|
|
|
VENITURI PUBLICE ORDINARE
Rezultate prin insumarea produsului intern brut cu importurile,
resursele reprezinta elemente ale bogatiei unei natiuni, iar componenta lor
le include pe cele umane, materiale, valutare si/sau informationale.
Destinatia resurselor este rezultanta directa a regimului lor juridic, asa cum
este acesta exprimat prin apartenenta lor la patrimoniul public sau la
patrimoniul privat.
Autoritatea publica isi sprijina actiunile sale pe resursele variate ce
compun patrimoniul public, iar efectele acestor actiuni se repercuteaza si
asupra tuturor categoriilor de elemente ce compun patrimoniul privat al
agentilor economici ai populatiei.
Forma de baza in finantarea actiunilor statului se materializeaza in
sumele colectate ritmic si programat si care, in final, constituie veniturile
publice ordinare.
Cuprins:
Partea intai:
Resursele financiare publice - tablou general
Partea a doua:
Impozitele - caracteristicile obligatiilor fiscale
PARTEA INTAI:
RESURSELE FINANCIARE PUBLICE - TABLOU GENERAL
Dezvoltarea de fata are ca premisa demarcatia clara intre finantele
publice si finantele private, astfel:
a) finantele publice sunt asociate cu statul, ca autoritate centrala si a
unitatilor administrativ-teritoriale locale; ca institutii de drept politic, acestea
administreaza venituri, cheltuieli, imprumuturi si datorii exprimate si
constituite pe seama banului public; utilitatea finantelor publice vizeaza
satisfacerea nevoilor generale ale societatii, adica asigurarea interesului
public;
b) finantele private insa, sunt asociate cu intreprinderile economice,
cu bancile si societatile de asigurare, iar obiectul lor de interes vizeaza
veniturile si cheltuielile efectuate de catre aceste firme, creditele primite
si/sau acordate, creantele si obligatiile lor, asigurarea bunurilor,
persoanelor si raspunderea civila; utilitatea finantelor private vizeaza
realizarea profiturilor in interesul individual al intreprinzatorilor si asociatilor
actionari, prin activitati si actiuni supuse normelor si reglementarilor
dreptului comercial.
"Notiunile1 de finante publice si finante private sunt adecvate situatiei
din tarile cu economie de piata, in care cea mai mare parte a mijloacelor
de productie sunt proprietate privata, ceea ce face posibila si necesara
realizarea unei demarcatii nete intre sectorul public si cel privat".
Asadar, sarcina realizarii nevoilor si intereselor de ordin colectiv
revine autoritatii publice, care actioneaza cu toate organismele si institutiile
sale de la nivel central si local. Acestui obiectiv ii este circumscrisa
destinatia resurselor publice, orientata, prin masuri concrete de politici
guvernamentale, catre consum, formare bruta de capital (investitii) si/sau
exporturi.
Cuvinte cheie
sarcina fiscala
sistem fiscal
fiscalitate optimala
resurse financiare
resurse bugetare restrictie/constrangere bugetara
venituri publice curente/ordinare
venituri publice extraordinare
Cuprins:
1.1. Sistemul resurselor financiare publice
1.2. Continut si structura
1.3. Sistemul fiscal - concept si rationalitate
Impozitele - de la impact, prin repercusiune, la efecte
(Repercusiunea si incidenta impozitelor)
1.1. SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE
In suma resurselor publice un loc aparte revine resurselor financiare
care se constituie din totalitatea mijloacelor banesti necesare
infaptuirii obiectivelor de politica guvernamentala social-economica
dintr-o anumita perioada
Dat fiind caracterul limitat al resurselor financiare, problema cardinal a
a decidentilor de la nivelul managementului guvernamental este legata de
alocarea lor proportionala, astfel incat sa se asigure producerea
corespunzatoare a tuturor categoriilor de bunuri publice, private si mixte.
Imperfectiunile pietei, manifeste in conditiile societatii moderne, obliga
statul sa se implice prin intermediul guvernului care, din imperativul de a
le elimina, actioneaza sub doua aspecte:
- direct, pe de o parte - in calitatea sa de producator sau de
consumator de bunuri si servicii publice, si
- indirect, pe de alta parte - ca partener al vietii publice si cadru
specific de reglementare a normalitatii in functionarea pietei.
Productia de bunuri si servicii publice presupune costuri care, la
randul lor, necesita finantare pentru a fi acoperite. In calitatea sa de
"subiect de drept suveran2, . statul isi impune deciziile prin
constrangere, isi valorifica relatiile multiple pe care le intretine cu
organisme si institutii nationale (creditele la banca de emisiune) si
internationale (credite si donatii in baza unor aranjamente) sau foloseste
structura pietei financiare interne si externe prin lansarea unor imprumuturi
publice (s.n.)"
O posibila ierarhizare a resurselor financiare destinate sa acopere
nevoile statului le-ar putea ordona, dupa frecventa constituirii, lor in
urmatoarele gupe mari:
a) resurse financiare permanente, compuse preponderent pe
baza prelevarilor obligatorii, iar intr-o mai mica masura provenite din
veniturile rezultate in baza plasamentelor financiare ale statului pe pia ta,
ca partener sau unic actionar la diverse societati; apoi - venituri din locatii,
redevente si chirii stabilite si incasate pentru folosinta unor bunuri mobile
si imobile apartinand patrimoniului public;
b) resurse financiare cvasi-permanente, reprezentate din
veniturile realizate prin vanzarea unei parti din patrimoniul pe care statul il
detine la societati catre sectorul privat; apoi - emisiuni pe piata financiara,
imprumuturi de la banca de emisiune ori de la organisme si institutii
financiare internationale;
c) resurse financiare exceptionale, insemnand ajutoarele
unilaterale primite de la diverse institutii si organisme internationale, de la
alte state, precum si prin crearea de moneda.
Abordarea de fata cantoneaza pe periodicitatea, ritmicitatea cu
care resursele financiare publice se constituie ca venituri la dispozitia
statului astfel:
a) resurse financiare ordinare sau curente, pentru ca se constituie
cu o regularitate probabila si inlesneste astfel venituri prin apelul statului in
conditii normale, obisnuite, constante; aici se includ veniturile fiscale,
contributiile pentru asigurari sociale, cele pentru fondurile speciale si
veniturile nefiscale;
b) resurse financiare extraordinare sau incidentale, pentru ca sunt
o solutie in cazurile in care resursele curente sunt insuficiente, cum ar fi
deficitele sau alte imprejurari exceptionale; aici se includ imprumuturile
interne si externe de stat, transferurile, ajutoarele si donatiile primite din
strainatate, sumele rezultate din lichidarea participatiilor de capital in
strainatate, din valorificarea peste granita a bunurilor statului, precum si
emisiunea baneasca fara acoperire.
Ultimele doua decenii au cunoscut o amplificare a importantei si
utilitatii instrumentelor financiar-bancare, folosite ca parghii de baza in
eforturile cu care statul oficiaza redistribuirea venitului national si isi
procura fondurile considerabile necesare infaptuirii obligatiilor sale.
Rezulta ca rolul alocativ al guvernului se manifesta prin modul de
utilizare a resurselor de care dispune pentru a produce si a distribui bunuri
si servicii publice.
Finantarea productiei de bunuri si servicii publice este asigurata din
resurse bugetare, in sensul ca are la baza un amplu sistem de colectare
impozite, taxe, contributii si orice alte preluari de sume la dispozitia
statului, de la toti platitorii - contribuabili persoane fizice si juridice. (Unii
teoreticieni considera ca aici ar intra si imprumuturile de stat care, initial
sunt aprobate prin legea bugetara, iar ulterior se regasesc in categoria
"impozitelor amanate", cu care, tot potrivit prevederilor din buget, se
administreaza stingerea datoriei publice).
Caracterul indeobste limitat al resurselor bugetare a generat in teoria
finantelor publice formula de restrictie sau constrangere bugetara.
Preluarea la dispozitia statului a unei parti mai mari sau mai mici din
produsul intern brut are loc direct proportional cu gradul de dezvoltare a
tarii. De pilda, cca. doua treimi din produsul intern brut - si uneori peste
aceasta pondere - se preia in tarile dezvoltate, in timp ce doar o treime
din produsul intern brut este preluata in tarile in dezvoltare.
O tendinta constant consemnata in toate analizele de specialitate este
legata de cresterea mult mai rapida a veniturilor curente fata de ritmul de
crestere a produsului intern brut.
Dar pe langa postura de suveran, statul isi valorifica si pozitia sa de
partener in economia de piata, prin comercializarea de bunuri si servicii
sau prin modificarea patrimoniului public. In timp ce peste 85% din
veniturile curente ale statului sunt constituite din impozite si taxe, firmele si
proprietatile statului cotizeaza la formarea acestor venituri cu o pondere de
aproximativ 10-12%. Motivele se afla in faptul ca statul detine si conduce
activitati si firme cu slabe performante economice sau pur si simplu
nerentabile, in acele ramuri unde plasamentul investi tional este slab sau
deloc remunerat. Cointeresarea si functionarea acestor ramuri are insa o
semnificatie si utilitate aparte, iar statul aloca subventii si acorda facilitati
fiscale variate pentru a le asigura viabilitatea. In plus, statul recurge la o
combinare a veniturilor sale prin mecanismul preturilor si tarifelor,
programand din start venituri care sa acopere disfunctiile potentiale din
domeniile si firmele nerentabile.
Dar finantarea sectorului public3 mai poate fi asigurata si prin sprijin
financiar explicit de la alte organisme publice, nationale (transferurile si
creditele de la banca centrala) si internationale (imprumuturi si ajutoare
unilaterale).
Fie prin constrangere - cand uzeaza de suveranitatea sa, fie prin
contract voluntar bazat pe reciprocitate, veniturile ordinare ale statului sunt
frecvent neindestulatoare, iar obligatia de a acoperi noi si tot mai
complexe necesitati de finantare sporesc necesarul de venituri si justifica
apelul statului la veniturile extraordinare.
Organizarea pe verticala a sectorului public se afla la baza finantarii
sale, impreuna cu relatiile intretinute cu alte state si organisme financiare,
- ca surse ale asigurarii cu venituri extraordinare.
Rezultate ale organizarii interne si pe verticala a sectorului public pot
fi:
subventiile, cand se efectueaza un transfer pentru investitii
sau completari ale unor cheltuieli in beneficiul unei colectivitati ori
transfer pur si simplu, ca suma forfetara, independenta de
orice cheltuiala; pentru finantarea deficitului bugetar, statul poate apela la
credit de la banca centrala, o formula mai usoara la o prima
vedere comparativ cu celelalte mijloace, insa, daca se foloseste abuziv ori
cu un control diluat, poate determina extinderea sectorului public si, mai
grav, stimularea inflatiei;
imprumuturile si ajutoarele unilaterale din partea unor
institutii internationale (Banca Mondiala, Fondul Monetar, Uniunea
Europeana) reprezinta o sursa importanta de finantare, net superioara
celei precedente, pentru ca, in afara de capacitatea financiara a sectorului
public, sporeste si credibilitatea managementului guvernamental.
Raportul intre veniturile ordinare si extraordinare depinde de influenta
mai multor elemente. Intre acestea, cresterea cheltuielilor publice exercita
influenta decisiva prin impactul multidimensional pe care-l are asupra
intregului sistem de resurse financiare publice.
Satisfacerea cererii de noi resurse financiare depinde de urmatorii
factori
a) economici - cu actiune direct sesizabila in evolutia produsului
intern brut, ceea ce, pe ansamblu, se reflecta in marirea veniturilor
impozabile;
b) monetari - includ evolutiile unor categorii ca: dobanda, creditul,
masa monetara etc., cu impact asupra preturilor si, deci, asupra
fenomenului inflationist, provocand tot o dilatare a veniturilor
impozabile;
c) sociali-demografici - cresterea populatiei in general, si a populatiei
active in special sporeste masa de contribuabili, insa efortul
financiar al statului se amplifica, in scopul asigurarii unui plus la
educatie, invatamant, sanatate si protectie sociala;
d) politici-militari - cu rol tot mai mare in anii din urma, mai cu seama
dupa evolutiile dramatice din viata internationala, care au
determinat noi presiuni asupra volumului resurselor financiare;
e) financiari - exprima sintetic aportul tuturor factorilor anteriori, a
caror actiune se exprima in dimensiunile concrete ale unui deficit
bugetar, obligatoriu si firesc de acoperit prin sporirea volumului de
resurse financiare publice.
O analiza comparativa a efectelor rezultate prin apelul la venituri
ordinare sau/si la venituri extraordinare pune in evidenta o serie de
aspecte importante in cazul abordarilor de politica fiscala.
In primul rand, impozitele si taxele se stabilesc si se incaseaza de la
toate categoriile de contribuabili, pe cata vreme imprumuturile de stat sunt,
in realitate, doar plasamente ale acelor cetateni care dispun de o situatie
financiara peste medie sau chiar puternica.
In al doilea rand, obligatia de restituire pe care o implica imprumuturile
vizeaza numai pe creditorii propriu-zisi ai statului; insa aceasta operatiune
se efectueaza pe seama bugetului de unde si titulatura de "impozite
amanate", deoarece sunt obligatorii pentru toti platitorii de impozite si taxe,
indiferent daca au achizitionat sau nu titluri de stat.
In al treilea rand, creditul la banca centrala, care este de fapt emisiune
baneasca fara acoperire, reprezinta tot o forma de preluare a veniturilor
populatiei, insa una mai voalata si cu efecte perverse prelungite mult timp,
sub forma puseelor inflationiste pe care le genereaza, spre deosebire de
forma fatisa de preluare prin impozite.
Asadar, necesarul in crestere de venituri publice determina combinatii
diverse de politica guvernamentala menite sa stabilizeze economia, ca
finalitate a distribuirii si redistribuirii venitului national si avutiei nationale,
precum si a eforturilor de alocare optima a resurselor.
1.2. CRITERII IN TIPOLOGIA RESURSELOR
FINANCIARE PUBLICE
Potrivit recentelor achizitii din teoria contemporana, economia reala
este circumscrisa fata de economia publica: fluxurile reale, monetare si
financiare generate de relatiile de productie, repartitie si utilizare a
fondurilor agentilor economici creeaza veniturile supuse distribuirii si
redistribuirii efectuate conform deciziilor de politica publica.
Modul de organizare si functionare, precum si obiectivele urmarite de
cele doua segmente de economie sunt tot atatea motive de diferentiere.
Insa, cu toate acestea, opereaza si o asemanare cardinala, si anume
implicarea statului in epoca moderna, in postura de subiect al ambelor
economii, care au urmatoarele obiective comune: (1) asigurarea protectiei
si bunastarii pentru subiectii unei natiuni si (2) corectarea dezechilibrelor
care conduc la efecte negative asupra bunastarii generale
Din aceasta perspectiva, este de inteles cunoasterea aparitiei,
dezvoltarii si diversificarii tipurilor de resurse financiare publice, a caror
componenta si evolutie insotesc insasi evolutia societatii.
1.2.1 Continutul economic grupeaza urmatoarele principale
categorii de resurse financiare publice: veniturile fiscale - adica prelevarile
obligatorii din categoria impozitelor, taxelor si contributiilor; resursele de
trezorerie, precum si resursele atrase prin credite publice si prin emisiune
monetara fara acoperire.
Veniturile cu caracter fiscal constituie in continuare o sursa
principala de formare a resurselor financiare publice, desi majorarea
volumului lor implica actionarea unui complicat sistem, bazat pe legislativ
si executiv deopotriva. Insuficienta acestei categorii de venituri obliga cel
mai adesea recursul la alte resurse, dupa exigentele conjuncturale.
Resursele de trezorerie au caracter temporar si rambursabil, dar
comporta costul determinat de dobanda aferenta titlurilor de stat pe
termen scurt, ca si cheltuielile ocazionate de lansarea si /sau retragerea
din circulatie a inscrisurilor. La aceste resurse se apeleaza pentru
acoperirea golurilor temporare din bugetul public si din fondurile speciale.
Trezoreria generala a statului este un organism specializat prin
intermediul caruia se efectueaza plati si incasari in contul bugetului,
precum si in contul institutiilor publice administrate in regim extrabugetar.
Concordanta intre nivelul cheltuielilor si cel al veniturilor se realizeaza prin
contractarea de pe piata de capital a unor titluri de stat: certificate de
depozit, bonuri de tezaur etc.
Resursele din imprumuturi publice se gestioneaza tot prin
sistemul trezoreriei publice si, indiferent de provenienta interna sau
externa a acestora, servesc acoperirii deficitelor curente.
Emisiunea baneasca fara acoperire este si ea posibila, dar si
nociva, prin activarea spiralei inflationiste, pe plan social si economic
determinand grave si persistente inconveniente.
Dupa incasare, aceste venituri isi pierd individualitatea si sunt
cheltuite pentru indeplinirea functiilor statului, adica pentru infaptuirea
obiectivelor de politica economica, sociala si financiara.
1.2.2 Forma organizatorica este un criteriu indeobste raspandit
pentru gruparea resurselor publice, ordonate in functie de structura
federala sau structura unitara a statului respectiv.
In statele de tip unitar, similare cu tara noastra ca organizare, se
deosebesc resurse publice ale bugetului central si cele ale bugetelor
locale. Sistemul veniturilor bugetare este un sistem unitar de expresie
a unui anumit tip de relatii social-economice si este compus din
suma veniturilor care completeaza bugetul statului, bugetele locale si
bugetul asigurarilor sociale.
Resursele mobilizate ca asigurari sociale se adauga celorlalte
categorii si compun bugetul general (central), intocmit ca un buget
consolidat, prin cumularea tuturor categoriilor de resurse pe structura
sistemului bugetar, eliminandu-se transferurile dintre diferitele verigi ale
bugetului.
Structura bugetului general consolidat4 cuprinde urmatoarele
resurse financiare publice:
a) resurse financiare ale bugetului de stat, unde intra veniturile fiscale
(sau curente) de genul impozitelor si taxelor, veniturile nefiscale,
precum si veniturile din capital;
b) resurse financiare ale asigurarilor sociale de stat, cuprinzand
contributiile si toate platile care alimenteaza bugetul asigurarilor
sociale de stat;
c) resursele financiare cu destinatie speciala, cu care se alimenteaza
fondurile speciale constituite la nivel central, din venituri fiscale,
nefiscale si diverse contributii cu afectatie speciala; aceste fonduri
sunt specifice fiecarui program de guvernare;
d) resursele financiare ale bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale,
din categoria carora fac parte: impozitele, taxele si veniturile
nefiscale cu caracter local, cotele si sumele defalcate din unele
venituri ale bugetului de stat, cotele adi tionale la unele venituri ale
bugetului de stat si transferurile cu destinatie speciala de la
bugetul de stat; la acestea se adauga diferite venituri proprii ale
bugetelor locale, inclusiv veniturile din capital.
Tot cu caracter de venituri curente sunt si veniturile institutiilor publice
producatoare de bunuri distribuite gratuit sau sub pret, si al caror consum
functioneaza in regim nonconcurential. Finantarea principala a acestor
institutii este de la buget, sub forma alocatiilor si subventiilor cu care se
completeaza veniturile proprii.
1.2.3. Provenienta este inca un criteriu de ordonare, potrivit caruia
resursele financiare publice pot fi:
interne - unde sunt grupate majoritatea impozitelor, taxelor si
contributiilor pentru asigurari sociale si fondurile speciale, ca venituri
fiscale, plus veniturile nefiscale;
externe, care sunt imprumuturile externe de stat, precum si
transferurile cu titlu definitiv, unilateral si nerambursabil din strainatate.
Capacitatea surselor de venituri si sarcinile bugetului de stat
reprezinta doua entitati a caror corelare si armonizare exprima felul in care
autoritatea publica isi exercita si isi valorifica rolul alocativ, distributiv si
stabilizator.
1.3. SISTEMUL FISCAL - CONCEPT SI RATIONALITATE
Transferurile, bunurile si serviciile publice, precum si fiscalitatea
reprezinta complexul instrumentar de interventie si operare al autoritatii
publice in viata social-economica.
Formula principala de procurare a resurselor financiare publice este
fiscalitatea ca suma a tuturor relatiilor dezvoltate si valorificate de
catre stat, prin folosirea puterii sale de constrangere si a dreptului
sau suveran. Constrangerea la care apeleaza statul vizeaza numai pe
acei subiecti care indeplinesc anumite conditii de avere sau de venit.
Prelevarile fiscale au aparut o data cu aparitia puterii publice a statului
si a relatiilor de schimb. Obligatiile fiscale ce revin subiectilor din economie
sunt obiectul unui mare volum de reglementari si norme, a caror incalcare
sau ignorare poate periclita capacitatea de finantare a atributiilor ce revin
statului. Impozitele si taxele sunt cele mai active instrumente de prelevare
fiscala din venitul national si avutia nationala. Tipologia si obiectivele
prestabilite in legatura cu impozitele, taxele, contributiile si orice alte plati
care converg la constituirea sarcinii fiscale sunt administrate de catre un
aparat fiscal specializat, ca exponent autorizat al statului in materie.
Produs al gandirii, deciziei si actiunii factorului uman, sistemul fiscal5
a fost creat pentru atingerea unor obiective de ordin financiar, la care, pe
masura evolutiei societatii umane, s-au adaugat si alte obiective, de ordin
social, economic si politic.
Obiectivele de ansamblu ale sistemului fiscal presupun existenta
si operarea unor decizii strategice, in timp ce aplicarea mai multor
decizii tactice vizeaza realizarea punctuala a scopurilor consecutive pe
termen scurt, dar finalitatea lor se conjuga si se apreciaza pe termen
lung
Baza de concepere si de folosire a instrumentarului fiscal se compune
dintr-o varietate de elemente de natura economica aflate in stranse relatii
de interconditionare. Impreuna cu deciziile politice, administrarea
variatelor prelevari si alocari financiare compune osatura pe care fiinteaza
si functioneaza sistemul fiscal.
Prin urmare, ". sistemul fiscal este un ansamblu de concepte,
principii, metode si procese cu privire la o multitudine de elemente
(materie impozabila, cote, subiecti fiscali), intre care se manifesta
relatii aparute ca urmare a proiectarii, legiferarii, asezarii si perceperii
impozitelor, si care sunt gestionate conform legislatiei fiscale, in
scopul realizarii obiectivelor sistemului 6
Diversitatea conceptelor specifice cu care opereaza teoria si practica
fiscala relativizeaza nuantele dintre sistemul fiscal si fiscalitate. Astfel,
coexista doua abordari ale problemei:
a) abordarea financiara - potrivit careia ar fi vorba de un sistem
de asezare si percepere a impozitelor, si
b) abordarea juridica - potrivit careia ar fi vorba despre un sistem
de norme si legi referitoare la fisc si incasarea impozitului.
Apar, deci, doua elemente de referinta: fiscul si impozitul. Fiscul este
administratia obligata sa gestioneze perceperea impozitului in timp ce
impozitul este contributia solicitata pentru asigurarea functionarii
obligatiilor publice ale statului si a colectivitatilor locale.
Mijlocul normal si cel mai important de finantare a nevoilor publice
este impozitul, cea mai raspandita prelevare fiscala a epocii moderne si
punct de referinta in teoria si practica fiscala de pretutindeni.
Lucrarile de specialitate7 surprind fiscalitatea cu urmatoarele sale
functii principale, acestea fiind, totodata tehnici si principii de sustinere a
interventionismului statal:
1. ordoneaza alocarea resurselor, deoarece atat prin constituirea
veniturilor publice, cat si prin orientarea cheltuielilor publice, se efectueaza
o anumita ordonare a preferintelor colectivitatii in cadrul sistemului de
decizie politica;
2. afecteaza cresterea economica, prin impactul demobilizator,
profund disuasiv pe care-l exercita asupra ofertei de munca, a
economisirii, cat si asupra intentiilor de a investi si de a inova;
3. modeleaza deliberat deciziile economice ale cetatenilor, daca
ar fi sa se considere ca partinitoare subventiile, facilitatile si, respectiv,
exonerarile fiscale sau, din contra, suprataxarea unor activitati, cum este
cazul poluarii ori a accizelor sporite pentru consumul de tutun, alcool etc.
Din necesitatea eliminarii posibilelor efecte perverse ale impozitului,
asa cum se rasfrang acestea asupra alocarii resurselor sau asupra
cresterii economice, au aparut exigentele de rationalitate a sistemului
fiscal, sau de fiscalitate optimala8
Analiza porneste de la principalele functii ale sistemului fiscal: de
finantare, de redistribuire si de stabilizare, a caror obiective trebuie
urmarite cumulat, insa intr-o combinatie de procedee si tehnici care sa le
atenueze efectele deseori conflictuale, contradictorii.
Primele rezultate ale cautarilor pentru un sistem fiscal rational sau o
fiscalitate optima s-au concretizat in conceperea si aplicarea unor
principii de impunere; dubla dimensiune a impunerii, politica si tehnica,
este valorificata in formularea primelor maxime ale impunerii, pentru care
teoria si practica fiscala raman tributare tot clasicului Adam Smith:
a) justetea (echitatea) fiscala este primul principiu si a avut ca scop
imediat diluarea, chiar anularea privilegiilor nobiliare si ale clerului fata de
restul populatiei; ca atare, supusii aveau fata de stat obligatia de a
contribui cu impozite platite in stricta conformitate cu veniturile sau
averea pe care o au;
b) certitudinea impunerii se refera la inlaturarea arbitrariului si a
voluntarismelor, susceptibile la abuzuri, atat din partea statului, cat si din
partea contribuabililor; se arata ca un impozit incert poate provoca mai
mult rau decat unul impovarator;
c) comoditatea impunerii face referire la acele tehnici si metode de
incasare care, prin orice mijloace, trebuie sa-i usureze contribuabilului
demersurile proprii de a-si plati darile;
d) randamentul impunerii se refera la costurile pe care le presupune
functionarea unui sistem fiscal; acesta trebuie sa fie eficient fara a
necesita costuri prea mari; trebuie sa fie corect ordonat, incat sa nu-i
stanjeneasca pe contribuabili de la activitatile lor curente, creatoare de
venituri si, in acelasi timp, sa favorizeze alimentarea cu fonduri a
bugetului public in mod sistematic si operativ.
Potrivit evolutiilor firesti din societatea umana maximele impunerii s-au
diversificat, s-au imbogatit cu noi si noi contributii si observatii, specifice
pozitiilor si abordarilor politice de la nivelul managementului
guvernamental. Invatamintele Marii Depresiuni a anilor '30 si influenta
ideilor Keynesiste au determinat cresterea rolului statului in viata socialeconomica
si, implicit, a rolului impozitelor.
Retinem ca notabile completarile aduse de americanii Richard si
Peggy Musgrave cu privire la cerintele unui sistem fiscal optim:
a) repartizarea sarcinii fiscale sa fie echitabila, in sensul ca fiecare
individ trebuie sa fie determinat la corecta platire a partii ce-i revine;
b) misiunea principala a impozitului este sa corecteze ineficienta in
sectorul privat si sa nu afecteze piete eficiente;
c) structura impozitului trebuie sa faciliteze atingerea obiectivelor de
politica fiscala propuse pentru stabilizare si crestere;
d) sistemul fiscal trebuie sa fie eficient, ordonat si pe intelesul
contribuabilului;
e) costul administratiei si a sistemului de constrangere sa fie restrans
si compatibil cu toate celelalte obiective ale managementului
guvernamental.
Deceniile recente au cunoscut o puternica amploare a dezbaterilor cu
privire la impunere si impozite, in contextul confruntarilor din teoria
economica intre liberalism si interventionism.
Finalizarea analizei economice a fiscalitatii s-a condensat in cateva
criterii considerate cerinte de optimalitate pentru un sistem fiscal:
criteriul de echitate, privitor la o justa repartitie a poverii fiscale,
luand in considerare repercutarea sau translatarea acesteia de
la contribuabili legali, la platitori efectivi;
criteriul de neutralitate sau eficacitate, privitor la impactul
sistemului fiscal asupra cresterii economice, care poate fi
stimulent sau obstacol al investitiei si creatiei;
criteriul transparentei, care include stabilitatea, costul si
coerenta, astfel incat sa determine acceptarea de catre cetateni,
consimtamantul acestora pentru plata obligatiilor fiscale.
Chiar daca aceste abordari cantoneaza in teorie, pentru ca decizia
finala apartine politicului, importanta expunerii este deosebita, mai ales in
contextul actual de reeducare, de formare constienta a unei noi categorii
de contribuabili, obiectiv de atingerea caruia depinde, intr-o semnificativa
masura, insasi comprimarea tranzitiei.
TEMA DE SEMINAR:
Impozitele - de la impact, prin repercusiune, la efecte
(Repercusiunea si incidenta impozitelor)
Pe langa latura tehnica, financiara sau juridica, privitor la tratarea
impozitului de mare importanta este si latura sociologica, deoarece este
posibil ca subiectul platitor al impozitului sa nu fie pana la capat acelasi cu
cel care suporta obligatia fiscala. "Datorita relatiilor sociale existente,
concretizate in fluxuri de diferite naturi, impozitul difuzeaza in mediul
economic, in care subiectii apar si dispar in mod natural"9
Conceptele de impact, repercusiune sau incidenta a impozitelor au
o relativ ampla istorie in analiza fiscala internationala, insa o cercetare
minutioasa a fenomenelor si termenilor isi afla expresia in cuprinzatoarea
lucrare mai sus citata. Premizele de pe care sunt conduse clasificarile au
in vedere:
- relatiile dintre subiectii posesori ai factorilor de productie si
- produsul acestor relatii.
Se arata ca impozitul difuzeaza si influenteaza fluxurile reale prin
intermediul fluxurilor monetare, dar numai pana la momentul in care apar
fluxurile financiare de natura fiscala.
Terminologic, fenomenul este numit "répercussion", respectiv
"incidenza" in analizele franco-italiene, in timp ce termenul "impact"
este folosit de scrierile in limba engleza pentru exprimarea completa a
aceleiasi idei.
I. Fara a adera explicit la unul sau altul din termeni, lucrarea define ste
conceptul de repercusiune ca fenomen complex de transferare a
impozitului existent sau prevazut de lege asupra unor subiecti terti,
printr-un proces de substituire a anumitor contribuabili de drept,
odata sau in mod treptat, astfel incat obligatia fiscala este transmisa
asupra contribuabilului real.
In continuare este propusa cu argumente o tipologie a repercusiunii
din mai multe unghiuri de abordare.
Din punct de vedere juridic si tehnic, repercusiunea ar fi una
oficiala sau formala - cand este prevazuta de forul legislativ si decurge
din natura faptica a anumitor impozite care se transmit de la contribuabilul
de drept asupra celui de fapt; si cealalta forma de repercusiune,
neoficiala - cand aceasta transmitere se realizeaza in aceeasi directie,
dar impotriva vointei forului legislativ.
Din punct de vedere al modului de transmitere, repercusiunea
poate fi in sens pozitiv - cand translatia integrala sau partiala a
impozitului se realizeaza in sensul normal si natural al fluxurilor banesti,
sau in sens negativ - cand se realizeaza pe fondul unei conjuncturi
aparte si ca urmare a unei tranzactii economice cu caracter exceptional.
Dupa forma de manifestare a impozitului in sistemul economic
se poate vorbi despre o repercusiune simpla - cand obligatia fiscala este
transmisa integral asupra contribuabilului real; progresiva - daca
transmiterea impozitului se produce pe mai multe trepte, printr-unul sau
mai multi contribuabili intermediari; si mai poate fi compusa sau mixta -
cand impozitul se transmite in proportii diferite intre cele doua categorii de
contribuabili, dar contrar prevederilor juridice.
Fata de varietatea formelor de repercusiune a impozitelor - si in
legatura cu care analistii sunt departe de o concluzie deplin satisfacatoare
- de mai mare interes apare raspunsul la intrebarea "cine suporta, de fapt,
sarcina fiscala?".
II. O posibila lamurire incepe prin a se defini conceptul de incidenta
a impozitelor sau incidenta fiscala. Justificarea importantei in cunoasterea
acestui concept este legata de repartizarea obligatiei fiscale globale intre
subiectii unei economii, precum si de efectele pe care aceasta le
genereaza in distribuirea bunastarii. Asadar, incidenta impozitului este
punctul in care impozitul actioneaza asupra contribuabilului real, ca
rezultat final al fluxului parcurs de un impozit.
Incidenta reprezinta impactul final al impozitului asupra veniturilor
repartizate subiectilor economici.
In abordarea impactului produs de un impozit trebuie avute in vedere
rezultatul imediat al actiunii impozitului asupra materiei impozabile sau
rezultatele lovirii succesive a impozitului asupra altor persoane decat cele
care vor suporta impozitul urmare repercusiunii.
III. Ca urmare a producerii impactului, repercusiunii si/sau incidentei
impozitelor, se pot produce o serie de efecte de naturi diferite si care se
valorifica si se anticipeaza in consecinta, prin anumite masuri de politica
macroeconomica.
Efectele financiare sunt primele rezultate ca urmare a impactului,
repercusiunii si incidentei impozitelor. Aici intra:
- efectele de trezorerie, cu caracter temporar si de autofinantare,
care influenteaza nivelul resurselor proprii ale unitatilor
structurale de baza ale economiei;
- efectele de venit, cu influente la nivelul consumului, deoarece
aceste efecte se resimt la nivelul persoanelor fizice.
Efectele generale economice sunt propagate in timp si in spatiu
asupra tuturor categoriilor de subiecti economici, cum ar fi: asupra
economisirii si efortului productiv, asupra muncii si evolutiei structurale a
agentilor economici, dar si efectele exercitate de alocatiile bugetare pe
care le-au finantat impozitele (astfel) tratate.
