|
|
|
ISTORIOGRAFIA GRECIEI ANTICE. PRIMELE INFORMATII DESPRE GETI
Primele incercari istoriografice, apartin in lumea greaca, "logografilor" ionieni din sec.VI-V i.Hr. Meritul lor este acela de a incerca sa povesteasca trecutul in scris al unor cetati si triburi avand ca izvoare legendele si unele cronici. Cei mai importanti au fost Hecateu din Milet (apx. 550), autor al Genealogiilor si Calatoriei in jurul pamantului. A calatorit mult in imprejurimi si a descris istorico-geografic, popoarele din bazinul Mediteranei si din zona asiatica. Lui ii apartine afirmatia preluata de Herodot ca Egiptul ar fi fost un dar al Nilului.
La randul sau, Helanicos din Lesbos (Mytilene- 479-395 i.Hr.) a scris peste 30 de carti si a fost considerat de P.Chaunu "fondatorul indepartat al eruditiei critice." Dintre monografiile sale, cea mai importanta este Scitica. Alte lucrari cuprinzand importante date istorice, geografice sau etnografice le-a dedicat Egiptului, Pesiei si Lidiei. De asemenea a realizat o prima istorie locala greceasca despre Atica (Atthis).
In sfarsit, Herodot din Halicarnas (485-420 i.Hr) a fost considerat in "secolul lui Pericle" primul istoric si geograf in acelasi timp, intemeietorul si parintele istoriografiei universale.
A scris o opera intitulata Historii pentru ca "minunatele ispravi savarsite de greci si de barbari sa nu fie date uitarii." Lucrarea contine 9 carti, avand la baza o informatie bogata si variata. Ideile care se desprind din analiza operei si conceptiei sale sunt:
- i-a tratat pe "barbari" fara partinire, convins ca istoria acestora merita aceeasi atentie ca si istoria grecilor, chiar daca, treptat simpatiile sale se opresc de partea elenilor care prin modul lor democratic de viata si de cultivare a libertatii se opuneau despotismului oriental;
- a cautat sa organizeze imensul volum de date istorice si geografice pe care l-ea expus, e drept, de-a valma, inregistrand de multe ori informatii contradictorii, unele veridice, altele mai putin;
- a declarat dorinta de a scrie documentat despre ceea ce a vazut el insusi, ori a ascultat de la altii; metoda observationala promovata a fost asociata mai putin spiritului critic.
In concluzie, nu i se poate imputa "parintelui istoriei" reaua credinta pentru ca in fond a lasat umanitatii un imens compendiu de istorie greco-orientala, in care istoricii de mai tarziu au putut afla laolalta evenimente, moravuri, convingeri politico-religioase si cunostinte ale vechilor popoare. Totusi, nu putem sa nu amintim punctele de vedere ale lui St. Bezdechi care in deceniul III al secolului trecut, aprecia ca "elenul a fost gata sa sacrifice adevarul-frumosului, fara multa sovaire" sau Blaga care considera ca "istoriografii greci-Herodot deschizand seria acestora-chiar si cei mai iubitori de adevar, ca Herodot, Tucidide, Polibios, nu respecta faptele ca atare, ci le retuseaza, cu voie sau fara voie".
Tucidide (460-396 i.Hr.) a dominat istoriografia "secolului de aur" al lui Pericle. Nascut intr-o familie apartinand inaltei arisocratiei ateniene a avut privilegiul imens de a fi fost contemporan cu Protagoras, Socrate, Democrit sau Hippocrate, prezervand din acest motiv un rol deosebit componentei filosofice relatarii istorice. Ales strateg in anul 424 a comis o eroare militara care ia adus condamnarea initial la moarte, iar mai apoi 20 de ani de exil folositi din plin pentru a calatori si a cunoaste alte locuri. Se poate spune ca a continuat opera lui Herodot cu siguranta, dintr-o alta perspectiva, scriind monumentala lucrare intitulata Istoria razboiului peloponesiac in opt carti.
Tucidide are urmatoarele merite in plan istoriografic:
- nu a mai amestecat istoria cu geografia ca Herodot;
- a fost convins ca opera istoriografica trebuie sa fie o achizitie pentru totdeauna deoarece, are un rol educativ;
- a subliniat prin contrast cu Herodot, acele modele comportamentale de neurmat;
- misiunea principala a istoriei a fost pentru el, aceea de a fi utila oamenilor politici dar si un instrument de cunoastere;
a crezut se pare in caracterul evolutiv si ascendent al istoriei.
In aprecierea specialistilor, creatia lui Tucidide a marcat cel mai mare pas "pentru a face din istorie ceea ce este ea astazi." (J.B.Bury) Cu el istoria a devenit o prezentare sistematica, logica si critica a evenimentelor.
Xenophon (430-335 i.Hr.), istoric si filosof din Atena, care a scris urmatoarele lucrari: Economicul (in care studiaza criza economica ateniana), Educatia lui Cirus (intemeietorul Imperiului Persan), Anabasis (sau Expeditia celor 10.000) si Helenica.
A fost considerat una dintre figurile lumunoase ale umanismului clasic elen. Sub o infatisare distinsa si chip placut se ascundea un suflet delicat, sincer si generos care nu s-a dezmintit de-a lungul intregii sale vieti. Personalitatea sa marcanta, a fost rodul a doua culturi opuse, ateniana si spartana ale caror rivalitati le-a depasit in cele din urma, cu intelepciune. Avid de cunoastere, Xenophon a fost eroul unei captivate aventuri in lumea persana, la curtea printului Cyrus. S-a inrolat ca simplu observator in expeditia pe care acesta a pus-o la cale impotriva fratelui sau Artaxexes, marele rege de la Susa (401 i.Hr.). Moartea lui Cyrus a facut ca cei 10.000 de mercenari greci aflati in slujba lui sa se trezeasca in inima Asiei fara resurse si fara conducator. In acel moment valoarea personalitatii lui Xenophon a iesit in evidenta, el preluand comanda mercenarilor si cu resurse nebanuite de comandant a reusit sa-i aduca teferi pana la Marea Egee in Elada. A participat apoi la o alta expeditie militara alaturi de Agesilaos, regele Spartei impotriva satrapilor persani care terorizau cetatile elene din Asia Mica. In batalia de la Coroneea in care s-au infruntat spartanii cu aliatii Atenei (Theba, Corintul si Argosul) s-a aflat alaturi de primii. In consecinta, a fost condamnat de atenieni si exilat. A primit in Sparta insa, un bogat domeniu pentru serviciile aduse cetatii.
Reabilitarea sa fata de lumea ateniana s-a produs in 365 i.Hr. cand Atena si Sparta si-au unit eforturile impotriva hegemoniei thebane. Mai mult decat atat, moartea eroica a unuia din fii sai in randurile cavaleriei ateniene care a luptat alaturi de spartani in batalia de la Mantineea i-a adus istoricului Xenofon impacarea definitiva cu patria de origine.
Ephoros (408-334 i.Hr.), istoric grec considerat reprezentantul elenismului incipient, s-a nascut la Kyme in Eolia (Asia Mica). Astudiat la Atena, fiind discipol al celebrului orator- Isocrate, care, de altfel, l-a indrumat spre creatia istoriografica. A scris o ampla istorie a lumii vechi in centrul careia a plasat istoria Eladei de la intoarcerea legendara a Heraclizilor in Peloponez pana la cucerirea Corintului de catre regele Filip al Macedoniei in 340 i.Hr. Istoria lumii vechi reprezinta o vasta compozitie impartita in 30 de carti. Este, neindoielnic, ca gen, o istorie universala in care intreaga lume cunoscuta pe atunci era judecata prin prisma relatiilor cu arealul elen.
Polibios (210-125 i.Hr.), care a apreciat in mod deosebit opera lui Ephoros, a trait in perioada elenistica tarzie in vremea ascensiunii Romei. Luat ostatic la romani, dupa victoria acestora din anul 168, a stat la Roma pana in anul 150 benefciind de un tratament favorabil si stabilind legaturi de prietenie cu o serie de familii aristocratice romane, in frunte cu Scipio. S-a intors in Grecia si a continuat apoi sa calatoreasca in Egipt, Lidia si Galia. A fost alaturi de Scipio Africanul la distrugerea Cartaginei in anul 146 dar si in campania din Iberia impotriva Numantiei. Convins de triumful de netagaduit al Romei in lume, a cautat sa mijloceasca apropierea intre greci si romani.
A scris lucrarea Istorii referitoare la razboaiele romanilor cu punii, in 40 de carti in care urmareste cresterea puterii romane in intervalul 220-146 i.Hr. Polibios a fost considerat primul istoric cu viziune limpede asupra istoriei universale. Daca la Herodot evenimentele erau in general juxtapuse, el a cautat sa le prezinte intr-o interdependenta organica, centrate pe o idee esentiala: ascensiunea de neoprit a Romei. (L. Boia)
Polibios cerea istoricului pe langa cunoasterea si critica izvoarelor o participare activa la viata politica si militara a cetatii si o mai buna cunoastere a geografiei si a popoarelor descrise. Are meritul de a fi stabilit anumite metode de cercetare precum si precizarea celor trei momente importante in lantul cauzalitatii: cauza, pretextul si inceputul. El a fost primul istoric care a sesizat capacitatea istoriei de a instrui si de a avea o valoare politica pragmatica.
Diodor din Sicilia (90-21 i.Hr.), originar din orasul Agirion a facut parte din generatia dominata de Cicero si Caezar. Putinele date care se cunosc despre el provin chiar din introducerea la opera sa in care vorbeste despre pregatirea ei. Astfel, Diodor marturiseste ca "30 de ani am lucrat si am strabatut o mare parte a Asiei si Europei cu mare osteneala si multe primejdii". Intr-un alt paragraf el marturiseste ca a ajuns la Roma "a carei stapanire se intinde pana la marginile pamantului", dar care recunoaste ca "mi-a pus la indemana mijloace de lucru in rastimpul indelungat cat am locuit acolo". Cu siguranta ca a vizitat si Egiptul deoarece cand descrie in Biblioteca istorica intemeierea Alexandriei de catre marele cuceritor procedeaza ca un autentic martor ocular al evenimentului. A scris o monumentala lucrare in 50 de carti din care s-au pastrat numai 15, deruland istoria universala pana in anul 60 i.Hr. Intitulata Biblioteca istorica ea cuprinde istoria lumii mediteraneene de la inceputurile sale pana in timpul consulatului lui Caesar (60-59 i.Hr.). Din ea nu s-au pastrat in intregime decat cartile 1-5 si 11-20, din celelalte ramanand doar fragmente.
Scheletul cronologic al Bibliotecii istorice este unul analistic, intarit de sincronizarea evenimentelor relatate cu alte repere temporale importante ale traditiei. In cartea a saptea, care reprezinta inceputul istoriei propriu-zise se fac referiri exacte la razboiul troian. Pentru fixarea coordonatelor istorice, Diodor s-a folosit de listele consulilor romani, listele arhontilor din Attica si cele ale olimpiadelor. Din acest motiv, cronoligia evenimentelor in Biblioteca istorica este mai sigura decat in alte lucrari contemporane. Diodor a dovedit o adevarata pasiune pentru istoria universala, meritul sau deosebit consta totusi in documentare, in modul de folosire al surselor, principale sau secundare, mai akes atunci cand in relatare a dorit sa mareasca forta moralizatoare a evenimentelor. De altfel, in prefata licrarii a incercat sa explice ce anume l-a determinat sa scrie istorie. El a subliniat necesitatea de a se trata istoria tuturor popoarelor "deoarece toti oamenii sunt indiferent de loc si de timp cetatenii unei singure lumi". Pentru el "istoricii sunt ca niste instrumente ale unei hotarari divine, atunci cand scriu istorie universala si prezinta faptele tuturor oamenilor de parca acestia ar fi cetatenii unei singure cetati". A fost ahtiat de dorinta de a expune in opera sa o "galerie de mari exemple", convins fiind ca "istoria trebuie sa fie si utila. Succesele si insuccesele diferitelor actiuni ii invata pe oameni cum sa actioneze cu succes fara riscurile experientei proprii. In sfarsit, menirea istoriei este sa laude pe cei virtuosi si buni si sa critice pe cei rai si ticalosi ".
Strabon (63 i.Hr. -19 d.Hr.), cunoscut geograf al antichitatii a consemnat date importante istorice in lucrarea intitulata Geografia scrisa in 17 carti.
Plutarh (50-125), istoric grec, a studiat la Atena, a calatorit in Egipt si Italia, ramanand o vreme si la Roma. Intors in Grecia, a scris fascinanta lucrare intitulata Vieti paralele care cuprinde 46 de biografii ale personalitatilor Greciei si Romei antice, 23 de greci si 23 de romani prezentati intr-un perfect paralelism. Metoda comparatiei a fost din plin intrebuintata, istoricul dovedind un talent deosebit in arta portretizarii istoriografice, demonstrand totodata o solida documentare. A fost considerat cel mai important reprezentent al genului biografic in antichitate.
Arrian (95-175), istoric grec, ajuns inalt demnitar sub imparatii Traian si Hadrian, a scris o insemnata opera intitulata Anabasis Alexandru, care contine referiri la expeditia lui Alexandru cel Mare in Asia. De asemeni, autorul relateaza si campania lui Alexandru la nordul Dunarii din 335 i.Hr.
Appian (95-170), istoric grec care a trait si el la Roma in epoca inparatilor Traian , Hadrian si Antonius Pius. A scris lucrarea Istoria Romei in limba greaca in 24 de carti, pornind de la originile Romei pana in vremea sa.
Dio Casius (155-235), istoric si om politic grec, a servit sub imparatii Septimiu Sever si Sever Alexander, indeplinind functiile de consul si guvernator al provinciilor romane Africa Dalmatia si Panonia.
A scris lucrarea intitulata Istoria romana in 80 de carti, una dintre cele mai ample creatii ale antichitatii greco-romane. Bine documentata si chiar obiectiva, lucrarea dispune de o expunere clara, ordonata, autorul evidentiind conflictul dintre Republica si monarhie sau dintre principe si senat. Opera lui Dio Casius a fost considerata prin proportiile sale, sursele folosite si spiritul de sinteza, una dintre cele mai importante pentru cunoasterea istoriei romane din sec.II-III d.Hr.
Lucian din Samosata (120-180) considerat o luminata minte a antichitatii a sesizat decaderea scrisului istoric elen atragand atentia asupra faptului ca istoria ajunsese o scriere bazata ca la inceputurile sale pe mituri, legende si fantezii si mai putin pe realitatile vietii. Totodata, el a criticat faptul ca istoricii din acea vreme utilizau mult prea abuziv in scrierea istoriei metoda discursului ceea ce ingusta realmente campul disciplinei transformand-o intr-un apendice al retoricii. Cea mai importanta lucrare a sa inspirata din scrierile lui Polibiu a fost Cum trebuie scrisa istoria. Autorul a insistat asupra faptului ca istoricul partas sau nu, la viata politica trebuie sa cunoasca problemele publice, sa reproduca faptele in mod obiectiv, asa cum s-au intamplat pe baza unei riguroase selectii si, din punct de vedere metodic, a sugerat utilizarea unui stil sobru, uniform, evitarea utilizarii exagerate a discursului precum si promovarea proportionalitatii volumului lucrarii in raport cu importanta temei relatate.
Evolutia istoriografiei elene a urmat etapele cresterii si descresterii societatii grecesti in toate momentele sale esentiale. Marea sa inflorire din "Secolul lui Pericle" a lasat locul in epocile urmatoare unor realizari istorice de importanta mai redusa dar nu fara valoare. Convingerea exprimata de St. Bezdechi in Ganduri si chipuri din Grecia veche (1927) citata de Lucian Blaga (1959) isi pastreaza si astazi valabilitatea, referindu-ne la rosturile istoriei in lumea elena: "elenul e gata sa sacrifice adevarul-frumosului, fara multa sovaire. Si lucrul e explicabil: prea e inzestrat elenul cu multa fantezie si prea e iubitor de frumos, ca sa se socoata legat de adevar, care e imobil si de multe ori, urat. Insusirea fanteziei e mobilitatea-si la un popor de artisti-dorinta de a infrumuseta.Fapt e ca istoriografii greci, chiar cei mai iubitori de adevar, ca Herodot, Tucidide, Polibios nu respecta faptele ca atare ci le retuseaza, cu voie sau fara voie".
De urmarit:
- evolutia interesului pentru scrierea istoriei in Grecia antica;
- principalii istorici din Grecia clasica;
- principalii istorici din epoca elenistica.
Cultura antica, insemnarile istorice ale grecilor, in mod deosebit, a inregistrat inca din sec.V i.Hr. numeroase informatii despre geti. Retinem in acest sens, cele mai importante consemnari, astfel :
- Sofocle, tragician grec (497-405 i.Hr.)- opera Triptolem, in care aminteste de Charnabon care "domneste peste geti";
- Herodot a scris despre expeditia lui Darius impotriva scitilor, amintindu-i pe getii considerati "cei mai viteji si mai drepti dintre traci";
- Tucidite - "getii peste care dai daca treci muntii Haemus";
-Xenofon- despre tracii odrisi si curtea lui Seuthes;
- Ephoros (sec. IV i.Hr.)- "primii locuitori de langa Istru sunt carpizii";
- Arrian- despre campania lui Alexandru cel Mare impotriva getilor care "nu tinura piept atacului cavaleriei";
- Diodor din Sicilia- despre Lisimah si relatiile acestuia cu Dromichetes;
- Plutarch- 168 i.Hr., despre Dicomes, regele getilor care fagadui-se lui Marc Antoniu ca il va ajuta cu armata numeroasa;
- Strabon - 63 i.Hr.-19 d.Hr., vorbeste despre geti, tirageti si bastarni.
