instalatia de ancorare

Instalatia de ancorare reprezinta totalitatea mijloacelor pentru ancorarea navei si ridicarea (virarea) ancorei. Instalatia de ancorare se foloseste pentru ancoraj in vederea stationarii navei in mare libera (sau pe fluviu); pentru acostarea navei cu pupa la cheu, precum si pentru fundarisirea ancorelor, pentru reducerea inertiei si oprirea navei in caz de pericol de abordaj, de intrare cu nava in cheu etc.

Instalatia de ancorare se compune din ancore, lanuri, echipament pentru ancoraj, mecanisme pentru fundarisirea si virarea ancorelor.

A. ANCORE

Ancora este o piesa de otel forjat sau turnat, cu o forma specifica, cu brate capabile sa se infia in fundul marii (fluviului) si sa mentina nava pe loc.

Calitatea principala a oricare ancore consta in insusirea acesteia de a se infige cu ghearele in solul fundului, imediat ce a fost tarata pe fund. Cu cat o ancora este tarata mai mult (trasa mai tare) cu atat se infige mai adanc si tine mai bine nava pe loc contra actiunii vantului, valurilor si curentului.

Tipurile de ancore folosite in prezent la bordul navelor pot fi impartite in doua categorii principale: ancore cu brate fixe si ancore cu brate articulate. Fiecare din aceste tipuri de ancore poate fi impartit dupa criteriul existentei traversei, in ancora cu traversa si ancora ar traversa.

Din punctul de vedere al rolului pe care-l au la bord, ancorele se pot imparti in ancore principale fixate intotdeauna in prova la post si ancore secundare sau ancore fixate la pupa.

1. Ancorele cu brate fixe

Din categoria ancorelor cu brate fixe, in prezent se mai intrebuinteaza o ancora cu traversa denumita ancora tip amiralitate. Aceasta ancora poate fi intalnita la nave cu vele, la navele fluviale, la salupe si ambarcatiuni sau ca ancorot la navele mari. Ancora de tip amiralitate este o ancora tipica cu traversa si se compune din fusul 1, o bara de otel cilindrica (poate fi si prismatica) terminandu-se la partea superioara cu un ochi de care se prinde un inel 5 sau o cheie, de care se lega parama sau lantul ancorei. Spre capatul superior, imediat sub ochi, fusul dispune de un orificiu prin care trece traversa, doua bare fixe de otel, care se desfac prin partea inferioara a fusului si care fac corp comun cu acesta numite brate 2, diamantul 3 locul unde bratele se incruciseaza pe fus (punctul de legatura dintre brate si fus), palmele 4, extremitatile triunghiulare ale bratelor, se termina cu varfuri ascutite care se numesc gheare, traversa 6 care este o bara de metal cilindrica, de diametru corespunzator orificiului din fus. La mijlocul traversei exista un opritor si un cui spintecat legat cu un lantisor care serveste la fixarea traversei in locasul ei pe fus. Traversa are un capat incovoiat pentru a se putea rabate si fixa de-a lungul fusului pentru pozitia de repaus.

Modul de functionare al ancorei tip amiralitate este determinat de pozitia traversei perpendiculara pe planul bratelor. In momentul fundarisirii ancora cade vertical atingand fundul cu unul din brate datorita faptului ca partea inferioara a ancorei este mult mai grea, iar capatul superior este tinut de lant. Dupa ce se fileaza lantul, acesta cade pe fund si nu mai tine ancora in pozitie verticala. Ancora, datorita greutatii mai mari la partea inferioara, se aseaza cu bratele pe fund in pozitie orizontala, iar cu fusul rezemat de un capat al traversei, care se mentine in pozitie verticala. Dupa ce s-a terminat ancorarea, nava este impinsa de vant sau de curent si incepe sa se deplaseze usor, intinzand lantul. Cand lantul trage de inelul ancorei, se formeaza un cuplu de rasturnare determinat de forta cu care trage lanul de inel in jos si de rezistenta pe care o pune capatul traversei rezemat de sol. Sub influenta acestui cuplu ancora se rastoarna, traversa devine orizontala, iar bratele iau o pozitie verticala, cu una din gheare rezemata pe fund. Continuarea tractiunii lantului face ca fusul ancorei sa se deplaseze orizontal pe suprafata fundului si gheara sa se infiga din ce in ce mai adanc in materialul din care este format fundul. Daca ancora s-a infipt bine se spune ca ancora a muscat si atunci nava are o tinuta buna la ancora. Daca ancora nu se fixeaza (nu musca) atunci ancora derapeaza (se deplaseaza pe deasupra fundului trasa de lant).

Cauzele care pot provoca deraparea ancorei sunt de obicei doua: sau natura fundului nu permite ca gheara sa se infiga (in cazul fundului pietros sau neted), sau lantul ancorei este prea scurt si cand se intinde ridica de pe fund inelul ancorei permitand ca din aceasta pozitie bratul ancorei sa fie smuls de pe fund si ancora sa alunece pe deasupra.

ATENTIE ancora fixeaza capul lantului. Nava este tinuta de greutatea ansamblului lan-ancora. O veche zicala marinareasca spune: "nici o ancora n-a derapat pentru ca a avut prea mult lan la apa".

Ancora de tip amiralitate prezinta in exploatare atat avantaje cat si dezavantaje.

Principalul avantaj consta in faptul ca acest tip de ancora se infige usor in solul fundului si tine bine nava.

Dezavantajele constau in faptul ca ancora avand traversa si bratele in doua planuri perpendiculare, prezinta greutati la manevra din cauza gabaritului; la fundarisire lantul se poate incurca de traversa sau de brate; iar in cazul ancorajului in locuri cu adancimi mici, bratul care ramane ridicat sus deasupra fundului devine pericol chiar pentru nava proprie.

Dintre ancorele cu brate fixe, care se mai folosesc in prezent, sunt ancora cu patru brate aflata in dotarea unor nave fluviale (slepuri, ceamuri) sau gheara de pisica (cu patru sau trei brate) care se foloseste la mare pentru cautarea pe fund a obiectelor cazute in apa.

2. Ancorele cu brate articulate

Dintre ancorele cu brate articulate cea mai frecvent folosita la navele maritime moderne este ancora de tip Hall.

Ancora Hall este o ancora ara traversa, alcatuita din inelul 1, fusul 2, doua brate articulate 3, ghearele 4, contrabratele 5, diamantul 6 si buloanele sau suruburile de impreunare 7 a fusului cu diamantul.

Spre deosebire de ancorele cu brate fixe, la ancorele tip Hall bratele se pot misca intr-o parte si alta a fusului osciland cu un unghi de aproximativ 45⁰. Modul de functionare al ancorei tip Hall este determinat de posibilitatea de oscilare a bratelor. Dupa ce a fost fundarisita, ancora cade pe fund, luand o pozitie orizontala. In momentul cand lantul incepe sa se intinda, trage usor de inelul ancorei, ridica usor fusul, care se misca in articulatia de fixare in diamant, astfel ca bratele raman in plan orizontal. Ancora se taraste pe fund in aceasta pozitie pana cand contrabratele intampina o rezistenta, la intalnirea primei denivelari. Din acel moment asupra ancorei actioneaza doua forte, una este tractiunea lantului care tinde sa traga ancora dupa el, si a doua este rezistenta opusa de sol (un obstacol, o denivelare) care tinde sa mentina contrabratul pe loc. Efectul actiunii acestor doua forte provoaca deschiderea bratelor pana la unghiul maxim de 45⁰ si atunci ghearele se infig in solul fundului. Din acest moment, cu cat lantul trage mai tare de fus cu atat ghearele si bratele patrund mai adanc in solul fundului. Din acest moment, cu cat lantul trage mai tare de fus cu atat ghearele si bratele patrund mai adanc in solul fundului (sau potrivit expresiei marinaresti ancora musca bine).

Ancora de tip Hall prezinta si ea in exploatare avantaje si dezavantaje.

Avantajul principal il constituie faptul ca este foarte comoda la manevra, fixandu-se foarte simplu la post in nara. Este o ancora foarte rezistenta (tine bine nava) in raport cu greutatea ei. La fundarisire sau la ridicare exclude posibilitatea incolacirii lantului pe fus sau pe brate.

Dezavantajul principal al ancorei Hall consta in faptul ca dupa fundarisire trebuie tarata pe fund pana se agata si musca solul.

3. Ancorele de corp mort

Ancorele de corp mort sunt ancorele destinate pentru fixarea intr-un anumit loc a geamandurilor, balizelor, navelor far, sau a altor instalatii plutitoare. Spre deosebire de ancorele navelor care se manevreaza usor - pot fi fundarisite si ridicate ori de cate ori este nevoie - ancorele de corp mort se folosesc pentru a fixa solid si pe timp indelungat diferite mijloace plutitoare.

Cel mai frecvent, sunt folosite patru tipuri de ancora de tip mort si anume: ancora de corp mor de tip amiralitate cu un singur brat si cu traversa fixa (a); ancora ciuperca (b); ancora umbrela (c); ancora surub (d).

4. Numarul, greutatea si denumirea ancorelor

Numarul de ancore la o nava este in functie de marimea navei si de activitate pe care o desfasoara. De regula, navele au doua ancore principale dispuse in prova, cate una in fiecare bord. Navele mici , salupele si unele nave fluviale au o singura ancora. Navele mari pot avea trei ancore principale si atunci a treia ancora se considera de rezerva. In afara de ancorele principale aflate la prova, unele nave mai au si la pupa o ancora care se numeste ancora de curent sau ancorot.

Greutatea ancorelor este de asemenea in functie de marimea navei. La navele de tonaj mijlociu greutatea ancorei, in kgf, este aproximativ egala cu greutatea navei, in tf.

Ancorele la bordul navei sunt denumite ,de regula, dupa pozitia pe care o au la bord - ancora din tribord, ancora din babord, ancora de rezerva de la centru si ancora de la pupa (ancorotul).

B. LANTURI

1. Descrierea lanturilor

Lanturile de ancora sunt destinate pentru realizarea legaturii dintre ancora si nava. Lanturile de ancora sunt confectionate dintr-un numar de inele metalice de forma unei elipse, numite zale. Zalele pot fi cu pod sau fara pod. Podul(denumit si punte) este o traversa metalica dispusa la mijlocul zalei, impartind zala in doua parti egale.

Podul ale rolul de a nu permite alungirea zale la tractiune , marind in acest fel rezistenta lantului cu aproximativ 20 %.

Lantul este caracterizat prin lungime si calibru. Calibrul lantului este diametrul unei zale masurat in dreptul podului si este exprimat in mm. Lungime lantului variaza in functie de tipul navei si se exprima in metrii sau chei de lant.

Dupa pozitia pe care o ocupa in lant se deosebesc trei feluri de chei de lant:

Chei de lant de ancora, este cheia de lant de care se leaga ancora si este alcatuita dintr-o cheie cu vartej, o za terminala(fara pod si mai groasa decat celelalte zale) si dintr-un numar de zale comune;

Chei de lant intermediare sunt formate dintr-un numar impar de zale si au lungimea cuprinsa intre 25 si 27,5 m. Toate cheile de lant au o za terminala care serveste la legarea cheilor de lant intre ele cu ajutorul unor chei de impreunare

Daca numarul total de chei de lant intermediar este impar,, atunci lantul ancorei din tribord va avea o cheie de lant in plus

Chei de lant de capat, care se prind dispozitivul din putul lantului( cheie de impreunare).Acestea pot fi de doua feluri: obisnuite si patent(este formata din doua parti demontabile, sprijinite de un pod si se care se fixeaza cu un cui spintecat).

Corelatia dintre greutatea ancorei , lungimea lantului si calibrul acestuia.

2.Marcarea lanturilor de ancora

Lanturile de ancora au un marcaj din fabricatie, prin care se indica marca fabricii, diametrul lantului, pansonul organului de control .

Din punct de vedere marinaresc intereseaza marcajul care se face la bord pentru a cunoaste in orice moment lungimea de lant aflata la apa .Exista doua procedee de marcare si citire a lungimii de lant aflat la apa: marcarea in metrii si marcarea in chei de lant.

Marcarea lungimii lantului de ancora in metri se face din 20 in 20 de metri incepand de la cheia de impreunare a ancorei, astfel :

La 20 m - se pitureaza o za in rosu, cu un inel de sarma infasurat pe pod;

La 40 m - doua zale rosii, cu cate doua inele de sarma infasurate pe pod;

La 60 m - trei zale rosii, cu cate trei inele de sarma infasurate pe pod;

La 80 m - patru zale rosii, cu cate patru inele de sarma infasurate pe pod;

La 100 m - cinci zale rosii cu cate cinci inele de sarma infasurate pe pod;

La 120 m - o za alba cu un inel de sarma infasurat pe pod;

La 140 m - doua zale albe cu cate doua inele infasurate pe pod;

La 160 m - trei zale albe cu cate trei inele de sarma infasurate pe pod.

Daca lantul are mai mult de 200 m, zalele se pitureaza in continuare cu albastru, in acelasi mod.

Marcarea lungimii lantului de ancora, in chei se face in mod similar, numai ca piturarea si insemnarea zalelor se face dupa fiecare cheie de lant astfel:

Dupa prima cheie - o za piturata in rosu, cu un inel de sarma infasurat pe pod;

Dupa doua chei - doua zale piturate in alb, cu cate doua inele de sarma infasurate pe pod;

Dupa trei chei - trei zale piturate in albastru, cu cate trei inele de sarma infasurate pe pod;

Dupa patru chei - patru zale piturate in rosu, cu cate patru inele de sarma infasurate pe pod;

Dup cinci chei - cinci zale piturate in alb, cu cate cinci inele de sarma infasurate pe pod; si asa mai departe, se insemneaza cheile de lant piturandu-se primele zale dupa cheia de impreunare.

3. Intretinerea lanturilor

In timpul exploatarii, lantul ancorei trebuie verificat sistematic pentru a exista siguranta ca zalele nu sunt crapate si podurile nu sunt slabite.

Lantul de ancora nu trebuie folosit daca se constata zale crapate sau vreun pod sarit, pentru ca aceasta ar pune nava in pericol - in caz de furtuna cand nava este la ancora s-ar putea produce ruperea lantului.

Intotdeauna cand nava se urca pe doc, echipajul trebuie sa scoata lantul din put, sa-l intinda pe puntea docului si sa-l curete de rugina si de vechea vopsea. Cu aceasta ocazie se verifica za cu za, acordandu-se o atentie deosebita cheilor de impreunare, care se demonteaza si se ung.

In cadrul verificarilor anuale se pot schimba intre ele cheile de lant care au fost supuse la eforturi mai mari (de exemplu cheia trei sau patru) cu cheile de lant mai putin solicitate (de exemplu cheia cinci sau sase care au sta in putul lantului.

Dupa ce lantul a fost curatat - ciocanit, raschetat, periat - se pitureaza cu miniu si apoi cu vopseaua respectiva.

Pentru ca un lant sa fie bine intretinut si sa nu prezinte pericol in exploatare, este necesar ca la fiecare virare sa fie foarte bine spalat de namol cu instalatiile speciale de spalare dispuse in nara ancorei sau manual cu ajutorul unui furtun numit manica .Zalele aflate in zona de efort (cele care s-au sprijinit de nara, si cele de la stopa) trebuie sa fie ciocanite dupa fiecare virare pentru a descoperi eventualele zale sparte.

C. ECHIPAMENT PENTRU ANCORAJ

Echipamentul pentru ancoraj constituie partea componenta a instalatiei de ancorare care este destinata pentru fixarea, depozitarea si manevrarea ancorelor si a lanturilor la bordul navei. Echipamentul pentru ancoraj este alcatuit din : nari, stope, boturi, postamentul ancorei, putul lantului si gruia mobila pentru suspendarea ancorei.

1. Narile

Narile sunt piese din fonta sau din otel turnat, avand o forma tubulara cu sectiune circulara sau ovala si terminate la capete cu cate o intaritura, una care se fixeaza in bordaj si alta in punte. Narile sunt dispuse in ambele borduri in prova navei pentru trecerea libera a lantului si punerea la post a ancorelor fara traversa.

Narile sunt astfel construite incat sa permita ancorei sa gliseze usor, imediat ce lantul a fost eliberat, iar lantul sa treaca fara efort.

2. Stopele si boturile

Pentru fiecare lant sau cablu de ancora sunt prevazute la bordul navei cate o stopa de punte care asigura ancora la postul de mars, sau fixeaza si opreste miscarea lantului pe timpul manevrei de ancorare sau pe timpul lucrarilor la lant.

Stopele de punte sunt dispuse pe traiectoria lantului de ancora, intre nara si vinci(cabestan). Dupa felul constructiei, exista doua tipuri principale de stope:

Stope cu calcai, actionate cu o parghie;

Stope cu surub (Wardill) - actionate cu ajutorul unui ax filetat.

Pentru marirea sigurantei ancorajului si evitarea ca intreg efortul cu care trage lantul ancorei sa se aplice in stopa, se boteaza lanturile ancorei cu ajutorul unor boturi confectionate din lant sau din parame. De regula, botul este format dintr-un cap de lant cu cate cinci - sase zale, fixat cu un capat la un ochet sau o placa metalica in punte, iar in celalalt capat se termina cu un cioc de papagal sau o gheara de drac, care se fixeaza de lantul ancorei si il blocheaza.

3. Postamentul ancorei

In timpul marsului ancorele sunt fixate la post, pe postament sau suspendate.

Postamentul ancorelor tip HALL se afla dispus in bordaj la capatul navei. El este, de fapt o intaritura a navei in bordaj cu o forma care permite ancorei sa se aseze intr-o pozitie fixa - la post - dupa ce fusul ancorei a intrat in nara.

Postamentul ancorelor tip AMIRALITATE este dispus pe puncte si constituie o intaritura a puntii pe care ancora se fixeaza la post in pozitie orizontala si se amareaza. Punerea la post a ancorelor tip AMIRALITATE se face cu ajutorul unui grui rotativ, numit grui de capon, prevazut cu un palanc.

Ancorele navelor fluviale care nu se fixeaza pe un postament, se fixeaza pe timpul marsului prin suspendare(atarnare) la grui, la gabon sau la bompres(marinareste la capul de sarpe). In acest caz atat lantul ancorei cat si parama de suspendare urmeaza traseul la vinci unde sunt fixate.

4. Putul lantului

Putul lantului este un compartiment dispus la prova sub punte in dreptul cabestanului, despartit in doua pentru depozitarea lanturilor de ancora. De regula, putul lantului este captusit in interior cu dulapi de lemn, prevazuti cu un sistem de orificii pentru scurgerea apei antrenata in interior odata cu intrarea lantului. In putul lantului este fixat dispozitivul pentru asigurarea si declansarea capatului lantului din put.

Piesele care compun dispozitivul pentru asigurarea si declansarea lantului din put sunt: talpa rezistenta fixata in corpul navei, capatul de lant legat la partea inferioara de talpa cu o cheie de impreunare, si terminat la partea superioara cu un carlig de papagal, de care se leaga ultima cheie de lant.

5.Gruia mobila

La navele fluviale, precum si la navele maritime, dotate cu ancore tip AMIRALITATE, instalatia de ancorare este dotata cu o gruie mobila, rotativa, destinata pentru ridicarea ancorei iesita la suprafata, peste balustrada si instalarea la post pe punte.

D. MECANISMUL DE LANSARE SI VIRARE

Pentru fundarisirea si virarea ancorelor principale a caror greutate depaseste 85 daN, navele sunt prevazute cu mecanisme de lansare si virare instalate pe punte la prova si care pot fi cu ax de rotire vertical - cabestane, si cu ax de rotire orizontal - vinciuri. Aceste mecanisme de manevra pot fi manuale sau mecanice.

Cabestanul este un mecanism de forta care pe langa virarea lantului ancorei este destinat si la intinderea paramelor de manevra. El este format dintr-un tambur care se roteste in jurul unui ax vertical. La partea superioara a tamburului sunt prevazute 5 - 6 locasuri prismatice in care se introduc niste bare de lemn - denumite manete - si cu ajutorul carora se pune in miscare cabestanul atunci cand se lucreaza manual.

Pentru ca rotirea cabestanului sa se faca numai intr-un singur sens si sa nu porneasca in sens invers, sub tractiunea lantului sau a paramei care se vireaza, cabestanul este prevazut cu un sistem de franare.

La baza tamburului exista una sau doua piese mobile cu rol de opritor, care se numesc castanete. Aceste castanete permit rotirea tamburului fie intr-un singur sens, fie in ambele sensuri, in functie de pozitia in care sunt asezate.

Toate cabestanele care sunt destinate pentru virarea ancorei au in plus o piesa speciala - o coroana cu santuri de forma zalelor de lant - care se numeste barbotina. Lantul ancorei se angreneaza perfect in santurile barbotinei astfel ca, in final lantul se misca in sensul in care se invarteste barbotina.

Orice cabestan mai are o piesa importanta - frana sau steaua de cuplare - cu ajutorul careia se elibereaza barbotina.

In functie de marimea lor navele pot fi dotate cu unul sau doua cabestane. La navele cu un singur cabestan, lanturile ancorelor sunt botate pe punte si numai atunci cand trebuie se trage lant din put si se aseaza in jurul barbotinei.

Cabestanele actionate mecanic, electric, sau cu abur sunt intotdeauna dublate de posibilitatea actionarii manuale.

Vinciul este un mecanism de forta cu aceeasi destinatie ca si cabestanul, cu singura deosebire ca din constructie este prevazut cu tambure si barbotine care se rotesc in jurul unui ax orizontal.

FUNCtIONAREA INSTALAtIEI DE ANCORARE

1.FUNDARISIREA ANCOREI

Pe navele mari, instalatia de ancorare se afla in grija sefului de echipaj (nostromului), iar la cele mici (nave fluviale), in grija marinarului.

Inainte de ancorare sau virare, cel care raspunde de aceasta instalatiei este obligat:

Sa puna in functiune cabestanul (vinciul );

Sa verifice functionarea acestuia ara sarcina;

Sa verifice daca functioneaza ungerea;

Sa verifice functionarea cuplarii si decuplarii barbotinei.

In cazul ancorajului pe fund mic (adancimi pana la 20m), seful de echipaj decupleaza barbotina si se asigura ca lantul se tine doar in botul de pe punte. La comanda funda cu o simpla lovitura de ciocan desface ciocul de papagal al botului si elibereaza lantul, care, antrenat de greutatea ancorei, o urmeaza curgand liber prin nara pana la fund. In cazul cand se ancoreaza cu baliza (capatana de ancora) mai intai se arunca la apa baliza legata de ancora cu o parama mai lunga decat adancimea apei si apoi se fundariseste ancora.

In cazul ancorajului la adancimi mari, se cupleaza barbotina, se desface botul de pe punte si se tine in stopa cabestanului. La comanda funda ancora se fileaza usor cu ajutorul cabestanului circa o jumatate pana la o cheie de lant. Din aceasta pozitie se poate decupla barbotina astfel ca lantul antrenat de greutatea ancorei sa curga liber si ancora in cadere sa se infiga in solul fundului si sa muste. Dupa ce lantul s-a filat si s-a intins, marinarul s-au seful de echipaj boteaza lantul ancorei cu sistemul de bot existent la bord.

II.VIRAREA ANCOREI

Inainte de virarea ancorei se fac de asemenea o serie de pregatiri care constau in:

- punerea in functiune si verificarea functionarii vinciurilor si cabestanelor;

- verificarea functionarii stelei de cuplare a barbotinei;

- asezarea lantului pe barbotina (garnisirea lantului);

- punerea in functiune a instalatiei de apa sub presiune pentru spalarea ancorei si lantului de namol;

- pregatirea materialelor (lanturi, zbiruri, cangi etc.), necesare pentru interventie in caz de incurcare a lanturilor.

La comanda vira, se pune in functiune cabestanul si se incepe incet virarea lantului care trece prin nara, prin barbotina si intra in putul lantului. Pe tot timpul virarii apa sub presiune trebuie sa functioneze permanent pentru spalarea lantului si ancorei de namol. Dupa ce ancora a ajuns la suprafata se opreste viratul, se spala bine, se verifica daca a agatat parame sau alte lanturi de ancora si daca ancora este curata se ridica la post, iar lantul se boteaza pentru mars.

III. MANEVRA ANCOROATELOR

In afara ancorelor principale care se manevreaza, marea majoritate a navelor dispun de ancore secundare sau ancore de curent, care se numesc ancoroate si care sunt dispuse la pupa navei. In functie de marimea navei, ca ancora de pupa poate fi folosita o ancora de tip Hall, iar la navele mai mici o ancora tip amiralitate.

Unele nave au prevazute in dotare o instalatie de ancorare pentru ancora de pupa. Deci la aceste nave vor exista: nara din pupa navei, lantul ancorei care va trece prin nara, prin stope, boturi, pe barbotina unui cabestan sau vinci si va intra in putul lantului. In acest caz instalatia de ancorare de la pupa se actioneaza similar cu cea de la prova.

Dar, cele mai multe nave nu dispun de instalatii pentru fundarisirea si ridicarea ancorei de la pupa. In acest caz ancora de la pupa se duce la locul stabilit pentru fundarisire cu barca.

Daca ancorotul este o ancora tip amiralitatea se poate transporta cu o singura barca. Legarea ancorei tip amiralitate se poate efectua in doua moduri:

In cazul in care locul unde va fi fundarisita ancora se caracterizeaza prin adancimi mici, atunci ancorotul se leaga deasupra, pe pupa barcii, sprijinit de doua scanduri fixate intre banchet si tabloul barcii.

In cazul in care ancorotul se transporta in zone cu adancimi suficiente, atunci se leag la pupa barcii cu traversa sprijinita pe doua capete de lemn si cu fusul si ghearele atarnand in apa. Barca care transporta ancora nu este folosita si pentru tractiue. De regula in aceasta barca intra un armament redus care nu are misiunea sa traga la rame, ci sa ajute la desfasrarea paramei cu care este legata ancora. De aceea, inainte ca ancora sa se dezlipeasca e bordajul navei, se ia in barca parama ancorei, capatul ramanand la bord. Cand totul este pregatit, barca pe care este legata ancora se remorcheaza cu o alta barca cu rame sau cu motor, pana la locul fundarisirii. Pe timpul deplasarii, marinarii fileaza usor parama ancorei la apa, urmarind sa nu se incurce. Ajunsi deasupra locului de fundarisire, se scoate in afara bordului toata parama si cand marinarii s-au incredintat ca nu mai poate sa agate nimic, la comanda funda ancora, se taie cu un cutit parama vegetala cu care era botata de barca.

In cazul cand acorotul este o ancora tip Hall de greutate mai mare, care nu poate fi transportata de o singura barca, operatiunea se executa cu doua barci. La pupa celor doua barci se fixeaza un scondru (sau un dulap de lemn), de care se leaga ancora cu un bot de parama vegetala.

In mod similar, se depoziteaza in barca parama de sarma a ancorei Hall, apoi se fileaza la apa pe timpul deplasarii si se fundariseste taind cu un cutit parama cu care a fost fixata ancora de scondru.

Virarea ancoroatelor se executa prin manevrarea paramei cu vinciul sau cabestanul.

IV. MASURI DE PROTECTIE A MUNCII PE TIMPUL FUNDARISIRII SI VIRARII ANCORELOR

Seful de echipaj care intotdeauna se afla la prova pe timpul manevrei de acostare, sau plecare, este obligat:

Sa nu permita oamenilor sa se afle in apropierea lantului pe timpul fundarisirii sau virarii ancorei;

Sa verifice ca nimeni sa nu se afle in putul lantului pe timpul manevrei;

Sa verifice si sa se asigure ca in afara bordului nu se afla barci sau innotatori care ar putea ajunge sub nava in momentul fundarisirii ancorei;

Sa interzica a se pune mana pe lant in vederea aranjarii pe barbotina in timpul virarii, de asemenea sa interzica a tine cu mana castanietele in timpul virarii.

Pentru lucrari la ancora si lant se vor avea in vedere intotdeauna urmatoarele masuri:

Lucrarile la lant si la ancora sa se faca numai in stationare;

Se interzice scoaterea lantului pe punte in timpul marsului;

Marinarii care lucreaza la lant sau la ancora in afara bordului sa fie asigurati cu centuri sau veste de salvare si legati.