|
|
|
AUDITUL STATUTAR AL SITUATIILOR FINANCIARE - AUDIT FINANCIAR
AUDITUL FINANCIAR
Multi autori[1]din tara noastra si din strainatate au definit activitatea de audit
ca fiind examinarea profesionala a unei informatii cu scopul de a exprima o
opinie responsabila si independenta in raport cu un criteriu de calitate.
- Auditul financiar este o examinare independenta, o expresie de opinie a bilantului contabil al unui agent economic, efectuata de un auditor delegat, in conformitate cu orice obligatie statutara relevanta (The Auditing Commitee- U.K.);
Reprezinta un aport de credibilitate asupra informatiilor contabile publicate de agentul economic. Pentru persoane externe agentului economic, avizul sau opinia unui profesionist contabil independent asupra documentelor financiare constituie cea mai buna indicatie asupra gradului de incredere, pe care poate sa il acorde acestor documente. Avizul presupune o examinare completa a documentelor financiar- contabile si a actelor justificative, cu scopul de a arata daca acestea prezinta corect sau nu situatia financiara a agentului economic si rezultatul operatiunilor privind perioada specificata.
Este o trecere in revista, o conversatie, o audiere inainte de a se ajunge la o evaluare sau o apreciere, o revedere critica pentru evaluarea unei situatii financiar-contabile determinate. Sub denumirea de audit se desemneaza activitatea generala de revizie, principiile si metodele utilizate, controlul practic conform acestor principii si metode.
Constituie o cercetare sau metodologie aplicata in mod coerent de catre profesionisti, utilizand un ansamblu de tehnici de informare si evaluare, in scopul de a produce o judecata motivata si independenta cu referinta la normele de evaluare, in vederea aprecierii fiabilitatii si eficientei sistemelor si procedurilor unui agent economic.
"Auditorul financiar este persoana fizica sau persoana juridica ce dobandeste aceasta calitate in conditiile legii.
Auditorii financiari persoane fizice sau persoane juridice , care au dobandit aceasta calitate si sunt membri ai Camerei Auditorilor Financiari din Romania, in exercitarea independenta a profesiei pot desfasura activitati de : audit financiar, audit intern, consultanta financiar-contabila si fiscala, asigurare a managementului financiar - contabil, pregatire profesionala de specialitate in domeniu, expertiza contabila, evaluare, reorganizare judiciara si lichidare."[2]
Rolul auditului este de a oferi utilizatorilor garantia :
respectarii principiilor contabile general admise si a procedurilor interne stabilite de conducerea intreprinderii;
reflectarii de catre contabilitate si conturile anuale a imaginii fidele clare si complete a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor intreprinderii.
De asemenea auditul are rolul de a realiza controlul informatiilor financiare, avand o utilitate interna, pentru conducere si una externa, pentru clienti, banci si alte categorii. Este exercitat in scopul protejarii patrimoniului si asigurarii credibilitatii informatiilor. Rolul auditului financiar consta in verificarea si certificarea bilantului contabil printr-un raport de audit cu sau fara rezerve.
La originile sale, cuvantul audit provine de la latinescul "audire" care inseamna a asculta si care a fost transformat in timp de catre practica anglo-saxona in sensul strict de revizie a conturilor realizata de experti independenti in vederea exprimarii unei opinii asupra regularitatii si sinceritatii acestora.
In general, prin audit intelegem examinarea profesionala a unei informatii in vederea exprimarii unei opinii responsabile si independente prin raportarea la un criteriu ( standard, norma) de calitate.
A audita a avut initial semnificatia de a verifica situatiile financiare ale unei intreprinderi; azi, auditul poate fi:
audit financiar (studierea unei intreprinderi pentru a-i aprecia procesele, tranzactiile si situatiile financiare );
audit operational (studierea unei intreprinderi pentru a-i amelioara performantele);
audit de gestiune (studierea unei intreprinderi pentru a face o judecata asupra gestiunii acesteia);
alte tipuri de audit in functie de necesitati.
Insa singurul tip de audit pentru care exista texte oficiale si o Directiva Europeana (Directiva a VIIIa), este auditul statutar. Auditul statutar ( cunoscut si sub denumirea de audit legal sau control legal) este realizat de catre un auditor statutar ( auditor legal sau controlor legal cum mai este denumit in literatura de specialitate). Acesta este auditorul a carui activitate este descrisa prin lege. Auditul statutar cuprinde o misiune de baza sau generala si misiuni conexe. Misiunea de baza cuprinde o misiune de audit financiar care conduce la certificarea situatiilor financiare si verificari specifice stabilite prin reglementari legale.
Daca am incerca sa definim auditul statutar am putea spune ca prin audit statutar se intelege examinarea efectuata de un profesionist contabil competent si independent asupra situatiilor financiare ale unei entitati in vederea exprimarii unei opinii motivate asupra imaginii fidele, clare si complete a pozitiei si situatiei financiare precum si a performantelor obtinute de aceasta.
Elementele de baza ale auditului statutar sunt:
profesionistul competent si independent;
obiectul examinarii care este constituit din situatiile financiare ale entitatii in totalitatea lor ;
scopul examinarii ( exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidela, clara si completa a pozitiei si a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute de entitatea auditata ;
criteriul de calitate in functie de care se face examinarea si se exprima opinia (standardele de audit si standardele contabile) .
Informatiile din situatiile financiare sunt adresate unei game largi de utilizatori: investitori, parteneri comerciali, institutii de credit, comunitatea de afaceri, angajatii societatii, institutiile statului etc. care sunt interesati de corectitudinea informatiilor prezentate si deci ele trebuie sa tina cont de nevoile si asteptarile acestora.
Odata cu aprobarea O.G. 94/2001 s-a stabilit ca situatiile financiare vor fi auditate de auditori financiari in conformitate cu reglementarile nationale privind auditul financiar. Auditorul financiar trebuia sa se asigure ca situatiile financiare intocmite sunt in conformitate cu prevederile Legii contabilitatii nr. 82/1991 republicata, precum si ca informatiile din raportul administratorilor corespund cu cele din situatiile financiare intocmite pentru acelasi exercitiu, pe baza procedurilor de audit prevazute de Standardul International de audit nr. 720.
Un audit include pe de o parte examinarea, pe baza de teste, a dovezilor privind prezentarile de informatii din situatiile financiare, iar pe de alta parte evaluarea principiilor contabile folosite si a estimarilor semnificative facute de catre conducere, precum si evaluarea prezentarii generale a situatiilor financiare.
In ceea ce priveste baza pentru efectuarea auditului financiar in Romania, potrivit prevederilor art. 25 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 75/1999, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 598 din 22 august 2003, Camera Auditorilor Financiari din Romania elaboreaza norme de audit intern aliniate la Standardele Internationale in domeniu ( I.S.A.). Pe langa reglementarile emise de C.A.R.F., un rol important il au si normele si standardele profesionale emise de C.E.C.C.A.R. ( in special Standardul profesional numarul 23 si numarul 24).
Cadrul general al standardelor de audit cuprinde:
Auditul - care include urmatoarele norme nationale de audit :
Notiuni introductive
Responsabilitati
Planificarea lucrarilor
Controlul intern
Elemente probante
Utilizarea lucrarilor altor specialisti
Concluziile auditului si rapoarte
Domenii speciale
Serviciile conexe - care cuprind:
Misiuni de examen limitat al situatiilor financiare ;
Misiuni de verificare pe baza de proceduri convenite ;
Misiuni de compilare a informatiilor financiare .
Un rol foarte important il au elementele probante, deoarece sunt informatiile obtinute de auditor pentru a ajunge la concluzii pe care sa se bazeze opinia sa. Aceste informatii constau in documente justificative si documente contabile care sprijina situatiile financiare si coroboreaza informatiile provenind din alte surse.
Procedeele prin care se obtin probele de audit (elementele probante) sunt urmatoarele:
Inspectia
Observatia
Cererea de informatii si confirmarea
Calculul
Procedurile analitice
Inspectia este operatiunea care consta in examinarea registrelor contabile, a documentelor sau a activelor fizice. Inspectarea registrelor si a documentelor furnizeaza elemente probante mai mult sau mai putin fiabile, in functie de natura si de sursa lor, precum si de eficacitatea controalelor interne aplicate lor. Urmatoarele trei categorii principale de documente probante ofera diferite grade de fiabilitate:
a. Document probant creat si detinut de terti ;
b. Document probant creat de terti si detinut de entitatea respectiva ;
c. Document probant creat si detinut de entitatea respectiva .
Observarea este operatiunea care consta in examinarea unui proces sau a unei proceduri executate de alte persoane, de exemplu: observarea de catre auditor a controlului fizic al inventarului efectuat de catre personalul entitatii respective sau observarea procedurilor de control care nu lasa nici o urma materiala.
Cererea de informatii si de confirmare consta in a se procura informatii de la persoanele competente, atat din interiorul, cat si din exterorul entitatii respective. Cererile de informatii inglobeaza cererile scrise oficiale adresate unor terti si cererile orale neoficiale adresate persoanelor din interiorul entitatii respective. Raspunsurile la aceste cereri de informatii pot furniza auditorului informatii care nu erau detinute in prealabil sau elemente probante coroborante.
O confirmare este un raspuns la o cerere de informatii vizand sa se adevereasca informatii continute in documentele contabile.
Calculul consta in verificarea corectitudinii aritmetice a documentelor justificative si documentelor contabile sau in executarea unor calcule distincte.
Auditorul trebuie sa obtina suficiente probe de audit adecvate pentru a fi capabil sa emita concluzii rezonabile pe care sa se bazeze opinia de audit.
Elementele probante sunt obtinute plecand de la o combinatie adecvata de teste de procedura si de controale substantive.
Testele de procedura, sunt testele care permit sa se obtina elementele probante asupra eficacitatii conceperii si functionarii sistemelor contabile si controlului intern.
Controalele substantive sunt procedurile folosite de auditor vizand obtinerea unor elemente probante cu scopul de a detecta anomaliile semnificative din situatiile financiare si sunt de doua feluri:
o Controale referitoare la detaliile operatiunilor si soldurilor
o Procedurile analitice
In general, auditorul se va folosi de elementele probante care duc mai mult la deductii decat la convingeri si va cauta elementele probante aparute din mai multe surse sau de natura diferita.
Credibilitatea probelor de audit este influentata de sursa si natura acestora si depinde de circumstantele individuale in care sunt obtinute. Se pot formula generalizari cu privire la credibilitatea diferitelor tipuri de probe de audit; totusi, astfel de generalizari fac obiectul unor exceptii importante. Chiar si atunci cand probele de audit sunt obtinute din surse externe entitatii, pot exista circumstante care sa afecteze credibilitatea informatiilor obtinute.
Procedurile analitice constau in analizarea tendintelor si ratiilor semnificative si contin examinarea variatiilor si examene ale coerentei cu alte informatii pertinente sau care prezinta o diferenta prea mare in raport cu sumele previzibile. Auditorul trebuie sa aplice proceduri analitice catre sfarsitul sau la sfarsitul auditului pentru a trage o concluzie generala asupra coerentei de ansamblu a situatiilor financiare, sprijinindu-se pe cunoasterea activitatilor desfasurate de entitate. Concluziile trase de auditor prin aplicarea procedurilor analitice urmaresc confirmarea concluziilor la care a ajuns auditorul in cursul controlului conturilor si il ajuta sa traga o concluzie generala in ceea ce priveste caracterul rezonabil al situatiilor financiare.
Schematic desfasurarea auditului ar fi urmatoarea :
acceptarea mandatului
↓
orientare si planificare
↓
studiul si evaluarea controlului intern (prin verificari specifice)
↓
controlul conturilor (prin verificari specifice)
↓
lucrarile de sfarsit de misiune (prin verificari specifice)
↓
opinie aupra conturilor
↓
redactarea raportului
Auditorul trebuie sa desfasoare un angajament de audit in conformitate cu Standardele Internationale de Audit (I.S.A.).
Auditorul trebuie sa planifice si sa faca auditul cu o atitudine de scepticism profesional pentru ca in unele cazuri situatiile financiare pot contine erori semnificative. O atitudine de scepticism profesional inseamna ca auditorul realizeaza o evaluare critica, in mod circumspect, a validitatii unei probe de audit obtinute si este atent la acele probe de audit care contrazic sau pun la indoiala credibilitatea documentelor sau a declaratiilor conducerii.
Declaratiile conducerii referitoare la situatiile financiare nu trebuie considerate intotdeauna corecte, ci trebuie gasite probe pentru confimarea lor.
Acceptarea mandatului se realizeaza printr-o scrisoare de angajament sau printr-o alta forma de contract semnata de auditor si de client. Aceasta reprezinta acceptarea de catre auditor a unei misiuni de audit si descrie obiectivul si scopul auditului, aria de intindere a responsabilitatilor auditorului fata de client, precum si forma rapoartelor.
Obiectivul unui angajament de audit al situatiilor financiare este de a da posibilitatea auditorului sa exprime o opinie cu privire la situatiile financiare, daca acestea sunt intocmite, sub toate aspectele semnificative, in conformitate cu un cadru identificat de raportare financiara. Pentru exprimarea acestei opinii, auditorul va folosi formula " ofera o imagine fidela" sau "prezinta in mod corect sub toate aspectele semnificative" aceste expresii fiind echivalente.
In cadrul unui angajament de audit, auditorul ofera un nivel inalt dar nu absolut, de certificare conform careia informatia care face obiectul auditului nu contine denaturari semnificative. Aceasta situatie este exprimata in mod pozitiv in raportul de audit ca o certificare rezonabila. Certificarea rezonabila este un concept legat de cumularea probelor de audit necesare pentru ca auditorul sa concluzioneze ca in situatiile financiare considerate in totalitatea lor nu exista denaturari semnificative.
Cu toate ca opinia auditorului sporeste credibilitatea situatiilor financiare, utilizatorul nu trebuie sa considere opinia de audit drept o garantie a viabilitatii viitoare a entitatii sau a eficientei ori productivitatii cu care managementul a condus activitatile entitatii.
Sfera unui angajament de audit se refera la procedurile de audit, presupuse a fi necesare in circumstantele respective pentru realizarea obiectivului auditului. Procedurile de audit cerute pentru desfasurarea unui angajament de audit in conformitate cu I.S.A. trebuie sa fie determinate de catre auditor, luand in considerare cerintele I.S.A., cerintele legislative si acolo unde este adecvat, cerintele prevazute in termenii angajamentului de audit si cerintele de raportare.
In conformitate cu I.S.A., un audit este destinat sa ofere o certificare rezonabila ca situatiile financiare, considerate in totalitatea lor, nu contin denaturari semnificative. Un auditor nu poate obtine o certificare rezonabila datorita existentei unor limitari inerente intr-un angajament de audit care afecteaza capacitatea auditorului de a detecta denaturari semnificative. Aceste limitari sunt cauzate de factori ca:
Utilizarea testelor
Limitarile inerente ale controlului intern
Faptul ca majoritatea probelor de audit sunt persuasive, mai degraba decat conclusive.
De asemenea, activitatea desfasurata de auditor in scopul formarii unei opinii se bazeaza si pe rationament profesional, in special in ceea ce priveste:
Strangerea probelor de audit, de exemplu, in deciderea naturii, duratei si a intinderii procedurilor de audit ;
Conturarea unor concluzii bazate pe probele de audit stranse, de exemplu, evaluarea caracterului rezonabil al estimarilor facute de conducere la intocmirea situatiilor financiare.
Auditorul ia in considerare riscul unor denaturari semnificative la nivelul situatiilor financiare generale, care se refera la riscurile unor denaturari semnificative care sunt legate in totalitate de situatiile financiare luate ca intreg si afecteaza in mod potential multe asertiuni.
Riscul unor denaturari semnificative la nivelul asertiunii consta in doua componente:
o Riscul inerent - este posibilitatea ca o asertiune sa comporte o denaturare ce poate fi semnificativa, fie individual, fie cumulata cu alte denaturari, presupunand ca nu exista controale aferente. Riscul unei astfel de denaturari este mai mare pentru unele asertiuni si prezentari de informatii decat pentru altele. De exemplu, este mai probabil sa fie denaturate calculele complexe decat cele simple. Conturile care constau in sume derivate din estimari contabile ce sunt supuse unui grad semnificativ de incertitudine in ceea ce priveste evaluarea, creeaza riscuri mai mari decat conturile care constau in date faptice, obtinute in urma unor procese relative de rutina.
o Riscul de control - este riscul ca o denaturare care poate sa apara intr-o asertiune si care poate fi semnificativa, fie in cazul in care este izolata, fie cumulata cu alte denaturari, sa nu fie prevenita, detectata si corectata la timp de sistemul de control intern al entitatii. Un anumit risc de control va exista intotdeauna datorita limitarilor inerente ale sistemului de control intern.
Pentru dezvoltarea planului general de audit, auditorul trebuie sa evalueze riscul inerent la nivelul situatiilor financiare. In scopul evaluarii acestuia, auditorul foloseste rationamentul profesional pentru a estima numerosi factori, printre care se regasesc (la nivelul situatiilor financiare):
Integritatea conducerii ;
Experienta si cunostintele conducerii, precum si schimbarile survenite la nivelul conducerii pe parcursul perioadei, de exemplu, lipsa de experienta a managerilor poate afecta intocmirea situatiilor financiare ale entitatii;
Presiuni neobisnuite exercitate asupra conducerii, de exemplu, circumstante ce ar putea predispune conducerea la denaturarea situatiilor financiare, cum ar fi experienta esecului a numeroase entitati ce-si desfasoara activitatea in sectorul de activitate respectiv sau o entitate ce nu detine suficient capital pentru continuarea activitatii.
Natura activitatii entitatii, de exemplu, potentialul uzurii tehnologice a produselor si serviciilor sale, complexitatea structurii capitalului sau, importanta partilor afiliate, localizarea si raspandirea geografica a facilitatilor de productie ale entitatii.
Factori care afecteaza sectorul de activitate in care opereaza entitatea, de exemplu, conditiile economice si concurenta, asa cum au fost identificate de tendintele si indicatorii financiari, precum si de schimbarile tehnologice, cererea de consum si practici contabile comune sectorului de activitate respectiv.
Evaluarea preliminara a riscului de control reprezinta procesul de evaluare a eficacitatii sistemelor de contabilitate si control intern ale entitatii in prevenirea si detectarea denaturarilor semnificative. Auditorul trebuie sa faca o evaluare primara a riscului de control, la nivelul asertiunii, pentru fiecare sold semnificativ de cont sau categorie semnificativa de tranzactii. Evaluarea preliminara a riscului de control pentru o asertiune in situatiile financiare trebuie sa fie ridicata.
Pentru obtinerea probelor de audit privind eficienta sistemelor de contabilitate si de control intern, auditorul efectueaza teste ale controalelor, care pot include:
o Verificarea tranzactiilor daca au fost autorizate ;
o Determinarea persoanei care exercita in mod efectiv fiecare functie si nu doar cine se presupune ca o exercita ;
o Reconcilierea conturilor bancare pentru a se asigura ca au fost corect efectuate de entitate.
Auditorul trebuie sa obtina probe de audit prin teste ale controalelor pentru a putea sustine orice evaluare a riscului de control care este situat la un nivel mai mic decat ridicat. Cu cat evaluarea riscului de control este mai redusa, cu atat mai multe probe trebuie sa obtina aditorul pentru a sustine faptul ca sistemele de contailitate si de control intern sunt proiectate corespunzator si functioneaza eficient.
Deseori conducerea reactioneaza la situatii de risc inerent prin elaborarea de sisteme de contabilitate si de control intern care sa previna sau sa detecteze si sa corecteze denaturarile si de aceea, in multe cazuri, riscul inerent si riscul de control sunt interrelationate intr-un grad ridicat. In astfel de situatii, daca auditorul incearca sa evalueze separat riscul inerent si riscul de control, exista posibilitatea unei evaluari neadecvate a riscului. Ca rezultat, in astfel de situatii riscul de audit poate fi determinat mai adecvat prin efectuarea unei evaluari combinate.
Auditorul trebuie sa ia in considerare nivelurile evaluate ale riscului inerent si a celui de control pentru a determina natura, durata si intinderea procedurilor de fond cerute pentru reducerea riscului de audit pana la un nivel acceptabil de scazut. Cu cat evaluarea riscului inerent si de control este mai ridicata cu atat mai multe probe de audit trebuie sa obtina auditorul din utilizarea performanta a procedurilor de fond.
Riscul de nedetectare este riscul ca procedurile de fond ale unui auditor sa nu detecteze o denaturare ce exista in soldul unui cont sau categorie de tranzactii si care ar putea fi semnificativa in mod individual, sau atunci cand este cumulata cu denaturari din alte solduri sau categorii de tranzactii. Exista o relatie inversa intre riscul de nedetectare si nivelul combinat al riscului inerent si al celui de control. De exemplu, in cazul in care riscul inerent si cel de control sunt ridicate, riscul de nedetectare acceptat trebuie sa fie scazut pentru a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil de scazut.
Auditorul trebuie sa elaboreze un plan al misiunii de audit descriind felul si intinderea misiunii de audit si modul in care aceasta va fi realizata. Planul de audit va fi suficient de detaliat pentru a permite elaborarea unui program de lucru. Pentru a elabora planul unei misiuni de audit, auditorul va tine seama de :
a) Cunoasterea globala a intreprinderii:
cunoasterea activitatilor intreprinderii
cunoasterea sistemului contabil si a controlului intern
b) Riscuri si prag de semnificatie:
evaluarea riscurilor inerente si a riscurilor legate de control
riscuri legate de situatia economica si financiara a intreprinderii
riscuri legate de organizarea generaa a intreprinderii
riscuri legate de atitudinea conducerii intreprinderii
definirea pragurilor de semnificatie
c) Natura, calendarul si intinderea procedurilor de audit:
schimbari posibile in importanta ce urmeaza a se da unuia sau altuia din aspectele auditului
controlul intern si consecintele acestuia asupra procedurilor de audit
d) Coordonarea, conducerea, supervizarea si revederea:
dispersiei unitatilor si activitatilor intreprinderii in teritoriu
participarii la auditul subunitatilor (filiale, sucursale)
necesarului de oameni
participarii eventuale a altor experti sau specialisti
e) Alte probleme:
posibilitatea punerii in discutie a ipotezei de continuitate a exploatarii
aspecte care necesita o atentie particulara
responsabilitati legale
felul raportului si al altor comunicari catre intreprindere; datele de depunere a acestora.
Auditorul trebuie sa adune elemente probante suficiente si adecvate referitoare la estimarile contabile cuprinse in situatiile financiare. O estimare contabila este o evaluare aproximativa a unei valori a unui element in absenta posibilitatii de a avea o metoda de masurare precisa. De exemplu:
provizioane pentru deprecierea creantelor si stocurilor, pentru a le aduce la valoarea de realizare estimata;
amortizarea imobilizarilor pe durata de utilizare estimata;
venituri anticipate;
impozite amanate;
pierderi din contracte pe termen lung;
provizioane pentru garantie;
Auditorul trebuie sa aplice una sau mai multe din metodele urmatoare pentru auditarea unei estimari contabile:
examinarea si testarea procedurii folosite de intreprindere pentru efectuarea estimarii;
utilizarea unei estimari independente pentru a putea face comparatia cu cea a intreprinderii;
revizuirea evenimentelor ulterioare inchiderii exercitiului care afecteaza estimarea.
Auditorul trebuie sa revada si sa evalueze concluziile trase din elementele probante reunite si care servesc la fundamentarea exprimarii opiniei sale despre situatiile financiare. Raportul de audit trebuie sa exprime clar, in scris, opinia auditorului referitoare la situatiile financiare luate in ansamblu. Elementele esentiale ale raportului de audit sunt:
l un titlu - care sa fie adecvat
l destinatarul - reprezentat de actionari sau consiliul de administratie al unitatii
l un paragraf de prezentare sau de introducere
l identificarea situatiilor financiare care fac obiectul auditului
l reamintirea responsabilitatilor respective ale conducerii unitatii si ale auditorului
l un paragraf care contine intinderea auditului
l referire la ISA sau la normele sau practicile nationale aplicabile
l descrierea demersurilor puse in practica de auditor
l un paragraf referitor la opinie care exprima parerea auditorului referitoare la situatiile financiare
l data raportului
l adresa auditorului
l semnatura auditorului
In ceea ce priveste documentarea lucrarilor de audit, auditorul isi intocmeste dosare de lucru: un dosar al exercitiului si un dosar permanent.
Dosarul exercitiului cuprinde toate elementele unei misiuni a caror utilitate nu depaseste exercitiul controlat (planificarea misiunii, supervizarea lucrarilor, aprecierea controlului intern, obtinerea de elemente probante).
In dosarul permanent sunt cuprinse informatiile care pot fi folosite de la un an la altul si care nu trebuie cercetate in fiecare exercitiu( fisa de prezentare, scurt istoric, organigrame, persoanele care angajeaza intreprinderea, situatiile financiare ale exercitiilor precedente, note asupra statutului, procese verbale ale CA sau AG, lista actionarilor, contracte , etc)
Ambele dosare se organizeaza in sectiuni, ceea ce usureaza mult clasarea documentelor dar si consultarea acestora.
BIBLIOGRAFIE
1. Mircea Boulescu,"Audit si control financiar", Editura F.R.M., Bucuresti, 2005;
2. Marin Toma, "Initiere in Auditul situatiilor financiare ", Editura C.E.C.C.A.R., Bucuresti, 2001;
3. I. Florea, I. Macovei, R. Florea, M. Berheci, "Introducere in expertiza contabila si auditul financiar", Editura C.E.C.C.A.R., Bucuresti, 2005;
4. Standardul profesional nr. 23, C.E.C.C.A.R .;
5. Standardul profesional nr. 24, C.E.C.C.A.R. ;
6. Directiva Europena a VIII - a ;
7. I.S.A. ;
8. Standarde C.A.R.F.;
9. Surse online.
