|
|
|
Ipotezele modelului teoretic al concurentei perfecte
Modelul teoretic al concurentei perfecte este conceput pe baza existentei concomitente a cinci ipoteze:
a) Atomicitatea cererii si ofertei, care presupune indeplinirea a doua conditii cumulative:
existenta unui foarte mare numar de cumparatori si vanzatori ai unui aceluiasi bun;
nici unul dintre participantii pe piata nu trebuie sa ofere sau sa ceara din bunul respectiv o cantitate prin a carei modificare sa poata determina o variatie semnificativa a ofertei sau cererii globale. Aceasta conditie este expresiv prezentata de economistul francez François Perroux care arata ca, in conditiile atomicitatii pietei, fiecare oferta trebuie sa fie ca o 'picatura de apa in oceanul ofertei', iar fiecare cerere ca o 'picatura de apa in oceanul cererii'.
Deci, participanti pe piata in numar mare, dar fiecare dintre ei avand o dimensiune neglijabila in raport cu intinderea pietei.
b) Omogenitatea produsului, care inseamna ca toate unitatile dintr‑un anumit bun, indiferent de intreprinderea care le produce, sunt perfect identice, oricand substituibile unele cu altele. De aceea, neexistant diferentierea acestora, nu mai este necesara publicitatea.
c) Intrarea/iesirea libera intr‑o/dintr‑o ramura de activitate sau pe/de pe piata, care presupune ca nu exista nici o bariera, de nici o natura (tehnica, financiara sau juridica) la patrunderea sau parasirea unei activitati economice (desigur licite).
d) Transparenta perfecta a pietei, care presupune ca toti participantii pe piata sunt perfect informati in legatura cu calitatea, natura produsului si pretul sau. Acesta din urma nu poate fi decat unic, daca avem in vedere ipoteza fundamentala a rationalitatii individului. Acesta, urmarind, de exemplu, in calitate de consumator, sa‑si maximizeze utilitatea, stiind ca bunul este omogen, nu va accepta, daca am presupune ca exista doua preturi, sa‑l plateasca pe cel mai mare; astfel va fi practicat un pret unic, cel mai mic.
e) Perfecta mobilitate a factorilor de productie, care presupune ca acestia vor fi orientati intotdeauna spre activitatile unde vor fi utilizati cel mai eficient. Orice intreprinzator gaseste pentru activitatea sa factorii de productie necesari, in orice moment si in orice cantitate. Desigur, aceasta conditie nu intra in contradictie cu caracterul epuizabil, relativ limitat al resurselor, deoarece am presupus ca fiecare agent economic are o dimensiune prea mica in raport cu ansamblul economiei.
Dupa Gilbert Abraham Frois, primele trei ipoteze concretizeaza puritatea concurentei, in timp ce ultimele doua dau continut perfectiunii concurentei.
Cand preturile de cumparare sau de vanzare pot fi fixate absolut liber, de catre cumparatori sau vanzatori, fara nici o interventie publica sau privata, cand cumparatorii si vanzatorii pot intra in mod liber in raporturi unii cu altii, cand pot determina in toata libertatea cantitatile pe care le cer sau le ofera si cand produsul oferit pe piata este omogen, sunt intrunite conditiile fluiditatii cererii si ofertei, situatie opusa 'vascozitatii' pietei. Unii autori considera ca fluiditatea si atomicitatea cererii si ofertei sunt cele doua conditii fundamentale de existenta a concurentei perfecte.
Este de precizat un fapt usor observabil chiar si din simpla enuntare a ipotezelor si conditiilor expuse mai sus: concurenta perfecta este doar o constructie teoretica, un model de referinta. Nicicand si nicaieri in lume nu s‑au intrunit simultan, cumulativ, toate aceste ipoteze si conditii. Putem afirma doar ca unele piete, cum ar fi cele organizate sub forma de burse, se apropie mai mult de acest model teoretic. Studierea concurentei perfecte este necesara pentru definirea mai riguroasa a situatiilor reale prin raportarea lor la acest model de referinta, pentru intelegerea mai clara a mecanismelor elementare de functionare a pietei.
In analiza modului de formare a preturilor si de realizare a echilibrului se iau in considerare mai multe perioade:
perioada foarte scurta, confundata practic cu un anumit moment al pietei, in care se formeaza pretul de echilibru al pietei ca rezultat al raportului dintre cererea si oferta existente in acel moment, ajungandu‑se astfel la echilibrul pietei. Perioada este atat de scurta incat ofertantii nu mai au timpul necesar sa‑si mareasca productia, oferta limitandu‑se la stocul existent pe piata, care se va confrunta cu cererea reprezentata de dorintele cumparatorilor existenti in momentul respectiv;
perioada scurta, in care, asa cum s‑a vazut la teoria producatorului, variatia ofertei poate fi realizata pe seama modificarii productiei doar prin angajarea unui numar suplimentar de lucratori sau prin disponibilizarea lor. Un singur factor de productie variaza. Capitalul ramane neschimbat. In cadrul acestei perioade se analizeaza mecanismul realizarii echilibrului firmei;
perioada lunga, in care producatorii ofertanti pot modifica si volumul utilajelor, al capacitatii de productie. Variaza toti factorii de productie. Se studiaza in acest caz echilibrul ramurii.
