Rascoale taranesti

Rascoale taranesti

Situatia taranilor in Europa

Rascoalele taranesti erau frecvente in Europa mai ales in perioada secolelor al XIV - XVIII-lea: de pilda, in 1514 in Ungaria (Dózsa György), in 1515 in Carintia, "razboiul taranesc" german din 1525 - 1526, rascoalele din Franta si Rusia in secolul al XVII-lea. Cauza a fost peste tot marea cantitate si frecventa majorare a prestatiilor iobagesti (Bíró 1973, 100; Giurescu 1975, 539).

Romanii ardeleni in secolul al XVIII-lea

Populatia romaneasca constituia trei paturi sociale: iobagi cu gospodarie proprie, zilieri lipsiti de pamant, si persoane peregrine, vagabonzi (vagabundus). In secolele precedente au fost numeric in superioritate cei din urma, la inceputul secolului al XVIII-lea 20 - 30% a romanilor isi schimba mereu domiciliul (Bíró 1973, 100). Principala cauza a peregrinarilor a fost faptul ca oamenii cautau sa scape de muncile pe care trebuiau sa le presteze mosierimii. Printre vagabonzi erau si foarte multi tigani.

Situatia taranilor din Ardeal

In Ardeal nobilimea ─ in mare parte maghiari, cca 10% din totalul populatiei ─ a constituit patura mosiereasca; iobagii care lucrau lor, au fost in majoritate romani. In aceasta vreme Ardealul a fost sub guvernarea imparatilor Habsburgi, care au secatuit tara prin impozite exorbitante si diferite contributii de stat.

In 1714, deci dupa inabusirea luptei pentru eliberare a lui Rákóczy, dieta de la Sibiu a adus reglementari privind muncile care trebuiesc prestate mosierului. Dispozitiile au fost insa imprecis formulate. Una dintre dispozitiile adoptate la aceasta dieta i-a privat pe iobagii eliberati de Rákóczy tocmai de aceasta libertate. La ordinul Mariei Tereza s-a emis in 1769 o reglementare urbariala, in care a fost incredintata mosierilor determinarea marimii parcelelor iobagesti. Cei mai multi mosieri au oferit parcele atat de mici, incat iobagul putea trai de pe urma lor numai rabdand mizerie. Este firesc in aceasta situatie ca mosierii sa fi devenit urati in ochii iobagilor (Bíró, 1973, 101). Iobagii romani rabdau aceasta situatie mult mai mult, decat maghiarii, majoritatea carora a plecat la oras, unde cautau un trai mai bun in industrie (Jancsó, 210).

Protestul iobagilor romani a luat proportii sub conducerea popilor ortodocsi. Concomitent cu unirea confesionala, guvernul de la Viena a desfiintat episcopia ortodoxa de la Alba Iulia. Prin aceasta nemultumirii economice i s-a adaugat si nemultumirea religioasa. Aceasta a mai fost sprijinita si de bisericile greco-orientale straine, (sarbesti din Voivodina de astazi, rusesti): acestea au trimis carti care propvaduiau o rezistenta populara, si predicatori populari printre romanii ardeleni. Ca urmare au avut loc din trei in trei sau din patru in patru ani razvratiri locale impotriva unirii religioase. Generalul Bucow, comandantul militar al Ardealului, a trimis armata, care a distrus manastiri. Sub influenta unor asemenea imprejurari Maria Tereza l-a numit in 1761 administrator episcopal la Alba Iulia pe Dionisie Novacovici, ceea ce insemna recunoasterea de fapt a bisericii ortodoxe.

Dupa toate aceste evenimente Viena a inceput sa-i popularizeze pe regii si imparatii din casa Habsburgilor in randurile maselor romanesti. Si biserica ortodoxa s-a apropiat de Viena, popii sai incepand sa dea glas antagonismului dintre "imparatul bun" si "nobilimea rea" (Jancsó, 230).

Nobilimea a cautat sa-si mareasca veniturile in toate tarile, dar nu este lipsit de interes faptul, ca nobilimea ardeleana era mai saraca fata de nobilimea celorlalte tari aflate sub dominatia Austriei.

Rascoala condusa de Horia, Closca si Crisan

Populatia romaneasca din Muntii Apuseni era intr-o situatie materiala mai favorabila, decat ceilalti locuitori romani ai Ardealului. Puteau folosi liber padurile, au avut drept de crasmarit, etc. Statul insa strangea impozite mari, abuzurile erau frecvente si fiindca organele executive ─ functionarii judetului, etc. ─ erau maghiari, ura poporului s-a intors impotriva maghiarilor. Imparatul Iosif al II-lea voia sa introduca un nou sistem fiscal, fapt care a necesitat conscriptia populatiei. Iar pentru apararea tarii, ca o pregatire a intaririi trupelor graniceresti, a facut si conscriptia populatiei comunelor din zona granitei. Noua conscriptie a fost inteleasa de romani, ca regele vrea sa faca soldati din intreaga populatie, deci ii va elibera pe iobagi (Jancsó, 223). Nobilimea a vrut sa impiedice aceasta. In situatia incordata care s-a creat, a izbucnit rascoala ─ pe teritoriul domeniului regal (erarial) de la Zlatna. Iobagii regali de acolo au fost la inceput pastori si plateau cunoscuta quinquagesima ovium (fiecare al 50-lea carlan si o oaie cu miel) si o piele de animal salbatic regelui, respectiv, mai tarziu, principelui Ardealului. La sfarsitul secolului al XVIII-lea plateau deja o taxa redusa statului. Aceasta taxa insa a fost majorata in 1775 de curtea de la Viena la aproape de trei ori mai mult ca inainte, apoi s-a mai luat de la populatie si dreptul de crasmarit. Din aceasta cauza, la targul de la Campeni (24 mai 1782) au avut loc tulburari, butoaiele cu rachiu ale arendasilor au fost gaurite. Faptasii au fost condamnati la inchisoare, iar cinci dintre ei la moarte. Cu petitia iobagilor domeniului Horia (Vasile Nicola Ursu) si Closca s-au dus la Viena si imparatul Iosif al II-lea i-a primit in audienta. Dupa ce au venit acasa, Horia, Closca si Crisan, impreuna cu prietenii lor, au mers din comuna in comuna cu vestea ca regele a dispus eliberarea iobagilor. Aceeasi afirmatie au facut-o si la 31 octombrie la Mesteacan, in prezenta a 500 - 600 de oameni. Aici au mai adaugat, ca imparatul a dat ordin taranilor sa mearga la Alba Iulia, unde vor primi arme. Subprefectul judetului Zarand a trimis cativa oameni pentru ca sa linisteasca spiritele, acestia insa au fost omorati de tarani in comuna Curechi. Asa a izbucnit rascoala ─ ceata infuriata si insetata de sange, condusa de Crisan s-a dus de aici la Criscior, unde au omorat 17 nobili. Dupa aceea rasculatii au distrus totul, mai intai in judetul Zarand, apoi in judetul Hunedoara si o parte a judetului Arad. Au fost distruse complet Rosia Montana si Abrudul. Dupa calculele lui Joseph Held (Cadzow, 1983, 102) numarul taranilor se poate aprecia ca fiind intre 4 si 5 mii, condusi de cca 150 de soldati dezertori, talhari de drumul mare; printre sefi au fost si popi ortodocsi de la nivelele inferioare ale ierarhiei bisericesti. Armele lor au putut omora numai nobilii lipsiti de orice aparare. N. Densusianu, Revolutia lui Horea,^[1][5] Bucuresti, 1884, 163-171 scrie printre altele despre acest masacru: "In furia lor, ei [taranii] nu crutau nici femeile, nici copiii domnilor lor, si executau intr-o forma pe domnii lor feudali, cum si pe aceia cari nu aveau nici un iobagiu. Revolutiunea nu era numai in contra nobilimii, ci era in contra intregului element unguresc." ─ "Trupele taranilor, ori pe unde treceau, in urma lor, din casele nobililor nu mai ramaneau decat cenusa sau triste ruine. Asa ca urmele acestui infricosat resboiu de exterminare, desi acoperite de nouele ruine ale anului 1848-49, se mai cunosc si pana azi in comitatul Zarandului" [deci in 1884] (citeaza Draghicescu [1907] 1996, 351). ─ Au fost ucisi in total 4.000 de oameni si arse pana la pamant 133 de sate (Cadzow, 138).

Au fost ucisi nu numai nobili, dar si tarani romani si chiar citiva popi de rang mai inalt, care au sugerat cumpatare celor care distrugeau totul (Cadzow, 139). Se stie, ca biserica ortodoxa si greco-catolica a fost impotriva masacrului si a colaborat cu fortele austriece de restabilire a ordinii, astfel si Samuil Micu-Klein, unul dintre principali trei reprezentanti ai Scolii Ardelene! (Cadzow, 138-139). Din ordinul lui Iosif al II-lea rascoala a fost inabusita de armata austriaca la mijlocul lunii decembrie. Sefii au fugit; Iosif al II-lea a pus un premiu de 300 de galbeni celui care ii prinde. Asa s-a si intamplat, si la 28 februarie 1785, la Alba Iulia au fost trasi pe roata Horia si Closca; Crisan s-a spanzurat in temnita.

Principala cauza a rascoalei a fost de natura sociala, cu un anumit colorit national. Declaratiile, scrisorile si petitiile sefilor, adresate imparatului, au fost redactate de popi ortodocsi, care au introdus in textul acestora revendicari religioase si nationale, mai mult, si aluzii la strainatate (Rusia). Pe baza acestora, in constiinta publica si poezia romaneasca, ─ si in urma lor si in istoriografie ─ rascoala a imbracat in cele ce au urmat alura unei adevarate lupte nationale pentru libertate (Jancsó, 230).

Cea mai mare insemnatate istorica, tragica, a rascoalei taranesti de la 1784 consta in faptul ca a intarit in masele romanesti conceptul de "maghiar rau", si pentru prima data a transformat astfel un antagonism in esenta social, intr-unul de natura nationala. Cunoscand un context istoric mai larg, faptul a fost nejustificat din mai multe puncte de vedere: 1. Nobilii maghiari n-au fost mai rai decat ceilalti nobili ai Europei (si din voievodatele romane, la mijlocul secolului al XVIII-lea, familii de tarani romani s-au refugiat cu zecile de mii ─ vezi mai sus. Chiar cu toate nemultumirile si tensiunile sociale, Ardealul nu putea fi tocmai un pamant atat de nedorit si rau, daca a atras mase intregi de tarani. Pe nobilii maghiari din sudul Ardealului, precum am vazut, taranii romani s-au razbunat crancen, daca au avut deci pacate, au platit insutit pentru acestea. 2. A fost complet nejustificata si gresita extinderea urii purtate nobililor asupra tuturor maghiarilor. ─ Toate acestea nu atat poporul roman, cat mai mult popii ortodocsi, dascalimea si intelectualitatea romaneasca in stare nascanda le-a mentinut vii si le-a continuat in constiinta oamenilor, foarte multa vreme, chiar si in secolul urmator.