Obiective si modalitati de actiune ale auditului intern bancar

Obiective si modalitati de actiune ale auditului intern bancar

O.U.G. nr. 57/1999, cu modificarile ulterioare, identifica urmatoarele obiective ale auditului intern:

a)     verificarea conformitatii activitatilor din entitatea economica auditata cu politicile, programele si managementul acestuia, in conformitate cu prevederile legale;

b)     evaluarea gradului de adecvare si aplicare a controalelor financiare si nefinanciare dispuse si efectuate de catre conducerea unitatii in scopul cresterii eficientei activitatii entitatii economice;

c)     evaluarea gradului de adecvare a datelor/informatiilor financiare si nefinanciare destinate conducerii pentru cunoasterea realitatii din entitatea economica;

d)     protejarea elementelor patrimoniale bilantiere si extrabilantiere si identificarea

e)     metodelor de prevenire a fraudelor si pierderilor de orice fel.

Se observa faptul ca aici sunt definite, de fapt, caile de actiune pentru indeplinirea obiectivului auditului intern bancar. Intr-o alta exprimare, cele enumerate ar putea fi categorisite drept obiective "intermediare": asigurarea concordantei activitatii cu politicile, programele, normele si prevederile legale, cresterea eficacitatii activitatii de control, imbunatatirea calitatii procesului decizional, ridicarea eficientei activitatii.

Din norma Bancii Nationale a Romaniei, din articolele Sectiunii I - Obiectivul auditului intern, Capitolul VIII, se pot extrage urmatoarele referiri la acest subiect: "Obiectivul auditului intern il reprezinta imbunatatirea activitatii institutiilor de credit" si ". sa contribuie la indeplinirea obiectivelor lor (bancilor) prin prezentarea unei abordari sistematice si disciplinate..".

Prin urmare, se poate sintetiza ca obiectivul auditului intern bancar este cel de a contribui la indeplinirea obiectivelor bancilor (imbunatatirea activitatii reprezentand obiectivul primar si general al unei banci), iar obiectivele punctuale, pe domenii de activitate, sunt:

a)     asigurarea concordantei activitatii cu politicile, programele, normele si prevederile legale;

b)     cresterea eficacitatii activitatii de control;

c)     imbunatatirea calitatii procesului decizional;

d)     cresterea eficientei activitatii bancii.

Pentru realizarea acestor obiective, auditul bancar intern actioneaza pe urmatoarele cai[1]:

1.     evaluarea eficientei si gradului de adecvare a sistemului de control intern;

2.     evaluarea modului de aplicare si a eficacitatii procedurilor de administrare a riscurilor si a metodologiilor de evaluare a riscurilor semnificative;

3.     analiza relevantei si integritatii datelor furnizate de sistemele informationale de gestiune si financiare, inclusiv de sistemul informatic;

4.     evaluarea acuratetei si credibilitatii inregistrarilor contabile si situatiilor financiare;

5.     evaluarea gradului de adecvare a nivelului fondurilor proprii ale institutiilor de credit in functie de riscurile la care acestea sunt expuse;

6.     evaluarea modului in care se asigura protejarea elementelor patrimoniale bilantiere si extrabilantiere si identificarea metodelor de prevenire a fraudelor si pierderilor de orice fel[2];

7.     testarea atat a operatiunilor, cat si a functionarii procedurilor specifice de control;

8.     evaluarea eficientei operatiunilor institutiilor de credit[3];

9.     evaluarea modului in care sunt respectate dispozitiile cadrului legal, cerintele codurilor de conduita, precum si evaluarea modului in care sunt implementate politicile si procedurile institutiei de credit;

10.  testarea integritatii, credibilitatii si, dupa caz, a oportunitatii raportarilor, inclusiv a celor destinate utilizatorilor externi.

Dupa cum se observa, aria de competenta alocata auditului intern bancar este atotcuprinzatoare: sistem de control intern, administrarea riscurilor, sistem informational, contabilitate, calitatea administrarii patrimoniului, operatiuni. Astfel, auditul intern apare ca un supra-controlor al controlului intern, este mai mult decat orice forma de control extern sau de supraveghere, dar in acelasi timp, parte a sistemului de control intern al unei banci[4].

Prin examinarea problemelor globale ale bancii, evaluarea riscurilor, controlului, calitatii, eficientei, tehnologiei si formularea unor opinii clare si adecvate, auditul intern bancar reprezinta un instrument foarte valoros pus in slujba conducerii unei banci, o adevarata "eminenta cenusie" a bancii.

In unele tari (printre care si Romania), desi inregistrarile contabile intra in sfera auditului intern, auditarea situatiilor financiare nu este inclusa in competentele acestuia. Astfel, se considera ca aceasta cade in responsabilitatea auditorilor externi ai bancii, rolul auditului intern fiind limitat, in acest domeniu, la sprijinirea auditorilor externi.

De asemenea, din practica unor tari, se poate observa ca exista o tendinta din

ce in ce mai pregnanta ca aprecierea modului de incadrare a activitatii unei banci in prevederile legale si normative sa se faca nu de catre auditul intern, ci de catre o structura organizatorica separata, dedicata acestei problematici.

In ceea ce priveste functia de consultanta atribuita auditului intern, un studiu al

Comitetului de la Basel[5] arata ca aceasta ar trebui sa fie una auxiliara functiei principale si ca ar trebui exercitata cu foarte mare grija pentru a nu compromite obiectivitatea evaluarii activitatilor in care auditorii interni au dat consultanta. De altfel, in practica, majoritatea timpului este alocata de catre departamentul de audit pentru realizarea functiei de baza (75-95%) si numai 0-20% pentru consultanta. Mai mult, activitatea de consultanta se limiteaza, de cele mai multe ori, la recomandari legate de controlul aferent unor proiecte sau planuri, fara sa fie asumate responsabilitati operationale.