anihilau propaganda romaneasca. Astfel, Italia de abia in 1927 va ratifica Conventia dintre aliati si Romania privind Basarabia, iar Japonia, facand un aranjament cu sovieticii privind insula Sahalin, n-au ratificat-o[28].

In memoriul intocmit la 9 aprilie 1933, Titulescu explica ca a spus francezilor fara inconjur: "Ceea ce leaga Statele Micii Intelegeri de Franta, este o identitate de conceptiune: antirevizionsimul. De multe ori, guvernantii Statelor Micii Intelegeri sunt intrebati pentru ce fac o politica contrara intereselor lor economice, care reclama o apropiere de Germania. Raspunsul, Franta fiind antirevizionista, trebuie sa facem un sacrificiu in domeniul economic pentru a ne consolida situatiunea politica creiata de tratate"[29].

Plecand de la aceasta explicatie a lui Titulescu, privind politica celor 3 state: Romania, Cehoslovacia si Iugoslavia, care formau din 1921, Mica Intelegere - si care s-au unit in primul rand sa contra­careze pretentiile Ungariei - sa vedem retrospectiv relatiile tarii noastre cu Germania si perspectivele.

Un material intocmit de Ministerul de externe al Romaniei, in 1946, sinteza in felul urmator relatiile germano-romane in perioada interbelica[30]. Germania ca prim aliat al Vienei, ne-a declarat razboi la 27 august 1916. Se cunoaste evolutia evenimentelor, infrangerea militara a acesteia si iscalirea pacii de la Versailles. Germania a considerat aceasta pace, ca si a fostilor sai aliati ca un dictat. S-a inchis in carapacea ei si a inceput sa-si refaca potentialul.

a) Guvernul roman afectat de duritatea ocupatiei germane din primul razboi mondial, s-a mentinut in rezerva fata de Reich, acest lucru accentuandu-se dupa 1933, adica dupa venirea la putere a lui Hitler.

b) Romania nu putea fi indiferenta fata de o tara care devenea tot mai puternica, dar trezea si ingrijorare in cercurile politice romanesti, apogeul culminand cu intelegerea germano-rusa din 23 august 1939.

c) In revansa, a urmat alianta romano-polona, tratatele care au dus la crearea Micii Intelegeri, pactul franco-roman din 1926, construirea sistemului securitatii colective, la care Romania prin Titulescu a colaborat activ, apoi crearea Pactului Balcanic (Romania, Iugoslavia, Grecia, Turcia) din 1934, etc[31].

Relatiile diplomatice cu Germania le-a reluat Romania, la 1 octombrie 1920, iar ministrul de externe, Take Ionescu, la 14 aprilie 1921, cerea Legatiei romane sa intretina relatii normale, caci nu avem cu ei nici diferende politice si nici financiare, cu exceptia unor despagubiri, legate de ocupatia din anii 1916-1918. La 22 august 1923, ministrul roman de la Berlin, este primit de noul cancelar, Stresemann, care ii promitea ca va examina indeaproape doleantele Romaniei, in dorinta solutionarii. La 5 octombrie 1923, Stresemann era animat de sentimente de simpatie fata de Romania, iar ministrul de externe al Germaniei, declara la 18 mai 1925, ca ii pare rau ca exista diferendul asupra bancnotelor Bancii generale germane.

La sfarsitul anului 1925, la Universitatea din Berlin, von Lindeiner-Wildenau, deputat in Reichstag, pleda pentru relatii ami­cale, iar cei aproape 1 milion de germani care traiesc in Romania, trebuie sa faca puntea de legatura. Iar la sfarsitul anului 1928, s-a ajuns la o intelegere in privinta bancnotelor. Sa dam niste explicatii, in momentul ocupatiei, comandamentul german a interzis Bancii Nationale Romane, sa mai puna bancnote in circulatie. Printr-o ordonanta, din 18 ianuarie 1917, generalul Mackensen, a insarcinat Banca generala Romana, sa emita bilete de banca speciale. Aceste lucru s-a hotarat la Berlin, la Ministerul de Razboi, la 29 octombrie 1916. S-au emis astfel bilete, adica bancnote, peste suma de 2 milioane lei aur. Cu aceste bancnote, autoritatile germane si-au acoperit toate cheltuielile si au platit rechizitiile. Ele au fost in circulatie pana la 1921 si apoi au fost preschimbate, cerandu-se contravaloarea la Berlin. In 1922, a sosit in Romania o delegatie germana cu ministrul Dernhug, sa trateze problema, dar guvernul roman n-a acceptat suma propusa. Desi pe baza planului Dawes, acceptat in 1924, Germania s-a considerat absolvita de asemenea datorii, in 1927, ministerul de externe german, comunicand ca "Romania fiind statul din Orientul Europei cu care Germania tine sa ajunga cat mai curand la relatii excelente", prin acordul din 10 noiembrie 1928, a stins litigiul dintre cele doua tari.

In 1929, generalul von Seekt, ministrul de razboi al Germaniei, viziteaza Romania, se intalneste cu primul ministru Maniu, care atunci se afla la Cluj, vizita care face valva in presa multor state europene.

Tot in 1929, este invitat Nicolae Titulescu, sa tina o conferinta la Reichstag. In declaratia facuta la 18 iulie 1936, ziarului "Universul", el declara: "In ce priveste Germania, imi reamintesc cu placere primirea ce mi s-a facut la Berlin in 1929 cu prilejul confe­rintei mele de la Reichstag. Nu ma amestec in politica interna a nici unui stat. Pe mine ma preocupa numai politica interna a propriei mele tari. In consecinta, daca ea doreste pacea, nu vad pentru ce nu a-si avea fata de Germania sentimente de o reala prietenie"[32]. Acelasi Titulescu, declara la 17 martie 1933 "suntem dispusi sa avem cu Germania de azi aceleasi raporturi prietenesti, ca si cu Germania in trecut"[33].

In anii 1932-1933, au loc manifestari reciproce de prietenie intre cele doua tari, iar profesorul Gamillscheg si lectorul de limba romana, Luta, de la Universitatea din Berlin, luasera initiativa creierii in capitala Germaniei, a unui Institut romanesc. S-au facut schimburi de profesori si studenti.

In martie 1934, Adolf Hitler, ii declara ministrului iugoslav acreditat la Berlin, ca "ideea de Drang nach Osten, nu este o idee germana, ci austriaca. Ea s-a evaporat cu disparitia Austriei. Nimeni nu se gandeste a incerca o politica de aventura in Rasarit". Poare atuncea inca era sincer. Totusi il ingrijora faptul, ca in februarie 1934, luase fiinta la Atena, Antanta Balcanica, unde Iugoslavia, avea ca parteneri Romania, Grecia si Turcia.

In 1934, dupa cum se stie, se stabilesc relatii diplomatice intre Romania si URSS. Franta era interesata ca aliata ei, Romania, sa aiba relatii normale, chiar bune cu colosul de la Rasarit. Hitler in 1935 banuia ca Romania incepe sa aiba o atitudine tot mai binevoitoare fata de rusi. Von Ribbentrop, in ajunul plecarii sale ca ambasador la Londra, isi exprimase mirarea fata de ministrul nostru de la Berlin, Petrescu-Comnen, ca Romania mult mai amenintata decat alte state, de vecinul de la rasarit, face jocul Sovietelor.

Petrescu Comnen, raporta, ca Berlinul se temea ca in urma unei intelegeri cu Sovietele, tara noastra sa nu-si deschida granitele armatei rosii.

Gheorghe Bratianu, mare istoric roman - profesorul meu de istorie universala, in ultimul sau an de invatamant, 1946 - 1947, initiaza seria contactelor cu oameni politici germani. La 7 noiembrie 1936, Hermann Goering, ii declara: "Nu putem sa va lasam bariera contra Sovietelor, nelinistindu-va la alte granite. Putem merge pana la garantarea frontierelor asa cum am facut cu Iugoslavii, dar trebuie sa fim siguri de pozitia voastra". La 16 noiembrie 1936, Hitler ii declara lui Gheorghe Bratianu; "Daca Romania s-ar elibera de tendintele influentei bolsevice si ar avea cu Germania relatii economice mai bune, atunci interesul Germaniei ar spori sa vada in acest colt al Europei, o Romanie independenta si puternica". Bratianu isi dadea seama ca Germania o suspecta in mod permanent de o apropiere de rusi. La intrebarea, daca se desface de influenta sovietica in mod public, care va fi pozitia Reichului?

Atunci Hitler i-a declarat: "As merge in cazul acesta foarte departe si as spune-o in mod public si oficial la Roma si la Budapesta si mai cu seama la Budapesta". Fuhrerul a autorizat pe Bratianu, sa comunice discutiile de mai sus regelui si tuturor oamenilor de raspundere de la noi[34].

In decembrie 1936, Goering ii declara lui Petrescu Comnen, ceea ce Hitler ii spusese lui G. Bratianu, in plus ca pe langa garantarea integritatii teritoriale, Germania o poate intari cu arme modeme.

In primavara anului 1937, are loc in Germania, Congresul international al fostilor luptatori din primul razboi mondial (1914-1918). Cu aceasta ocazie, Hitler declara delegatiei romane, ca articolul favorabil tarii noastre, aparut sub semnatura lui Alfred Rosenberg in "Volkischer Beobachter", unde se accentueaza ca Germania recunoaste intangibilitatea frontierelor Romaniei, a fost scris din ordinul sau.

Tot in acea perioada mai precis la 20 martie 1937, Goering ii declara ministrului roman de la Berlin: "Noi nu cerem Romaniei nici o alianta. Dar aceasta neutralitate trebuie sa fie sincera si riguroasa (eine strenge Neutralitat) si atunci vom spune tuturor vecinilor: "Nu aveti dreptul sa va atingeti de pamantul Romaniei, vom spune la Budapesta, ca si la Sofia. Ca orice tentativa impotriva Romaniei ar fi urmata de aparitia avioanelor noastre asupra Budapestei si Sofiei". Orice tentativa din partea Sovietelor de a trece granita D-Voastra ar gasi, la cererea D-Voastra, in locul armatelor romane, legiunile noastre"[35].

Romania si Italia, s-au aflat ca aliate in primul razboi mondial, in cadrul Antantei si apoi victorioase. Generalului Alexandru Averescu, cu studii militare in Italia la Torino si casatorit cu o italianca, in calitate de prim ministru in 1926, i-a revenit onoarea de-a iscali un tratat de Amicitie si Colaborare Cordiala. Primit de catre Papa, de regele Victor Emanuel si de doua ori de catre Mussolini, seful statului, in tratatul cu pricina, de abia acuma, Italia recunoaste Basarabia, ca teritoriu romanesc. Acest pact de prietenie si colaborare cordiala, semnat la Roma, la 17 septembrie 1926, pe 5 ani (art. 5), unde ambele parti in caz de amenintare se obliga sa-si dea ajutor politic si diplomatic si isi respecta integritatea teritoriala. Era un protocol anexa. Doritori sa stranga si mai multe legaturi economice, vor numi o comisie mixta, care sa studieze mijloacele practice, adica pregatirea unei conventii comerciale, care s-a si incheiat[36].

Cu aceasta ocazie, Averescu trimitea Ministerului de Externe roman, urmatoarea telegrama: "Semnat tratatul de amicitie obtinand conditiunile cele mai favorabile posibile.

Ratificarea lasata in suspensie in interesul ambelor parti. Mussolini angajat a pune Rusia in intarziere. In caz de rezistenta va ratifica"[37].

Iscalirea acestui tratat, a fost un succes al diplomatiei romanesti de atunci, deoarece Italia, stat invingator in primul razboi mondial in 1926, era o forta in Mediterana si prezenta un factor de stabilitate si pentru amicii sai.

Sintetizand, dupa victoria Antantei, Romania ramanea atasata ideii securitatii colective, sub egida Ligii Natiunilor. Dar arata corect Gheorghe Barbul, era practic securitatea Frantei si Angliei. Intarirea liniei Maginot, insemna ca Franta adopta sistemul defensiv, iar armatele prietene Frantei (Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Romania, Grecia), trebuiau sa atace pe la spate Germania si eventualii sai aliati. Franta care se considera o mare putere si juca practic rolul de vioara intaia dupa 1918 pe continentul european, a dat dovada de neseriozitate si chiar incompetenta, neintarindu-si suficient chiar propriul teritoriu. Iar cei care au secondat-o orbeste in perioada interbelica, au dat dovada si ei de superficialitate. Luptatorii infocati ai acestei politici au fost: Nicolae Titulescu (1882-1941), Eduard Benes (1884-1948), om politic cehoslovac, ministru de externe si din 1935 in doua randuri, presedintele Cehoslovaciei, grecul Nicolaos Politis (1872-1942), ministru de externe si altii.

Dar Europa rasariteana: Finlanda, Lituania, Letonia, Estonia, Polonia si Romania, priveau cu multa neliniste la politica Moscovei. Este drept ca in locul tarilor din dinastia Romanovilor, la Kremlin, se instalasera comunistii: Lenin (pana la 1924) apoi Stalin, dar acestia cu vorbe mieroase, agitand lozinca: "Proletari din toate tarile, uniti-va", asteptau momentul propice sa se dezlantuie. Nu puteau uita ca majoritatea teritoriilor la care ne-am referit mai sus, fusesera gubernii pe timpul tarilor. Agitand problema securitatii colective, Maxim Litvinov (1876-1951), ministrul de externe al URSS (1930-1939), este bine primit la Geneva, la Liga Natiunilor. Dupa instalarea lui Hitler la conducerea Germaniei (1933) si mai ales dupa 1935, Polonia si Romania, daca ar fi permis trupelor sovietice sa treaca prin teritoriul lor spre Germania, erau practic primele sacrificate. Din pacate aceasta trecere a Armatei Rosii era mai mult decat o sugestie, era aproape o pretentie a Frantei si Marii Britanii.

Deci democratiile occidentale straduindu-se sa atraga Armata Rosie spre inima Europei, practic sacrificau idealurile Poloniei si ale Romaniei.

Nu era cazul oare, ca cele doua tari sa tatoneze Berlinul? Polonezii condusi de militari, in 1934 incheie un tratat cu Germania. Experimentatul general Averescu (maresal din 1930), in calitate de prim ministru incheie un tratat de amicitie cu Italia lui Mussolini, tara care in 1926 ii recunostea Basarabia.

Sistemul versaillez este atacat frontal, cand are loc Anschlusul (martie 1938), deci incorporarea Austriei la Germania. Cei 4 milioane de germani aflati in componenta teritoriului cehoslovac, vor unirea cu Berlinul. Ei nu sunt separati de Reich decat de o linie de frontiera. Practic era o cerere legitima, daca privim prin prisma principiului wilsonian. La Munchen, liderii Marii Britanii si Frantei, Chamberlain si Daladier, sunt de acord. "Nici populatia Londrei, nici cea a Parisului nu trebuie sa resimta o rusine retrospectiva pentru primirea entuziasta pe care au facut-o lui Chamberlain si Daladier, la inapo­ierea lor din Bavaria"[38].

Este rusinos ceea ce au facut anglo-francezii, la 29-20 septembrie 1938 la Munchen, dand mana libera lui Hitler, in cotropirea partiala a Cehoslovaciei. Este politica nefasta a conciliato­rismului, care practic a desfiintat Mica Intelegere (Cehoslovacia, Iugoslavia, Romania), si a incalcat principiile de drept international incluse in Pactul Societatii Natiunilor. Sacrificarea Cehoslovaciei continua, cand la 2 noiembrie 1938, prin arbitrajul de la Viena, Ungaria ii ocupa circa 12.000 km².[39]

Regele Carol al II-lea dorind sa-si consolideze situatia, intr-o Europa care devenea tot mai instabila, mai ales dupa Munchen, viziteaza Londra (15-18 noiembrie 1938) si Parisul (19-21 noiembrie 1938). Scopul in ce masura se poate conta pe sprijinul celor doua state, pentru a anihila presiunile Germaniei si ale Ungariei, de-a spori livrarile de armament si acorda noi credite pentru intarirea armatei romane. Rezultatele au fost slabe, iar in privinta armamentului, Carol a spus francezilor vreti sa ne adresam Germaniei, la care Daladier i-a dat o replica fara raspuns: "De ce nu? Si in 1916 ati avut armament german, ceea ce nu v-a impiedicat sa va bateti alaturi de noi"[40]. In aceasta conjunctura, Rex trebuia sa fie mai atent la doleantele Germaniei, caci vazuse pe viu, cum interesele Cehoslovaciei au fost sacrificate la Munchen de catre Daladier si Chamberlain. Inainte de-a ajunge in Germania, la inceputul lunii noiembrie sosisera Gheorghe Bratianu, Atta Constantinescu, iar apoi C. Argetoianu.

In general romanii au fost primiti curtenitor de catre Goering si ceilalti demnitari germani, iar presa le-a fost favorabila. In plus pentru intensificarea relatiilor culturale, nemtii erau dispusi sa primeasca mai multi studenti romani.

Rex care era deosebit de siret, era nevoit sa dea ochii cu Hitler, caci sperantele puse in Anglia si Franta, s-au dovedit a fi minore. Hitler afland de esecul tratativelor in Occident, s-a comportat dur fata de Carol, dorind sa-1 intimideze si sa obtina maximum de profit. Prima intalnire a avut loc la 24 noiembrie 1938, la Berghof, la care a participat mostenitorul tronului Minai si ministrul curtii regale Urdareanu. Regele i-a declarat ca vrea sa cultive relatii bune cu Germania si sa le adanceasca. "Romania - a spus Hitler - era chemata acum a se hotari pentru Reich sau contra lui, dar raspicat, deschis, cinstit si sincer, imediat, nu mai tarziu cand ar avea cutitul la gat".

In schimbul garantiilor germane, Hitler ii cerea lui Carol urmatoarele: Romania sa se retraga din Liga Natiunilor, sa denunte toate tratatele politice oficiale si secrete si sa aduca Garda de Fier la putere. Ultima discutie a fost atat de violenta, incat Hitler 1-a amenintat cu anihilarea. Rex a fost atat de infricosat, cat timp trenul s-a aflat pe teritoriul Germaniei, de teama unui atentat care sa-i lichideze. De abia dupa trecerea frontierei in Cehoslovacia, stergandu-se de transpiratie regele a spus: "Abia acum putem respira liberi si manca; sa stii - ii spunea lui Anton de Mocsonyi - ca am scapat de cea mai mare primejdie de a fi suprimati printr-un accident de tren".

La 29 noiembrie, Carol sosea in tara. In aceeasi zi, generalul Ion Antonescu, care se afla la Comanda Corpului 3 Armata cu sediul la Chisinau era demis, iar in noaptea urmatoare, adica 29 spre 30 noiembrie 1938, era lichidat Corneliu Z. Codreanu, impreuna cu alti 13 legionari. Rex, de teama unei tentative de revolta in armata, la aflarea vestii lichidarii capitanului, dorea sa aiba controlul nemarginit asupra armatei.

Hitler a considerat ca masurile luate de Carol, erau o sfidare adusa persoanei sale si national-socialismului. S-a gandit sa intre­prinda o expeditie punitiva in Romania, toate ordinele si medaliile date de Carol au fost inapoiate, iar ministrul german de la Bucuresti, a primit ordin sa protesteze, apoi sa paraseasca capitala Romaniei.

Ministrul de externe al Romaniei, N. Petrescu Comnen, a considerat ca s-a infaptuit mai mult decat o crima, o mare greseala politica si a vrut sa demisioneze[41].

Interesele economice ale Germaniei spre sud-estul Europei, vizau in primul rand Romania, cu rezervele sale de petrol si cereale. Deoarece razboiul modern presupunea un mare consum de carburanti, petrolul romanesc avea o importanta deosebita pentru Reich.

Este concludent, studiul intocmit, la 5 ianuarie 1939, de catre Serviciu Secret de Informatii al Marelui Stat Major si intitulat "Expansiunea germana in sud-estul Europei si gurile Dunarii"[42].

1. Considerata la Berlin, ca cea mai usoara si favorabila. Pe aceasta directie s-ar putea opune numai Ungaria si Romania, dar Budapesta poate fi usor atrasa de partea Reichului, pe chestiunea revendicarilor teritoriale.

2. Dupa informatiile germane, Romania este incomplet inarmata si va capitula usor. Apoi bogatele sale resurse: produse agricole, petrol, vite, va constitui, cea mai buna, sigura si imediata baza de aprovizionare.

3. Pentru a actiona spre est, in Ucraina, Germania va deschide prin Romania, o poarta mult mai larga, decat gatul stramt al Ucrainei Subcarpatice.

4. Anexarea Austriei si regiunii sudete la 1 octombrie 1938, in urma acordului de la Munchen din 30 septembrie 1938, au verificat si perfectionat unele metode.

5. Mizeaza pe organizatii de dreapta ca Partidul National Crestin, Miscarea legionara etc., favorabile unei apropieri, sau chiar aliante cu Germania.

6. Se mizeaza pe sprijinul minoritatii germane din Romania. La Munchen functioneaza un Institut de Studii Sud-Est Europene, care se ocupa cu documentarea problemei.

7. Cu privire la Cehoslovacia, Germania lucreaza la infeudarea acesteia la Reich.

8. In ce priveste Romania si Polonia, Germania lucreaza asiduu la izolarea lor de marile puteri din Apus.

9. Pe plan militar, contribuie la inarmarea statelor in care intrevede o colaborare militara in actiunile sale viitoare (Bulgaria, Ungaria).

10. Prin activitate culturala bine dirijata, face ca spiritul si cultura germana sa ajute la expansiunea economica si politica.

11. Etapa urmatoare: crearea statului ucrainean sub protectorat german. Dar acest lucru se poate face numai prin forta, prin razboi. Niciodata Polonia nu va accepta, fara razboi, sugrumarea sa printr-o amputare a teritoriului sau, cum ar fi Galitia. Dar, nici Rusia Sovietica n-ar accepta crearea unui stat ucrainean iesit de sub jurisdictia sa.

12. Angajarea Germaniei in rasarit cu toate fortele, ar izola Italia in revendicarile sale in Mediterana si Africa.

Raportul este deosebit de clar si concludent si are doua concluzii:

a) neaparata nevoie pentru trezirea imediata a natiunii.

b) dezvoltarea spiritului patriotic.

La 27 ianuarie 1939, generalul de divizie, St. Ionescu, seful Marelului Stat Major, inainteaza materialul, ministrului Apararii Nationale, generalului de divizie, Nicolae Ciuperca. Acesta pe data de 30 ianuarie 1939 prezinta raportul regelui si il discuta cu Ministrul Afacerilor Externe, Grigore Gafencu.

La 15 martie 1939, este lichidat statul cehoslovac, iar Boemia si Moravia incorporate la al 3-lea Reich. Colonelul I. Eftimiu, atasatul militar de la Praga, da o serie de amanunte, deosebit de interesante. Pana la inceputul lunii martie 1939, nu se putea prevedea, ca se va ajunge atat de rapid la disparitia Cehoslovaciei. La 15 martie, la ora 19 Hitler soseste la Praga si se duce direct la palatul presedintelui republicii. Presedintele ceh, Hacha, ajunge la Praga dupa o jumatate de ora dupa Hitler, deoarece i s-a intarziat trenul, special doua ore.

Completa stapanire a industriei de armament cehoslovace, singura furnizoare a statelor mici, ce nu faceau politica Axei, da posibilitatea Reichului de-a atrage de partea sa aceste tari. In plus prin stapanirea Slovaciei (care se proclamase independenta, dar sub tutela a Reichului) si a Memelului, se incercuieste Polonia.

A fost lichidata armata ceha, iar politia si jandarmeria puse sub control german. Limba oficiala a fost decretata ceha si germana si au fost numiti peste tot numai prefecti germani, cu mici exceptii (cehi devotati Reichului).

Colonelul I. Eftimiu, raporteaza, ca martor ocular, ca armata germana este buna, dar nu formidabila, echipamentul trupei normal, dar nu exceptional, iar blindajul tancurilor germane, este inferior celor cehe[43].

La 8 zile dupa intrarea germanilor in Cehoslovacia, se incheia tratatul economic intre noi si Reich. Prin aceasta, Romania era nevoita sa puna la dispozitia Germaniei, in primul rand industria sa petroliera. Guvernul roman, a facut tot ce i-a stat in putinta sa limiteze pretentiile Germaniei. Totusi, dupa cum arata Andreas Hillgruber cota parte a Germaniei in comertul exterior al Romaniei este in crestere:

Daca livrarile de petrol romanesc numai pentru Germania in 1938, erau de 447.000 tone, in 1940 ajung la 1.196.000 tone, apogeul fiind atins in 1941, la 2.314.000 tone[44]. Afara de petrol, Romania a mai livrat Germaniei, grau, secara, orz, porumb, vite cornute, porci, carne, oua in tone, etc. Germania a livrat: masini agri­cole, autocamioane, locomotive, masini destinate filaturilor, industriei pielariei, cupru, tevi de otel, munitii, instalatii de foraj.

Anglia si Franta, ingrijorate, incheie si ele acorduri economice cu Romania, dar limitate ca valoare si unele garantii, in aprilie 1939, privind independenta, dar "nu si integritatea teritoriala a tarii, garantii acceptate totusi de rege".

Ministrul de externe, Grigore Gafencu, la 19 aprilie 1939, este la Berlin. Generalul Keitel il asigura ca comenzile noastre din Cehoslovacia vor fi executate. Fuhrerul tine personal ca fabricile din Boemia sa-si pastreze intreaga putere "de productivitate calitativ si cantitativ"[45].

In aceeasi zi, Gafencu este primit de Hitler. Fuhrerul, arata Hillbruger, a respins cu hotarare afirmatia ca ar vrea sa restabileasca Ungaria in vechile sale granite. O Ungarie care ar fi suparatoare pentru Reich. Minoritatea germana din Romania si Iugoslavia nu vrea sa revina sub unguri. Germania nu va sprijini in vreun fel pretentiile Ungariei, cat timp, el Hitler, poate conta pe prietenia Romaniei.

Hillbruger, arata ca Grigore Gafencu, s-a aflat apoi, intre 24-26 aprilie 1939, la Londra, dar a suferit o mare deceptie, ca britanicii nu puteau satisface nici pe departe nevoile de armament ale Romaniei. Iar apoi s-a aflat la Paris si Roma, pronuntandu-se ca doreste o destindere a relatiilor franco-italiene, care era si ideea favorita a lui Carol al II-lea. Pana la concedierea sa, arata autorul german (29 mai 1940), Hitler 1-a considerat pe Gafencu "un om pe care nu te poti bizui". Iar Hillburger, trage concluzia, ca diplomatia romana, pedala cand pe o nuanta filo-germana, cand pe una filo-britanica. Nemtilor li se argumenta ca o intelegere italo-franceza serveste cauza pacii, iar Frantei si Angliei, ca Italiei scoasa din Axa, poate fi inglobata mai usor in frontul comun impotriva Reichului.

Pana la tratatul ruso-german din 23 august 1939, Hitler n-a vazut limpede, care va fi pozitia Romaniei in caz de razboi. La 8 august el ii spunea lui Czaky: "teoretic, Romania (Gafencu) duce politica unui misit cinstit, practic insa incearca sa mobilizeze impo­triva noastra cat mai multi". Probabil Romania nu va lua initiativa unui atac, ci va astepta un moment favorabil, cum a facut in 1916 dupa ofensiva generalului rus Brusilov.

Tot Hitler, ii declara contelui Ciano, la 12 august 1939, ca Romania este slaba militar, corupta in interior, incat isi va pastra neutralitatea.

In timp ce noi jucam pe doua fronturi, diplomatia sovietica incerca sa ne imbrobodeasca, ca este partizana pacii. Astfel Vasile Stoica, ministrul nostru la Ankara, telegrafia la 3 mai 1939, catre ministrul de externe (ora 22,30), ca a avut in aceeasi zi, o lunga convorbire cu diplomatul rus Potemchin, venit la Ankara, pentru schimb de vederi cu guvernul turc, pentru crearea unui front de rezistenta, fata de agresiunile italo-germane[46].

Propuneri precise nu s-au facut, dar perspectiva era, ca Franta, Anglia si URSS, sa atraga de partea sa, tarile limitrofe Rusiei, adica Polonia si Romania. Cu aceasta ocazie, Stoica i-a declarat lui Potemchin, ceea ce ii declarase si lui von Papen, ambasadorul Germaniei: "nu voim sa fim atrasi in valtoarea unui razboi. Vrem pastrarea pacii si a frontierelor noastre"[47].

In timp ce rusii tatonau terenul la Ankara, sa faca front comun impotriva Germaniei si Italiei (aceasta cotropise Albania, in aprilie 1939), consilierul de Legatie al ministrului de externe german, il primea pe insarcinatul cu afaceri sovietice, consilierul de ambasada, Astahov. Ii declara rusului ca partea germana "este de acord cu executarea contractului de livrare pentru sovietici cu uzinele Skoda, propunere facuta de ambasadorul sovietic la 17 aprilie 1939"[48]. Deci era un act de bunavointa al Germaniei, care prin incorporarea Cehoslovaciei, devenise stapana pe uzinele Skoda. Apoi Astahov i-a vorbit despre posibila inlaturare a lui Litvinov, de la ministerul de externe sovietic, fapt ce-ar apropia relatiile intre cele doua state. Astahov, a facut aceste apropouri, deoarece Litvinov fiind evreu, Reichul nu agrea ca un asemenea om sa conduca destinele politicii externe sovietice. Totodata, Astahov i-a vorbit de Molotov, ca de o personalitate la Kremlin, care nu este specialist in politica externa, in schimb are o influenta tot mai mare in conducerea statului sovietic.

In ziua cand Astahov facea ateste destainuiri, adica la 5 mai 1939, Litvinov era inlocuit de la conducerea Comisariatului pentru Afacerile Straine cu Viaceslav Molotov. In aceeasi zi, s-a anuntat ca Moscova va adopta "o atitudine de neutralitate si va cauta sa se inteleaga cu Germania".

Evenimentele se deruleaza si la 23 august 1939, se incheie la Moscova, acel pact funest pentru noi si pentru multi altii, Molotov-Ribentropp, ratificat simultan de Reichstag si de Sovietul Suprem, la 1 septembrie 1939. Legatia noastra de la Moscova, raporta ca in noaptea de 23/24 august 1939, a fost dat publicitatii tratatul sovieto-german, pe care il vom analiza in subcapitolul urmator, legat de notele ultimative sovietice adresate Romaniei in iunie 1940.

Andreas Hillbuerger, noteaza ca Romania nu a aflat nimica despre aceste conventii secrete, dar numai publicarea acordului, era suficient, s-o determine sa fie rezervata. La 25 august, guvernul roman comunica celui polonez ca in caz de conflict polono-german, va pastra o stricta neutralitate.

La 25 august 1939, la orele 3,20 p.m., era inmanat Ducelui, urmatorul mesaj din partea lui Adolf Hitler. Germania si Rusia s-au angrenat in restabilirea de relatii politice reciproce. Necesitatea a fost amplificata de situatia politica internationala hotaratoare pentru puterile Axei.

1. Japonezii au taraganat mult, nu si-au definit pozitiile fata de Anglia si Franta, iar cand s-au pronuntat pentru o alianta impotriva Rusiei, devenise de interes secundar, atat pentru Germania, cat si pentru Italia.

2. Relatiile cu Polonia, au fost nesatisfacatoare, nu datorita unor greseli comise de Reich, ci mai degraba amestecului Angliei.

3. Graba manifestata de Kremlin, pentru refacerea relatiilor cu Germania, a devenit evidenta dupa plecare lui Litvinov. Totul s-a desfasurat atat de repede "de aceea nu v-am informat inca in mod detaliat Duce"[49].

4. Turcia este nevoita sa-si revizuiasca pozitia, iar Romania nu se mai afla in postura de-a lua parte la un conflict impotriva Axei.

5. Pot sa va spun Duce, ca s-a creat o situatie politica internationala cu totul noua "situatie care poate fi considerata ca cea mai mare cucerire posibila a Axei"[50].

6. Cateva saptamani noi suntem gata de actiune in Polonia (Alarmzustand). Si daca suntem provocati vom actiona imediat.

La 31 august 1939, Gheorghe Tatarascu, care era atunci ambasador la Paris, vine la Bucuresti si il informeaza pe Grigore Gafencu, ca are informatii categorice de la generalul Gamelin, ca Parisul si Londra sunt gata sa ajunga la razboi, daca Polonia va fi atacata "caci alianta Germania-Rusia poate sa se impuna in cativa ani prin forta lumii intregi"[51]. Iar Bonnet, i-a marturisit lui Tatarascu, in mod confidential ca "tradarea ruseasca este cu atat mai de neiertat, cu cat el a luat asupra lui sa negocieze si sa obtina adeziunea Poloniei la trecerea trupelor ruse"[52].

Deci ori mergem la un razboi, ori la o conferinta internationala care va fi al doilea Versailles, ce va rascoli Europa. In amandoua cazurile, Tatarascu vedea situatia Romaniei extrem de grava.

La a 7-a zi, de la inmanarea mesajului lui Hitler catre Mussolini, Germania ataca Polonia si astfel la 1 septembrie 1939, incepea cel de­-al razboi mondial.