Studiu de caz - structura si evolutia Sistemului Bancar European

Studiu de caz - structura si evolutia Sistemului Bancar European

1.     Situatia existenta

Evolutia sistemului bancar European evidentiaza aportul factorului legislative la integrarea sistemului bancar, in acest sens actiunile intreprinse de factorii legislativi grupandu-se in 5 etape:

dereglementarea pietelor interne;

diversele incercari de armonizare a reglementarilor bancare;

directive privind o singura autorizare, controlul intern, recunoasterea reciproca si liberalizarea serviciilor bancare;

crearea unei singure monede;

Planul de Actiune privind Serviciile Financiare.

Prima etapa a inceput in 1957 si a corespuns obiectivului Tratatului de la Roma, care avea ca scop transformarea pietelor nationale intr-o singura piata comuna.

A doua etapa, referitoare la armonizarea reglementarilor bancare, a inceput concret in 1977, odata cu adoptarea Primei Directive Bancare privind coordonarea legilor, reglementarilor si prevederilor legislative ale institutiilor de credit.

A treia etapa corespunde procesului de definitivare a Pietei Interne.

A patra etapa corespunde crearii unei singure monede.

Pana in 1980, imaginea sistemului bancar este cea a unui sistem fragmentat; chiar daca in 1973 au fost abolite restrictiile in ceea ce priveste organizarea si prestarea de servicii si activitati bancare, in realitate, sistemele bancare ale majoritatii tarilor erau restrictionate pe un larg set de constrangeri, indeosebi de cele care vizau controlul fluxurilor de capital.

Cele mai importante restrictii erau urmatoarele: controlul ratei dobanzii, controlul capitalului, reglementari in ceea ce priveste participarea bancilor la activitati de intermediere de valori mobiliare prin intermediul burselor de valori, restrictii privind infiintarea de sucursale in strainatate si intrarea bancilor noi pe piata, plafonarea creditelor, cerinte obligatorii privind investitiile, restrictii in domeniul asigurarilor.

Cea mai aplicata restrictie era cea care viza controlul ratei dobanzii, utilizata in toate tarile, cu exceptia Olandei si Marii Britanii. Controlul fluxurilor de capital era practicat in majoritatea tarilor europene (printer cele mai semnificative - Franta, Italia, Spania, Irlanda), liberalizarea capitalului fiind efectiva doar in Germania, Luxemburg, Olanda si Marea Britanie.

De asemenea, bancile aveau restrictii in desfasurarea unor activitati de intermediere cu valori mobiliare in Danemarca, Spania, Franta, Italia, Marea Britanie si Portugalia iar activitatile de asigurari erau restrictionate in Germania, Danemarca, Spania, Franta, Italia, Olanda si Portugalia.

Plafonarea creditului s-a utilizat in Danemarca, Spania, Franta, Italia si Portugalia, iar intrarea noilor banci pe piata a fost descurajata in Spania, Grecia si Italia.

Se constata ca tarile in care actionau cele mai multe restrictii au fost Danemarca, Spania, Franta, Italia si Portugalia iar cele mai liberale au fost Belgia, Luxemburg, Germania, Marea Britanie si Olanda, cele care domina industria bancara si in zilele noastre.

2.     Armonizarea legislatiei bancare

Armonizarea legislatiei vizeaza, in principal, coordonarea bancara, avand ca scop esential fundamentarea recunoasterii reciproce a bancilor in conditiile unor norme prudentiale similar in masura sa asigure stabilitatea sistemului bancar in cadrul pietei unice europene.

Se evidentiaza, sub acest aspect:

modul de determinare a fondurilor proprii;

cerintele privind rata de solvabilitate.

Fondurile proprii sunt considerate sub doua ipostaze:

elementele ce constituie fondurile proprii de baza sau fondurile proprii "dure", reprezentate de capital si rezervele publicate, care sunt incluse nelimitat in cadrul fondurilor proprii;

elementele complementare (reserve din reevaluare, titluri cu durata determinate, angajamentele membrilor bancilor cooperatiste si imprumuturile subordonate care se iau in calcul limitat pentru jumatate din capitalul de baza).

Rata solvabilitatii constituie axul central al regulilor bancare armonizate, norma lui Cooke stabilind un raport minimal de 8% intre fondurile proprii si activele ponderate in functie de risc, in mod asemanator activelor fiind considerate si elementele extrabilantiere, potrivit unei scari de expunere la risc proprii.

Astfel, dezvoltarea operatiunilor extrabilantiere isi gaseste acoperierea printr-o participare mai inalta a aportului de capital.

Procesul de aliniere a normelor bancare s-a desfasurat in timp pe alte arii semnificative, avand drept obiectiv central armonizarea si uniformizarea pentru o buna functionare a sistemului integrat constituit prin aderarea si integrarea unor sisteme cu caracteristici diferite, precum:

creditul de consum, prin prescriptii minimale cu privire la creditul de consum, vizand o mai buna protectie a consumatorilor europeni si eliminarea distorsiunilor datorate discrepantelor de reglementare;

prevenirea utilizarii sistemului bancar in scopul spalarii banilor, impunand bancilor o serie de procedee si masuri organizatorice necesare pentru identificarea clientilor care ar putea realize asemenea operatiuni;

supravegherea si controlul marilor riscuri, pentru evitarea unei concentrari excesive a riscurilor aferente unui client, limitandu-se creditele acordate in raport de fondurile proprii are creditorului;

sistemul de garantare a depozitelor, impunand tuturor bancilor din Uniunea Europeana sa adere la un sistem de garantare a depozitelor.

3.     Restructurarea sistemului bancar

Tarile Uniunii Europene au o experienta proprie in ceea ce priveste ritmul si istoria restructurarii sistemelor bancare. Inainte de a prezenta recentele evolutii, cateva din aceste modele pot fi rememorate.

Astfel la sfarsitul anilor '80 si inceputul anilor '90, procesul de restructurare si concentrare bancara a avut loc in tari mici ale UE, cum ar fi Danemarca si Olanda, acest process conducand la crearea unor puternice institutii nationale, pregatite pentru competitie in cadrul unei piete unice, sau ca o parte regional a acesteia.

La inceputul anilor '90, in plina criza a sistemului bancar scandinav, fuziunile si achizitiile au creat puternice institutii financiare in Suedia si Finlanda. Bancile din Marea Britanie, deloc mici in comparatie cu institutii financiare similare, au cunoscut un ciclu de fuziuni si achizitii la sfarsitul anilor '80, si inceputul anilor '90. In Spania, un proces similar a avut loc la inputul anilor '90, implicand in special bancile de economii. In aceeasi perioada, mai multe tari au intreprins eforturi pentru privatizarea unora din marile banci proprietate publica, prin atragerea investitorilor private. Mai mult, o tendinta s-a conturat pentru institutiile cu o structura de proprietate mutual, respective "demutualizarea" (in tari cum ar fi Marea Britanie, Irlanda, Danemarca si Germania), institutii (precum societatile de constructii si bancile de economii), care au avut o organizare mutuala, abandonand aceasta forma organizatorica, convertind proprietatea cooperatista in alte forme private legale.

Impreuna, eforturile de privatizare si "demutualizare" au sporit interesul pentru fuziuni si achizitii bancare, crescand numarul institutiilor participante.

Un alt model de fuziuni si achizitii bancare este caracterizat de expansiunea geografica a marilor banci europene in cadrul pietelor emergene (in formare), cum ar fi Asia de Sud-Est, Europa Centrala si de Est si America Latina. Bancile din tarile membre ale Uniunii Europene s-au extins in tarile emergene, indeosebi in acelea intre care au existat legaturi istorice (cum ar fi banci din Italia, Spania si Portugalia in America Latina si, de asemenea, in Europa Centrala si de Est, cu mai multa precautie).

Modelul reflecta actiunea convergenta a mai multor factori, printer care mentionam:

a)     modelul de dezvoltare economica centru-periferie;

b)     istoric:fostele colonii;

c)     psihologic: frica de comunism;

d)     structura de productie.

4.     Formarea pietei bancare europene

In decembrie 1985, Consiliul Comunitatii a adoptat Actul Unic, ca expresie a hotararii tarilor membre ale Comunitatii Europene de a desavarsi procesul de integrare pe care Tratatul de la Roma l-a stabilit in sensul realizarii unui spatiu economic integrat pe baza unei triple libertati de circulatie: a persoanelor, a marfurilor si serviciilor si a capitalurilor.

Obiectivul Actului Unic era de a deschide pentru Europa o noua etapa a liberalizarii in domeniul miscarii capitalurilor si schimburilor de servicii in spiritual Tratatului de la Roma, ceea ce era deja realizat la acea data in domeniul schimburilor de marfuri.

In concordant cu ideile Actului Unic, se urmarea sa se asigura, pana la sfarsitul anului 1992, o mare piata unificata, care sa aduca o reconsiderare a perspectivelor in domeniu.

Pana la adoptarea Actului Unic era recunoscuta libertatea de stabilire, de a intreprinde activitati bancare in oricare din tarile Comunitatii, in conditiile stabilite de statul respective pentru oricare din cetatenii sai, iar acum obiectivul urmarit era acela de a permite bancilor libera prestatie de servicii fara a se tine cont de frontierele existente, aceasta insemnand ca banca este supusa numai reglementarilor autoritatilor din tara de origine.

Prin aceasta se asigura unei banci date dintr-o tara a Comunitatii Europene posibilitatea de a actiona, in baza autorizatiei de functionare din tara sa, in oricare dintre celelalte tari, fara nicio alta formalitate suplimentara, aceasta insemnand, de fapt, recunoasterea reciproca a autorizatiilor privind functionarea bancilor.

Aplicarea prevederilor Actului Unic se bazeaza pe trei elemente complementare:

libertatea de miscare a capitalurilor;

libera prestatie a serviciilor financiare si bancare transfrontaliere;

armonizarea minimala a reglementarilor care se aplica activitatii bancare si financiare.

Tratatul Uniunii Europene convenit intre tarile membre interzice orice restrictie privind miscarea capitalului si platile intre statele membre si asigura trainicie integrarii europene, armonizarea deplina a pietei capitalurilor fiind inca franata de caracteristicile nationale ale pietelor monetare, decurgand mai ales din nivelul inflatiei.

Instaurarea unei piete unificate permite ca bancile sa aiba dreptul de a furniza servicii, in toata gama de activitati bancare, fara a avea structure organizatorice proprii in tara in care isi au rezidenta clientii, dar si prin intermediul unor sucursale infiintate de ele in mod liber. 

Astfel, s-a statuat principiul recunoasterii reciproce a autorizatiilor bancare si a legislatiei bancare in virtutea carora statele membre renunta sa impuna propriile conditii de acces la activitatea bancara si financiara a sucursalelor unei banci instalate pe teritoriul lor, sucursalele bancilor straine fiind supuse numai reglementarilor din tarile lor de origine, considerate in fapt echivalente.

In contextual directivelor vizand integrarea sistemelor financiar-bancare, sunt stabilite:

operatiunile susceptibile a fi desfasurate de catre institutiile de credit beneficiare de recunoastere mutuala: primirea depozitelor si a altor fonduri ce pot fi retrase de la public; acordarea de credite ce includ credit de consum, credit ipotecar, factoring, credit pentru tranzactiile comerciale (inclusiv forfaiting); leasing financiar; servicii de transfer al banilor, emiterea si administrarea de mijloace de plata (de exemplu, carti de plata, cecuri de calatorie si ordine de plata - banker's draft); garantii si angajamente; cumpararea si vanzarea pe cont propriu sau in contul clientului pentru: instrumente ale pietei monetare (cecuri, cambii, certificate de depozit), valute straine, operatiuni cu derivative: futures si optiuni, instrumente valutare si rata dobanzii, titluri transferabile; participari la emisiuni de actiuni si furnizarea de servicii privind asemenea emisiuni; consultatii privind preluari de unitati (structure de capital), strategie industrial si problem decurgand din asemenea operatiuni; consultatii si servicii referitoare la fuziuni si achizitii de structure preluabile; agentie de bursa-brokeraj; plasamente de portofoliu; management si consultatii; pastrarea in siguranta si administrarea titlurilor, servicii de referinta privind creditele; servicii de pastrare in custodie.

Aceasta enumerare urmareste sa stabileasca activitatile cu specific bancar care rezolva dificultatile si disensiunile aparute la intocmirea documentului, in legatura cu posibilitatea de a define activitatea bancara printr-o formula mai restrictiva, prin aceasta promovandu-se formula bancii universale, extinzand functiunile bancilor comerciale la o sfera larga de operatiuni specifice bancilor de afaceri si bancilor specializate.

Prin directive se statueaza necesitatea unei cooperari intre autoritatile de supraveghere bancara din tara de origine a bancii si cele din tara in care aceasta actioneaza;

regulile prudentiale comune si procedurile de control minimale, institutiile bancare care solicita autorizatie trebuind sa aiba un capital minim determinat, suma necesara a fi mentinuta in continuare pe tot timpul activitatii;

regula prudentiala cu privire la participarea bancilor sau a altor institutii de credit de la intreprinderi cu character nonfinanciar.

5.     Perspectivele pietei bancare unice

Piata bancara este cel mai greu de uniformizat dintre toate pietele financiare ale zonei euro, una din prioritatile Agendei de la Lisabona, crearea unei piete financiare unice paneuropene, ramanand inca o tinta indepartata in ceea ce priveste sectorul bancar.

Creditarea bancara transfrontaliera se afla inca la un nivel extreme de scazut, reprezentand sub 10% din imprumuturile din sectorul retail, iar dobanzile oferite diferind foarte mult de la o tara la alta.

Impactul introducerii monedei europene asupra pietei unice s-a concretizat, in prima faza, in introducerea dereglementarii, iar in faza a doua, a favorizat integrarea si internationalizarea bancara pe calea fuziunilor si achizitiilor.

Activitatea de fuziuni si achizitii in Europa se incadreaza in diferite tipare, in functie de:

sectoarele de piata implicate (banci mutuale, banci proprietate publica, banci de economii);

marimea pietei respective;

marimea relative a institutiilor, raportat la nivelul international de pe alte piete si segmente specific;

dezvoltarea si integrarea tehnologiilor IT, specific fiecarei institutii financiare.

Experienta international, dar si cea din zona euro permit formularea urmatoarelor concluzii referitoare la dezvoltarea proceselor de fuziuni si achizitii:

1.     Bancile care opereaza pe pietele caracterizate printr-o mare concentrare bancara practica, de obicei, dobanzi mari la imprumuturile pentru micile afaceri si platesc dobanzi reduse la depozitele colectate prin operatiuni de ratail (de la gospodarii), evolutiile recente evidentiind ca:

noile canale de distributie a produselor si serviciilor bancare fac ca pietele bancare locale sa fie mult mai contestabile;

dereglementarea a dus la cresterea competitiei pe pietele locale;

produsele bancare devenite marfuri au facut competitia mult mai perfecta decat in trecut si totodata au modificat puterea pietei.

2.     Companiile de consultanta financiar-contabila specializate evidentiaza rezultatele complexe ale proceselor de fuziuni si achizitii.

3.     Modificarile reglementarilor au creat o piata mai larga, prin eliminarea unor restrictii interstatale referitoare la sistemele bancare din interiorul Uniunii Europene, in Europa crearea zonei euro avand un rol important.

Beneficiile rezultate din ajustarea costurilor de exploatare pot fi estimate mai usor in ceea ce priveste fuziunea dintre institutiile financiare interne, in timp ce in cazul grupurilor financiare sunt anticipate veniturile viitoare din desfasurarea intregii game de activitati specific grupului nou format.

Studiile asupra fuziunilor si achizitiilor bancare au incercat sa identifice scopul economic al acestora, rezultand ca, datorita ineficientei commune a bancilor, fuziunile interne intre parteneri de aceeasi dimensiune semnifica incercarea de imbunatatire a eficientei bancare.

Noii intrati in industria bancara au intensificat substantial competitivitatea mediului intr-un numar de tari din Uniunea Europeana, noii actori cuprinzand entitati bancare infiintate de banci straine, companii de asigurari, lanturi de supermarket-uri, vanzatori de automobile, adesea bazandu-se pe "tehnologiile livrarii la distanta", respectiv "banca la domiciliu", cu servicii prin telefon sau internet-banking.

Noii intrati au stimulat dezvoltarea "bancii de la distanta" (internet-banking), dezvoltarea bancilor pe internet fiind in expansiune in majoritatea tarilor Uniunii Europene, avand cel mai amre impact asupra conditiilor competitiei in sectorul bancar privat.

6.     Globalizarea si internationalizarea creditului bancar

Globalizarea si internationalizarea creditului bancar au avut impact, indeosebi, asupra creditului, sub urmatoarele aspecte:

diversificarea produselor credit, atat pentru clientele corporatista, cat si pentru gospodarii si stat;

dezvoltarea tranzactiilor printr-un support tehnologic conexat la retelele informatice si tehnologiile IT;

scaderea pretului creditului (in paralel cu reducerea marjei), proces vizibil in tarile membre ale Uniunii Europene, influentat atat de ritmul economisirii interne, specific pentru fiecare tara, cat si de inflatie, fiscalitate si politica monetara a tarilor respective;

dezvoltarea creditului de consum si a creditului ipotecar;

cresterea elasticitatii cererii pentru produse de credit.

In ultimii ani, s-au manifestat anumiti factori, specifici de la o tara la alta, cu geneza interna sau internationala, care au afectat direct marimea marjelor bancare pentru fiecare dintre statele membre ale Uniunii Europene, pentru majoritatea tarilor Uniunii Europene reducerea preturilor creditului practicata de banci datorandu-se cresterii competiei bancare, efect activ si vizibil al globalizarii finantelor in Europa.

Alti factori important, raportati la piata creditului, sunt: ratele dobanzii, inflatia, structura preturilor, costurile de exploatare ale bancilor si regularizarea acestora.

Modificarea ratei dobanzii pe piata a avut un impact puternic pe termen scurt in evolutia marjelor, deoarece bancile nu pot modifica imediat, dupa modificarea ratei dobanzii pe piata, dobanda creditelor si a depozitelor. Slaba reactive a bancilor s-a datorat si "costurilor de antrenare" pe care le-ar presupune modificarea ratelor dobanzilor asupra clientilor, tentatiei de a nu produce modificari in pretul actiunilor emise de banca si tranzactionate pe piata de capital, asteptarilor in ceea ce priveste rata dobanzii.

Nivelul ratelor dobanzii pietei a avut efect asupra evolutiei marjelor, pentru rate mari ale dobanzii fiind mai usor pentru banci sa ajusteze ratele dobanzilor aplicate clientilor, in cazul unor schimbari ale dobanzii pe piata.

Suprataxarea serviciilor de administrare a conturilor bancare a afectat, deasemenea, marjele bancare, atunci cand marimea acestora a trebuit sa acopere o parte din cheltuielile de exploatare bancara, la acelasi nivel ca al primei de risc. 

Securizarea imprumuturilor (transformarea creantelor din credite in titluri de valori mobiliare, tranzactionate pe piata de capital) a permis bancilor sa practice marje ale dobanzii active ceva mai scazute, datorita unui prêt mai scazut al capitalului, pe piata primara.

Transferarea partial a reducerii costurilor de operare in costuri aplicate clientilor, mai reduse, ca urmare a practicarii unor marje scazute, a avut un impact favorabil in conditiile cresterii eficientei sistemului bancar.

Bibliografie

1.     Gheorghe Manolescu, Politici si Institutii financiar-bancare Europene, editura fundatiei Romania de Maine, 2008.

2.     Mirela Diaconescu, Economia Europeana, editura Uranus, 2006.

3.     http://www.eco.md

4.     http://www.marketwatch.ro