|
|
|
Spatiu al libertatii pentru majoritatea locuitorilor sai, orasul nu este insa caracterizat de egalitate sau omogenitate sociala, diferentele fiind date atat de ocupatiile variate ale locuitorilor sai, intre care preponderente sunt cele mestesugaresti si comerciale, cat si de nivelul material atins de fiecare. Nu trebuie sa uitam ca orasul se dezvolta in cele din urma in stransa legatura cu societatea rurala, care fusese descrisa ca fiind alcatuita din cele trei ordine traditionale : cei ce se roaga, cei ce se lupta, cei ce muncesc. Exista deci si la oras numerosi clerici, mai ales in spatiul italian, dar si in cel francez, iberic sau englez. Acestia pot fi canonicii din anturajul episcopului, calugarii benedictini, ale caror manastiri erau asezate initial la marginea oraselor, si din secolul al XIII-lea calugarii franciscani si dominicani, care apar tocmai pentru a oferi asistenta religioasa in cadrul oraselor. Numerosi membri ai aristocratiei laice continua sa traiasca la rindul lor in oras. Sint apoi nenobilii, oraseni bogati, din rindul carora fac parte negustori, mestesugari patroni, zarafi, camatari. Acestia alcatuiau patriciatul urban, cumparau domenii rurale incercind sa duca un trai asemanator nobililor, ocupau principalele functii in oras. Din patura mijlocie, a poporului de rind, faceau parte mestesugari, mici negustori, lucratori salariati, liberi profesionisti, de tipul profesorilor, notarilor, medicilor. Se adauga o plebe urbana destul de numeroasa si adesea turbulenta, alcatuita din elemente marginale. In orasele medievale europene au continuat sa existe pina tirziu sclavii, proveniti mai ales de pe pietele din lumea musulmana.
Intre aceste categorii, conflictele cu miza economica sau politica (participarea la guvernare) au fost destul de frecvente. Astfel de conflicte au fost inregistrate intre patriciat si poporul de rind, care dorea sa obtina accesul la conducerea orasului. La Florenta, in secolul al XIII-lea, rezultatul a fost preluarea conducerii de catre familiile patriciene noi, sprijinite de membrii breslelor, trecindu-se la un regim politic corporativ. La Venetia, nobilimea si patriciatul au iesit cistigatoare, si in 1297 s-a hotarit 'inchiderea Marelui Consiliu', din care puteau face parte numai familiile vechi.
In Flandra (1302, rascoala mestesugarilor de la Bruges) sau Germania (sec. XIV) aceste conflicte au condus la instaurarea unor regimuri corporative. Trebuie mentionate si miscarile sociale ale lucratorilor salariati, dintre care cea mai cunoscuta este cea a ciompilor (tesatori) din Florenta, din 1378. In timpul Jacqueriei din Franta, a avut loc si o miscare urbana, condusa de Etienne Marcel (1356-1358), avind ca scop controlul regalitatii slabite in conditiile razboiului de 100 de ani.
Ca rezultat al reusitei miscarii de emancipare urbana, orasele se bucura de diferite grade de autonomie (de la autonomie limitata, mai ales in statele centralizate, la statutul de orase 'imperiale' sau 'libere' din Germania sau la republicile urbane independente din spatiul italian). Acestea sint concretizate in sisteme de autoguvernare care fac apel la o serie de institutii precum: adunari generale ale locuitorilor (mai putin consultate in realitate), consilii ale orasului, care delibereaza in toate problemele administrative, putere executiva cu caracter colegial (consuli) sau personal (primar). Desemnarea conducerii oraselor se facea prin maniere diferite, deseori combinand alegerea, cooptarea si tragerea la sorti.
Regimul politic al oraselor putea fi patrician sau patrician-nobiliar, ca in orasele hanseatice sau italiene (Venetia si Genova); corporativ, in care conducerea era reprezentata de bresle; de conducere personala (Florenta familiei Medici in secolul al XV-lea).
Obtinandu-si libertatea proprie, orasul medieval nu incearca insa in nici un caz sa lupte impotriva sistemului feudal, caruia de fapt i se integreaza. Libertatile urbane, intelese ca privilegii (scutiri de taxe, de servituti, etc.) corespund intr-un fel privilegiului imunitatii pe care il intalneam in lumea domeniilor rurale. Fata de taranii din zona sa inconjuratoare (hinterland), orasul se comporta ca oricare senior rural, obligandu-i sa munceasca in folosul sau, constituind deci ceea ce a fost numit o seniorie urbana colectiva.
Garantia libertatii castigate este capacitatea de aparare, reprezentata de zidurile cu care orasul se inconjoara. Aparare impotriva posibilelor atacuri ale seniorilor care de-abia au fost infranti de catre comune, impotriva navalitorilor atrasi de acumularea de bogatie care se stie ca exista in orase, impotriva taranilor chiar, corp strain, dispretuit dar si temut in acelasi timp. Ridicarea si intretinerea zidurilor creeaza solidaritati intre locuitorii orasului, intarindu-le sentimentul unei identitati comune fata de cei ce nu sunt locuitori cu drepturi depline ai oraselor, burghezi. Creand securitate, zidul impiedica insa expansiunea spatiala nelimitata a orasului, ceea ce face ca in interiorul lor casele sa se dezvolte pe verticala, conducand la arhitectura urbana occidentala atat de specifica, a caselor cu etaj si a turnurilor. Avand institutii de autoguvernare, facand apel in masura mai mare sau mai mica la consultarea cetatenilor si dezbaterea comuna a problemelor, orasul cuprinde spatii publice, precum pietele centrale, loc de adunare amintind de agora sau de forumul antic, si cladiri publice, precum case ale sfatului sau palate ale institutiilor urbane (signoria in spatiul italian). Orasul medieval mai cuprinde insa intre zidurile sale si gradini de zarzavat, vii, campuri cultivate, pe stradutele sale in general inguste si desfundate se plimba in voie diferite animale domestice de genul porcilor sau pasarilor, ceea ce-i confera un aspect semirural pana relativ tarziu.
Centru de productie si de desfacere, orasul este caracterizat in primul rind de prezenta mestesugurilor. Dintre acestea, un rol important l-au avut cele textile, in primul rind postavaritul, reprezentat in orase din Italia de nord, Flandra, nordul Frantei, Anglia si Germania. Alte mestesuguri erau cele legate de prelucrarea metalelor pentru a obtine unelte, arme, etc., cele legate de constructii, santiere navale, cele alimentare (brutari, macelari, etc.). Mestesugurile erau practicate de mesteri patroni, care aveau un atelier in care lucrau ajutati de citiva lucratori salariati (calfe) si ucenici. Perioada de ucenicie incepea din adolescenta (in jur de 12 ani), si in functie de complexitatea mestesugului care trebuia invatat, putea dura intre 2 si 12 ani. Dupa terminarea acestei perioade, daca facea dovada competentei sale profesionale (printr-o proba de maiestrie desfasurata in fata membrilor breslei), ucenicul devenea calfa, lucrator salariat, in cazul in care nu dispunea de posibilitatea de a-si deschide el insusi un atelier.
Comertul este o alta activitate specific urbana, desfasurat mai ales in anumite arii europene, precum Italia de nord si centrala, Flandra si nordul Frantei, vestul si sudul Germaniei, litoralul Marii Baltice, sudul Angliei. Orasele din zona baltica si a Marii Nordului s-au unit din 1356 intr-o asociatie internationala, 'Hansa', care domina comertul din aceasta zona. Negustorii s-au organizat in ghilde, asociatii profesionale care sa le apere interesele.
Orasul este caracterizat si de o intensa
circulatie monetara si de desfasurarea
operatiunilor banesti prin intermediul zarafilor si
camatarilor. In conditiile cresterii volumului schimburilor
comerciale, in secolul al XIII-lea in Occident reapare moneda de aur, florin la
Florenta sau ducat (techin) la
Pentru a proteja interesele celor ce imbratisau aceeasi profesie sau profesii inrudite si a asigura o oarecare echitate in posibilitatile de castig se realizeaza asociatiile mestesugarilor si negustorilor cunoscute sub numele de bresle sau ghilde. Acestea reglementau strict aprovizionarea cu materii prime, cantitatea si calitatea productiei, desfacerea acesteia, nivelul salariilor. Cristalizate in secolele XII-XIII , breslele au ingradit concurenta, asigurand un trai decent membrilor lor si au garantat un nivel ridicat al calitatii produselor realizate in atelierele mestesugaresti. Regulamentele de breasla, bazindu-se pe o buna cunoastere a cererii, care in orasul medieval nu era foarte elastica, mentinindu-se timp de decenii la nivele relativ apropiate, precizau clar cit poate produce fiecare atelier, cu cit se poate vinde productia, de unde se poate realiza aprovizionarea cu materie prima, care este timpul de munca permis (de exemplu, se interzicea lucrul pe timp de noapte, pentru a prevedea incendiile dar si pentru a limita productia), care este salariul maxim care poate fi platit lucratorilor. In acest fel, cei ce nu faceau parte din breasla, nu puteau desfasura o activitate economica pe teritoriul orasului.
Statutul postavarilor din
Frankfurt pe
Noi, mesterii postavari din Frankfurt, aducem la cunostinta domnilor starosti si a consiliiului municipal drepturile si obiceiurile noastre, asa cum le-am pastrat din vechime:
1. Nici un membru din breasla noastra nu are dreptul sa teasa postav cu chenar, decit numai la comanda starostilor, singurii care au dreptul, impreuna cu membrii familiilor lor, sa poarte asemenea postavuri.
2. Noi avem obiceiul sa supraveghem pe daracitorii si tesatorii nostri.
5. Nu au dreptul sa foloseasca sigiliul aplicat pe postav cei care nu fac parte din breasla noastra, sau cei care nu traiesc in orasul nostru.
12 (.) Daca se va gasi postav tesut cu chenar sau taieturi, sau daca postavurile vor fi facute din resturi si bucatele de lina, sau cu adaugiri de tesatura de culoare deschisa, aceste tesaturi vor fi confiscate de la mester, iar acesta va plati o amenda de 1 pfund.
14. Nimeni nu are voie sa-si vopseasca tesaturile in culori pestrite.
15. Aceeasi amenda va plati acel tesator care lucreaza la mai mult decit doua razboaie de tesut.
16. Daca se va gasi la cineva un razboi de tesut ascuns, acela va plati o amenda de o marca.
29. Orice tesator trebuie sa faca tesaturi lungi de 33 coti si fara chenar; acel care va face tesaturi mai lungi, va plati mesterilor un pfund.
31. Cine va fi gasit lucrind in timpul noptii, va plati o marca.
32. Este interzis sa cumpere lina din alta parte decit din cele doua pravalii speciale, unde lina este cercetata si pretuita; amenda este de un fertun[1] si un sfert de masura de vin.
46. Nici unul dintre membrii breslei noastre nu are dreptul sa vinda lina unui om strain de orasul nostru. Amenda este un pfund si un sfert de masura de vin la casa breslei.
47. Nimeni nu are drptul sa ademeneasca oamenii altora, fie lucratori, fie lucratoare. Amenda este o jumatate de marca.
(Radu Manolescu (coordonator), Orasul medieval. Culegere de texte, Bucuresti, 1976, p. 118-120)
Tema de control : Analizati statutul postavarilor din Frankfurt, descriind pe baza lui functionarea unei bresle medievale.
Mobilitatea sociala in cadrul breslelor era, teoretic, destul de mare, dupa perioada de ucenicie, calfa putind sa acceada la calitatea de mester. In realitate insa, opera de maiestrie care juca intr-un fel rolul de examen era foarte costisitoare, cu timpul pretinzindu-se materiale tot mai scumpe pentru realizarea acesteia. Pe de alta parte, noul mester era obligat sa dea un banchet pentru confrati, si trebuia sa aiba si posibilitatea de a-si deschide un atelier propriu, astfel ca numai cei ce detineau o avere importanta reuseau sa atinga stadiul de mester. Ajunse in stadiul lor de maxima expansiune in secolele XIV-XV, breslele intrau in acelasi timp in criza. Limitarea accesului la calitatea de mester doar la fii de mester, si transmiterea ereditara a atelierelor reduc de acum inainte calfele la situatia de salariati fara posibilitati de a-si schimba statutul. In a doua jumatate a secolului al XIV-lea, in conditiile crizei generale al carui simbol este Marea Ciuma, o serie de miscari ale lucratorilor salariati (in Flandra, Germania, Italia) demonstreaza blocajul in care intrasera breslele. Pe de alta parte, aparitia si dezvoltarea unor relatii de productie de tip nou, cele capitaliste, presupunea o libertate mult mai mare decit cea permisa de bresle in ceea ce priveste concurenta, salariile, timpul de munca, inovatiile tehnice. In acest fel, breslele, care initial au asigurat protectia membrilor lor si au permis o remarcabila dezvoltare a mestesugurilor medievale au devenit un factor de frana in calea progresului tehnic si a dezvoltarii relatiilor capitaliste. Concurenta cu intreprinzatorii capitalisti s-a dovedit in cele din urma fatala breslelor, care au disparut treptat din Europa Apuseana la sfirsitul evului mediu si la inceputul epocii moderne.
Rezumat :
La sfirsitul antichitatii, orasele decad, pastrindu-si doar rolul de centre politico-administrative si religioase. Renasterea oraselor cu functie prioritar economica are loc in contextul dezvoltarii rurale, care asigura posibilitatea intretinerii unor categorii tot mai largi neimplicate in producerea hranei, si care, prin cresterea populatiei, permite asezarea unor locuitori mai numerosi in mediul urban. O parte a oraselor apusene isi dobindesc autonomia fata de seniorul local sau fata de autoritatea politica prin miscarea comunala, care asigura locuitorilor o serie de privilegii, cel mai important fiind libertatea personala. Pentru a-si proteja interesele si pentru a se intrajutora, orasenii ce practica aceleasi meserii sau meserii inrudite se grupeaza in corporatii, bresle de mestesugari sau ghilde de negustori.
Bibliografie
Georges Duby, Philippe Ariés, (coord), Istoria vietii private, vol. 2-4, Bucuresti, 1995
G. D'Haucourt, Viata in Evul Mediu, Bucuresti, 2000
Jacques Le Goff, Civilizatia Occidentului medieval, Bucuresti, 1970
Jacques Le Goff, Pentru un alt Ev Mediu, Bucuresti, 1986
Radu Manolescu, Societatea feudala in Europa Apuseana, Bucuresti, 1974
Tema de control :
Analiza Statulului breselei postavarilor din Frankfurt.
Test de autoevaluare:
Raspundeti la urmatoarele intrebari:
