|
|
|
Cum s-a format populatia de astazi a Ardealului?
Slavii au aparut si s-au asezat in intregul bazin al Carpatilor, deci si pe intregul teritoriu al Romaniei de astazi. Pe la 900 - 1000 au fost inca putini in Ardeal; in mare parte locuiau in zona de contact dintre regiunile montane si de ses cu iarba, pe malurile raurilor si regiunile mlastinoase. In cea mai mare parte a Ardealului au disparut, contopindu-se cu populatia maghiara. Au fost un neam de serbi, intrucat insa Stefan cel Sfant a ordonat ca in tara sa nimeni sa nu fie serb, au devenit liberi (Jancsó 1931, 37). In partea de sud-vest a Ardealului (Caras-Severin, Hunedoara) s-au contopit cu romanii, care soseau dupa 1200: aici exista zece nume de rauri romanesti, preluate direct din slava, si numele vechi romanesc al Alba-Iuliei, Balgrad (´cetate alba´) este de asemenea preluat nemijlocit din slava.
Maghiarii au trait in secolul al IX-lea in (regiunea denumita in scriptele vechi) Etelköz, un teritoriu situat la nord de litoralul vestic al Marii Negre, si la sfarsitul secolului al IX-lea au imigrat spre vest, in Bazinul Carpatin. Pe partea estica a marii Puste Maghiare, incepand cu parte nord-estica si continuand prin Bihor, Zarand (regiunea pastreaza numele ducelui Zerind din dinastia arpadiana), prin Arad si Timis pana la Dunare au fost decoperite cimitire si morminte unguresti din aceasta perioada a descalecatului (Erdély rövid története [Scurta istorie a Ardealului] 1989,107). In aceasta regiune mai multe duzine de sate poarta numele triburilor maghiare descalecatoare (Kér, Jenő, Tarján, Keszi, etc.) In textul cronicii din jurul anului 950 al imparatului bizantin Constantin Porfirogenetul este scris, ca pe acest teritoriu traesc "Turci" = maghiari.
In Ardeal exista numai 3 asezari purtand nume de triburi maghiare (in judetul Dabaca si Cluj). Cimitire maghiare din secolul al X-lea au fost descoperite la Cluj, in comitatul Ariesului, pe cursul mijlociu al Muresului si in partea sudica a Secuimii, mai ales in fostul comitat Trei Scaune (azi Covasna). Tot acolo si pe cursul celor doua Tarnave au fost descoperite centre ale ducilor si conducatorilor de osti ungare din secolul al X-lea (Erdély rövid története [Scurta istorie a Ardealului] 1989, 117-124).
Maghiarii au folosit pentru a forma toponime nume de persoana si de popoare in forma lor de baza si mai ales in perioada dintre secolul al XI-lea si pana la navalirea tatarilor (1241) acelasi tip de nume, prevazute cu sufixul -d sau -i. Aceste toponime timpurii apar in numar mare in intregul bazin transilvanean, (vezi de ex. Popescu, Limba Romana, 1975, 24:3), si mai tarziu au fost preluate de romani: de pilda Élesd > rom. Alesd, Erősd > rom. Ariusd, Kövesd > rom. Cuied, Cuiesd, Apáti > rom. Apateu, Németi > rom. Nemtiu. La sfarsitul secolului al XI-lea un mare bloc etnic al maghiarilor din Ardeal si organizatia lor politica a trait pe valea Somesului, precum si in partea centrala si vestica a vaii Muresului, in jurul Alba-Iuliei, iar celalalt bloc, secuii, in vaile de pe cursul superior al celor doua Tarnave si al Oltului.
Secuii sunt, dupa toate probabilitatile, un trib de origine turceasca, care s-a alaturat maghiarilor inca inaintea ocuparii teritoriului tarii de mai tarziu. Sarcina lor a fost apararea granitelor tarii, astfel se gaseau, in cete mai mici sau mai mari, dealungul granitei intregi. In diplome si documente contemporane prima lor mentiune, cunoscuta astazi, ii aminteste ca fiind locuitori ai partilor limitrofe din vestul si nord-vestul Ungariei. In est prima diploma ii pomeneste in Bihor, unde exista si astazi unele toponime care poarta numele lor. Sarcina de graniceri a secuilor a devenit si mai pronuntata in secolele care au urmat: ca neam de razboinici nascuti si foarte disciplinati, in momentele grele ale istoriei, regii maghiari (in special cei din casa arpadiana) s-au folosit totdeauna de virtutile militare ale secuilor.
In secolul al XI-lea navalesc peste Carpati, venind dinspre Moldova, pecenegii, ceea ce pune problema stringenta a crearii unei retele de aparare. In aceasta munca le revine un rol de seama secuilor, pe care regii unguri i-au asezat pana la urma pe teritoriul Secuimii de astazi.
Secuii si-au pastrat stravechea lor organizatie politica si militara, bazata sub aspect social (deci si pe timp de pace) pe drepturi si libertati: au fost egali intre ei, avand doar obligatii militar-graniceresti fata de stat. Pamantul a fost in proprietate comuna composesorala mai mult, decat privata. In perioada asezarii lor definitive au fost crescatori de vite, platind regelui numai impozit in boi. Impozitul in boi a fost platita odata pe an. Boii au fost dusi la Targu Mures (Novum Forum Sicolorum in diplomele medievale), unde nu intimplator s-au format cele mai vechi bresle (de 700 de ani) ale macelarilor, dubalarilor si cojocarilor de pe intregul teritoriu al Ungariei de altadata. Secuii erau organizati nu in judete, ci in comitate, numite la ei szék.
Regele Stefan cel Sfant (997 - 1038) i-a crestinat pe unguri si a pus bazele regatului ungar, Ardealul a fost de la bun inceput parte integranta a regatului.
Numele Ardealului: primul document, in care apare denumirea de Ultra siluam (= "dincolo de padure") este datata din 1075. In acelasi secol apare si numele de Partes Transsilvaniae ("partile de dincolo de padure") si de aici inainte Ardealul este denumit cu termenul de Transsilvania in toate actele regatului ungar,scrise in aceasta vreme in limba latina. Poporul n-a folosit limba latina, numele de mai sus fiind traducerea exacta a numelui maghiar Erdőelve ("regiunea de dincolo de padure"). Sub aceasta forma numele se poate citi pentru prima data in cronica lui Anonymus, de la sfarsitul secolului al XII-lea: Erdeuelu. Numele maghiar al Ardealului a fost tradus si in germana: in documente din secolul al XIII-lea si al XIV-lea se poate citi Überwald, Über Walt ("dincolo de padure"). Mai tarziu germanii a dat un nume propriu tarii: Siebenbürgen.
Numele romanesc popular al tarii este Ardeal. Acest nume se poate citi pentru prima data intr-un document din 1432: Ardeliu (Pascu, Voievodatul Transilvaniei, I, 22). Este evident, ca aceasta forma este preluarea ─ si sub aspect fonetic - a denumirii maghiare de Erdély. In epoca mai noua terminologia oficiala prefera numele de Transilvania, care este preluarea formei latine folosite in documentele regatului ungar.
Sasii. Cursul inferior al Tarnavelor, regiunea dintre Olt si Mures pana la Orastie precum si teritoriul din jurul Bistritei, la nord-est, au fost slab populate in secolul al XII-lea. In aceste zone regele Ungariei Géza al II-lea, incepand din 1140 - 1150, a adus colonisti germani din Flandra si cursul inferior al Rinului. Ei au fost stramosii sasilor, pe care Diploma Andreanum (1224) al regelui Endre al II-lea i-a organizat intr-un popor unitar, teritoriul locuit de ei fiind numit Königsboden "pamanturi regale". Erau purtatori unei industrii si unul comert dezvoltat, toate orasele ardelenesti din evul mediu au fost fondate de ei. In sudul tarii au avut si un rol de aparare militara. Au trait conform obiceiurilor lor vechi; se autoguvernau, organizati fiind tot in unitati administrative speciale, numite szék. ─ Königsboden avea patru unitati administrative: Altland (regiunea Sibiului), Burzenland (> rom. Tara Barsei, magh. Barcaság ─ regiunea Brasovului), Weinland (regiunea dintre cele doua Tarnave), si Nösnerland (regiunea Bistritei).
Astfel au luat fiinta in Ardeal cele trei natiuni. Inaintea de navalirea tatarilor n-a existat nici-o legatura intre ei.
Sub aspect juridic ungurii au fost nobili de la ocuparea tarii. Mai tarziu s-a format intre ei si o alta forma a nobilimii: regele a organizat comitate regale, la inceput Szolnok (mai tarziu Belső-Szolnok, ulterior contopit cu Doboka), si Fejér; iar mai tarziu Doboka, Kolozs, Torda, Küküllő si Hunyad. In centrul judetului a fost o cetate regala, personalul acesteia (functionarii regali, slujitori cetatii) formau mai tarziu nobilimea ("homines vel iobagiones regis").
In evul mediu biserica a avut un rol politic extrem de important. A avut proprietati (mosii), soldati proprii, deci in arena sociala a jucat si un rol de stapan lumesc, (mirean), laic.
Desele navaliri dinspre est au pricinuit lupte frecvente. Cei care s-au distins in acestea, s-au putut ridica in nobilime si au primit domenii. Cealalta posibilitatea, prin care se putea castiga proprietati, a fost ajutorul militar acordat pretendentilor la tron. Astfel s-a format a patura de mari mosieri ─ stapani suverani pe domeniile lor. Nobilitatea se putea mosteni.
Insemnatatea judetelor regale s-a redus la inceputul secolului al XIII-lea, fiindca regele a donat mosii stapanilor locali, voievozilor. Astfel s-a format clasa marilor proprietari, nobilimea de prim rang (Erdély rövid története [Scurta istorie a Ardealului], 176).
