|
|
|
Cronologia in istoriografia medievala
Castigul, poate cel mai important, al istoriografiei prin cronica medievala este sentimentul timpului. Anticii vedeau istoria lumii sub forma ciclica, crestinismul va impune o conceptie liniara. Toata istoria lumii de la creatie si pana la asteptatul sfarsit se deruleaza liniar. Otto de Freising (1114-1158) in lucrarea Chronicon, in primele 7 carti, face o istorie a lumii de la Adam pana in timpul sau, iar cartea a 8-a este o poveste detaliata a sfarsitului lumii. Sentimentul pe care il genereaza astfel de cronici este cel al perceperii timpului trecut unitar, dar in interiorul acestui timp trecut continuu se succed timpi diferiti si astfel apare necesara periodizarea. Beda Venerabilul , spre exemplu, foloseste periodizarea in conformitate cu cele sase varste sinonime cu varstele omului. Si mai mult decat atat el face o distinctie mai ampla intre vetera tempora (timpurile indepartate) si tempora nostra (timpul apropiat). In secolul al XII-lea intervine notiunea de tempora priora adica de timpi venerati de biserica veche crestina. Problema timpilor in cronicile medievale poate fi mai bine perceputa urmarind schematic cele trei sectiuni ale cronicii medievale (Tabel I) si schema tripartita a ordinii a Sfantului Augustin (Tabel II).
Istoriografia medievala trebuie inteleasa nuantat, ceea ce se scrie in primele secole ale perioadei nu seamana decat in mica masura cu ceea ce se realizeaza in secolele XII-XIV. Aceasta istoriografie aduce obsesia pentru cronologie, ideea de progres, chiar daca este vorba despre un progres liniar si segmentat (un inceput si un sfarsit bine definite). O raportare la caracteristicile istoriografiei in Antichitate poate sa scoata in evidenta si multe similitudini. Interpretarea crestina providentialista a istoriei nu apare odata cu Evul Mediu, ci continua cu el. Antichitatea a inventat-o. Istoricii Evului Mediu s-au aratat interesati de operele anticilor, le-au copiat si recopiat salvandu-le de la uitare. Daca ei nu ar fi infaptuit aceasta opera de transmitere nu ne-ar fi ramas foarte mult din Antichitate. Istoricii Evului de Mijloc, in primele secole utilizeaza in scrierile lor limbile clasice. Spre exemplu, in Europa Occidentala, cea mai mare parte a cronicilor au fost scrise in latina, nu este latina clasica, dar este latina. Nu aceste raportari duc insa la o decodare a acestei istoriografii, ea trebuie inteleasa mai curand in sine, caci ilustreaza in fond o noua forma de civilizatie, cu trasaturi profund originale.
Tabel I
Cele trei sectiuni ale cronicii medievale (segmente in relatie fluida)
Segment de istorie
Segmet intermediar
Segment contemporan
Segment temporar
Descrierea evolueaza de la momentul creatiei la constituirea bisericii primare
Istorie locala sau regionala din timpuri indepartate pana in contemporaneitate
Timpul autorului si cel care l-a precedat imediat
Sursele
"Autoritatea": Biblia, Patristica, cronici ale crestinismului timpuriu
anale timpurii
cronici
Experienta autorului si experienta contemporanilor
Caracterul de baza al cronicii
Strict descriptiv
nu mai este eminamente descriptiv
Relative elemente de inovatie
Tabel II
Schema tripartita a ordinii la Sfantul Augustin
Ortus (ante legem)
Inaintea legii
Procursus (sublege)
Sub lege
finis (sub gloria)
sub gloria lui Dumnezeu
Cele sase varste
De la Adam la Noe
De la Noe la Abraham
De la Abraham la David
De la David la captivitatea din Babilon
De la captivitatea din Babilon la venirea lui Isus
A doua venire a lui Isus
Perioada infantila
Copilaria
Adolescenta
Tineretea
Maturitatea
batranetea
