|
|
|
REPERE ISTORICE PRIVIND EVOLUTIA TEORIEI SERVICIILOR
Notiunea de "serviciu" este o notiune care a atras atentia inca din antichitate, insa intr-o acceptiune limitata, proportionala cu gradul de dezvoltare al acestui moment. Mai tarziu, in urma unui destin controversat si totodata interesant conceptul de serviciu capata coordonate stiintifice, actualmente fiind extrem de disputat si aparand intr-o diversitate de ipostaze.
Daca incercam sa gasim momentul in care notiunea de serviciu a fost folosita pentru prima data, ne indreptam atentia firesc catre antichitate unde gasim verbul "a servii", verb folosit in stransa legatura cu sclavia, intruchipand conotatiile acesteia. Ca parinti adoptivi ai acestei notiuni pot fi considerati Platon, si Aristotel. Platon[1] a fost primul care a grupat comertul si activitatile de prestari de servicii, chiar si numai formal, enumerand unele activitati de talia serviciilor si anume: medicii, coaforii, potcovarii, rotarii, etc. Aristotel, la randul sau, reflectand preocuparile sale ideologice pentru sfera bogatiei sociale, comertului si banilor a facut o demarcatie clara intre activitatile cu caracter neintelectual ale oamenilor denumite activitatile naturale ("economice"), activitatile intermediare, in cadrul carora se intalnesc cele de exploatare a padurilor si minelor, si activitatile de schimb cuprinzand. comertul si afacerile banesti, ca activitati nenaturale, deoarece nu pun in prim plan satisfacerea nevoilor asa zise naturale ale omului, ci obtinerea unui castig (camata) care sa duca la bogatie si implicit putere. De asemenea, in lucrarea sa "Politica" poate fi intalnita condamnarea practicarii medicinii pe bani, nefiind de altfel o acuzare a serviciilor in sine, ci un soi de conservatorism care, prin atentia sporita acordata economiei naturale si autoconsumului familial, duce la opinii contradictorii privind economia de schimb.
Epoca Evului Mediu este marcata de optici asemanatoare celor prezentate mai sus, in sensul ca prin analiza notiunii de servicii se disting: "artele majore" - religioase, politice si administrative, si "artele minore"- activitatile economice. Aceasta delimitare a avut un caracter vadit politico-social, proprie timpului, ierarhizand activitatilor economice in activitati "productive" mai precis agricultura si meseriile si activitati "pecuniative", adica acele activitati desconsiderate din punct de vedere social si moral, in sensul ca produc bogatii artificiale.
Referitor la doctrina medievala putem remarca, de asemenea ca a clarificat si departajat activitatile intelectuale superioare de celelalte activitati. Totodata s-a facut o impartire clara a activitatilor terte, adica altele decat agricultura si meseriile, in doua mari categorii: activitati acceptate - superioare si activitati condamnate - inferioare.
opinii
Ambigua si cu importante reminiscente ale gandirii economice medievale, conceptia lui Gregory King a contribuit, totusi, la inchegarea teoriei stiintifice a serviciilor. In lucrarea sa "Schema veniturilor si cheltuielilor diferitelor familii din Anglia in 1688"[3] poporul este impartit in doua clase: clasa care mareste avutia regatului (lorzi, baroneti, cavaleri, comercianti, juristi, clerici, proprietari de pamant, ofiteri si altii) si clasa care o micsoreaza (marinari, muncitori agricoli, muncitori manufacturieri, tarani, soldati, etc.)
G. King si W. Petty, sunt considerati ca fiind precursorii teoriei clasice a serviciilor; ei s-au remarcat prin urmatoarele:
1. au clasificat populatia folosind repartitia binara astfel:
a. cei ce au venituri sau maresc avutia, acestia fiind considerati cei cu dotare intelectuala superioara;
b. cei ce nu au venituri sau cei care diminueaza avutia natiunii, sau chiar, mai mult, cei care costa natiunea prin institutiile de caritate;
2. au avut o conceptie extensiva despre servicii, prin considerarea acestora ca producatoare de avutie economica;
3. au constatat ca exista interdependente intre activitatile din societate determinate de actul consumului, in sensul ca ceea ce consuma cineva, se produce de catre altcineva si invers, iar cum serviciile sunt cuprinse in sfera consumului, deci sunt producatoare de valoare de intrebuintare sau de utilitate.
Scoala fiziocrata, prin reprezentantul sau de seama F. Quesnay, a incercat o clasificare a economiei dupa criterii proprii, care se afla la tangenta dintre problematica muncii productive si cea a bogatiei. De asemenea, acestia au considerat[4] ca societatea este compusa din trei clase: proprietarii de pamant, lucratorii agricoli si-asa numita "clasa sterila" (artizanii, manufacturieri si comerciantii), clasa neproductiva, dar necesara pentru producerea, comercializarea si consumarea bunurilor.
Distinctia clara intre munca productiva si cea neproductiva a fost realizata de catre Adam Smith, considerand ca munca devine productiva daca adauga valoare materiei prime prelucrate, reproduce valoarea propriei intretineri si creeaza profit pentru capitalist[5]. In privinta serviciilor Smith a considerat ca:
a. serviciile se pierd in momentul in care sunt create si altfel nu se mentine nici o urma de valoare ce ar putea fi utilizata ulterior pentru schimb sau pentru achizitionarea unor bunuri sau servicii;
b. in lista activitatilor neproductive sunt incluse si urmatoarele specificatii: justitia, medicii, ecleziastii, armata, flota, oamenii de litere si alti;
c. recunoaste faptul ca multe din activitatile neproductive denumite servicii sunt necesare asa cum ar fi comertul, invatamantul, s.a.;
O alta perioada remarcanta in evolutia teoriei serviciilor, se suprapune secolelor XVIII si XIX cand s-au elaborat opinii dintre cele mai diverse, pro sau contra celor afirmate anterior de catre Adam Smith. Nici in aceasta perioada serviciile nu sunt tratate individual, ci tot in contextul discutiilor despre munca productiva si neproductiva.[6]
Unul dintre primii autorii care s-au situat pe o pozitie critica fata de cele spuse de Adam Smith este Jean Baptiste Say (1767-1832), cel care a adus in discutie o conceptie generata de caracteristicile productive ale muncii. Concret legat de servicii, aceasta conceptie sustinea ca serviciile sunt considerate productive de "produse nemateriale", ca anumite servicii sunt mai putin productive decat altele iar intre teoria capitalului uman si conceptia despre servicii exista o anumita legatura.
Aceste aspecte sunt sustinute de catre J.B. Say prin ideile conform carora[7]:
a. serviciile in totalitatea lor sunt create de catre factorii de productie natura (pamantul), munca si capitalul;
b. indiferent daca sunt materiale sau imateriale, serviciile au caracter productiv;
c. serviciile materiale sunt prestatiile factorilor materiali de productie, iar serviciile imateriale sunt produsele lucratorilor gresit considerati neproductivi de catre Smith; ele sunt efectele colaborarii muncii cu capitalul;
d. Charles Dunoyer
Charles Dunoyer, adept al liberalismului a incercat o noua viziune comparativ cu cele elaborate in perioada anterioara si a subliniat ca bogatia nu este munca asimilata, ci utilitate acumulata. De asemenea, se incearca de acest autor al timpului o similitudine intre profesiunile liberale si celelalte munci, in sensul ca daca munca profesorului, judecatorului sau actorului se consuma odata cu prestarea acesteia, efectul sau ramane si acesta este lucrul cel mai important.
Totodata acest autor, fiind impotriva impartirii "industriilor" in cele trei clase (industria agricola, industria manufacturiala si industria comerciala) propune o noua impartire[8] si anume: "artele" care actioneaza asupra lumii materiale, comertul si "artele" care actioneaza asupra omului.
La fel de important pentru perioada aceasta este si John Stuart Mill (1806-1873), cel care a incearca sa sintetizeze ideile emise anterior. Daca pana acum serviciile au fost considerate neproductive de majoritatea autorilor, J. Mill in lucrarea "Principles of Political Economy" delimiteaza trei categorii de lucrari, avand in vedere criteriul utilitatilor rezultate din procesul de munca si anume:
munca incorporata in obiecte (servicii cu caracter industrial, transporturile si comertul);
munca asupra oamenilor (educatia, activitatea medicilor, guvernarea, activitatea oamenilor bisericii, etc.) ;
munca neincoporata in nimic, adica servicii "volatile" (servicii furnizate de muzicieni, actori, oratori, etc.).
Una dintre ideile acestui autor, care este utilizata si in perioada gandirii contemporana este "eu nu refuz titlul de productiva muncii care nu creeaza un obiect material imediat, in situatia in care rezultatul ultim al acestor eforturi este un produs material.. Se poate spune ca aceasta munca este indirect productiva..ea mareste sau tinde sa mareasca bogatia materiala".
In a doua jumatate a secolului XIX, dar si la inceputurile secolului XX , la baza studiilor despre servicii au stat teoriile marxiste si cele incepute de J.B.Say si A. Smith.
Cteoria serviciilor vazuta de Marx
Teoriile lui Karl
Marx au avut la baza distinctia dintre munca productiva
si cea neproductiva in sens capitalist, adica intre munca ce
creeaza plus valoare si cea care nu produce valoare si
plusvaloare. Regasim in doctrina sa afirmatia potrivit careia serviciile sunt neproductive, ba mai
mult ele sunt consumatoare ale valorii create in celelalte sectoare. Cu toate acestea, pentru vremea respectiva
contributii ale lui Marx la
elaborarea teoriei serviciilor sunt importante deoarece:
a. a facut distinctia necesara intre serviciile productive prin consumarea bunurilor materiale si serviciile prestate de munca vie, delimitand in plan conceptual doua notiuni: servicii in general (notiune valabila pentru orice forma sociala de economie) si serviciile specifice societatii capitaliste. Ca notiune generala, serviciile desemneaza actiunea cauzala a valorii de intrebuintare a bunurilor si muncii[9] sau "efectul util al valorii de intrebuintare, fie a marfii, fie a muncii"[10]; ele nu se deduc din forma sociala predominanta a economiei ori din valoarea de schimb a marfurilor, ci din caracterul material-concret al bunurilor si muncii. Serviciile specifice societatii capitaliste au fost definite de Marx prin raportarea muncii la procesul de producere si reproducere a capitalului, ca forma sociala dominanta a economiei, adica la productia de plusvaloare; muncile producatoare de plusvaloare au fost considerate munci productive, iar muncile utile care nu contribuie direct la reproductia capitalului au fost categorisite ca munci neproductive sau servicii.[11]
b. munca neproductiva nu este o munca irationala sau inutila; ea creeaza efecte utile pentru indivizi sau societatea data, poate participa la productia materiala a societatii capitaliste, intruchipandu-se in bunuri, in marfuri potentiale si reale (activitatea meseriasilor, agricultorilor pe cont propriu, a liber profesionistilor, etc.)[12];
c. unele munci neproductive pot lua o forma obiectiva, separata de producatorul lor, iar altele se produc si se consuma simultan cu manifestarea aptitudinilor persoanei care le presteaza si nu lasa nici o urma, nici un rezultat material[13];
d. anumite servicii sunt cuprinse in cheltuielile cu forta de munca, pentru reproducerea, instruirea si specializarea acesteia, fara ca munca unor asemenea prestatori sa creeze nemijlocit fondul din care sunt platiti[14];
e. exista neproductivi care nu primesc gratuit fondul din care sunt intretinuti (invatatori, profesori, lucratori din domeniul sanatatii, lucratori comerciali, functionari de stat, etc.) si neproductivi ale caror servicii sunt doar presupuse sau inchipuite[15];
f. in societatea capitalista exista posibilitatea ca unele munci neproductive (servicii) sa se transforme in munci productive, prin cuprinderea lor in sistemul de relatii economice generate de functionarea capitalului[16].
La polul opus conceptiei marxiste a serviciilor se afla teoria elaborata de Frederich Bastiat, pentru care totul poate fi definit nu prin bunurile materiale (suporturi frecvente ale muncii dar nu obligatorii), ci prin serviciile oferite (orice activitate sociala este un serviciu pentru ca reprezinta un efort la un om pentru o satisfactie la altul). Considerentele care au stat in centrul studiilor sale au fost legate organic de ideea ca valoarea se defineste prin aprecierea comparativa a serviciilor reciproce[17], idee ce s-a concretizat diferit in sensul ca:
in regimul trocului simplu, valoarea este apreciata ca raport intre doua servicii schimbate si comparate direct intre ele;
in regimul schimbului compus comparatia dintre cele doua servicii se realizeaza prin intermediul unui mijlocitor care este dat de moneda.
In contradictie cu marginalistii, Bastiat nu suprapune valoarea cu utilitatea, ci afirma ca utilitatea nu este identica cu valoare ci ea se datoreaza fie naturii, fie actiunii umane, iar valoarea este raportul a doua servicii.
De asemenea, sustinea ca serviciile sociale sunt servicii productive, avand rolul de a creste raportul "satisfactii totale / eforturi generale", iar capitalurile sunt nu o acumulare de obiecte materiale, ci o acumulare de valori, adica servicii, in timp ce "serviciul muncii" este singurul cu adevarat serviciu, el avand rolul de mijlocitor intre trebuinta si utilitate spre satisfacerea trebuintelor. Avand in vedere o axioma celebra, cea a lui Lavoisier, conform careia "nimic nu se pierde ci totul se transforma", Bastiat, criticand parerea lui Smith ca munca este productiva daca creeaza obiecte durabile, argumenta ca "munca umana nu creeaza materie, ea nu face decat sa o transforme".
Nu trebuie sa negam faptul ca aceste idei corespund noilor tendinte existente in prezent referitoare la noua societate bazata pe servicii. Tot aici se poate incadra si ideea lui J.B.Quinn conform careia "serviciile sunt departe de a fi bunuri economice de valoare mai mica decat bunurile industriale, deoarece produsele nu sunt decat reprezentarea fizica a serviciilor pe care le furnizeaza" oferind in acest sens si un exemplu elocvent si anume: "o discheta nu este decat suportul unui program sau al unei baze de date; o masina furnizeaza un mijloc de deplasare usoara si constituie o reflectare a statutului individului"[18].
conceptii nemarxiste
1. societatea post-industriala este bazata pe servicii, este deci o societate tertiara, aspect demonstrat de faptul ca in acest tip de societate majoritatea populatiei active functioneaza in sectorul serviciilor. In spijinul acestei trasaturi vin doua argumente clare: pe de o parte exista diferente structurale de productivitate intre cele trei sectoare, in sensul ca aceasta a favorizat intr-o prima etapa industria care foloseste un numar mare de lucratori, iar apoi sectorul tertiar care este caracterizat de o productivitate redusa, devine principalul aspirator al fortei de munca; pe de alta parte legile lui Engel, care sustine ca odata cu cresterea veniturilor, cererea populatiei are urmatoarea tendinta: in primul rand pentru bunuri de prima necesitate, obtinute in sectorul primar, apoi pentru bunuri de necesitate secundara, produse in industrie, iar apoi pentru bunurile si serviciile superioare realizate de catre sectorul tertiar;
2. primatul stiintei si al tehnologiilor bazate pe stiinta, mai bine spus, in societatea post-industriala cunoasterea stiintifica este resursa strategica, iar organizarea activitatii bazata pe stiinta si informatii, problema centrala a societatii;
3. preponderenta in cadrul societatii post-industriale a clasei profesionistilor si tehnicienilor, adica acea clasa compusa din ingineri, profesori, personal din domeniul sanatatii, oameni de stiinta, juristi, oameni de cultura, etc.;
4. mutatia sistemelor de valori si formelor de gestiune a societatii de la modul economic la modul sociologic, este trasatura care exprima faptul ca oamenii sunt mult mai importanti decat masinile, in sensul ca in intreprinderile prestatoare de servicii, in general de talie medie, competenta profesionala este pusa la loc de cinste.
In ultimele decenii ale secolului XX, in disputa cu conceptiile industriale, teoria economica atrasa de fenomenul serviciilor, incearca o aprofundare prin intermediul teoriilor neo-industriale extrem de eterogene.
Daca ne raportam la nivel micro-economic, putem vorbi de un prim curent de idei denumit teoria neo-industriala a "self-service-ului"[20]. Primul care s-a remarcat in acest curent este considerat a fi Jonathan Gershuny care sustine cu putere urmatoarea idee: "tendinta majora care se contureaza nu este trecerea spre o societate de servicii, ci prefigurarea unei societati de "self-service" bazata pe un consum crescut si reinnoit de bunuri industriale in sfera domestica".
Bazandu-se pe analiza evolutiei consumului din perioada 1960-1980, in tarile occidentale, autorul a ajuns la concluzia ca sporirea consumului final de servicii va duce la producerea acestora de catre cei care le doresc prin combinarea muncii lor casnice cu echipamente de inalt nivel tehnic si cu un colectiv profesional.
Demonstratiile care argumenteaza aceasta analiza sunt impartite in doua categorii si anume:
1. Pe masura dezvoltarii societatii, ierarhia nevoilor au aceiasi tendinta cu nevoile de servicii care tind sa fie satisfacute din ce in ce mai mult prin bunuri si nu prin cumpararea de servicii formale. Ca un exemplu concludent Gershuny a adus in discutie serviciile de transport de persoane care daca initial a fost asigurat de transporturile colective si formale, pe masura dezvoltarii societatii aceste servicii sunt satisfacute cu ajutorul masinilor personale. Acelasi aspect este valabil si pentru serviciile de spalatorie si curatatorie chimica, intretinerea locuintei, cultura-spectacole, etc. Cel mai important factor care a stat la baza acestor concluzii este reducerea costului relativ pentru familii al autoproductiei de servicii, comparativ cu recurgerea la servicii formale, reducere ce este urmare a cresterii productivitatii muncii mai mult in industrie decat in domeniul serviciilor;
2. Intre cresterea numarului persoanelor active ocupate in servicii si bunurilor industriale necesare in satisfacerea nevoilor de consum final exista o anumita legatura, fapt ce se datoreaza urmatorilor doi factori: diferentele de productivitate intre sectorul secundar si cel tertiar si faptul ca o proportie a angajarilor in activitatile de servicii, jumatate sunt considerate de catre autor ca fiind angajari "peri-industriale", adica servesc productia industriala.
Punctul slab al teoriilor lui Gershuny, este lipsa de interes pentru serviciile publice, in special educatie, sanatate, administratie publica.
Nu trebuie sa neglijam ideile sustinute de catre Alvin Toffler, care sustin ca productia realizata de persoane care sunt simultan producatori si consumatori (prosumatori) , in cadrul "casei electronice", adica la domiciliu cu ajutorul unor mijloace extrem de sofisticate si performante[21].
argumente
Argumentele pe care se bazeaza acest curent sunt:
1. transformarile in ce si cum ale structurilor productive, in sensul ca serviciile se extind din nevoia sporita de servicii intermediare sau complementare destinate diverselor scopuri;
2. cresterea costurilor de organizare[23] este cauza principala a cresterii serviciilor;
3. viitorul societatii neo-industriale este vazuta ca o societate informationala, idee argumentata de multi autori[24];
Tot curent neo-industrial este considerat si cel care pune accent pe industrializarea serviciilor, mai precis pe interventia progresului tehnic in acest sector, care in tarile dezvoltate a determinat un val de intensivitate in capital si tehnologie a industriilor de servicii, exceptand insa serviciile domestice si comertul cu amanuntul. Cel mai bine se preteaza la o rapida interventie a progresul tehnic si stiintific, serviciile de transporturi, telecomunicatii, distributia apei, electricitatii si gazului, serviciile bancare, serviciile medicale, financiare si turistice, comertul cu ridicata, etc.
Incepand cu anii '80 ai secolului XX majoritatea specialistilor din domeniul serviciilor, si ne referim aici la Orio Giarini, Walther Stahel, Jacques de Bandt, Jean Claude Delaunay, Jean Gadrey, Francois Ecalle, etc., considera ca societatea prezenta si viitoare este o societate diferita de cea neo-industriala sau cea industriala, si o denumesc "economie a serviciilor". In aceasta teorie s-au remarcat cu predilectie autorii Orio Giarini si W. Stahel[25], care apreciau ca modelul clasic industrial de producere a avutiei nationale a ajuns la final, locul acestuia fiind luat tocmai de aceasta economia serviciilor, caracterizata prin dezvoltarea nelimitata a ramurilor de servicii si de faptul ca orice activitate din sectorul primar sau secundar presupune utilizarea uneia sau mai multor activitati de servicii. Se poate remarca de asemenea, ideea conform careia teoria celor trei sectoare ale activitatii economice a luat sfarsit, evidentiind astfel limitele legii lui Engel. Autorii apreciaza ca economia serviciilor nu se detaseaza radical de structura productiva industriala ci se infiltreaza in aceasta facand-o dependenta de performantele serviciilor din cadrul proceselor de productie. Concret spus "noua economie a serviciilor nu corespunde sectorului tertiar clasic, ci se caracterizeaza prin faptul ca functiile de servicii sunt predominante in prezent in toate tipurile de activitati economice"[26].
In conditiile prezentate anterior se pune frecvent intrebarea atat de catre adepti cat si de catre adversarii economiei serviciilor "serviciile sunt oare un simptom sau o cauza a dezindustrializarii"[27]. Astfel, foarte multi autori considera ca dezindustrializarea este substituibila cu dezvoltarea serviciilor, aspect demonstrat prin doua argumente:
restrangerea activitatii industriale ca urmare a saturarii pietei cu bunuri industriale, realitate compensata prin amploarea pe care au capatat-o activitatile de servicii;
resursele initial alocate industriei au fost preluate in detrimentul acesteia de catre sectorul de servicii.
Raportand fenomenul de "dezindustrializare " la dezvoltarea serviciilor au fost remarcate trei versiuni extrem de diferite si anume:
1. Sporirea ponderii serviciilor necomercializate in cadrul sectorului tertiar, se datoreaza cresterii importantei sectorului public. Acest aspect poate fi sustinut de cresterea cvasiexponentiala a numarului functionarilor publici, fapt care s-a generalizat prin includerea alaturi de tarile bogate si pe cele care isi pot permite cheltuielile aferente. Convingatoare in acest sens este expresia "prea putini producatori"[28], in sensul ca incetinirea cresterii productiei industriale se datoreaza modificarilor ce au avut loc in repartizarea populatiei active pe categorii de activitati;
2. Pierderea de competitivitate a industriei este redata de reducerea produselor industriale in balanta de plati a oricarei tari. Contracararea acestui aspect se considera, de catre unii specialisti americani[29], ca poate fi realizata printr-o intoarcere in timp, parcurgand un traseu invers dezvoltarii de tip imaterial, si bombardarea cu resurse financiare, proprie dezvoltarii de tip industrial;
3. Daca se compara cele doua sectoare luate in discutie, industria si serviciile, se poate deduce cauza dezindustrializarii, cu toate ca statisticile sustin ca serviciile sunt departe de a reprezenta noul motor de dezvoltare economica. Contrar statisticilor, realitatile din tarile in care a avut loc substituirea activitatilor industriale cu servicii arata ca restructurarea nu a avut drept urmare o stagnare ci a corespuns unui nou model de crestere economica bazata pe societatea informationala.
[1] Platon - Republique, livre IX, trad. Victor Cousin, Paris, 1934, t.X, p. 229
[2] J.Cl. Delaunay, J. Gadrey - Les enjeux des la societete de service, Presse de la Fondation National des Sciences Politiques, Paris, 1987, p.17-26
[3] citat dupa K. Marx, Teorii asupra plusvalorii, partea I, editia a II-a, Editura Politica, Bucuresti, 1962, p. 118
[4] Jacques de Bandt - Services aux entreprises. Informations, produits, richeses, Editura Economica, Paris, 1995, p.50-56
[5] Adam Smith- Avutia Natiunilor, vol I, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1962, p. 223-224
[6] J.Cl. Delaunay, J. Gadrey - opera citata, p 22-44
[7] J.B. Say - Traite d'Economie Politique, ed a IV- a, Paris, 1819, vol I, p.504-505; Cours complet d'Economie Politique, Tome II, Paris, 1832, p. 622
[8] Ch. Dunoyer - Dela Liberte du travail ou simple expose des conditions dans lesquelles les forces humaines s'exercent avec le plus de purssance, Editions Guillaaumin, Paris, 1845, p.109
[9] K. Marx - Contributii la critica economiei politice, Editura de stat Pentru Literatura Polizica, Bucuresti, 1954, p. 27;
[10] K. Marx - Capitalul, vol. I, ed.. a II-a, Editura Politica, Bucuresti, 1954, p. 27;
[11] K. Marx - Teorii asupra plusvalorii, ed. A II-a , Editura Politica, Bucuresti, 1962, p. 303
[12] K. Marx, op. cit., p. 313
[13] K. Marx, op. cit., p. 103
[14] K. Marx, op. cit., p. 109-110
[15] K. Marx, op. cit., p. 102, 115-116
[16] ". nu neaparat cutare sau cutare munca si nici cutare sau cutare forma de manifestare a produsului ei, fac ca aceasta sa fie "productiva" sau "neproductiva". Aceiasi munca poate fi productiva, atunci cand o cumpar in calitate de capitalist, pentru ca folosirea ei sa-mi aduca o valoare sporita, si neproductiva, atunci cand o cumpar in calitate de consumator, pentru a consuma valoarea ei de intrebuintare, indiferent de imprejurarea daca aceasta valoare de intrebuintare dispare odata cu incetarea functiunii fortei de munca sau daca se materializeaza, se fixeaza intr-un obiect oarecare" (K. Marx- Teorii asupra plusvalorii, Partea I, Editura Politica, Bucuresti, 1962, p.107)
[17] Frederich Bastiat - Les harmonies economiques, Ed. Guillaumen, Paris, p.125-135
[18] James Brian Quinn - L'entreprise intelligente. Savoir, services et technologie, Ed. Dunod, Paris, 1994, p. 19-49
[19] Daniel Bell - The Coming
of Post-industrial Society: a Venture In Social Forecasting, Basic Books,
[20] J.Cl. Delaunay, J. Gadrey - op. cit., p129-139
[21] A. Toffler - Al treilea val, Editura Politica, Bucuresti, 1983, p.262-286
[22] J. Cl. Delaunay, J. Gadrey, - opera citata, p.129-139
[23] J. De Bandt - Services aux entreprises, Editura Economica, Paris, 1995, p. 65-68
[24] John Naisbitt - Megatendinte, Editura Politica, Bucuresti, 1989, p.39-76 si M .Porat - The information Economy, Stanford, Stanford University Press,1976
[25] Orio Giarini, W.R. Stahel - Limitele certitudinii, Edimpress-camro, Bucuresti, 1966, p.78
[26] Orio Giarini, W.R. Stahel - op cit, p.90
[27] Cristiana Cristureanu - Economia Imaterialului: tranzactiile internationale cu servicii, Ed All Beck, Bucuresti, 1999, p. 30
[28] R. W.Bacon, W.A. Eltis -
[29] S. Cohan, J. Yzsman _ Maanufacturing Matters, Basic Book, N.Y. 1987, p.46
