Democratia liberala

DEMOCRATIA LIBERALA

Democratia liberala este rezultatul unei evolutii istorice indelungate petrecute in Europa Occidentala, in care s-au imbinat vechiul cu noul, preluarile institutionale cu adecvarea acestora la noile cerinte. 'Vechil regim', asa cum era numita organizarea politica din Franta anterevolutionara (1879), a constituit baza cladirii noului model al democratiei. La inceputul secolului XVIII, sub raport institutional, noul model era edificat si functiona ca atare in Marea Britanie. Miscarile sociale din Anglia si, mai ales, spiritele revolutionare franceze ale vremii (Voltaire, Rousseau, Diderot, Condorcet, etc.) au determinat prin asa numita 'revolutie culturala' aparitia unei ideologii care sa intemeieze si sa sustina noul model.(1; 117). A aparut astfel componenta ideologica a democratiei liberale. Noua ideologie democratica a avut o puternica forta de penetratie, amorsand revolutiile liberale de pe continentul european si din America. 'Victoria sistemului democratic este cvasigenerala in jurul lui 1810, atat in Europa Occidentala, cat si in Statele Unite'. (2; 101), adica existau deja elementele politice (alegeri, Parlament, separatia puterilor) si ideologice ale democratiei liberale. In perioada analizata, la baza acestei forme de democratie, au stat doua conceptii politice fundamentale: liberalismul si conservatorismul.

1. LIBERALISMUL

Liberalismul s-a instituit ca o conceptie politica utila dupa proclamarea independentei SUA (1776) si dupa revolutia franceza (1789-1794), situandu-se in prim planul conceptiilor politice ale secolului XIX si primelor decenii ale secolului XX. El a inspirat mai multe miscari politice din Europa si alte tari influentate de cultura europeana.

Conceptia liberala cuprinde dimensiuni diverse: politica, economica, sociala, culturala, religioasa, toate facand apel la homo liberalis si protestand in jurul individualismului, dreptului de proprietate, drepturilor omului.

Conceptia politica liberala se exprima, in primul rand, prin pozitia fata de cea mai importanta institutie a puterii politice, statul. Principalele sale idei erau:

- independenta societatii civile de stat, a ordinii publice si a ordinii private;

- primul rol al guvernarii, investita sa reprezinte colectivitatea, este de a apara aceasta independenta, de a salvgarda, deci libertatea individuala (inteleasa ca libertate data de la natura, intemeiata pe egalitatea congenitala si proprietatea tuturor de a dispune de aceleasi drepturi si privilegii);

- statul este administratorul societatii, in sensul ca se ingrijeste atat de asigurarea independentei si suveranitatii natiunii, cat si de bunul mers al treburilor comune al tuturor cetatenilor.

Principalele valori promovate de conceptia politica liberala sunt: umanismul si reformismul.

2. CONSERVATORISMUL

S-a nascut ca reactie la schimbarile sociale si politice rapide produse de revolutiile moderne de la sfarsitul secolului XVIII si inceputul secolului XIX sub impactul raspandirii liberalismului. O sinteza a ceea ce este propice conceptiei politice conservatoare poate fi exprimata astfel:

- libertatea si proprietatea privata;

- condamnarea individualismului, apreciind rolul comunitatilor sociale;

- este categoric impotriva ideii de egalitate;

- are un respect total fata de ordine si autoritate, pentru reglementarile juridice si morale, pentru cultivarea institutiilor traditionale: familie, biserica, stat, institutia monarhica;

- este impotriva alinierilor bruste, a revolutiilor, in societate.

In virtutea acestor idei s-au constituit societati democratice caracterizate prin promovarea si respectarea unor principii ca: guverne constitutionale; adunari reprezentative, alese in mod liber, care sa garanteze aplicarea legii; un pachet de drepturi si libertati cetatenesti, inclusiv libertatea de expresie, de publicare si de intrunire; statul si societatea trebuiau sa fie informate in legatura cu conditia umana prin intermediul ratiunii, al dezbaterilor publice, al invatamantului si stiintei. (3; 136)

In 1914 pana si ultimele doua autocratii din Europa, Turcia si Rusia facusera concesii in directia acceptarii unor guverne constitutionale cu vederi liberale, iar Iranul imprumutase chiar constitutia Belgiei, care era una dintre cele mai liberale din Europa.

Din punct de vedere politic, institutiile democratiei liberale au progresat si primul razboi mondial se pare ca nu a facut decat sa grabeasca acest progres. Cu exceptia Rusiei sovietice, toate regimurile care au aparut dupa 1918, vechi sau noi, erau, in esenta, regimuri parlamentare alese, chiar si in Turcia. Europa, la vest de frontiera Uniunii Sovietice, era formata in anul 1920 in marea ei majoritate din astfel de state.

Institutia fundamentala a unei guvernari liberale constitutionale, alegerile in adunari reprezentative si cele ale presedintilor erau aproape universale in lumea statelor libere din acea vreme, desi trebuie sa subliniem ca cele aproximativ saizeci si cinci de state independente din perioada interbelica reprezentau, in esenta, un fenomen european si american: o zecime din populatia lumii traia sub regim colonial. Singurele state care nu au avut alegeri de nici un  fel in perioada 1919-1947 au fost Etiopia, Mongolia, Nepalul, Arabia Saudita si Yemenul. Alte cinci state au avut numai o data alegeri in aceasta perioada: Afganistan, China, Guatemala, Paraguay si Thailanda (pe atunci cunoscuta sub numele de Siam). (3;137) Evident, ca simpla existenta sau frecventa alegerilor nu inseamna ca automat acele tari erau si democratice. Nici Iranul, care a avut sasa alegeri dupa 1930, nici Iraqul, care a avut trei, nu pot fi considerate decat bastioane ale democratiei pentru acea perioada.