Piata de capital - definitie, concept, caracteristici

Piata de capital - definitie, concept, caracteristici

Piata de capital reprezinta ansamblul relatiilor si mecanismelor prin care se realizeaza transferul fondurilor de la cei care au un surplus de capital -investitorii - catre cei care au nevoie de capital, cu ajutorul unor instrumente specifice (valorile mobiliare emise) si prin intermediul unor operatori specifici (societatile de servicii de investitii financiare).

Se poate afirma despre piata de capital ca este specializata in efectuarea de tranzactii cu active financiare cu scadente pe termene medii si lungi. Prin intermediul ei, capitalurile disponibile sunt dirijate catre agentii economici nationali sau sunt atrase de pe pietele altor tari, unde resursele de capital depasesc necesitatile financiare interne de acoperit sau autoritatile monetare impun anumite restrictii privind accesul la resursele financiare-interne.

Aceste definitii nu acopera in intregime activitatea de pe piata de capital, tinand cont de locul si rolul pietei de capital in ansamblul, mecanismelor economice, deoarece nu se poate face o delimitare stricta intre piata de capital si piata financiara, cele doua notiuni fiind interdependente, prin includerea sau completarea reciproca, in functie de reglementarile fiecarei tari in parte.

Se pot delimita insa doua moduri de definire a pietelor (de capital si financiara):

> Abordarea europeana, bazata pe sistemul bancar, in care bancile (ca operatori specifici) sunt prezente pe ambele tipuri de piete si in care se regaseste urmatoarea structura pentru piata de capital:

piata monetara -> capitaluri atrase pe termen scurt si mediu;

piata ipotecara -> capitaluri atrase in special pentru construirea de locuinte

piata financiara -> pentru emisiunea, plasarea si tranzactionarea

titlurilor de capital pe termen lung;

Piata monetara este piata capitalurilor pe termen scurt si mediu, fiind reprezentata de piata interbancara si de cea a titlurilor de creanta negociabile.

Piata ipotecara este specifica finantarii constructiilor de locuinte, pe care actioneaza organisme ce acorda imprumuturi sub forma creditului imobiliar, case de refinantare a fondurilor bancilor creditoare si bancile ipotecare.

Piata financiara este piata capitalurilor pe termen lung, pe care se emit si se tranzactioneaza valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de

capitaluri. Piata financiara este cea pe care se cumpara si se vand active financiare, fara a fi schimbata natura lor.

>   Abordarea anglo-saxona, bazata pe manifestarea libera a cererii si ofertei pe fiecare tip de piata in parte si care prezinta instrumente, operatori si institutii de reglementare si supraveghere specifice si in care piata financiara cuprinde:

■    piata de capital -> pentru capitaluri pe termen mediu si lung;

■    piata monetara -> pentru capitaluri atrase si plasate pe termen scurt.

In fapt, organizarea institutionala a pietelor este data de trei elemente:

a.    instrumentele folosite de fiecare piata;

b.    operatorii specifici;

c.    mecanismul de piata cu regulile sale specifice.

Spre deosebire de pietele monetare, unde instrumentele se negociaza pe termen scurt, piata de capital se caracterizeaza prin tranzactii pe termen mediu si lung cu valori mobiliare specifice: actiuni, obligatiuni, bonuri de tezaur si derivate pe baza acestora - contracte options, futures (care au cunoscut o dezvoltare spectaculoasa in ultimii ani).

Organizarea unei piete de valori mobiliare depinde de satisfacerea unor conditii obligatorii:

a. existenta cererii de capital din partea societatilor publice sau private, guverne, institutii financiar-bancare, societati de asigurare. Cererea este exprimata prin emisiunea de valori mobiliare, care urmeaza a fi schimbate pe lichiditati pentru satisfacerea nevoii de resurse. Cererea poate fi:

■    structurala -> pentru finantarea de investitii productive de bunuri si servicii, de creare de noi societati, de dezvoltare a celor existente, de achizitionare de bunuri si servicii de catre persoane fizice sau juridice;

conjuncturala -> pentru necesitati tranzitorii: limitari la plafonul de credite, deficite bugetare si ale balantelor

b.   existenta ofertei de capital pe baza disponibilitatilor acumulate prin care se vor achizitiona titlurile de pe piata;

c.   tranzactii cat mai rapide - lichiditate ridicata;

d.   posibilitatea de intalnire a cererii cu oferta pe o piata reglementata;

e.   nivelul pretului de tranzactionare trebuie sa fie public.

Elementele pietei de capital sunt:

obiectul este reprezentat de valorile mobiliare sinonim cu titlurile financiare de pe piata de capital anglo-saxona;

operatorii sunt intermediari persoane juridice (societati de valori mobiliare in Romania), persoane fizice - agenti de valori mobiliare, agenti de bursa salariati ai intermediarilor respectiv bursa de valori,

specialistii (creatori de piata) si pe unele piete toate cele trei categorii de salariati in calitate de liberi profesionisti;

operatiunile care insiruite logic formeaza un ansamblu numit tranzactie, plasament;

locul de desfasurare este format din mijloace de comunicatii intre operatiuni (piata interdealeri), intre acestia din urma si o institutie numita bursa de valori.

Privita prin prisma momentului producerii si comercializarii valorilor mobiliare, piata de capital cuprinde doua segmente:

piata de capital primara - piata pe care sunt emise valori mobiliare primare si negociate pentru prima oara; participantii sunt emitentii in calitate de vanzator si investitorii in cea de cumparator;

piata de capital secundara - piata pe care sunt tranzactionate valori mobiliare primare aflate deja in circulatie, sunt emise si tranzactionate valori mobiliare secundare si unde participantii sunt investitorii in dubla calitate de vanzatori si cumparatori. Piata secundara furnizeaza lichiditate pentru investitorii care doresc sa-si schimbe portofoliile inainte de data scadentei.

Piata de capital asigura legatura permanenta dintre emitenti si investitori, atat in momentul acoperirii cererii de capital, cat si in procesul transformarii in lichiditati a valorilor mobiliare detinute.

Piata primara reprezinta acel segment de piata pe care se emit si se vand sau se distribuie valorile mobiliare catre primii detinatori. Piata primara constituie un circuit de finantare specializat. Aceasta piata permite transformarea directa a economiilor in resurse pe termen lung, de care vor beneficia colectivitatile publice si private. Pe piata primara se emit valori mobiliare ce confera anumite drepturi posesorilor lor, deci celor care au calitatea de furnizori de fonduri. Prin intermediul pietei primare se pun in evidenta miscarile de capitaluri dintr-o economie, generate de catre emitenti, in calitatea lor de solicitatori de capitaluri. Aceasta piata permite finantarea agentilor economici.

Participanti pe piata primara, in cadrul careia se vand si se cumpara valori mobiliare nou emise, sunt:

solicitatorii de capital: statul si colectivitatile locale, intreprinderile publice si cele private;

ofertantii de capital: persoane private, agenti economici, banci, case de economii, societati de asigurare;

intermediarii: societati de valori mobiliare, banci comerciale, societati de investitii financiare care, prin reteaua proprie, asigura vanzarea titlurilor.

Piata primara are deci rolul de a transforma activele financiare pe termen scurt in capitaluri disponibile pe termen lung.

Pe piata primara se vand valori mobiliare emise de unele entitati economice care au nevoie de resurse financiare si se cumpara de catre alte entitati posesoare de economii pe termen mediu si lung.

Emitentii de valori mobiliare pot opta, privitor la lansarea pe piata a titlurilor emise, intre a derula ei insisi operatiunea sau a apela la intermediari. Indiferent de modalitatea aleasa, emitentii atrag resurse financiare pe piata primara in scopuri anuntate in mod public inainte de derularea ofertei.

Piata primara permite atragerea capitalurilor in scopul constituirii sau majorarii capitalului social, precum si apelarea la resurse imprumutate. Totodata, piata primara ofera cadrul si posibilitatea practica ca o societate inchisa sa devina societate somerciala deschisa, prin oferta publica de vanzare de actiuni, prin emiterea unor obligatiuni convertibile in actiuni.

Sigur ca o negociere directa intre vanzator si cumparator este destul de greoaie si uneori ineficienta. Este necesar ca intre ofertantul de fonduri si solicitant sa existe o coincidenta a nevoilor financiare (remunerare, scadenta, lichiditate, risc). De aceea, calea cea mai lejera este apelarea la un intermediar financiar capabil sa armonizeze nevoile celor doua parti.

Titlurile secundare sunt surse pentru institutiile financiare si sunt posedate ca active financiare de agentii excedentari. Procesul de transformare a titlurilor primare in titluri secundare se numeste intermediere. Toate institutiile financiare practica intermedierea creand titluri secundare cu diferite caracteristici financiare pentru a atrage noi clienti si pentru a le satisface mai bine nevoile.

Piata secundara asigura, prin intermediul bursei de valori mobiliare si al pietelor extrabursiere, atat buna functionare a pietei primare, cat si lichiditatea si mobilitatea economiilor. Investitorii au posibilitatea de a negocia, in orice moment, actiunile si bligatiunile detinute in portofoliu sau pot cumpara noi valori mobiliare, titluri.

Piata secundara concentreaza cererea si oferta derivata, care se manifesta dupa ce piata valorilor mobiliare s-a constituit.

Un rol important pe piata financiara revine societatilor de intermediere a valorilor mobiliare care:

isi asuma angajamentul de distribuire a titlurilor emise;

efectueaza comertul cu titluri, respectiv, vanzarea-cumpararea de valori mobiliare in nume si pe cont propriu;

efectueaza intermedierea in comertul cu titluri in contul unor terti;

Societatile de intermediere se pot specializa in una sau mai multe activitati:

unele actioneaza prioritar pe piata primara, asigurand distribuirea si plasamentul noilor emisiuni;

altele actioneaza numai pe piata secundara, fiind considerate firme de "broker/dealer".

Piata secundara este o piata organizata care asigura operatorilor urmatoarele avantaje:

ofera informatiile referitoare la produsul ce urmeaza a fi tranzactionat;

informatiile despre produs si despre emitent sunt difuzate in marea masa a investitorilor;

ofera informatii privind nivelul si miscarea pretului de piata.

Cele doua segmente de piata se interconditioeaza. Piata secundara nu poate exista fara piata primara si functionarea pietei primare este influentata de capacitatea pietei secundare de a realiza transferabilitatea valorilor mobiliare si transformarea lor in lichiditati.

Pentru a functiona eficient, piata secundara trebuie sa respecte anumite cerinte:

■      lichiditate abundenta de fonduri si titluri (asigura continuitatea derularii tranzactiilor);

■      eficienta: mecanisme operative la costuri cat mai reduse;

■      transparenta: informatia asigura o buna orientare investitionala si contracararea tendintelor de monopol;

■      corectitudine: prin reglementari se contracareaza tendintele de manipulare a pietei;

■      adaptabilitate la conditiile economice si extra-economice.

Functiile pietei secundare sunt:

■      asigurarea lichiditatii si mobilitatii economiilor investite;

■      raspunsul la necesitatea crearii unei piete oficiale si organizate pentru detinatorii care doresc recuperarea fondurilor investite in valori mobiliare inainte de scadenta (durata de viata a actiunii este egala cu durata de viata a emitentului);

■      evaluarea permanenta a titlurilor listate;

■      protectia investitorilor, realizata prin transparenta, reglementarea si supravegherea pietei;

Clasificarea pietelor secundare

Pietele secundare de capital se caracterizeaza prin existenta mai multor participanti de ambele parti. Exista mai multe criterii de departajare:

a)          dupa continuitate:

>      piete intermitente -> formarea preturilor se bazeaza in general pe fixing. Tranzactionarea valorilor mobiliare este permisa doar in anumite momente specificate: cand un titlu este anuntat, acele persoane interesate sa vanda sau sa cumpere se reunesc pentru o licitatie explicita. Se anunta preturi pana cand cantitatea ceruta este cat mai aproape de cea oferita - cazul procedurii folosite la Bursa de la Paris pentru actiuni majore. Alta modalitate este reprezentata de incredintarea ordinelor unui functionar: periodic, un specialist al bursei fixeaza un pret care permite tranzactionarea unui numar maxim de actiuni de la ordinele acumulate anterior;

>      piete continue -> tranzactionarea titlurilor poate avea loc in orice moment. Tranzactiile nu se incheie la un pret unic pentru intreaga zi de tranzactionare, ci la preturi care se modifica in cursul unei sedinte de bursa. Desi mecanismul teoretic implica doar existenta investitorilor, executia practica ar fi ineficienta fara actiunea intermediarilor; altfel, s-ar cere sume mari pentru ca investitorii sa gaseasca o oferta buna sau sa-si asume riscul de a accepta una modesta. Ordinele investitorilor intervin mai mult sau mai putin aleatoriu - preturile pot varia considerabil pe o astfel de piata, depinzand de jocul raportului cerere/oferta. in practica, intermediarii (dealeri - market-makers si specialisti), urmarind castigul personal, reduc fluctuatiile din preturile valorilor mobiliare (cand acestea nu se
datoreaza modificarilor de valoare ale activului-suport). in acest proces ei furnizeaza lichiditate pentru investitori, lichiditatea fiind acceptata in sensul abilitatii investitorului de a transforma valorile mobiliare detinute in sume cash la un pret similar cu cel al tranzactiei anterioare, presupunand ca in mecanismul pietei nu a intervenit o noua informatie;

>      piete mixte.

Pentru titlurile mai importante se tranzactioneaza intermitent.

b)          dupa suportul tranzactional, negocierile pot fi:

>      licitatii libere;

>      prin calculator (tehnici electronice);

c)          dupa localizarea ringului de negocieri, pietele se impart in:

>      piete centralizate;

>      piete descentralizate;

d)          dupa proprietatea asupra pietei si accesul operatorilor, exista piete:

>    private- dupa acest principiu functioneaza majoritatea pietelor

moderne de inspiratie anglo-saxona;

>    de stat- pietele sunt privite ca institutii publice, cu acces liber al

operatorilor;

e)          dupa modul de formare a pretului valorilor mobiliare, se deosebesc:

>      piete de licitatie, in cadrul carora pretul se formeaza ca punct de echilibru intre cererea si oferta concentrata la bursa; piata in care tranzactionarea este condusa deo parte terta, in functie de suprapunerea preturilor la ordinele primite de a cumpara sau de a vinde o anumita valoare mobiliara. Persoana care tranzactioneaza este un agent de piata. Cererile si ofertele mentioneaza atat pretul, cat si cantitatea.

Tranzactiile se realizeaza la acele preturi pentru care exista atat cerere, cat si oferta. Cumparatorii si vanzatorii nu tranzactioneaza unul cu celalalt si, in general, nu cunosc identitatea celeilalte parti. Piata este impersonala si organizata, avand reguli de tranzactionare fixate. Functioneaza intr-un sediu cu o localizare fizica centrala unde tranzactionarea se realizeaza, de regula, prin licitatie.

>      piete de negocieri, de tip OTC, unde tranzactiile se deruleaza pe baza unui nivel negociat al pretului, astfel incat, in acelasi moment, aceeasi valoare mobiliara sa poata fi tranzactionata de mai multi intermediari la preturi diferite - Piata in care cumparatorii si vanzatorii negociaza intre ei pretul si volumul valorilor mobiliare, fie direct, fie prin intermediul unui broker sau dealer. Daca tranzactia se realizeaza printr-un dealer sau broker, identitatea uneia dintre parti poate sau nu poate fi cunoscuta celeilalte parti. Aceasta piata este utila in cazul valorilor mobiliare inactive si pentru tranzactii foarte mari, care pot cauza pe o piata de licitatii fluctuatii de scurta durata, pana in momentul in care vor exista suficiente ordine in cealalta parte a pietei. Negocierea furnizeaza timp pentru identificarea cumparatorilor si vanzatorilor si pentru revizuirea pretului sau volumului. Piata de negocieri este o piata "la ghiseu" (Over-the-counter), localizata la birourile brokerilor, dealerilor si emitentilor de valori mobiliare secundare, cum sunt bancile comerciale sau societatile de asigurari. Deoarece tranzactiile au loc in mai multe locuri, este o piata prin telefon, telex sau computer.

Ratiunea de a fi a pietelor secundare tine de facilitatile pe care le ofera pentru incheierea si executarea tranzactiilor cu valori mobiliare. In cazul burselor, concentrarea schimburilor intr-un spatiu dat asigura accesul direct la informatia de piata si deci lichiditatea, transparenta si economia de costuri. Prin tehnica electronica, transmiterea in timp real a datelor catre toti participantii la sistem face inutila concentrarea geografica, prin aceasta explicandu-se concurenta puternica pe care pietele OTC o exercita asupra burselor oficiale.

f) dupa obiectul tranzactiei, piata de capital se subdivide in urmatoarele piete:

Piata actiunilor si piata obligatiunilor sunt piete ale valorilor mobiliare primare emise de catre societati pe actiuni, stat, colectivitati publice si tranzactionate ulterior pe un segment al pietei secundare de capital.

piata actiunilor - piata pentru actiuni comune si preferentiale ale corporatiilor private. Spre deosebire de obligatiune, care promite plati periodice ale cuponului si rambursarea sumei imprumutate la scadenta si care are proprietate asupra veniturilor emitentului, o actiune comuna nu promite nici o plata periodica, ci confera doar un drept rezidual asupra veniturilor emitentului;

piata obligatiunilor - piata pentru instrumente de datorie de orice fel;

Piata optiunilor si piata futures sunt piete ale valorilor mobiliare derivate emise si negociate de institutiile pietei de capital (intermediari, burse de valori).

piata contractelor la termen (Futures) - piata pe care valorile mobiliare se tranzactioneaza pentru livrarea si plata viitoare. Instrumentul tranzactionat este numit contract la termen. Valorile mobiliare ce fac obiectul contractului pot fi deja in circulatie sau pot fi emise inainte de scadenta contractului. Daca un contract la termen este tranzactionat la ghiseu, prin negociere, se numeste contract forward (piata forward);

piata optiunilor (Options) - piata in care se tranzactioneaza valori mobiliare pentru livrare conditionata. Instrumentul tranzactionat este numit contract de optiuni. Contractul este executat la optiunea detinatorului. Cele mai des intalnite tipuri de contracte de optiuni sunt: optiunile call (de cumparare) si optiunile put (de vanzare). O optiune de cumparare permite detinatorului sa cumpere o anumita valoare mobiliara, de la vanzatorul sau emitentul optiunii, la un anumit pret, inainte sau la o anumita scadenta. O optiune de vanzare permite detinatorului sa vanda o anumita valoare mobiliara, catre emitentul optiunii, la un anumit pret, la un moment viitor. Contractul de optiuni nu este obligatoriu a fi executat.

g) dupa momentul finalizarii tranzactiilor, se deosebesc:

piata la vedere - cea pe care valorile mobiliare sunt tranzactionate pentru livrare si plata imediata. "Imediat" este definit de respectiva piata si variaza de la o zi la o saptamana, in functie de reglementarile in vigoare. Aceasta piata mai este denumita si piata cu plata cash;

piata la termen, in cadrul careia finalizarea tranzactiei, referitoare la livrarea titlurilor catre noul cumparator si efectuarea platii se realizeaza la o data viitoare. Pe aceasta piata tranzactiile se deruleaza la termen ferm, cand exista certitudinea finalizarii la o anumita scadenta si la termen conditional, cand finalizarea depinde de evolutia viitoare a cursului si este lasata la latitudinea cumparatorului care suporta un cost pentru dreptul de a renunta la contract.

In functie de organizarea teritoriala, piata de capital se subdivide in:

piata de capital descentralizata

piata de capital nationala

piata de capital regionala

piata de capital internationala.